CAZUL ROSCA STANESCU - CNSAS. O postare care merita un raspuns. Pentru ca Rosca are dreptatea lui. In curand, o explicatie postelectorala, la rece, despre tandemul Rosca-Vintu, ZIUA si sclavul Pilsu

Raspunzand unei solicitari mai vechi, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii s-a pronuntat, in mod oficial, asupra unui caz care, de mult timp, nu ar mai trebui sa fie controversat. Asupra cazului meu. Am fost sau nu am fost colaborator al Securitatii? CNSAS ofera opiniei publice un verdict fara drept de apel, conform caruia nu as fi fost colaborator al Securitatii. Si este pentru a doua oara cand institutia procedeaza astfel. In timp ce eu afirm contrariul. Sunt eu nebun ori avem de-a face cu o realitate rasturnata de o institutie a statului? O realitate schimonosita. De catre o institutie care poate sa faca oricand din negru alb si din alb negru.
            Pe acest site, inca de la aparitia lui, mi-am postat – si orice cititor poate verifica acest lucru – propria biografie. Atat in limba romana, cat si in limba engleza. Si pentru a nu mai exista niciun fel de dubiu, capitolul colaborarii mele cu Securitatea este destul de mult dezvoltat. Cu detalii pe care nimeni nu le-ar putea infirma. Cu exceptia, iata, CNSAS.
            In urma cu circa sase ani, Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa, din care faceam parte, a decis cu unanimitate de voturi sa solicite CNSAS cate un verdict in privinta fiecarui membru al acestui organism. Urmand ca rezultatul sa fie facut public. Dintre membrii Consiliului de Onoare, eram singurul care, inca din 1992, recunoscuse public o colaborare cu Securitatea. Nu intru acum in detalii, pentru ca ele se gasesc din abundenta pe acest site.
            Solicitarea era cat se poate de legitima. Breasla gazetarilor si opinia publica aveau dreptul sa afle cine sunt membrii Consiliului de Onoare al celei mai importante organizatii de presa care, in trecut, s-au facut vinovati de o colaborare cu Securitatea. Rezultatul a fost – pentru mine, cel putin – de doua ori naucitor. In primul rand, pentru faptul ca eu insumi am primit un certificat de necolaborare cu Securitatea. In al doilea rand, pentru ca, incredibil, aceasta a fost situatia si in ceea ce-i priveste pe toti ceilalti membri ai Consiliului de Onoare. In ciuda unor informatii care circulau insistent despre unul sau despre altul.
            In ceea ce ma priveste, am organizat imediat o conferinta de presa la Hotelul Intercontinental, avand tema “Cum nu sunt, daca sunt”. Am pus evident in discutie modul defectuos in care functioneaza legea dar si felul in care cei de la CNSAS o aplica. In prealabil, avusesem o discutie cu presedintele CNSAS. Acesta mi-a spus ca exista un dosar Sorin Rosca Stanescu, care este insa clasificat – eu colaborasem cu Brigada Antiterorista – si ca el, impreuna cu alti colegi, s-au uitat in acest dosar si nu au gasit nimic de natura sa conduca la concluzia ca as fi participat la vreo actiune de politie politica. Si ca, oricum, fiind clasificat la “strict secret”, acest dosar nu poate fi luat in consideratie de nimeni.
            Era o aberatie. In primul rand, a legii. Atata timp cat eu insumi recunoscusem, de nenumarate ori, colaborarea cu Brigada Antiterorista a Securitatii romane, aceasta chestiune nu mai putea constitui un secret. In al doilea rand, incepand din momentul in care generalul Plesita, intre timp decedat, fusese implicat, la Paris, in procesul intentat lui Carlos Sacalul – pana la Bin Laden considerat cel mai mare terorist al lumii – am inteles, si am facut public acest lucru, ca informatiile pe care eu le ofeream Brigazii Antiteroriste nu erau, in realitate, destinate – asa cum crezusem eu pana la un moment dat – combaterii terorismului. Dimpotriva. Ele au fost utilizate pentru intensificarea colaborarii dintre Securitatea romana si organizatiile teroriste. In consecinta, ma facusem vinovat de politie politica. Si mi-am exprimat, in repetate randuri, regretul.
            La initiativa lui Victor Roncea, pe atunci seful Departamentului Externe al Ziarului ZIUA, pe care eu il conduceam din functia de director general, in urma cu trei ani, la CNSAS a fost depusa o noua solicitare, vizandu-i pe toti jurnalistii. Din nou, am sustinut demersul, pentru ca, din nou, mi s-a parut important ca opinia publica sa cunoasca trecutul formatorilor de opinie. Spre cinstea lor, cativa ziaristi de la ZIUA nu au mai asteptat cercetarea CNSAS si au recunoscut ca au colaborat cu Securitatea. Nimeni nu i-a sanctionat in vreun fel. Ei si-au continuat activiatatea la ZIUA iar ziarul a publicat declaratiile lor.
Iata ca, acum, CNSAS raspunde. S-a vazut cum. Acolo nu s-a schimbat nimic. Nu vreau sa-i acuz pe membrii si functionarii CNSAS. Poate ca ei nu fac altceva decat sa respecte legea ad litteram. Dar legea trebuie schimbata.
            Si ar mai trebui sa se schimbe ceva. Si anume comportamentul unor jurnalisti. La emisiunea “Nasul” din seara de 28 ianuarie, Radu Moraru a afirmat, in mod raspicat, ca CNSAS a dat un verdict de necolaborare in ceea ce ma priveste, intrucat eu sunt inca ofiter acoperit al unui serviciu de informatii. Este o acuzatie extrem de grava, facuta, in cel mai rau caz, cu rea-credinta si, in cel mai bun caz, cu inconstienta. Alaturi de el se afla Roncea. Pe site-ul caruia, tot ieri, au fost lansate acuzatii grave la adresa mea. Din perioada in care Victor Roncea lucra la ZIUA. Ca sef de departament. Sa admitem ca ele sunt adevarate. Cum se explica faptul ca Victor Roncea a continuat, in aceste conditii, sa lucreze la ZIUA? Timp de peste 10 ani? Iar fratele sau, George Roncea, care si el a lucrat la ZIUA, m-a acuzat ca l-am dat afara pentru ca a condamnat atacurile aviatiei americane asupra Serbiei lui Milosevici. Este dreptul lui sa fie suparat. Numai ca istoria nu poate fi schimonosita. Milosevici a fost declarat criminal de razboi. Nu americanii au fost condamnati de Tribunalul International. Iar Romania era aliat nu al lui Milosevici, ci al Statelor Unite. Roncea nu a fost trimis pe banii ziarului la Belgrad pentru a lansa de acolo acuzatii impotriva Americii. Iar contractul sau de munca a fost desfacut, dupa ce el a primit suficiente avertismente care ii atrageau atentia ca politica ziarului este de condamnare a regimului Milosevici. Nu a fost cenzura, ci politica editoriala. Roncea nu intelege ce inseamna presa, procedand asa cum procedeaza astazi. Nici Roncea cel mare si nici Roncea cel mic.
            Este jalnic ca ideea aflarii adevarului prin deconspirarea dosarelor securitatii este compromisa astfel. Prin lege. Si prin modul in care oamenii, unii dintre ei jurnalisti cunoscuti, ataca aceasta tema.
Sursa: www.sroscas.ro

CURENTUL: Spionul Stamen Stancev, urmărit pas cu pas de SIE? Bulgarul prefera soldurile din Elvetia

Scris de George Roncea 

Săptămåna trecută, cotidianul italian „La Repubblica“ afirma că Romånia deţine supremaţia în materie de servicii secrete la nivel european. Nu fără ciudă italienii consemnau capacitatea sporită a serviciilor noastre, comparativ cu alte instituţii similare din lume, fondurile crescute şi omniprezenţa spionilor noştri. Zilele trecute, cotidianul „Curentul“ a avut ocazia să vadă confirmate alegaţiile invidioşilor italieni. Am găsit, încă o dată, chiar pe strada alăturată, un plic cu fotografii, în exact acelaşi loc unde am mai găsit şi altă dată unele copii ale unor interesante rapoarte cu privire la mişculaţiile economice ale unor servicii estice.
Deşi avem „awareness“ pe tema dictonului avertisment: „curiosity kills the cat“, n-am rezistat tentaţiei. În plic am găsit fotografii ale unui spion renumit al serviciilor ruso/bulgare, Stamen Stancev, realizate recent. Se observă cu uşurinţă profesionalismul celor care au realizat imaginile, se vede că unele dintre ele sunt captate de foarte aproape, ceea ce arată că, practic, spionul ruso/bulgar urmărit de agenţii noştri era talonat „la persoană“. Pe spatele fotografiilor erau însemnate nişte indicative criptice, precum şi locaţia unde au fost captate - Elveţia, Lugano, FoxTown, Gucci, 28-12-2009, 10 000 CHF. În plicul cu fotografii era şi  un bon de casă de la Hugo Boss.
Stancev, am dedus, se afla cu familia la cumpărături în renumitul mall FoxTown din Elveţia, de sărbători, şi şi-a achiziţionat de la celebrul magazin de firmă Gucci cadouri de sărbători pentru familie în valoare de 10.000 de franci elveţieni, îndesate în numeroase sarsanale Dior. Deşi Stancev pare lipsit de orice grijă, în afară de tema cheltuirii banilor, se pare că ar fi trebuit să-şi facă oarece griji, dacă avem în vedere că nicio mişcare a acestuia nu a scăpat fantomaticilor profesionişti ai serviciilor noastre atât de invidiate de partenerii europeni.
Liber, încă, după tribulaţiile marelui scandal de spionaj şi trădare, Stancev se află în mod clar sub atenta monitorizare a temuţilor lucrători din aparatul de informaţii românesc, cu mult mai performanţi, se pare, decât lucrătorii din Justiţia română, care au cam dat rasol la cel mai tare dosar de spionaj din istoria ultimelor două decenii.

Marile privatizări - pe mâna reţelei de spionaj conduse de Stancev

Întreaga atenţie a presei, respectiv a publicului românesc, a fost concentrată pe scandalul de spionaj şi trădare de la sfârşitul anului 2006. Scandalul privatizărilor din sistemul energetic părea una dintre marile lovituri ale justiţiei. Dosarul a fost deschis de Parchetul General pe baza unor interceptări ale convorbirilor din 2005 dintre Codruţ Sereş şi Stancev, iar datele acumulate puneau în discuţie corectitudinea unor privatizări grele, între care Electrica Muntenia, Hidroelectrica, dar şi Romaero, Avioane Craiova, Romtelecom.
În decembrie 2006, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa că fostul ministru Codruţ Sereş era învinuit de sprijinirea unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi de trădare prin transmitere de secrete. Traian Băsescu avertiza la vremea aceea că „mafia a ajuns pe masa Guvernului“.
În reţeaua de spionaj economic condusă de bulgarul Stamen Stancev au fost atrase nume grele din afaceri şi politică. Procurorii care instrumentau acest dosar de o gravitate fără precedent, avånd în vedere acuzaţiile formulate (trădare şi spionaj), au identificat persoane-cheie din Guvernul Romåniei prin care bulgarul Stamen Stancev, acoperit oficial prin poziţia de consultant al Credit Suisse First Boston Europe Londra şi Credit Anstalt Investment Bank GmbH Austria, a reuşit să penetreze la vårf sistemul politico-economic.
Demnitarii ale căror nume apăreau în documentele oficiale ale anchetatorilor, ca implicaţi direct în reţeaua Stancev, erau - alături de Mihai Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, şi Mihai Radu Donciu, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - miniştrii Codruţ Sereş şi Nagy Zsolt.

Miniştri de Formula 1

Dorinel Mucea şi Radu Donciu ar fi transmis cetăţenilor străini din reţeaua condusă de Stancev informaţii de importanţă deosebită pentru siguranţa naţională (date referitoare la planurile de privatizare a unor societăţi strategice din domeniul petrolului, distribuţiei de gaze şi electricitate sau din industria de armament, precum şi punctajele acordate participanţilor la licitaţii şi ofertele depuse de aceştia).
Creierul reţelei, Stamen Stancev, atribuise nume de cod miniştrilor, de piloţi de Formula 1. Astfel, „Hakinen“ era ministrul Sereş, Zsolt Nagy purta numele conspirativ „Schumacher“ sau „Schumi“. Pionul principal folosit de Stamen Stancev a fost consilierul personal al udemeristului Zsolt Nagy, Mihai Radu Donciu, care s-a implicat direct în scoaterea mai multor documente cu caracter secret din interiorul ministerului şi plasarea lor către Stancev pentru a fi folosite în vederea cåştigării licitaţiilor organizate de minister. Anchetatorii au descoperit la percheziţia efectuată acasă la Radu Donciu 16 extrase de cont emise de Bank Austria Credit Anstalt, al căror titular era chiar el, alimentate de membri din străinătate ai reţelei de spionaj conduse de Stamen Stancev.

„Conduc tot Ministerul Economiei - energie, resurse, minerit, comerţ“

În Referatul Parchetului se găsesc fragmente de conversaţie, interceptări ale discuţiilor lui Stancev, de-a dreptul uimitoare.
„În România, în acest moment, sunt singurul care face munca asta, asta pe care o fac eu. Nu pot să spun că controlez, dar conduc tot Ministerul Econo-miei - energie, resurse, minerit, comerţ. Nu mi se poate întâmpla nimic... Am început să-i fac pe oameni să se simtă bine atunci când sunt cu mine şi am constatat că funcţionează. Nu le sunt prieten. Oamenii mă respectă, se simt apropiaţi de mine, dar nu simt că eu sunt apropiat, înţelegi? Şi atunci se luptă tot timpul să se apropie de mine, dar eu păstrez întotdeauna distanţa. Oamenii care lucrează cu mine sunt fericiţi să lucreze cu mine, pentru că eu îi protejez. De exemplu, Radu (Donciu - nota procurorilor). E unul dintre cei mai buni oameni ai mei. Radu a lucrat pentru un tip. Radu este foarte bine şcolit. Are 51 de ani. A fost director general la Rompetrol. Un tip mare. Atunci când au avut loc schimbările politice, el nu este politician, Dinu Patriciu şi un alt tip pe nume Doru Bădulescu, de la PSD, au făcut o înţelegere ca Doru să-l ia pe Radu să lucreze pentru el şi aşa l-au scos din Rompetrol şi l-au pus să lucreze pentru Doru... Radu a lucrat pentru el pentru nu ştiu câţi ani, când... Eu sunt prieten cu Bădulescu... Într-o zi, Doru (Bădulescu - n.n.) a zis: Radu este omul meu“.
Continuarea despre Rusia, liubov moia in Curentul

CORNELIU VLAD: NOII CAVALERI AI APOCALIPSEI

De când cu molimele ce poarta nume zoo, avem parte, la scara globala, de un fel de o noua societate civila, sui generis, în care toata lumea din toata lumea toaca vreo câteva chestiuni impuse ori induse ca fiind arzatoare la ordinea zilei. Planeta se preface, graţie globalizarii, şi într-o uriaşa poiana a lui Iocan. Se produc evenimente politice, razboaie, dezbateri ştiinţifice, dezvaluiri de presa, marşuri şi manifestaţii, procese în justiţie, se discuta în mari areopaguri universale ca ONU ori ultradiscrete ca Bilderberg sau Davos, dar şi cu felcerul comunal, cu vecinii, cu educatoarea de la gradiniţa sau poliţistul de proximitate, prin cluburi selecte sau crâşme populare. Sat global, ce mai! Şi toata lumea e competenta, motivata şi categorica în atitudine.
Sunt cam vreo patru mari prilejuri planetate de vorbe şi de ipoteze, patru cavaleri ai Apocalipsei care ne bântuie în acest început de ani 2000: Criza, Terorismul, Încălzirea globală şi Pandemiile. Reale sau instrumentate, nu avem cum să scăpăm de ele, ni se bagă pe gât, le forfecăm mereu. Că se mai şi moare  cu această ocazie, prin atentate, războaie, experimentare iresponsabilă de vaccinuri, mai contează?
Crizei i s-a pus diagnosticul aproximativ exact şi cu celeritate: e un fapt prea serios şi prea concret pentru a te da după deget. Cu terorismul e ceva mai complicat, câtă vreme nu se prea ştiu dedesubturile grozăviei şi stăruie întrebările; de altfel, echipa preşedintelui Obama a renunţat în mod discret să mai vorbească de cruciadă sau război împotriva terorismului islamic. Iar cu talibanii afgani, Washingtonul e gata să stea de vorbă. Pe când o întâlnire Obama-Osama?
Cât priveşte însă modificările climatice şi epidemiile cu nume de animale şi păsări din ogradă (de ce nu le-or fi dat nume de sălbăticiuni, ca să ne speriem şi mai tare?), detaliile duc tot mai temeinic şi mai încăpăţânat către zone sulfuroase şi chiar ignobile.
Se adună tot mai multe date ca epidemiile cu nume insolite din ultimele decenii (vă mai aduceţi aminte de gripa Hongkong?) nu sunt de fapt pandemii, ci mai degrabă noi forme ale unor maladii ce ne chinuie sau ne seceră de când lumea şi care, după vestitele ciume de la Florenţa şi a lui Caragea, n-au mai ucis pe capete de la gripa spaniolă de acum vreo 90 de ani încoace. La 8 decembrie 2009, ziarul „Washington Post“ scria: „În momentul când al doilea val al gripei H1N1   ajunsese la apogeu în Statele Unite, principalii epidemiologi prevedeau că pandemia s-ar putea încadra printre cele mai benigne, de când medicina modernă documentează epidemiile de gripă“. Da, numai că unde e pandemie, trebuie şi vaccin, unde nu e vaccin trebuie bani să-l faci, să-l experimentezi, să-l împrăştii. De aici, alte încurcături, dar şi alte surse de procopseală.
Exagerarea pericolului este evidentă. Dar evidente sunt şi profiturile unor industrii farmaceutice şi ale „asociaţilor“ lor, fie ei  demnitari sau funcţionari de stat ori ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ba chiar epidemiologi celebri. Banca J. P. Morgan, care le are cu cifrele, estimează că din alerta pandemică proclamată cu lejeritate de OMS ies beneficii (că aşa se numesc) de vreo zece miliarde de dolari. Bani frumoşi.
Nu prea mai sună sincer nici ameninţarea cu încălzirea globală după ce s-a aflat că GIEC, un respectabil grup interguvernamental instituit de ONU pentru studierea chestiunii, a utilizat date false privind, de pildă, topirea gheţarilor, iar pe acest temei a primit milioane de dolari de la UE şi diverse fundaţii. Ca profan în materie, doar mă minunez cum pot climatologii să prevadă atât de exact şi de categoric ce va fi cu starea Terrei peste decenii sau secole, chiar dacă îşi extind cercetările pe 800.000 de ani din trecutul planetei, când azi nu putem şti măcar cât de cât cum va fi vremea în următoarele trei zile. Drept care, ajungem să fim „climato-sceptici“ (s-a consacrat termenul), aşa cum devenim sceptici şi în privinţa unui anumit tip de terorism, de pandemii, de resorturi ale crizei etc.
Dar dacă există probleme globale, apar şi diversiuni globale, şi minciuni globale. Un publicist francez cam dezinvolt vorbea despre momentul 1989 din România ca despre „o minciună mai mare ca secolul“, făcându-se a uita de pildă că în veacul XX a mai fost şi aventura greu de calificat a comunismului, dar care tot mare minciună a fost până la urmă. Acum, în acest secol, încă mic ca vârstă, e adevărat, marile minciuni sunt parascoveniile globale care ni se vând ca subiecte trendy, dar foarte profitabile, dar numai pentru unii, dar care pot fi foarte păgubitoare sau periculoase, dar numai pentru alţii.

Noii cavaleri ai Apocalipsei
Curentul - luni, 01 februarie 2010

© Curentul

MAFIA VACCINURILOR. Senatorul Urban a avut dreptate. Investigatorii "Romania libera" incognito in laboratoarele secrete din Arad si Timisoara: 600 de euro pentru copiii-cobai. Vaccinul Cantgrip testat ilegal

Liliana Brad, Petrica Rachita, Laura Toma

Luni, 01 Februarie 2010 / Romania libera

» Testarea vaccinului Cantgrip pe copii ridica numeroase semne de intrebare, dar statul refuza sa explice procedurile la care cei mici sunt supusi in timpul experimentelor.

In lipsa unor reactii oficiale, Romania libera a patruns incognito intr-una dintre clinicile in care copii proveniti din familii sarace sunt expusi de medici si parinti unor riscuri necunoscute. Oficial, copiii sunt considerati voluntari. Neoficial, parintii lor sunt recompensati cu aproape 600 de euro.

Autoritatile de la Bucuresti au decis:

  

copiii cu varste cuprinse intre 6 si 16 ani vor fi imunizati impotriva virusului A/H1N1. Cel mai probabil, spun oficiali din Ministerul Sanatatii, vaccinarea va incepe in urmatoarele saptamani, in conditiile in care  faza finala a testelor este aproape gata. Dincolo de controversele care planeaza in jurul campaniei de vaccinare a copiilor, mult mai pronuntate decat in cazul celei de imunizare a adultilor, insasi faza finala a testelor ridica semne de intrebare: potrivit lui Radu Iordachel, directorul Institutului Cantacuzino, ultima etapa a constat in testarea vacciniului Cantgrip pe 400

de copii la Timisoara si Arad. Ceea ce oficialii nu vor sa clarifice insa este altceva: in ce conditii poate fi supus un minor  de 6 pana la 16 ani la teste care i-ar putea afecta sanatatea, sunt sau nu remunerate familiile, cu ce drept, legal si moral, decide adultul in numele copilului ca acesta sa fie pus in postura de cobai si expus la posibile reactii adverse ale vaccinului inoculat. In loc de lamuriri, reporterii R.l. au obtinut de la responsabilii de la Bucuresti si Arad raspunsuri evazive.

Proceduri discrete
"Studiul e confidential", ne-a spus dr. Dana Negru, directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Arad (DSP). "E o procedura interna a firmei care realizeaza testarea. Nu tine de noi", ne-a declarat si directorul Institutului Cantacuzino, Radu Iordachel, iar de la Biroul de Presa al Ministerului Sanatatii ni s-a transmis ca nu pot oferi momentan informatii. Testarea Cantgrip pe copii este realizata de firma IFE Human Pharmacology (rebotezata recent Pierrel Research HP-RO), cu puncte de lucru deschise la Arad si Timisoara. La Arad, sediul societatii functioneaza la parterul unui bloc dintr-un cartier marginas al orasului, alaturi de alte trei cabinete ale unor medici de familie. Printre acestea se numara si cel al doctoritei Rodica Lenesiu, mama medicului care coordoneaza testele de vaccin pentru copii, Diana Zoller. Date fiind legaturile, afacerea intruneste toate calitatile uneia de familie.

Ne-am deplasat la sediul firmei din cartierul Micalaca. Pentru inceput, am pretins ca suntem dornici sa devenim cobai pentru testarea vaccinului destinat adultilor, insa o asistenta ne-a trimis la cabinetele medicilor de familie alaturate (discutie reporter-asistenta):
» Reporter: Buna ziua. Aici este firma care cauta persoane  pentru testarea vaccinului?
Asistenta: Da, dar acum nu avem nevoie. Oricum, trebuie sa aveti trimitere de la medicul de familie. Sunt si aici in hol. Numai prin ei se poate.
Medicul s-a dovedit destul de dornic sa ne includa in program, insa ne-a recomandat sa mergem pentru detalii la colega sa Rodica Lenesiu, cea care cunoaste toate detaliile (discutie reporter-medic de familie):
» Reporter:  Noi am vrea sa intram intr-un program si ar trebui sa ne dati dumneavoastra o  recomandare.
Medic de familie: Eu recomandare va dau fara nici o problema, numai ca ar trebui sa aduceti niste acte de la fostul vostru medic de familie, o negatie.
» Dar e si remunerata chestia asta?
– Da bineinteles. Acum, din cate stiu eu, se testeaza vaccinul antigripal.

Oficial, nu se dau bani.
Neoficial, se dau.
Dupa-amiaza, medicul de familie Rodica Lenesiu ne-a si inclus teoretic in program, oferindu-ne toate informatiile, avand in vedere ca era mama celei direct implicate, doctorita Diana Zoller, coordonatoarea testarii vaccinului A/H1N1 pentru adulti si copii din partea firmei IFE Human Pharmacology (devenita intre timp  Pierrel Research HP-RO). Unui copil neimunizat pana acum impotriva gripei i se vor administra doua doze de vaccin experimental anti-A/H1N1, la interval de 21 de zile. Pentru implicarea minorului, parintii primesc in schimb o recompensa de peste 600 de euro. 

SENATORUL IULIAN URBAN este "Omul politic al anului 2009" pentru activitatea sa in Senat si societatea civila. Comunicat ProVita si Asociatia Familiilor

1 februarie 2010 - Alianţa Familiilor din România (AFR) şi Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – filiala Bucureşti (Pro-vita) i-au înmânat, vineri, senatorului Iulian Urban distincţia "Omul politic al anului 2009".

Conducerile celor două organizaţii au analizat activitatea, în anul precedent, a 20 de politicieni, membri ai Parlamentului României şi nu numai. Nominalizările au fost făcute în baza activităţii din această perioadă, au ţinut cont de prezenţa la şedinţele Comisiilor, la lucrările plenului şi la votul final pentru iniţiative legislative.

O importanţă specială a avut-o modul în care cei nominalizaţi au înţeles să servească instituţia familiei româneşti, a cărei promovare este obiectivul central al celor două asociaţii.

În urma deliberării, titlul de "Omul politic al anului 2009" a fost acordat d-lui Iulian Urban, senator, ales în Circumscripţia electorală nr. 25 - Ilfov din partea Partidului Democrat Liberal.

Conform monitorizărilor realizate de AFR, confirmate prin recentul raport al Institutului pentru Politici Publice privind activitatea parlamentarilor, dl. Urban, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senatul României, a avut una dintre cele mai intense activităţi politice, cu 51 de iniţiative legislative depuse, 18 declaraţii politice şi o prezenţă la voturile finale în plen de 73%.

"Apreciem în mod special efortul depus de dvs. la elaborarea noului Cod Civil, act de importanţă majoră pentru societatea românească, dar şi iniţiativele legislative orientate spre valorile familiei, printre care cele pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi extinderea concediului de maternitate, chiar dacă acestea din urmă nu au avut deocamdată succes din cauza conjuncturilor economică şi politică nefaste", îi comunică cele doua organizaţii senatorului Urban, în motivarea alegerii făcute.

AFR şi Pro-vita îşi propun să acorde anual astfel de distincţii şi iau în calcul inclusiv instituirea unui "premiu" similar pentru cel mai slab om politic al anului, cu activitatea cea mai ştearsă sau cea mai nefastă pentru valorile tradiţionale.

Alianţa Familiilor din România şi Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – filiala Bucureşti sunt organizaţii non-guvernamentale, independente şi non-partinice dedicate promovării valorilor familiei şi ale vieţii în România.

Pentru amănunte: www.provitabucuresti.ro

EDITORIAL RONCEA. Dreptatea pentru Basarabia şi Bucovina, între speranţe şi Judecata de Apoi. Despre subversiunea inter-nationala nepedepsita

Un act de dreptate naţională, aşa trebuie considerată decizia, venită după 20 de ani, de înfiinţare a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin care se vor soluţiona rapid cererile de redobândire şi acordare a cetăţeniei române pentru fraţii noştri ajunşi în iadul sovietic în urmă cu 65 de ani.
20 de ani, 20 de ani au fost necesari pentru a se demara un proces de minimă reparaţie istorică faţă de românii abandonaţi fără voia noastră în ghearele bolşevicilor şi, apoi, ale comuniştilor de la Chişinău şi ale extremiştilor de la Kiev, dirijaţi atent de la Moscova. Semnalul l-a dat Traian Băsescu, după ce a primit de la societatea civilă românească preocupată de soarta Basarabiei şi a Bucovinei un apel privind simplificarea procedurii recunoaşterii dreptului natural la cetăţenie română a celor deposedaţi abuziv de ea. Apelul a fost semnat, la solicitarea Civic Media şi a asociaţiilor foştilor deţinuţi politici, atât de personalităţi importante ale rezistenţei şi culturii române, cât şi de patrioţii români anticomunişti închişi 12 şi 15 ani la Tiraspol, Alexandru Leşco şi Tudor Popa. Anul trecut, la 14 aprilie, în plenul Parlamentului, preşedintele României a dat glas oficial proiectului, anunţând că va cere promovarea de către Guvern a unei Hotărâri de urgenţă în vederea oferirii cetăţeniei române pentru toţi basarabenii care solicită acest drept răpit prin efectele pactului Hitler-Stalin: „Cei care se consideră români vor fi sprijiniţi şi nu-i vom abandona pe cei care ne vorbesc limba, nu acceptăm ca generaţia tânără să nu aibă şansa accesului la cultura şi spiritualitatea românească, la afirmarea identităţii româneşti. La două decenii de la revoluţia anticomunistă din 1989, afirm valorile supreme ale acesteia: libertatea nu poate fi negociată, nu există justificare pentru înjosirea fiinţei umane în numele unei false raţiuni de stat şi de partid. Fac un apel către toate partidele şi toţi liderii de opinie să se alăture într-un moment al solidarităţii naţionale cu basarabenii. Avem o datorie morală, legală faţă de românii din Basarabia“.
Înaintea adresării din Parlamentul României, bătrânii foşti deţinuţi politic, în frunte cu Părintele Justin Pârvu, urmaţi de reprezentanţii generaţiei anticomuniste de la 1989, i-au cerut public preşedintelui să-i salveze pe tinerii basarabeni oferindu-le în regim de urgenţă cetăţenia română. Semnatarii îşi ofereau chiar propria cetăţenie, dacă nu se găsea altă soluţie: „Vă rugăm să acordaţi o şansă acestei generaţii, oferiţi-le dreptul la care râvnesc, dreptul opţiunii la identitatea românească. Aceşti tineri de la Chişinău, prigoniţi de regim, trebuie ajutaţi şi singura protecţie care le poate fi oferită şi la care au dreptul de altfel, este cetăţenia, în regim de urgenţă, la care au dreptul oricum, deoarece majoritatea celor patru milioane de basarabeni sunt români din cei mai curaţi, neaoşi, un adevărat tezaur uman românesc. Ca şef al statului român sunteţi direct responsabil de strategia de protejare şi afirmare a identităţii româneşti, la protejarea congenerilor şi etnicilor români, oriunde s-ar afla aceştia“.
Procesul de redobândire a cetăţeniei române a fost blocat din 2002 de către guvernarea PSD şi aşa a rămas până de curând. Înfiinţarea Autorităţii, anunţată de Băsescu şi la deplasarea sa excepţională peste Prut, în cel de-al doilea stat românesc, este începutul mult-aşteptat al restabilirii normalităţii în spaţiul etnografic românesc. Cu siguranţă, piedici majore externe vor fi puse de autorităţile extremiste de la Kiev sau de către pionii Moscovei, oriunde s-ar afla ei. Primele reacţii din partea duşmanilor din interior ai României s-au şi auzit. Gyorgy Frundo, acelaşi tovarăş anti-român care s-a opus în Senat acordării patrioţilor de la Tiraspol a statutului firesc de eroi ai României, astăzi afirmă că acordarea cetăţeniei românilor din fosta URSS trebuie împiedicată pentru că este în folosul... Rusiei. Sunt convins că, dacă trăia în urmă cu 65 de ani, ar fi spus că deposedarea românilor de dreptul lor natural este, evident, tot în folosul Rusiei, aplaudând cu fervoare decizia tătukului Stalin. Oare cam ce le-ar trebui autorităţilor române ca să observe câţi cetăţeni ai României aflaţi în funcţii importante ale statului acţionează împotriva ţării şi a fiinţei naţionale? Sau, în ciuda numărului şi a fondurilor uriaşe ale celor care trebuie să apere Constituţia, trădarea de ţară nu se mai pedepseşte şi trebuie să ne mulţumim doar cu pedepsirea lor la Judecata de Apoi?
http://www.curentul.ro/

Semnalat de http://www.badpolitics.ro/

TRATAMENTE NATURISTE impotriva Gripei, racelilor si migrenelor de la Părintele Athanasie Ştefănescu, Medicul detinutilor politic

Tusea
500 g de miere se pun împreună cu 100 ml suc de frunze proaspete de pătlagină, 50 ml suc de cetină de brad sau molid şi câte 25 ml suc de iarbă mare şi rostopască. Se omogenizează preparatul care se păstrează apoi la frigider, în vase astupate. Se ia câte 1 lingură înainte de masă, în afecţiunile aparatului respirator.

Prevenirea îmbolnăvirii căilor respiratorii
Faceţi o cură constând în consumarea de lămâi proaspete timp de 19 zile (se începe cu 1 fruct şi se creşte progresiv până la 10 zilnic, apoi se reduce doza până se ajunge din nou la unul). După o pauză de o săptămână, se poate relua; la cel mai mic semn de intoleranţă, încetiniţi ritmul pentru a lăsa organismul să se obişnuiască. Această cură impune un regim alimentar fără niciun exces.

Desfundarea nasului în caz de răceală
Trageţi pe nări din podul palmei câteva picături de zeamă de lămâie. Efectul decongestiv durează câteva ore bune. Iarba mare – se foloseşte rădăcina, ce se culege toamna. Din ea se prepară un ceai (50 g la 1 l apă). Dacă se ţin timp de 8 zile, 80 g iarbă mare într-un litru de vin, se obţine o băutură întăritoare.

Răcelile
Cu măghiran, evitaţi răcelile - se opăreşte o linguriţă de plantă cu o cană de apă clocotită. Se acoperă vasul 15 minute, apoi se strecoară şi se consumă cât mai cald. Se aplică acest tratament maxim 3 zile.

Prişniţe pentru răceli
Comprese calde, puse pe piept, fluidifică secreţiile şi uşurează respiraţia. Se înmoaie un ştergar de bumbac în apă fierbinte, se stoarce şi apoi se înfăşoară în jurul pieptului. Se acoperă cu un prosop uscat şi cu un pled de lână. După ce s-a răcit, se îndepărtează compresa şi se unge pieptul cu un ulei eteric.

Viroză
Orice viroză – se amestecă o linguriţă de scorţişoară cu o linguriţă de cuişoare, ambele pisate. Se toarnă peste o cană cu apă clocotită şi se acoperă, lăsând 5 minute. Se strecoară şi se beau 2 căni pe zi.
Tratamentul durează câteva zile, până la dispariţia simptomelor de gripă.

Răguşeala
Se face o infuzie din 2-3 linguri de flori de podbal peste care se toarnă o cană apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 10 minute, apoi se strecoară infuzia. Se bea îndulcit cu miere, treptat, în cursul unei zile.

Dureri de gât – inhalaţii cu muşeţel
O lingură de muşeţel, o lingură alcool, o linguriţă bicarbonat, toate puse într-un vas cu apă fierbinte. Se inspiră pe nas şi pe gură, timp de câteva minute aburii degajaţi.

