Pages

Friday, October 10, 2008

"Pe noi ne-a ales Bunul Dumnezeu. Pe voi, noi v-am ales. Nu uitati asta!" Mamica Ionela Danciu va fi ajutata de Alianta Familiilor


Conform surselor mele Alianta Familiilor din Romania va prelua cazul mamicii de tripleti Ionela Daniciu din Aiud pentru a schimba legea aberanta.

Premieră

Victoria unei românce pentru o indemnizaţie decentă
Ionela Danciu le învaţă pe mame cum să învingă statul



O tânără, mamă a trei bebeluşi, a obligat ieri statul, în instanţă, să-i plătească retroactiv indemnizaţia de creştere pentru fiecare copil în parte, demonstrând că legea actuală este discriminatorie
Legea mamelor, în varianta actuală, transformă româncele într-o categorie de asistate social: statul le condamnă să trăiască din 600 de lei, refuzând să le ia în considerare salariile şi nivelul de contribuţie
Ionela Danciu le învaţă pe mame cum să învingă statul
Larisa şi Mihnea Tache (foto mare) au venit pe lume, miercuri noaptea, la Spitalul Universitar. Pentru că legea nu-i dă mamei lor decât o singură indemnizaţie valorând 600 de lei pe lună, Larisa şi Mihnea vor fi nevoiţi să înjumătăţească pamperşii, laptele, hăinuţele şi hrana. Aşa au gândit legiuitorii: gemenii sau tripleţii fac cât un singur copil, statul pontând la naştere, şi nu la numărul de bebeluşi născuţi. De ieri însă, mama celor doi are o cale să învin­gă statul. După doi ani de procese, Ionela Danciu din Aiud (foto stânga), mamă de tripleţi, a câştigat, în instanţă, dreptul la câte o indemnizaţie pentru fiecare copil. Victoria ei a fost salutată de 20 de mame şi taţi care au sărbătorit în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 146 de familii vor da şi ele statul în judecată. În acest timp, o lege care le-ar oferi mamelor o indemnizaţie egală cu 85% din salariu va fi dezbătută săptămâna viitoare de Parlament.
După doi ani de procese
Ionela Danciu din Aiud, o mamă de tripleţi, a învins, ieri, statul român. Practic, ea a obţi­nut o decizie irevocabilă din partea judecătorilor prin care autorităţile sunt obligate să-i plătească indemnizaţie de creş­tere pentru fiecare dintre cei trei copii şi nu doar pentru unul singur, cum s-a întâmplat până acum. Ionela Danciu a născut, în urmă cu un an şi zece luni, trei fetiţe.
Femeia s-a judecat cu Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială din judeţul Alba, care – invocând prevederile legii – i-a plătit indemnizaţia de creştere doar pentru un minor. Nemulţumită, mama tripleţilor a dat în judecată Direcţia Muncii Alba şi a cerut ca Legea privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului să fie declarată nelegală. Aceasta pentru că, potrivit Legii 148/2006, mamele primesc indemnizaţie la fiecare naştere, fără ca actul normativ să facă vreo referire la mamele care la o singură naştere pot aduce pe lume doi-trei sau mai mulţi copii. Prima izbândă a femeii în lupta cu sistemul a fost consemnată la Curtea de Apel Alba. În august 2008, Ionela Danciu a câştigat procesul, judecătorii, admitând excepţia de nelegalitate. Direcţia Muncii Alba a făcut însă recurs la instanţa supremă.
Protest la guvern
Susţinută de vreo 20 de mame şi taţi, mama tripleţilor apărut ieri în faţa judecătorilor de la Înalta Curte şi a avut câştig de cauză şi de această dată. „Domnilor parlamentari, nu uitaţi că aceşti copii cresc individual”, şi-a susţinut, ieri, recursul mama tripleţilor. Pledoaria pare să fi fost suficientă pentru instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul instituţiei din Alba, ceea ce înseamnă că Ionela Danciu va primi indemnizaţie pentru fiecare copil al său. De altfel, femeia a şi cerut judecătorilor să i se dea retroactiv banii care le-ar fi revenit de drept celorlalte două fetiţe, suma ridicându-se la 28.800 RON. Victoria din instanţă a Ionelei Danciu a dat aripi altor 150 de familii cu gemeni şi tripleţi. ‘’Am trimis copii după toate actele mele la aproape 150 de familii. I-am învăţat pe toţi cum să se lupte pentru drepturile lor“, a declarat, ieri, mama tripleţilor.
Viaţa Ionelei Danciu s-a schimbat radical în urmă cu doi ani. A terminat facultatea cu 10, s-a angajat ca economist pe un salariu de 23 de milioane şi a născut tripleţi. A trebuit să renunţe la slujbă, doar pentru a constata că statul român nu plăteşte indemnizaţia de maternitate decât pentru un singur copil, chiar dacă femeia naşte gemeni sau tripleţi. “Am trecut de la 23 de milioane la 12, adică alocaţiile pentru copii şi o singură indemnizaţie”, a povestit Ionela Danciu.
146 de familii vor urma exemplul Ionelei Danciu
Treisprezece părinţi de gemeni sau tripleţi, conduşi de Ionela Danciu, au ajuns, ieri, după proces, în faţa Gu­ver­nului, pentru a cere modi­ficarea legii privind acordarea indemnizaţiilor de maternitate. Părinţii au cerut modificarea legii pentru a nu fi nevoiţi să o atace fiecare în parte în instanţă. “Actele pe care le-am depus eu la proces stau la dispoziţia tuturor părinţilor, drept model. Avem 146 de familii care sunt dispuse să atace legea în instanţă, în cazul în care nu va fi modificată”, a declarat Ionela Danciu. Femeia a justificat şi numărul destul de mic de părinţi care au venit în faţa Guvernului.
“Nu au putut veni mai mulţi, tocmai pentru că a avea gemeni sau tripleţi îţi ocupă tot timpul. Dar nu trebuie să socotiţi că sunt doar 13 oameni. Fiecare părinte de aici reprezintă doi sau trei copii. Ar trebui să numărăm din patru în patru”, a mai spus Ionela Danciu.
Fiecare dintre părinţi a venit cu câte un tricou având imprimat o poză a copiilor. De asemenea, protestatarii aveau afişe cu lozinci ca: “Domnule preşedinte, vrem să trăim bine” sau “Consideraţi că i-am născut individual, daţi-le drepturi individuale”.
Dan RADU, Iulius CEZAR 10 OCTOMBRIE 2008 Gandul



600 de lei pentru mamele românce, procent din salariu pentru europence
Mihnea ia pamperşii, Larisa – laptele praf
Judecătoarea-mămică a convins statul să o despăgubească
Foto: Mircea Paun / ZIUA

No comments: