In primavara lui 1947 a fost condamnat la moarte pentru ca a participat la organizarea grevei generale a studentilor din Cluj din 10 mai 1946 si a condus revolta a 18 sate somesene, ca protest pentru alegerile falsificate de comisarii rusi. Dupa o amnisitiere data de Regele Mihai, grupul sau de luptatori, din "Lotul Zarnesti", este condamnat din nou, in 1948, la 25 de ani de munca silnica si zece ani de degradare civica. Silviu Brucan cere in organul comunist "Scanteia" sa fie executati prin impuscare.
Este cautat de trupele securitatii din perioada ocupatiei bolsevice, in frunte cu locotenentul de atunci Nicolae Plesita. I-a prins bine pentru a scapa de urmarire si faptul ca a facut armata in 1943 la Vanatorii de munte. A luptat mai ales din Piatra Craiului, care, spune partizanul, "e raiul pe pamant, o stiu ca pe propria palma". "Taranii nu ne tradau sub niciun chip", mai subliniaza veteranul: "dovada ca am reusit sa scap atatia ani". Cand a coborat din munti, in 1967, securistii nu l-au crezut ca este el, Gavrila Rusu, zis Visu. Intr-o nota strict secreta, din 1966 - gasita azi la dosarul sau de circa doi metri cubi, aflat la CNSAS - lt colonelul Nicolae Plesita raporta: "Organele noastre urmaresc in actiune pe fugarul PNT-ist RUSU GAVRILA, fugit din tara in 1947 dupa o activitate contrarevolutionara intensa. Din anul 1950 nu se cunoaste nimic despre existenta fugarului, din care cauza suntem ingreunati in urmarirea lui si a legaturilor"-
. Intr-o alta adresa strict secreta, purtand semnatura lui Plesita, se afirma ca, "dupa disparitia sa de la domiciliu ar fi intrat intr-o banda inarmata care actiona in muntii Tiblesului; depistat de regiunea MAI Maramures si cu ocazia depistarii ar fi fost impuscat". Asa ca va inchiputi surpriza organelor de securitate cand, in 1967, s-au trezit in brate cu "dusmanul poporului".
Dupa ce a aflat ca rusii au fost eliminati, treptat, din sistem si toti detinutii politici au fost eliberati, in anii '64-'65, Gavrila Rusu a mai stat putin ascuns, ca sa se convinga ca nu e o stratagema a comunistilor. Apoi, in aprile '67 s-a suit in tren si s-a dus la Bucuresti unde a incercat sa se refugieze la Ambasada Frantei. Acestia l-au refuzat insa si, atunci, s-a dus la Ambasada Americii. Un ofiter american care stia romaneste si era avizat asupra rezistentei din munti l-a preluat si l-a sfatuit ce si cum sa faca. Au stabilit o forma de legatura dupa care s-a deplasat direct la Securitate. Aici, un colonel, Toader, a ramas traznit si l-a pus sa-i povesteasca aventurile sale, spunandu-i "ca oricum nu te mai pot aresta acum". "Pentru noi esti o adevarata scoala de supravietuire", i-a mai spus un comandant.
Dupa 21 de ani de rezistenta in munti, anticomunistul urmarit pentru "razvratire si insurectie armata" este pe cale sa fie rapus de o decizie aberanta, care, desi a contestat-o printr-o petitie, se aplica. In anul 2005 badia Ion Gavrila Ogoranu a incercat sa-si ia un credit la o banca. Acesta i-a fost respins, pe motiv ca... avea cazier: de "dusman al poporului". Ulterior, in martie 2006, atat lui Ion Gavrila cat si sotiei sale, Ana, chinuita 21 de ani de Securitate, Ministerul Justitiei le-a refuzat recunoasterea calitatii de "luptator in rezistenta anticomunista". Cei doi i-au scris atunci ministrului Monica Macovei: "Daca intr-adevar tara doreste sa-si reconsidere trecutul, si sa cinsteasca Rezistenta, sa ne caute ea pe noi, si nu sa ne oblige sa ne umilim in fata unor Instante nepotrivite si nebinevoitoare". Dupa doua luni s-a stins badia, de inima rea, urmat, apoi, in alte doua luni, de sotia sa, care ii lasase, degeaba, ministrului Justitiei, ultimul sau cuvant: "Daca tara are nevoie de noi, cei care am luptat in Rezistenta anticomunista, sa ne caute in arhivele Securitatii pe cei morti, si sa ne contacteze pe cei care mai traim". Cei doi eroi au murit lasandu-ne exemplul lor de daruire totala pentru tara, neam si Dumnezeu. "Toata viata mea am fost ocrotit de Dumnezeu, astazi cine domneste in Romania?", se intreaba camaradul lor, Gavrila Rusu. Nu vrem sa credem ca actualul regim este mai rau decat cel bolsevic si doreste oficial rapunerea tuturor luptatorilor anticomunisti. Asteptam raspunsul de urgenta al autoritatilor.
Victor RONCEA
 Membru de seama al miscarii de rezistenta, traitor si marturisitor al atrocitatilor din temnitele comuniste, Gheorghe Jijie ( foto dreapta), unul dintre eroii anticomunisti ai Romaniei, a implinit ieri 90 de ani. Motorul Federatiei fostilor detinuti politici a sarbatorit acest moment cu modestia-i caracteristica. Nascut la 10 iunie 1919 in orasul Botosani, absolvent al Facultatii de Constructii Hidrotehnice, sef de lucrari la aceeasi facultate, Gheorghe Jijie este arestat impreuna cu parintii sai in mai 1948, in lotul Stefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpata si Nicolae Luca. Este condamnat la zece ani ani de inchisoare pentru "uneltiri contra statului" si sta inchis, alaturi de marile personalitati ale elitei interbelice, la Jilava, Aiud si Gherla, ca si in coloniile de munca de la Periprava si Noua Culme, perioada in care fratele sau, Nelu Jijie, fost comandant legionar, este asasinat in temnita. Pentru ca refuza colaborarea cu Securitatea, i se prelungeste pedeapsa cu inca trei ani. In prezent este secretarul general al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti si isi continua activitatea pentru Romania, alaturi de Parintele Justin Parvu. Gheorghe Jijie este autorul monografiei "George Manu", despre universitarul anticomunist cazut la Aiud, aparuta sub egida Fundatiei George Manu. La Multi Ani, Gheorghe Jijie! (V.R) Un erou la 90 de ani - ZIUA   Credincioşi idealurilor nationale
Este emoţionantă remarca lui Gheorghe Jijie, cu care debutează capitolul “Ecouri şi mărturii” din bogata sa monografie “George Manu” , publicată de Fundaţia purtând numele universitarului căzut victimă a ‘tuberculozei de Aiud’. Am folosit acest termen în nădejdea că un tânăr licenţiat în medicină va pleca de la născocirea mea obraznică pentru a studia într-o teză de doctorat manifestările şi, eventual, vindecările ‘miraculoase’ ale acestei boli necruţătoare în bolgiile Aiudului şi ale celorlalte temniţe comuniste. Fraza la care mă refeream este: “lumina pe care Dumnezeu a pus-o în mintea lui George Manu a radiat în toate direcţiile, cât timp a vieţuit, s-a propagat reflectându-se din oglindă în oglindă umană şi apoi a rămas împietrită sub forma unei icoane sfinte în adâncul fiecăruia din cei care l-au cunoscut” (p.321). Pentru cititorii care nu au ştire despre acest aspect al existenţei celui care a fost elevul d-nei Curie, sub îndrumarea căreia şi-a susţinut teza: “Recherches sur l’absorption des rayons á” şi, la polul opus al existenţei, a fost comandant interimar al Mişcării Legionare (1943), conferenţiarul universitar George Manu a condus o adevărată şcoală în penitenciarul Aiud. Pentru această pricină, acelaşi Gheoghe Jijie a găsit o inspirată desemnare a sa prin sintagma: “Rectorul Universităţii Aiud”. În ce măsură merita George Manu un titlu universitar de maximă însemnătate, precum cel citat? Ştiinţa sa neegalată de nimeni dintre condamnaţi l-a desemnat ca emiţătorul unic al tuturor tăbliţelor de săpun, tălpilor de bocanc (pentru cei din aceeaşi celulă), spărturilor de geam, ce circulau din om în om, din celulă în celulă, de la un etaj la celălalt, răspândind lecţii de limbi moderne (franceză, engleză, germană), însoţite de lămuririle gramaticale, de vocabularele cuvenite, de exerciţiile potrivite. Dicţionare complete dintr-o limbă într-alta, tratate de istorie, geografie, fizică, istorie literară, desigur la un nivel astfel chibzuit din punct de vedere pedagogic încât să poată folosi şi colegii de detenţie cu o pregătire mai puţin sigură şi complexă cunoştinţele puse de el în circulaţie. Cât timp a trăit George Manu, de toate acestea s-au bucurat toţi contemporanii săi de la Aiud. Alături de mijloacele expuse mai sus pentru răspândirea învăţăturii, s-a folosit intens şi bătutul în perete sau în ţevile caloriferelor, în ritmul alfabetului Morse. Atunci când urmărirea la care-i supuneau caraliii pe condamnaţi a întrecut măsura şi se părea că nu le mai rămânea acestora nici o şansă de a mai folosi înaltele cunoştinţe ale profesorului devenite mană cerească pentru ei, George Manu inventă un sistem de comunicare nou şi imbatabil, pentru a nu se întrerupe ‘cursurile Universităţii’ sale. Este vorba despre transpunerea alfabetului Morse în noduri făcute pe fire de aţă smulse din obiele sau saltele: un nod = un punct, iar două noduri geminate = o linie. Aţa făcută tibişir era lăsată să cadă la uşa colegilor, la baie, la closet ş.a.m.d. Aceştia, culegând-o, o ‘citeau’ nu nesaţ şi studiau cele înscrise pe nodurile ei...! O atare viaţă, închinată exclusiv celorlalţi, fu încununată, prin voia de sus, de o exemplară renunţare la ultimul bine ce i se putea face: medicamentele, antibioticele recent intrate în ţară, singurele în stare să combată tbc-ul ce-l măcina. Crăciun, comandantul Aiudului, i-a propus să-i dea streptomicină în schimbul abjurării crezului său politic. George Manu socoti că preţul sufletului său era mult mai mare decât sănătatea sa trupească. Astfel, când se pregătea să-şi dea îngerilor acest suflet păzit cu ultima suflare, ceru colegului arhitect Goga: “Spune tuturor că nu am acceptat nici cel mai mic compromis” (p.432). Gheorghe Jijie reia spusele unui martor al repauzării profesorului. Ele sună ca o pagină de “Pateric”: “Se stingea în fiecare clipă. Numai ochii îi mai ardeau ca două luminiţe şi pieptul i se zbătea dureros. Transpiraţia morţii îi scosese broboane pe frunte şi pe pieptul care îi era dezvelit. Deodată, ţintindu-şi privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut: – Iertaţi-mă, fraţilor. Daţi-mi voie să oftez o dată. Profesorul Manu a oftat adânc. Parcă acest oftat se asemăna cu un alt geamăt, pe care Fiul Omului l-a avut pe Cruce, când suferinţele au atins paroxismul. Apoi s-a zvârcolit într-un spasm scurt, chinuitor, faţa i s-a crispat şi din pragul morţii a mai avut luciditatea de a mai spune câteva cuvinte pe care nu le voi putea uita niciodată: – Fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni. A mai spus câteva cuvinte pe care noi, care eram lângă el, în alte paturi de suferinţă, nu le-am înţeles. După un timp, trupul lui a început să se răcească şi pe faţa lui s-a înălţat, din străfundurile fiinţei lui, din nou, seninătatea, doar în colţul buzelor şi sub unghiul pleoapelor s-au adâncit câteva cute subţiri şi negre de durere” (p.368-369). http://www.procesulcomunismului.com/
  Conferinta si Lansare la BotosaniSâmbătă 6 iunie 2009, ora 13 Conferentiari : Monahul Filotheu Balan si fostul detinut politic Virgil Totoescu Locatie : Sala Cinema UNIREA Organizator: Centrul Rezistentei Anticomuniste Conferinta si Lansare la BacauDuminica, 7 iunie 2009, ora 17:00 Conferentiari : Monahul Filotheu Balan, judecatorul Carmen Paduraru, ziaristul Victor Roncea Locatie : Casa de Cultura (sala mica) Organizator: Asociatia Pentru Libertatea Romanilor
 Problema cipurilor biometrice introduse în actele romanilor, fără consultare populară, şi omagierea martirilor din închisori vor fi două dintre temele conferinţei “Dictatură şi Martiraj”, organizată duminica, de Centrul Rezistentei Anticomuniste, cu începere de la orele 17.00, la Casa de Cultură a Municipiului Cluj Napoca. Despre suferinţa şi biruinţa din închisorile comuniste vor vorbi profesorul Raul Volcinschi - 16 ani în inchisorile comuniste şi fostul deţinut politic Nicolae Purcarea, cu 20 de ani de temniţă grea, ambii trecuţi prin arhipelagul Gulagului românesc şi “colegi” de recluziune cu Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Parintele Arsenie Papacioc, teologul I.V Georgescu şi Traian Trifan. Părintele prof dr Mihai Valica, va introduce lucrarea “Dictatura Biometrică”, realizată de Fundaţia Petru Vodă şi Asociaţia Civic Media, în care sunt cuprinse analize ale unor autori romani si documente europene şi americane, dar şi cuvinte duhovnicieşti ale sfinţilor părinţi privind era controlul total, perfecţionat prin intermediul tehnologiei RFID. Părintele Valica este autorul primului studiu despre pericolul actelor biometrice, scris imediat după apelul Parintelui Justin Parvu, de pe 14 ianuarie. Parintele Ioan Sismanian si monahul Filotheu Balan, co-autor si, respectiv, coordonator al lucrării “Dictatura Biometrică”, vor prezenta la rândul lor rezultatele campaniei pentru Referendum anti-cip, pentru care s-au strâns, până acum, peste 500.000 de semnături si vor da indemnuri duhovnicesti de la Parintele Justin Parvu. Unul dintre invitaţi-surpriză speciali ai organizatorilor este o judecatoare care s-a pronuntat ferm impotriva cipurilor biometrice in pasapoarte si permisele de conducere, in care a si demonstrat existenta acestora, in ciuda asigurarilor oficiale. Exemplul ei ar trebui urmat de toti ortodocsii "calduti" si cartite de la Roma, care isi permit sa-l conteste pe bunul Parinte si demersurile sale anti-insemnare electronica si pentru martirii de la Aiud. Va prezint mai jos un articol despre doamna magistrat Carmen Paduraru, din Realitatea Media de Neamt:
"În calitate de judecător, mi se pare o umilinţă să fiu amprentată ca deţinuţii, din boxa arestaţilor, pe care-i judec"
Mişcarea apărută la nivel judeţean şi naţional, împotriva noilor permise de conducere şi paşapoarte europene a căpătat adepţi şi în rândul judecătorilor din Neamţ. Un astfel de caz este şi cazul magistratei Carmen Păduraru, judecător la Secţia civilă a Tribunalului Judeţean Neamţ. Într-un protest remis redacţiei, magistratul explică, din punct de vedere profesional şi uman, motivele pentru care se opune eliberării noilor documente.
Descoperirea cip-ului din Permisul Auto la microscop
Carmen Păduraru afirmă, într-o primă fază, că, deşi la noi paşapoartele biometrice, care se fac prin amprentare şi scanarea feţei, se vor elibera abia din luna iulie, noile permise de conducere (care sunt doar cu scanarea feţei) au început să fie emise din decembrie 2008. Judecătoarea susţine că permisele de tip nou prezintă acelaşi pericol ca paşapoartele care urmează să fie emise. "Tatăl şi fratele meu au fost obligaţi, la începutul lunii ianuarie, s-şi schimbe permisele de conducere. Deşi au cerut lămuriri cu privire la tipul de act pe care-l vor primi, de la Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule li s-a spus că nu a intervenit nicio noutate şi că nu vor primi permis de conducere «cu cip». La eliberarea actelor, pe 22 ianuarie 2009, au constatat cu stupoare că acestea au cod de bare, care au încorporat numărul «666» şi care conţin două poze, nu doar una, cum era anterior (cea din partea dreaptă fiind scanată). Şi, atenţie, nu pare nimic suspect pentru că nu-ţi dai seama de noutate însă, a doua poză este făcută cu aparatură specială care scanează irisul ochiului şi faţa persoanei în cauză! Funcţionarii de la ghişeu au susţinut, răspicat, că deşi actele sunt de tip nou, acestea nu ar avea implantat şi un cip. Demonstrativ, mi s-a arătat un astfel de act tăiat cu foarfecul în două poziţii. Din studiul procesului tehnic a rezultat, însă, fără niciun dubiu, că noile permise de conducere conţin un microcip a cărui mărime este de 0,4 milimetri, ceea ce înseamnă că, practic, este invizibil pentru ochiul uman, însă poate fi detectat cu aparatură specială", spune judecătoarea Păduraru.
Argumentul juridic
Magistratul pietrean aduce mai multe argumente, din punct de vedere profesional şi uman, în sprijinul susţinerii ideii că noile acte biometrice sunt nocive. Judecătoarea declară că noile paşapoarte şi permise de conducere vor afecta sănătatea posesorilor: "Prin funcţia de antenă capabilă să perceapă unde de radiofrecvenţă direct asupra titularului, corpul uman este expus unor radiaţii permanente producătoare de cancer şi alte maladii, aşa cum s-a întâmplat la animalele care sunt înregistrate pe bază de cip".
De asemenea, Carmen Păduraru mai declară că în acest fel sunt călcate în picioare demnitatea şi onorea individului; omul fiind asimilat mărfurilor, identificate prin coduri de bare, şi animalelor, însemnate cu crotalii: "Devine ineficient principiul constituţional şi european al prezumţiei de nevinovăţie, pentru că luarea amprentelor unei persoane se face doar în cazul suspiciunii că a comis o crimă sau un delict. În calitate de om, dar şi de judecător, mi se pare o umilinţă şi o decădere fără precedent să fiu amprentată ca deţinuţii, din boxa arestaţilor, pe care-i judec. Legislaţia românească şi nu numai, în ideea ocrotirii credinţelor religioase ale fiecăruia, prevede, de exemplu, în mod diferenţiat jurământul pentru martor, în sala de judecată. Astfel, creştinul ţine mâna pe cruce ori pe biblie şi spune: «Jur că voi spune adevărul şi numai adevărul … Aşa să-mi ajute Dumnezeu!». Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului. Martorului de altă religie decât cea creştină nu i se aplică dispoziţiile cu privire la punerea mâinii pe cruce, iar persoana care nu crede în Dumnezeu va rosti jurământul prin raportare la «onoare şi conştiinţă»".
Explicaţia religioasă
Judecătoarea Păduraru, care a publicat în 2001 o lucrare de specialitate pe tema drepturilor umane şi a naturii divine a individului, subliniază faptul că "persoana care se consideră lipsită de importanţă şi mult prea mică pentru lumea exterioară, trebuie să coboare în sine şi să găsească resursa şi legătura dumnezeiască, şi atunci va înţelege şi rostul pentru care a fost creat, pentru că în constituţia lui omul este frumos, bun, puternic, dar mai ales liber şi unic".
Din punct de vedere religios, Carmen Păduraru mai susţine că noile acte biometrice contravin doctrinei creştine, deoarece Dumnezeu nu este un Tată egoist care să-şi doreasc sclavi în loc de copii.
"În acest context vin şi spun că, în calitatea mea de om al legii, prin introducerea actelor biometrice, se încalcă libertăţile cele mai elementare pentru că uniformizează şi transpune fiinţa umană într-un număr în sistem electronic, supus controlului. Avertizări serioase au existat şi la momentul când s-a impus obligaţia identificării animalelor dar nu am luat nicio atitudine, astfel că s-a ajuns la acest paradox legislativ despre care domnul avocat Cezar Axinte, care a întocmit şi o expertiză juridică pe această temă, spune că e prea târziu să mai reparăm ceva. Eu vin şi spun că dacă fiecare dintre noi vom fi conştienţi că, deocamdată, Constituţia României şi Convenţia europeană ne garantează aceste drepturi, şi că există căi de apărare ale acestora, despre care trebuie să-i întrebăm pe avocaţi, vom face ineficiente aceste abuzuri. Am scris acestea pentru că m-am simţit obligată să o fac, în primul rând datorită pregătirii mele profesionale şi, în al doilea rând, a ajutorului duhovnicesc pe care l-am primit de la bunul Arhimandrit Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă", a explicat judecătoarea Carmen Elena Păduraru.
Mihai SAVA
  "Cutremurele nu au fost nimic pe langa ce s-a intamplat!" Declaratia lui Petre Preoteasa, prim-secretarul Comitetului Judetean PCR Brasov, in sedinta activului de partid din 15 Noiembrie 1987Revolta anticomunista de la Brasov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anuntat prabusirea iminenta a comunismului in Romania. Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de Securitate, arestarile, torturile etc. Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale comunistii au revenit asupra hotararii lor, deportand, in urma unui proces inscenat, un numar de 61 de muncitori si schimband locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate in sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti. Dupa evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportati s-au intors in Brasov. Vasile Vieru, unul dintre cei 61 de muncitori deportati, decedase insa la Barlad, in septembrie 1988, la mai putin de un an de la ancheta, in urma maltratarilor la care a fost supus la Inspectoratul General al Militiei din Bucuresti. Pana in prezent, 12 dintre cei 61 de muncitori deportati au incetat din viata. In data de 2 ianuarie 1990 a avut loc la Brasov constituirea Asociatiei "15 Noiembrie 1987" (...) In 2002, la aniversarea a 15 ani de la evenimentele din 1987, S.C. ROMAN S.A., intreprinderea de Autocamioane din care a pornit revolta muncitorilor, a intrat in ultima faza de disponibilizari masive de personal. Este anul din care majoritatea membrilor Asociatiei 15 Noiembrie 1987 au devenit someri. Pe tot parcursul anului, criza sociala a membrilor asociatiei s-a adancit. Problemele legate de somaj, sanatate etc. s-au amplificat fara a se putea intrezari o solutionare a lor. La simpozionul international organizat de Asociatie in Aula Universitatii Transilvania din Brasov, cunoscutul luptator antisovietic Vladimir Bukovski a afirmat ca Revolta din 15 Noiembrie 1987 a fost semnalul care a anuntat prabusirea Cortinei de Fier si a Lagarului Comunist, Brasovul ocupand un loc important in istoria sfarsitului de secol XX. In luna mai a anului 2006, Asociatia 15 Noiembrie 1987 l-a avut din nou ca invitat pe Vladimir Bukovski, in cadrul unei conferinte legate de Rezistenta anticomunista. Acesta, imediat dupa 1989, a infiintat Centrul Varsovia '90, institutie care avea drept obiectiv realizarea Procesului Comunismului pe modelul Nurnberg. La initiativa si cu sprijinul moral al celebrului luptator anticomunist, presedinte al Memorialului Gulag, s-a infiintat la Brasov Centrul Rezistentei Anticomuniste, care are, printre altele, ca scop condamnarea comunismului ca doctrina criminala. Organizatiile fondatoare, Asociatia 15 Noiembrie 1987 si Civic Media, impreuna cu Solidaritatea si ceilalti parteneri care s-au raliat ulterior actioneaza in continuare dupa aceleasi comandamente morale care au determinat revolta din 1987. Fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari
"Jertfa acestor luptatori cu arma in mana, alaturi de rezistenta celor din inchisori, alaturi de rezistenta crestina a preotilor, ierarhilor si mirenilor, a celor din exil, a taranilor in fata colectivizarii, a muncitorilor din Brasov, a unor intelectuali curajosi, toate acestea au adunat atata demnitate, incat sa se poata spune ca fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari, pentru ca romanii sa poata pasi cu fruntea sus pe pamantul pe care calca" - Badia Ion Gavrila Ogoranu (foto dreapta sus la cabana miscarii de rezistenta din Fagaras) Eroii Basarabiei alaturi de eroii de la Brasov
"Suntem mandri sa fim alaturi de eroii de la Brasov si ii asiguram ca vom fi mereu impreuna. Fundatia pentru Romania, pe care am decis sa o infiintam, va fi parte integranta a Centrului Rezistentei Anticomuniste" - Alexandru Lesco si Tudor Popa (foto dreapta jos, la primirea Ordinului National Steaua Romaniei in grad de Cavaler) Scapati de structurile Kominternului"Trebuie sa alegem oameni care sa fie in stare sa se ocupe de aceste socoteli cu comunismul, sa puteti scapa de aceste structuri, ale Kominternului si ale fostului KGB" - Lech Walesa, fondator Solidaritatea (foto stanga jos alaturi de Bogdan Lis) Pistolul, Inlocuit cu pixul"Acest efort, adica sa iesi cu pistolul, poate fi inlocuit. Poti sa lupti cu pixul, de exemplu. Sa tinem minte ca mass-media libera este un fundament al democratiei adevarate si cu siguranta este un prim inamic al totalitarismului" - Bogdan LIS, fondator Solidaritatea   Vezi siSUFLETE DE EROI - Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan condus de Ion Gavrila Ogoranu
  Rezolutia Rezistentei Romanesti Anticomuniste condamna comunismul
"Comunismul este o maladie - "ciuma rosie" - care a afectat mai bine de un secol continente intregi. Comunistii au ucis si torturat milioane de oameni, au distrus societati, culturi si economii lasand in urma modernizari esuate si contorsionate si populatii intregi mutilate spiritual, cultural si economic. Homo sovieticus - omul nou comunist, reprezinta incercarea de infrangere a fiintei si a intelesului dumnezeiesc din lume. Intrunirea Rezistentei Romanesti Anticomuniste din Brasov condamna orice forma de organizare politico-statala a comunismului si cheama societatea civila romaneasca, pe urma unei ideei enuntate atat de cunoscutul disident rus Vladimir Bukovsky, cat si de Paul Goma, la un efort de organizare institutionala a unui proces al comunismului pe modelul Nurnberg. Comunismul si-a aratat fata sa sinistra in Romania incepand cu 28 iunie 1940, momentul ocuparii Basarabiei de catre fortele sovietice. Formele de rezistenta anticomunista - ce au mers pana la o coliziune frontala cu sistemul - au aparut ca rezultat al unei nemultumiri generale, al unei imense reactii de respingere la nivelul intregii societati. In primii ani ai instaurarii regimului rezistenta a fost una directa, formata din grupuri armate luptand impotriva puterii comuniste. Intre 1945 si 1959, Securitatea a identificat 1196 grupuri de rezistenta. Deja in 1949 se raporta existenta a 33 de "bande teroriste" care luptau cu ocupantul sovietic. Grupurile de rezistenta armata operau in 19 zone geografice (in special in Bucovina, Muntii Apuseni, Arges, Vrancea, Muscel si Tulcea). Supravietuirea acestor grupuri depindea de largi retele de suport - hrana, informatii - asigurate de populatie, tarile occidentale si SUA neintervenind semnificativ in aprovizionarea si organizarea acestor grupari de rezistenta. La sfarsitul anului 1959, 13.279 de oameni au fost condamnati la inchisoare, alti 463 au primit domiciliu fortat. Numarul celor omorati in munti sau in timpul interogatoriilor ramane si astazi necunoscut. Ultimul luptator anticomunist din munti, regretatul Ion Gavrila Ogoranu, a fost capturat abia in 1976. Lagarele de munca fortata, centrele de deportare, centrele de detentie creau adevarata infrastructura a puterii comuniste din Romania, instaurata in urma unui imens val de crime si represiune in anii '50, care a lichidat elitele politice, culturale si economice ale Romaniei. In anii de dupa anihilarea rezistentei armate (extrem de puternica in Romania si in Ucraina si izolata in restul tarilor din lagarul comunist etc.) devine clar ca statul se afla in totalitate in mainile oligarhiei bolsevice. Formele de "disidenta" sunt izolate, marginale, lipsite de speranta. Rezistenta si intransigenta morala sunt aproape absenta in Romania cu, probabil, o singura exceptie notabila: Paul Goma. in 1977 scriitorul roman scrie o scrisoare de solidaritate cu miscarea "Carta 77" din Cehoslovacia, incercand sa solidarizeze publicul romanesc cu "oameni reprimati de acelasi Rau". Reactia Securitatii a fost extrem de dura, Paul Goma si familia sa fiind izolati, torturati si, intr-un final, expulzati din tara. Tot in 1977, un alt protest, de o alta factura, de tip sindical, avea loc la Lupeni, odata cu intrarea in greva a minerilor. Greva avea sa se extinda in toata Valea Jiului si a durat o saptamana intreaga. Oficialii de partid si delegatia trimisa sa negocieze au fost luati ostatici, Ceausescu fiind obligat sa negocieze in persoana cu grevistii. O data greva incheiata, conducatorii grevistilor au fost deportati sau inchisi si mii de mineri risipiti in alte localitati, Valea Jiului fiind de atunci supusa unei infiltrari si supravegheri continue de catre Securitate. Pana in 1987, la Brasov, Romania nu avea sa mai fie martora nici unei miscari sociale care sa puna in dificultate regimul comunist. Din pacate, esenta istoriei comunismului in Romania, ca regim criminal ateist de ocupatie, importat din Uniunea Sovietica, nu a fost reflectata corect in Raportul Tismaneanu, motiv pentru care Asociatia 15 Noiembrie 1987 a inaintat urmatoarea cerere catre Presedintia Romaniei.
Catre: Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania
In atentia: Vladimir Tismaneanu
Asociatia "15 Noiembrie 1987", care reuneste muncitorii arestati, torturati, condamnati si deportati in urma revoltei muncitoresti anticomuniste din 15 Noiembrie 1987, a primit cu bucurie initiativa Presedintelui Romaniei de condamnare oficiala a regimului comunist din Romania, considerat ilegitim si criminal.
Din pacate, insa, membrii Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, for in care, din pacate, nu si-au aflat locul o serie de reprezentanti autentici ai rezistentei romanesti anticomuniste, au produs un Raport final in care, cel putin in ce ne priveste, adevarul istoric este prezentat trunchiat. Consultarea organizatiei noastre si a altor organizatii sau personalitati reprezentative ar fi eliminat multe din neajunsurile Raportului.
Cea mai grava omisiune este neprecizarea caracterului anticomunist al revoltei muncitoresti din 15 Noiembrie 1987. In intreg capitolul "Proteste muncitoresti in Romania comunista" nu exista cea mai mica referire la acest lucru. Se incearca acreditarea ideii ca avem de-a face doar cu o revolta anticeausista. Faptul este contrazis de miile de muncitori protestatari care au scandat, in mai multe randuri, "Jos comunismul!" si au inlaturat insemnele comuniste de pe fosta Judeteana de Partid Brasov.
O alta omisiune importanta este trecerea sub tacere a manifestarii de solidarizare cu muncitorii brasoveni a celor trei studenti brasoveni (Catalin Bia, Lucian Silaghi si Horia Serban) care, in 22 noiembrie 1987, au afisat, in fata cantinei studentesti din Complexul Memorandului, o pancarta pe care scria "Muncitorii arestati nu trebuie sa moara.". in urma acestei actiuni, studentii au fost exmatriculati si deportati. In 15 decembrie 1987, un alt grup de studenti brasoveni, format din Mihai Torjo, Marian Brancoveanu si Marian Lupoi, cere eliberarea noastra, inscriptionand peretii interiori a doua corpuri ale Universitatii Brasov. La randul lor, sunt exmatriculati si arestati.
De asemenea, raportorii gresesc pana si in privinta numarului muncitorilor deportati (62, in loc de 61), nepomenind nimic despre cele 27 de persoane care au fost fortate sa-si schimbe locul de munca, despre cele peste 500 de persoane arestate si anchetate in sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti sau despre suferintele indurate de sotiile si copiii muncitorilor deportati, care au trait, la randul lor, experienta domiciliului obligatoriu.
Pentru stiinta autorilor Raportului Tismaneanu este de semnalat ca manifestantii au inceput sa cante imnul "Desteapta-te, romane!" in dreptul Spitalului Judetean Brasov, si nu la iesirea pe poarta uzinei Steagul Rosu, cum mentioneaza gresit acestia.
Ne exprimam surprinderea ca, desi au avut acces la arhive, raportorii nu fac nici o referire la dosarele de Securitate ale membrilor nostri.
Tinand cont de toate acestea, Asociatia "15 Noiembrie 1987" solicita respectuos sa se dispuna efectuarea corectiilor cuvenite Raportului Tismaneanu, care, prin modul in care a fost redactat, a produs nemultumire in randul unor personalitati marcante ale rezistentei anticomuniste. (NB - Corectiile solicitate nu au fost realizate nici pana astazi). Asociatia 15 Noiembrie 1987
Florin POSTOLACHI Presedinte Vezi si Ilarion Tiu
 Nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie. In Romania, evenimentele sangeroase din 1989, precedate de o serie de alte manifestari de protest, au fost provocate, in mod evident, de natura regimului totalitarist importat din Uniunea Sovietica in urma cu 45 de ani. Comunismul a fost instaurat in Romania sub influenta deosebit de mare a serviciilor secrete sovietice venite inainte, cu si dupa trupele de ocupatie rusesti. Conservele si cartitele lor isi fac si astazi veacul in Romania mica eclipsand adevaratul for moral al Romaniei, fostii detinuti politici si luptatori anticomunisti. Strategii URSS au provocat o fractura adanca in trupul si fiinta natiunii, o rana care se resimte si astazi, in mentalitatile generatiilor chinuite, in familiile romanesti despartite de o granita nedreapta. De-a lungul celor 45 de ani de comunism, torte vii au ars spre luminarea generatiilor viitoare: elita tarii, stinsa in inchisori, luptatorii anticomunisti din munti, studentii protestatari ai anului 1956, minerii lui 1977, urmati de putinii militanti care s-au solidarizat cu ei si cu cei din Europa de dincoace de Cortina de Fier. Romania a avut detinuti politici si martiri pana si in deceniul noua: sa ni-i amintim pe regretatul parinte Gheorghe Calciu, care a fost eliberat numai la presiunile Statelor Unite ale Americii si apoi expulzat din propria lui tara, si pe eroul Liviu Babes, care si-a dat foc pe partia de la Brasov, pentru a alerta Occidentul, intr-un protest suprem. In 1987, muncitorii de la Brasov si-au adus contributia lor la daramarea comunismului in Romania. Incontestabil, revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni a reprezentant inceputul sfarsitului pentru regimul socialist din Romania. O lovitura care a fisurat pentru prima oara, grav, sistemul aproape infailibil reprezentat de Partidul Comunist si Securitate. Pe fondul caderii pieselor de domino care zgaltaiau, rand pe rand, harta Europei de Est, revolta de la Brasov a reaprins romanilor flacara sperantei. Atunci s-a cantat, liber, cu burtile, dar si cu piepturile goale: "Desteapta-te, Romane!". Se poate!, si-au spus romanii intariti apoi si de vestea caderii Zidului Berlinului. Nimic nu i-a mai putut opri in 1989 si nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie. La 60 de ani de la 1947, anul care a marcat instaurarea comunismului cu adevarata sa fata, de teroare bolsevic-ateista, la 30 de ani de la 1977 si 20 de ani de la 1987, comemorarea evenimentelor de la Brasov in 2007 nu ar trebui sa constituie numai un moment de reflectie pentru romani; ci si o ocazie pentru ca celelalte natiuni din regiune sa se informeze cu privire la procesul de restaurare a tarii si a adevaratelor sale valori si sa constientizeze situatia si exemplul Romaniei crestine, cu miile sale de jertfe, in Europa de Est si, de la 1 ianuarie anul acesta, in Europa reunita. Europa care nu va fi cu adevarat reintregita pana cand nu vor cadea toate ramasitele Zidului Berlinului. Poporul roman are menirea sa fie liber. Aceasta este lectia pe care am invatat-o de la muncitorii brasoveni din 1987 si tinerii insurectiei anticomuniste din 1989. Nu o vom uita niciodata! Victor RONCEA Vezi si
 Nou cuvant catre tineri: Cine ti L-a furat pe Dumnezeu?
Oare ce cuvant nou le mai poate spune cineva tinerilor mei prieteni? Au trecut de atunci ani indelungati. O noua generatie s-a ridicat, calita de o experienta unica si, poate, atinsa de un nou scepticism. Poate ca astazi, chiar mai mult decat atunci cand am rostit cele Sapte cuvinte... (1978), sufletul tinerilor - pe care ii consider prietenii mei, ca si atunci (caci tot in numele lui Iisus Hristos vorbesc) - este lovit de maladii psihice aduse din lumea larga de o propaganda perfida, deghizata adeseori sub masca democratiei si luand infatisarea crestinismului asa cum satana se imbraca in lumina de inger pentru a insela pe cat mai multi. Atunci erai oprimat prin forta, ceea ce crea in tine o rezistenta naturala fata de un sistem de gandire materialist, cu aspect mistic. Nu credeai, tinere, in nimic din ce ti se spunea pe atunci, pentru ca, asa cum stii, sub forma adevarurilor relative, pe care stapanii vremii le proclamau ca adevaruri absolute, se ascundea o minciuna deopotriva totala si totalitara. Atunci glasul preotului ajungea la tine prin predica rostita cu pretul libertatii si chiar al vietii, iar adevarul lui Hristos iti consola sufletul ranit de violenta limbajului politic, de intreaga teroare a vremii. Atunci ti se vorbea de internationalismul comunist si de existenta exclusiv materiala, prin care se cauta uciderea iubirii universale a Mantuitorului. Atunci ti se spunea ca esti o simpla piesa, fara libertate, in mecanismul social si politic, ca numai integrarea in necesitate isi aduce libertatea. Hristos te chema insa la o libertate mai mare, de cu totul alt ordin, atunci cand spunea: "Sfinteste-i pe dansii intru adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul" (Ioan 17, 17) sau "Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32). Nu este asa, prietenul meu, ca atunci Adevarul crestin ti se parea limpede si usor de inteles? Oare acum, in plasa de minciuni care te cuprinde din toate partile, mai poti distinge la fel de lesne adevarul de ne-adevar? Sub navala "evanghelizarii" de tip protestant si neoprotestant, in care adevaruri partiale ale crestinismului iti sunt predicate pe fondul satanic al rock-ului si in forma teatralizarii de cartier, cu racnete si lacrimi false, cu minuni si vindecari care ploua peste capul tau buimacit, cum mai poti gasi pe Hristos cel adevarat in inima ta? Ieri, sub teroarea ateismului comunist, puteai sa-ti impodobesti sufletul cu trupul Domnului, uns cu miresme, asa cum il pusesera in mormant Iosif si Nicodim. Astazi, sedus de ritmul infernal al tobelor si de vuietul cu ritm salbatic al "propovaduirii" sectante, nu-L mai gasesti pe Dumnezeu si stai, ca Maria Magdalena, plangand in fata mormantului gol al sufletului tau. Cine ti L-a furat pe Dumnezeu? Care gradinar L-a ascuns de tine, ca sa fii acum singur si sa plangi? Intoarce-te la adevarul simplu al credintei si la textul invierii lui Hristos. Alearga ca Petru si Ioan spre mormantul Domnului, apleaca-te, intra, si vei vedea si vei crede, cunoscand Scriptura, ca Iisus trebuia sa invieze din morti! Hristos a Inviat! Adevarat a Inviat! Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa Presedintele de Onoare al Asociatiei 15 Noiembrie 1987 Fragment din "Nou cuvant catre tineri", 1997
 "Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra. Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!" Vladimir BUKOVSKI Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste
  Dupa 20 de aniDaniel ANGHEL: "Am ajuns devreme in intreprindere, in jurul orei 6:00. Cand am ajuns in fata Sectiei 440, am observat un grup de muncitori care erau adunati acolo si erau nemultumiti, spuneau ca trebuie facuta o greva ca sa fim si noi bagati in seama". Vasile ANGHEL: "Ceea ce ma durea cel mai tare era ca partidul ducea o politica anticrestina." Costica BAHNAREANU: "La Spitalul Judetean s-a intamplat ceva la care nu ma asteptam atunci. Acolo s-a cantat "Desteapta-te, romane!". L-am auzit pe Vasile Anghel cand a dat tonul acestui imn. S-a produs un moment de mare emotie. Din acel moment, am inceput sa scandam: "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!". Viorica BAHNAREANU: "Sotul meu s-a intors din ancheta albit, slab si speriat." Gheorghe BANCIU: "Mi-au pus catuse, iar unul a dat dispozitie sa fiu batut pentru ca sunt rau. M-au legat cu un belciug de perete, iar patru-cinci zdrahoni ma bateau ca pe hotii de cai. M-au batut cu pumnii, cu picioarele... dar cele mai dureroase au fost bataile la talpi". Silvia BANCIU: "Cateodata ma gandesc daca a meritat toata suferinta asta." Angela BARTI: "Cel mai mult m-a impresionat momentul in care s-a spus Tatal nostru!" Aureliu BEJENARIU: "Raspunsul lui Ghelase a fost: < >. I-am spus ca stim si noi proverbe".
Marius BOERIU: "Colegii mei din schimbul III erau nemultumiti de taierea salariilor. Au manifestat in fata intreprinderii. M-am alaturat si eu lor. La iesirea din intreprindere, Cornel Vulpe, Dumnezeu sa-l ierte!, a luat steagurile tricolore si le-a impartit oamenilor".
Gica BROASCA: "Ce am castigat noi trebuie dus mai departe!"
Aurel BUCEANU: "La IGM Bucuresti am fost in celula cu Sbarn, cu Bordei si cu Nastase, Dumnezeu sa-i ierte, ca toti au murit. Ziua n-aveam voie sa stam pe pat, noaptea ne chemau la ancheta".
Sebastian CIORASTEANU: "La Judeteana de Partid se aruncau portocale, banane, salamuri pe geam. Pe la ora 12, cand s-au auzit sirenele masinilor de Militie, am inceput sa ne imprastiem".
Reghina CRISTEA: "Ma felicit ca n-am cedat psihic. Cand a venit acasa fiul meu, parca era o stafie!"
Gheorghe CUTUMBEANU: "Copiii de scoala ni s-au alaturat, mergand in fata noastra. Atunci ne-am gandit ca nu o sa ne impuste, daca sunt copiii in fata".
Ioan DAN: "In noaptea de 14 spre 15 Noiembrie le-am zis colegilor: Fratilor, nu mai lucram!"
Stana DOBRE: "Am prins o rafala de gaze lacrimogene cand au venit trupele USLA. Nu mai vedeam, eram nauca. Atunci m-am hotarat sa ma intorc la intreprindere. Sef de schimb era inginerul Calinovici, care m-a intrebat unde am fost. Nu i-am spus adevarul. <>, mi-a zis el. Si, intr-adevar, m-a turnat".
Stefan DOCHIA: "Cum am intrat pe usa, Dochita mi-a dat un pumn si-mi zicea sa spun unde am fost in 15 noiembrie. Initial n-am recunoscut ca am fost in strada. Dupa pumni, palme si bastoane, am spus ca am fost la manifestare".
Radu DUDUC: "In doua saptamani, cat am fost la IGM, am slabit 15 kg."
Ancuta DUDUC: "Am fost anticomunisti de mici."
Iosif FARCAS: "Singura autoritate prezenta a fost primarul Calancea, care ne-a amenintat si a fost lovit cu un steag. Cand au aparut trupele speciale de interventie am plecat".
Suzana FARCAS: "L-au deportat la Filiasi. Nici macar nu ne-au lasat sa ne luam ramas bun. Pur si simplu ne-am despartit ca niste straini. Dupa ce a plecat el, ma chemau la Militie, dupa aceea la partid, la Schuster si la Cebuc, care imi cereau sa plec din Brasov".
Delia FARCAS: "Fara actul de curaj de la Brasov, nu stiu daca ar fi existat momentul Timisoara!" Gavrila FILICHI: "Desteapta-te, romane! a fost semnalul descatusarii oamenilor."
Aurica GENETI: "Cel mai dureros pentru mine a fost ca nu puteam sa-mi vad mama si copilul!"
GERGELY Andras: "Am luat un spray de culoare rosie si am scris cu el pe ziduri: Jos dictatorul!" GERGELY Elena: "In deportare cel mai mult ne-a lipsit familia."
GYERKO Gheorghe: "In timpul anchetelor la Militia din Brasov am scapat si eu o lovitura de stanga unui anchetator. M-au legat de perete, cu mainile la spate, m-au batut cam o ora si ceva. Cand oboseau unii, veneau altii. A fost infiorator".
Aurel HOSSZU: "La ancheta insistau sa declar ca a fost o miscare organizata, nu spontana."
Danut IACOB: "Bunicul meu, care fusese detinut politic, mi-a spus ca nu am cum sa scap!"
Corina IACOB: "Cand sotul meu era deportat, ma chemau cei de la Judeteana de Partid. Cebuc, care era secretara cu propaganda, mi-a zis ca-s tanara, ca e pacat sa plec din Brasov, ca am tot viitorul inainte si imi cerea sa divortez".
Ionel ILIE: "La Judeteana de Partid am mancat si eu o bucata de paine din cea destinata tovarasilor. Eu painica dulce ca aia nu mancasem vreodata!"
Mihai MACOVEI: "Pana la Spitalul Judetean, s-a strigat: <>, <>, <>. Acolo s-a cantat <>, ceea ce ne-a infiorat pe toti".
Dumitru NASTASE: "Colegii de munca au strans bani pentru coroana, crezand ca am murit!"
Marius Tibi NECULAESCU: "La Judeteana de Partid am inteles ca trebuie distrus simbolul: sediul P.C.R.!"
Pavel NICUTARI: "Cat am fost arestat mi s-a pus sechestru pe apartament. M-am inteles cu sotia sa divortam, ca sa nu pierdem apartamentul, cu conditia sa ne luam iarasi dupa ce ma intorc. Si asa am facut, ne-am recasatorit dupa '89".
Gheorghe NITESCU: "Prin curajul nostru, am semanat samanta dreptatii in sufletele romanilor!" Dan ORDACE: "Cadeam cu scaun cu tot cand imi dadeau cate o palma!"
Nicuta PARASCHIV: "La Barlad am fost deportat cu Vieru. M-am intalnit cu el cu o saptamana inainte sa moara. Ii cazusera toti dintii din gura si parul din cap".
Ana PARASCHIV: "Fetita nu mai voia sa vada militieni. Erau cei care-i furasera tatal!"
Sofia POSTELNICU: "Un procuror, cu o figura de om al dracului, imi zicea pe un ton de mahala: "Ia asculta, fa, crezi ca ai venit tu din Moldova sa faci dreptate la Brasov?". Ne faceau curve, panarame, parasute".
Florin POSTOLACHI: "Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic".
Marian RICU: "Puteam sa luam orice de acolo: banane, portocale, cascaval, malai. Dar oamenii nu voiau asta. Voiau sa le distruga, pentru ca erau simbolurile prosperitatii comunistilor".
Ioan SERB: "Anchetatorul de la Bucuresti era de-o rautate ce nu s-a pomenit, extraordinara. Stia ca tatal meu a murit in razboi, pana si de asta ma injura".
Mircea SEVACIUC: "Ma, fratilor, vreau sa stiu daca am sa mai vad lumina soarelui vreodata!"
Werner SOMMERAUER: "Ar trebui facuta o reparatie pentru cei care ne-am revoltat in 15 Noiembrie 1987. Ne-au distrus sanatatea. Eu pot sa pun mana pe foc, ca nu ma arde. Mi-au distrus toate nervurile".
Gheorghe TOMA: "La IGM anchetele se faceau noaptea. Ma intrebau ce ne lipseste. Le-am spus ca ne lipseste libertatea".
Eugen TUDOSE: "A doua zi deja aparusera securistii. Erau usor de recunoscut, erau imbracati in haine de piele negre, ca in <> 82. Cainii negri".
Carmen TUDOSE: "A meritat toata suferinta asta, pentru ca altfel poate ramaneam tot cu comunismul!"
Angelica VIERU: "Ceea ce vazusem in oras nu am mai vazut niciodata: cordoane de armata si militie cu scuturi, cu masti de gaze si cu caini nu lasau oamenii sa se indrepte spre centrul orasului".
Adela VITOS: "Am fost obligata de Schuster si Cebuc sa merg dupa sotul meu, in deportare. Sotul meu nu a primit aprobare sa vina la Brasov. Eram obligati sa semnam condica la capitanul Atanasiu din Targoviste".
Stan VOINEA: "M-au deportat la Braila, unde m-au angajat ca strungar, nu ca maistru. M-au chemat primarul Brailei, Anton Lungu, si comandantul Securitatii, Reis, sa-mi dea locuinta. Am refuzat, zicand ca am casa la Brasov. <>, mi-au zis".
Gheorghe ZAHARIA: "Am inceput sa cantam "Destepta-te, romane!". in momentul acela nu mai aveam frica. Nu mai stiu cine a avut initiativa cantarii actualului imn. Atunci era un cantec interzis, dar ii stiam versurile".
Anisoara ZAHARIA: "Peste cateva zile se zvonea ca vor fi arestati si copiii. Le-am cerut copiilor sa nu mai iasa afara singuri; mi-era frica sa nu fie rapiti, sa nu dea vreo masina peste ei. Copilului cel mic i-am zis ca, daca-l intreaba ceva securistii, sa nu recunoasca nimic, chiar daca il bat, chiar daca-i dau ciocolata".
Cristian ZAVELA: "Pe fluturasul meu de salariu scria 0,00 lei (...) La proces, majoritatea celor prezenti ne cerea condamnarea la moarte. Cei mai multi erau activisti P.C.R. si U.T.C." (Au consemnat Crina si Florian PALAS)
Din dosarele Securitatii
Lista celor 61 de persoane anchetate si condamnate pentru participarea
la revolta anticomunista din 15 noiembrie 1987:
1. Geneti Aurica
2. Mutihac Florin
3. Stefanoiu Ioan
4. Gyerko Gheorghe
5. Broasca Dumitru
6. Sbarn Costica
7. Bordei Neculai
8. Zavela Cristian
9. Toma Lucian
10. Mocanu Ovidiu
11. Cojocea Nicusor
12. Gradinaru Ioan
13. Dascalu Petrica
14. Bruma Ion
15. Farcas Iosif
16. Muresan Vasile
17. Nicusari Pavel
18. Anghel Daniel
19. Anghel Vasile
20. State Constantin
21. Duduc Gheorghe
22. Sommerauer Werner
23. Duduc Radu
24. Gergely Andras
25. Ricu Marian
26. Cocan Constantin
27. Maniu Gavrila
28. Tulai Florin
29. Ilie Ionel
30. Neculaescu Marius-Tibi
31. Vulpe Pavel-Cornel
32. Nastase Dumitru
33. Paraschiv Nicuta
34. Hosszu Aurel
35. Macovei Mihai
36. Cosmos Iosif-Ion
37. Zaharia Gheorghe
38. Puscasu Enea
39. Oprisan Gheorghe
40. Sevaciuc Mircea
41. Voinea Stan
42. Gergely Arpad
43. Tudose Eugen
44. Buceanu Aurel
45. Creanga Petru
46. Apetroaiei Puiu
47. Huian Aurel
48. Pintea Ciprian
49. Bahnareanu Costica
50. Pricope Petru
51. Boeriu Petre-Marius
52. Banciu Gheorghe
53. Haldan Gheorghe
54. Robota Dumitru
55. Vieru Vasile
56. Vitos Ludovic
57. Bencze Denes
58. Micu Stefan
59. Filichi Gavrila
60. Nastase Ion
61. Iacob Danut
Lista muncitorilor si elevilor care au fost anchetati pentru participarea la revolta anticomunista din 15 noiembrie 1987, fara a fi condamnati la procesul din 3 decembrie 1987:
1. Barna Florin
2. Cristea Catalin
3. Feyer Attila
4. Ordace Dan Aurel
5. Zamfir Petru Daniel
6. Biro Iuliana
7. Bradu Constantin
8. Caruceru Floarea
9. Ciorasteanu Sebastian
10. Dumitru Viorel
11. Juganaru Cecilia
12. Postelnicu Sofia
13. Postolachi Florin
14. Dulgheriu Romeo Gheorghe
15. Gorovei Maria
16. Paunas Mihai
17. Tudoran Stan
Asociaţia “15 Noiembrie 1987” anunţă decesul unui erou
In februarie anula acesta, s-a stins din viaţă Stan Voinea (foto dreapta sus), unul dintre muncitorii braşoveni condamnaţi, arestaţi şi deportaţi în urma participării la revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987.
Stan Voinea s-a născut la 25 august 1958, în oraşul Făurei, judeţul Brăila. În 15 Noiembrie 1987 era strungar la Secţia 440 a Întreprinderii de Autocamioane Braşov. Avea doi copii, un băiat şi o fată. A fost bătut cu bestialitate de Securitate după arestare. Fiul său, Valentin Voinea, susţine că bolile tatălui său erau cauzate de bătăile la care a fost supus în perioada în care a fost închis. A fost deportat împreuna cu familia la Brăila, întorcându-se în Braşov în decembrie 1989. Într-o declaraţie apărută în cartea “Eroi pentru România. Braşov, 1987” Stan Voinea afirma: “M-au dus la Inspectoratul General al Militiei Bucureşti, legat cu cătuşe de Mihai Macovei. Mi-a dat bătaie un locotenent cât n-am luat toată viaţa mea. Mă bătea cu bastonul la tălpi, cu picioarele. M-a descălţat de pantofi şi a început să mă bată iar.Am stat în celulă cu Sommerauer. Îl băteau îngrozitor. Tremura de numa-numa. S-a chinuit cinci minute să-şi aprindă ţigara. Mie îmi cereau să declar că a fost un complot organizat. După atâtea bătăi, coboram pe balustradă.M-au deportat la Brăila, unde m-au angajat ca strungar, nu ca maistru. Mi-au luat două trepte din categoria de muncă. Soţia a venit după mine în deportare la sfârşitul lunii decembrie 1987. De revelion, atunci, am mâncat varză călită, ca să le rămână copiilor carnea. Copilul mă întreba de ce nu mănânc carne. Îi spuneam că nu-mi place.” Membrii Asociaţiei “15 Noiembrie 1987” nu-l vor uita niciodată pe minunatul lor coleg, eroul Stan Voinea, care a suferit pentru ca tuturor să ne fie mai bine şi îşi exprimă compasiunea faţă de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
|
Semnificatia proiectului Tismaneanu
Posts
