Serbia nu uita Kosovo pe cat de repede ar vrea UE

Bucurie pripită

Comentariul zilei, de Răzvan Voncu

Cei care s-au bucurat pentru victoria în alegerile din Serbia a forţelor "pro-europene" s-au bucurat şi prea devreme, şi degeaba. Nu numai coaliţia "Pentru o Serbie europeană", ci toate partidele sârbe se pronunţă pentru integrarea europeană. Singura diferenţă o constituie atitudinea în chestiunea Kosovo. În timp ce "Pentru o Serbie europeană" a militat pentru continuarea procesului de apropiere şi obţinerea statutului de candidat, în ciuda sprijinului multor state UE pentru independenţa ilegală a Kosovo, radicalii, popularii şi socialiştii se pronunţă pentru clarificări din partea Uniunii cu privire la respectarea (sau nu) a integrităţii teritoriale a Serbiei.

Liderii euro-atlantici şi mass-media aservită au făcut campanie pentru echipa lui Boris Tadic nu pentru că aceasta este mai devotată integrării europene, ci pentru că speră ca această echipă politică să recunoască, într-un final, independenţa Kosovo. E inutil să adaug că e o speranţă deşartă; între altele, şi din cauză că, oricât ar fi de stabil şi puternic guvernul de la Belgrad, nu ar rezista nici trei ore după un asemenea act de trădare.

Aceşti lideri euro-atlantici s-au bucurat prea devreme de victoria "pro-europenilor". Şi aceasta, deoarece sensul alegerilor nu este să iei cel mai mare număr de voturi, ci să obţii o majoritate. Ceea ce nu s-a întâmplat: "Pentru o Serbie europeană" a câştigat 38,75% din voturi, prea puţine pentru a putea guverna. Mai mult decât atât: campania agresivă a coaliţiei preşedintelui Tadic şi conivenţa ei cu anumiţi lideri europeni - Olli Rehn, Javier Solana - au făcut ca şansele ei de a intra în coaliţii post-electorale să fie foarte mici. Practic, echipa dlui Tadic poate fi sigură doar de o coaliţie cu Partidul Liberal-Democrat (care are 5,3%) şi cu partidele minorităţilor (care au împreună 3%). În total, 123 de fotolii de deputat. Prea puţin, deci, pentru a face o majoritate. Aceasta, în timp ce reprezentanţii radicalilor (29,22%), ai popularilor (11,34%) şi ai socialiştilor (7,57%) au şi început negocierile privind formarea unei majorităţi, contând pe 127 de deputaţi.

De aceea, presa occidentală a şi început - la unison cu unii reprezentanţi ai UE - o campanie susţinută de curtare a socialiştilor, care nu sunt alţii decât fostul partid al lui Slobodan Miloşevici. Brusc, constatând că oamenii pe care au mizat nu pot face guvern fără socialişti, occidentalii au descoperit că oamenii lui Miloşevici, de fapt, "nici nu sunt aşa de răi" (am citat din "The Guardian" de marţi, 13 mai). Nu mai sunt partidul care a izolat Serbia, ci sunt "tineri, deschişi integrării europene". Nu mai sunt cei care au dirijat aşa-zisul genocid din Bosnia, ci "reformişti, buni profesionişti" ş.a.m.d.. Cunoaşteţi recuzita, am avut şi noi de-a face cu ea.

Din păcate pentru cei care nu înţeleg nici acum ce se întâmplă în Serbia, trebuie spus că formarea unui nou guvern va fi foarte dificilă. Şi că mai multe şanse au radicalii decât "pro-europenii". Iar vinovaţi pentru asta sunt cei care au recunoscut independenţa ilegală a Kosovo.