PARINTELE IOANICHIE BALAN, LUPTATORUL, a fost otravit cu metale grele. Marturia Parintelui Filotheu Balan: "Să nu taci! Să nu taci! Scrie şi vorbeşte, că eu nu mai pot nimic!”

Anul acesta, pe 10 Februarie, Părintele Ioanichie Bălan ar fi împlinit 80 de ani. Dar e mult mai de folos să ştim că acolo unde este, cuviosul părinte ne veghează şi ne luminează ori de câte ori gândurile noastre se întorc sau nu spre sfinţia sa. Am cunoscut un Părinte Ioanichie uneori mult diferit de ceea ce ştiu cei mai mulţi dintre noi. Deşi neîncetat lam necăjit şi i-am stat împotrivă când vorbeam despre cărţi şi despre istorie, nu a încetat să mă iubească şi să mă pomenească în rugăciuni până în ultima clipă a vieţii sale. Ştiu şi acum că acolo unde este, degrabă vine la rugăciune când este chemat.

Prima dată am auzit de sfinţia sa prin anii ’80, după ce îi apăruse primul volum din cartea Convorbiri duhovniceşti. Titlul mă intrigase, dar cartea nu am apucat să o citesc decât mult mai târziu, pentru că în acei ani se vânduse foarte repede. Am rămas în suflet doar cu imaginea unui părinte iubitor de Dumnezeu şi de Sfinţii Săi, care a reuşit să străpungă veacul comunismului şi să aducă la lumină lucruri tainice, neştiute de cei mai mulţi.

Am intrat în Mănăstirea Sihăstria în 1996 şi, când l-am cunoscut, Părintele Ioanichie trecuse puţin peste 66 de ani. Întâlnirea cu sfinţia sa a fost destul de spectaculoasă; doar privindu-ne am ştiut că avem fiecare de iubit ceva în celălalt, şi această iubire părintească a sfinţiei sale continuă şi azi. Părintele Ioanichie a fost pentru mine marea revelaţie a creştinului liber, care cunoaşte bine lumea în care trăieşte, şi care nu se teme decât de Dumnezeu şi de păcat.

Câțiva ani de zile am fost sub ascultarea sfinţiei sale. Lucram împreună la cărţi – Vieţile Sfinţilor, cărţile Părintelui Dimitrie Bejan – „Bucuriile suferinţei”, seria de volume „Ne vorbeşte Părintele...” şi altele asemenea, între care nu trebuie să las de o parte Patericul românesc, Vetrele de sihăstrie românească şi cele două cărţi de Pelerinaj la Mormântul Domnului şi Pelerinaj la Athos –, care mi-au adus în foarte scurtă vreme multă sporire duhovnicească. Eram ca un burete care absorbea fiecare picătură de duh din ceea ce mi se dădea în fiecare zi.

Despre Părintele Ioanichie s-au mai scris rânduri biografice şi, prin mila lui Dumnezeu, i s-a dedicat şi o carte. A intrat în Mănăstirea Sihăstria în anul 1949, după ce, cu un an înainte, venind pe jos din satul său, Stăniţa, de lângă Roman, îl cunoscuse pe Părintele Cleopa, care îl uluise vorbindui despre tainele vieţii duhovniceşti. Auzise despre bătrânul părinte, iar cuvintele sale i s-au înfipt cu atât mai adânc în inima care dorea după Hristos. Venind în Sihăstria, în 1949, a aflat că Părintele Cleopa şi mulţi alţi cuvioşi părinţi au plecat la Mănăstirea Slatina, lângă Fălticeni. Ar fi vrut să meargă şi el acolo, însă Părintele Ioil Gheorghiu i-a spus: „Rămâi, tătucă, aici, că nu are cine să scrie un act şi nici să socotească ale noastre”. A rămas, aşadar, în Sihăstria. Aici a împărţit chilia cu actualul duhovnic al românilor din Athos, Părintele Iulian de la Prodromu, de la care ştim că se nevoia cu multă bărbăţie, împlinindu-şi cu stricteţe canonul de sute de metanii în fiecare noapte. În Aprilie 1953 a fost călugărit şi hirotonit diacon în biserica mare a Mănăstirii Neamţ, aşa cum însuşi sfinţia sa ne-a spus, într-una din vizitele acolo.

Anii aceia i-au aprins inima spre păstrarea mărturiilor de sfinţenie pe care le auzea de la bătrânii mănăstirii. Nici nu avea cum să nu fie impresionat, venind dintr-o lume care suferea de pe urma războiului şi a ocupaţiei bolşevice, într-una în care tot ce era de valoare se raporta la Hristos şi la Sfinţii Săi. Începând cu 1955 şi-a petrecut multe nopţi dactilografiind la maşina de scris paginile unui volum numit mai apoi „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”, volum împodobit cu fotografii lipite pe hârtie, din locurile unde s-au nevoit marii Sfinţi despre care vorbea. Acest volum era nucleul a ceea ce avea să devină peste ani Patericul românesc, Convorbirile duhovniceşti şi Vetrele de sihăstrie.

Dacă astăzi nu am avea aceste mărturii strânse de Părintele Ioanichie, nu am şti mai nimic despre viaţa duhovnicească din mănăstirile româneşti ale secolului 20.

