Pages

Tuesday, December 15, 2009

EXCLUSIV CURENTUL: Sorin Ovidiu Freciu, omul de casa al lui Sorin Ovidiu Vintu si analistul Money Channel - Realitatea-Catavencu, retinut pe Otopeni de DIICOT. ,,Sclavii banilor sînt trişti’’ UPDATE

Scris de George Roncea   
Arestarea lui Nicolae Popa la Jakarta, în Indonezia, şi pierderea alegerilor de către prietenul său Mircea Geoană nu sunt singurele veşti proaste pentru Sorin Ovidiu Vîntu la acest sfårşit de an. Potrivit informaţiilor noastre, unul din oamenii de casă ai lui Vîntu, Sorin Freciu,  a fost reţinut de procurorii DIICOT  la plecarea de pe aeroportul Otopeni în data de 7.12.2009. Conform aceloraşi surse, Freciu a fost dus la Parchet şi reţinut pentru 24 de ore. Pus în faţa transcrierilor convorbirilor telefonice în care Vîntu îi spunea cum să facă transferuri bancare pentru Nicolae Popa în Indonezia, acesta a acceptat să colaboreze cu anchetatorii în vederea inculpării lui Vîntu, susţin sursele noastre. Acesta este şi motivul pentru care Freciu nu a mai fost prezentat judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de  zile. Sorin Freciu, specialistul care ne predă afacereza la televiziunile lui Vîntu, vorbeşte mai nou diicoteza cu anchetatorii care vor să ştie cum l-a susţinut financiar mogulul pe „minunatul“ său prieten Nicolae Popa în Indonezia. De la Freciu procurorii pot afla lucruri interesante despre prăbuşirea FNI, despre falimentul BID şi BRS şi despre toate afacerile lui SOV, deoarece specialistul în afacereză a stat de-a dreapta mogulului la toate tunurile financiare trase de acesta.

Conturi sechestrate, promisiuni neonorate

Dincolo de poveştile pe care le-ar putea depăna Freciu în faţa anchetatorilor în legătură cu afacerile lui SOV, viitorul nu sună bine pentru mogul nici în ceea ce priveşte banii. Surse oficiale ne-au confirmat că în prezent conturile lui Vîntu din Cipru sunt puse sub sechestru, lucru extrem de neplăcut pentru marele mogul obişnuit să-i cumpere pe toţi la preţul corect.
De asemenea, imperiul mediatic al lui SOV se clatină puternic din temelii, acesta declarând public că nu va mai investi un leu în ziarele şi revistele Trustului Realitatea Caţavencu, ce vor fi obligate de la 1 ianuarie fie să tragă obloanele, fie să-şi găsească alţi sponsori.
Conform informaţiilor noastre, Vîntu nu a achitat nici pånă acum contravaloarea acţiunilor de la Caţavencu SA şi Poligraf SRL (editorul „Cotidianul“) şi, avånd în vedere totalul pierderilor la cele două firme, nu mai e nicio şansă să le achite, mai ales că deja a anunţat că nu mai susţine trustul. Potrivit datelor oficiale de la Ministerul de Finanţe, Caţavencu SA a avut în perioada 2006-2008 pierderi cumulate de 12.530.000 euro, iar Poligraf SRL (editorul „Cotidianul“, „B24Fun“) pierderi cumulate, în aceeaşi perioadă, de 3.700.000 euro. În total 16.230.000 euro, bani pe care mogulul a acceptat să-i piardă în speranţa unor câştiguri viitoare care, din păcate pentru el, n-au mai venit. Realitatea Media a preluat grupul Caţavencu în mai 2006, creând o afacere de peste 30 milioane de euro cum anunţau, la vremea aceea, protagoniştii afacerii care susţineau că „sinergiile de business şi viteza de dezvoltare vor permite probabil cea mai spectaculoasă creştere în următorii doi-trei ani“. Deh, s-au înşelat, pentru că afacerea s-a transformat, după cum arată cifrele, într-un mare eşec.

Sorin Ovidiu Freciu (SOF) - „un tip valoros“

Sorin Ovidiu Freciu (SOF) este unul dintre „minunaţii prieteni“ ai mogulului Sorin Ovidiu Vîntu (SOV), strâns legat de afacerile necurate ale acestuia. A dat cu subsemnatul la Parchet în mai multe rânduri pe vremea când procurorii se făceau că elucidează tunul FNI şi alte ţepe conexe - BRS, BID etc.
Sorin Ovidiu Freciu administrează firma The Money Channel Consulting SRL, înfiinţată în iunie 2008, cu un capital social de 25.000 RON, firmă la care deţine şi 20% din acţiuni, restul de 80 de procente aflåndu-se sub controlul SC Realitatea Media SA.
A făcut-o pe vedeta-prezentator, se prezintă ba jurnalist, ba consultant pe bussines, dă interviuri, sfaturi, este recomandat de Vîntu, la rândul său, în interviurile pe care le acordă, drept „un profesionist desăvârşit, un tip valoros“. Tipu e valoros, nu-i vorbă, fiind unul dintre cei mai de seamă interpuşi din categoria „minunaţilor prieteni“ de genul Nicolae Popa, tipul care va executa 15 ani de puşcărie în locul lui Vîntu.
Freciu face parte dintre fidelii lui Vîntu din epoca de aur a marilor tunuri, vremea de glorie a Gelsor. Sorin Ovidiu Freciu se află în vitrina cu trofee a lui Vîntu alături de un Vlad Soare, şi el fost preşedinte al grupului Gelsor pånă la prăbuşirea FNI, Ioan „Niki“ Andrei, primul preşedinte al SOV Invest, Gheorghe Raţiu, fost colonel de Securitate, cel care l-a ajutat pe SOV să creeze reţeaua Gelsor şi, nu în ultimul rând, alături de Teodor Nicolaescu, fostul preşedinte al Băncii Romåne de Scont.
Freciu a lucrat în perioada 1996 - noiembrie 2001 la SC Gelsor SA, după care, la sfårşitul aceluiaşi an, a preluat funcţia de preşedinte al SC Group Gelsor SA. Conform declaraţiilor înregistrate de procurori, din această funcţie de şef, Frenciu a coordonat activităţile agenţilor din teritoriu ale societăţii. De asemenea, în aceste declaraţii, Sorin Ovidiu Freciu a mai adăugat că în iunie 2000 a fost împuternicit şi rugat de Sorin Ovidiu Vîntu să retragă dintr-un cont al Băncii Romåne de Scont (BRS), sucursala din municipiul Bucureşti, o sumă uriaşă de bani.
Banca Romånă de Scont (BRS), fosta Bancă ASTRA din Braşov preluată de Gelsor SA în 1998, era rezervă de cash a lui SOV. Printre acţionarii băncii se aflau un Gheorghe Fulga - şeful SIE, Alexandru Ionaş - şeful SECI Romånia, Constantin Teculescu - preşedintele CEC, Mihai Fercala - preşedintele SIF Transilvania. Ciordeala din BRS-ul lui SOV se execută prin plimbarea creditelor fictive prin firme „bidon“ de la o companie la alta. Schema suveicii era simplă: preşedintele BRS, Teodor Nicolaescu, şi SOV umblau ilegal în conturile clienţilor introducând sume mari de bani, iar după ce creditau conturile, tot ei scoteau banii, creditele acordate de BRS ducându-se în firme fictive. Găurile negre din BRS erau mutate dintr-un loc în altul.
Caruselul învârtirii banilor prin aghiotanţii lui Vîntu, pe reţeta contabilă imaginată de Vîntu, a oferit Gelsorului unde a lucrat „profesionistul Freciu“ ocazia de a reuşi deturnarea de la FNI a mai bine de o sută de milioane de dolari.
Freciu mai este acţionar în continuare în diferite firme paravan create de Vîntu, după spargerea Gelsor, alături de personaje de încredere ale mogulului, celebrii cetăţeni moldovenii Octavian Turcan şi Ghenadie Nipomici, acţionari în Imobiliar Network 2002 SA, fosta Gelsor Network SA, societate membră a grupului Gelsor prin care s-au deturnat de la FNI cele peste 100 de milioane de dolari.
Freciu s-a mai aflat şi între acţionarii minoritari ai Delta Asigurări SA, o altă combinaţie marca SOV-Luca în care Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA deţinea un procent de 48,99% din acţiuni, înfiinţată în octombrie 2003. Societatea vinde poliţe de viaţă şi de sănătate şi funcţionează într-un sediu aflat în proprietatea Imobiliar Network 2002 SRL, fost sediu central al Băncii Romåne de Scont. Acţionarul majoritar al Delta Asigurări era off-shorul britanic Tabor Project Limited, în spatele căruia a fost plasat moldoveanul Octavian Turcan, folosit de Sorin Vîntu şi în CA de la Banca Romånă de Scont, dar şi la cealaltă firmă a lui SOV, Imobiliar Network.
Aşadar, „tipul valoros“ Sorin Freciu, pare a fi o măslină de preţ în salata cu moldoveni prin care şi-a mascat Vîntu combinaţiile financiare, nu ştim sigur dacă la fel de valoros ca minunatul prieten Nicolae Popa, cel care îşi va sacrifica generos următorii 15 ani din viaţă pentru bunul său prieten Sorin Ovidiu Vîntu.


Vorbiti afacereza? Dar diicoteza?
Un mic remember:

,,Sclavii banilor sînt trişti’’. O spune Sorin Freciu, realizatorul emisiunilor „Brokerul Zilei“, „Ringul“, „Testul de Afacereză“ la The Money Channel şi „Realitatea bursieră“, la Realitatea TV. 
Interviu Cotidianul: Ce valoare are banul pentru dumneavoastră? 
Sorin Freciu: Are exact valoarea cifrei înscrise acolo pe monedă, pe bancnotă sau pe extras de cont. Banii reprezintă o valoare de care sîntem din ce în ce mai dependenţi. Banii reprezintă una dintre cele mai sofisticate şi mai ingenioase invenţii ale societăţii umane. Banul este însă şi o chestiune de încredere. Este simbolul avuţiei, al puterii economice. Însă banii nu trebuie fetişizaţi pentru că nevoile umane nu se satisfac în mod direct cu banii, ci cu bunurile şi serviciile procurate cu ajutorul lor. Sclavii banilor sînt trişti.
Prezentaţi ,,Afacereza’’. Cît de tare ştiţi afaceri? V-a mers vreuna ca pe roate? 
Îmi place să cred că mă descurc atunci cînd e vorba despre afaceri.
Îl sfătuiţi pe Vîntu sau vă sfătuieşte el pe dumneavoastră? 
Vîntu este dincolo de orice un prieten. În afaceri, am fost şi sîntem parteneri. Dumneavoastră vă sfătuiţi prietenii şi partenerii sau vă sfătuiesc ei?

:) :) :)

1 comment:

Frontul Armenilor said...

Document incendiar Varujan Vosganian:

http://www.scribd.com/doc/24135591/Varujan-Vosganian-Observatii-la-Ghidul-de-Mesaje-Pentru-Reteaua-Electorala-PNL