IMPOSTORII ANTICOMUNISMULUI. De la Sighet si Blandiana la Aiud si Puric. Traficul cu suferinta si rescrierea istoriei fara martiri si mucenici

INTERVIUL VEGHEA
Dr. Florin MĂTRESCU: Aiudul nu trebuie să fie un nou Sighet

În urma unui turneu făcut de Romulus Rusan şi de Ana Blandiana în mai multe ţări europene (in foto din anii '80, in jurul lumii), inclusiv în Germania, am aflat de intenţia acestora de a transforma închisoarea din Sighet într-un memorial. Natural, am vibrat, mai ales că eu eram în acel moment secretar al Comitetului Naţiunilor Captive, care întrunea luptători anticomunişti din mai multe zeci de ţări aflate sub dictaturi comuniste. Şi atunci le-am făcut propunerea dacă nu cumva ceva din exponatele pe care noi le aveam în Camera Naţiunilor Captive, din oraşul Koln, nu le-am putea transfera în Memorialul de la Sighet. Au fost de acord şi mie mi s-a părut ideea absolut rezonabilă. M-am implicat în acest proiect cu toate puterile.

Am fost unul dintre sponsorii Memorialului Sighet

Printre altele am dovezi care atestă că am donat, în mare parte din propriul buzunar, în jur de 40.000 de mărci, care au luat forma unor ajutoare băneşti propriu-zise sau obiecte. Donaţiile au fost acordate Fundaţiei Academia Civică. Un mare ajutor în acel moment au dat şi surorile Coşoveanu, care au pus mult suflet pentru amenajarea încăperilor Sighetului, cel puţin în perioada de început. Afară de asta, eu dispuneam de cele 66 de steaguri ale Naţiunilor Captive, pe care le făcusem în Germania, care m-au costat aproape 8.000 de mărci, şi am căpătat promisiunea că se va organiza o Cameră a Naţiunilor Captive.
În 1994, la un an după această întâlnire, am văzut această cameră la etajul I, o cameră mare, spaţioasă, în care steagurile şi-ar fi găsit un loc important. Afară de aceasta aveam un cearceaf, lung de 8 metri, făcut de regretatul luptător anticomunist Eugen Costandache, care notase pe el circa 800 din morţii revoluţiei.

Camera rezervată Naţiunilor Captive era necorespunzătoare

Anul următor, în 1995, am dorit să văd camera rezervată Naţiunilor Captive. Şi am descoperit o cameră mică, care nu semăna cu cea promisă. Localizarea topografică era exactă. Unul dintre portarii Sighetului mi-a destăinuit că această cameră a fost împărţită în două tocmai pentru ca această Cameră a Naţiunilor Captive să nu aibă un spaţiu prea mare, să nu i se dea o prea mare importanţă. Ăsta a fost un semn şi atunci au apărut semne de îndoială.
La inaugurarea Sighetului, în 1993, pe frontonul clădirii, la stânga, la intrare, erau plăci de marmură de mărimea 40x30 cu numele celor 54-55 de miniştri, căpetenii religioase, oameni de mare valoare care au murit în Sighet.

Nume importante au fost excluse

Le-am văzut în subsolul clădirii, şi, ceea ce m-a frapat, chiar în faţă era numele istoricului Gheorghe Brătianu. Se zvonea că motivul real pentru care aceste plăci au fost date jos era faptul că între miniştri au fost şi câţiva oameni de dreapta. Argumentul oficial pentru care plăcile memoriale au fost înlăturate a fost renovarea clădirii. Nu a fost rău că s-a renovat, deşi, cum spunea cineva, a fost transformat Sighetul într-un hotel. Normal ar fi fost ca măcar un etaj să arate grozăvia închisorii din Sighet. Am tot sperat că aceste plăci să fie puse într-o sală a Sighetului. Ele nu au mai fost văzute niciodată. Pentru mine a fost clar că ce se întâmplă la Sighet, exponatele, ordinea lor, denumirea camerelor este controlată de cineva.
- De cine anume?
- Şi eu mi-am pus întrebarea. Indiciile m-au dus cu gândul la masonerie. Din moment ce numele întreg al lui Ion Gavrilă Ogoranu apare trunchiat, sub forma de Gavrilă I., numele doamnei Maria Antonescu a fost exclus din rândul puşcăriaşelor de la închisoarea Mislea.

Au dispărut semnele unor manifestări creştine

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă.
- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.
În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile resprective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.
Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.
Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.
Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.

Aşa-zisele cruci expuse în interiorul Memorialului sunt o blasfemie

- Putem spune şi anticreştine?
- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie. (n.r. – vezi foto)
- Dumneavoastră aţi luat atitudine publică, condamnând aceste devieri. În Addenda cărţii dumneavoastră, Holocaustul roşu, spuneţi că Ana Blandiana a avut o reacţie care v-a dus cu gândul la Ana Pauker.
- A fost de-o agresivitate, de-o răutate, care ori e patologică, fie a fost o lecţie de bună purtare care trebuia dată subsemnatului. Ideea era: Sighetul suferă transformări, Sighetul îl facem cum vrem noi şi nimeni n-are voie să conteste ceva. Nu mi-a dat nicio şansă de a da o replică.
- De ce v-a acuzat?
- M-a acuzat de vedetism, de faptul că semnalez lucruri pe care ceilalţi nu le văd. Cum se face că oamenii laudă Sighetul, iar eu am atâtea note critice? M-a acuzat că doresc recunoaştere oficială pentru că eram sponsor al Memorialului.

Atitudinea Anei Blandiana mi-a adus aminte de Ana Pauker

E adevărat că doamna Blandiana m-a propus, la un moment dat, ambasador al României în Germania. A avut gesturi de amabilitate, iar eu îndrăzneam să formulez note critice. Tonul doamnei Blandiana, răutatea discursului mi-au amintit de momentul Ana Pauker.
Nu recunoşteam persoana amabilă şi civilizată pe care o ştiam, cu care eram în relaţii apropiate. Ne-a vizitat chiar casa din Germania. Am făcut grătar cu fritură şi mititei şi m-a ajutat să pun mititeii pe tavă. Şi-atunci mă gândeam: unde este persoana amabilă şi drăguţă, deschisă dialogului, cum de s-a transformat numai în urma unei luări de cuvânt, prin care semnalam nişte lucruri care mă dureau? În acel moment s-a produs o ruptură totală.
În contextul în care am auzit de proiectul de la Aiud şi de dorinţa puşcăriaşilor în viaţă de a ridica, în cinstea celor morţi, o biserică ortodoxă, în care să fie pomeniţi eroii neamului românesc, cine nu cunoştea dedebsubturile Sighetului, ar fi putut spune: ce rost are să se mai facă ceva pentru comemorarea victimelor comunismului, când există acest grandios Sighet? Ca unul care ştie şi alte lucruri despre Sighet, mi-am dat seama că Sighetul nu trebuie negat. Sighetul trebuie vizitat, numai că discernământul de a spune ce este corect sau deformat pentru prezent nu-l pot face decât oamenii de-o anumită vârstă.

Sighetul este o capcană

Pentru tineri, Sighetul este o capcană pentru că sunt lucruri incorect prezentate. De numele lui Ion Gavrilă Ogoranu n-avea voie să se atingă nimeni, după cum numele doamnei Maria Antonescu trebuia să figureze între puşcăriaşele de la Mislea. De aceea, orice altă tentativă care vrea să restabilească istoria adevărată este binevenită.
- Când mergi la Memorialul de la Sighet ţi se pune o casetă audio în care ţi se spune că iniţiativa Memorialului i-ar fi aparţinut doamnei Ana Blandiana. Dumneavoastră spuneţi, în Addenda cărţii Holocaustul Roşu, şi furnizaţi şi un text în acest sens, că iniţiativa i-a aparţinut muzeografului Mihai Dăncuş.
- Au preluat fără ruşine o idee care nu a fost nici a Anei Blandiana, nici a soţului ei. Ideea aparţine foştilor deţinuţi politic din Sighet şi domnului Dăncuş. Iar articolul publicat de acesta din urmă în Tribuna Marmaţiei atestă dorinţa de a transforma închisoarea în Memorial. Ana Blandiana era datoare să pomenească despre această iniţativă. Oamenii aceştia au fost daţi deoparte. De altfel, la inaugurarea Sighetului n-a fost menţionat nici măcar numele inginerului-proiectant al Memorialului.