Răceala
Tusea şi bronşitele pot fi tratate cu fiertură de mere. Merele se taie mărunt, apoi se adaugă apa şi se lasă să fiarbă la foc încet 10 minute. Lichidul se bea cald, câte 2 linguriţe de 8-10 ori pe zi. Dacă bronşita este avansată, atunci este indicat ca în fiertura de mere să se adauge o lingură de ulei de floarea soarelui şi puţină miere. În cazul tusei seci sunt recomandate merele coapte. Se face un amestec 1:1:2 de mere date prin răzătoare, o ceapă roşie şi o linguriţă de miere şi se consumă în cazul bronşitelor cronice şi al celor acute, însoţite de tuse.
Pentru copii o lingură de 7-8 ori pe zi, măceşe, fructe crude sau gem. Se fierb într-o oală mare de inox, punându-se o ½ l de apă la 1 kg de măceşe. După ce s-au înmuiat, se trece prin sită. Cântăriţi pulpa şi adăugaţi o cantitate egală de zahăr fiert. Ţineţi pe aragaz până ce se îngroaşă bine. Se bea miere fiartă cu rachiu, ori fiertură de boabe negre de soc cu zahăr, sau rachiu cu izmă creaţă, ori fiertură de lobodă, ori zeamă de porumb fiert.

Infecţii bacteriene şi virale
Se iau între 30 şi 60 de picături de tinctură de 3 ori pe zi, sau câte o capsulă conţinând 500-1000 mg de pulbere plantă Echinaceea, de la primele simptome ale bolii.

Gripa şi guturaiul
Se prepară un terci de mălai, care se amestecă cu untură de gâscă şi se omogenizează. Când temperatura este suportabilă, se ia o parte şi se pune într-un săculeţ de pânză groasă care se aşează pe zona sternului. Se menţine până se răceşte. Partea rămasă se consumă caldă cu înghiţituri mici. Se consumă ceai de tei şi de soc, se fac băi fierbinţi cu astfel de infuzii şi se prizează puţin praf de ardei iute.

Guturaiul - se bea amestecătură de oţet cu usturoi pisat;
- se afumă bolnavul pe sub nas cu un fir de busuioc pus pe un cărbune;
- Pentru guturai şi durere de cap se mai miroase hrean ras proaspăt pe
răzătoare;
- Făină de păpuşoi, pusă pe cărbuni aprinşi şi fumul care iese se trage pe nas.

MIGRENE PUTERNICE

ISTORICUL ILARION TIU: Anticomunism la foc automat în Republica Moldova. Cum pot fi evitate controversele "Comisiei Tismaneanu"

Printr-un decret emis de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la Chişinău s-a constituit la 14 ianuarie 2010 "Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist din Republica Moldova". Aceasta trebuie să-şi dea verdictul rapid, până la 1 iunie!

Instituţia este oare o formă de legitimare a noii puteri basarabene sau o iniţiativă civică şi ştiinţifică autentică? O imitaţie a "Comisiei Tismăneanu" sau o documentare solidă şi nepărtinitoare referitoare la comunismul de peste Prut?
Comisia de la Chişinău este formată din 30 de istorici, specialişti în drept, filosofi, sociologi şi filologi care vor lucra sub conducerea lui Gheorghe Cojocaru, doctor în istorie. Acesta îi are în echipa de conducere pe Igor Caşu şi Sergiu Musteaţă, doctori în istorie, de asemenea. Până la 1 iunie 2010, preşedintele Mihai Ghimpu aşteaptă de la echipa sa de specialişti un studiu, o culegere de documente şi un raport analitic privind "aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar". Prin decret prezindenţial, cei 30 de specialişti au datoria să studieze documentele şi materialele privind "activitatea principalelor instituţii implicate în instaurarea şi menţinerea regimului comunist totalitar" şi să informeze periodic societatea despre activitatea lor. Ministerele şi celelalte autorităţi administrative centrale şi locale sunt îndrumate să acorde asistenţa necesară cercetătorilor.
La Chişinău deja au început să apară primele îndoieli privind scopurile şi posibilităţile tehnice ale "Comisiei Cojocaru". În primul rând, s-a pus în discuţie timpul scurt pe care îl are la dispoziţie echipa. În mai puţin de şase luni, "cei 30" trebuie să lămurească activitatea comunistă în Basarabia din 1917 şi până în zilele noastre! Nu cumva Mihai Ghimpu doreşte să folosească comisia ca "armă electorală" la alegerile generale anticipate din acest an? Ce garanţii oferă acesta că nu va folosi studiul pentru a-i compromite pe adversarii din Partidul Comuniştilor?
Pe de altă parte, intelectualii apropiaţi lui Iurie Roşca afirmă că în "Comisia Cojocaru" au fost incluşi foşti membri ai CC al PC din RSS Moldovenească, precum şi autori de propagandă sovietică cu caracter antiromânesc. Se vor "condamna" pe ei înşişi?
Problemele "morale" ale comisiei sunt cele mai mici, în raport cu dificultăţile tehnice. Este vorba în primul rând de accesul la arhivele instituţiilor militarizate. Mihail Taşcă, secretarul "Comisiei", estimează că în arhiva Ministerului de Interne se află circa 170.000 dosare, iar în depozitele Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), alte 80.000. Majoritatea sunt considerate "secret de stat" şi nu se ştie în ce măsură vor ajunge pe masa membrilor "Comisiei Cojocaru". Spre exemplu, în anul 2008 SIS a dat doar 58 de dosare în cercetare, la cerere. Într-un interviu pentru ziarul "Timpul" de la Chişinău (din 19 ianuarie), Gheorghe Cojocaru a recunoscut că arhivele vor fi "o problemă" a comisiei sale, dar are deja "semnale încurajatoare". Însă doar de la Arhiva Naţională, unde speră că va putea accesa dosarele din fondurile care interesează comisia. Preşedintele acesteia nu a răspuns încă la întrebarea privind modalităţile prin care va primi dreptul de a cerceta arhivele MI şi SIS!
Referitor la metodologie, Gheorghe Cojocaru a anunţat că s-a adoptat deja un plan de lucru, s-au stabilit grupele de lucru, precum şi regulamentul de activitate. Astfel, raportul final are în vedere cercetarea perioadei 1917-1991. Documentarea nu se va limita la graniţele Republicii Moldova, întrucât se va studia problema refugiaţilor şi deportaţilor din România, Ucraina şi Rusia. Un capitol final va face referire la perioada 1991-2009.

Sergiu Musteaţă, vicepreşedinte al "Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist din Republica Moldova", dezvăluie împrejurările în care a apărut instituţia, si posibilitatile de a evita controversele "Comisia Tismăneanu". Cititi interviul la Ilarion Tiu - Blogul unui fost optimist

CIOROVOIALA COMUNISTILOR PESTE PRUT. Comuniştii de azi despre comuniştii de ieri sau Mark Tkaciuk versus Comisia Cojocaru. Controversa Tismaneanu se repeta la Chisinau

de Vlad Cubreacov

Aşa cum era de aşteptat, reacţiile adverse faţă de Comisia Cojocaru, pentru alte motive decât cele de fond, nu au întârziat să apară. Primul care a ieşit în scenă este o persoană cu vederi comuniste, unul dintre liderii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Mark Tkaciuk. Acesta i-a acordat un amplu interviu unui canal de televiziune din Chişinău, concentrându-şi reproşurile şi ironia asupra unor membri ai Comisiei pentru studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar comunist din Republica Moldova.

