Sunday, August 16, 2009

O. CALUGARIE! Tanguirea monahului ispitit

O, călugărie!
Tânguirea monahului ispitit

O, călugărie! Cât de negrăită este taina ta şi cât de ademenitoare sunt braţele cu care m-ai îmbrăţişat la început – dar cât de dureroasă este şi strânsoarea ce m-a cuprins în braţele tale! Să mă întorc?! Mă strângi prea tare. Să merg înainte? Nu am putere. Legată sunt de braţele tale, dar şi de patimile mele. Îmi simt sufletul ferecat şi nici o geană de lumină nu zăresc. Ce întuneric! De neînţeles îmi sunt toate şi păşesc ca într-o robie.
O, călugărie! Unde este dulcea mângâiere ce mi-o arătai la revărsatul zorilor, când cu nesaţ începeam să rostesc rugăciunea Mirelui Meu? Îl purtam cu mine oriunde, cu animalele la păscut, printre bucate la bucătărie şi în tot locul vedeam Numele lui Iisus.
O, călugărie! Unde-ţi este nebiruita putere ce mi-o arătai la apusul soarelui, că parcă nimeni nu era mai de neînvins ca mine? Legea firii era mult prea mică faţă de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o făceai prieten, trupu-mi întăreai, mintea mi-o furai şi o trimiteai să cotrobăie prin vieţile Sfinţilor şi paginile filocalice ale de Dumnezeu purtătorilor Părinţi – şi hotar nu mai găsea.
O, călugărie! Unde-ţi este liniştea ce mi-o aduceai în miez de noapte şi-n inimă mi-o aşterneai? Şi acolo se desfăcea o lume nouă, cu care abia aşteptam să mă întâlnesc, o lume ce-mi stingea simţurile trupeşti şi-mi aprindea lumina cea negrăită din care curgeau izvoarele vieţii veşnice? Toate celelalte mi se făceau grabnic trecătoare şi neînsemnate, iar eu rămâneam faţă-n faţă numai cu veşnicia. Cine m-ar fi despărţit de dragostea Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare vreo altă neputinţă sau dragoste străină? Cum ar fi putut, dacă braţele tale mă-mbiau cu atâtea bunătăţi cereşti?
Dar, vai! Pulbere şi vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia dacă-mi mai aduc aminte că le-am gustat vreodată. Străine-mi sunt braţele ce mă cuprind acum şi parcă mă doare strânsoarea ta. Au rămas patimile mele şi strânsoarea ta. Urâciunea mă-nconjură din toate părţile. În zadar îmi ridic mintea din nou prin scrierile Sfinţilor Părinţi, că pică ameţită lângă hoitul meu. În zadar îmi silesc inima să strige către Hristos, străin e Mirele de ea. În zadar caut la cei de lângă mine, că rămân tot paralizat. Parcă înnebunesc, dar oare n-am înnebunit?
O, călugărie, numai tu şti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului şi-l ascunzi de la mine, ca să mi-l dai mai apoi mai strălucit. Toţi poate ajung la cest impas, dar eu cum voi trece de el? cum voi ajunge la lumina de dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel mă desparte de lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le văd? Nu ştiu! Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele?
O, călugărie, strânge-mă tare ca să nu alunec din braţele tale, cu care m-am legat din tinereţile mele. Ţine-mă cu darul tău, cel dat mie de Hristos, Domnul meu.

Monahia Fotini
Revista ATITUDINI Nr 7
Pentru abonamente si comenzi atitudini.pv@gmail.com

No comments: