Sunday, August 16, 2009

JENANTUL ADRIAN IORGULESCU, editorialistul dreptei fara rost, un alt doctor inchipuit

Carieră întemeiată pe un pseudo-doctorat
Impostura lui Adrian Iorgulescu - fostul ministru PNL al culturii
Scris de George Roncea

Cunoscut drept „Ministrul manelelor“, după ce, în timpul mandatului său la Ministerul Culturii, mai mulţi manelişti şi-au filmat videoclipurile pe scena Operei Române, Adrian Iorgulescu a devenit cunoscut, pe timpul mandatului său, mai degrabă ca un personaj pus pe căpătuială, ca majoritatea colegilor săi de guvernare, utilizând resurse ale statului în scopuri cu totul personale. Mai este legat, tot de numele său, scandalul valizei Vuitton pusă drept capac Monumentului Pompierilor din Capitală, exact la sărbătorirea a 160 de ani de la martiriul eroilor pompieri. În rest, acest personaj s-a ilustrat cu ieşiri sforăitoare, cu ifose pretins intelectuale, publicate chiar pe site-ul ministerului Culturii: „Mă agăţ de reperele existenţial confirmate. Am nevoie de borne, de punţi, de valori. Altminteri, totul pare, pe cåt de instabil, pe atåt de periculos“. Omul şi-a creat „repere“ şi „borne“ în fals, cariera sa fiind întemeiată pe un fals doctorat, Iorgulescu fiind astăzi la rândul său conducător de doctorate. Câtă valabilitate au doctoratele acordate de un fals doctor ştie numai ministra Învăţământului, ieşită la drumul mare pentru a pune stavilă imposturii din sistemul de Învăţământ. Publicăm azi dovada imposturii acestui pseudo-doctor, aşteptând măsurile neîntârziate ale amazoanei Ecaterina Teodorescu.

CV-ul oficial al fostului ministru PNL al culturii sună astfel: „Adrian Iorgulescu s-a născut la data de 6 iulie 1951, în municipiul Bucureşti. A urmat studii universitare la Academia de Muzică din Bucureşti, Secţia Compoziţie (1970-1974), absolvind apoi un Master la Academia de Muzică din Bucureşti şi cursuri de specializare la Academia de Muzică din Bucureşti (1974-1975) şi la Academia «Santa-Cecilia» din Roma (1982). A obţinut în anul 1990 titlul ştiinţific de doctor în muzicologie şi estetică muzicală.
Începând din anul 1990 este profesor de compoziţie şi forme muzicale în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în prezent fiind şi conducător de doctorat în compoziţie şi muzicologie“.

Doctorat în fals

Iorgulescu era în 1990 la o instituţie care a iniţiat doctoratele abia în 1991 şi a acordat primul titlu de doctor în 1992!
Conform Notei Rectorului Universităţii de Muzică (foto 4), rezultă foarte clar că „doctorul“ Iorgulescu nu avea cum să îşi dea doctoratul, când nici nu exista încă această posibilitate în cazul instituţiei respective de învăţământ.
De altfel, în cazul lui Iorgulescu s-a aplicat şi o noutate absolută în materie de doctorate, o veritabilă „prioritate românească“ în plan universal: „Doctoratul sub forma de carte“ (conform anexei extrase din sinteza aflată la Biblioteca UNMB - vezi foto 3). Adică, dacă ai scris o carte (chiar şi „de bucate“), poţi deveni automat şi doctor - fără a te mai chinui cu alte examene (de admitere, referate, examene parţiale) şi susţineri ale tezei!
Acum, după cum rezultă din avizierul UNMB, poziţia actuală a lui Iorgulescu este aceea de „conducător de doctorat“ (foto 2).
Conform arhivei Universităţii de Muzică, la capitolul „Tematica tezelor de doctorat susţinute în Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti“, rezultă că Iorgulescu Adrian ar fi avut teza cu titul „Timpul şi comunicarea muzicală“ în cadrul domeniului Estetica/Filosofia muzicii/Antropologie. Arhiva nu lămureşte cum de a primit acesta un doctorat când Universitatea încă nu avea cum să acorde astfel de titluri.

„Un sentiment de jenă şi jale“

De aici încolo, cariera compozitorului Iorgulescu, doctor impostor, s-a tot diversificat atât în plan politic, cât şi în domeniul business-ului, împletind plăctul cu utilul.
„Trăim într-o lume a falsurilor, a surogatelor, a imposturii, a pseudovalorilor, a celebrităţilor sezoniere, perisabile, de consum. Schizofrenia axiologică e pe cåt de extinsă, pe atât de contaminantă“, scria Iorgulescu într-o revistă de muzică şi încheia cu aceste cuvinte pline de miez: „Resimt totuşi, în spaţiul fiinţei mele culturale un sentiment de jenă şi de jale“.

Rămâne de văzut dacă „doctorul“ Iorgulescu se referea chiar la el însuşi...
Carieră întemeiată pe un pseudo-doctorat
Curentul - luni, 17 august 2009

Vezi si
Rost
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Această pagină necesită categorisire.Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică.
Revista Rost este o publicaţie lunară de orientare conservatoare, naţională şi creştină. Publicaţia cuprinde articole şi comentarii pe teme de acualitate politică, socială şi culturală. Un loc special îl ocupă tematica religioasă, revista publicând eseuri, comentariii şi studii legate de reflecţia teologică, etică şi social-politică de pe poziţii creştin ortodoxe româneşti.
În revistă pot fi întâlnite şi materiale sub semnătura unor personalităţi ale vieţii publice şi/sau culturale din România, ca: Antonie Plămădeală, Teodor Baconsky, Cristian Badiliţă, Iulian Boldea, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Hristu Cândroveanu, Ioan Petru Culianu, Constantin Galeriu, Paul Goma, Ştefan Gorovei, Adrian Iorgulescu, Nestor Vornicescu, Toader Paleologu, Dan Puric, Dan Stanca, Dumitru Stăniloae, Varujan Vosganian
La mai multe luni după apariţia primului număr, în martie 2003, revista "Rost" a fost caracterizată drept “o revista conservatoare, care slujeste românismul, fără să abuzeze de iluzia localismului îngust” (?!! - Nota mea) făcând cunoscute “o serie de valori tradiţionale ale societatii românesti, pe care puţini oameni sunt dispuşi să şi le mai asume in ziua de astăzi”. [1] În fiecare număr, publicaţia dedică o parte a paginilor sale “unei personalităţi a culturii sau religiei românesti, uitate sau marginalizate în vremurile comunismului, încercand s-o revalorizeze pe o scară axiologică firească”. [2]

No comments: