Pages

Sunday, December 7, 2008

Mesajul invingatorului alegerilor din "Colegiul Basarabia-Bucovina", Eugen Tomac, catre tinerii noii generatii basarabene

Dragi prieteni, dragi colegi, fraţi români,
Data de 30 noiembrie a fost un moment istoric deosebit, un nou orizont politic pentru basarabeni, bucovineni şi pentru România.
Pentru prima data Basarabia începe să conteze în contextul politic românesc. La alegerile din 30 noiembrie, basarabenii au fost chemaţi să-şi aleagă reprezentanţii lor în cele doua camere legislative de la Bucureşti. Basarabenii mi-au acordat încrederea lor într-o majoritate absolută. Acest lucru mă obligă să ma consider reprezentantul lor moral la Bucureşti.

Cu toate că am întâmpinat obstacole nebănuite în Basarabia, am reuşit să câşţig cele mai multe voturi şi pentru acest lucru doresc să le mulţumesc atât celor care s-au prezentat la vot, cât şi celor care m-au sprijinit în această campanie electorală. Cu toate că Basarabia mi-a acordat un puternic vot de încredere, colegiul uninominal 2 pentru românii din străinătate a fost pierdut la numai câteva voturi rezultate din celelalte secţii de votare din Asia. Procentul maxim obţinut în aceste alegeri mă face să cred că românii din diasporă au sprijinit programul meu politic şi idealurile pentru care lupt.

Legea votului uninominal este o lege inechitabilă, deoarece a făcut o realocare a mandatelor către oameni care s-au clasat pe locurile 3 sau 4, persoane absolut nereprezentative pentru românii din diasporă. Acest lucru decredibilizează absolut atât sistemul propus, cât şi chiar parlamentarul. În acest sistem, un candidat care a luat procentul cel mai mare din voturi pierde prin redistribuire în favoarea unei persone care a luat de 3 ori mai puţine voturi. Cât de credibil va fi acel candidat în faţa alegătorilor din diasporă?

Legea trebuie urgent modificată pentru ca românii din diasporă să fie cu adevărat reprezentaţi în Parlamentul României într-un mod echitabil.

Cu toate că la aceste alegeri parlamentare nu am câştigat un mandat de deputat, voturile basarabenilor au transformat PD-L în câştigătorul alegerilor parlamentare. Acest lucru îmi dă convingerea că voturile românilor din diasporă nu au fost irosite.

Munca mea de peste 10 ani în folosul românilor din diaspora şi în special al fraţilor basarabeni va continua ca şi până acum. Am speranţa că împreună cu Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, vom reuşi să fim şi mai aproape de Basarabia şi de românii de pretutindeni.

În acest moment, doresc să vă mulţumesc încă odată pentru sustinere, pentru că aţi votat din inimă, pentru Basarabia, pentru România!

Al dvs,
Eugen Tomac

No comments: