Pages

Monday, November 23, 2009

BASARABIA a votat cu Basescu 90,7 %

Prezenţă record la vot a basarabenilor! Unii au stat la coadă de dimineaţă până seară ca să participe la alegerea preşedintelui României şi la referendum. Alţii tot aşa dar nu au reuşit să intre în secţia de votare chiar dacă, în Chişinău, urnele au rămas deschise până peste ora 21.00. În Basarabia, Traian Băsescu a câştigat alegerile cu 90,7% din voturi, respectiv 7963. Pe locul doi s-a clasat Crin Antonescu cu 3,7% (323 voturi), urmat de Mircea Geoana, cu 3,5% (308 voturi). In total au votat 8.777 de alegatori.

Ce aşteaptă românii din Moldova de la viitorul preşedinte ale României?



Anul acesta, pentru alegerile din România, pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise 13 secţii de votare – nu două ca în perioada restricţiilor impuse de regimul Voronin. Chiar şi aşa, în Chişinău, nu toţi cei care au stat la coadă au reuşit să-şi exercite dreptul de vot. La ora 21.00 porţile secţiilor de votare s-au închis, fiind admişi la urne doar cei care se aflau deja în perimetrul secţiilor de votare. Persoanele care au stat fără rost ore întregi la coadă au rămas dezamăgite de modul cum au fost organizate alegerile:

„Uitaţi-vă la toată lumea aceasta! Credeţi că o să reuşească să treacă toţi? (...) Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă! Noi acum am trecut pe la toate celelalte secţii de votare şi este mai groaznic ca aici”.

Românii din Republica Moldova au devenit electoral mai activi după prăbuşirea regimului Voronin care restricţiona accederea în funcţii publice a persoanelor cu dublă cetăţenie. Anterior, în ziua alegerilor din România, în preajma secţiilor de votare deschise în Republica Moldova stăteau securişti care îi filmau pe cei care intrau în secţiile de votare pentru a-şi exercita dreptul de vot. Anul acesta securiştii cu camere video au lipsit. Românii basarabeni nu se mai ascund de jurnalişti ca mai înainte, iar paşaportul românesc a devenit pentru ei un document cu ajutorul căruia pot schimba soarta Basarabiei:

„Am votat pentru o Românie în Europa împreună cu Moldova” (...) „Important e ca azi, când se alege preşedintele României mari să fie cât mai multă prezenţă la secţiile de votare, pentru că prin aceasta demonstrăm şi noi că nu ne interesează numai paşaportul pentru a călători în străinătate, dar ne interesează şi destinul ţării”. (...) „România este ţara care ne poate ajuta foarte mult în sensul scurtării şi facilitării drumului nostru spre integrare în UE”. (...) „Am votat pentru poporul român, pentru un preşedinte patriot. Acesta a fost un vot al speranţei”. (...) „Şi „tata” nostru, Voronin, o să se ducă şi el deja în altă ţară să mai trăiască. Îi ajunge cât a trăit la noi, în Moldova”.

Conform datelor neoficiale, în Republica Moldova locuiesc aproximativ 100.000 de cetăţeni români. Actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, a obţinut peste 90 la sută din voturile românilor din Republica Moldova. El a acumulat 7.963 de voturi ale basarabenilor din totalul de 8.777. La o distanţă enormă, pe locul doi s-a situat liderul PNL, Crin Antonescu cu 3,7 la sută, iar pe locul trei – candidatul PSD, Mircea Geoană, cu 3,5 la sută din voturi. Pentru Republica Moldova au fost eliberate 52 mii de buletine pentru alegerile prezidenţiale şi câte 52 mii de buletine pentru cele două întrebări puse la referendum.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Chişinău
Sursa: Basarabeni.ro

CANDIDATUL REALITATEA - CATAVENCU la USR, Stefan Agopian, detractorul lui Nichita si Preda - 17 voturi mari si late. "Platforma" VAX PUBLICA

"Uniunea Scriitorilor îşi alege azi preşedintele. Favoriţi sunt Manolescu şi Agopian", titra Realitatea TV azi dimineata, ca de obicei, mincinos, dupa ce Trustul lui Vintu ii facuse o campanie asidua micului detractor al lui Nichita si al marelui Preda. Contracandidatul principal al refuzatului in Academia Romania, Nicolae Manolescu, era, evident, Nicolae Breban, dupa cum s-a si vazut azi la vot. Cati sclavi mai are Vintu? 17, dupa cati au votat pentru candidatul Realitatea-Catavencu. O noua dovada ca "platforma" (sau pontonul) Vintu e... VAX PUBLICA!

