de Vlad Cubreacov
Aşa
cum era de aşteptat, reacţiile adverse faţă de Comisia Cojocaru, pentru
alte motive decât cele de fond, nu au întârziat să apară. Primul care a
ieşit în scenă este o persoană cu vederi comuniste, unul dintre liderii
Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Mark Tkaciuk. Acesta i-a
acordat un amplu interviu unui canal de televiziune din Chişinău,
concentrându-şi reproşurile şi ironia asupra unor membri ai Comisiei
pentru studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar comunist
din Republica Moldova.
Scriam
săptămâna trecută în FLUX că nou-creata Comisie Cojocaru, a cărei
instituire am salutat-o călduros, are totuşi, spre regretul nostru,
unele puncte slabe. Avem în continuare convingerea că această Comisie
ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi
desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar
comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice. Mai arătam, fără a da nume, că cel puţin
unul dintre membrii Comisiei Cojocaru a fost membru al Comitetului
Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Îl aveam în
vedere atunci pe domnul Alexandru Moşanu. Constatam, de asemenea, că
unii dintre membrii Comisiei Cojocaru sunt autori ai unor producţii cu
caracter propagandistic sovietic şi antinaţional (adică antiromânesc),
iar alţii s-au arătat defavorabili unui eventual proces de lustraţie.
Atrăgeam atenţia asupra acestor vulnerabilităţi ale Comisiei, arătând
că nu am dori ca unii membri ai Comisiei să ofere, prin simpla lor
participare, motive şi pretexte viitoare de criticare a Raportului
acestei Comisii. În acelaşi timp, eram şi rămânem de părere că
majoritatea membrilor Comisiei Cojocaru sunt oameni de înaltă probitate
ştiinţifică, având şi până acum contribuţii de valoare la cercetarea
fenomenului totalitar din Republica Moldova şi a perioadei de ocupaţie
sovietică.
Istoric
de formaţie şi comunist convins, Mark Tkaciuk nu formulează reproşuri
în legătură cu întreaga componenţă a Comisiei Cojocaru. El contestă
probitatea ştiinţifică şi morală a doar unora dintre cei desemnaţi în
Comisie prin decretul prezidenţial din 14 ianuarie. Este bine să
reţinem punctul de vedere al unuia dintre conducătorii Partidului
Comuniştilor, întrucât această atitudine se pare că va oferi, în
parte, eşafodajul poziţiei respectivului partid faţă de viitorul Raport
al Comisiei Cojocaru.
Potrivit lui Tkaciuk, pornind de la
scopul declarat al Comisiei Cojocaru, numită de el impropriu “Comisia
Ghimpu”, aceasta “ar trebui să includă disidenţi notorii, luptători
împotriva comunismului, a totalitarismului, persoane care au cutreierat
tundra, care ştiu ce înseamnă GULAG-urile, “Vertuhai”-ul, şi întreg
completul regăsit în scrierile lui Varlam Şalamov sau Soljeniţin”, ca
imediat să adauge că “membrii respectivei comisii sunt bine cunoscuţi
în societate ca ideologi serioşi ai ceea ce ei numesc perioadă
totalitară a istoriei moldoveneşti”. Tkaciuk opinează, de asemenea, că
unii membri ai Comisiei Cojocaru “au demonstrat că nu au nici poziţie
civică, nici politică şi nici ştiinţifică”, fiind “nişte vârcolaci”.
Tkaciuk îi vizează pe patru membri ai Comisiei Cojocaru: Pavel Parasca, Anatol Petrenco, Alexandru Moşanu şi Demir Dragnev.
Pavel Parasca
Liderul
comunist susţine că „Parasca Pavel Fiodorovici, istoric medievalist,
poate contribui în Comisie doar cu propriile-i amintiri despre modul în
care scria denunţuri la Comitetul Securităţii Statului (KGB – n.n.) din
Republica Moldova despre colegii săi istorici. A existat un caz aparte
la începutul anilor 80, cazul istoricilor disidenţi. Acei tineri
istorici au avut atunci multă bătaie de cap. Unii dintre ei sunt astăzi
experţi şi politologi cunoscuţi, de altfel, critici ai Partidului
Comuniştilor. Pe aceştia îi stimez, întrucât sunt consecvenţi. Ei au
fost anticomunişti şi la începutul anilor 80, sunt anticomunişti şi
acum. Apropo, ei critică însuşi faptul apariţiei Comisiei Ghimpu şi
scopurile pentru care a fost creată, cu toate că ei înşişi au făcut
obiectul celor mai adevărate represiuni. Dacă aş avea acordul
dumnealor, le-aş pronunţa aici numele. Iată însă că tovarăşul Parasca
Pavel Fiodorovici, un membru al Partidului Comunist al URSS şi membru
activ al biroului de partid (comunist – n.n.) al Institutului (de
Istorie – n.n.), scria denunţuri împotriva acestor oameni, cerând
curăţarea Institutului de gunoaiele anticomuniste.”
Tkaciuk
nu-l scapă din vedere nici pe Anatol Petrenco, despre care spune: „La
sfârşitul anilor 80, domnul Petrenco, de asemenea membru al Partidului
Comunist din Uniunea Sovietică, şi-a susţinut o teză de doctor, cu
titlu secret, la unul dintre Institutele din Moscova. O teză secretă,
cu un conţinut piperat, care nu trebuia să devină cunoscută societăţii
de atunci. Cazul este de-a dreptul clinic pentru ceea ce ei numesc
regim totalitar: cercetare ştiinţifică secretă, care, evident, nu era
posibilă fără participarea serviciilor secrete de atunci.”
Trecând
la Alexandru Moşanu, Tkaciuk susţine: „Alexandru Constantinovici Moşanu
a condus Catedra de Istorie Nouă şi Contemporană în cadrul Institutului
de Istorie al Universităţii din Moldova, pe atunci „Universitatea din
Chişinău”. Dânsul s-a ocupat foarte serios şi profesionist, bunăoară,
de chestiunea mişcării socialiste şi muncitoreşti din România, fiind,
de asemenea, coautor al monografiei „Agresiunea României fasciste
împotriva URSS”. Această carte a apărut cu doar câţiva ani înainte ca
Moşanu să declare că Republica Moldova are o singură soluţie – unirea
cu România.”
În
încheiere, Mark Tkaciuk se referă la Demir Dragnev în următorii
termeni: „Un personaj nu mai puţin strălucit în această comisie este
Demir Mironovici Dragnev, altminteri un istoric bun care s-a ocupat de
perioada pre-sovietică. Dar a fost un membru zelos al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice şi un cenzor dur chiar şi în raport cu
scrierile despre perioada medievală din Moldova, ca, ferească Dumnezeu!
ca cineva de dincolo de Prut, adică din Republica Socialistă România de
atunci, să poată utiliza în favoarea acesteia vreun argument oferit de
istoriografia moldovenească. Cei care au vârsta de 40 de ani şi mai
mult şi-l amintesc foarte bine pe Demir Mironovici din acea perioadă.”
Multe, foarte multe sunt problemele în
care avem poziţii nu doar diferite şi divergente, dar de neîmpăcat cu
Mark Tkaciuk. În special chestiunile de ordin istoric, doctrinar şi
identitar. Dar când vine vorba de trecutul sovietic şi de istoria
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, este greu să-l combatem. Mai
ales când ştim că acesta se situează pe poziţiile ideologiei comuniste
şi ale istoriografiei sovietice. Reacţia sa faţă de cei patru membri ai
Comisiei Cojocaru este mai degrabă una marcată de dispreţ sincer şi
ironie colegială faţă de nişte foşti membri ai Partidului Comunist din
Uniunea Sovietică şi este lipsită complet de o argumentaţie solidă
împotriva necesităţii de condamnare a crimelor regimului totalitar
comunist din timpul ocupaţiei sovietice.
În încheiere, reiterăm convingerea că
am fi avut cu toţii de câştigat dacă în Comisia pentru studierea şi
aprecierea crimelor regimului totalitar comunist din Republica Moldova
nu ar fi fost desemnată nici o persoană care să fi deţinut calităţi şi
funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, în serviciile
secrete ale URSS şi în oricare alt mecanism al ceea ce altădată se
numea banal de simplu – frontul ideologic sovietic.
Vezi si
Posts
No comments:
Post a Comment