Astãzi credem cã ar fi venit timpul ca sã pretindem si noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp sã declarãm neted si clar cã în tara noastrã (cãci este a noastrã mai bine decât a orisicui) noi nu suntem nici vrem sã fim maghiari ori nemti. Suntem români, vrem sã rãmânem români si cerem egala îndreptãtire a natiunei noastre. Fatã cu orice încercare de deznatiunalizare ori suprematizare, întrebãm cu rãcealã si constiuti de drepturile ce ni le dã aboriginetatea noastrã si spiritul secolului: ,,Cine sunt acesti oameni si ce vor ei în tara noastrã?" SÃ FACEM UN CONGRES
Dacã rãsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine cãderea sistemei, a constitutiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bãtrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiti a sta, intimida-se-vor de tipetele bufone ale maghiarilor sau nemtilor, ori vor merge cu fruntea deschisã, solidari cu celelalte natiuni cari au aspiratiuni comune nouã, spre a apela la simtul de dreptate al tronului, spre a-l sili sã ceadã vointelor supreme ale popoarelor? Pânã când sã domneascã cutare ori cutare si nu toti? Suveranitatea si legislatiunea trebuie sã purceadã de la toate popoarele ca atari, si puterea esecutivã trebuie redusã la simplul rol de masinã fãrã vointã proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie sã fie aicea stãpân decât popoarele însele, si a trece suveranitatea în alte brate decât în acelea ale popoarelor e o crimã contra lor. Eu nu înteleg aicea douã popoare ori douã coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua aceastã reformã mare într-un stat unde sunt atâtea rãmãsite putrede ale trecutului, atâtea prejudete fatale si atâtea masine vile si fãrã de suflet, gata în orice moment de a sustinea acele prejudete trebuieste o energie eroicã, trebuie cu despretul libertãtii si a vietii tale sã proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În aceastã operã ce pare a se pregãti, românii trebuie sã joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei natiuni vechie sã lucreze cu toatã vigoarea sa de fier, cãci aicea nu mai e vorba de declamatiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimãnui de a merge cu cutare ori cu cutare persoanã, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificientã, ci cu totii uniti trebuie sã mergem cu principiul, cu natiunea. ªi, într-adevãr, dacã ar fi în inima noastrã o singurã schinteuã din virtutea anticã a oamenilor pre carii noi ne mãgulim de a-i avea de strãbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e sã cersim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin si cari trebuie sã ni le luãm pre altã cale.
Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rãu decât bine. Sã ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se constituie si-si alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sisteazã activitatea acelui comitet, fãrã ca sã arate din ce cauzã, si românii primesc aceastã sistare fãrã ca sã proteste în fata lumei, fãrã ca aceastã infractiune în dreptul de a se întruni sã fie urmatã de destituirea functiunarului si a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie sã înteleagã spiritul legilor al cãror mãntinãtoriu e si trebuie sã le interprete cu fidelitate. Îndatã ce nu stie ori nu voieste a le interpreta fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bãnatului a fost fortatã, cãci a fost fãcutã contra vointei românilor, uniunea Transilvaniei a fost fãcutã fãrã de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravã? Nimeni.
Avem dreptul de a petitiuna. Sala tronului este, trebuie, sã fie deschisã popoarelor ca si indivizilor, si inima suveranului trebuie sã fie dreaptã si nepãrtinitorie, fãrã considerante unilaterale, fatã cu toti, asemenea limbei la cumpãnã, asemenea ecuilibrului vointelor umane ce se numeste drept; cãci în secolul al nouãsprezecelea aceasta e singura ratiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoastem si neci nu voim a cunoaste. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scãpa natiunea românã de fortarea la o uniune pre care ea n-o voieste si n-o recunoaste? Nimeni.
În Nãsãud, un om se alege cu un vot, ba are pânã si temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegãtorii carii sã proteste contra reprezintãrei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petitiuna si a protesta? Oare am uitat cumcã tronul trebuie sã fie drept, cãci aceasta e ratiunea sa de a fi?
Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanta de a spune în camera Ungariei cumcã natiune românã nu esistã. I se rãspunde cã esistã si nimic mai mult; ca si când acel om n-ar fi stiut-o, ca si când el ar fi spus-o cu altã intentiune decât ca sã arunce o nouã umilire asupra natiunei românesti. Aicea trebuia un protest energic si formal contra purtãrii neescusabile a unor deputati cari n-au respect de natiuni întrege; trebuia demisiunarea deputatilor români dintr-o Dietã care nu se respectã, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte natiuni. Ce prezident e acela care lasã ca un insolent sã insulte, nerevocat la ordine, o natiune întreagã?
Un altul ni spune cumcã am face poate bine de a emigra în România, recte de a pãrãsi acest pãmânt , care e cu mult mai mult drept si cu mult mai multã ratiune al nostru decât al lor. Cine protestã contra unor asemenea insinuatiuni pre cât de rãutãcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoastem fiintele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politicã de oportunitate, cari cersesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric si imperativ drepturi pentru natiunea lor, carii zic cumcã românii n-au neci un drept în aceastã tarã si cumcã trebuie sã cerseascã pentru a cãpãta. Politicã demnã de reprezentantii ei ! [Î]i cunoastem, zic, si nu ne place de a vedea pre sincerii nostri deputati nationali jucând pre instrumentele acestor creature. Natiunea românã trebuie sã se punã pre terenul de drept pre care stau toate celelalte natiuni ale Austriei, nimica mai mult si neci o iotã mai putin. Cine cede degetul va trebui sã ceadã si mâna . Pusi odatã pre acest teren de drept, nu trebuie sã cedem nimãnui neci cât e negru sub unghie, cãci numai o egalã îndreptãtire poate duce la liniste si la împãcare. Politica lingãilor trebuie lãsatã pre seama lingãilor; pre flamura noastrã trebuiesc scrise pur si simplu vointele noastre. Cehii spun în organele lor cumcã vor face opuzetiune pânã atuncea pânã când se va recunoaste deplina autonomie a Boemiei. De ce sã nu cerem neted si clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzactiuni în drepturi nationali nu se încap, împãcarea cu ungurii ori cu nemtii nu se încape pânã ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; cãci fatã cu sistemul constitutiunal de astãzi, fatã cu dualismul trebuie sã fim ireconciliabili.
Starea de fatã a lucrurilor e de naturã ca sã inspire orisicui neîncredere si sã-l facã îngrijit asupra marilor schimbãri ce se preparã a trece preste imperiu. Oricare bun cetãtean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, si de aceea si românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care sã determine atitudinea natiunei românesti fatã cu o eventualã schimbare a sistemei constitutiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca sã opreascã adunarea unui congres de cetãteni pacifici, carii vor sã discute asupra afacerilor publice ale statului cãruia ei apartin. În caz dacã congresul si-ar alege oamenii sãi de încredere, cari sã-l reprezinte fatã cu tronul, acestia trebuie sã fie înainte de toate energici si de caracter. Oricine a sovãit numai o datã în cariera sa politicã, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificentã, trebuie înlãturat cu îngrijire, cãci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care sã nu-i orbeascã nici sansele, nici aurul, nici stelele si ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) si, apoi, cu oameni probi si de caracter nu se încap tranzactiuni încurcate. Ei vor cere pentru natiunea lor cât li va ordona natiunea ca sã cearã, si nu vor cede nici o iotã din pretensiunile lor, cãci nu vor avea astutia de a o face.
Dacã mai are cineva o singurã îndoialã despre importanta unui congres, acela cugete numai cât de degradati trebuie sã fim noi românii, dacã pânã si maghiarii, poporul cel mai decãzut al Europei moderne, au ajuns sã fie stãpânii nostri si sã-si batã joc de noi în sedintele acelei adunãture ce se pretinde Camerã.
Am desperat de mult de a cere de la români virtutea si demnitatea strãbunilor, neci credem cã am putea destepta în el simtul cetãteanului Romei; dar neci cã facem aicea apel la simtãminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simt de demnitate si mândrie curat omeneascã. Într-adevãr, nu mai suntem noi meniti de a dicta legi lumei, dar neci am trebui sã fim asa de abrutizati ca sã ne degradãm noi pre noi însine la rolul de sclavi. Trebuie sã încete aceste referinte de dominati si dominatori; trebuie sã fim pusi pre picior de natiune egal îndreptãtitã fatã cu natiune egal îndreptãtitã. E timpul ca sã ni se rãsplãteascã si nouã sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregã si acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fãrã sã stim de ce, pentru cari ne-am vãrsat de atâtea ori sângele inimei noastre fãrã ca ei sã facã nimica pentru noi.
Dacã rãsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine cãderea sistemei, a constitutiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bãtrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiti a sta, intimida-se-vor de tipetele bufone ale maghiarilor sau nemtilor, ori vor merge cu fruntea deschisã, solidari cu celelalte natiuni cari au aspiratiuni comune nouã, spre a apela la simtul de dreptate al tronului, spre a-l sili sã ceadã vointelor supreme ale popoarelor? Pânã când sã domneascã cutare ori cutare si nu toti? Suveranitatea si legislatiunea trebuie sã purceadã de la toate popoarele ca atari, si puterea esecutivã trebuie redusã la simplul rol de masinã fãrã vointã proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie sã fie aicea stãpân decât popoarele însele, si a trece suveranitatea în alte brate decât în acelea ale popoarelor e o crimã contra lor. Eu nu înteleg aicea douã popoare ori douã coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua aceastã reformã mare într-un stat unde sunt atâtea rãmãsite putrede ale trecutului, atâtea prejudete fatale si atâtea masine vile si fãrã de suflet, gata în orice moment de a sustinea acele prejudete trebuieste o energie eroicã, trebuie cu despretul libertãtii si a vietii tale sã proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În aceastã operã ce pare a se pregãti, românii trebuie sã joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei natiuni vechie sã lucreze cu toatã vigoarea sa de fier, cãci aicea nu mai e vorba de declamatiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimãnui de a merge cu cutare ori cu cutare persoanã, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificientã, ci cu totii uniti trebuie sã mergem cu principiul, cu natiunea. ªi, într-adevãr, dacã ar fi în inima noastrã o singurã schinteuã din virtutea anticã a oamenilor pre carii noi ne mãgulim de a-i avea de strãbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e sã cersim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin si cari trebuie sã ni le luãm pre altã cale.
Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rãu decât bine. Sã ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se constituie si-si alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sisteazã activitatea acelui comitet, fãrã ca sã arate din ce cauzã, si românii primesc aceastã sistare fãrã ca sã proteste în fata lumei, fãrã ca aceastã infractiune în dreptul de a se întruni sã fie urmatã de destituirea functiunarului si a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie sã înteleagã spiritul legilor al cãror mãntinãtoriu e si trebuie sã le interprete cu fidelitate. Îndatã ce nu stie ori nu voieste a le interpreta fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bãnatului a fost fortatã, cãci a fost fãcutã contra vointei românilor, uniunea Transilvaniei a fost fãcutã fãrã de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravã? Nimeni.
Avem dreptul de a petitiuna. Sala tronului este, trebuie, sã fie deschisã popoarelor ca si indivizilor, si inima suveranului trebuie sã fie dreaptã si nepãrtinitorie, fãrã considerante unilaterale, fatã cu toti, asemenea limbei la cumpãnã, asemenea ecuilibrului vointelor umane ce se numeste drept; cãci în secolul al nouãsprezecelea aceasta e singura ratiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoastem si neci nu voim a cunoaste. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scãpa natiunea românã de fortarea la o uniune pre care ea n-o voieste si n-o recunoaste? Nimeni.
În Nãsãud, un om se alege cu un vot, ba are pânã si temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegãtorii carii sã proteste contra reprezintãrei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petitiuna si a protesta? Oare am uitat cumcã tronul trebuie sã fie drept, cãci aceasta e ratiunea sa de a fi?
Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanta de a spune în camera Ungariei cumcã natiune românã nu esistã. I se rãspunde cã esistã si nimic mai mult; ca si când acel om n-ar fi stiut-o, ca si când el ar fi spus-o cu altã intentiune decât ca sã arunce o nouã umilire asupra natiunei românesti. Aicea trebuia un protest energic si formal contra purtãrii neescusabile a unor deputati cari n-au respect de natiuni întrege; trebuia demisiunarea deputatilor români dintr-o Dietã care nu se respectã, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte natiuni. Ce prezident e acela care lasã ca un insolent sã insulte, nerevocat la ordine, o natiune întreagã?
Un altul ni spune cumcã am face poate bine de a emigra în România, recte de a pãrãsi acest pãmânt , care e cu mult mai mult drept si cu mult mai multã ratiune al nostru decât al lor. Cine protestã contra unor asemenea insinuatiuni pre cât de rãutãcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoastem fiintele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politicã de oportunitate, cari cersesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric si imperativ drepturi pentru natiunea lor, carii zic cumcã românii n-au neci un drept în aceastã tarã si cumcã trebuie sã cerseascã pentru a cãpãta. Politicã demnã de reprezentantii ei ! [Î]i cunoastem, zic, si nu ne place de a vedea pre sincerii nostri deputati nationali jucând pre instrumentele acestor creature. Natiunea românã trebuie sã se punã pre terenul de drept pre care stau toate celelalte natiuni ale Austriei, nimica mai mult si neci o iotã mai putin. Cine cede degetul va trebui sã ceadã si mâna . Pusi odatã pre acest teren de drept, nu trebuie sã cedem nimãnui neci cât e negru sub unghie, cãci numai o egalã îndreptãtire poate duce la liniste si la împãcare. Politica lingãilor trebuie lãsatã pre seama lingãilor; pre flamura noastrã trebuiesc scrise pur si simplu vointele noastre. Cehii spun în organele lor cumcã vor face opuzetiune pânã atuncea pânã când se va recunoaste deplina autonomie a Boemiei. De ce sã nu cerem neted si clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzactiuni în drepturi nationali nu se încap, împãcarea cu ungurii ori cu nemtii nu se încape pânã ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; cãci fatã cu sistemul constitutiunal de astãzi, fatã cu dualismul trebuie sã fim ireconciliabili.
Starea de fatã a lucrurilor e de naturã ca sã inspire orisicui neîncredere si sã-l facã îngrijit asupra marilor schimbãri ce se preparã a trece preste imperiu. Oricare bun cetãtean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, si de aceea si românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care sã determine atitudinea natiunei românesti fatã cu o eventualã schimbare a sistemei constitutiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca sã opreascã adunarea unui congres de cetãteni pacifici, carii vor sã discute asupra afacerilor publice ale statului cãruia ei apartin. În caz dacã congresul si-ar alege oamenii sãi de încredere, cari sã-l reprezinte fatã cu tronul, acestia trebuie sã fie înainte de toate energici si de caracter. Oricine a sovãit numai o datã în cariera sa politicã, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificentã, trebuie înlãturat cu îngrijire, cãci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care sã nu-i orbeascã nici sansele, nici aurul, nici stelele si ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) si, apoi, cu oameni probi si de caracter nu se încap tranzactiuni încurcate. Ei vor cere pentru natiunea lor cât li va ordona natiunea ca sã cearã, si nu vor cede nici o iotã din pretensiunile lor, cãci nu vor avea astutia de a o face.
Dacã mai are cineva o singurã îndoialã despre importanta unui congres, acela cugete numai cât de degradati trebuie sã fim noi românii, dacã pânã si maghiarii, poporul cel mai decãzut al Europei moderne, au ajuns sã fie stãpânii nostri si sã-si batã joc de noi în sedintele acelei adunãture ce se pretinde Camerã.
Am desperat de mult de a cere de la români virtutea si demnitatea strãbunilor, neci credem cã am putea destepta în el simtul cetãteanului Romei; dar neci cã facem aicea apel la simtãminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simt de demnitate si mândrie curat omeneascã. Într-adevãr, nu mai suntem noi meniti de a dicta legi lumei, dar neci am trebui sã fim asa de abrutizati ca sã ne degradãm noi pre noi însine la rolul de sclavi. Trebuie sã încete aceste referinte de dominati si dominatori; trebuie sã fim pusi pre picior de natiune egal îndreptãtitã fatã cu natiune egal îndreptãtitã. E timpul ca sã ni se rãsplãteascã si nouã sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregã si acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fãrã sã stim de ce, pentru cari ne-am vãrsat de atâtea ori sângele inimei noastre fãrã ca ei sã facã nimica pentru noi.
Astãzi credem cã ar fi venit timpul ca sã pretindem si noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp sã declarãm neted si clar cã în tara noastrã (cãci este a noastrã mai bine decât a orisicui) noi nu suntem nici vrem sã fim maghiari ori nemti. Suntem români, vrem sã rãmânem români si cerem egala îndreptãtire a natiunei noastre. Fatã cu orice încercare de deznatiunalizare ori suprematizare, întrebãm cu rãcealã si constiuti de drepturile ce ni le dã aboriginetatea noastrã si spiritul secolului: ,,Cine sunt acesti oameni si ce vor ei în tara noastrã?"
[5/17 aprilie 1870]
Caragiale despre Eminescu
"Era o frumusete. O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
-Ma recomand, Mihail Eminescu!
Asa l-am cunoscut eu.
Cata filosofie n-am depanat impreuna toata noaptea aceea cu nepregetul varstei de saptesprezece ani.
Ce entuziasm! Ce veselie!
Hotarat, inchipuirea nu ma inselase... Era un copil minunat.
Intr-o noapte ma pusese in curentul literaturii germane, de care era incantat.
-Daca-ti place asa de mult poezia, trebuie sa si scrii, i-am zis... am aflat eu ca dumneata ai si scris.
-Da, am scris.
- Atunci, - si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, - fii bun si arata-mi si mie o poezie de dumneata.
Eminescu s-a executat numaidecat...
*
Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate; aici de o abstinenta de pustnic; aci apoi lacom de placerile vietei; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! - fericit - pentru artist, nenorocit - pentru om!...
[5/17 aprilie 1870]
Caragiale despre Eminescu
"Era o frumusete. O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
-Ma recomand, Mihail Eminescu!
Asa l-am cunoscut eu.
Cata filosofie n-am depanat impreuna toata noaptea aceea cu nepregetul varstei de saptesprezece ani.
Ce entuziasm! Ce veselie!
Hotarat, inchipuirea nu ma inselase... Era un copil minunat.
Intr-o noapte ma pusese in curentul literaturii germane, de care era incantat.
-Daca-ti place asa de mult poezia, trebuie sa si scrii, i-am zis... am aflat eu ca dumneata ai si scris.
-Da, am scris.
- Atunci, - si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, - fii bun si arata-mi si mie o poezie de dumneata.
Eminescu s-a executat numaidecat...
*
Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate; aici de o abstinenta de pustnic; aci apoi lacom de placerile vietei; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! - fericit - pentru artist, nenorocit - pentru om!...
*
Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a incovoiat niciodata: era un om dintr-o bucata si nu dintr-una care se gaseste pe toate cararile.
Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-Voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate... "
1889, iunie 18
Opere
Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a incovoiat niciodata: era un om dintr-o bucata si nu dintr-una care se gaseste pe toate cararile.
Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-Voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate... "
1889, iunie 18
Opere
Posts
3 comments:
EMINESCU,patapievici,EMINESCU
Istoria cu jumatati de masura la Institutul Cultural Roman New York
Istoria cu jumatati de masura la Institutul Cultural Roman New York
Stimate domnule editor Grigore L. CULIAN, Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, Kiro Studio International, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor. In data de 20 martie 2008 a avut loc, la Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta d-lui general Mihai Ionescu, directorul Muzeului Holocaustului din Bucuresti. Pentru ca adevarul istoric a fost prezentat unilateral si subiectiv, am avut o interventie pe care, in cazul ca o considerati pertinenta, va rog sa o publicati in ziarul Dvs. Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!
Doamnelor si Domnilor,
Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populatie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. |n al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor. Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de curatire si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatia evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica. Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul - din diferite surse. Una dintre ele ar fi Enciclopedia Iudaica, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea populatiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima Killing-machine din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!
In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din populatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga populatie, inclusiv Armata Romana. Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar nu este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor. Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule general Mihai Ionescu, doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la solutia finala de catre Hitler. Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!
Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor. In concluzia raportului se spune: Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei. Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca anumite regiuni reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite. Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca. Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina - reala sau imaginara - catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatiei romanesti a sprijinit Holacaustul!
Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatie. Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente. Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista. As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul: Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana! Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti. Nu scapa de atentia noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor, cruciti-va, domnule general!. Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate‚vanatori de vrajitoare, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade, fiind orchestrata din birourile presedintelui Institutului Cultural Roman (ICR), d-l Horia Roman Patapievici.
Avand la dispozitie un buget de cateva milioane de dolari, avand sub control edituri si reviste culturale, el si ciracii sai au pornit un atac delirant indreptat impotriva a tot ce este romanesc. D-l Patapievici spune in clar: Eminescu, ca poet national, si intreaga cultura nationala nu-si au locul sub zodia internationalismului. Sau: Daca vreti sa intrati in Europa, trebuie sa va debarasati de Eminescu. Daca nu credeti, ma voi referi la seara dedicata Luceafarului poeziei romanesti, desfasurata la Consulatul General al Romaniei din New York si boicotata de Institutul Cultural Roman New York, condus de d-na Corina Suteu, ai carui angajati nu au avut decat curiozitatea de a baga capul la acest eveniment care a durat 6 sau 7 ore.
Aceasta manifestare a avut loc prin bunavointa Consulului General al Romaniei la New York, d-l Pietro Lucian Pavoni, caruia trebuie sa-i exprimam sincera gratitudine. Nu pot sa nu adaug faptul ca nu mi se permite (de doi ani!) sa particip la activitatile ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).
Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si - in primul rand - omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma.
Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul intreg. Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.
Pe mormantul lui Eminescu nu creste nicio floare! Ceremonii si atat.Fraze sforaitoare care cuprind sintagme de genul "cel mai mare poet roman","poetul national ",spuse cu pompa de personaje cunoscute:academicieni,politicieni,etc.. Romani luati atitudine!Cei care mergeti la comemorarea mortii lui ziceti-le ceva de dulce momailor de academicieni care se umplu de bani de pe urma operei eminesciene si nu se gandesc la un lucru de bun simt:ca si mormantul lui Eminescu trebuie ingrijit.
Eminescu nu s-a nascut in 1850.S-a nascut
in 1990.ATAT E DE ACTUAL.Ca sa scapam de
Eminescu cel politic - cum vor detractorii
lui - se poate intr-un singur fel.CORECTAM
TOT CE A CRITICAT EL IN VIATA NOASTRA POLI
TICA.
Post a Comment