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu 174 de voturi, luni, la Conferinţa Naţională a USR care a avut loc la sediul din Capitală al Uniunii, informeaza Mediafax. Nicolae Breban a primit 76 de voturi, Ştefan Agopian - 17 voturi, Dan Mircea Cipariu - 38 voturi şi Contantin Stan - 36 de voturi. Trei voturi au fost în alb. În total au votat 344 de membri delegaţi ai USR.

Vezi si SCRIITORUL NICOLAE BREBAN candideaza pentru Uniunea Scriitorilor si ataca frontal gasca Liiceanu-Dinescu-Manolescu si calomniatorii de la GDS

TIA SERBANESCU: Vremea razboiului. "Rămâne să vedem dacă înfruntarea este între stânga şi dreapta sau între clanul Grivco şi nesupuşii săi. Păzea!"

In doi

"Ar fi bine ca persoanele suferinde să nu iasă din casă dacă nu e neapărată nevoie, să nu deschidă uşa oricui şi să nu deschidă televizorul la orele de maximă intoxicare."

Scris de
Tia Serbanescu

Mulţi candidaţi au fost (o duzină), puţini au rămas: doi. Nici viaţa în doi nu e tocmai uşoară dar în curând mai scăpăm de unul - deşi e puţin probabil că vom scăpa de ce ne e frică: fiecare de celălalt candidat. Acum ştim oficial finaliştii prezidenţiali între care începe disputa adevărată fără menajamentele din primul tur unde dnii Băsescu şi Geoană au luptat cu grija de a nu-l răni pe dl Antonescu de care amândoi au nevoie atât în turul doi cât şi după Moş Nicolae. Asta nu înseamnă că dl Antonescu n-a făcut o campanie bună atacându-i pe cei doi permanent (şi uneori excesiv) în teleconfruntarea finală dinaintea alegerilor. S-a văzut astfel că dl Antonescu are replică, are spontaneitate, are umor - calităţi care au acoperit cu spumant goliciunea de idei. De fapt, campania a devenit mai animată datorită dlui Antonescu - şi nu din pricina dlui Oprescu (cum se credea) care a pierdut plutonul extrem de repede. Acum cei doi finalişti sunt sub o presiune enormă: de victoria dlui Geoană depind multe averi, de victoria dlui Băsescu depind multe cariere. Probabil că persoana cea mai emoţionată din spatele dlui Geoană este soacra sa pe care acesta a elogiat-o public, în toiul confruntării, dedicându-i „cea mai bună faptă din viaţa mea: nu am dat-o pe soacră-mea afară din casă“. Super! Oricum o dădea degeaba fiindcă are patru case. Probabil că acum cea mai frumoasă faptă a dlui Geoană ar fi s-o facă soacra României. Dl Geoană a avut însă un gest elegant (bravo!) faţă de dnele Băsescu, Antonescu şi propria soţie cărora le-a dăruit flori - şi un gest de pietate electorală declarându-l pe Patriarhul Daniel drept „modelul său moral“. La acest capitol dl Băsescu şi-a indicat soţia - care, ce-i drept, reprezintă jumătatea sa cea mai plăcută şi mai elegantă. Cealaltă jumătate (mai stridentă şi mai vulgară) a lipsit de la confruntare şi bine a făcut. Dacă din stafful preşedintelui a lipsit dna Udrea, din stafful dlui Geoană au absentat dnii Iliescu, Hrebenciuc, Năstase şi Vanghelie - pesemne pentru a nu stârni energia negativă a electoratului. Acum începe războiul real pentru care, potrivit anunţurilor, s-au păstrat gloanţele adevărate şi dezvăluirile fatale. Rămâne să vedem dacă înfruntarea este între stânga şi dreapta sau între clanul Grivco şi nesupuşii săi. Păzea! Ar fi bine ca persoanele suferinde să nu iasă din casă dacă nu e neapărată nevoie, să nu deschidă uşa oricui şi să nu deschidă televizorul la orele de maximă intoxicare.
În doi
Curentul - luni, 23 noiembrie 2009

LE MONDE: Geoana, mostenitorul comunismului

Într-un articol publicat chiar cu o zi înaintea alegerilor, „Le Monde” face o scurtă dar tranşantă trecere în revistă a doi dintre principalii candidaţi la preşedinţie: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Adică exact cei care vor merge în turul al doilea.

Băsescu a organizat un referendum pentru a reduce numărul de parlamentari „pe motiv că clasa politică este coruptă şi blochează reformele. Cruciada prezindeţială împotriva unui stat acuzat de corupţie, care a construit succesul lui Traian Băsescu în 2004, îi asigură şi acum simpatia românilor”, notează „Le Monde”. „Candidatul socialist nu are carisma fostului căpitan de navă devenit preşedinte, însă are în spatele lui cea mai bună maşinărie electorală, cea a Partidului Social-Democrat, moştenitorul Partidului Comunist”.

După căderea comunismului, nomenclatura roşie s-a menţinut la putere mulţumită lui Ion Iliescu, cel care a contribuit la căderea cuplului Ceauşescu.

„Lider al unei revoluţii contestate, Iliescu a beneficiat de sprijinul generalului Ion Geoană, care avea controlul subteranului din Bucureşti, locul nevralgic al Revoluţiei”.

„Mircea Geoană, fiul generalului, a cunoscut o ascensiune fulgurantă”, scrie cotidianul, care prezintă câteva date cheie din CV-ul preşedintelui PSD:

La croisade présidentielle contre un Etat accusé de corruption, qui a fait le succès de Traian Basescu en 2004, lui assure toujours la sympathie de ses concitoyens.

Son principal adversaire, le social-démocrate Mircea Geoana, n'aura pas la tâche facile. Agé de 51 ans, le candidat socialiste n'a pas le charisme de l'ancien capitaine de vaisseau devenu président, mais il a derrière lui la meilleure machine électorale, celle du Parti social-démocrate, héritier du Parti communiste.

Après la chute de Nicolae Ceausescu, le Conducator, et son exécution sommaire en décembre 1989, la nomenklatura rouge s'est maintenue au pouvoir grâce à Ion Iliescu, l'apparatchik qui a fait tomber le couple Ceausescu. Leader d'une révolution contestée, il a bénéficié du soutien du général Ioan Geoana, qui avait le contrôle des souterrains de Bucarest, lieu névralgique de la révolution.

Mircea Geoana, le fils du général, a connu une ascension fulgurante. Envoyé à Paris, il revint en 1992, diplômé de l'Ecole nationale d'administration (ENA). En 1996, à l'âge de 37 ans, il pouvait se vanter d'être l'ambassadeur le plus jeune de son pays envoyé en poste aux Etats-Unis. Quelques mois plus tard, son mentor Ion Iliescu perdait le pouvoir face à l'opposition anticommuniste. A Washington, l'ambassadeur prit aussitôt la plume pour féliciter le nouveau président, Emil Constantinescu, d'avoir battu M. Iliescu, qualifié de "cancer de la démocratie roumaine".

En 2005, après de longues tractations en coulisses, Mircea Geoana réussit à arracher à ce dernier la direction du Parti social-démocrate. Le vieil apparatchik implora le congrès du parti de ne pas offrir sa direction à ce "petit con", mais sans résultat. Aujourd'hui, le "petit con" dirige le Parti social-démocrate et s'affiche en principal adversaire du président Traian Basescu.

Surse: „Le Monde”, Capital

PROSTANACUL GEOANA este foarte activ pe YouTube. VIDEO Ion Iliescu si Mircea Geoana in Piata Universitatii


Sursa: ProstanaculGeoana

BASESCU le-a scris pentru a le multumi sustinatorilor sai: "Am castigat momentan o lupta, nu si razboiul!"

Iti multumesc!

Traian Basescu

Salut!

