LA OTV: Fatetele adevarului despre evenimentele din 1989: din strada - noi -, la Armata si Securitate. VIDEO: Gen Iulian Vlad. STENOGRAMA: Gen Victor Stanculescu in dialog cu Alex Stoenescu. "In sfarsit, adevarul..."

"In sfarsit, adevarul..." - Extrase

AMS: În primăvară sau în vară 1989, să-mi spuneţi dvs., aţi făcut o vacanţă la lacul Balaton, în Ungaria.
VAS: Au fost două vacanţe. Prima a fost în cadrul schimburilor între armatele ţărilor participante la Tratat(de la Varşovia, n.a.). Se făceau astfel de schimburi de grupuri de militari pentru petrecerea vacanţei. Dar eu am fost şi în Grecia, Siria, Italia, aproape în toate ţările Tratatului de la Varşovia, prin alte părţi, şi am ajuns şi la Balaton. Prima în 1989, dar am mai fost la Balaton şi în 1990, când eram ministrul apărării.
AMS: Nu mă interesează deocamdată cea din ’90. Mă interesează vizita din ’89. Pentru că în dosarele UM 0110, contraspionaj ţări socialiste, aşa-numită anti-KGB, şi ale Direcţiei a III-a contraspionaj eraţi urmărit. În ce priveşte Direcţia a III-a, aceasta a beneficiat de informaţii de cea mai bună calitate, selecte, venite din partea a doi ofiţeri AVO, serviciul de informaţii externe al Ungariei, care, după câte am văzut eu, au furnizat informaţii destul de precise. Este clar că au fost la faţa locului, că au fost în imediata dvs. apropiere.
VAS: Oamenii ăştia au vizat două întâlniri anume. Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare. El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar, ... în timpul evenimentelor din decembrie, ca ministru al apărării, mă suna noaptea să-mi spună că are sânge să ne dea... „N-avem nevoie de sânge, staţi cuminţi acolo.“
AMS: Karpati a venit atunci la dvs. însoţit de un colonel sovietic, şeful KGB pe zona de Est.
VAS: Chestia asta am aflat-o ulterior, că răspundea de toată zona de Est. A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care săracu’ a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. Discuţiile cu el s-au purtat la masă, în public, era lume multă în jurul meu, la alte mese.
AMS: Aducea vorba despre Ceauşescu?
VAS: El spunea... Eu le povesteam mereu de unde am învăţat limba maghiară. Nu înţeleg de ce trebuie să ne ciondănim. Atunci când s-a cedat Ardealul, eram la Braşov, eram copil, în dreapta era o casă germană, şi în stânga una de maghiari. Noi la mijloc. Familiile noastre nu am rupt relaţiile între noi, deşi frontiera Ungariei ajunsese la câţiva kilometri de Braşov. Am învăţat cu copiii ăia limba maghiară şi germana, pe care le vorbeam chiar binişor.
AMS: A fost o tragedie pentru România, dar să nu intrăm acum în povestea celui de-al doilea Război Mondial. În dosarele Securităţii, aceste contacte pe care le-aţi avut cu Karpati, cu colonelul KGB de pe zona Est-Europeană, rezultă că aţi purtat discuţii privind soarta lui Ceauşescu şi a României.
VAS: Nu s-a discutat asta. S-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia, iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema. El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat.
AMS: Asta înseamnă că trebuia schimbat.
VAS: El tot repeta: „În ’54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi“.
AMS: Să ne înţelegem: prim-adjunctul ministrului apărării din România, şeful MSt-M al armatei ungare şi şeful KGB-ului pe zona de Est a Europei se întâlnesc şi discută schimbarea regimurilor comuniste. Cum vi se pare chestia asta?
VAS: Nu ştiu dacă asta gândeau, dar probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.(...)
AMS: Dle general, în acest punct trebuie să vă opresc şi să fac apel la pregătirea dvs. strategică superioară. Ceea ce prezentaţi dvs., ideea că Armata era nemulţumită de Securitate, invidioasă, chiar furioasă, este doar un indiciu al atmosferei, un detaliu de mediu, de fundal. Doar nu vă puteţi imagina că, dacă Ceauşescu era schimbat la palat după scenariul Gorbaciov, prin votul CPEx, cu alt lider comunist, Gogu Rădulescu sau Dăscălescu, Armata începea să tragă în Securitate? Aşa ceva este în afara realităţii acelui sistem. Ar fi mârâit, ar fi primit avansările refuzate de Ceauşescu, ar fi obţinut un alt ministru. Stop! Aici lucrurile se opreau. Eu v-am lăsat să dezvoltaţi teza, dar ea nu este tronsonul principal, de esenţă al fenomenului pe care l-aţi cunoscut înainte de a se declanşa: distrugerea militară a Securităţii de către Armată. Distrugerea militară a Securităţii era scenariul GRU şi KGB, pentru toate căderile de reţele pe care i le produsese Securitatea în timp, pentru existenţa lui UM 0110, pentru că Securitatea cam avea lista spionilor sovietici, chiar şi numai bănuiţi. Prin urmare, faptul că Armata era nemulţumită de Securitate era doar fondul care putea fi exploatat de acţiunea serviciilor sovietice. Vă întreb din nou: de unde aţi ştiut că în noiembrie sau decembrie 1989 Armata va trage şi va distruge Securitatea?
VAS: Aveam informaţii. Acest subiect, cum l-aţi prezentat dvs., se discuta între anumiţi generali.
AMS: Concluzia mea este că v-aţi scos ginerele din unitatea operativă a Securităţii pentru că ştiaţi precis că va urma un conflict armat între Armată şi Securitate.
VAS: Da, ştiam şi nu voiam ca el să fie implicat. N-am ştiut cum se va desfăşura, n-am ştiut că va interveni Militaru. Militaru a avut alt plan de distrugere a Securităţii, pe care nu l-a făcut singur, şi m-a surprins şi pe mine.
AMS: Vă pun aceeaşi întrebare pe care i-am pus-o şi dlui Măgureanu: în momentul în care sovieticii planificau înlocuirea unui lider comunist, nu o făceau întâmplător, întotdeauna aveau un candidat pregătit, un înlocuitor. Cam cine credeţi că era?
VAS: Cum au decurs lucrurile ulterior, cred că cel care a fost, deşi, chiar aşa... să se fi potrivit să ne suprapunem?
AMS: Vă referiţi la dnul Ion Iliescu?
VAS: La Iliescu. Să vă spun de ce cu Iliescu. Pentru că era singurul dintre cei de la vârf care a făcut şcoala acolo.
AMS: Nu era la vârf, era director al Editurii Tehnice.
VAS: Nu, nu, era dintre cei care au făcut şcoala acolo, la Moscova. Şi eu ştiam altceva, luând-o invers, că oricare dintre studenţii ăştia arabi şi de toate neamurile, care au rămas prin ţară pe la noi, fuseseră prelucraţi şi preluaţi de Securitatea noastră. Ăsta e sistemul, indiferent din ce ţară. Toate ţările mari fac la fel.(...)

Teroristii GRU-KGB-DIA

VAS: Mi se prezintă, cred că pe 25 decembrie, că Militaru era acolo, mi s-a dat listă, asta sigur vă spun, cu 1 015 nume de terorişti prinşi de Armată în diverse locuri din Capitală şi provincie. Mi s-a raportat că au fost predaţi la Poliţie şi de la Poliţie li s-a dat drumul. Iar trebuie să fi fost ce am discutat noi înainte. În al treilea rând, adaug ce a spus scriitorul rus Abdulaev, care este tânăr, are 50 de ani, dar a avut acces la documente importante din arhivele sovietice, KGB şi GRU, că şi ei au tras de pe nişte înălţimi, şi la Bucureşti, şi la Timişoara, peste trupe, ca să incite şi mai mult populaţia, ca să mărească amploarea mişcării de protest.
AMS: Cam aceasta este definiţia fenomenului.(...)
AMS: Când aţi aflat de dosarele Corbii, fiindcă ştiu că acest caz s-a prelucrat în Armată? Militaru a fost depistat ca agent GRU.
VAS: Ne-a convocat la Academie, s-a prelucrat tot cazul si s-a anunţat că a fost numit adjunctul ministrului construcţiilor. Fiind omul sovieticilor, Ceauşescu nu putea să-l împuşte. Apoi, după. Deja am ştiut imediat după numirea mea ca ministru al economiei. Mi s-a spus atunci. (...)
VAS: Mă gândesc la următoarea treabă: grupul care a lucrat în spatele meu la minister ca să provoace condiţiile necesare pentru ca toată lumea să fie convinsă că Ceauşescu trebuie executat.
AMS: Ăsta era un grup sovietic, dle general. Consideraţi că decizia de suprimare a venit nu pe linia Gorbaciov, ci mai degrabă pe linia serviciilor secrete sovietice, probabil GRU, că ăştia au acţionat?
VAS: GRU şi KGB combinaţi.
AMS: În aceste condiţii, scopul implicării sovietice în evenimentele din România pare a fi fost penetrarea structurilor de forţă ale ţării şi, implicit, reîntoarcerea României în sfera de influenţă sovietică. Aşa apare logic. Ce părere aveţi de gen. Eftimescu?
VAS: Şeful Direcţiei Operaţii, filorus. Coordona grupul de la Marele Stat-Major care avea relaţii cu Tratatul de la Varşovia. M-am înfuriat împotriva lui cu două lucruri: că a adunat în jurul ministerului atâtea trupe şi am ajuns un focar de autodistrugere şi că a lucrat cu Militaru, executând ordinele nebuneşti ale acestuia. Le-am spus: „Domne, ce aţi adunat voi aici este ca să lupţi contra unei armate care atacă Bucureştii. Ce dracu’ aţi făcut? Frontul ăsta creat la Orizont, într-un dreptunghi cu 180 de grade. În afară împuşca şi la Academia Militară, şi la Autobază, şi la Clubul Steaua. Eroii care au fost împuşcaţi de teroriştii care nu existau. În realitate au fost împuşcaţi de acest dispozitiv nenorocit. A fost un dispozitiv care, prin configuraţia lui haotică, n-a putut fi nici controlat. Pentru că, dacă se speria un soldat pe linia asta către Cimitirul Ghencea, tot frontul ăsta începea să tragă. Era panică, erau şi oameni neinstruiţi.
AMS: Dar diversiunea electronică aeriană, ştiţi bine, se foloseşte pentru protecţia şi sprijinul unor forţe aflate în luptă la sol.
VAS: Sau pentru a bruia sistemul de apărare de la sol.
AMS: Aţi descoperit cine era autorul acestei diversiuni electronice aeriene? Putea fi făcută de forţe româneşti, existau mijloacele?
VAS: Era prea complexă ca să fie făcută de ai noştri.
AMS: Deci, din afară. Este posibil ca diversiunea electronică să fi fost declanşată în sprijinul trupelor Speţnaţ
intrate în ţară la începutul lui decembrie?
VAS: Da, pentru a le facilita mişcările şi pentru amplificarea panicii generale şi acţiunii împotriva regimului.
AMS: Pare că prin mărturia dvs. s-au mai luminat câteva dintre misterele evenimentelor. Dar eu vin acuma şi spun: sunt câţiva ofiţeri, între care şi Mircea Chelaru, care au prins terorişti. Dar terorişti autentici, nu de-ăştia luaţi pe stradă. Cu uniforme de schimb, cu ordinul în alb, cu tot felul de documente de deplasare, înarmaţi. Cel puţin în cazul Mircea Chelaru, ăsta i-a şi anchetat, iar anchetarea a fost mai... milităroasă, mai dură, ca s-o numim aşa. Până la urmă a depistat de unde provin, primeau misiuni prin comisariatele militare. Vi s-a raportat prinderea teroriştilor?
VAS: La mine a ajuns forma finală. Eu am avut în mână lista cu 1 015 terorişti capturaţi, care erau terorişti de adevărat, identificaţi de forţele militare. Mi s-a raportat că au fost predaţi şi se află la Poliţie. De acolo au dispărut, s-au evaporat şi nu mai există nimeni. Sistemul care trebuia să se protejeze a\ funcţionat, pentru situaţia extremă de capturare. Când au ajuns la locul final şi logic de reţinere, sistemul a intrat în funcţiune şi i-a eliberat. Au scos documentul de acoperire, uite, domne, eu sunt cetăţeanul cutare, şi cine trebuia l-a declarat
arestat din greşeală. Du-te, domnule, acasă... Asta este. Din păcate, gradul de intoxicare alarmantă a populaţiei prin televiziune a fost dezastruos pentru evenimente.
AMS: Mi-aţi rămas dator un portret al dlui Iliescu.
VAS: L-am făcut în cartea cu Dinu Săraru. Vorba aia: „Mai este încă un om care trebuie să moară“. Pe scurt: cel puţin faţă de mine, Ion Iliescu a fost duplicitar.
AMS: Domnule general, după toată campania care s-a făcut în sprijinul lui, anunţat de presa occidentală ca succesor, după importanţa care i s-a dat de către Ceauşescu prin supraveghere, lui Ion Iliescu i se părea că puterea i se cuvine. Pentru el, vă repet, puterea era la CC, nu la Armată. Habar nu avea că aţi dat o lovitură. Pe el îl interesa sediul puterii. Mintea lui de activist nu putea judeca altfel.
VAS: Aveţi dreptate. Iliescu foloseşte oamenii, apoi îi dă deoparte.
AMS: Urmează o întrebare mai delicată. În 1990 şi în 1991, cine a chemat minerii?
VAS: Sunt mai mulţi, aştept să moară ca să vă dau numele lor.
(...)
AMS: Dle general, vă mulţumesc pentru mărturiile pe care le lăsaţi românilor.
VAS: În septembrie, parcă, m-am întâlnit cu Ion Iliescu şi i-am spus ce aveam pe suflet, pentru că tot ce s-a întâmplat cu mine vine de la el. El a avut o singură reacţie: un zâmbet pe 16 milimetri şi... nimic.