Scriam săptămâna trecută în FLUX că nou-creata Comisie Cojocaru, a cărei instituire am salutat-o călduros, are totuşi, spre regretul nostru, unele puncte slabe. Avem în continuare convingerea că această Comisie ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Mai arătam, fără a da nume, că cel puţin unul dintre membrii Comisiei Cojocaru a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Îl aveam în vedere atunci pe domnul Alexandru Moşanu. Constatam, de asemenea, că unii dintre membrii Comisiei Cojocaru sunt autori ai unor producţii cu caracter propagandistic sovietic şi antinaţional (adică antiromânesc), iar alţii s-au arătat defavorabili unui eventual proces de lustraţie. Atrăgeam atenţia asupra acestor vulnerabilităţi ale Comisiei, arătând că nu am dori ca unii membri ai Comisiei să ofere, prin simpla lor participare, motive şi pretexte viitoare de criticare a Raportului acestei Comisii. În acelaşi timp, eram şi rămânem de părere că majoritatea membrilor Comisiei Cojocaru sunt oameni de înaltă probitate ştiinţifică, având şi până acum contribuţii de valoare la cercetarea fenomenului totalitar din Republica Moldova şi a perioadei de ocupaţie sovietică.

Ce spune Mark Tkaciuc?

Istoric de formaţie şi comunist convins, Mark Tkaciuk nu formulează reproşuri în legătură cu întreaga componenţă a Comisiei Cojocaru. El contestă probitatea ştiinţifică şi morală a doar unora dintre cei desemnaţi în Comisie prin decretul prezidenţial din 14 ianuarie. Este bine să reţinem punctul de vedere al unuia dintre conducătorii Partidului Comuniştilor,  întrucât această atitudine se pare că va oferi, în parte, eşafodajul poziţiei respectivului partid faţă de viitorul Raport al Comisiei Cojocaru.

Potrivit lui Tkaciuk, pornind de la scopul declarat al Comisiei Cojocaru, numită de el impropriu “Comisia Ghimpu”,  aceasta “ar trebui să includă disidenţi notorii, luptători împotriva comunismului, a totalitarismului, persoane care au cutreierat tundra, care ştiu ce înseamnă GULAG-urile,  “Vertuhai”-ul, şi întreg completul regăsit în scrierile lui Varlam Şalamov sau Soljeniţin”, ca imediat să adauge că “membrii  respectivei comisii sunt bine cunoscuţi în societate ca ideologi serioşi ai ceea ce ei numesc perioadă totalitară a istoriei moldoveneşti”. Tkaciuk opinează, de asemenea,  că unii membri ai Comisiei Cojocaru  “au demonstrat că nu au nici poziţie civică, nici politică şi nici ştiinţifică”, fiind “nişte vârcolaci”.

Tkaciuk îi vizează pe patru membri ai Comisiei Cojocaru: Pavel Parasca, Anatol Petrenco, Alexandru Moşanu şi  Demir Dragnev.

Pavel Parasca

Liderul comunist susţine că „Parasca Pavel Fiodorovici, istoric medievalist, poate contribui în Comisie doar cu propriile-i amintiri despre modul în care scria denunţuri la Comitetul Securităţii Statului (KGB – n.n.) din Republica Moldova despre colegii săi istorici. A existat un caz aparte la începutul anilor 80, cazul istoricilor disidenţi. Acei tineri istorici au avut atunci multă bătaie de cap. Unii dintre ei sunt astăzi experţi şi politologi cunoscuţi, de altfel, critici ai Partidului Comuniştilor. Pe aceştia îi stimez, întrucât sunt consecvenţi. Ei au fost anticomunişti şi la începutul anilor 80, sunt anticomunişti şi acum. Apropo, ei critică însuşi faptul apariţiei Comisiei Ghimpu şi scopurile pentru care a fost creată, cu toate că ei înşişi au făcut obiectul celor mai adevărate represiuni. Dacă aş avea acordul dumnealor, le-aş pronunţa aici numele. Iată însă că tovarăşul Parasca Pavel Fiodorovici, un membru al Partidului Comunist al URSS şi membru activ al biroului de partid (comunist – n.n.) al Institutului (de Istorie – n.n.), scria denunţuri împotriva acestor oameni, cerând curăţarea Institutului de gunoaiele anticomuniste.”

Anatol Petrenco

Tkaciuk nu-l scapă din vedere nici pe Anatol Petrenco, despre care spune: „La sfârşitul anilor 80, domnul Petrenco, de asemenea membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi-a susţinut o teză de doctor, cu titlu secret, la unul dintre Institutele din Moscova. O teză secretă, cu un conţinut piperat, care nu trebuia să devină cunoscută societăţii de atunci. Cazul este de-a dreptul clinic pentru ceea ce ei numesc regim totalitar: cercetare ştiinţifică secretă, care, evident, nu era posibilă fără participarea serviciilor secrete de atunci.”

Alexandru Moşanu

Trecând la Alexandru Moşanu, Tkaciuk susţine: „Alexandru Constantinovici Moşanu a condus Catedra de Istorie Nouă şi Contemporană în cadrul Institutului de Istorie al Universităţii din Moldova, pe atunci „Universitatea din Chişinău”. Dânsul s-a ocupat foarte serios şi profesionist, bunăoară, de chestiunea mişcării socialiste şi muncitoreşti din România, fiind, de asemenea, coautor al monografiei „Agresiunea României fasciste împotriva URSS”.  Această carte a apărut cu doar câţiva ani înainte ca Moşanu să declare că Republica Moldova are o singură soluţie – unirea cu România.”

Demir Dragnev

În încheiere, Mark Tkaciuk se referă la Demir Dragnev în următorii termeni: „Un personaj nu mai puţin strălucit în această comisie este Demir Mironovici Dragnev, altminteri un istoric bun care s-a ocupat de perioada pre-sovietică. Dar a fost un membru zelos al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi un cenzor dur chiar şi în raport cu scrierile despre perioada medievală din Moldova, ca, ferească Dumnezeu! ca cineva de dincolo de Prut, adică din Republica Socialistă România de atunci, să poată utiliza în favoarea acesteia vreun argument oferit de istoriografia moldovenească. Cei care au vârsta de 40 de ani şi mai mult şi-l amintesc foarte bine pe Demir Mironovici din acea perioadă.”

Multe, foarte multe sunt problemele în care avem poziţii nu doar diferite şi divergente, dar de neîmpăcat cu Mark Tkaciuk. În special chestiunile de ordin istoric, doctrinar şi identitar. Dar când vine vorba de trecutul sovietic şi de istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, este greu să-l combatem. Mai ales când ştim că acesta se situează pe poziţiile ideologiei comuniste şi ale istoriografiei sovietice. Reacţia sa faţă de cei patru membri ai Comisiei Cojocaru este mai degrabă una marcată de dispreţ sincer şi ironie colegială faţă de nişte foşti membri ai Partidului Comunist din Uniunea Sovietică şi este lipsită complet de o argumentaţie solidă împotriva necesităţii de condamnare a crimelor regimului totalitar comunist din timpul ocupaţiei sovietice.

