Pages

Showing posts with label Mircea Toma. Show all posts
Showing posts with label Mircea Toma. Show all posts

Thursday, October 29, 2009

CURENTUL deconspira adevarata fata a "societatii civile": ARIPA CIVILA A COALITIEI GRIVCO. Florin Calinescu ne confirma: "niste imbecili organizati"

Aripa civilă a Coaliţiei GRIVCO
Imprimare E-mail
Scris de
Victor Roncea
„Coaliţia GRIVCO a lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu - vorba lui Băsescu - şi-a găsit corespondenţă în „societatea civilă“. Numai că „non-profiţii“ sunt legaţi, prin fire văzute sau nevăzute, de exact aceeaşi Coaliţie Anti-Băsescu, constituindu-se practic, în prag de alegeri, într-o veritabilă coloană a cincea: a „Societăţii Civile GRIVCO“. Patru organizaţii pretins neguvernamentale şi apolitice - Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency Romania - au cerut ieri Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu convocarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, anunţă Mediafax. Societarii în civil invocă o pretinsă fraudă electorală şi un abuz din partea şefului statului, Traian Băsescu. Presa aservită Coaliţiei KAZ-GRIVCO-FNI a titrat imediat, cu litere de-o şchioapă: „Societatea civilă din Romånia împotriva lui Băsescu“. De unde pånă unde, cåteva asociaţii, pe care poţi să le numeri pe degetele unei måini făcute pumn - în interiorul căruia se ascunde degetul mare plimbat prin buzunarele mogulilor - poate fi considerată „societatea civilă din Romånia“? Ce repere morale sunt personajele extrem de gălăgioase care se aruncă în această operaţiune politic-electorală în sprijinul Coaliţiei anti-Băsescu? Nu cumva sunt chiar „civilii“ Coaliţiei Grivco? Ţinta acestei campanii zgomotoase a aşa-zisei „societăţi civile“ este, după cum se vede, sabotarea democraţiei şi atacul la Traian Băsescu. E bine să se ştie că „societatea civilă“ a fost creată şi stimulată în Romånia chiar de către un cadru GRU, Silviu Brucan, ca o contrapondere, de „dialog social“, a puterii, reprezentate atunci de Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu-KGB.

Toma şi kalaşnicovurile ruginite ale lui Vîntu

Cadrele societăţii în civil au ieşit la drumul mare, cu kalaşnicovuri ruginite ca Mircea Toma şi compania, pentru a-şi deservi patronii materiali. Haideţi să vedem cât de civili sunt câţiva dintre diversioniştii de serviciu de ieri, azi şi, sperăm, nu şi de mâine. Mircea Toma, cu a sa Asociaţie de Monitorizare a Presei - care, în loc să se preocupe de drepturile încălcate ale jurnaliştilor, o ţine într-un bairam politic -, nu poate fi civil: el este militar. Fost psiholog al MApN al RSR pentru piloţii de pe avioanele armatei şi, în mod special, pentru aeronava lui Ceauşescu. Un cadru de răspundere care, în ianuarie 1990, a primit noi ordine, devenind din militar activ, pasiv. Acum e un biet soldăţel aflat în pragul pensionării şi în slujba lui Sorin Ovidiu Vîntu (şi nu numai) la „Academia Caţavencu“, unde actorul Florin Călinescu afirmă că se intra în pas de gâscă, exact ca în Piaţa Roşie, după care se schimbau uniformele mai de la Răsărit cu altele, mai neaoşe, dar tot cu multe table pe umeri. Aşadar, Toma este indisolubil afiliat Trustului Vîntu & craii de la răsărit.

Pîrvulescu şi Weber, răspândacii minciunilor PNL

Despre Cristian Pîrvulescu, de la Pro Democraţia, preşedintele Traian Băsescu a spus, după legiferarea înşelătoriei de „lege a uninominalului“ de către Cabinetul PNL-UDMR: „Concluzionez că a fost o minciună promovată de Guvern şi de domnul Pîrvulescu. Din acest moment, personal o să-l mai cred pe domnul Pîrvulescu şi în analizele domniei sale, când soţia să nu va mai fi salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui“. Adică, soţia să lucra, menţinută de 16 ani!, la sectorul „non-profit“ al Guvernului PNL-UDMR în timp ce Pîrvulescu reprezenta acelaşi sector „non-profit“. Pîrvulescu a fost atât de iubit de PNL, încât fostul prim-ministru i-a oferit, drept recompensă pentru serviciile aduse, nici mai mult, nici mai puţin decåt Premiul I.C. Brătianu, care, săracul, s-a făcut deja titirez de cât s-a răsucit în mormânt. Un alt treilea „OMG“, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a fost moşit de Renate Weber (foto cu Bogdan Olteanu), fostă şefă a SOROS, fostă consilieră demisionară la Cotroceni, actualmente europarlamentar PNL, pe spezele vânzătorului Rompetrol, Dinu Patriciu.

Omul-orchestră al Coaliţiei Soros-GDS

Cristian Pîrvulescu este omul-orchestră al societăţii civile antrenate de GDS şi stipendiate de Soros: editorialist simultan în trei-patru ziare şi nenumărate săptămânale şi lunare, prezent în toate show-urile tv posibile, pe orice temă, de la ciorapi de damă la piaţa muncii, ocupat cu dirijarea Asociaţiei Pro Democraţia, membru şi creator al tuturor coaliţiilor anti-pro ceva, acum şi preocupat cu „profesionalizarea“ României, nu ştim, zău, când mai are timp să-şi încaseze şi cecurile de la cele trei-patru bănci şi casierii la care este arondat.
Crescut în curtea GDS, în prezent decan al SNSPA, moştenitoarea Academiei de Partid „Ştefan Gheorghiu“, Cristian Pårvulescu poate fi considerat, pe drept cuvânt, mai tare ca Voronin şi aproape la fel de tare ca Iliescu. Dacă Voronin nu a reuşit să schimbe Constituţia şi să devină preşedinte într-un al treilea mandat, în ciuda înăbuşirii revoltei tinerilor anticomunişti, Pîrvulescu a reuşit. Dat jos din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţie cu scandal şi bătăi, la propriu, după două mandate de patru ani, Pårvulescu a trecut uşor peste moment pentru a da o lovitură de maestru şi a se întoarce în funcţie după eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din ţară. Astfel, el conduce organizaţia al cărei buget anual de consum depăşeşte 1 milion de euro, „pro-democratic“, de 10 ani, iar de la anul îl va depăşi şi pe Iliescu. În tot acest timp, soţia sa a ocupat, "întâmplător", un post la Guvern, exact la sectorul „asociaţii neguvernamentale“.

Alistar - figurant de lux cu iz de DIE

Despre Transparency International România şi impostura lui Victoraş Alistar, consilier de bază al baronilor PSD, propus de Mircea Geoană la funcţia de ministru al Justiţiei, s-au scris în ultima perioadă tone. De la încălcarea flagrantă a legii ANI la BMW-ul „patologic“ de 100.000 de euro şi numere de Ministerul Justiţiei, de la falsul în declaraţii la tupeul sau nemăsurat. Ce nu s-a aprofundat, încă, este posibila legătură a Transparency cu fosta Securitate, respectiv cu Departamentul de Informaţii Externe şi cu „omul de afaceri“ Dan „Felix“ Voiculescu. Pentru că preşedintele real al Transparency International nu este Alistar (star-penal), cum se crede; el este doar figurantul băgat în faţă pentru a-l acoperi pe adevăratul „patron“, Marian „Mike“ Popa. Un personaj care, după părerea experţilor, nu are cum să nu fi făcut parte din structurile DIE, ca fost preşedinte al Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a Republicii Socialiste România, între 1976 şi 1983, după care, din 1988 (!) şef al Rank Xerox România. Despre „Mike“ Popa, cunoscătorii ştiu că este asociat cu Dinu Patriciu şi că a lucrat „pentru ţara“ şi buzunarul său, inclusiv împreună cu „Felix“ Voiculescu.
La anchetarea lui Alistar de către ANI, colegul sau de impostură, Pîrvulescu - acum şi membru al „Alianţei Profesioniştilor pentru Progres“ alături de nume că Dan Puric, Sergiu Celac sau Mircea Maliţa - a susţinut nici mai mult, nici mai puţin decât că „ar putea fi vorba despre un atac concertat la adresa societăţii civile“ în urma „eforturilor pe care Victor Alistar le-a depus în ceea ce priveşte corecta dezbatere şi respectarea procedurilor privitoare la cele două Coduri".

Misiunea „Distrugeţi România“

Activitatea principală a celor patru ONG-uri a fost, în ultimul an, contestarea Codurilor, Civil şi Penal, în aşa-zisa Coaliţie „Opriţi Codurile“, prin care se urmărea de fapt introducerea căsătoriei între homosexuali şi posibilitatea „cuplurilor“ de homosexuali şi lesbiene de a adopta copii. Aceleaşi organizaţii au luptat şi împotriva religiei şi a icoanelor din şcoli. Societatea civilă romånească a reacţionat imediat la atacul clonelor în civil. Asociaţia Familiilor din România sintetiza misiunea duşmanilor României astfel: „Toate aceste asociaţii sunt finanţate ori de către Uniunea Europeană, din fonduri alocate luptei împotriva discriminării şi drepturilor omului, ori de magnaţi afiliaţi unor cercuri de interese transnaţionale. Aceste asociaţii se folosesc de idealuri universal acceptate amestecându-le cu „valorile“ lor şi prezentându-le publicului şi factorilor de decizie spre avizare. Sub aceste două titluri generale - antidiscriminarea şi drepturile omului - se desfăşoară acţiunile acestui mănunchi de asociaţii pentru reconfigurarea radicală a societăţii româneşti.
Trebuie menţionat că în numai câţiva ani de la căderea comunismului, aceste organizaţii străine de spiritul şi valorile românilor au reuşit să capete vizibilitate, erijåndu-se în voci ale cetăţenilor. Astăzi, reprezentanţii lor sunt invitaţi la radio şi televiziune, în talk-show-uri în care îşi desfăşoară viziunea lor asupra societăţii, iar canalele media îi servesc maselor că pe nişte oracole supreme. Cine sau ce le dă dreptul acestor „analişti“ să traseze norme sociale pentru un întreg popor? Din punct de vedere valoric, absolut nimic. Din punct de vedere practic, banii care îi finanţează. Sunt nişte impostori care pretind că vorbesc în numele poporului, dar slujesc intereselor altcuiva".
Aripa civilă a Coaliţiei GRIVCO
Curentul - vineri, 30 octombrie 2009
PS: Florin Calinescu ne confirma, intr-o punere drastica la punct de la B1 TV

Prezent ieri seara la emisunea "6, vine presa!" de la B1 TV, alaturi de Liva Dila si Mbela, actorul si regizorul Florin Calinescu nu a ezitat in a spune verde-n fata ce reprezinta gasca de oengisti: "o adunatura de imbecili". Problema ne face sa ne ingrijoreze este ca sunt "niste imbecili organizati", a afirmat Calinescu, calificandu-i pe Pirvulescu, Toma, Alistar & Co drept "frustrati sexual", "babe si peltici", "aflati in slujba cuiva". Agitatia le serveste ca "sa-si justifice un sediu, o donatie, o fasole" iar interesul este clar electoral. "Cum ne spun ei noua ca suntem prosti! Ca nu stim sa punem nici macar o stampila: il vrem pe Basescu, stampilam, vrem mai putin parlamentari, iar stampilam! Ce, suntem retardati sa nu putem pune doua stampile?". "Primesc bani de undeva, primesc promisiuni de altundeva, fac eseuri si panseuri in slujba cuiva", a afirmat Calinescu. "Mai ales Mircea Toma, care este inregimentat", a mai spus fostul sau coleg de la inceputurile Catavencu, Florin Calinescu, aratand ca asa-zisa Agentie de Monitorizare a Presei apartine indirect unui Trust privat de media, al lui Sorin Ovidiu Vintu. "Cum vine asta, un trust de presa monitorizeaza presa "independent"?", a spus Calinescu. "Astia ne cred cretini?! Aceste organizatii de profitori jignesc inteligenta romanilor; cred ca poporul roman e o natie de imbecili! Ei bine, imbecilii sunt ei", a concluzionat, raspicat, Florin Calinescu.

Sunday, August 30, 2009

VALERIAN STAN: "Ioan T Morar, acest pupincurist ceausist". CIVIC MEDIA: COTIDIANUL si-ar putea deconspira ziaristii-turnatori. TOMA & BIJU, oac-oac

Cazul Ioan T. Morar zis Biju, trompeta delatorilor de serviciu - Cu un PS pentru Mircea Toma si un PPS de Cornel Nistorescu

Un articol perfect valabil si azi

"Inghititorul de metafore" al organului UASCR Ioan T Morar, un buratino cu papion.
Dovada aici:
Viata Studenteasca - organul UASCR, 1981, pag.1
Viata Studenteasca, 1981, pag.2 - articol care dovedeste minciuna lui ITM
Viata Studenteasca, 1981, pag.3 - articol care dovedeste minciuna lui ITM

Pe Ioan T. Morar l-am găsit scriind în presa comunistă - laudand „realizărili” Epocii de Aur şi preamărindu-l pe Marele Cârmaci - de pe la 1981 şi până când Uciga-l Toaca şi-a găsit sfârşitul în Cetatea Târgoviştei: „Toate rezultatele remarcabile obţinute de cei mai tineri specialişti aflaţi în amfiteatrele studenţiei reprezintă recunoştinţa pe care tânăra generaţie universitară a ţării o poartă partidului nostru, secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru minunatele condiţii de viaţă şi învăţătură de care beneficiază viitorii noştri specialişti”.
Am vazut zilele trecute cum, întrebata si ea, Zoe Petre – fosta consiliera a presedintelui Constantinescu, azi editorialista la „Ziua” – a raspuns imediat, senina, ca nu a facut politie politica. Iar lumea s-a grabit s-o creada pe cuvânt desi se stie de câtiva ani, am scris si eu despre propria-mi trista experienta, de implicarea grosolana a profesoarei de la Istorie-Filosofie în „politica de cadre” abuziva a regimului Ceausescu. Cam la fel l-am auzit, ca el n-a scris nimic despre Ceausescu, si pe Ioan T. Morar – fost ziarist în presa comunista, iar azi un miliardar al tranzitiei, inclusiv din banii lui Sorin Ovidiu Vântu. Evident ca Morar mintea si el, iar marturie stau, în biblioteci, articolele pe care le-a scris.


Cititi mai jos un PS pentru domnul Mircea Toma si o scrisoarea personala a dlui Valerian Stan

BIOGRAFII ÎN CERNEALĂ SIMPATICĂ
de Valerian Stan

Aşadar, Ioan T. Morar spune că visez eu, că „inventez” că ar fi scris articole despre Ceauşescu. Bineînţeles că nu visez şi nu inventez nimic. Şi e aproape sigur că n-aş fi scris vreodată despre asta dacă nu l-aş fi auzit cu urechile mele pe fostul ziarist al „Vieţii studenţeşti” făcând caz, la Televiziunea publică, de faptul că n-a scris niciodată despre Ceauşescu. Mă uitam şi nu-mi venea să cred, ştiind bine că adevărul e altul.
Pe Ioan T. Morar l-am găsit scriind în presa comunistă de pe la 1981 şi până când Ucigă-l Toaca şi-a găsit sfârşitul în Cetatea Târgoviştei. Telespectatorii care vor fi cunoscut acest detaliu probabil că s-au întrebat miraţi cum de-o fi reuşit neprihănitul domn Morar o asemenea performanţă. Ştiut fiind că, în anii despre care vorbim, nu puteai să ai un asemenea statut în presa comunistă fără să faci dovada (inclusiv Securităţii!) că eşti un tovarăş de nădejde. Iar o parte a dovezii consta în măcar câteva articole slăvind Partidul şi pe Marele Conducător.
Fiindu-mi bine cunoscut ce-au făcut şi alţii, aş fi incorect să nu spun că scrisul lui Ioan T. Morar diferea oarecum de-al unora dintre confraţi, mulţi dintre ei – foarte mulţi, mult prea mulţi – „formatori de opinie” şi ei până în zilele noastre. Şi totuşi, Ioan T. Morar a scris şi el destule texte care nu au cum să-i facă cinste. Am în faţă unul din martie 1981, în care autorul cere ca „întregul corp didactic din învăţământul superior să se ocupe de formarea complexă a personalităţii studentului, viitor specialist, de formarea lui politică”. Ştiind bine de la 1956, dar şi din alte ocazii, ce va să zică să nu iei seama la studenţii neascultători, Partidul şi Securitatea nu se jucau cu „formarea lor politică”. Iar presa „studenţească” avea, cum se vede, misiunea ei. Şi cum ar fi pututu Partidul să lucreze mai credibil şi eficace pentru „formarea politică” a studenţilor decât prin chiar vocea unora dintre ei, ca în cazul nostru, bunăoară? O atenţie mare se dădea, la fel, „organizaţiilor comuniste studenţeşti”. Iar preopinentul meu era unul dintre ziariştii care scriau texte kilometrice despre, de-un exemplu, „Conferinţele de dare de seamă şi alegeri, bilanţ şi perspectivă în activitatea organizaţiilor revoluţionare de tineret universitar”. Pentru că nu prea am spaţiu, prefer să nu dau citate. Dar să nu stea nimeni cu grija că ziaristul n-a fost la înălţimea încrederii pe care Partidul o avea în el. Cu lucrurile astea nu se glumea, iar cei aleşi erau, cum spun, tovarăşi de nădejde, cu mult sârg şi limba fină.
În replica trimisă la „New York Magazin”, fostul ziarist al „Vieţii studenţeşti” afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că: „Nu am scris articole despre Nicolae Ceauşescu, nu veţi găsi, oricât veţi căuta în biblioteci”. Ba ai scris, Ioan T. Morar, şi nici n-am căutat prea mult ca să constat că adevărul e altul. Un exemplu din mai multele pe care ţi le pot da se află în ediţia din 30 septembrie 1987 al aceleiaşi foi otrăvind mintea şi sufletul multor generaţii de studenţi. Ca şi altădată, lauzi aici „realizărili” Epocii de Aur şi-l preamăreşti pe Marele Cârmaci. Dar să te citez exact, ca să nu mai zici că inventez: „Toate rezultatele remarcabile obţinute de cei mai tineri specialişti aflaţi în amfiteatrele studenţiei reprezintă recunoştinţa pe care tânăra generaţie universitară a ţării o poartă partidului nostru, secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru minunatele condiţii de viaţă şi învăţătură de care beneficiază viitorii noştri specialişti”. Sau, în alt loc, scrii că rezultatele la învăţătură ale studenţilor nu erau altceva decât „transpunerea în fapt a complexelor sarcini ce revin învăţământului superior românesc din hotărârile Congresului al XIII-lea al partidului, din tezele, ideile şi orientările reieşite din cuvântarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. Prin urmare, astfel stând lucrurile, nu-mi mai rămâne decât să mă întreb ce rost să fi avut falsul pe care tocmai l-am dovedit? Să fi contat autorul că nimeni nu-l va sesiza? Ori că tipografiile partidului foloseau cerneală simpatică şi că incantaţiile ceauşiste nu vor mai ajunge, după atâta timp, sub ochii celor vrând să vadă cine şi ce porcării a mai scris în anii ororii comuniste? Să fi contat şi Ioan T. Morar, ca atâţia alţii care fac la fel (Zoe Petre, şi ea, unul din zecile de exemple), că în istorie se poate intra pe cuvânt şi cu biografii măsluite? În replica sa, Ioan T. Morar ne spune, fără să-l fi întrebat cineva, că n-a fost colaborator „de nici un fel” al Securităţii. Sigur că n-am cum să contrazic o asemenea afirmaţie, şi e posibil ca adevărul să fie acesta. Dar, mă întreb, după cele ce tocmai am văzut, nu se pot ridica şi aici semne de întrebare?
Şi totuşi, am mai spus-o şi altădată, eu unul cred deja că mai important decât ce-am făcut fiecare dintre noi înainte de 1990 e ce-am făcut după. Înainte, opţiunile şi atitudinile noastre au stat de prea multe ori sub semnul fricii de securistul din redacţie, din facultate ori din cazarmă. Sub semnul fricii că mâine puteam rămâne fără servici sau încă şi mai rău. Eram, în vara lui 1986, căpitan într-un regiment din Bucureşti. Comandant, un individ care mă ura de moarte, era un ticălos ceauşist, maiorul Carp, celebru după revoluţie mai ales pentru reprimarea manifestanţilor din Bucureşti, în decembrie 1989, şi pentru scandalurile de corupţie în care a fost implicat ca general al Ministerului de Interne. În vara lui 1986, în curtea unităţii, de faţă cu mai mulţi ofiţeri (mi-i amintesc pe mr Balaci, cpt Iancu, cpt Ghimpu, locţiitori ai săi), individul m-a acuzat, urlând ca un apucat, de „atitudine duşmănoasă împotriva conducerii Partidului” şi m-a ameninţat că „ştim bine asta noi, dar şi organele care trebuie să ştie”. (Aduc aminte că, după revoluţie, cariera acestui nemernic a ajuns la apogeu, secretar general al MI, în anii guvernării marelui anticomunist Emil Constantinescu şi a ţărăniştilor). M-am referit la cele întâmplate atunci doar ca să se ştie că nu am nevoie să-mi spună cineva ce însemna şi cum se suporta teroarea pe care o răspândeau arhanghelii comunismului criminal.
Aşadar, şi în cazul lui Ioan T. Morar, mi se pare mai important ce a făcut după 1990, în anii în care fiecare am putut să decidem ce facem cu viaţa noastră, cu destinul nostru public. Din păcate, Ioan T. Morar e departe de statutul pe care şi-l arogă, acela de intelectual care judecă şi de gardian al eticii publice. Dacă mi-aş propune, aş avea foarte mult ce scrie pe tema asta. Dar pentru că nu aşa ceva mi-am propus aici, aş aminti numai că ziaristul de la „Academia Caţavencu” şi „Cotidianul” e unul dintre intelectualii multimiliardari care şi-au făcut averile mai ales din nenorocirea românilor tâlhăriţi de unii ca Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu. La fel, Ioan T. Morar şi publicaţiile sale au fost printre cei care l-au atacat încontinuu pe Paul Goma – am mai spus şi asta, cu aproape aceleaşi metode şi „argumente” cu care a făcut-o şi Securitatea. Deşi celor nu foarte atenţi ar putea să li se pară altfel, atitudinea faţă de Paul Goma este foarte reprezentativă pentru scrisul şi tot ce au făcut după 1989 Ioan T. Morar şi camarazii săi. Imediat ce au preluat „Cotidianul” (trist destin pentru ideile lui Ion Raţiu!), Ioan T. Morar şi camarazii lui m-au dat afară de la singurul ziar care mă mai publica în ţară. Iar despre asta vorbesc doar ca să se ştie, şi nu ca să mă plâng (dată fiind incompatibilitatea profundă dintre noi, oricum aş fi plecat de a doua zi). Apropo, la „Cotidianul”, pe lângă Ioan T. Morar, mai scriu încă trei agenţi de propagandă comunistă de la „Viaţa Studenţească”, astăzi gardieni ai moralităţii publice şi ei.
În sfârşit, probabil pe ideea că atacul poate fi o bună apărare, Ioan T. Morar îmi impută că am fost un „ofiţer comunist” şi că „mi-am bătut joc de tineretul ţării ducându-l la munci agricole”. E o prostie ce spui, Ioan T. Morar. O prostie care-ţi pune sub semnul întrebării nu numai onestitatea (în legătură cu care eu unul şi aşa mă lămurisem demult), dar şi inteligenţa – de care altminteri te ştiu făcând un mare caz. Au fost ani în care şi eu am fost scos din poligoane şi de la instrucţie, în modul cel mai absurd posibil, şi trimis cu plutonul la cules porumb şi pe „şantierele economiei naţionale” (problemele pe care le aveam cu ceiştii, ca şi faptul că fratele meu era preot mă făceau foarte „eligibil” pentru asemenea „misiuni”). Dar, omule, „la munci agricole” şi pe şantiere am ajuns, mai ales ofiţerii de jos (dar şi profesorii şi elevii şi studenţii lor), împotriva voinţei noastre şi, cum bine ştii, după o politică ce urmărea inclusiv să ne umilească. În ce mă priveşte, cariera mea militară a fost, destui ani, a unui om pe care stăpânii acelor vremi au vrut mai mereu să-l pedepsească şi să-l umilească. Iar faptul că la nici un an de la revoluţie am fost scos din armată (inclusiv din cauză de „CADA cu lături”, cum îi zici tu) nu a fost nici el o întâmplare. Ce mai, aş avea multe să-ţi spun, dar pe tine nu lucrurile acestea te interesează. Şi cum te-ar putea interesa când de fapt ştii bine că nu eu „duceam la munci agricole tineretul ţării” (pe care tu şi alţii ca tine îl otrăveaţi cu scrisul vostru), ci nimeni altcineva decât Mult Iubitul cel Dement, cel pe care tu şi alţii ca tine îl preaslăveaţi până-l scoteaţi din minţi.
Am scris rândurile astea de parcă aş fi înghiţit o broască râioasă, gândindu-mă exclusiv că ar putea să ajute la ceva. Deşi, dacă mă uit bine în jur, tare mă tem că...
P.S. Recent, am avut ocazia să văd declaraţii date Securităţii de un fost deţinut politic şi un "dizident anticomunist", nişte delaţiuni politice oribile. Care, iată, puteau fi făcute şi fără Angajament şi altfel decât prin Note informative. Sigur că şi eu sunt de acord că lucrurile trebuie privite nuanţat, însă nici aşa ceva nu poate fi trecut cu vederea. Iar în sensul acesta, o modificare a Legii dosarelor e imperios necesară.
New York Magazin, Anul 10, Nr. 485

ÎNCĂ UN FOC DE PAIE?
de Valerian Stan


Oricum ai privi-o, initiativa Asociatiei Civic Media, de a cere CNSAS verificarea câtorva sute de confrati si „formatori de opinie” nu poate sa fie, în ultima instanta, decât benefica. Indiscutabil ca ea vine foarte târziu, într-o anumita masura chiar prea târziu. Timp de un deceniu si jumatate, istoria României a fost scrisa mai ales asa cum si-au dorit-o securistii si ceilalti oameni ai fostului regim. Un om ca Ion Iliescu a dominat istoria politica a României post-comuniste inclusiv din cauza ca atitudini de genul celei la care ma refer fie au lipsit cu desavârsire, fie au existat parca doar pentru a nu se spune ca n-au existat. Exagerez eu, cumva? Visez eu ca în 2000 „formatorii de opinie”, intelectualii de la Alianta Civica si GDS si atâta lume buna, în frunte cu doamna Doina Cornea, i-au chemat pe români sa „salveze democratia” votându-l pe Iliescu?
Ma întreb, de asemenea, cine si ce anume a facut pentru a clarifica trecutul unor oameni care au scris si ei – ca vai de ea – istoria României post-comuniste: Adrian Nastase, Traian Basescu, Mugur Isarescu ori Theodor Stolojan? Cine si în ce fel a încercat sa explice de unde vine impresia aproape generalizata ca Emil Constantinescu a avut misiunea sa distruga practic singura alternativa la nenorocitul sistem securisto-fesenist? Cine si în ce fel a fost interesat daca nu cumva cei care i-au jefuit pe români sunt si ei oameni ai Securitatii? Raul imens de dupa 1989 a fost facut cu concursul larg al principalelor institutii de presa. Cine si ce anume a facut pâna acum ca sa afle daca nu cumva stapânii „cuvântului liber” – oameni ca Adrian Sârbu, Sorin Ovidiu Vântu, fratii Paunescu, Dan Voiculescu ori Dinu Patriciu – sunt si ei parte ai aceluiasi sistem securist nenorocit? Sau, de ce adeptii de ultima ora ai deconspirarii totale nu au avut absolut nimic de spus în toti anii în care CNSAS nu a fost nimic altceva decât o formula oficiala, institutionala pin care a fost compromisa cu metoda ideea aflarii adevarului si a asumarii raspunderii pentru nelegiuirile sistemului comunisto-securist?
În cererea pe care a adresat-o CNSAS, Asociatia Civic Media (în fapt o mâna de ziaristi de la „Ziua” în travesti) revendica pentru demersul lor o legitimitate de ordin moral la care merita privit cu atentie. Sigur ca, în termeni etici, un om ca Victor Roncea se afla destul de bine situat printre confrati. Daca ar fi sa ne uitam chiar si numai la colegii sai de la ziar, vom vedea ca tânarul Roncea e, ca trecut, cu totul altcineva decât un Dan Pavel, Adrian Severin ori Zoe Petre. Si totusi, pentru o asemenea discutie biografia de dinainte de ’89 nu poate fi un argument ultim. Altfel spus, e important sa vedem daca în anii de dupa 1989 ziaristul Victor Roncea – si astazi, iata, judecatorul Victor Roncea – s-a dovedit suficient de exigent cu sine însusi în chestiuni ca acelea pe care a ales sa le judece acum. Foarte concret, întreb, de-un exemplu, si-a pus vreodata Victor Roncea problema daca nu cumva Dinu Patriciu, patronul de la care a încasat atâtia ani onorarii generoase, a avut si are el însusi probleme cu trecutul comunist? Iar întrebari asemanatoare ar mai fi de pus si în privinta altor patroni ai ziaristului. Ca sa nu mai spun câte ar fi de lamurit, de asemenea din perspectiva etica, în legatura cu ceea ce au facut dupa 1989 oameni precum Dinu Patriciu – multi ani, cum spun, patronul d-lui Roncea. Iata deci câteva motive din care initiativa Civic Media nu avea cum sa nu fie privita cu anumite rezerve. Si totusi, dincolo de toate acestea, si chiar si de felul în care CNSAS va rezolva cererea care i-a fost adresata, demersul la care ma refer nu poate sa fie decât bine venit.
Am citit undeva ca volumul mare de munca presupus de rezolvarea acestei cereri ar putea sa blocheze activitatea CNSAS. S-a scris chiar ca asta s-a si urmarit de fapt, blocarea Consiliului si amânarea verificarii politicienilor – inclusiv, în sfârsit, a lui Traian Basescu – care cu putin timp în urma parea sa fi devenit iminenta. Acum, sincer sa fiu si ducând imaginatia pâna la capat, pot sa ma gândesc inclusiv ca, în fata unor deconspirari care nu mai pot fi amânate, oamenii sistemului, în frunte cu Traian Basescu, ar prefera ca demascarea lor sa se produca simultan cu aceea vizând „societatea civila”. Evident ca lumea ar zice, într-un fel pe buna dreptate: „Daca intelectualii însisi si liderii de opinie au fost colaboratori ai Securitati, ce sa ne mai miram ca politicienii cutare si cutare au fost ofiteri?”. Apoi, stiind bine cine sunt si cam ce pot conducatorii actuali ai României, nu mi se pare cu totul exclus ca lista consistenta trimisa CNSAS sa se vrea si o pisica aratata criticilor lor din societatea civila (al caror numar, coincidenta sau nu, mi se pare astazi tot mai mic). Si totusi, personal, n-am avut niciodata vreo dovada ca oameni precum Victor Roncea ar fi în stare sa marseze la asemenea masinatii, dimpotriva. E adevarat ca de câteva saptamâni mi-e putin cam neclara simpatia nedisimulata fata de Traian Basescu a lui Victor Roncea si ziarului sau. Dar probabil ca explicatiile sunt altele, si nu cele sugerate de criticii initiativei Civic Media.
În discutia despre posibilul blocaj al CNSAS s-a avansat si ideea publicarii pe internet a dosarelor Securitatii. Nu sunt vreun specialist al domeniului, dar nici nu cred ca trebuie sa fii ca sa te întrebi daca nu cumva tocmai o asemenea operatiune ar presupune un volum de munca si costuri mai greu de suportat decât orice alta varianta. În plus, experienta germana, pe care politicienii de la Bucuresti s-au tot batut cu pumnul în piept ca o urmeaza prin CNSAS, pare sa pledeze si ea pentru formula unei institutii care sa studieze arhivele si sa decida în fiecare caz în parte. Si totusi, publicarea pe internet a dosarelor pare o solutie acceptabila. Care ar putea sa devina de-a dreptul obligatorie în cazul în care CNSAS se va dovedi în continuare incapabil sa împlineasca finalitatea pentru care a fost înfiintat. Apropo de asta, o cifra graitoare: pâna în primavara acestui an, dupa 6 ani de la înfiintare, Consiliul Arhivelor Securitatii reusise sa deconspire fix 127 de ofiteri de Securitate care în aproape 50 de ani de comunism au facut politie politica. Daca am trai într-o lume normala, românii ar trebui sa se simta revoltati de aceasta bataie de joc pe banii lor. Daca...
Sigur ca esecul de pâna astazi al CNSAS are si alte explicatii, la care m-am mai referit, dar o are si pe aceea ca parte din personalul actual al serviciilor secrete este format din ofiteri de Securitate, care nu pot fi deconspirati ca agenti ai politiei politice comuniste pe motiv ca asa ceva ar prejudicia siguranta nationala. Iar lucrul acesta e posibil din cauza ca, prin chiar legile de organizare si functionare a serviciilor, ofiterii de Securitate nu au practic nicio interdictie sa faca parte din acestea. Lucru pe care vad ca-l uita sau nu-l observa dintr-o grava neatentie chiar si cei mai avizati comentatori. Nu mai departe decât saptamâna trecuta un comentator de la „Ziua” nota ca „legile de organizare si functionare împiedicau serviciile de informatii sa angajeze, înca din anul 1991, fosti ofiteri de Securitate care au facut politie politica”. Or nu-i deloc asa. Pentru ca cine citeste cu atentie Legea 14/1992, de exemplu, referitoare la organizarea si functionarea SRI, va vedea, la articolul 27, ca singura interdictie impusa fostilor agenti ai Securitatii e aceea de a nu fi „comis abuzuri” pe timpul cât au „facut parte din structurile represive ale statului totalitar”. Or, dupa legile dupa care functiona Securitatea, a fi haituit oameni, a-i fi torturat sau ucis în numele apararii regimului comunist criminal nu constituia deloc vreun abuz. Iar în toata povestea asta partea cea mai proasta e ca de 15 ani nu s-a gasit absolut nimeni care sa ceara modificarea acestor reglementari absurde. Care explica esential consolidarea sistemului fesenisto-securist de dupa revolutie si buna parte a raului care a urmat. În sfârsit, nici macar „pachetul legilor sigurantei nationale”, de care Traian Basescu si camarazii sai fac astazi atâta caz nu preconizeaza vreo schimbare a situatiei despre care vorbesc. Amendarea de fond a unor asemenea reglementari este importanta inclusiv pentru a face ca demersuri precum cele ale Asociatiei Civic Media sa aiba într-adevar consecinte, si nu sa ramâna simple focuri de paie. Pentu ca asta se va întâmpla daca la nivelul presei si al societatii civile lucrurile se vor limpezi cât de cât iar ofiterii de Securitate si responsabilitatile lor vor ramâne în continuare conspirati în numele „sigurantei nationale”.
Si înca ceva, am vazut zilele trecute cum, întrebata si ea, Zoe Petre – fosta consiliera a presedintelui Constantinescu, azi editorialista la „Ziua” – a raspuns imediat, senina, ca nu a facut politie politica. Iar lumea s-a grabit s-o creada pe cuvânt desi se stie de câtiva ani, am scris si eu despre propria-mi trista experienta, de implicarea grosolana a profesoarei de la Istorie-Filosofie în „politica de cadre” abuziva a regimului Ceausescu. Cam la fel l-am auzit, ca el n-a scris nimic despre Ceausescu, si pe Ioan T. Morar – fost ziarist în presa comunista, iar azi un miliardar al tranzitiei, inclusiv din banii lui Sorin Ovidiu Vântu. Evident ca Morar mintea si el, iar marturie stau, în biblioteci, articolele pe care le-a scris. Ce vreau sa spun e mai ales ca cei care si-au asumat un rol în sensul acesta ar trebui sa vegheze pe cât pot la aflarea adevarului si nu sa faca posibila înca o ocultare si falsificare a lui.
New York Magazin, Anul 10, Nr. 481

***

"Cotidianul" si-ar putea deconspira ziaristii-turnatori

Civic Media se ofera sa imbunatateasca un "Ghid al jurnalistului turnator" pentru a simplifica activitatea CNSAS * Primul ziar central care ar putea urma indemnul ZIUA de a sustine campania "Voci curate" initiata in Romania de Asociatia Civic Media (ACM) si care ar dori sa-si autodemaste public angajatii care au turnat la Securitate este "Cotidianul", dupa cum au informat mai multi ziaristi ai publicatiei numite ACM.

Primul ziar central care ar putea urma indemnul ZIUA de a sustine campania "Voci curate" initiata in Romania de Asociatia Civic Media (ACM) si care ar dori sa-si autodemaste public angajatii care au turnat la Securitate este "Cotidianul", dupa cum au informat mai multi ziaristi ai publicatiei numite ACM. Vinerea trecuta, ZIUA a publicat listele cu propriii ziaristi care au raspuns cererii conducerii ziarului formulate de directorul Sorin Rosca Stanescu si redactorul-sef Adrian Patrusca, de a dezvalui daca au colaborat sau nu cu Securitatea. Dintre toti redactorii si colaboratorii ZIUA, pana acum, numai Valentin Hossu Longin a recunoscut ca a dat informari Securitatii privind contactele sale avute cu strainii sau in strainatate, fara a semna insa un angajament. Redactorul-sef Adrian Patrusca a semnat sub constrangere un angajament, in ultimul an de liceu, dar nu a dat nici o nota informativa, respingand ulterior presiunile Securitatii.
Demersul ZIUA ar putea fi preluat si de "Cotidianul", parte a respectatului grup de presa "Catavencu", cat si de saptamanalul "Academia Catavencu", pentru a oferi o proba de onestitate publica, au transmis Asociatiei Civic Media surse din interiorul celor doua redactii. Exemplul dat de ZIUA si, speram, dus pana la capat si de "Cotidianul", va fi un impuls si pentru alte trusturi de presa care au prilejul sa-si spele pacatele, ale lor si ale formatorilor de opinie, inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Pentru transparenta totala asupra operatiunii de curatenie din propria ograda, in editia de sambata, "Cotidianul" a publicat un "Ghid al jurnalistului turnator", destinat in special, conform surselor numite, tuturor angajatilor si colaboratorilor, inclusiv editorialisti. Acestia vor trebui sa raspunda saptamana aceasta la 19 intrebari dure, rezultatele anchetei interne urmand sa fie publicate intr-un supliment "Intelegi mai mult". Ideea este foarte buna, mai ales daca este destinata tuturor ziaristilor si reprezentantilor societatii civile care vor sa scuteasca de un efort suplimentar cercetatorii Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), pentru a le permite acestora sa se ocupe de politicieni, magistrati sau diplomati. Civic Media a luat in serios ideea "Ghidului" si propune chiar perfectionarea sa, pentru a se putea oferi o imagine introspectiva asupra unei colaborari cu Securitatea a vreunui factor de opinie.

Seniorii, in vizor

Demersul va lua in considerarea faptul ca turnatorii Securitatii sau agentii altor servicii secrete straine au avut de asemenea Dosar de Urmarire Informativa, intentia celor de la "Cotidianul" fiind nu numai publicarea acestuia, dar si a celui privind turnatoriile de politie politica, mai ales in cazul colaboratorilor seniori. Dintre acestia din urma, multi au avut de a face atat cu presa comunista cat si cu Securitatea. Astfel, Ioan T. Morar, senior editor la "Cotidianul" dezvaluia recent ca, in perioada in care lucra in presa comunista, i-a fost chiar oferit un post in cadrul Departamentului Securitatii Statului, angajare pe care a refuzat-o, sustine acesta. Alt senior editor, Octavian Paler, astazi distins si venerabil analist, a fost in timpul regimului comunist membru supleant al CC al PCR, deputat in Marea Adunare Nationala, vicepresedinte al Comitetului de Radiodifuziune si Televiziune, presedinte al Consiliului Ziaristilor si redactor-sef al cotidianului comunist central Romania libera. Fostii subalterni ai lui Carol Sebastian, ex-redactor-sef al ziarului, dovedit ca turnator al Securitatii printr-o scurgere de informatii ajunsa, intamplator, chiar la "Cotidianul", ar dori sa-l supuna si pe acesta la tirul celor 19 intrebari, dupa cum lasa sa se inteleaga editia de sambata a publicatiei din grupul "Catavencu". Alte nume sonore vehiculate in ultimele zile in contextul dezbaterii privind campania "Voci curate" sunt Emil Hurezeanu (Nu s-a confirmat nici azi, in ciuda acuzele facute chiar si de Traian Basescu - nota mea), Cornel Nistorescu (Nu s-a confirmat - nm), Ovidiu Ioanitoaia (Hmm - nm) si Cornel Ivanciuc (De OTV: 100% Adevarat - nm). Astfel, in ce-l priveste pe Hurezeanu, Cozmin Gusa, seful Partidului Initiativa Nationala (PIN), a afirmat, in cadrul emisiunii Gabrielei Vranceanu-Firea "Stirea zilei" de la Antena 3, ca asteapta sa vada si dosarul analistului Emil Hurezeanu iesind la iveala. Intrebat daca formuleaza o acuzatie, Gusa a replicat ca este doar o afirmatie.

"Cumetria" bate deontologia

Ziaristii mai tineri de la "Cotidianul", care se tem insa sa-si asume public declaratiile din teama de posibile represalii, asteapta si ei ca nume importante din redactia lor sa produca surprize majore in ce priveste legaturile acestora cu Securitatea. In cazul in care se confirma informatiile privind posibilitatea lansarii acestei initiative a ziarului "Cotidianul" Civic Media o saluta cu entuziasm. Victor Roncea, coordonatorul asociatiei, a mai declarat insa ca nu intelege cum un ziar care ar fi etalon in Romania pentru respectarea deontologiei - conform unei afirmatii recente a Ioanei Avadani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent - a reusit de la inceputul campaniei "Voci curate" sa publice despre acest fenomen peste zece comentarii in paginile de opinie si nici unul de informare, vitregindu-si cititorii de cel mai important drept castigat de romani in decembrie 1989. "Sper ca aceasta scapare incalificabila nu are legatura cu faptul ca pe lista Civic Media se afla turnatori ai Securitatii apropiati actualei conduceri a ziarului", a comentat Roncea.

Formatorii de opinie, doar 1% din numarul politicienilor la CNSAS

In ce priveste afirmatia Ioanei Avadani ca "am auzit, insa, ca aceasta campanie ar fi facuta pentru a distrage atentia CNSAS-ului de la politicieni", coordonatorul Civic Media ii transmite directoarei CJI ca in cazul in care ar fi cercetate cele 400 de nume de formatori de opinie din presa centrala, aceasta ar reprezenta exact 1/% din lista de politicieni care se afla in atentia CNSAS, respectiv 40.000. Daca ar fi cercetati simultan si ziaristii din presa locala, respectiv toate cele 1000 de nume, aceasta ar ridica procentul la imensa cifra de 2,5. Roncea a apreciat si onestitatea lui Mircea Toma de la Agentia de Monitorizare a Presei, care si-a manifestat "gelozia" pentru ca nu a inceput el primul aceasta campanie. Conform coordonatorului Civic Media, Agentia de Monitorizare a Presei va avea destul de mult de lucru pentru a reflecta in analizele sale derapajele de la deontologia de pe parcursul campaniei "Voci curate". Un ultim exemplu a fost inregistrat ieri de forumul electronic de stiri "HotNews" care a mistificat doua titluri ale unor materiale privind presa, CNSAS si Securitatea, denaturand continutul real al articolelor.
Ziua / 31 Iulie 2006

In curand, noi amanunte picante despre "Biju"-lica, pus pe liber de la "Divertis" si diverse televiziuni, dupa cum ii sta scris si in viitor

POST SCRIPTUM:
Explicatii suplimentare de pe grupul electronic de discutii

asociatiidepresa@yahoogroups.com

Subject: Re: [asociatiidepresa] Culcer, Dinescu si Morar pe faras
Date: Mon, 05 Mar 2007 18:21:32 +0200
From: Mircea Toma mircea_toma@catavencu.ro
Reply-To: asociatiidepresa@yahoogroups.com

Stimate dle Roncea,

am o nedumerire tehnica: am vrut sa vad cu ochii mei osanalele pe care spuneti ca le-a dedicat dl. Ioan T Morar tovarasului Nicolae Ceausescu si am facut clic pe adresele din site-ul civic media. Am gasit un text cu specific in prima pagina a Vietii Studentesti care are titlul "istoria Partidului - puternic mijloc de educare a tineretului"; textul - care este cel din care extrageti citatul din e-mail pentru asociatii de presa - nu se incheie, are trimitere in pagina 3; m-am dus nerabdator sa vad semnatura promisa, in link-ul urmator; aici am gasit scanata continuarea unui ALT articol, unul dedicat promovarii lecturii si care este o colectie de interviuri; nici aici, nici in finalul articolului unde apare in sfarsit semnatura lui Ioan T Morar - al 3-lea link, a 3-a scanare - nu am mai intalnit referiri de nici un fel la Nicolae Ceausescu. Sa inteleg ca ati colat un inceput de articol rusinos la un altul decent, semnat ITM, din dorinta de a-l compromite pe colegul meu? Sau, poate, nu m-am priceput eu sa citesc scanarile dumneavoastra?

***

Subject: Explicatii pt dl Toma - Culcer, Dinescu si Morar pe faras
Date: Mon, 05 Mar 2007 18:39:46 +0200

Stimate Domnule Toma, Va multumesc pentru observatie.
Cred ca este important sa cititi cu atentie ambele texte ale dlui Valerian Stan.
Dar, pentru explicatii suplimentare, am sa postez si un mesaj edificator al autorului, pe care il reproduc si aici, cu acordul dansului:

Stimate domnule Victor Roncea,

Ioan T Morar, acest pupincurist ceausist, ajuns astazi in solda infractorului national Sorin Ovidiu Vantu, minte cum respira. In New York Magazin, am scris ca, in Viata studenteasca, individul publicase texte preamarindu-l pe Ceausescu si ca, in 1981, intr-un alt articol, soma "întregul corp didactic din învatamântul superior sa se ocupe de formarea politica" (comunista, desigur!) a studentilor. Dupa o replica trimisa de Morar la NYM, m-am vazut nevoit sa indic precis editia din VS in care personajul il preaslavea pe Ceausescu si sa dau citate exacte (nota lui Victor Roncea: vezi mai jos *). Dupa ce l-am dat cu nasul în propria-i murdarie, în cel de-al doilea drept la replica trimis redactiei el nu mai contesta ca a scris articole favorabile lui Ceausescu, ci ca ar fi scris cel de-al doilea articol, din 18 martie 1981, cel in care isi soma profesorii sa se ocupe de formarea politica (comunista) a studentilor. Scria Morar in replica lui: "Nu aveam cum sa scriu articolul invocat de Valerian Stan în 1981, deoarece eu am fost angajatul Vietii studentesti doar din anul 1987". Bineînteles ca omul mintea din nou.
Cu urari de bine,
Valerian Stan


(*) "În replica trimisă la „New York Magazin”, fostul ziarist al „Vieţii studenţeşti” afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că: „Nu am scris articole despre Nicolae Ceauşescu, nu veţi găsi, oricât veţi căuta în biblioteci”. Ba ai scris, Ioan T. Morar, şi nici n-am căutat prea mult ca să constat că adevărul e altul. Un exemplu din mai multele pe care ţi le pot da se află în ediţia din 30 septembrie 1987 al aceleiaşi foi otrăvind mintea şi sufletul multor generaţii de studenţi. Ca şi altădată, lauzi aici „realizărili” Epocii de Aur şi-l preamăreşti pe Marele Cârmaci. Dar să te citez exact, ca să nu mai zici că inventez: „Toate rezultatele remarcabile obţinute de cei mai tineri specialişti aflaţi în amfiteatrele studenţiei reprezintă recunoştinţa pe care tânăra generaţie universitară a ţării o poartă partidului nostru, secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru minunatele condiţii de viaţă şi învăţătură de care beneficiază viitorii noştri specialişti”. Sau, în alt loc, scrii că rezultatele la învăţătură ale studenţilor nu erau altceva decât „transpunerea în fapt a complexelor sarcini ce revin învăţământului superior românesc din hotărârile Congresului al XIII-lea al partidului, din tezele, ideile şi orientările reieşite din cuvântarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. Prin urmare, astfel stând lucrurile, nu-mi mai rămâne decât să mă întreb ce rost să fi avut falsul pe care tocmai l-am dovedit? Să fi contat autorul că nimeni nu-l va sesiza? Ori că tipografiile partidului foloseau cerneală simpatică şi că incantaţiile ceauşiste nu vor mai ajunge, după atâta timp, sub ochii celor vrând să vadă cine şi ce porcării a mai scris în anii ororii comuniste? Să fi contat şi Ioan T. Morar, ca atâţia alţii care fac la fel (Zoe Petre, şi ea, unul din zecile de exemple), că în istorie se poate intra pe cuvânt şi cu biografii măsluite? În replica sa, Ioan T. Morar ne spune, fără să-l fi întrebat cineva, că n-a fost colaborator „de nici un fel” al Securităţii. Sigur că n-am cum să contrazic o asemenea afirmaţie, şi e posibil ca adevărul să fie acesta. Dar, mă întreb, după cele ce tocmai am văzut, nu se pot ridica şi aici semne de întrebare?"
Asadar, asa trebuie citita dovada - daca mai era nevoie: fotocopiile arata cat se poate de clar ca in numarul 11 din 18 martie 1981 al organului UASCR, IT Morar a scris articolul cu pricina.
Va multumesc din nou pentru ochiul profesionist.
Victor Roncea

Anuntul initial de pe grupul
asociatiidepresa@yahoogroups.com :
Subject: Culcer, Dinescu si Morar pe faras
Date: Mon, 05 Mar 2007 17:57:05 +0200
Asociatia Civic Media il felicita pe presedintele director general al Televiziunii Nationale, Tudor Giurgiu, pentru decizia sa in cazul Rodica Culcer. Poate, acum, vor aparea mai multe file in dosarul sau ratacit prin arhivele serviciilor secrete.
Asociatia Civic Media felicita si cotidianul "Adevarul" pentru decizia luata in cazul Mircea Dinescu, unul dintre agentii poluatori care au dat peste cap indicatorii de calitate ai mediului cultural si ziaristic romanesc.
Totodata, ca un PS, va prezentam si ultimele deconspirari ale propagandistilor cu fata umana din aceeasi categorie, prezentate pe http://www.civicmedia.ro/:
Cazul Ioan T. Morar zis Biju, trompeta delatorilor de serviciu
***
NOTA MEA: Consultat intamplator de un reprezentant al ACM, ITM a sustinut ca "si-ar trage un glont in cap daca s-ar descoperi ca a fost informator". Pentru ca nu vrem sa facem crima subita de om, mentionam ca aici se specifica faptul ca este un vector al altor delatori de serviciu si se dovedeste, de catre domnul Valerian Stan, ca a mintit in mai multe circumstante legate de trecutul sau utecist/comunist. In rest, glontul ii apartine!

PPS: Gălăgiosul Biju Morar "latră" furibund şi mă face "nemernic" pentru că am uitat semnătura lui Liviu Antonesei în caseta tehnică a ziarului. Păcatele verii şi ale stresului! Dar datoriile micuţului poet isteric ţin de altceva! Se laudă cu banii ca ţăranul prost cu legăturile de leuştean şi evită să-şi plătească obligaţiile rezultate dintr-un proces pierdut pentru prostiile puse pe hârtie. Pentru memoria lui săracă reproducem ultimele două pagini dintr-o sentinţă definitivă şi executorie!
Ai grijă, Biju, că te prinde prin oraş şi-ţi ia pantalonii, bicicleta şi-ţi găseşte şi locuinţa! (C.N.)

PPPS: Am auzit ca a mai fost lasat la vatra un plesuncurist: Cristian Teodorescu. Sa-i fie limba usoara...

Surse: http://www.civicmedia.ro/, http://www.valerianstan.ro/, www.cotidianul.ro
Foto: http://guerilla08.wordpress.com/

Friday, June 26, 2009

RECLAMA MASCATA la vaccinul GARDASIL in COTIDIANUL, sub semnatura lui Razvan Vintilescu alias Izabela Niculescu. Alo, Mircea Toma, Publicitate fara P?


Am scris aici cum a inceput Fundatia Familiei Geoana sa sustina, pe dedesubt, noua campanie perfida de introducere a vaccinului Gardasil. Nicaieri nu aparea insa, in explicatiile ministrului PSD al Sanatatii, Ion Bazac, faptul ca se poate folosi si cea mai murdara tehnica de manipulare prin presa: reclama mascata sub forma de articol de informare, adica moartea presei - deziinformare platita la purtator. Daca vor continua in acest fel voi fi primul care voi sesiza forurile competente (si sunt destule!). Autor pare sa fie Razvan Vintilescu, pe care l-am mai prins ca se ascunde sub pseudonimul bolnavicios Izabela Niculescu. Mircea Toma, nu fi pasiv, ca d-asta ai Active Watch!

Monday, June 22, 2009

CATAVENCU sparge buba: Adevaratul sef al lui Alistar si al Transparency este un milionar cu conectii in vechiul regim si Secu: Mihai "Mike" Popa

Iata cine este seful Transparency Romania si seful "anti-coruptului" corupt Alistar, sprijinit de Coalitia Romania Curata, Coalitia Opriti Codurile, Asociatia lui Mircea Toma, Societatea lui Mungiu si intreaga clasa muncitoreasca a societatii in civil:

Milionar si "corporatist"

Dupa 20 de ani in care a fost manager la multinationale, Mike Popa a ales sa se ocupe de propriile afaceri si sa se implice in activitati sociale.

1. COMERT EXTERIOR. Imediat dupa terminarea liceului, in 1973, Mike Popa, s-a angajat ca translator la Camera de Comert si Industrie, pentru a evita repartitia in tara, inscriindu-se la Facultatea de Comert din cadrul ASE. Trei ani mai tarziu era transferat la Publicom, agentia de publicitate a Romaniei pentru comertul exterior. Este locul in care s-a intalnit pentru prima data cu oamenii de la Rank Xerox.

2. PERIOADA XEROX. Pana la sfarsitul anilor ’70 a lucrat cu Rank Xerox la mai multe proiecte, pentru ca dupa cativa ani firma sa ii faca o oferta. Popa spune ca nu a simtit mult vehiculata „presiune“ a Securitatii si ca de-a lungul activitatii sale la oficiul Argus al Camerei de Comert, care se ocupa de reprezentantele straine, nu a fost nevoit sa raporteze nimic. Dupa ’90 devine CEO la Xerox, iar apoi la ICL-Fujitsu.

3. ANTREPRENOR. In 2004 se alatura firmei Brains Direct Ltd. cu ajutorul careia pune pe picioare Endava. Firma are birouri la Londra, Chisinau, Bucuresti, Iasi, Cluj si intentioneaza sa deschida birouri la Galati, Targu-Mures, Balti si Craiova. In 2007, omul de afaceri intra in actionariatul restaurantului gastronomic Heritage, cunoscut ca restaurantul bancherilor.

4. AFACERI ADIACENTE. Tot in 2007 a ajuns la circa 53% din capitalul firmei Aquamold, o societate de apa minerala, activitate in care a intrat dupa ce un partener de afaceri nu a putut sa-i returneze un imprumut si i-a dat actiuni ale companiei in schimb. In plus, are detineri mai mici la publicatii financiare media, precum Finmedia (24%), efinance, „Ghidul de Bani“ sau „Piata Financiara“.

5. IMPLICARE SOCIALA. Mike Popa – care este membru fondator, printre altele, in Asociatia Oamenilor de Afaceri, Camera de Comert Americana, Camera de Comert Romano-Britanica si Transparency International Romania – finanteaza proiecte ale unor ONG-uri, cea mai importanta dintre ele fiind Fundatia de Arta Medievala Sighisoara, infiintata de el impreuna cu un antropolog la inceputul anilor ’90 (organizatoarea Festivalului de Arta Medievala Sighisoara).
Sursa: Money Express

Catavencu: Preşedintele Transparency România, şef de multinaţională înainte de '89
22 Iun 2009 - Biroul de Investigatii

La o simplă căutare pe Goagăl, cum ar zice Vanghelie, după numele „Victor Alistar”, toate rezultatele care se afişează sînt de următoarele tipuri: „Victor Alistar, preşedintele Transparency International” sau „preşedintele Transparency România, Victor Alistar”. Totuşi, de data asta, Goagăl se înşală. Nu Victor Alistar este preşedintele Transparency International România, el este doar director executiv. Adevăratul preşedinte al TI România este un domn pe care-l cheamă Marian Victor Popa.

Fin cunoscător de engleză, M. V. Popa ar spune despre el însuşi că este un personaj low profile. Ceea ce şi e: în presă nu prea apare, în acţiunile TI nu se vede, nu a auzit prea multă lume de el. Publicitate

Nici măcar Goagăl, de care am pomenit. Totuşi, la o căutare dupa „Marian Victor Popa”, motorul de căutare ne oferă un CVal personajului (de pe pagina Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România; s-ar putea să aveţi probleme cu acest link însă noi am reuşit să facem o captură pe care am asociat-o în arhiva foto). Din care reţinem doar o parte, la capitolul „Professional and civic activity”: „1976 – 1983: Head of Department – Foreign Relations – Chamber of Commerce of Romania” şi „1988 – 1992: Operations Manager – Rank Xerox Romania”. Aha... Adică, pe româneşte, domnul M. V. Popa, şeful ăl mare al Transparency International România, a fost între 1976 şi 1983 şeful Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a României. Iar apoi, din 88 pînă în 92, şeful unei multinaţionale în România.

Cum s-a întîlnit Mike Popa cu „tovarăşa” Elena Ceauşescu

Într-un articol din Money Express, din aprilie 2008. Intitulat „Mike Popa, managerul fără şabloane”. Din care spicuim: „COMERŢ EXTERIOR. Imediat după terminarea liceului, în 1973, Mike Popa s-a angajat ca translator la Camera de Comerţ şi Industrie, pentru a evita repartiţia în ţară, înscriindu-se la Facultatea de Comerţ din cadrul ASE. Trei ani mai tîrziu era transferat la Publicom, agenţia de publicitate a României pentru comerţul exterior”.

Dar să mai dăm un pasaj din acelaşi articol: „PERIOADA XEROX. Pînă la sfîrşitul anilor 70 a lucrat cu Rank Xerox la mai multe proiecte, pentru ca după cîţiva ani firma să îi facă o ofertă. Popa spune că nu a simţit mult vehiculata a Securităţii şi că de-a lungul activităţii sale la oficiul Argus al Camerei de Comerţ, care se ocupa de reprezentanţele străine, nu a fost nevoit să raporteze nimic”.

Într-o altă revistă de business, Marian a povestit de o întîlnire cu tovarăşa Elena Ceauşescu. Iată un scurt pasaj (din Business Magazin): „Marian Popa îşi aminteşte şi acum de singura întrevedere pe care a avut-o cu tovarăşa. Elena Ceauşescu l-a convocat într-o zi din iarna anului 1987, deoarece era acuzat de iredentism”. Cum a scăpat Mike de acuzaţie, citiţi voi singuri în articol. Unde mai puteţi citi şi cum a scăpat, zice el, de propunerile de colaborare cu Securitatea.

În prezent, printre multele firme la care e acţionar (majoritar sau minoritar), una atrage atenţia. E vorba de Heritage Restaurant SA, în care Mike Popa deţine 5,69% din acţiuni. Deşi minoritar, Popa e unul din cei mai mari minoritari din firmă. Dar nu mai mare decît Patriciu, Dinu Patriciu, care deţine 30%, prin intermediul SC Rompetrol Holding SA Elveţia.
Administrator al firmei este, printre alţii, un domn Radu Boroianu, preşedinte. Pe lîngă el, tot ca preşedinte (al Consiliului de Administraţie al firmei) este şi Mike Popa. Dar cine este Boroianu? Conform unui articol publicat în 2006 de Academia Caţavencu, Boroianu este un personaj important: „în 2001, dl Boroianu a intrat într-o firmă elveţiană - Consulting Evia - în care a funcţionat ca director; administrator a fost un elveţian pe nume Beat Corpataux (...). Anul următor, firma îşi schimbă numele în B and B Consulting SA. Ce să însemne B? Dar B? Păi, unul ar putea fi Boroianu, celălalt Buzăianu”. Despre toate acestea, AICI.

Vezi si un interviu de senzatie cu Mike, seful lui Alistar, AICI.

Wednesday, December 17, 2008

Societatea civila porno vocalizata de Mircea Toma este contrazisa de marile "web hosting"-uri din intreaga lume


Grupari marginale care se pretind a reprezenta "societatea civila" si "dreptul la libera exprimare" fac scandal pentru ca Autoritatea Nationala pentru Comunicatii a dispus blocarea a 40 de site-uri pornografice care nu se incadreaza in dispozitiile legii cu privire la accesul minorilor. Vezi "Societatea civila" sare in sus pentru apararea "drepturilor perversilor" dupa ce ANC a interzis 40 de site-uri porno pentru ca afectau direct minorii . Masura ANC este mai mult decat normala, este necesara si legitima si reprezinta o norma solicitata de toate "hosting"-urile serioase din lume. Iata cateva exemple, pentru cei care sar din baie in apararea perversilor fara frontiere:

SERVERGRID
http://servergrid.com/about/terms.aspx...
Due to the high system and network demands of adult-oriented sites or links, pornography and sex-related merchandising are prohibited. This is also true for sites that promote any illegal activity or content that may be damaging to our servers or any other server on the Internet, or provide links to such sites....

HOSTGATOR
http://www.hostgator.com/tos.shtml
We reserve the right to refuse service to anyone. Any material that, in our judgment, is obscene, threatening, illegal, or violates our terms of service in any manner may be removed from our servers (or otherwise disabled), with or without notice.

HOSTING.COM
http://www.hosting.com/terms-of-service.aspx
PROHIBITED USES OF SERVICES AND PRODUCTS ..Pornography and pornographic related merchandising are prohibited under all the Company's services. This includes sites that include links to pornographic content elsewhere.

ICDSoft
http://icdsoft.com/terms.php
All services provided by ICDSoft may be used for lawful purposes only. Transmission, storage or presentation of any information, data or material in violation of any United States Federal, State or City law is prohibited. This includes, but is not limited to: copyrighted material, material that is threatening or obscene, material that is with "adult only" content, or material, protected by trade secrets and other statute.

Note: Pornography and sex-related merchandising are prohibited. This includes sexual content or direct links to adult content hosted elsewhere. Sites, promoting any illegal activity, violence or content that may be damaging to our servers or any other server, or links to such sites are also prohibited. Examples of non-acceptable content or links are: Pirated software or MP3 files Hackers programs or archives Warez Sites Porn Spamming Software

NETFIRMS
http://www.netfirms.com/features/termsofservice.php
Limitations: any content on YOUR Web site that is prohibited by the laws of any sovereign state, obscene under the laws of any sovereign state, or otherwise considered by NETFIRMS™, in its sole discretion, to be offensive, disruptive, obscene, inappropriate or otherwise an administrative burden, may be removed or deleted without any compensation to YOU;

"Societatea civila" sare in sus pentru apararea "drepturilor perversilor" dupa ce ANC a interzis 40 de site-uri porno pentru ca afectau direct minorii

17 decembrie 2008
Scrisoare deschisa catre Autoritatea Nationala pentru Comunicatii - Blocarea a 40 de site-uri pentru linistea dumneavoastra ?!
Decizia recenta a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii cu privire la cererea trimisa catre furnizorii de servicii Internet (ISP) la sfarsitul saptamanii trecute pentru blocarea a 40 de site-uri pornografice care nu ar respecta prevederile Legii 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei a stabilit un precedent periculos cu privire la accesul liber la Internet al cetatenilor romani. Dezavuam masura stabilita de ANC si cerem de urgenta retragerea cererii catre ISP si actionarea pe cai legale existente pentru rezolvarea situatiei site-urilor respective avind in vedere urmatoarele considerente:
1. Blocarea prin ISP este o masura care incalca libertatea de exprimare. Aceasta metoda este folosita in mod curent doar de state in care principiile drepturilor omului nu sunt respectate si in care se incearca cenzurarea informatiilor publicate pe Internet care sunt considerate "nepotrivite" de catre stat (Iran, China, etc.). ISP are in toata lumea, inclusiv in Romania prin Legea 365/2002 privind comertul electronic, un rol de intermediar tehnic care nu trebuie sa fie implicat in decizii asupra continutului tranzitat.
2. Blocarea unui IP este o masura iluzorie si gresita. IP-ul unui site poate fi blocat tehnic la nivelul unui ISP. In acelasi timp aceasta nu inseamna ca site-ul nu isi poate schimba IP-ul serverului unde este gazduit, devenind disponibil, in citeva ore sau chiar mai putin, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (lucru deja practicat de unele din paginile web de pe lista trimisa de ANC). Astfel ne indreptam catre un joc periculos si inutil de-a soarecele si pisica. Blocarea unui IP la nivelul unui ISP este gresita pentru ca masura blocheaza toate site-urile legale gazduite pe acelasi IP. Cum multe dintre site-urile din Romania sunt gazduite pe un "shared server" (gazduire partajata), aceasta duce in mod implicit la imposibilitatea de a avea acces la alte site-uri care exista in mod legal. Este iluzorie ideea ca blocarea unui IP va produce efecte, cita vreme orice utilizator Internet poate sa isi schimbe DNS-urile, printr-un serviciu de OpenDNS pentru a avea acces la pagina web blocata.
3. Blocarea unor site-uri este o masura injusta, atita vreme cit titularul site-ului nici macar nu este notificat de masura luata. Chiar daca Legea 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei prevede aceasta masura, pentru toate acele site-uri se aplica si definitiile Legii 365/2002 privind comertul electronic a carei autoritate de reglementare este tot ANC, astfel incit functionarii ANC aveau posibilitatea sa ii contacteze pe proprietarii site-urilor, sa ii notifice cu privire la problemele ridicate de plingerea trimisa si sa lea dea un timp de ragaz sa modifice site-ul pentru a corespunde rigorilor legii. Eventual ANC putea aplica o amenda conform Legii 365/2002 proprietarilor site-ului respectiv. De asemenea, cita vreme nu exista nicio procedura de de-listare si nicio informare publica cu privire la acest aspect, avem de a face cu un potential abuz. Chiar daca s-au schimbat conditiile initiale cu privire la blocarea site-ului, nimic nu stipuleaza cum se poate face delistarea.
4. Decizia Autoritatii Nationale pentru Comunicatii a judecat continutul unui site, aspect ce putea fi decis doar de o instanta de judecata. Lista site-urilor blocate face dovada ca decizia ANC a fost lapidara si insuficient judecata. Astfel, unul dintre site-uri este binecunoscut ca un site de tip User generated content (si care conform Legii 365/2002 privind comertul electronic nu este considerat responsabil pina in momentul in care este notificat cu privire la continutul presupus ilegal gazduit), iar altul este in fapt un redirect catre un alte site in .com. Lista site-urilor blocate mai include si site-uri fara continut (doar „parcate” pe un server).
Reamintim, de asemenea, ca subiectul definitiei a ceea ce inseamna "pornografie" suscita discutii aprinse in doctrina si jurisprudenta internationala, inclusiv in cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau Curtii Supreme a Statelor Unite, astfel incit a lasa un functionar public sa decida asupra acestei calificari reprezinta o masura injusta si fara posibilitate de apelare.5. Decizia Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nu rezolva problema de fond. Chiar daca masura ANC ar fi aplicata de cei peste 1000 de ISP-isti din Romania, aceasta nu va rezolva deloc problema de fond - accesul copiilor la material cu caracter pornografic. Reamintim ANC ca, indiferent daca ne place sau nu, materialul pornografic este legal in Europa si in Romania, dar intra in categoria de continut potential daunator („harmful content”, conform termenilor folositi de Consiliul Europei), care nu poate fi blocat ca un continut ilegal, ci ar putea doar sa fie reglementat distinct. De altfel dincolo de cele 40 de site-uri blocate, ramin alte citeva mii de site-uri gazduite in Romania si alte citeva milioane gazduite in strainatate, deci problema nu este nici macar pe departe atinsa de actiunea ANC. In schimb, ar fi fost interesant daca Autoritatea ar fi fost mai preocupata de solutiile europene adoptate pentru aceasta problema - in special educatia si informarea, dar si realizarea de hotline-uri pentru anuntarea continutului ilegal cum este pornografia infantila. De asemenea, nici una dintre autoritatile romanesti nu a participat la recenta consultare a Comisiei Europene care includea posibilitatea gasirii de solutii pentru verificarea copiilor pe Internet. Din pacate, nu exista nicio informatie publicata pe site-ul ANC cu privire la utilizarea in siguranta a Internetului pentru copii, parinti sau educatori - masuri ce ar fi trebuit sa intre in planul de actiuni al ANC, daca protectia pe Internet a copiilor reprezinta unul din subiectele urmarite de ANC.
In consecinta consideram actiunea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii injusta, inutila si ilegala si cerem de urgenta revocarea acestei masuri care transforma ISP in niste cenzori ai continutului de pe Internet, contravenind legislatiei romanesti si europene. De asemenea, facem apel catre Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor si catre noul Parlament ales sa inceapa imediat procedura de modificare a Legii 193/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei pentru a o transforma dintr-un instrument de cenzura intr-un act cu o eficienta pentru scopul dorit: protectia copiilor pe Internet fata de continutul potential daunator.
Claudiu Gamulescu – Presedinte Asociatia pentru Tehnologie si Internet - APTI
Liana Ganea – Coordonatoare al programului FreeEx, ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei
Ioana Avadani – Director executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent
Adrian Neacsu – Presedinte, Societatea pentru Justitie - SoJust

Mai multe informatii se pot obtine de la Bogdan Manolea, Director Executiv APTI - info@apti.ro, 0213131962

NORMALITATEA care i-a deranjat pe societarii in civil:
MEDIAFAX: ANC solicită blocarea accesului la 40 de site-uri pornografice

Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC) a solicitat, joi, principalilor furnizori de internet să blocheze accesul la 40 de site-uri pornografice găzduite în România, pe motiv că acestea ar putea fi accesate de minori, nefiind parolate sau taxate.
"Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii a dispus, joi, blocarea accesului la 40 de site-uri cu caracter pornografic care nu respectă prevederile legale privind prevenirea şi combaterea pornografiei. În urma verificărilor, ANC a constatat că aceste site-uri, găzduite în România, nu respectă obligaţiile legale privind accesul pe baza unei parole (în majoritatea cazurilor lipsind chiar şi avertismentul minim privind vârsta persoanelor cărora le este permis accesul) şi nici nu solicită plata unei taxe pe minut de utilizare", precizează ANC.
Reprezentanţii ANC au refuzat să dea publicităţii lista site-urilor găsite în neregulă, pe motiv că astfel ar încuraja accesarea lor în perioada imediat următoare.
"Pentru că accesul pe aceste site-uri nu era parolat şi nu se realiza pe baza achitării unei taxe pe minut de utilizare, aşa cum ar fi fost legal, se crea posibilitatea ca materialele cu caracter pornografic să fie accesate cu uşurinţă de minori, lucru pe care legea îl interzice", a declarat Liviu Nistoran, preşedintele ANC.

Vezi si Guvernul german vrea să blocheze site-urile pornografice orientate către pedofilie

Nota mea: Cand STS-SIE au decis sa blocheze abuziv si ilegal un portal si sa-i urmareasca pe ziaristii George Damian si pe subsemnatul pentru ca realizasem un site-pamflet la adresa MAE, aceeasi "societatea civila" a atacut malc pana cand a intervenit, din Franta, Reporters Sans Frontieres, alertata de Civic Media. De abia atunci, MMA-ul lui Mircea Toma, prin vocea gatuita a Lianei Ganea, a binevoit sa-i scrie lui Mihai Razvan Ungureanu, fara a uita sa aminteasca ca manifesta"empatie" fata de angajatii MAE deranjati de site-ul pamflet. Dupa aceasta magarie, Mircea Toma a trantit un articol comandat de Ungureanu in Catavencu, in care mintea de la cap la coada.

Vezi: MAE acuzat de ''Reporterii fara frontiere'' pentru atac la libertatea de exprimare

RsF isi exprima "stupefactia fata de faptul ca un site web, lansat de doi jurnalisti de la cotidianul romanesc ZIUA, ce parodia site-ul Ministerului Afacerilor Externe a fost inchis, la cererea Guvernului, la 15 iunie, de catre compania privata CHML, care il gazduia. "Mai mult, reprezentantii acestei companii au furnizat autoritatilor date referitoare la cei doi jurnalisti, incalcand astfel legea privind protectia informatiilor personalizate", se spune in comunicatul organizatiei Reporteri fara Frontiere. "Este surprinzator faptul ca Romania, viitoare membra a Uniunii Europene, nu a respectat in acest caz nici libertatea de exprimare, nici confidentialitatea anumitor date personale, desi aceste drepturi sunt garantate de catre Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de legea romaneasca 677/2001", sustine RsF. "Facem apel la Guvernul roman sa reconsidere aceasta decizie si sa solicite companiei gazda a site-ului, CHML, sa reinstaleze imediat website-ul celor doi ziaristi, care nu contine nici un fel de informatie ilegala", adauga organizatia Reporteri fara Frontiere.
Potrivit organizatiei, cei doi ziaristi de la departamentul de politica externa al cotidianului ZIUA, Victor Roncea si George Damian, au creat acest site - care parodiaza site-ul MAE - www.mae.haos.ro, la scurta vreme dupa ce au scris mai multe articole despre concedierea unui inalt responsabil din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Adresa site-ului ministerului este www.mae.ro (http://www.mae.ro/. "Adresa folosita de cei doi ziaristi pentru site-ul lor este www.mae.haos.ro (http://www.mae.haos.ro/), intrucat scopul acestora a fost de a relata despre "haosul" si instabilitatea care domnesc in acest minister. Ei au copiat intocmai punerea in pagina a site-ului ministerului, dar au precizat clar in deschiderea paginii ca este vorba de un pamflet, prin care se dorea ironizarea ministerului. Sustinand ca textele publicate pe site au avut ca tinta destabilizarea si atingerea reputatiei Guvernului, Ministerul de Externe a intervenit pe langa CHML cerandu-i sa inchida site-ul, desi nu tine de resortul unui minister sa faca acest lucru. De asemenea, compania CHML s-a conformat solicitarii MAE privind furnizarea unor date personale despre cei doi ziaristi, chiar daca legea romana interzice dezvaluirea unor astfel de date.

Reporters sans frontières - Roumanie -
George Damian et Victor Roncea sont deux journalistes du quotidien Ziua spécialisés ... Créer votre blog avec Reporters sans frontières : www.rsfblog. org ...www.rsf.org/article.php3?id_article=18336 - 41k - În Cache
Reporters sans frontières - Romania
Ziua foreign affairs specialists George Damian and Victor Roncea created their ... official at the foreign ministry, known by the acronym MAE in Romania. ...www.rsf.org/article.php3?id_article=18337 - 39k - În Cache

Vezi si:
Mircea Toma ataca ZIUA din curtea MAE

Ziaristul si seful de ONG dedicat declarativ "standardelor media de calitate" Mircea Toma pacatuieste din ambele posturi. Astfel, intr-un articol publicat ieri de "Academia Catavencu", la rubrica "Politia si protectia presei", cu titlul "MAE, mamita si tanti ZIUA", Mircea Toma, sub pseudonimul-asumat "Preservativ", incalca Codul Deontologic al Jurnalistului si terfeleste misiunea propriei organizatii, Agentia de Monitorizare a Presei " Academia Catavencu. Ca atare, ZIUA cere "Academiei Catavencu" si lui Mircea Toma personal sa-si ceara scuze public. Totodata, ieri, conducerea ZIUA a cerut minsitrului de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa dezminta, tot public, alegatiile insinuate de Mircea Toma in articolul numit.
"Atacul" SRS la MRU
Faptele: Manipulat sau manipulator, Mircea Toma incearca sa acrediteze in materialul sau ideea ca demersul ziaristilor ZIUA de sustinere a unei politici externe curate si nationale ar fi de fapt o rafuiala comandata incepand cu luna ianuarie de catre directorul ziarului Sorin Rosca Stanescu. Motivul sugestionat de Mircea Toma: faptul ca ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu ar fi refuzat un proiect al ziarului ZIUA de organizare a unei conferinte a ziaristilor romani de pretudindeni la Bucuresti, propus "prin luna noiembrie" a anului trecut. Mircea Toma: "Cu sau fara legatura cu acest simpatic incident, de prin ianuarie, ziarul manifesta o foame de carne de ministru (si de minister) tot mai accentuata. Aici se cuvine sa facem o precizare: in mod natural, ZIUA scrie mai mult si mai bine despre evenimente de politica externa. In privinta MAE si a lui MRU, insa, colegii au cam rupt hamul. Numarul de articole tendentioase (adica acele articole de informare in care n-ar trebui sa scape atitudinea ziaristului - "informatia trebuie sa fie delimitata clar de opinii", art. 2.2.1, codul deontologic COM) fata de minister si ministru este de doua pana la trei ori mai mare decat in restul presei si decat articolele publicate chiar in ZIUA in anul anterior. Ministerul se inflameaza direct proportional". Adevarul este insa, cu totul altul si, daca Mircea Toma si-ar fi folosit in mod real capacitatile sale de ziarist ca si resursele Agentiei de Monitorizare a Presei ar fi putut afla cateva ceva din simpla realitate.
Relatiile cu romanii din afara, ignorate de MAE
Realitatea: In primul se cuvine sa precizam ca proiectul de intalnire cu presa de la Bucuresti a ziaristilor romani reprezentanti ai media din comunitatile romanesti raspandite in intreaga lume exista. Insa el a fost propus Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni inca din 2004. O astfel de reuniune, benefica si pentru presa si pentru Romania, nu a mai avut loc de pe vremea lui Emil Constantinescu. Regimul Ion Iliescu-Adrian Nastase a tergiversat insa aprobarea acestui proiect din motive pe care le putem intui si corela cu modul in care presa exilului romanesc a sprijinit ideea de schimbare a acestui regim: peste trei sferturi din voturile romanilor din strainatate au mers pentru Traian Basescu. Acest proiect a fost secondat de un altul: realizarea unui supliment al ziarului ZIUA dedicat situatiei romanilor de pretutindeni si in special a celor din jurul granitelor si distribuit gratuit in aceste comunitati. Din motive similare nici regimul precedent, nici conducerea actuala a MAE nu au aprobat aceste proiecte, desi tocmai relatiile cu acesti romani, din Basarabia, Bucovina, Tinutul Herta, Ungaria, sudul Dunarii, sunt considerate o prioritate a politicii Presedintiei Romaniei. Instalarea tanarului Ungureanu la conducerea MAE a fost salutata cu entuziasm de ZIUA, ziar care, de altfel, l-a sprijinit constant in decursul carierei sale, considerand ca avantajul tineretii sale se poate transforma intr-o calitate. Chiar, ca o nota amuzanta, se poate mentiona in acest context o cerere a directorului ZIUA catre secretara sa, facuta cu mai multi ani in urma: "Dana, sa-mi aduci aminte sa-l facem ministru intr-o zi pe Razvanel!".
Criticile ZIUA sunt in interesul opiniei publice
Consecvent misiunii sale jurnalistice, ziarul ZIUA a acordat o "perioada de gratie" tuturor ministrilor Guvernului Calin Popescu Tariceanu. Expirata dupa sase luni, in interesul opiniei publice nu am mai putut sa o prelungim la nesfarsit. Asadar nu din ianuarie anul acesta ZIUA critica (sau lauda, rareori ce-i drept, cand este cazul) activitatea ministrului de Externe, ci de anul trecut, din vara. Exemplu: editorialul lui George Damian din august 2005 "Ofensiva Bleaga" referitor la politica spre Est. A urmat prezentarea situatiei Gojdu si a Catedralei Sf. Iosif. Criticile ZIUA au fost receptate cu aerul unui razboi rece in Aleea Alexandru, unde ministrul - datorita unei campanii de presa bine instrumentate si a unor interviuri realizate de staff-ul sau si plasate apoi ca atare presei servile -, se asteapta doar la laude. Propunem Agentiei de Monitorizare sa observe si sa condamne si aceste decaderi descalificante ale statutului jurnalistului si sa faca o trecere in revista si a articolelor la kilogram de "tendentiozitate pozitiva" la adresa ministrul de Externe.
Cum sta situatia ZIUA-MAE
Mai mult, Mircea Toma ar fi putut sa afle direct de la colegul sau de Agentie, coordonatorul Freeex, Razvan Martin, ca situatia ZIUA-MAE sta tocmai invers de cum a insailat-o el. Dupa cum am si prezentat-o, in calitatea de coordonator al Asociatiei Civic Media, la reuniunea internationala a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO) desfasurata in luna mai la Viena si la care a participat si reprezentantul Agentiei de Monitorizare. Reactia exagerata a ministrului la adresa ziaristilor ZIUA, prohibiti de la manifestari organizate de MAE si platite din bani publici, s-a declansat dupa publicarea unui editorial al subsemnatului, in luna octombrie a anului trecut (nu noiembrie) intitulat "Hartia igienica de la Helsinki si Moscova" (vezi arhiva www.ziua.ro). Presiunile ulterioare ale ministrului la adresa ZIUA (relatate de altfel si in paginile ziarului - aviz "monitorizatorilor" aparatori ai libertatii presei) nu au avut succesul dorit: eliminarea vocii ziaristilor critici. Dimpotriva: Clubul Roman de Presa m-a onorat, tocmai pentru acest editorial, cu premiul de cel mai bun editorialist al anului 2005. Paroxismul din Aleea Alexandru a mers insa mai departe, incercandu-se executia publica a ziaristilor onesti ai ZIUA prin inventarea anatemelor de "anti-semitism" si "national-securism", urmare a unui alt articol critic ca: "Limba lui Ungureanu", in care era acuzata lipsa de responsabilitate denotata de o exprimare nefericita la adresa romanilor din Basarabia, care ar vorbi o "limba usoara" - "light Romanian". Semnatarii nefericiti ai unei scrisori anti-ZIUA sunt actionati in Justitie, iar numele lor au fost date la control Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. "Tehnica amalgamului" practicata de acestia si "Revista 22", ca si de coordonatorii Grupului de Dialog Social procreat de Silviu Brucan este preluata, din nefericire, ca sablon de Mircea Toma, care foloseste amestecat si informatii adevarate in denuntul sau.
Haosul din MAE starneste dihonia
"Tehnica amalgamului" la Mircea Toma: "Ei bine, pe fondul acestei relatii, un ziarist de la ZIUA creeaza un site-pamflet - www.mae.haos.ro - dupa care semnaleaza in ziar, ca stire, aparitia site-ului. O farsa, insotita de o minciunica fata de proprii cititori. MAE se repede asupra provider-ului si cere decuplarea site-ului care este <>. Reactia provider-ului este prompta si in afara dreptului la libera exprimare: decupleaza <>-ul. Interventia MAE este periculoasa in primul rand prin precedentul pe care-l genereaza in comportamentul furnizorilor de servicii internet." Insa, din pacate pentru spatiul presei romanesti care se doreste libera si independenta, si a aparatorilor ei, reactia Agentiei de Monitorizare a Presei, care reprezinta in Romania si internationala "Reporteri fara Frontiere" vine dupa 10 (zece!) zile de la semnalarea faptei conducerii MAE roman, ce tine mai mult de mentalitatea celei a MAE al Republicii Populare Democrate Coreene. Un site care s-a dorit a fi o gluma, un pamflet, dupa modelul "Carcotasilor" a fost interzis la cererea si pentru ca ar fi "defaimat" - ca o paralela - TVR! Ziaristul glumet a fost sanctionat. Coordonatorii ACM si-au facut "Mea Culpa" pe Freeex, forumul electronic al ziaristilor. Iar conducerea MAE va plati, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sprijinul Federatiei Internationale a Jurnalistilor si al altor organisme internationale pe care nu le numim pentru a nu fi virusate de organele ministerului prin "mijloace specifice". Pentru edificare, oglinda site-ului poate fi regasita la www.mae-ro.org.
Codul Deontologic incalcat de "aparatorul" lui
Pana atunci colegii de la "Academia Catavencu" vor trebui sa ne publice un Drept la Replica, iar semnatarul "Preservativ" va trebui sa-si ceara scuze public. Pentru ca el incalca astfel Codul Deontologic al Ziaristului realizat de Clubul Roman de Presa: Articolele 2,3 si 5, care se refera la publicarea numai a informatiilor de a caror veridicitate este sigur, la faptul ca ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte si la faptul ca ziaristul va da publicitatii punctele de vedere ale tuturor partilor implicate in cazul unor pareri divergente si nu se vor aduce acuzatii fara sa se ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime punctul de vedere.
El mai incalca si Codul Deontologic al Jurnalistului emis de Conventia Organizatiilor de Media din Romania chiar cu participarea propriei sale Agentii, respectiv: Articolul 2.1.1. Jurnalistul este dator sa respecte prezumtia de nevinovatie; 2.2. Regulile redactarii - Articolele 2.2.1. Informatia trebuie delimitata clar de opinii. Jurnalistul va face demersuri rezonabile in acest sens; 2.2.2. Jurnalistul va verifica informatiile in mod rezonabil inainte de a le publica si va exprima opinii pe o baza factuala. Informatiile vadit neadevarate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice sa creada ca sunt false nu vor fi publicate; 2.2.3. In chestiunile despre care relateaza, jurnalistul trebuie sa faca eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor partilor implicate; 2.2.4. Jurnalistul va respecta in redactare regulile citarii. In cazul citarii partiale a unei persoane, jurnalistul are obligatia de a nu denatura mesajul acelei persoane.
Ca o concluzie, se ridica serios si alarmant problema cine sunt cei care se erijeaza in monitorizatori ai presei romanii cand chiar practicile lor sunt impotriva standardelor necesare profesionalizarii media, fara de care nu vom avea niciodata o democratie reala in Romania. (Victor RONCEA)
MAE despre ZIUA si Toma
La solicitarea ZIUA, Ministerul Afacerilor Externe face urmatoarele precizari pe marginea articolului lui Mircea Toma:
"Propunerea cotidianului ZIUA de a organiza Forumul Romanilor de Pretutindeni a fost abordata in cadrul numeroaselor intalniri si discutii pe care MAE le-a purtat, pe aceasta tema, cu reprezentantii publicatiei.
Cu prilejul acestor intalniri, MAE a solicitat ZIUA o serie de informatii indispensabile implementarii proiectului: liste detaliate ale participantilor care urmau sa fie invitati la acest eveniment; o motivare si detaliere explicita a bugetului propus pentru aceasta actiune, avand in vedere ca fondurile urmau sa fie puse la dispozitie de catre MAE. Datorita lipsei acestor informatii, fapt ce a prelungit discutiile pe marginea conceptului de eveniment, am considerat necesara amanarea organizarii la data propusa initial, urmand ca subiectul sa fie reluat odata cu primirea informatiilor pe care MAE le-a solicitat.
MAE este in continuare interesat de organizarea acestui gen de evenimente care ofera cadrul reafirmarii unuia dintre obiectivele prioritare de politica externa: sprijiniul acordat pastrarii, afirmarii si dezvoltarii identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase a romanilor de pretutindeni."

Sunday, October 5, 2008

Se încinge tărâţa la Caţavencu-KGB. După declaraţiile-bombă făcute de Florin Călinescu la Ciutacu, careul Academiei Caţavencu îşi ingroapă uniformele



Florin Calinescu, membru al Senatului Academiei Catavencu, in calitate de fondator al saptamanalului "de moravuri grele", si-a acuzat joia trecuta fostii colegi de apartenenta la unele servicii secrete straine anti-NATO. Afirmatiile incendiare au fost facute in emisiunea lui Victor Ciutacu "Vorbe grele" de la Antena 2. Primele reactii din partea "catavencilor" au venit de la Istodor si Mircea Toma. In ce-i priveste pe Eugen Istodor Berceanu sau pe Viorel Mihai Motoc si Octavian Mardale, este foarte posibil ca ei sa fie singurii fraieri care nu sunt, sau se fac ca nu stiu ca sunt incadrati in UM AC D1. Altfel, analiza oricarui pifan in contrainformatii poate arata ca, pe langa spuma haiosenilor imprastiata de "catavenci" la tot poporu', blatul tortului e mult mai gros si are un gust amar. De-a lungul anilor, tintele favorite ale Academiei Catavencu au fost fixate prin comenzi clare anti-romanesti. In principal, favoritii la trese sunt si cei care s-au imbogatit peste noapte din spalari de bani si spaga la greu (TVR - 300.000 USD, etc...) mimand deontologia si activismul. Mircea Dinescu, cunoscut pentru activitatea sa la sanul KGB, este si el una din "fetele cotidianului" care a participat la "Afacerea Catavencu". Cornel "Balea" "Alexandru" Ivanciuc e caz cronic deja, de predat la jurnalism si post-comunism. (Vezi
Cornel Ivanciuc, agent al politiei politice: „Am turnat si am fost platit de Securitate")

Liviu Georgica Mihaiu a ajuns didamai Guvernatorul Deltei. Mircea Valentin Toma, un milionar "vai de capul lui", isi duce misiunea pana la cap, in ciuda varstei, ca si Iliescu-KGB. Iar I.T.Morar, la fel, un propagandist utecist adventist ajuns la Bucuresti de la Muca Cacaii prin semnatura personala a Elenei Ceausescu, dupa cum afirma veterani ai presei comuniste. Dar, inainte de a-i lua pe rand, sa vedem cum l-au enervat pe Istodor declaratiile lui Calinescu, enervat la randul lui de un articol despre Pro-Optica din "Catavencu", despre care pana si Istodor recunoaste, cu jumatate de gura, pe blogul lui: "bun, poate sintem neprofesionisti… nu om fi verificat corect informatiile cu optica romana, dar de aici si pina la kaghebism, hail sictir!". Deci, sictir:

"Calinescule, esti un bou!
Culmea e ca ii pot multumi lui Ciutacu. In emisiunea lui, a stors Florinelul pina a dat muguri de intelepciune: catavencii sint kaghebisti.
“Astia de la Catavencu nu stiu de NATO, ca sunt din alte structuri, oricum, diametral opuse… Ma bucur ca lucrez cu armata, restul sunt cacaturi. Academia Catavencu se ocupa cu prostii. Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema… Eu sunt civil si asa vreau sa raman.”
Calinescu iti spun eu: esti un bou, fiindca noi sintem kaghebisti. Si iti spun eu de unde ia nevasta-mea bani: de la Dilema veche a lui Patriciu, ii plateste salariu plus colaborari. Si o stii si pe nevasta lui Morar, a lui Mardale, a lui Doru, a lui Vulpe. Ca doar ani de zile am mincat, am baut, ne-am pisat, ne-am facut boi, am glumit, am kaghebit impreuna. Esti bou! Politica are nevoie de tine! O sa am ce scrie inca 4 ani.
Tags: Ciutacu, Florin Calinescu, KGB"

Istodor e cam parcimonios cu extrasele din afirmatiile lui Calinescu. Ele sunt mult mai multe si mult mai suculente. Hai sa le ofer eu:

"Florin Călinescu: Eu ştiu foarte bine cum se face Academia Caţavencu. Şi nu vreau să intru în amănunte cu distinşii mei foşti colegi. Acolo, ca în toată presa vin nişte turnătorii pe diverse canale şi se asamblează nişte date după ureche. Nu vreau să discut acum despre colegii de la Caţavencu pe unde şi ce şi-au angajat şi cât au încasat.
(...)
Victor, astea sunt prostii. Şi Caţavencu se ocupă cu prostii şi cunosc foarte bine. Şi alte ziare. Şi trebuie lăsaţi în pace. Repet, nu mă ocup eu, ca să încep să dezvălui fiecare ziarist, chiar şi de la Caţavencu, pe lista cui e, pe salariul cui, cât de moral este, cui şi-a vândut acţiunile etc. Şi unde stau nevestele lor etc.
Victor Ciutacu: Păi le-ai zis lor atunci. Când te-au întrebat ei dacă mai eşti prieten cu nu ştiu cine... le-ai răspuns că lor le-a ieşit mai bine cu Vântu.
Florin Călinescu: Probabil că le-a ieşit mult mai bine.
Victor Ciutacu: E un miracol ăsta. I-au vândut de vreo 3 ori acţiunile lui Sorin.
Florin Călinescu: Mi se pare normal. Dar la Caţavencu nu asta-i problema, acolo e o altă problemă pentru care eu am plecat de-acolo şi să fie sănătoşi. Eu sunt civil. Şi am să rămân toată viaţa un civil.
Victor Ciutacu: Era chestie de subordonare ierarhică acolo?
Florin Călinescu: Probabil.
Victor Ciutacu: Pe grad şi funcţie?
Florin Călinescu: Da, eu am să rămân toată viaţa mea un civil.
(...)
Florin Călinescu: Mai e ceva pe care colegii militari de la Caţavencu trebuie să ştie mai bine ca mine. Când s-a cumpărat Pro Optica a trebuit să semnez o clauză că voi rămâne în cadrul industriei naţionale de apărare şi în caz de război trebuie să...
Victor Ciutacu: Era punctul acela special din Legea privatizării în care spunea de capacităţile speciale.
Florin Călinescu: În caz de război chiar trebuie să cârmesc toată activitatea pentru armata română. Pro Optica colaborează cu armata română de la înfiinţarea IOR. Şi e una din unităţile de bază ale armatei. Dar răutatea asta simplă... la Caţavencu se lucrează mult după ureche, sunt mulţi urechişti acolo şi răspândaci. Ca şi la alte ziare. Şi atunci se dă numai ce-i interesant. Repet, acest contract este al cincilea an dintr-un contract câştigat în urma unei licitaţii în 2002 şi nu mai este necesar în 2008 să se facă licitaţie, se poate negocia direct pentru că tot NATO a zis, numai că ăştia de la Caţavencu nu sunt din structuri NATO, sunt din alte structuri...
Victor Ciutacu: Diametral opuse?
Florin Călinescu: Oarecum. NATO s-a săturat ca pe câmpul de luptă armatele să vină ba cu calul verde, ba cu calul sur. Înţelegi? (...) Restul sunt căcaturi.
Victor Ciutacu: Tu ai avut curajul asumării în anumite momente cheie a prieteniei cu oameni aşa-numiţi controversaţi.
Florin Călinescu: Inclusiv cu Traian Băsescu.
Victor Ciutacu: Ai fost unul dintre cei care...
Florin Călinescu: Inclusiv cu colegii de la Academia Caţavencu... (...) măi, ăştia de la Caţavencu repet, n-au treabă cu armata, ei au treabă cu alte servicii.
Victor Ciutacu: O să mă reclame Toma la CNA.
Florin Călinescu: Lasă-l pe Toma, Toma cum a venit la Caţavencu să se încadreze?
Victor Ciutacu: Cum?
Florin Călinescu: În uniformă kaki. Nu a venit de la armată?... să fim serioşi. Dar nu vorbesc acum despre distinşii mei... că sunt senator pe viaţă.
Victor Ciutacu: Eşti senator pe viaţă la Caţavencu?
Florin Călinescu: O să convoc senatul Academiei ca să ne lămurim în puşti şi pistoale. (...)"
(Prin Monitoring Media: http://www.monitoring.ro/)

Pentru ca presa este controlata intr-o masura de 90%, afirmatiile alarmante facute joi de Calinescu despre starea libertatii presei cazone de azi nu au fost reproduse decat pe bloguri, in firava media electronica si in Cancan, care are cativa profesionisti aflati mereu pe faza. Iata:


Florin Calinescu acuza "Catavencii" ca sunt agenti acoperiti
sâmbata, 04 octombrie 2008

Eticheta. Calinescu ii numeste pe camarazii lui de la Academia Catavencu "colegii mei militari" Actorul Florin Calinescu, candidat al PNL pentru Camera Deputatilor, a formulat, joi seara, o serie de acuzatii grave la adresa jurnalistilor Academiei Catavencu, despre care a spus ca sunt agenti ai serviciilor secrete, cu insinuari ca ar fi vorba chiar de servicii anti-NATO.

Invitat la emisiunea "Vorbe grele", de la Antena 2, Florin Calinescu a declansat un atac taios la adresa fostilor sai colegi de la Academia Catavencu, despre care a declarat, textual: "Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema. Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO, ci din cele diametral opuse. Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma kaki!". Declaratiile fierbinti ale lui Calinescu se suprapun peste cele facute de fostul presedinte Emil Constantinescu in septembrie 2005, la postul B1 TV, potrivit carora Dumitru Tinu figura pe celebra lista de spioni a lui Severin si ca la Academia Catavencu lucreaza fosti ofiteri de Securitate, afirmatii ramase fara nicio reactie din partea saptamanalului vizat.
Pana acum, doua nume grele de la Catavencu, Felix Anton Rizea si Cornel Ivanciuc, au fost deconspirate oficial ca fiind colaboratoare ale fostei Securitati, in timp ce despre Mircea Toma se stie ca inainte de 1990 a lucrat ca psiholog la Centrul de Medicina Aeronautica Bucuresti, unde testa pilotii care conduceau aeronavele cuplului Ceausescu, raspundere similara, potrivit Asociatiei Civic Media, cu cea a ofiterilor din Directia a V-a a Securitatii Statului.
Mircea Toma: "Calinescu e fiul unui colonel de Securitate"
Mircea Toma a declarat ieri, in replica, pentru Cancan, ca e dezamagit de afirmatiile actorului "mai ales ca acesta e fiul unui colonel de Securitate din Timisoara. Sunt convins ca la originea acestui atac survenit la o televiziune a lui Voiculescu se afla un demers al meu de acum cateva zile, in fata senatorilor care se ocupa de legea CNSAS, prin care am cerut ca fondatorii de fundatii, precum e liderul PC, sa intre pe lista celor care pot fi verificati de catre consiliu. Eu nu am cum sa ma apar de asemenea acuzatii, mai ales ca am fost, pe rand, agent al DIM, al serviciilor unguresti, al CIA, acum sunt al KGB... Cat despre asa-zisa uniforma, eu eram angajat civil la Centrul Aeronautic, asa ca aveam blugi si halat drept uniforma".
Bogdan Tiberiu Iacob

Mircea Toma manca rahat! Si nu cu polonicul, ci cu vadra. Pentru ca legea CNSAS prevede foarte clar verificarea fondatorilor fundatiilor; nu trebuie sa ceara el nimic. De altfel, in baza acestei prevederi l-am dat si pe el si pe Voiculescu la cercetat pe lista "Voci Curate" a Asociatie Civic Media. Ciudat, desi oamenii mei m-au informat ca Toma a facut mai multe vizite la CNSAS, la audieri, pana acum nu am primit nimic in ce-l priveste. Dupa 17 ani de APV-ist, chiar nici o nota?!... Nu-i bai, Toma ma face sa cer socoteala CNSAS pentru Omerta practicata fata de unele nume "grele" din presa romana. Calinescu a spart buboiul!

Istodor nu ar trebui sa se supere asa de tare cand Calinescu zice ca stie unde stau (unele) neveste al Catavencilor, si chiar ei. Bine, Guvernatorul sta acum intr-un apartament cu vedere la Herastrau, cu un pret nesimtit care are in coada vreo cinci - ba, zic unii - chiar sase zerouri. Treaba lui. Bravo lui. Cel putin isi arata, pe fata, averea. Dar, totusi, pe langa el, mai e unii. La banii lor de milionari, si campaniile "deontologice" duse de Cotidianul si Catavencu pentru ca unii-altii sa elibereze casele de la RAAPPS, cum de are tupeul fantastic didamai seful concernului cu multe fete catavencice, recte Doru Buscu, sa se lafaie intr-o vila RAAPPS luata printr-o fundatie-fantoma (Tomo, poate-l cauti si pe Buscu la oua!)?!
Pai uite ce zice Revista Presei Mediafax:

Ziaristul Doru Buşcu, deontolog cu vilă de la RAAPPS

Ziarele sunt pline, de obicei - cum este şi firesc - cu anchete privind situaţia imobiliară a oamenilor politici. Cel mai adesea, aceştia sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii, beneficiind de locuinţe din fondul RAAPPS pentru care plătesc chirii modice, în comparaţie cu preţurile reale din piaţă.Interesant este că tocmai unul din deontologii care denunţă frecvent sistemul ticăloşit al clasei politice româneşti şi-a băgat adânc mâna în borcanul cu miere al RAAPPS.
Citeste toata stirea AICI, de la www.curentul.ro
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
Verdictul Curţii: afară cu chiriaşii-expiraţi ai RAAPPS!
Demnitari de ieri şi de azi, maeştri la înşfăcat case
Melcii din parlament isi iau casa cu ei
Basescu respinge negocierea directa pentru vanzarea caselor RA-APPS
Parlamentarii şi-au făcut cadou locuinţele de lux ale RA-APPS

Misto, vorba lui Columbeanu Jr!
Despre Toma si Morar gasiti la Civic Media:
Cazul Ioan T. Morar zis Biju, trompeta delatorilor de serviciu - Cu un PS pentru Mircea Toma

Mi-e prea scarba sa-i mai comentez.
In rest, Dumnezeu si DNA cu mila! Caci, chiar daca Florin Calinescu are destule resurse de dat si la altii, "cu bolta", dupa cum spune, umbrela le-o tin bine serviciile.

Si, pentru ca e deontologic :), sa ne amintim cum se ingroapa unele cazuri si cum au devenit distinsii fripturisti atat de atractivi media:
Fara sa faca nimic,

Sefii de la "Academia Catavencu" au primit in conturi personale miliarde de lei de la Fundatia "Anonimul"

Fundatia "Anonimul", alaturi de Grupul Rompetrol, figureaza intr-un raport al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ca efectuand operatiuni suspecte de spalare a banilor
Parchetul National Anticoruptie a fost sesizat, asa cum aratam in Adevarul de ieri, de catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) in legatura cu "operatiunile suspecte de spalare a banilor efectuate de Patriciu Dan Costache, Marin Sorin si Marin Mihaela Rodica prin intermediul mai multor societati comerciale".
Aceste operatiuni au fost realizate, conform specialistilor ONPCSB, in principal prin intermediul firmelor din cadrul Grupului Rompetrol, condus de Dinu Patriciu. In sesizarea remisa PNA de catre ONPCSB se fac referiri insa si la o serie de fundatii si persoane fizice intre care s-au efectuat importante tranzactii banesti.
Este vorba de dl. Marin Sorin - care a organizat ieri o conferinta de presa -, sotia acestuia, Marin Mihaela Rodica, Tudori Fondation, Fundatia "Anonimul" (Don Quijote). Aceasta din urma, la data de 7 noiembrie 2002, a platit cu suma de 8,6 miliarde de lei cinci persoane fizice, membri fondatori si actionari la "Academia Catavencu", respectiv Mihaiu Liviu, Buscu Doru, Toma Mircea, Ivanciuc Cornel si Ioan T.Morar.
Sumele - variind intre 1,3 miliarde de lei si 2,1 miliarde de lei - au ajuns in conturile personale ale ziaristilor si nicidecum in cel al saptamanalului "Academia Catavencu".
De bani de la Fundatia "Anonimul" a beneficiat si Fundatia "Noua Romanie", care a incasat suma de 4 miliarde de lei. Asa cum a aratat ieri dl. Marin Sorin, in cadrul conferintei de presa, Fundatia Anonimul sustine o serie de activitati din domeniul cultural, intre acestea figurand si Asezamantul Cultural "Academia Catavencu".
In principal, donatiile din care, la randul sau, doneaza Fundatia Anonimul provin de la Tudori Fondation, o firma cu sediul in Liechtenstein, reprezentata in Romania de Marin Sorin. Aceasta firma a vandut OMV participarea pe care o detinea la Romanian Oil and Gas Investments, care - la randul sau - detinea Rompetrol Group BV, societate care controla Grupul Rompetrol Romania.
Si, uite asa, mai pe ocolite, se ajunge si la Dinu Patriciu, care - la randul sau - a incasat in contul personal suma totala de 11,7 miliarde de lei de la societatea nerezidenta Tudori Fondation. In cadrul conferintei de presa de ieri, Marin Sorin a declarat ca nu a fost instiintat oficial despre faptul ca este cercetat pentru spalare de bani, precizand ca miza anchetei desfasurate de ONPCSB "este PETROM-ul, care este o sursa de venituri ilicite pentru mii de oameni.Totul a plecat de la adversarii privatizarii PETROM. Implicit, scandalul are legatura si cu politicul, dar interesele economice sunt cele care primeaza. Aceasta informare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este o dovada a faptului ca autoritatile statului au niste instrumente incompetente".
Marin Sorin a mai aratat ca va face o plangere penala impotriva lui Ioan Melinescu, presedintele ONPCSB, care a semnat sesizarea catre PNA pe data de 7 mai a.c., in conditiile in care fusese revocat din functie cu doua zile mai inainte, conform Hotararii publicate in Monitorul Oficial.
Surse din cadrul ONPCSB ne-au informat ca prima sesizare catre procuratura a fost facuta in noiembrie 2003 (cum rezulta, de altfel, si din textul informarii), iar decizia efectuarii sesizarilor se ia de catre plenul Oficiului, din care fac parte mai multe autoritati ale statului, inclusiv reprezentantii serviciilor secrete.
De precizat faptul ca Marin Sorin nu este o persoana straina de afacerile din domeniul petrolier, domnia sa fiind - conform propriei declaratii - persoana care a negociat in numele Rompetrol contractul de privatizare si care a ramas doar membru in Consiliul de Administratie al Grupului Rompetrol, cu rol de observator pana la finalizarea contractului de vanzare-cumparare actiuni.
Sursa: Adevarul
Evident, vechiul Adevarul, din 28-05-2004

De unde a pornit: Regalul lui Florin Călinescu la Antena 2

De: Victor Ciutacu
Fiindca-s baiat riguros si pentru ca am avut o sumedenie de cereri, postez aici (saru’ mana pe obraz, Paule!) scriptul emisiunii de aseara cu Florin Calinescu si inregistrarea ei (in doua variante: pe site la Monitoring Media si aici, pe bucati): http://www.ciutacu.ro/

Vezi si MIRCEA DINESCU urma sa fie deferit Justitiei de Cezar Ivanescu