Pages

Monday, June 9, 2008

Sofronie Drincec baga Episcopia Oradiei la atac

Precizare
referitor la articolele „Tăcerea Patriarhului” şi „Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga”
semnate de dl. Victor Roncea în cotidianul Ziua din 9 iunie 2008


Ne exprimăm surprinderea faţă de materialele publicate de dl. Victor Roncea în cotidianul Ziua din 9 iunie 2008.
Dorim să arătăm faptul că, în articolele publicate sub semnătura sa se fac afirmaţii absolut tendenţioase şi fără acoperire în realitate. Asistăm la exprimarea unor „adânci” opinii teologice ce se doresc a fi axiome şi judecăţi de valoare, fără ca emitentul să aibă pregătirea şi competenţa necesară sau cel puţin abilitatea deontologică de se documenta temeinic şi de a se exprima în deplină cunoştinţă de cauză.
Mai mult, Episcopia Oradiei nu a fost contactată în vreun fel de dl. Roncea pentru aflarea adevărului şi în vederea exprimării punctului nostru de vedere, după cum o cere deontologia unui autentic demers jurnalistic, ceea ce îi înscrie acţiunea doar în sfera articolelor de scandal. Acest lucru este evident atunci când sursa de informare a d-lui Roncea este doar un alt ziarist care, după ştiinţa noastră, nu este purtător de cuvânt oficial a vreunei instituţii bisericeşti, ceea ce arată atât slaba documentare cât şi reaua intenţie.

Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei

Precizarea mea: Apostazia lui Drincec este dovedita. Comentariile sunt de prisos.
Vedeti mai jos inca un Memoriu al preotilor din Oradia.



Stimate Domnule Redactor,

Suntem un însemnat grup de preoți din Protopopiatul Marghita, Episcopia Oradiei care, ca ultim gest de profunda ingrijorare si disperare, ne adresam Domniei Voastre cu urmatoarele lucruri cat se poate de grave, pe care trebuie sa le stiti pana nu este prea tarziu si pe care va rugam sa le verificati.
Nu stim cine si de ce ne-a pedepsit cu aceast pseudo -episcop Sofronie care de cand a venit la Oradea ne face sa ne fie rusine ca suntem preoti ortodocsi. L-am primit cu dragoste, cu speranta, dar dupa discursul de la intronizare foarte repede ne-am lamurit ca acest ins n-are nimic cu arhieria, cu Biserica, cu omenia romaneasca, el nu e nici macar om, e un IMPOSTOR.
Stie toata tara cum l-a expulzat pe smeritul episcop Ioan! Ce rusine pe obrazul Bisericii! Ce raspuns avem in fata crestinilor, a neoprotestantilor, a catolicilor? N-a fost suficient, nu s-a oprit aici: ne trimite ordin circular in care minte cu nerusinare ca P.S.Ioan si-a dorit sa fie prohodit in satul natal si am crezut, pana cand la inmormantare am auzit testamentul in care Episcopul Ioan a dorit sa fie prohodit la Oradea si privegheat o noapte, sa-i fie citit testamentul dupa slujba si abia apoi sa fie ingropat in Ohaba! Ura si rautatea merg mai departe si ne pune sa-i facem slujba parastasului la 6 saptamani, peste saptamana, in miercurea mare??!! Nici paganii nu-si batjocoresc asa memoria inaintasilor!
L-a alungat pe parintele nostru protopop Gheorghe Ciobai, dupa ce l-a schimbat din functie, din catedrala pe care a construit-o si a acoperit-o in Marghita, iar pe parintele Razvan Rogoz din Satulbarba, ginerele parintelui protopop Ciobai, l-a oprit de la cele sfinte fara nici o ancheta?! S-a interesat macar sa afle cata truda a depus acest parinte protopop ca sa ridice o catedrala si cum a aparat ortodoxia in toate conflictele cu greco-catolicii? Nici macar n-a calcat in Marghita pana ce a luat aceste masuri diabolice!
L-a numit in Parohia Voivozi Simian pe un preot de la Cluj, Calinescu Catalin fara a anunta vacantarea parohiei, iar peste o saptamana (?), la numit consilier la episcopie cu probleme de constructii - biserici si case parohiale. Ce activitate a avut intr-o saptamana? Sau poate la Cluj a ridicat... Catedrala!
Am aflat ca a numit preot greco-catolic in una din cele mai bune parohii de la Tinca, Girisul Negru, fara a anunta parohia vacanta si fara concurs?! Ce dispret fata de preotii ortodocsi din eparhie! Dar nu ne mai miram de nimic cata vreme vicarul episcopiei e un preot divortat! Ni-l da model pentru preoti sau calugari? Ce rusine pe capul nostru! Ne umileste pe toti preotii prin aroganta sa! Noi traim cu salarii modeste, cu salarii restanta, iar episcopul nostru, cu votul saraciei pe capul lui, poarta engolpioane de peste un miliard de lei ( 30 000 €) si ii face daruri PF Patriarh, tot engolpioane, de inca 750 000 de milioane ( 20 000 €)!
Stam zile intregi pentru audienta si ne primeste prin sali de sedinta pentru ca in palat, soptesc pe la Secretariat, intra numai vicarul Mihail care si doarme acolo!
Tradeaza si vinde interesele Bisericii Ortodoxe! Am aparat impreuna cu credinciosii bisericile din 1990 pana astazi, iar cel care ar trebui sa ne sprijine ii obliga pe preotii Puscas sa cedeze pamantul parohiei reformatilori iar cei care suntem in litigiu cu greco-catolicii suntem somati sa nu ne opunem retrocedarilor si sa slujim alternativ! Rad preotii si credinciosii greco-catolici de noi amintindu-ne mereu ca „episcopul vostru ne va da si bisericile si pamanturile”. Ne intrebam cat se poate de serios pentru ce am luptat, pentru cine ? Nici intr-un caz pentru Episcopul Sofronie! Nu cumva este un alt Atanasie Anghel?
Sfinteste Aghiasma Mare cu episcopul unit in ziua Bobotezei la raul Cris!!?? Este singurul episcop din Mitropolia Clujului care nu participa la canonizarea sfintilor mucenici ce si-au jertfit viata pentru credinta ortodoxa de la Bistrita, participand la o slujba obisnuita in protopopiatul nostru, la Porumblaca! Nimeni nu vede ca acest om nu are nimic cu Biserica Ortodoxa, ca o batjocoreste?Are o mandrie luciferica! Ne cere prin ordin circular sa-i punem tablourile chiar si pe Scaunul de Sus? Ne intrebam ingroziti catre Cine „ne plecam zicand; binecuvantat esti Cel ce stai pe scaunul Slavei Tale, Cel ce sezi pe heruvimi”, catre episcopul Sofronie sau catre Arhiereul Hristos?
Pe Sfantul Antimis pe care l-am primit scrie urmatoarele: S-a sfintit acest antimis prin rugaciunile „Smereniei Sale, Domnul Domn, Sofronie... Si dictatorul Ceausescu era mai disctret cu cultul personalitatii...Toate acestea si mai mari decat acestea se intampla la Oradea!
Va rugam sa le verificati pe toate si veti vedea ca sunt adevarate!
Va rugam sa interveniti pentru ca deja e prea tarziu, iar ruptura sufleteasca dintre noi, preotii si cel care spune, pentru ca el nu mai este episcopul nostru, sa nu fie oficiala!
Noi nu ne organizam in sindicat preotesc, dar vrem sa avem episcop ortodox, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de preoti si credinciosi!
Daca Sfantul Sinod nu se sesizeaza fata de cele de mai sus, la Oradea, Biserica Ortodoxa va ramane doar cu... Sofronie!
Dumnezeu sa ne ajute!

1 comment:

Anonymous said...

Asa se intampla cand oamenii au fost de acord cu micile neregului de pe vremea generatiei PF Teoctist care, asemeni lui IPS Corneanu, numea episcopi si subalterni "la apelul bocancilor", cum se spune in armata, adica peste noapte si fara nici un merit sau criteriu de valoare in afara de pile, cunostinte si relatii. Genul acesta de oameni, ligai, perfizi, lucratori pe la spate si avizi de putere, a caror prioritate este consolidarea imaginii lor si mai putin interesul neamului si al bisericii sunt, chiar daca nedeclarat, oameni care fac jocul politicaly correctness al planurilor "chipurile diplomatice" gandite de catre masonerie spre uniformizarea, nivelarea si spalarea pe creier a oamenilor, prin intermediul "bunei intentii" a conglomeratului catolic care urmareste sub pretextul unei mai bune functionari unitare a bisericii subordonarea ei sub o putere centrala aservita viitoarei structuri de conducere mondiale. Poate ca ei, tradatorii, care se grabesc sa fie "mai catolici decat papa" nici nu isi dau seama saracii jocul cui il fac.