În încheiere, reiterăm convingerea că am fi avut cu toţii de câştigat dacă în Comisia pentru studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar comunist din Republica Moldova nu ar fi fost desemnată nici o persoană care să fi deţinut calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, în serviciile secrete ale URSS şi în oricare alt mecanism al ceea ce altădată se numea banal de simplu – frontul ideologic sovietic.

http://cubreacov.wordpress.com/

Vezi si  

CIOROVOIALA COMUNISTILOR LA BUCURESTI. Olteanul Dinu Sararu vs internationalistul Volodea Tismaneanu. "Tatăl meu a fost lider PNŢ, iar al domnului Tismăneanu, kominternist"

ATITUDINI: PARINTELE IOANICHIE, ochiul trezvitor al Sihăstriei. Marturia Parintelui Justin: "L- am văzut ca pe un adevărat sfânt"

de Arhimandrit Justin Pârvu
Părintele Ioanichie a fost un suflet care din copilărie a fost ales, chemat de Dumnezeu.
Un copil care încă de la vârsta de nouă ani iubea viaţa monahală şi adeseori îl găseai când la Sihăstria, când la Neamţu, când la Secu; de aceea şi mai târziu a ştiut să deosebească aşa de bine viaţa călugărească. Părintele s-a oprit mai mult asupra mănăstirii Sihăstria, unde a găsit pe cel mai cald duhovnic, Părintele Paisie, pe care l-a avut învăţător duhovnicesc până în ultimul moment. După ce Părintele Paisie a închis ochii, l-a luat de duhovnic pe părintele Marchian de la mănăstirea Secu şi de la mănăstirea Bistriţa, unde a fost trimis de la Sihăstria ca un fel de „canon”. Era trimis regulamentar oarecum, pentru că, deh, nu prea se vedea bine cu unele personalităţi mai mari din Sihăstria, nu prea le slugărnicea. Şi atunci „caralii” noştri au crezut de cuviinţă
să fie transferat la mănăstirea Bistriţa, în observaţia părintelui Ciprian. Aici a stat vreo 19 ani, după care s-a reîntors la mănăstirea Sihăstria. Aici, la Bistriţa, am început să ne cunoaştem noi mai bine.
După cum bine ştiţi, viaţa părintelui Ioanichie a fost mult dedicată studiului şi literaturii. Era neobosit. Se ajuta mult şi cu poetul creştin  Ioan Alexandru, căruia îi era duhovnic. Ioan Alexandru, care venea adesea pe la mănăstirea Bistriţa şi stătea câte două-trei zile, uneori venea cu doi-trei copii, alteori venea singur, foarte modest, cu căruciorul de bagaje după el. Se-ntreţinea cu părintele Ioanichie; lucrau împreună la Patericul românesc, la Convorbirile duhovniceşti, la relatarea călătoriilor făcute cu părintele Cleopa sau cu părintele Victorin în Occident, pe la sfintele locuri, pe Athon…
Neobosit era şi în ceea ce priveşte viaţa călugărească. Până pe la ora cinci lucra şi scria, aduna materiale. La ora cinci seara, sala cu pelerini era plină şi dădea drumul la spovedit. Iar spoveditul mergea până la şase dimineaţa, fără întrerupere. În zilele de sărbătoare n-avea timp să se odihnească deloc, pentru că trebuia să ajungă la biserică. După Sf. Liturghie începea iarăşi spovedania…
Mi-aduc aminte cum noaptea, târziu, mă duceam pe la el şi, bucuros, mai schimbam un cuvânt. Scotea două, trei mere, le cojea; mâncam cu o bucată de pâine, pe fugă. Apoi iar începea spoveditul sau se pregătea cu oleacă de material pentru Bucureşti. Trebuia să definitiveze cărţile pentru tipar, treabă care era destul de dificilă. Nu era ca acum, cu formele acestea rapizi, ultramodernizate. Şi uite aşa îl găseai şi la Bucureşti, şi
la Sihăstria, şi în tren, şi la Piatra Neamţ, şi unde nu-l găseai...? Îi făcea foarte mare plăcere să îmi povestească discuţiile pe care le avea cu unii şi cu alţii în tren. Nu ştiu cum făcea că reuşea să mai scrie câte un articol prin ziar, chiar dacă erau ziare cu mult control asupra lor, dar totuşi se mai strecura aşa…
Nu mai vorbesc că pe lângă talentul său scriitoricesc, era şi un vorbitor, un sfătuitor neîntrecut. Ce predici ţinea duminicile şi de sărbători! Credincioşii se înghesuiau să asculte o predică a părintelui Ioanichie! Şi până astăzi oamenii îi poartă o dragoste creştină şi au mare evlavie la dânsul şi vin mereu la mănăstirea Sihăstria. De aceea şi pe majoritatea pomelnicelor la morţi sunt trecute mai întâi numele părinţilor Ioanichie, Cleopa, Paisie…
A fost un călugăr foarte bun… şi trăitor, şi mărturisitor; un călugăr cu laturi intelectuale deosebite… Patericul românesc a ajuns până în biblioteca Vaticanului… Dar, chiar dacă avea mai mult o activitate intelectuală, asta nu-l împiedica să fie şi un călugăr gospodar. Era un om practic, foarte activ.
A fost un călăuzitor al vieţii noastre ortodoxe. A menţinut cu adevărat duhul acesta trezvitor al vieţii călugăreşti a Sihăstriei. În ultima vreme, cam ultimii doi ani, i-am fost duhovnic. Şi, sărmanul, victimă a prigonitorilor acestui neam, îşi cam pierduse memoria în ultimul an de viaţă. Dar am rămas uimit când l-am văzut ultima dată,
când i-am făcut o dezlegare, pe patul de suferinţă, cu puţin timp înainte de a se muta la Domnul; l-am văzut ca pe un adevărat sfânt. Avea un chip aşa de deosebit şi de luminat, de parcă ziceai că vorbea cu îngerii. Iar în sicriu şi-a păstrat pe chip aceeaşi frumuseţe sufletească pe care i-o ştiam şi pe care a luat-o cu el şi dincolo; chiar dacă îşi dăduse duhul în mâinile Domnului, avea aceeaşi ţinută sufletească şi trupească. În racla lui, acolo, parcă vorbea. Mult m-a impresionat în frumuseţea aceasta a lui şi mult m-am bucurat în sinea mea, fiindcă am văzut în el un adevărat rugător înaintea lui Dumnezeu, în ceruri, pentru viaţa noastră monahală.
Şi cred că el a depăşit chiar pe mulţi din trăitorii mai deosebiţi din Sihăstria, prin faptul că a trăit şi o viaţă surghiunită, sub ochii permanenţi ai securităţii, inamicul numărul unu al Ortodoxiei româneşti. Şi nu e puţin lucru să facă atâtea lucruri nobile pentru Ortodoxie în astfel de condiţii, având neîncetat moartea în faţă. Chiar pierderea memoriei i s-a tras tot de la acest inamic: a fost un vicleşug de răutate care să astupe gura cea bine-grăitoare a acestui izvor de înţelepciune.
Dumnezeu să-l sălăşluiască în corturile drepţilor şi să se roage şi pentru noi!
Revista Atitudini