REFLECŢIILE CAMARADULUI FIDEL:CE AM SCRIS MARŢI 19
Marţea aceasta n-a fost nici o ştire internaţională proaspătă. Modestul meu mesaj către popor, de luni 18 februarie, n-a întâmpinat nici o dificultate ca să se răspândească peste tot. De la 11 dimineaţa am început să primesc ştiri concrete. În noaptea precedentă am dormit ca niciodată. Aveam conştiinţa împăcată şi-mi promisesem o vacanţă. Zilele de tensiune, în apropierea datei de 24 februarie, mă epuizaseră.
Nu voi spune azi nici un cuvânt despre persoane foarte apropiate din Cuba şi din lume care în mii de feluri şi-au exprimat emoţiile. Am primit şi un mare număr de păreri culese de pe stradă cu metode de încredere, cele care aproape fără excepţie, şi în mod spontan, au revărsat profunde sentimente de solidaritate. Într-o zi voi aborda această temă.
În acest moment mă dedic adversarului. M-am bucurat observând poziţia jenată a tuturor candidaţilor la Preşedinţia Statelor Unite. S-au văzut obligaţi, unul câte unul, să-şi exprime pretenţiile imediate de la Cuba pentru a nu risca pierderea nici unui elector. Nu că sunt eu Premiul Pulitzer intervievându-i la CNN despre cele mai delicate afaceri politice şi chiar personale, de la Las Vegas, unde domneşte logica hazardului de la ruletă şi unde trebuie să asişti umil dacă cineva aspiră să fie Preşedinte.
Jumătate de secol de blocadă le părea puţin favoriţilor. Schimbare, schimbare, schimbare! Strigau la unison.
Sunt de acord, schimbare!, dar în Statele Unite. Cuba s-a schimbat de ceva vreme şi îşi va continua calea ei dialectică. Nu ne întoarcem niciodată în trecut!, exclamă poporul nostru.
Anexare, anexare, anexare!, răspunde adversarul; este ceea ce de fapt gândeşte când vorbeşte de schimbare.
Marti, dezvăluind secretul luptei sale tăcute, am denunţat imperiul vorace şi expansionist deja descoperit şi descris de geniala sa inteligenţă, la peste un secol după declaraţia revoluţionară de independenţă a celor 13 colonii.
Nu este acelaşi lucru sfârşitul unei etape cu începutul sfârşitului unui sistem de nesusţinut.
Imediat mai micile puteri europene aliate ale acestui sistem au proclamat aceleaşii pretentii. După judecata lor a sosit ora de dans pe muzica democraţiei şi libertăţii care, din timpurile lui Torquemada, n-au cunoscut-o niciodată cu adevărat. Colonizarea şi neocolonizarea de continente întregi, de unde extrag energie, materii prime şi mână de lucru ieftină, le descalifică moral.
Un foarte ilustru personaj spaniol, odinioară ministru al Culturii şi impecabil socialist, azi şi de ceva timp purtător de cuvânt al armelor şi războaielor, este sinteza iraţionalului pur.
Kosovo şi declaraţia unilaterală de independenţă îi loveşte în această clipă ca un coşmar impertinent.
În Irak şi Afganistan continuă să moară oameni de carne şi oase cu uniforme ale Statelor Unite şi NATO. Amintirea URSS dezintegrată în parte din cauza aventurii intervenţioniste în a doua ţară din cele două, îi urmăreşte pe europeni ca o umbră.
Bush tatăl îl susţine pe candidatul McCain ca şi cum ar fi al lui, în timp ce Bush-fiul, într-o ţară din Africa – originea omului de ieri şi continentul martir de azi – unde nimeni nu ştie ce caută acolo, a spus că mesajul meu era începutul drumului spre libertatea Cubei, adică, anexarea decretată de guvernul lui în voluminosul şi enormul sau text. (Este vorba de Planul Bush de Anexare a Cubei, din 2005 – n.t.)
Cu o zi înainte, la televiziunea internaţională se arăta un grup de bombardiere de ultimă generaţie realizând manevre spectaculoase, cu garanţia totală că bombele de orice tip pot fi lansate fără ca radarele să detecteze avioanele purtătoare şi nici ca asta să fie considerată o crimă de război.
Un protest al unor importante ţări era legat de ideea imperială de a testa o armă, cu pretextul de a evita posibila cădere pe teritoriul altei ţări a unui satelit spion, din multele artefacte pe care Statele Unite le-a sansat pe orbita planetei în scolpuri militare.
Mă gândeam să nu mai scriu încă o reflecţie cel puţin 10 zile, dar nu aveam dreptul să tac atât de mult timp. Trebuie deschis focul ideologic asupra lor.
Am scris cele de mai sus la ora 3 şi 35 p.m. în ziua de marţi. Ieri am revizuit şi azi, joi după-amiaza îl voi preda. Am rugat cu insistenţă ca reflecţiile mele să fie publicate în pagina 2 sau oricare alta din ziarele noastre, niciodată pe prima pagină, şi să se facă sinteze simple în celelalte medii dacă reflecţiile sunt prea lungi.
Acum sunt ocupat să-mi fac cunoscut votul unit în favoarea Preşedinţiei Adunării Naţionale şi pentru noul consiliu de Stat, şi cum să fac.
Mulţumesc cititorilor pentru aşteptarea lor răbdătoare.
Fidel Castro Ruz
21 februarie 2008
ora 6:34 p.m.
Posts
No comments:
Post a Comment