Iti scriam acum cateva zile si iti spuneam ca in aceasta campanie grea, niciun efort nu va fi facut in plus si ca in astfel de momente e important sa simt prietenii aproape.

Iti mai spuneam sa le spui prietenilor tai ca, indiferent cu cine urmau sa voteze la prezidentiale, au sansa unica de a reforma clasa politica prin votul la Referendum.

Si iata ca niciun efort nu a fost facut in plus si Referendumul a fost validat cu o prezenta la vot de 50,16%! Gandeste-te ca si votul tau a fost intre cele 0,16% voturi care au facut ca Referendumul sa fie validat.

Cat despre alegerile prezidentiale, am castigat momentan o lupta, nu si razboiul! Urmeaza batalia finala in care stii bine ca ajutorul tau e esential pentru a reusi.

Vom avea multe de facut impreuna in urmatoarele 2 saptamani. Ramai aproape, momentan pe romanipentru.basescu.ro.

Pentru tot ce a fost si va urma, iti multumesc!

Traian Basescu

Sunday, November 22, 2009

EDIT RONCEA: Băsescu şi românii bagă presa mogulilor în faliment

Scris de Victor Roncea
Disperare totală ieri pe posturile mogulilor, Antenele GRIVCO şi Realitatea FNI, cu o tendinţă spre ridicol şi pe TVR. Dintr-o dată, devalizatorii României, de la agoniseala simplilor români la „averea diavolului“, cu sau fără patalama de turnători, erau preocupaţi de „legalitate“ şi „respectarea statului de drept“. Ai fi zis că „de-asta muriseră la revoluţie“: pentru un vot rarefiat. Pe voci piţigăiate spre isterice, fătuce de ambele sexe urlau ca din gură de şarpe: „Fraudă, fraudă, fraudă!“. În Băneasa, bădinaceele lui Voiculescu denunţau de mama focului „cazurile grave“ de „mită electorală“. Până la ora 18.00 găsiseră... două. La Casa Scînteii, piţipoancele lui Vîntu o dăduseră în benga de-a dreptul: „Nicăieri în Europa civilizată nu s-a văzut aşa ceva, o astfel de aglomeraţie, un asemenea număr de oameni care să meargă la vot!“, exclama cu intonaţie aferată spre ultragiată una dintre galinacee. Ca să vezi, românii sunt vinovaţi acum şi pentru că vor să voteze. Mama lor!
Realitatea media e că bietele exponate din vitrinele presei prostituate, de la deontoloagele navestiste cu silicoane, ca Oana Stancu, la refuzaţii la informaţii de export, ca Bădinii şi bublele lor, simt cum li se subţiază trompeţica şi li se închide robinetul pe măsură ce se apropie ziua votului final: 6 decembrie. Anul acesta, de Moş Nicolae, românii îşi vor da singuri cadoul: prin votul lor vor băga în faliment maşinăriile de dezinformare şi manipulare ale mogulilor. „Vox populi, Vox Dei“ va băga direct în coşul de gunoi al presei române spalătorii de cadavre de la „Vox publica“ (sau pubica?) cu orăcăitul lor de Deltă.
Dilemele noi sau vechi ale filosofilor FSN se ţin lanţ: C ine îl va mai umfla pe Geoană ca pe-un broscoi? Cum vor mai minţi vocalele frecventatoare ale pontonului de la „Lebăda“, amantele PSD din haremul lui Vîntu, pastorii din Sabatul lui Voiculescu? Ce vor face piază-relele isterizate: îl vor înjura pe Băsescu încă cinci ani?
Românii votează. Televiziunile şi ziarele mogulilor au reuşit, printr-un efect invers, să scoată românii la vot, din scârbă faţă de ce reprezintă sistemul ticăloşit, consolidat în 20 de ani de fraude şi hoţii. După votul de ieri, dar mai ales după cel de Sfântul Nicolae, trusturile mogulilor, cu ziarişti făcuţi pe bandă, dar şi cu biete victime colaterale, se vor volatiliza, în bătaia vântului, şi vor dispărea, în eter. Sondorii unor foste institute respectabile de cercetare a opiniei publice şi brigăzile societăţii în civil ar trebui să le însoţească, negreşit. Deja şefuleţii unor ziare odată anticomuniste, acum pro-PSD şi Iliescu-KGB, şi-au anunţat angajaţii cu ziua să-şi caute de lucru. Faliment material, dar, mai grav, faliment moral total. La adio, deci!
După 20 de ani de presă liberă, apoi ocupată rapid sau cumpărată, pe felii sau la kilogram, constatăm că românii nu mai pot fi păcăliţi; nici de şantajiştii de presă, nici de „derbedeii cu ştaif“ de Snagov, nici de tablagiii „societăţii civile“, nici de sifonarii online, nici de deontoloagele siliconate, nici de, mai ales, politicienii murdari de ţiţei la gură sau cu „firul roşu“ de pe ruta Bucureşti - Moscova strâns la sân, alături de mult iubitul carnet PCR.
Românii au votat şi, tot aşa cum îşi spuneau „of“-ul acum 20 de ani în stradă, azi peste 55% dintre ei şi-au pus liniştiţi strigătul sub o ştampilă, bine apăsată, dar cu acelaşi enunţ: Jos Iliescu!

CURENTUL PDF AICI
Comentati la

BASESCU şi dreapta din România au câştigat primul tur al prezidenţialelor

Românii au spus „da“ la referendum şi „nu“ clasei politice parvenite

Primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat cu victoria clară a preşedintelui în exerciţiu, candidatul PD-L Traian Băsescu. Potrivit exit-poll-urilor date publicităţii la închiderea urnelor, Traian Băsescu este câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale, fiind creditat cu 34,1% (CCSB) sau 32,8% (Insomar) din opţiunile electoratului. Potrivit aceloraşi exit-poll-uri, Băsescu se va confrunta în turul doi cu Mircea Geoană, candidatul PSD, creditat cu 30,9% (CCSB) sau 31,7% (Insomar). Marele perdant al primului tur este fără îndoială candidatul PNL, Crin Antonescu, care a obţinut, conform aceloraşi surse, 21,8% (Insomar) sau 22,1%(CCSB). În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi candidaţi, procentele lor n-au depăşit nici măcar 5%, semn că electoratul s-a maturizat şi nu-şi mai risipeşte votul ca-n anii trecuţi.
Dincolo de rezultatele în primul tur al alegerilor prezidenţiale, merită subliniat că românii au validat referendumul, prezentându-se în proporţie de peste 50% la votul pentru referendum. Potrivit Insomar, 76,5% dintre românii care au venit la vot au votat şi pentru Parlament unicameral şi 85,4% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. De altfel, iniţiatorul referendumului, preşedintele Traian Băsescu, a declarat că „avem cel mai mare motiv de bucurie pentru că Parlamentul unicameral a fost validat. E o victorie împotriva clasei politice, care nu a vrut să răspundă solicitării electoratului“.
Băsescu a subliniat că nu vrea să acrediteze cåştigători pånă cånd BEC nu va da rezultatele precise. Candidatul PD-L a dat un semnal către PNL vorbind despre votul electoratului romån ca fiind unul de dreapta, voturile lui Crin Antonescu şi ale sale depăşind peste 50% din opţiunile electoratului. „Este un motiv extrem de serios ca oamenii politici să ţină cont de acest aspect în alcătuirea guvernului“.
Dezamăgit de rezultatele exit-poll-urilor, Crin Antonescu i-a acuzat direct pe moguli de sfidarea voinţei romånilor: „Domnule Vîntu, domnule Voiculescu, sfidaţi voinţa atåtor romåni! Rezultatul acestor alegeri nu e dat nici de Vîntu, nici de Voiculescu! Nu luaţi în seamă aceste sondaje mincinoase“, a declarat Crin Antonescu, din mijlocul susţinătorilor săi.
Din curtea sediului din Kiseleff, Mircea Geoană, secondat de Bunicuţa care adoptase pentru acest eveniment o şapcă de colhoznic, le-a mulţumit, ca la premiile Oscar, tuturor votanţilor contracandidaţilor săi. Probabil emoţionat că a reuşit să-l depăşească pe Crin Antonescu şi să intre în turul doi, Geoană a înşiruit veşnicele sale promisiuni electorale, de la pensii la redresarea economiei. În ciuda tuturor ţipetelor deontologilor din timpul zilei, de „fraudă-fraudă“, la finalul zilei, cånd mogulii au fost satisfăcuţi în parte de rezultat, s-a aşternut liniştea asupra acestui subiect. Doar Vadim a rămas să îngåne, ca o jucărie chinezească stricată, „fraudă-fraudă“.

Băsescu: Nu voi face negocieri subterane pentru viitorul Guvern

Traian Băsescu a declarat, duminică seara, după anunţarea exit-poll-urilor, că nu va face nicio negociere subterană pentru formarea viitorului guvern şi că va da prioritate soluţiilor politice pentru trecerea Executivului prin parlament.
„Vă asigur că în zilele următoare voi da prioritate soluţiilor politice pentru trecerea prin parlament a unui guvern. Romånia are urgent nevoie de guvern. În acelaşi timp, vreau să-i asigur pe români că, aşa cum am făcut întotdeauna, nu voi face nicio negociere subterană care să pună sub semnul întrebării mandatul meu 2009-2014“, a declarat Traian Băsescu.
El a ţinut să-i asigure pe români că tot ceea ce se va negocia şi se va discuta cu privire la formarea guvernului sau la susţinerea actualului guvern propus în parlament va fi „transparent şi binecunoscut de fiecare român“.

Oprescu: Nu cred că acest vot este o înfrângere

Candidatul independent la Preşedinţie, Sorin Oprescu, a declarat, duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că nu priveşte scorul obţinut ca pe o înfrângere, el declarându-se un om puternic, care va continua să îşi susţină cu putere mesajul.
„Nu cred că acest vot este o înfrângere. Sunt un om puternic, cu caracter şi voi continua să-mi susţin cu putere mesajul. Nimeni dintre cei care au venit alături de mine nu trebuie să se simtă dezamăgit. Dimpotrivă, lupta noastră va continua, pentru că este o luptă pentru o Românie normală“, a spus Oprescu. Oprescu a zis că a propus un model nou, al independentului care nu este tras de sforile de partid şi care nu vrea să care în spate spre Cotroceni clientele de partid şi „haitele de profitori“.
„Am vrut să atrag atenţia că România merge pe un drum greşit pentru că partidele au eşuat. Această campanie electorală a fost o luptă, din păcate nu o luptă dreaptă, pentru că în această campanie nu s-au confruntat numai candidaţi, cu faptele, proiectele şi caracterul lor. Unii, simţindu-se probabil mai slabi, au luptat cu arme otrăvite, cu sondaje false, cu expunere mediatică preferenţială, cu dezinformare, cu zvonuri şi cu scandal. Eu numesc asta laşitate şi o dezaprob, chiar dacă unora dintre ei le poate aduce victoria“, a subliniat Oprescu.
El a spus că mesajul a său a fost înţeles de foarte mulţi români. „Unii au venit la vot, şi vocea lor s-a auzit, alţii au venit la vot, dar opţiunea lor probabil se va pierde pe drum în numărătoarea patronată de maşinăriile de partid“, a comentat Oprescu.

PRM cere Curţii Constituţionale anularea alegerilor

PRM cere Curţii Constituţionale anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurate ieri, reclamând o „avalanşă inimaginabilă de fraude“.
„Domnule preşedinte Ioan Vida, având în vedere avalanşa inimaginabilă de fraude, abuzuri şi alte ilegalităţi săvârşite pe parcursul alegerilor prezidenţiale din ziua de 22 noiembrie 2009, Partidul România Mare vă solicită anularea acestora“, se arată într-un comunicat al PRM remis agenţiei Mediafax.
Conform PRM, în condiţiile în care România este membră a Uniunii Europene, dacă „aceste aşa-zise alegeri - care scandalizează o ţară întreagă - ar fi validate“, România s-ar face „de râsul lumii“, iar populaţia şi-ar pierde încrederea în democraţie.

Foto: Andrei Pungovschi / Mediafax

ALEGETI CU GRIJA. Dumnezeule!

CORNELIU VLAD: "Avem un fel de preşedinte al Europei"... Presedintele Bilderberg

Scris de Corneliu Vlad
Lumea-i cum este

Ca romåni, putem fi måndri: alegerea preşedintelui Romåniei se face incomparabil mai democratic decåt a fost desemnat „preşedintele Europei“, de fapt preşedintele Consiliului European. Căci, „în Europa“, n-au fost candidaţi „pe faţă“, care să-şi prezinte public programele, nici campanie electorală, nici măcar audieri ale competitorilor în Parlamentul European, nici dueluri electorale între aceştia, nici vot universal, nici vot în cerc restråns (cei 27 lideri ai statelor membre). S-au stråns, pur şi simplu, într-o seară, cei 27, au vorbit ce-au vorbit între ei şi după vreo oră deja se ştia: funcţia supremă în ierarhia Europei Unite, care nu este preşedintele Europei ci al, cum ziceam, Consiliului European, va fi fostul, de acum încolo, premier al Belgiei, Herman Van Rompuy. După care, zile în şir, au început să curgă comentariile: un preşedinte mediocru, paralizat, discret, decorativ, plictisitor, moderator, un anestezic local, un preşedinte de şedinţă, o persoană care nu deranjează, un simbol al compromisului. S-a vorbit de „cvasivirginitatea europeană“ a fericitului cåştigător, care nu scosese o vorbuliţă în public despre Europa, pånă la un moment dat. Adică pånă cånd, cu numai cåteva zile înainte de miruirea sa în funcţie, a cuvåntat (a raportat) în Grupul Bilderberg despre ce are de gånd cu Europa: să facă din ea un stat federalist ca SUA, care între altele să perceapă şi impozite europene. Dacă s-a exprimat atåt de clar la Bilderberg, cum să nu ajungă mai marele Europei, deşi pånă atunci nu-l ştia mai nimeni pe continent înafară de propriii compatrioţi. Şi apropo de Bilderberg, se mai zice că pe seama lui se fac scenarii. Acum, iată, nu mai e scenariu, e certitudine.
Deodată cu domnul preşedinte a fost căftănită şi ceea ce se spune a fi ministreasa de Externe şi a Apărării a Europei integrate: baroneasa britanică Catherine Ashton, care e şi nr. 2 în UE. Ce transmite de la Bruxelles un ziarist francez: „O alegere (greşit: desemnare - n.n.) catastrofală: această aparatcika laburistă n-are absolut nicio experienţă internaţională şi, după părerea multora care au lucrat cu ea în Comisia Europeană, a fost remarcabil de proastă de la preluarea funcţiei (de comisar european - n.n.): absenţa de la muncă, proasta cunoaştere a dosarelor, simţ diplomatic redus“. Ar fi greu să găseşti pe cineva mai inexistent ca Van Rompuy, dacă n-ar fi Catherine Ashton, mai spunea ziaristul francez. Cel mai fericit de aceste desemnări nefericite este fără îndoială preşedintele Comisiei Europene, Baroso, care nici el nu străluceşte, dar măcar nu va fi eclipsat în opacitatea lui cei doi noi demnitari. Un trio al mediocrităţii, spun comentatorii răi. Un sindrom al celui mai mic multiplu comun, spun cei mai concilianţi.
UE se înzestrează mereu cu noi instituţii, impune tot felul de reglementări, şi absurde, şi care-i favorizează pe unii, iar pe alţii îi dezavantajează, şi-a mai tras alte cåteva fete noi care, chipurile, ar reprezenta-o. Avea dreptate bătrånul Kisinger (fost european şi el) cånd, vrånd să telefoneze superputerii care se vrea a fi Europa, constată că interlocutorul n-are un număr de telefon acolo. Căci, de fapt, nu există interlocutor.
Dar Uniunea Europeană merge, parcă printr-un miracol, mai departe, de vreo jumătate de secol, cu paşi înainte, dar şi scandaluri, reculuri, înfrångeri de parcurs, cu mediocrităţi în faţa şi cu multă birocraţie. Şi totuşi, cineva propulsează ideea Europei Unite, şi se pare cu succes. Oare cine, noi, cei ce votăm cu Băsescu, sau cu Geoană, sau cu nimeni? N-aş prea crede.
Avem un fel de preşedinte al Europei
Curentul - duminică, 22 noiembrie 2009