Aiudul nu trebuie să fie un nou Sighet

N-aş vrea ca Aiudul să fie un nou Sighet. Am fost la Mănăstirea Petru Vodă, unde am căpătat binecuvântarea Părintelui Justin, am vorbit puţin cu dânsul, printre altele şi de o controversă care agită mult cercurile intelectuale româneşti privind apartenenţa la masonerie a unei personalităţi cunoscute a vieţii culturale şi, printre altele, am aflat de lupta dârză care se dă între partida patriotică, naţionalistă, suferindă a deţinuţilor politic şi alte planuri, care probabil aparţin masoneriei, de a se face la Aiud ceva care nu prea are legătură cu faptele de sfinţenie care s-au întâmplat în această închisoare.
- Părintele Justin vorbeşte despre o confiscare a suferinţei de către torţionari sau urmaşii lor.
- Eu n-am avut timp să detaliez acest aspect. L-am întrebat doar: „Părinte, acest grav zvon care circulă în societatea românească este o colportare, o defăimare, sau este un lucru real?”. Şi mi-a spus că este un lucru real.
- După părerea mea există o tendinţă de confiscare a acestei memorii a rezistenţei şi a luptei anticomuniste. Sighetul a devenit o închisoare corectă politic, la Aiud diversiunile se ţin lanţ, închisoare Piteşti a fost privatizată etc. Pe de altă parte, Tismăneanu, urmaş al unor ilegalişti bolşevici, a condus Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Există o tendinţă de a controla acest proces al memoriei?
- Ăsta e un adevăr axiomatic. Marii istorici, zişi ai comunismului, atât din România, cât şi din afara ţării, sunt ex-troţkişti, maoişti, comunişti, convertiţi, chipurile, dintr-odată, la democraţie. Mai mult decât atât, sunt printre puţinii care au acces la arhive. Prin urmare, unele din spusele lor conţin foarte mult adevăr şi amestecă adevărul cu interpretări eronate, tocmai pentru derutarea publicului. Preferam surse mai puţine, informaţii mai puţine, însă corecte, decât cărţi voluminoase în care sunt unele adevăruri istorice luate din arhive, malaxate de minţi perverse care lucrează la comandă.
- Ei sunt stalinişti ori urmaşi ai staliniştilor care vin astăzi şi ne vorbesc despre anticomunism, reducând răul numai la perioada Ceauşescu.
- Bineînţeles. Sau evită cuvântul comunism şi folosesc cuvântul stalinism sau, ceea ce mi se pare foarte grav, niciodată nu şi-au privit retrospectiv anii de prozelitism comunist.
- Cazurile Tismăneanu şi Brucan sunt elocvente.
- Aflăm de-abia acum că Brucan ar fi fost sigur agent KGB, după cum ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu. De ce Brucan era onorat de Mândruţă cu titlul de „dom' profesor” şi cu titlul de „Mafalda al naţiunii”? Brucan, un om care n-avea nici măcar liceul!

Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul

- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, Paul Goma, şi alţii au fost lăsaţi în afară? Ei nu fac parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, n-au făcut parte nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.
- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.
Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai ştim şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.
- Se urmăreşte oare ca aceşti oameni să dispară fizic?
- Exact. Probabil fie aşteptăm să se prescrie crimele, fie să moară cei mai valoroşi martori: cei care au trăit comunismul in temnite.
- Ce părere aveţi de manualul de istorie al comunismului?
- Sunt îngrozit. Avem de a face cu o neglijarea totală a unor aspecte din rezistenţa anticomunistă. În schimb putem admira şpagatul Nadiei Comăneci. Să neglijezi oameni care au luptat în munţi sau au îndurat puşcăria este o ticăloşie fără margini şi un act anticreştin.
Anticipez că la următoarea editare a manualului despre comunism pentru elevi o să dispară şi numele Bădiţei Ion Gavrilă Ogoranu şi ale altor personalităţi din rezistenţa anticomunistă.
Cred că Sighetul nu trebuie omis dintre lucrurile care trebuie văzute. Copiii noştri trebuie instruiţi să diferenţieze ce este real în Sighet şi ceea ce a fost prelucrat pentru a se respecta corectitudinea politică şi alte interese de ordin intern sau internaţionalist.

A consemnat Florin PALAS
www.veghea.ro

POETA FLORICA MITROI: Cine sunteti dumneavoastra, domnilor scriitori disidenti romani? De la KGB la PCR si retur. Ana Blandiana: Noi, utecistii! FOTO

Cazul cel mai dibaci de mimare a disidentei īn umbra suferintelor Doinei Cornea īl reprezinta poeta mediocra Ana Blandiana (A.B. mimīnd acum disidenta dupa ce a supt cea mai grasa tīta de la comunisti).

Si-a īnceput "opera" de poeta buna pentru muzica usoara cu o carte intitulata semnificativ (dar īn stilul ei ascuns): "Persoana īntīia plural" (Adica: noi, utecistii!). Are īn acest volum un poem despre activitatea utecista, care se termina astfel: "Tīram tacuti pisica moarta a cetii" (Ana Blandiana are obsesia pisicii īn politica - vezi motanul Arpagic - adica: totul cīt mai acoperit). Nu numai ca volumul contine īn titlu o grava greseala de gramatica, pentru care alta poeta ar fi fost declarata rapid... analfabeta. Dar rasfatatei regimului comunist i se iarta... scaparea, i se ignora chiar (citeste acopera). Nu numai ca pe vremea cīnd traia raposatul George Ivascu, protectorul ei oficial (comunist, bineīnteles), celelalte poete nu aveau pur si simplu acces la "Romānia literara", revista care era mosia Anei Blandiana si a sotului ei legitim Romulus Rusan. Nu numai ca sotul ei legitim Romulus Rusan a publicat interviuri cu munca de partid īn care descria īnflacarat pīna si ce culoare aveau ochii activistului de partid cīnd batea vīntul. Nu numai ca Ana Blandiana a fost atīt de "cuminte" pentru regimul comunist īncīt a putut sa plece peste granita (foto) nde cīte ori a vrut sa-si faca legaturi utile īn strainatate, unde juca (verbal, iar nu scris) rolul "revoltatei"... Dar iata ca Anei Blandiana i se nazare (īn apropierea caderii monstrului) si rolul de disidenta īntr-o lume monstruoasa īn care poete exceptionale ca Angela Marinescu si Ioana Malamen, pīna la 45-47 de ani au fost arestate pur si simplu dupa granitele Romāniei socialiste. A.M. a reusit sa plece o singura data la Paris cu putin timp īnainte de caderea lui Ceausescu, iar Iolanda Malamen n-a trecut niciodata granitele Romāniei. Idem sotul Iolandei Malamen - Mihai Elin -, poet romān exceptional si intelectual de mare finete. Ana Blandiana, fetita cuminte, model, frumusica si care nu punea probleme tovarasilor de la CC, se īntorcea din strainatate si scria fara jena impresii fugare din lumea libera. Bineīnteles nu politice si nu ca sa trezeasca poporul la realitate.

Si iata ca Ana Blandiana īsi īncepe "disidenta"...

Si iata ca Ana Blandiana īsi īncepe "disidenta". Cu vreo scrisoare la "Europa Libera" īn care sa-l demaste pe tiran? Nu. Remarcati ca A.B. n-a scris niciodata o scrisoare contra regimului Ceausescu si n-a dat niciodata nicaieri un interviu īn acest sens. Dar cum se manifesta atunci disidenta sa? Iata cum: prin poeme deosebit de voalate, poeme care nu l-au suparat cu nimic pe tiran, dovada ca nu s-a luat niciodata nici o masura contra ei, s-avem si noi falitii nostri, nu? (citeste disidenti!). Despre aceste poeme voalate, cineva anunta ca sīnt protestatare si lovesc direct īn Ceausescu. De altfel, daca n-ar fi fost trīmbitate sus si tare ca poeme protestatare, nimeni n-ar fi observat nimic deosebit la aceste poeme - fiindca nu era nimic de observat. Singurul poem vag protestatar este un poem aparut īntr-o revista studenteasca din Romānia despre "baietii de pe Calea Victoriei". Adica o mica "sopīrla" despre servitorii Securitatii care pazeau trotuarul la trecerea lui Ceausescu, sopīrla turnata īn urechile obosite ale romānilor, care la ora aceea nu mai deosebeau binele de rau, ceea ce e important si grav de micile mīrīituri ale javrelor care musca īn joaca mīna care le-a hranit. Exact cum la Uniunea Scriitorilor, daca treaba nu mergea bine, eu, Florica Mitroi, care am fost clovnul tragic al Uniunii Scriitorilor din Romānia, īn loc sa-l bestelesc pe Dumitru Radu Popescu, presedintele USR, cum am facut-o de-atītea ori, m-apucam sa-l demasc pe nea Udriste, portarul, ca nu merg treburile bine la U.S. - cam asa si cu demascarea "baietilor" respectivi din poemul Anei Blandiana.

Nu numai atīt: cīnd a fost dat afara redactorul de la revista studenteasca pentru publicarea acestui poem, A.B. n-a protestat public, ca "o doamna disidenta" ce era, ci a tacut chitic, ba īnca au fost trimisi grabnic alti batrīni protectori (Geo Bogza, Gogu Radulescu) la Nicusor Ceausescu - pentru iertaciune.

Si īnca un poem, tot īn revista studenteasca respectiva, īn care A.B. afirma ca Poporul romān este un poem vegetal. Las' ca ideea e prost furata de la altul, dar nici un intelectual serios nu afirma asa ceva despre propriul popor. Dovada: Poporul Romān, Puterea si Maretia sa. A urmat, īn apropierea caderii monstrului, marele poem politic despre Motanul Arpagic (O vedeta de pe strada mea). Cititi, va rog, Motanul Arpagic! Este un poem pentru copii, trivial prin lipsa lui de traire poetica (mai toate poemele A.B. sīnt astfel), a aparut în România cînd functiona monstruoasa cenzura ceausista si... nu contine nici un mesaj politic, nici o aluzie la Ceausescu. Poemul, lipsit de valoare artistica si de mesaj politic, trateaza despre un motan care e vedeta rasfatata a strazii si primeste scrisori de la admiratori si atunci... masinile se opresc īn loc (cīnd i se dau scrisorile, adica!). Acesta este mesajul politic, protestul "marginalizator". Cu ce?

Dar cea mai crīncena dovada a "marginalizarii" neīnfricatei "disidente" de catre regimul ceausist este aparitia īn 1989 a operelor sale īn colectia B.P.T. Deci, īn timp ce "Europa Libera" si toti oamenii de bine se cutremurau de persecutiile īndurate de catre "disidenta" Ana Blandiana (de "marginalizarea", ridicarea dreptului la semnatura etc.), la Bucuresti aparea pe tacute īn B.P.T. "interzisa" sa opera (Bucuresti, 1989). Dupa revolutie A.B. apare īn FSN. Īsi da demisia imediat dupa demisia martirei Doina Cornea. Dar de ce nu a protestat A.B. din prima clipa? N-a vazut cu cine sta cot la cot? Si nici īn acest moment nu protesteaza vehement, ci īn stilul ei ascuns, protest moale, care nu supara pe nimeni, protest pe care lumea libera, radio, presa īl amplifica apoi ca pe Motanul Arpagic deoarece A.B. are prieteni pe care la rīndul ei i-a sustinut si scos din tara la libertate. Si chiar de-ar protesta vehement acum, cīnd raul s-a produs cu acordul tacit al acestor persoane duplicitare care nu din naivitate au lasat guvernul provizoriu sa se īnfiga īn frunte - e tīrziu!

Scriitorii respectivi (A.D.M. A.B., M.D.) nici mesaj suficient n-au si nu au avut, le-a si convenit situatia si au tacut; nu pentru popor au declansat ei slaba lor disidenta, ci pentru ei īnsisi, pentru a-si ridica statuie. Numai ca statuia e de carton si la prima intemperie si la primul foc se naruie. E suficient sa vrei sa vezi adevarul. O scriitoare care ar fi fost īn FSN pentru popor, si nu pentru ea īnsasi, n-ar fi acceptat nici o secunda sa stea cot la cot cu Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, ar fi apelat imediat la popor, ar fi protestat imediat prin presa din lumea libera - doar prin poemul "incendiar" Motanul Arpagic si-a facut un nume de eroina-disidenta-marginalizata. De cine, cīnd, cum si unde - nu se precizeaza. Deci, īn umbra suferintelor Doinei Cornea va jucati de-a disidenta dupa ce ati supt cea mai grasa tīta de la comunisti, doamna Ana Blandiana!

Mircea Dinescu - actualul presedinte al USR

Pe plan valoric, ca scriitor, Mircea Dinescu īi depaseste net pe ceilalti doi (A.D.M. si A.B.), i s-a citit la "Europa Libera" interviul acordat ziarului "Libération", interviu realmente protestatar (īnainte de caderea lui Ceausescu). Membru al FSN, M.D. n-a protestat cīnd a vazut trioul Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, deoarece si Mircea Dinescu se uita cu speranta catre Gorbaciov ca si Ion Iliescu. Doamna Doina Cornea a fost o martira, dar ca politiciana s-a dovedit a fi o naiva. Faptul ca a acceptat o singura clipa sa ia loc īn FSN, alaturi de Ion Iliescu, Petre Roman si Silviu Brucan, o dovedeste cu prisosinta. Dar Mircea Dinescu? El nu este un naiv. Ce-a sperat? I-a convenit situatia, indicatiile rusesti de care asculta! Se stie ca M.D. este bine vazut la Moscova. De aceea este si cel mai periculos dintre cei trei, īntrucīt īn ultima instanta este capabil de compromisuri grave.

Īn interviul citit la "Europa Libera" īnainte de caderea lui Ceausescu, Mircea Dinescu īi acorda clar credit lui Gorbaciov, cīnd se stie ca rusii niciodata nu au prezentat o garantie a legii morale īn politica. Deci, de acolo, din rasarit, īi vin lui M.D. indicatiile, nu? Indicatii de a lasa poporul pe mīna unor banditi si teroristi, ceausisti, stalinisti, securisti si gorbaciovisti. Acesti scriitori duplicitari au avut posibilitatea sa acapareze disidenta cu concursul unor persoane duplicitare din lumea libera!

O singura īntrebare īnca: M.D. nu are studii superioare si īntrucīt nu mai functioneaza la scriitorii romāni de cītiva ani buni legea derogarii de studii ca membru titular al USR, M.D., nefiind capabil sa reuseasca la o facultate (sau poate neinteresīndu-l aceasta), a facut īn ultimii aproximativ doi ani scoala de partid "Stefan Gheorghiu"...

Īntrebare: s-a pus din nou īn vigoare legea derogarii de studii sau Mircea Dinescu functioneaza ca presedinte al U.S. Romāniei libere pe baza dezgustatoarei diplome a scolii de partid "Stefan Gheorghiu"?
Florica Mitroi

"Nostradamus", an I, nr. 1

Februarie 1990

ADEVARUL, ca si CARTIANU, are doua fetze. Azi, Cartianu va prezinta Antologia Rusinii si Antologia Nerusinarii: Blandiana, Tismaneanu, Manolescu

„Cel Viteaz, cel Bun, cel Mare“
Autor: Grigore Cartianu
Data: 11 iul 2009
480 afişări

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?” „Cărţi.” „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!” (Dialog la coadă, 1988)

„Antologia ruşinii după Virgil Ierunca”, volumul îngrijit de Nicolae Merişanu şi de Dan Taloş (Editura Humanitas, 2009), oferă nu doar o porţie consistentă de limbă de lemn în sos de proză, ci şi o colecţie caraghioasă de ode în versuri. Aşadar, la treabă!

Ana BLANDIANA, absolut imbeciloidă (Almanahul "Luceafarul", 1983):

PARTID
Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv
Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani
Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,
Si sufeream respinsa grav de colectiv
Ca nu-mplinism inca noua ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,
Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos
Decat tulburatorul luptelor tumult,
Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios
De imnul colectiv si luminos.
Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,
Oricate maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o sterge.
Candoarea ca un zid
Va masura maturitatea mea, Partid.

PLOAIA
In noaptea asta uda ca o ploaie
Am scris intaiul cintec comunist
De zece zile toamna se jeleste
Si totusi pe santier nu-i nimeni trist...

ODA 1918
Slava neamului acesta
Vremurilor noastre slava!
Slava erei ce se naste
Dusmanita si grozava;
Slava robului de veacuri
Care n-o sa fie rob;
Slava tarii ce inalta
O sesime de pe glob;
Slava!
Slava fericirii
Vremii viitoare slava;
Slava lumii ce se naste
In aceasta ora grava;
Slava anului acesta
Ce-a ucis in colb milenii;
Si de flacari, ca drapelul,
Slava vesnica lui Lenin!

Vladimir TISMANEANU, alias Volo Tismenitki (O conceptie practica si vizionara - Viata Studenteasca)

Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a marxismului si a miscarii muncitoreseti, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice. Este, fara indoiala, privilegiul unei gandiri de exceptie, acela de a imbratisa, intr-o viziune larga, deschisa, realitatea, urmarind in acelasi timp surprinderea articulatiilor intime, determinatiilor concrete ale fenomenului si proceselor sociale, de a concepe universul in si prin particular, de a afirma particularul si de a-l integra universului, refuzand schematismul si reductionismul, speculatia si orice fel de excese teoretizante. Interiorizand profund necesitatea nedogmatizarii demersului teoretic marxist, tovarasul Nicolae Ceausescu accentueaza asupra faptului ca: ” Nu trebuie sa ne multumim cu cea ce s-a spus odata ci sa reconsideram unele teze daca viata, realitatile, faptele demonstreaza ca ele nu mai corespunde, chiar daca la vremea lor au fost juste”. (…)
Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.

Colegul meu editorialist la Adevarul, Nicolae MANOLESCU, un fel de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, director pe la Romania literara si, pe deasupra, ambasador al Romaniei la UNESCO (Partidul – creatorul unui nou tip uman si "Literatura Romana de Azi 1944 - 1964" )

23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirna noul umanism socialist.
Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe.
Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generala a clasei munictoare, „o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavarsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati.
Insusindu-si ideile marxist-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc.
Inca in primii ani de dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturii noastre.
Dupa cum materialismul intra - potrivit observatiei lui Engels, citata de Lenin in "Materialism si empiriocriticism"" - intr-un nou stadiu cu fiecare descoperire stiintifica epocala, tot astfel arta isi innoieste infatisarea in raport cu experientele capitale ale umanitatii, cu evolutia - determinata social - a sensibiltatii umane. Fara a porni din niste "reguli" prestabilite, dintr-un program estetic limitativ, literatura insufletita de idealurile epocii socialiste nu este nici o literatura informa, la discretia reproducerii nesemnificative sau a exercitiului fara sens. Expresie a atitudinii comuniste fata de existenta, ea urmeaza dintr-o necesitate launtrica, izvor=ta din insasi natura sa, anumite principii. Principiul fundamental e acela al partinitatii comuniste, al angajarii. "Literatura - scrie Lenin - trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului".
(…)
Indemnul la cunoasterea profunda, multilaterala a vietii strabate saluturile adresate de CC al PCR conferintelor si congresului scriitorilor, cuvantarile rostite de Gh.Gheorghiu- Dej cu diferite prilejuri. El se desprinde din memorabilele cuvantari tinute de tovarasul Nicolae Ceausescu la int=lnirea conducatorilor de partid si de stat cu oameni de arta si cultura, din mai 1965, si la conferinta din iunie 1965 a organizatiei de partid a orasului Bucuresti. Un amplu rasunet au gasit in constiinta creatorilor de arta cuvintele rostite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR: "Avem o tara frumoasa si bogata, un popor harnic si cutezator, care timp de peste doua milenii, in ani grei de restriste, infratit cu codrii, raurile si vaile, si-a aparat glia, iar acum, sub conducerea partidului, isi zideste o viata noua. Poporului, adevaratul fauritor al tuturor bogatiilor patriei, trebuie sa-i inchine oamenii de arta si cultura tot ceea ce poate crea mai frumos si mai bun. Desigur, se poate si este necesar sa se creeze in diferite forme si stiluri. Putem spune creatorilor de arta: alegeti tot ceea ce credeti ca este mai frumos in culoare, mai expresiv in grai, redati realitatea cat mai variat in proza, in poezie, in pictura si muzica, cantati patria si poporul nostru minunat, pe cei ce si-au inchinat intreaga viata infloririi Romaniei". O sustinuta contributie la popularizarea politicii partidului, la atragerea scriitorilor in lupta pentru democratie populara, pentru crearea unei literaturi animate de idealurile contemporane a dat inca din primii ani de dupa eliberare presa de partid si in general presa progresista. "Scanteia" si celelalte cotidiene care sprijineau actiunea partidului comunist, saptamanalele literare si de cultura au intreprins in anii 1944 - 1947 vaste campanii de difuzare a ideilor revolutionare, a conceptiilor consecvent stiintifice, de demascare a teoriilor inapoiate, reactionare, vanturate de publicisti de dreapta.

Nu fiţi trişti, nu s-a terminat! Am păstrat versuri si slove frumoase şi pentru sâmbăta viitoare.

Nota mea: Interpretarea unui editorial remarcabil al distinsului Gregoire Ecrivan

ANTOLOGIA NERUSINARII. Cine sunt cei care au dat la o parte Rezistenta Anticomunista: "disidentii" Tismaneanu, Blandiana, Manolescu & Coop

Ana Blandiana, Vladimir Tismaneanu si Nicolae Manolescu au stat o luna la improvizatul Muzeu al Comunismului din Bucuresti. Ca exponate.

Conceptiile revolutionar-marxist-comuniste ale falsilor anti-comunisti socio-literati de astazi au fost expuse timp de o luna la Muzeul National de Istorie a Romaniei, in cadrul expozitiei "Epoca de aur - intre realitate si propaganda", realizata in parteneriat cu Asociatia Civic Media. (O sa va povestesc aventura mai tarziu).

La sectiunea Proletcultura, ilustrata prin mai multe extrase din presa si literatura comunista au fost prezenti la loc de cinste Ana Blandiana, cu poezia sa revolutionara "PARTID", Vladimir Tismaneanu, cu articole din "Scanteia tineretului" – "Contradictiile mitului tehnocratic", revista "Amfiteatru" - "Noua filosofie" si tentatia oraculara si "Viata Studenteasca" - "O conceptie practica si vizionara - Perspectiva totalitatii" si Nicolae Manolescu, cu extrase din "Literatura Romana de Azi 1944 - 1964" si articolul "Partidul – creatorul unui nou tip uman". Redam pasaje din operele moralistilor impostori si mincinosi care ocupa in continuare, cu tupeu neokominternist, spatiul public (si oficial) al "anticomunismului".

Ana BLANDIANA:

PARTID

Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv

Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani

Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,

Si sufeream respinsa grav de colectiv

Ca nu-mplinism inca noua ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,

Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos

Decat tulburatorul luptelor tumult,

Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios

De imnul colectiv si luminos.

Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,

Oricate maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o sterge.

Candoarea ca un zid

Va masura maturitatea mea, Partid.

(Almanahul "Luceafarul", 1983)

Ploaia

In noaptea asta uda ca o ploaie

Am scris intaiul cintec comunist

De zece zile toamna se jeleste

Si totusi pe santier nu-i nimeni trist...

Oda 1918

Slava neamului acesta

Vremurilor noastre slava!

Slava erei ce se naste

Dusmanita si grozava;

Slava robului de veacuri

Care n-o sa fie rob;

Slava tarii ce inalta

O sesime de pe glob;

Slava!

Slava fericirii

Vremii viitoare slava;

Slava lumii ce se naste

In aceasta ora grava;

Slava anului acesta

Ce-a ucis in colb milenii;

Si de flacari, ca drapelul,

Slava vesnica lui Lenin!

Ana Blandiana

Vladimir TISMANEANU:

O conceptie practica si vizionara - Perspectiva totalitatii

Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a marxismului si a miscarii muncitoreseti, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice. Este, fara indoiala, privilegiul unei gandiri de exceptie, acela de a imbratisa, intr-o viziune larga, deschisa, realitatea, urmarind in acelasi timp surprinderea articulatiilor intime, determinatiilor concrete ale fenomenului si proceselor sociale, de a concepe universul in si prin particular, de a afirma particularul si de a-l integra universului, refuzand schematismul si reductionismul, speculatia si orice fel de excese teoretizante. Interiorizand profund necesitatea nedogmatizarii demersului teoretic marxist, tovarasul Nicolae Ceausescu accentueaza asupra faptului ca: ” Nu trebuie sa ne multumim cu cea ce s-a spus odata ci sa reconsideram unele teze daca viata, realitatile, faptele demonstreaza ca ele nu mai corespunde, chiar daca la vremea lor au fost juste”.
(…)
Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.
Vladimir Tismaneanu
Viata Studenteasca

Nicolae MANOLESCU:

Partidul – creatorul unui nou tip uman

23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirna noul umanism socialist.

Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe.

Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generala a clasei munictoare, „o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavarsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati.

Insusindu-si ideile marxist-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc.

Inca in primii ani de dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturii noastre.

"Literatura Romana de Azi 1944 - 1964"

Dupa cum materialismul intra - potrivit observatiei lui Engels, citata de Lenin in "Materialism si empiriocriticism"" - intr-un nou stadiu cu fiecare descoperire stiintifica epocala, tot astfel arta isi innoieste infatisarea in raport cu experientele capitale ale umanitatii, cu evolutia - determinata social - a sensibiltatii umane. Fara a porni din niste "reguli" prestabilite, dintr-un program estetic limitativ, literatura insufletita de idealurile epocii socialiste nu este nici o literatura informa, la discretia reproducerii nesemnificative sau a exercitiului fara sens. Expresie a atitudinii comuniste fata de existenta, ea urmeaza dintr-o necesitate launtrica, izvor=ta din insasi natura sa, anumite principii. Principiul fundamental e acela al partinitatii comuniste, al angajarii. "Literatura - scrie Lenin - trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului".
(…)
Indemnul la cunoasterea profunda, multilaterala a vietii strabate saluturile adresate de CC al PCR conferintelor si congresului scriitorilor, cuvantarile rostite de Gh.Gheorghiu- Dej cu diferite prilejuri. El se desprinde din memorabilele cuvantari tinute de tovarasul Nicolae Ceausescu la int=lnirea conducatorilor de partid si de stat cu oameni de arta si cultura, din mai 1965, si la conferinta din iunie 1965 a organizatiei de partid a orasului Bucuresti. Un amplu rasunet au gasit in constiinta creatorilor de arta cuvintele rostite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR: "Avem o tara frumoasa si bogata, un popor harnic si cutezator, care timp de peste doua milenii, in ani grei de restriste, infratit cu codrii, raurile si vaile, si-a aparat glia, iar acum, sub conducerea partidului, isi zideste o viata noua. Poporului, adevaratul fauritor al tuturor bogatiilor patriei, trebuie sa-i inchine oamenii de arta si cultura tot ceea ce poate crea mai frumos si mai bun. Desigur, se poate si este necesar sa se creeze in diferite forme si stiluri. Putem spune creatorilor de arta: alegeti tot ceea ce credeti ca este mai frumos in culoare, mai expresiv in grai, redati realitatea cat mai variat in proza, in poezie, in pictura si muzica, cantati patria si poporul nostru minunat, pe cei ce si-au inchinat intreaga viata infloririi Romaniei". O sustinuta contributie la popularizarea politicii partidului, la atragerea scriitorilor in lupta pentru democratie populara, pentru crearea unei literaturi animate de idealurile contemporane a dat inca din primii ani de dupa eliberare presa de partid si in general presa progresista. "Scanteia" si celelalte cotidiene care sprijineau actiunea partidului comunist, saptamanalele literare si de cultura au intreprins in anii 1944 - 1947 vaste campanii de difuzare a ideilor revolutionare, a conceptiilor consecvent stiintifice, de demascare a teoriilor inapoiate, reactionare, v=nturate de publicisti de dreapta.
Nicolae Manolescu
(presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, director Romania literara, ambasador al Romaniei la UNESCO)

Descarca aici AFISUL cu operele "maestrilor" imposturii

STRICT SECRET: NICOLAE MANOLESCU, omul lui Gogu Radulescu si Zigu Ornea, despre scrisoarea lui Brucan si "sugestia sovietica" pentru "disidenti"

La 25 martie 1989, Securitatea a înregistrat o convorbire dintre criticii literari Nicolae Manolescu şi Livius Ciocârlie. Transcriptul ei a fost introdus în dosarul de urmărire informativă al profesorului Livius Ciocârlie ca "Notă cu privire la discuţia telefonică dintre Livius Ciocârlie şi Nicolae Ma­no­lescu, despre «cazul Deş­liu», Mir­cea Dinescu, Ana Blandiana şi «scri­soarea celor şase»."

Strict secret
Exemplar unic
În cadrul unei discuţii purtate la data de 25 martie a.c. între criticul li­terar Nicolae Manolescu şi scriitorul Livius Ciocârlie, cei doi au abordat şi următoarele aspecte:
- Referindu-se la episodul petrecut la Casa Scriitorilor, la care "eroii" au fost Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat: "Cei doi erau la masă şi cineva de la bucătărie care, pe furiş, le-a spus să fie atenţi, căci au venit nişte băieţi de la Securitate, care au răscolit tot coşul de farfurii murdare pentru a căuta o anume farfurie pe care chelnerul care a deba­ra­sat a pus-o la grămadă pentru că n-a ştiut ce-i cu ea. A doua zi, când s-au întâlnit la aceeaşi masă, li s-au adus nişte chifle pe o farfurie, după ca­re a venit rapid chelneriţa şi a zis: Vai, ce veche e pâinea asta, să vă dau una mai proaspătă! Şi a schimbat far­fu­ria. N-a zis nimeni nimic, dar la ple­care Deşliu a băgat farfuria în servietă."
- Cu privire la anchetarea lui Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat că acesta a hotărât să declare greva foamei, lucru pe care i l-a comunicat şi lui Augustin Doinaş, pentru a scăpa de interogatorii.
- Aceeaşi persoană a relatat deapre conţinutul scrisorii trimise de Mircea Dinescu la Europa Liberă şi transmisă pe post.
După ce face o trecere în revistă a modului cum Mircea Dinescu a fost exclus din partid şi dat afară de la România literară, Nicolae Manolescu s-a plâns că încă nu a putut lua le­gă­tura cu acesta nici telefonic, nici perso­nal, cu toate că a mers aproape zilnic la Uniune pentru a-l întâlni.
De asemenea, a afirmat că a încercat să intre la D.R. Popescu pentru a-i arăta că nu este de acord cu modul cum sunt trataţi Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, că ştie tot ce li se întâmplă acestora, dar nu a putut încă lua legă­tura cu preşedintele, deoarece acesta este tot timpul "foarte ocupat". To­tuşi, s-a întâlnit cu Augustin Doi­naş, care i-a confirmat totul despre Dan Deşliu, a cărui situaţie este cunoscută şi de Zigu Ornea şi Radu Cosaşu.
Despre Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu a spus că nu mai ştie nimic de joi, dar până atunci cunoştea că se putea mişca liber prin oraş, cu toate că plimba după el trei maşini şi o trupă de oameni, aşa cum plimbase şi el în toamnă.
La rândul său, Livius Ciocârlie îşi exprimă credinţa că "ăştia sunt înne­buniţi, deoarece sub ochii lor Mircea Dinescu reuşeşte să transmită scri­soa­rea afară", afirmaţie pe care Mano­lescu o completează, arătând că "până acum nu l-a împiedicat nimeni să facă ceva".
Discutând despre cei doi, Nicolae Manolescu apreciază că lui Dan Deş­liu i se aplică un tratament mai dur, deoarece în scrisoarea lui a atacat direct "persoana", pe când Mircea Di­nescu a scris-o mai la general, fără atac direct la persoană.
- Livius Ciocârlie i-a relatat interlocutorului său că a aflat de la Ga­bri­ela Adameşteanu că şi Ana Blandiana a făcut o scrisoare, Nicolae Manolescu confirmându-i afirmaţia şi ară­tân­du-i că e vorba despre o scrisoare în care Ana Blandiana îşi cere dreptul de a publica, scrisoare adresată tuturor forurilor.
El subliniază că totuşi situaţia Anei Blandiana se va rezolva pozitiv, dar această rezolvare "se pare că ei nu-i convine, neaşteptându-se la aşa ceva." Aceste aspecte Nicolae Ma­nolescu le cunoaşte de la Zigu Ornea, care, la rândul lui, le-a aflat în urmă cu câteva zile de la "Moşul", poreclă prin care îl desemnează pe Gogu Rădulescu.
- Readucând discuţia la Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Mano­lescu arată că a auzit că s-ar intenţiona să se facă o mare adunare la Uniunea Scriitorilor pentru a-i exclude pe cei doi din rândul membrilor Uniunii. Livius Ciocârlie a afirmat că el nu poate crede că ar fi posibil aşa ceva, afirmaţie cu care interlocutorul este de acord, apreciind că "ar fi un risc enorm, deoarece precis că vor fi câţiva care vor vorbi împotriva excluderii şi vor vota împotriva acestei măsuri".
- Abordând un alt subiect, Nicolae Manolescu a relatat că ştie de la Gogu Rădulescu că acum două săptămâni a fost "un executiv", care nu s-a dat publicităţii şi care a avut loc imediat după ce "şeful" a fost informat despre "scrisoarea celor şase", scrisoare ce a provocat acolo "o vâjâială nemaipomenită", că toată lumea vorbea pe muteşte, iar "el" a spus "să se facă, să se dreagă, să se ia măsuri, să se tragă, să nu mai ştiu ce!", hotărându-se să se ţină aceste adunări ale oamenilor muncii, să se publice în presă, să se dea la radio şi la televizor.
Tot acolo s-a stabilit şi conţinutul textelor ce au fost date spre publicare ziarelor, dar marţi dimineaţă n-au apucat să pu­blice aceste texte decât unul sau două ziare, după care s-a sistat totul brusc printr-o dispoziţie de sus, fără nici o explicaţie. S-au ţinut câteva adunări ale oamenilor muncii, dar acestea nu s-au făcut pu­blice şi presa nu a dat nimic, numai radioul a apucat să dea, dar cineva de la radio i-a spus lui Radu Cosaşu că la radiojurnalul de marţi, literalmente i s-a luat crainicului din mână textul pe care trebuia să-l citească, căci hotărârea a venit pe neaşteptate. De aia s-a intrat în emisie şi s-a luat textul, iar din momentul ăla nu s-a mai dat nimic, decât chestii vagi cu legalitatea.
Livius Ciocârlie a afirmat: "Eu cred că atunci când s-a anunţat că Mircea Răceanu este acuzat, reacţia a fost atât de clară că e vorba despre o maşinaţie, încât asta i-o fi pus în gardă că ies mai prost."
Nicolae Manolescu: "Ce dracu s-a întâmplat şi ce a fost în capul lor, eu nu ştiu!."
Referindu-se la Mircea Răceanu, Nicolae Mano­lescu arată că acesta a fost înfiat în timpul războiului, că s-a născut la Doftana şi este fiul lui Bernat Andrei şi al Ilenei Andrei, episod care este foarte bine prins în cartea "Trandafirii Doftanei." Legat tot de acest aspect, Nicolae Ma­nolescu afirmă că Gogu Rădulescu i-a spus că atunci când a aflat despre cine este vorba "Tova­răşa" a plâns. El l-a întrebat pe Gogu Rădulescu dacă "Tovarăşa" a plâns şi atunci când "a pus la cale toată porcăria asta."
Cei doi interlocutori continuă discuţia cu o serie de aprecieri tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat şi fac comentarii pe tema aşa-zisei situaţii dezastruoase în care s-ar afla ţara noastră.
- Readucând discuţia la Gogu Rădulescu, Nicolae Manolescu face următoarele aprecieri: "Eu l-am văzut după toată povestea asta o singură dată, Zigu l-a văzut de vreo trei ori. Eu nu l-am văzut decât sâmbăta trecută, de când e vâjâiala asta, şi era foarte bine dispus, surprinzător chiar, fiindcă asta discutam şi cu Zigu când am plecat de acolo. Zic: Ce-i cu ăsta, mă? A înnebunit!?!, la care el mi-a spus: Păi, mi-a dat telefon luni, după şedinţa aia, şi era foarte bine dispus! De unde cu o săptămână sau două înainte era foarte prost dispus, încât tot timpul spunea că el de data asta nu mai ratează ocazia să-şi dea demisia, că nu mai poate, că nu ştiu ce, că face acum la prima plenară sau măcar la Congresul de anul ăsta, că el iese, că încearcă de la Congresul al XIII-lea să-şi dea demisia, dar nu i s-a primit, ceea ce e adevărat; iar acum este foarte bine dispus!"
Livius Ciocârlie l-a întrebat: "Ce posibilităţi reprezintă presiunea internaţională de a deter­mina ceva."
Nicolae Manolescu: "Acum se pune nădejdea în altceva, cu cei şase în special. Eu zic că, mi-a atras atenţia şi mie şi cred că la toată lumea, finalul acestei scrisori. După ce-i fac ăştia toată papara, în loc să-i spună: Acum ia-ţi bagajele şi pleacă!, ei spun că acum, dacă vrei să discutăm, trebuie să fie linişte, să nu mai exporte alimente, adică două din ele perfect fezabile, iar a treia mai aşa, dar de acord să-i propună un dialog!
Chestia seamănă foarte tare cu ce se întâmplă prin alte părţi, adică acolo unde dialogul opoziţiei cu înăuntrul partidului este acceptat, nu mai vorbesc despre pluralismul maghiar, dar chiar dialog-dialog, peste tot! Deci, aici, Brucan, din capul lui sau având sugestie sovie­tică, aşa, s-a orientat foarte bine, pentru că a creat în felul acesta prima alternativă politică la puterea asta. Până acum aşa ceva nu există, că Doina Cornea sau Dinescu nu sunt..."
Livius Ciocârlie: "Cu posibilitate de discuţie!."
Nicolae Manolescu: "Deci, prima alternativă politică, prima cheie pe care să spun aşa nu englezii sau, aşa, dar ruşii la o adică s-o bage în uşă şi să încerce să încuie sau să descuie situaţia cu ea, pentru că aici, în fond ăştia ce-au făcut, n-au făcut nimic, n-au pus nici o bombă, nu sunt terorişti, sunt nişte oameni cu care (sic!) în limitele Constituţiei şi aşa, au propus un dialog, acum n-ai ce să le faci! Dacă le face ceva, e nenorocire, adică scandalul este foarte mare. De aici, eu cred că El de-aia este foarte supărat şi strâns cu uşa, fiindă El este conştient că l-au strâns cu uşa şi l-au prins foarte rău în ofsaid! Că aici nu-i nimic de făcut! Eu cred, şi sunt foarte optimist, că chestia este foarte importantă şi din alt punct de vedere! Nu cred că presiunile externe vor putea fi atât de mari, încât să-l determine pe El chiar să închidă (sic!) radical ceva! Pot să-l determine să nu ia măsuri împotriva lor, numai să-i hărţuiască!
Şi mă rog, poate să mai slăbească cu o curea, două, să ne mai dea câte un salam, poate! Dar mai mult nu cred! Însă eu cred că riscul mare pentru El, în momentul de faţă, vine din interior! De ce? Pentru că pentru prima dată există posibilitatea ca, mă rog, nemulţumirea care există în toate domeniile, inclusiv în armată şi Securitate, e limpede!, să poată folosi, să poată aduna în jurul unităţii politice, adică noi n-avem tradiţie să vină generalul Popescu să-l dea jos pe ăsta şi să se proclame şef, dar generalul Popescu, dacă-l prinde şi-l rade cu o echipă de zece soldaţi într-o zi, poate să se adreseze acum lui Corneliu Mănescu sau lui Apostol pentru a conduce până se fac nişte chestii!
Dar eu zic că pentru El pericolul mare de aici vine! Nu e exclus să se întâmple. Adică curajul... nu curaj, să dea o formă de legitimitate unei lovituri care până acum era, cum? Oricine care avea..."
Livius Ciocârlie: "Şi pentru aia ce facem?"
Nicolae Manolescu: "Ce fac? Vorbesc cu gene­ralul cutare şi pot să fac chestia asta! Cu nişte riscuri foarte mari, dar pot să fac! Şi după aia ce faci!?! Până mă adresez lui Gorbaciov, până... aici ce fac? Gorbaciov ce-o să zică? Nu! Chestia se face dinăuntru. Pe când acuma gata, acuma s-a făcut breşa, există această chestie! Vine acuma unul din ăştia şase, sau doi, şi faceţi chestia."
Livius Ciocârlie: "M-am gândit şi eu că trebuie să vină acuma mii şi mii de oameni, securiştii şi nu mai ştiu ce, care se pot gândi: Ce se întâmplă cu mine dacă va cădea ăsta? Vorbind despre ăştia mii şi mii, unii chiar ar putea face ceva! Poate că asta ar fi o şansă! Dar?!"
Nicolae Manolescu: "Probabilitatea este! Acum ce se va întâmpla efectiv, aşa, nu ştiu! Mai există şi alte riscuri, riscul ca la această... că eu am vorbit cu Deşliu după scrisoarea cu cei şase, el fiind prieten cu Brucan, mi-a spus printre altele că Brucan, venind de la Moscova cu trenul, a fost dat jos din tren la Ungheni şi ţinut o noapte în sala de aştep­tare până când s-a întâmplat ceva la Bucu­reşti, se pare că nu erau decişi dacă îl mai lasă sau nu să se mai întoarcă; el a fost foarte prudent pe unde a fost, adică a dat nişte interviuri mălăieţe, că m-am şi enervat, ştiu că a avut un conflict cu Dorin (Tudoran, n.n.) la «Vocea Americii», că a vrut să-i ia un interviu şi n-a vrut întrebările lui Dorin, a vrut să-şi pună singur întrebări şi Dorin l-a refuzat, el de fapt pregătea această chestie şi nu-i convenea să rateze, că, dacă nu intra în ţară, rata toată chestia din capul locului!
Deci el a făcut-o, că mi-a spus Deşliu că el a ales oamenii cu maximum de garanţii, că eu l-am întrebat de ce nu s-a dus la Maurer, şi el mi-a spus că nu putea, că se prindea (sic!) chestia! Dar el spera că, odată făcută, acuma ăştia să se mişte, căci ce-l împiedică pe Kiraly ăla sau cum îl cheamă, pe Maurer sau pe altul....."
Livius Ciocârlie: "Să prelungească, da!"
Nicolae Manolescu: "La Doina Cornea sunt 28 care s-au asociat la scrisoarea ei?! De ce n-ar fi şi la această chestie încă doi-trei! Că ar fi important să fie! Adică deocamdată la nivelul de foşti!"
Livius Ciocârlie: "Deşi eu îmi închipui că tocmai acum asupra acestora trebuie să fie un control!..."
Nicolae Manolescu: "Sunt păziţi foarte tare! Pe de altă parte, mi-a zis Deşliu o chestie foarte tare, pe care o ştie şi Cosaşu, nu ştiu de unde, şi anume că ăsta care s-a dus cu scrisoarea la ambasadă iniţial a plecat spre americani şi n-a fost lăsat, se pare că Răceanu a dus scrisoarea, nu Brucan, după care s-a dus la englezi şi acolo a reuşit."
Livius Ciocărlie: "Şi Miliţia de la poartă nu l-a oprit?"
Nicolae Manolescu: "Şi Securitatea care îi urmărea, ei ştiau ceva, aveau! Securitatea ar fi ştiut dinainte. Şi nu i-au împiedicat."
Livius Ciocârlie: "Păi, asta e! Că eu m-am tot întrebat cum au reuşit ei să facă. În primul rând, să se înţeleagă. Adică..."
Nicolae Manolescu: "Se pare că Securitatea a ştiut şi nu i-a împiedicat. Că Gogu Rădulescu ne-a spus că, în furia aia, «Să vezi că o să-l dea afară şi pe cel de la Securitate!» De ce? Zice: Nu s-au comportat bine. N-a spus de ce. Adică ce, zic, n-au prins de veste, dar ce-ţi închipui? N-a spus mai mult. Deci, că-i adevărat sau nu, sau că e o bănuială, ori­cum e foarte grav. E în postură foarte proastă Se­cu­ritatea în chestia asta şi eu zic că chestia cu Di­namo de acum... pe enervarea ge­nerală pe chestia cu ei."
Livius Ciocârlie: "Da, da, da."
Nicolae Manolescu: "Adică cum, măi, nici atâta lucru nu sunteţi în stare, să mă păziţi de..., adică nu puteţi împiedica un om care a mai făcut-o o dată să o facă a doua oară? Că Brucan a făcut textul."
Livius Ciocârlie: "Păi, evident, dar faptul că şi-a primit acordul lor, păi, ar fi, trebuie să fie nişte întâlniri între ei sau telefoane!?! Înseamnă că a închis ochii cineva!."
Nicolae Manolescu: "Iată că au făcut-o! Au închis ochii, s-a ştiut ceva! E făcută bine şi din alt punct de vedere, ea nu e dată «Europei Libere», ea este dată englezilor şi transmisă imediat, iniţial, pe lângă guvernul englez, iar guvernul englez a comunicat-o BBC-ului! Deci, când Brucan a fost la Londra, el punct cu punct şi-a aranjat mişcările! Nu s-a dus la «Europa Liberă», ca să nu-l mai ia la întrebări, cum l-au luat prima dată, tot de la o scrisoare - asta tot de la Deşliu o ştiu, că l-au chemat de la partid ca să-l judece că de ce a făcut scrisoarea aia!"
Livius Ciocârlie: "Evident că deocamdată sunt foarte prudenţi, adică nu vor să întindă coarda!." Nicolae Manolescu: "Deocamdată pe Bârlă­deanu... că-i fac o chestie cu videocasetofoane. Pe Deşliu îl ameninţă cu cafeaua! Da, bine, sunt prost inspiraţi, dar s-ar putea ca astea să fie doar aşa, glume! Un fâlfâit, aşa, ameninţări fără consecinţă! Dar cum s-ar putea să fie realmente proşti! Pentru că cei care fac aceste anchete, uite dovada pe linie de partid, sunt de fapt nişte proşti, adică ei nu mai oameni de mare nivel în partid (sic!)!"
Livius Ciocârlie: "Deşi pe mine mă uimea, atunci, în noiembrie, cu câtă prudenţă vorbea ăla care a venit la Timişoara! Evident, erau atât de înfricoşaţi de ideea că s-ar putea face ceva, încât voiau să nu facă nimic, nimeni nu l-a tratat până acum aşa mare scriitor ca ăla! A acceptat discuţia, în sensul că a cedat aşa, tot, că eu i-am spus: Domne, ăsta are de ce să facă, recunoaşteţi că sunt lucruri, sunt nemulţumiri, nu?, iar el: "Da, da, sunt într-adevăr, dar să se ia legătura cu forurile de aici, nu din străinătate! Deci dacă cu mine, care nu am nimic, era atât de prudent, nu cumva să mă întărâte..."
Nicolae Manolescu: "E chestie de oameni, că cu mine s-au purtat foarte..."
Livius Ciocârlie: "Da, am auzit şi m-am mirat!"

Document reprodus din volumul Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983, si redat in suplimentul Scanteia al Jurnalului National - http://www.jurnalul.ro/
Vezi si Gogu Radulescu in sedinta CPEx

DISIDENTI DE AUR TARA NOASTRA ARE. Luptatorii anticomunisti Mircea Dinescu si Ana Blandiana pe meterezele de la Paris, in 1978 - FOTO

Mircea Dinescu, St. Aug Doinas, Ana Blandiana, Teodor Bals, Petre Ghelmez la Credit Lyonnais

Turnatorul lui Horatiu Malaele este vicele Anei Blandiana. La Alianta Civica pute rau a Usturoi!

PREGĂTIRI
Congresul Alianţei Civice a fost pregătit minuţios cu mult înainte de data desfăşurării lui. Astfel, din luna septembrie a anului 1999, au început să se desfăşoare adunările de alegeri ale noilor comitete de conducere ale filialelor AC. Regulamentul acestor alegeri a fost diferit de al alegerilor din alţi ani, cea mai importantă dintre deosebiri fiind introducerea unor precizări privind limitarea numărului membrilor partidelor, precum şi al numărului de membri ai aceluiaşi partid în comitetele nou alese. Această precizare a apărut ca o necesitate, o adaptare la realitate, în urma încercărilor unor partide, prin membrii lor care erau şi membri AC, de orientare a activităţii Alianţei Civice în favoarea unuia sau altuia dintre ele.
Rezultatele alegerilor din filiale au fost analizate minuţios de Comisia de Validare şi, cu unele excepţii, aprobate.
O dată cu alegerea noilor comitete de conducere, au fost desemnaţi şi delegaţii filialelor la congres. Dintre ei, cei care intenţionau să candideze pentru o funcţie în Comitetul Naţional de Coordonare al Alianţei Civice au trimis Comitetului Director Naţional o ofertă prin care, în afara datelor personale (cuprinzându-le şi pe cele referitoare la eventuala apartenenţă la vreun partid), anunţau funcţia pentru care candidează, timpul pe care consideră că îl pot aloca exercitării acestei funcţii şi, în general, activităţii din cadrul Alianţei. În acest context, delegatul putea veni şi cu propuneri de proiecte pe care intenţionează să le realizeze. Oferta a fost însoţită, potrivit unei hotărâri a Comitetului Naţional de Coordonare, de o declaraţie legalizată la notariat, din care să reiasă dacă aspirantul la funcţie a fost sau nu agent, informator sau colaborator al fostei Securităţi sau al unor servicii echivalente cu poliţia politică. Numai după trimiterea documentaţiei integrale, candidaţii au fost trecuţi pe lista ce urma să fie supusă votului delegaţilor.
În tot acest timp, la Bucureşti, candidaţii se supuneau aceloraşi rigori. Şi, pentru că, dovedindu-şi consecvenţa, Alianţa Civică aplică propriilor candidaţi aceleaşi cerinţe pe care le impune celor ce doresc să fie susţinuţi de ea la alegerile locale şi parlamentare, în ziua de 26 aprilie, la sediul său din Piaţa Amzei a fost invitat un notar, în faţa căruia candidaţii la Senatul sau la Comitetul Naţional de Coordonare al Alianţei Civice au dat declaraţiile de necolaborare cu fosta Securitate.

*
La ora 10oo, dna Ana Blandiana a declarat deschise lucrările Congresului 6 al Alianţei Civice mulţumind înaltelor personalităţi, oamenilor de cultură şi preşedintelui României pentru participarea la acest eveniment.

Dnul Paraschiv Siru Usturoi, din Vrancea, a atras de asemeni atenţia asupra unor manevre politice ale partidelor antireformatoare.

*

Paraschiv Usturoi este revolutionar cu acte in regula, vicepresedintele Aliantei Civice Vrancea si a fost membru marcant PNTCD, PNL-CD si PNL.

«Eroul» revolutiei de la Focsani, colaborator al Securitatii

Ziarul de Vrancea 27.10.2008
Paraschiv Siru Usturoi, seful Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Vrancea, este acuzat ca turna la Securitate actorii si scriitorii @ Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a cerut Tribunalului Bucuresti sa decida daca Usturoi a avut calitatea de colaborator in urma notelor informative descoperite in dosare @ primul termen va avea loc in noiembrie u Seful Culturii vrincene avea nume de cod «Zamparo» si l-a turnat printre altii si pe actorul Horatiu Malaiele, dupa un spectacol @ Paraschiv Usturoi crede ca totul e o «facatura» pentru ca a deranjat sistemul si promite sa se razbune cu trecutul @ Printre cei care au cerut deconspirarea sa se numara Venera Arvinte si Bogdan Hutanu

La aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, revolutionarul Paraschiv Siru Usturoi, inspectorul sef al Directiei pentru Cultura Vrancea, este deconspirat ca fiind fost colaborator al Securitatii. Dezvaluirea a fost facuta de membrii Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), care au sesizat Tribunalul Bucuresti, cerind magistratilor sa constate calitatea de fost informator a celui mai vocal si omniprezent personaj din Vrancea postrevolutionara. Procesul va debuta pe 18 noiembrie. Paraschiv Usturoi, cunoscut publicului si ca Puiu Siru, a fost verificat de CNSAS ca urmare a cererilor facute de Venera Arvinte, fost director al Directiei pentru Cultura in timpul guvernarii PSD si o mai veche cunostinta a lui Puiu Usturoi, si Bogdan Hutanu, angajat al Muzeului de Istorie. Potrivit CNSAS, Paraschiv Usturoi a semnat angajamentul de colaborare pe 2 martie 1977, cind a primit numele conspirativ «Zamparo». Misiunea acestuia era «supravegherea informativa» a angajatilor Casei de Cultura din Focsani, unde a lucrat ani de zile.

Din documentele depuse la Tribunal rezulta ca acesta a facut mai mult decit atit, ar fi turnat la Securitate nume mari din rindul artistilor. Un exemplu ar fi cunoscutul actor de comedie Horatiu Malaele, care a fost la un pas sa fie arestat dupa un spectacol sustinut la Focsani, in care a vorbit ironic despre frigul singuratic din frigidere.

In dosarul trimis la Tribunal, CNSAS a dat mai multe exemple din informarile facute de Puiu Siru catre Securitate, chiar daca numele victimelor nu sint deconspirate. Astfel, una dintre «turnatorii» viza «comportamentul» echipei din Clubul Tineretului frecventat de multi artisti ai vremii. Puiu Siru relata ca la un chef facut de aceasta echipa la Restaurantul Caprioara s-ar fi spus bancuri “cu fine aluzii politice”. «Concret, regizorul M. C., care se crede un mare poet, a inceput sa recite versuri din creatia lui destul de tendentioasa. I-a tinut isonul poetul D. P., prieten cu C.C., care a spus un banc cu tiganii care-si trimit bulibasa la secretarul de partid». Pe de alta parte, potrivit unei note de raport facuta de un ofiter de Securitate pe 7 iunie 1978, pe baza materialelor de prima sesizare furnizate de informatorul «Zamparo» in acelasi an, s-a deschis dosar de urmarire informativa asupra unui numar de patru persoane care faceau parte din cenaclul literar «Miorita», posibil nume cunoscute din lumea culturala a Vrancei si nu numai, tinind cont ca grupul era frecventat de multi literati. De asemenea, potrivit unei alte note de raport din 17 iulie 1979, in urma informatiilor furnizate tot de Puiu Siru, Securitatea a decis «atentionarea numitului S. V.» intrucit era ascultator fidel al postului Europa Libera si s-a declarat adept al lui Paul Goma. CNSAS a mai descoperit, fara a da nume insa, ca «Zamparo» a dat informatii Securitatii si despre «cunoscutii sai» care “au facut propaganda asa-zisei bunastari occidentale, respectiv a vietii din Australia”.

Cum l-a dat in primire pe Horatiu Malaele

In actiune, CNSAS arata ca, intr-o informare facuta Securitatii pe 19 aprilie 1988, Paraschiv Usturoiu ar fi scris, despre recitalul sustinut de Horatiu Malaele, astfel: « (…) a introdus o serie de afirmatii care au stirnit hazul, dar aveau un caracter politic interpretabil. Dintre ele retin: «Ma duc la frigider, deschid, si ce credeti ca gasesc in el…frig !!» sau «Tai o felie de salam pe o piine !!!» (…) A folosit expresii vulgare, aproape triviale. Publicul l-a ovationat, apreciind curajul sau de a exprima astfel de idei. Mentionez ca la spectacol au participat oficialitatile judetului pina la cel mai inalt nivel si ca el cunostea acest lucru, cit si faptul ca spectacolul s-a realizat cu sprijinul acelor oficialitati». Intr-o alta informare facuta Securitatii, Usturoi spunea ca a asistat la o discutie intre doua persoane care spuneau despre Loredana Groza ca are un talent deosebit dar ca nu se poate realiza in tara, neavind posibilitati. «Tot cu acest prilej, in discutie a lasat sa se inteleaga (unul dintre cei doi interlocutori - n.r.) ca la noi nu sint conditii corespunzatoare ca artistii sa se exprime pe masura talentului», sustinea «Zamparo» in informare. La vremea respectiva, Puiu Siru era o adevarata vedeta locala: cintaret si chitarist intr-o formatie de muzica usoara de succes care functiona pe linga Casa de Cultura. In plus, era si posesorul unui Aro cu numar scurt. Tinind cont de toate aceste note informative, CNSAS a considerat ca seful Culturii vrincene a incalcat dreptul la viata privata, la libertate de constiinta si libera exprimare, toate prevazute de Constitutie si de Pactul International privind Drepturile Civice si Politice. Paraschiv Usturoi este revolutionar cu acte in regula, vicepresedintele Aliantei Civice Vrancea si a fost membru marcant PNTCD, PNL-CD si PNL. Usturoi a fost consilier judetean intre 1992-1996 si in doua rinduri inspector sef la Cultura, prima data pe vremea fostului prefect PNTCD Petre Ripeanu, deconspirat ca ofiter in fosta Securitate. Procesul lui Usturoi va începe la Tribunalul Bucuresti pe 18 noiembrie.

Usturoi n-a mincat si nici gura nu-i miroase

Continuarea la
http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=23424

Antonescu a salvat evreii de la gazare. Dar cand "diletantii" se baga in istoria Romaniei iese exact pe dos...

Maresalul Ion Antonescu in noile documente din Arhivele germane
A existat oare o aprobare a maresalului Antonescu privind deportarea evreilor la Auschwitz?
de Tesu Solomovici
Ca istoria nu e matematica si ca timpul se joaca cu intelesurile date unor evenimente ne-o demonstreaza din nou aparitia voluminoasei lucrari "Al III-lea Reich si Holocaustul din Romania (1940-1944). Documente din arhivele germane", editata de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel". E vorba de o lucrare esentiala pentru cunoasterea in adancime a guvernarii antonesciene si, totodata, a evenimentelor tragice care au indoliat evreimea romana in anii razboiului. Cei doi istorici, Ottmar Trasca, (autorul selectiei, traducerii din limba germana si al notelor), si Dennis Deletant, (semnatarul studiului introductiv), considera ca refuzul maresalului de a permite Berlinului nazist deportarea evreimii-romane in lagarele de exterminare din Polonia si oprirea, in general, la 13 octombrie 1942, a oricaror deportari in Transnistria, ar fi o "pretinsa rezistenta" opusa de Ion Antonescu in fata cererilor repetate ale conducerii celui de-al III-lea Reich de aplicare a "Solutiei finale" pe teritoriul Romaniei.
"Pretinsa rezistenta"
Sintagma " pretinsa rezistenta" starneste controverse. Deletant are multe explicatii pentru acest refuz al conducatorului statului de a permite lui Hitler ghetoizarea si, ulterior, deportarea populatiei evreiesti din Romania in lagarele mortii din Polonia, asa cum s-a intamplat in alte state aliate/satelite ale Germaniei naziste (de ex. Ungaria), dar refuza sa creada ca ar fi vorba de o autentica rezistenta a maresalului. Desi documentele existente si traduse acum in romaneste atesta aceasta "rezistenta" a maresalului, totusi ea nu e recunoscuta ca atare. Probabil pentru ca o asemenea interpretare ar da apa la moara, asa cum scrie Dennis Deletant, "perceptiei distorsionate cu privire la politica antisemita a regimului antonescian". Nimic mai fals! Din nefericire, exista multi istorici care cred asa.
Personal, nu am putut intelege niciodata de ce unele gesturi, hai sa le spunem "pro-evreiesti" ale maresalului, trebuie estompate, de parca adevarul despre natura antisemita a regimului antonescian ar avea de suferit din aceasta cauza. Si daca mi-e drag Platon, mai drag imi este adevarul, asa ca o voi spune apasat: maresalul Ion Antonescu a anulat, la 13 octombrie 1942, planul german de deportare a evreimii romane in lagarele de exterminare din Polonia, salvand astfel cele cateva sute de mii de evrei traitori in Muntenia, Moldova, Dobrogea, Banat si Transilvania de Sud.
Continuarea la
Dosare Ultrasecrete: Maresalul Ion Antonescu in noile documente din Arhivele germane
Vezi si
Evreii din Romania in timpul lui Antonescu: Larry Watts prezinta Raportul Filderman-Manuila
Evreii in anii regimului Antonescu: Interviu cu academicianul Dinu C Giurescu
Foto: Dennis Deletant si afacerista anticomunismului, fosta poeta comunista Ana Blandiana
Vezi: Apel catre Liichele: DOVEZI ALE COLABORATIONISMULUI COMUNIST Al ANEI BLANDIANA

Avem si noi "432"-ul nostru: Stefan Andrei despre Tismaneanu, Celac, Blandiana, Dinescu, Gogu Radulescu, Iliescu & Coop, KGB, GRU

Observati numarul ziarului...

Stefan Andrei: A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,"Ciungul", cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren... Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii '60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici, cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul '68, la vizita acestuia la Bucuresti: "tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi". Si-atunci Hrusciov i-a zis: "Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem..." Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi... Al­tul, la fel: tatal lui Celac, primul mi­nistru de Externe pus de Iliescu chiar in '89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz. Are si o sora, Mariana, pe care o intindeau colegii mei de la "Scanteia Tineretului" pe sus, deasupra Cofetariei "Albina", unde aveam sediu atunci... El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Ca­linescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei.
Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa...
Ce se intampla... Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era "moda" atunci. Suntem in perioada ilegalista. PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice... Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul "Sora". Pe asta a apucat-o iunie '40 - ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est - in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion. Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica. Cand a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi.
Reteaua lui Gogu Radulescu
Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu', galagiosu' de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu. Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU. Chiar inainte de momentul decembrie '89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a "iertat" de puscarie Iliescu... Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica "genocid" - ca am omorat 60.000 de oameni...
Continuarea la
ZIUA: Iliescu in pat cu Elena