De unde si pânã unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunistã?!? Unde sunt cele trei-patru cãrti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gãsit nici o editurã care sã-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“?Recentul scandal legat de „securistii“ invitatati sã conferentieze la scoala de varã „Germania si România: Transferuri academice, culturale si ideologice“, organizatã între 19-25 iulie 2008 de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin, dovedeste haosul deplin pe care l-a instaurat Horia-Roman Patapievici în institutie. Încã o datã, „intelectualul cu papion“ ne-a arãtat cât de duplicitar este, schimbându-si opiniile anti-comuniste în functie de interesele gãstii pe care si-a creat-o, pe banii statului, la ICR.
Dacã în decembrie 2006 tipa de la balconul Parlamentului sã „luãm act“ de faptul cã tinerii peremisti vor sã-l cotonogeascã, pe el, moralul, care condamnase comunismul prin semnãtura pusã pe „Raportul Tismãneanu“, sãptãmânile trecute nu mai era la fel de vehemnt împotriva „fostilor“. si-a dat arama pe fatã cu ocazia scandalului provocat de scrisoarea deschisã a Hertei Müller cãtre directorul ICR, apãrutã în ziarul „Frankfurter Rundschau“ pe 17 iulie, în care scriitoarea germanã de origine românã îi reprosa lui Patapievici iresponsabilitatea de care dã dovadã în gestionarea imaginii României în strãinãtate, prin promovarea unor oameni compromisi ca urmare a relatiilor din trecut cu Securitatea: „Dupã cum reiese din programul Institutului Cultural Român, vor veni la „Academia de varã“ a ICR Berlin în aceasatã lunã Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar «directorul» acestui colocviu. Este scandalos faptul cã România se prezintã în Germania cu aceste douã persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu Serviciul de Securitate român“.
În fata acuzelor scriitoarei nominalizate la Premiul Nobel, Horia-Roman Patapievici s-a trezit dintr-o datã adeptul partialitãtii în culturã, sustinând în douã articole publicate în „Evenimentul Zilei“ cã ICR nu este un „jandarm al ideilor“: „De când conduc aceastã institutie (ianuarie 2005), ICR nu a manifestat nici un fel de partizanat, nici politic, nici ideologic, nici artistic, nici amical si, as adãuga, nici moral. Dimpotrivã, a observat o strictã neutralitate: dovadã evantaiul extrem de larg de artisti si formule artistice, care a caracterizat programele sustinute de ICR“ („Evenimentul Zilei“, 22 iulie).
Asta-i bunã! Horia-Roman Patapievici manager cultural, nu instigator la izolarea scriitorilor care au activat înainte de 1989! Sã fim seriosi, râd si curcile, vorba tãranului român. Fãcând o rotatie de 180 de grade fatã de vechile principii, Patapievici este dispus acum sã-i ierte pe „turnãtorii la Secu'“ de toate pãcatele, desi pe când era membru al Colegiului CNSAS tuna si fulgera împotriva lor: „Ce facem cu informatorii care nu sunt de resort penal? Informatorii care nu ocupã functii oficiale în stat si care si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea (de bine de rãu ori total; cu demnitate ori ba; deschis ori piezis; sincer ori arogant; etc.)? Le restrângem drepturile? Îi discriminãm social? Îi trimitem la „munca de jos“? Îi izolãm? Dacã sunt scriitori, le interzicem dreptul de semnãturã? Ce trebuie sã le facem, noi, virtuosii, lor, pãcãtosilor?“ („Evenimentul Zilei“, 24 iulie).
Oare ce comentariu ar fi avut Horia-Roman Patapievici dacã cel pus la zid de Herta Müller ar fi fost un inamic al lui Traian Bãsescu si nu prietenul dumnealui, Sorin Antohi? Ar fi fost la fel de tolerant, de „open minded“? Dupã cum era logic, nici un intelectual serios nu s-a aruncat sã-l ia în brate pe Patapievici în acest scandal, având în vedere ciudata flexibilitate a opiniilor dumnealui despre Securitate.
Ca sã nu-si lase prietenul singur la ananghie, Vladimir Tismãneanu s-a grãbit sã-i ia apãrarea din America, printr-un editorial publicat tot în „Evenimentul Zilei“ (30 iulie). Asemenea directorului ICR, Tismãneanu a fãcut stânga-mprejur fatã de „principiile morale“ expuse în „Raportul de condamnare a comunismului“ din 2006, considerând cã fostii delatori nu sunt chiar asa de rãi, dacã-i sunt prieteni apropiati, ca Sorin Antohi, spre exemplu. „Ce putem spune despre oameni care se bucurã de recunoastere stiintificã internationalã, precum Sorin Antohi ori Andrei Corbea-Hoisie?“, se lamenta Vladimir Tismãneanu în respectivul articol.
Care „recunoastere stiintificã internationalã“, când Antohi a fost dat afarã de la CEU Budapesta cu un sut în dos, pentru cã-si falsificase CV-ul? Tismãneanu nu s-a oprit aici, relatându-si mai departe opiniile despre cum ar trebui sã functioneze ICR-ul. „Culmea“, tocmai dupã descrierea fãcutã de Horia-Roman Patapievici în editorialul din 22 iulie: „În functie de reguli de competitie academicã, nu pe bazã de biografie politicã... Nu cade în sarcina ICR sã-i elimine (pe fostii informatori, n.n.) din competitie. ICR nu este tribunal moral“. Ciudate fraze, dacã ar fi sã lecturezi concluziile „Raportului Tismãneanu!“. Însã, pentru a-l apãra pe Patapievici, meritã sã-ti ignori propriile „expertize“, plãtite cu fonduri „la discretie“ din bugetul statului de cãtre Traian Bãsescu! Este totusi destul de grav cã „formatorii de opinie“ din domeniul cultural au tãcut în acest scandal, fie cã s-ar fi exprimat pro sau contra lui Patapievici. România nu mai este sub „regim criminal comunist“, intelectualii putându-se exprima liber fatã de orice problemã. Se tem oare cã domnul Patapievici le va închide robinetul la anumite fonduri publice pe care Traian Bãsescu i le-a pus la dispozitie în 2005, prin numirea la conducerea ICR?
Intervievatã de „Jurnalul National“ pe tema „scrisorii deschise“, Herta Müller a atins si problema pasivitãtii intelectualilor fatã de problemele actuale ale României: „Ce fac intelectualii din România? De la mine trebuie sã aflati ce trebuie fãcut? Întrebati-i pe ei! Cãrtãrescu, Nora Iuga, sunt zeci de persoane care au un nume în viata publicã. Uitati, Caramitru – si el a venit la Berlin si recitã poezie în cadrul Academiei de varã. si minunatul Johnny Rãducanu a venit. Dar de ce vin cu astfel de persoane? De ce nu-i deranjeazã pe ei asta? Întrebati-i pe ei! Situatia este cã eu trebuie sã mã explic, în timp ce ceilalti pe care nu-i intereseazã n-au nici un fel de pãrere si nu-i întreabã nimeni nimic. Pentru România este o normalitate situatia în care se aflã. Nici nu-si dã seama cã nu este cum trebuie. Cã românul s-a obisnuit iarãsi sã se fereascã. Nu va dura mult si iarãsi vor trãi cu frica-n sân! Cã ãstia se orienteazã. Nu stau unde sunt, merg mai departe...“.
Privitor la puterea de orientare a unor „smecheri culturali“, Horia-Roman Patapievici poate fi desemnat campion al categoriei. Putini îsi mai aduc aminte cum si-a fãcut fiul cominternistului Dionis Patapievici intrarea în „lumea bunã“ a intelectualitãtii „anticomuniste“ dupã 1990.
Jurnalul Monicãi Lovinescu face câteva lãmuriri în acest sens, însã dezvãluie si fraudele grave la care a apelat „omul cu papion“ pentru a fi bãgat în seamã! La 8 noiembrie 1992, rãposata Monica Lovinescu noteazã: „...A doua surprizã cu tânãrul Patapievici, care vine luni seara sã cinãm împreunã. V. îl descoperise cu înmãrmurire în „Contrapunct“ – mai ales prin eseurile sale despre Cioran si Eliade. Culturã extinsã, talent, originalitate. Îl credeam dupã texte estetizant si important. Existau riscuri sã fie chiar infatuat. Si deodatã descoperim un tânãr (are 35 de ani si pare cu vreo 10 mai putin) simplu, emotionant si emotionat, apropape patetic, care vorbeste de tatãl sãu iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlã de Murfatlar s-o bem împreunã în amintirea acestui tatã mort fãrã sã-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut. Pare un adolescent vulnerabil. E fizician si a sosit la Paris cu o bursã de douã luni. A scris vreo trei-patru cãrti. Stau în biblioteca lui sub formã de dactilograme legate si sub Ceausescu n-a încercat sã publice. Îl împingem spre „Humanitas“ si-i vorbim lui Liiceanu, entuziasmându-l. Pe V. si pe mine ne „entuziasmase“ calitatea lui intelectualã. Acum suntem sensibili la calitatea lui umanã“.
Frumoase cuvinte, însã emotia pe care le-a provocat-o Patapievici celor doi exilati români la Paris avea la bazã o mare minciunã! De unde si pânã unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunistã?!? Unde sunt cele trei-patru cãrti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gãsit nici o editurã care sã-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“? Dupã ce a fost lansat pe scena publicã de cãtre Monica Lovinescu, Patapievici a dus-o din bine în mai bine, ajungând astãzi sã le râdã în nas scriitorilor de meserie, de pe pozitia sa de fizician. „Entuziasmat“, Gabriel Liiceanu si-a pus la dispozitie tot arsenalul pentru a-l face pe Horia-Roman Patapievici „simbolul“ generatiei scriitoricesti post-comuniste – relatiile, editura, strategiile mediatice (la începutul anului 1995, ziarele „de atitudine“ scriau cã Securitatea este pe urmele publicistului „anti-pedeserist“ Patapievici, încercând sã-l intimideze ca pe vremea „odiosului regim“ – nu s-a dovedit nimic real!).
ILARION TIU
Posts
No comments:
Post a Comment