Monday, August 24, 2009

CUI FOLOSESTE RAPORTUL TISMANEANU? Falsificarea numarului detinutilor politic. Din Jurnalul lui Paul Goma. O analiza de Magda Ursache

Miercuri 14 ianuarie 2009
Am primit mai demult acest text al Magdei Ursache, dar din pricina bolii abia acum l-am citit. Si am constatat ca e foarte bun:
Magda Ursache Replay la Echilibrul constiintei civice
Am mai scris despre ingrijorarea, spaima expulzatului din URSS, Vladimir Bucovski, despre semnalul sau de alarma din Noua Europa, privind tehnica de incorporare a monstrului, absorbtia tel quel a structurilor care prelungesc trecutul, cei care au controlat controlind in continuare, fara a se lasa controlati. Memoria pare a fi programata, dirijata, planificata sa fie selectiva in favoarea unora; uitam, presati sa o facem, intretinind bolile mentalului colectiv.
Un val de pseudo-jurnale, care ar trebui avizate pe coperta cu Atentie, se deformeaza!, reflecta strimb obsedantele decenii, dezorientind cititorii. in topul falsurilor, cele 3 volume ale Ninei Cassian, frumos intitulate Memoria ca zestre, unde RPR apare ca republica ideala a literelor, iar viata artistului e „buna, dulce, gustoasa, incapatoare” (vezi nota din 1962), plina de sejururi la Peles, de sindrofii, de chefuri „pe rupte”. Pentru Nina Cassian, Cancerul lumii (poem scris sub diriguirea lui „Mony” Crohmalniceanu) era Imperialismul. Pe Constanta Craciun, tesatoarea-ministresa a Culturii, o vedea ca „arhanghelul” justitiar „taind cangrenele” numite Brancusi, Blaga etc.
Si astfel de mistificari invadeaza rafturile librariilor.
S-a ajuns pina acolo incit nu comunizarea este blamata, ci decomunizarea, conform articolului lui Gheorghe Grigurcu, Echilibrul constiintei civice, „Acolada”, decembrie 2008 caruia ma simt datoare sa-i dau un replay. Atuul meu, la care nu renunt, este acesta: nu numai ca sint martor-supravietuitor cu greu al totalitarismului, dar l-am trait pe propria piele. Spun limpede: cine provoca ostilitatea „aparatului” n-avea vreo sansa de reusita sociala.
Semne rele s-au aratat de la inceput. Mai intii, in ianuarie '90, anticomunismul a fost considerat destabilizator. Ca acum sa fie taxat drept iluzie a unor maniheisti, carora li se recomanda sa lase resentimentele de-o parte (cel mai indirjit „resentimentar” fiind considerat Paul Goma), sa ierte si sa uite. A devenit clar ca Dumitru Mazilu, cu istoria lui de tancheta din ianuarie '90, a avut de interpretat un rol: oamenii de bun simt au dezaprobat furia strazii. „Ce vreti? li se striga. Sa-i anihilam pe comunisti, sa-i arestam si sa-i condamnam la moartea” Pusa in acesti termeni, decomunizarea parea de o violentainumana: aproape 4 milioane de membri PCR arestati. in fapt, in 12 ianuarie '90 se ceruse (manifestatia din fata Palatului Victoria) interzicerea prin lege a PCR si eliminarea liderilor lui din viata cetatii.
Repejor, fostii aristocrati ai Puterii din perioada stalinista au iesit la suprafata. Ca Brucan, tobosarul vremurilor noi din epoca de teroare paukerista a fost recuperat ca profetolog al vremurilor tot noi, capitalist, reintroducind insa discursul vituperant al anilor '50. Hohotul lui de ris cinic-nonsalant il mai aud in urechi.
Au fost, ni s-a spus, oameni de bine in CC/PCR, ca Gogu Radulescu, alintat Mosu in varii jurnale. Ca Jebeleanu. Autorul sintagmei „cultura luptatoare” a fost zugravit ca „disidentul” PCR, care rezolva problemele scriitorilor „in defect” la masa lui din restaurantul „Casei”, ca si cum acolo trebuiau rezolvate. Un fruntas al „edificarii socialiste”, ilegalistul Pavel Campeanu, a devenit membru fondator GDS.
Am fost de fata, in 2002, cind se varuiau zidurile din Piata Universitatii, pentru ca un primar de sector daduse ordin.
„Istoria nu sa scrie pa pareti”.
Trebuiau sterse nu numai lozincile anticeausiste, dar si cele anticomuniste. Vocile care cer sa uitam dictatura cu tot cu crime, cu tot cu ilegalitati se inmultesc. Desi reflexele totalitare persista, iar Raportul facut de un fost profesor de inalta scoala de Partid este „un act de o izbitoare conventionalitate”, apud Gh. Grigurcu.
imi amintesc ca Memorialul durerii (TVR 1) era subintitulat O istorie care nu se invata la scoala. Dar ce se invata la scoala? Politica memoriei corecte (v. Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea) ar trebui sa fie o prima tema civica, iar istoria s-ar cuveni administrata nu cu „picatura”, ci tom cu tom, ca medicament impotriva propagandei de tip nou care si-a trecut in exerga sintagma Iluzia anticomunismului (Ed. Cartier, 2008, 800 de exemplare), unde Daniel Barbu ne spune negru pe alb, la p. 82-83:
„Aceasta incredere in capacitatea studiului stiintific de a pune la contributie arhivele si de a restitui intocmai fapte, de a descrie fidel realitati, de a descifra cu precizie relatii ce ar fi avut loc (sau ar fi ocupat un loc) in trecut poarta insa marca unei clare orientari marxiste. Dimpotriva, istoriografia nemarxista este inclinata sa creada ca trecutul este epistemologic «ireal», ceea ce nu este tot una cu «fictiv» si ca nu ni se mai poate prezenta sub specia «faptelor» in sine, ci doar a «urmelor». Documentele de arhiva sint urme, obtinute mai degraba dupa principii nonfigurative decit dupa canoanele realismului socialist, menite sa ne formeze convingerea rezonabila ca anumite evenimente s-au petrecut cindva” (O istorie naturala a comunismului romanesc).
intr-adevar, ai senzatia ca nu intelegi bine cind citesti o astfel de teorie, generatoare de confuzie, confuzie, confuzie. A fost, n-a fost? Cosi e se vi pare, vorba lui Pirandello. „Ca cam asa” a functionat sistemul, cum ar zice Alina Mungiu la Turcescu (13 decembrie 2008). Si noi, care ne saturasem de rastalmacirea trecutului intreprinsa de istoricii „epocii de aur”, de fabulatiile lor!
Geaba incercam decomunizarea fara o rememorare exacta a crimelor comunismului. Ce altceva ar fi fost mai important decit stabilirea cifrelor privindu-i pe arestati, deportati, morti in puscarii si lagarede munca silnica. in „Raportul Tismaneanu”– dupa calculele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (ii scriu numele intreg, pentru ca asociatia a intrat intr-un con de umbra) au trecut prin inchisori, lagare, DO, deportari (v. p. 160) doua milioane de oameni. Pentru ca, la p. 214, sa gasim alta aproximare: 600.000 de detinuti politici. Neimportanta (de ce oare?) e rezistenta in munti, ca si „experimentul Pitesti”, virful terorii, fenomen unic in lagarul estic. Tortionarul Al. Draghici lipseste din lista celor 64 de biografii ale nomenklaturii, unde apar Paul Niculescu-Mizil si Stefan Andrei. Oricit mi-ar fi de antipatic fostul ministru de Externe ceausist, care nu pridideste sa „aprecieze” personalitatea dictatorului, oricit de sila mi-ar fi de pledoaria sa stingoasa pentru „patriotul” Ceausescu, el nu poate fi pus linga Dej, nici Patrascanu linga asasinul Nicolschi. Pe lista neagra a lui Vova Tismaneanu, in rind cu Paler stau Sorin Toma, Silviu Brucan si Valter Roman. Aud ca, la examene, elevilor li se vor pune intrebari din acest Raport. Care vor fi intrebarile? Ca Ana Toma, nevasta lui Pantiusa, alias agentul NKVD Pintilie Bodnarenko, dupa ce-a fost nevasta lui Sorin Toma, ii calca rochiile Anei Pauker? Ca acel cuplu malefic a adoptat doi copii? Ca Pantiusa, octogenar alcoolizat, asculta Europa libera cu sticla la indemina? Ce-or fi cautind amanuntele astea intr-un raport care isi propune sa demonstreze ca sistemul politic comunist a fost „ilegitim si criminal”, formulare preluata de seful statului in Parlament? Pe cine intereseaza ca Miron Constantinescu, ministru al invatamintului din noiembrie '56 in iunie '57 si debarcat de Dej ca stalinist feroce (sub domnia lui a avut loc o aberanta indoctrinare ideologica a scolii, pe care a sufocat-o), a avut doi fii, numiti tot Horia. Ca unul a murit de apendicita; celalalt, inghetat in Bucegi? Sau vrem sa-i umanizam pe monstri, prin „le petit fait vrai”, sa le plingem de mila?
Atunci sa adaugam si drama lui Mihai Roller, al carui fiu s-a aruncat de la inaltime intr-un bazin de inot gol, fara apa. Doar Roller a fost un fel de protocron al fictionarilor istoriei, in fapta, nu-n teorie.
Evitam cuvintul masacru, intimplat in regimul Grozea, cum ii era folclorizat numele.
intr-un consiliu de ministri prezidat de „doctorul” Groza, Ana Pauker si Laszlo Luca au cerut moartea a 30.000 de „reactionaribanditi”, printre care si un tovaras de drum, social-democratul Titel Petrescu. Pentru ca, post-socialist sa asistam nauciti la multiple incercari de reconsiderare a Anei Pauker, un Torquemada cu fusta rosie. Si nu numai in tara, dar si peste hotare: Robert Lévy, Gloria si decaderea Anei Pauker. Ca Laszlo Luca sa fie deplins pentru chinurile indurate in puscarie, unde a si murit, din cauza lui Ceausescu.
Intrati in al 20-lea an de la acel Decembrie, la intrebarea cine-a tras in noi in 21-22 nu s-a raspuns. A mai fost alt stat in care, la schimbarea de sistem, sa curga atita singe? Dar a fost scos responsabil „aparatul” pentru crimele trecutului?
I s-a acordat „prezumtia de competenta” lui Vladimir Tismaneanu, propagandist activ pina la plecarea in State; dupa 89, interviul luat lui Ion Iliescu (a preferat sa condamne Holocaustul, nu regimul comunist, caruia voia sa-i dea fata umana) a fost utilizat ca propaganda pro presedinte in Occident, in profitul sau, dar si al baiatului din Cartierul Primaverii, fost Jdanov. De-asta l-o fi numit Mircea Cartarescu „un Proust al comunismului”?
De ce n-a acceptat Paul Goma sa gireze Raportul aflam chiar din Raport, p. 311; cap. Universul concentrationar reflectat in memorialistica romaneasca (p. 306-316).
„Dificil, cusurgiu, muscator, Paul Goma este un razboinic malitios: ii ataca pe „rai” cu voluptate, iar pe cei „buni” sau „destul de buni” isi propune sa-i faca „foarte buni”; este patimas, face alergie la amorali, imorali; dreapta sa credinta este propria experienta, iarta daca iarta, dar nu uita. Sfatos, delicat, N. Steinhardt marturiseste despre patimile sale in detentie ca despre o scoala a crestinismului. El are o gratie anume, o suferinta, fiind un senior candid, gata sa ierte si sa uite, generos, paflnic si milostiv”.
Afladar, balanta Tismaneanu inclina spre uitare si iertare, chiar daca e vorba de tortionari criminali. Iertarea si uitarea par a fi polliticaly correct, clean, in cazul Gulagului carpatin.
De ce am mai lustra? Pentru ca, fara legea lustratiei, se instaleaza in Parlament ideologul socialismului stiintific, securistul sub acoperire, procurorul tribunalului ceausist… in ograda noastra, a Uniunii Scriitorilor, s-a trecut prea lesne peste compromiterea unor autori, infocati adepti ai indicatiilor PCR acordindu-li-se indemnizatii de merit. Proclamatia de la Timisoara, din 11 martie 90, formulata de scriitorul George Serban, a fost depusa in Parlament in 27 mai 99 sinedezbatuta a ramas. in 1 februarie 2001, deputatii PSD, aliatii liberalilor democrati de azi, au clasat-o.
Gestul disidentului Vasile Paraschiv, care a refuzat sa fie decorat cu Steaua Romaniei in grad de cavaler de presedintele Basescu, pe care l-a numit comunist in plenul manifestarii din intii decembrie 2008, a ramas singular. S-a produs rumoare, microfonul i-a fost taiat, dupa ce-a apucat sa spuna: „M-ati mintit si m-ati indus in eroare si pe mine si pe intregul nostru popor cu promisiuni pe care nu le-ati respectat niciodata”.
Un anticomunist retardat, da-l incolo!
Asa ca, in umbra Monumentului Eroilor pentru Socialism, Ana Pauker isi doarme somn de veci linga Dej, Dej linga Patrascanu pe care l-a ucis, zbirul Teohari Georgescu linga Iosif Roitman Chisinevschi, „reformatorul” culturii romane care nu stia romaneste, responsabil de sovietizarea ei. Pantiusa, decorat de Ceausescu in 71 cu Ordinul „Tudor Vladimirescu”, odihneste in Ghencea Militar, inhumat cu fanfara Armatei Romane.
B1 TV difuzeaza filme cu play-boy-ul Iurie Darie, in rol de militian cu epoleti. Din ignoranta sau naivitate, cresc si infloresc emisiuni cu titluri antipatice: Big Brother, Tribunalul poporului, Citeste si da mai departe. Nina Cassian e invitata la Nasul, sa suspine inca o data dupa „viata plina, bogata, cu de toate”, sub Dej.
La emisiunea lui Ion Cristoiu, alt exilat, romancierul Petru Popescu (Dulce ca mierea e glontul patriei), ofera alta lectie din arta compromisului. Cind, in avionul lui Ceausescu, si-a dat seama ca dictatorul ii va pune botnita, a ales libertatea. Ce cauta in avionul presedintelui, linga fiica lui, Zoe Ceausescu, nu ne-a spus.
Alt autoexilat, pictorul Stefan Arteni, inclus recent de o editura din Alabama in cartea O suta de Maestri ai Caligrafiei, imi trimitea un e-mail, in intii ianuarie, 2009.
„Ce este exilul? in '71, m-am predat politiei italiene cerind azil politic. Dupa luni de zile un prieten ne-a ajutat sa iesim din lagarele de refugiati. De-atunci am trait cu frica-n sin – din pacate, nu am stofa de erou: frica de a fi rapit cum au fost unii exilati; frica de a fi omorit (era vremea umbrelei bulgaresti) cind m-am aflat la Radio Vatican; stiind mereu ca sintem urmariti, stiind de multe ori cine este baiatul in tura, ca si azi, da, azi!!! Iar acum, cind fruntasii patriei mume l-au numit pe don Pedro „comisar” cu grija diaspornicilor, simt ca am fost exilat definitiv, destarat prin decret prezidential. Cu cine sa fiu solidar? Cu Ninocica Cassian, considerata de Institutul Cultural Roman ca simbol al Exilului? Cu rasadurile pepinierei de cadre, ca Antohi, inventatorul complexului de inferioritate al romanului (complex de care nici Perlea, nici Celibidache, nici subsemnatul nu am suferit niciodat?)? Sint solidar cu cei citiva, putini, care nu au uitat, care inca spun NU, citiva pe aici prin vest si citiva pe acolo prin patria din care am fost din nou alungat”.
Don Pedro, care-i infierase pe cei care n-au mincat salam cu soia si urla cu indirjire in celebrul pulover rosu uni: „I-am demascat, i-am demascat!” (pe taranisti si liberali), cu verbul tatinelui sau, Valter Roman.
Intre solidar si solitar - Camus a stabilit-o - e diferenta de un sunet.
Cum sa inchei decit cerind, ca si Gheorghe Grigurcu, echilibrarea constiintei civice grav avariate?”
Paul Goma Sit Webistic : Luna asta - august 2009

1 comment:

credincios said...

Roncea,

Ca sa vezi cat de "drept" a fost patriarhul bolsevic, nefericitul de trista amintire Iustinian Marina, descarca de aici (http://www.cartesiarte.ro/index.php?pid=9) "Romanul Episcopilor Cruciati (din BOR), scris de Corneliu Leu, nepotul Episcopului Vicar Grigore Leu, unde vei putea citi cum cardasia intre Iustinian Marina, Petru Groza (seful guvernului comunist instalat la 6 martie 1945) si Komintern a permis otravirea (la propriu)a PS Grigore Leu si prigoana impotriva fiului acestuia PS Victor Vasile Leu ce a trebuit sa emigreze in Occident de raul lui cumulat al celor trei elemente sus-mentionate (Iustinian, Groza si Komintern). Numai bine. Doamne ajuta!