Ar fi trebuit ca în 1959 să fie dat şi sfinţia sa afară din mănăstire, împreună cu toţi ceilalţi care au fost scoşi în urma decretul 410 din toamna acelui an. Însă tot Părintele Ioil şi ceilalţi bătrâni i-au rugat pe comunişti să-l lase în mănăstire, pentru că nici unul din ei nu ştia să ţină contabilitatea şi să se ocupe de mănăstire atât de bine precum tânărul Părinte Ioanichie.

Din mâinile celui iubit de Sfinţi au ieşit atunci aceste versuri, unora atât de cunoscute:

„De ce eşti, sfântă sihăstrie

Aşa tristă şi pustie?

De ce-ţi plâng clopotele tale,

Aşa duios, aşa cu jale?”

Sau altele, în acelaşi duh:

„Iubite frate muritor,

De vei vedea un călător

Cu hainele cernite , singurel,

Desculţ, flămând şi însetat

Te rog să ai milă de el,

Că poate-i un călugăr!”

În scurtă vreme Sihăstria a devenit un soi de azil de bătrâni, mai mulţi monahi fiind aduşi acolo de la mănăstirile şi schiturile închise de comunişti. Venirea lor a fost o altă mană cerească pentru tânărul cronicar al vieţii duhovniceşti din România. Întoarcerea în Sihăstria a obştii de monahi a Mănăstirii Slatina, după 1959, i-a adus aproape pe cel care i-a rămas duhovnic până la moartea sa din anul 1990, Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru. Dragostea dumnezeiască şi rugăciunea neîncetată a acestui părinte l-au povăţuit şi ocrotit neîncetat, făcându-ise izvor de neîncetate fapte bune.

După 1971 a fost scos din Mănăstirea Sihăstria şi mutat la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ, datorită predicilor sale foarte înflăcărate. Regimul trebuia să-l ţină sub control pe cel despre care se spunea că vorbeşte cu atâta putere, dar aducându-l la Piatra Neamţ, nu a făcut decât să-l facă şi mai cunoscut creştinilor. Aici Părintele Justin Pârvu i-a fost vecin de chilie, după ce cu ani înainte îl cunoscuse la Roman, înainte de arestarea sa din 1948. În Mănăstirea Bistriţa a publicat prima carte, o monografie dedicată acestei mănăstiri. De aici a fost trimis la Bucureşti, pentru a face Facultatea de Teologie, la rugămintea Patriarhului Iustinian.

ATITUDINI: PARINTELE IOANICHIE, ochiul trezvitor al Sihăstriei. Marturia Parintelui Justin: "L- am văzut ca pe un adevărat sfânt"

de Arhimandrit Justin Pârvu
Părintele Ioanichie a fost un suflet care din copilărie a fost ales, chemat de Dumnezeu.
Un copil care încă de la vârsta de nouă ani iubea viaţa monahală şi adeseori îl găseai când la Sihăstria, când la Neamţu, când la Secu; de aceea şi mai târziu a ştiut să deosebească aşa de bine viaţa călugărească. Părintele s-a oprit mai mult asupra mănăstirii Sihăstria, unde a găsit pe cel mai cald duhovnic, Părintele Paisie, pe care l-a avut învăţător duhovnicesc până în ultimul moment. După ce Părintele Paisie a închis ochii, l-a luat de duhovnic pe părintele Marchian de la mănăstirea Secu şi de la mănăstirea Bistriţa, unde a fost trimis de la Sihăstria ca un fel de „canon”. Era trimis regulamentar oarecum, pentru că, deh, nu prea se vedea bine cu unele personalităţi mai mari din Sihăstria, nu prea le slugărnicea. Şi atunci „caralii” noştri au crezut de cuviinţă
să fie transferat la mănăstirea Bistriţa, în observaţia părintelui Ciprian. Aici a stat vreo 19 ani, după care s-a reîntors la mănăstirea Sihăstria. Aici, la Bistriţa, am început să ne cunoaştem noi mai bine.
După cum bine ştiţi, viaţa părintelui Ioanichie a fost mult dedicată studiului şi literaturii. Era neobosit. Se ajuta mult şi cu poetul creştin  Ioan Alexandru, căruia îi era duhovnic. Ioan Alexandru, care venea adesea pe la mănăstirea Bistriţa şi stătea câte două-trei zile, uneori venea cu doi-trei copii, alteori venea singur, foarte modest, cu căruciorul de bagaje după el. Se-ntreţinea cu părintele Ioanichie; lucrau împreună la Patericul românesc, la Convorbirile duhovniceşti, la relatarea călătoriilor făcute cu părintele Cleopa sau cu părintele Victorin în Occident, pe la sfintele locuri, pe Athon…
Neobosit era şi în ceea ce priveşte viaţa călugărească. Până pe la ora cinci lucra şi scria, aduna materiale. La ora cinci seara, sala cu pelerini era plină şi dădea drumul la spovedit. Iar spoveditul mergea până la şase dimineaţa, fără întrerupere. În zilele de sărbătoare n-avea timp să se odihnească deloc, pentru că trebuia să ajungă la biserică. După Sf. Liturghie începea iarăşi spovedania…
Mi-aduc aminte cum noaptea, târziu, mă duceam pe la el şi, bucuros, mai schimbam un cuvânt. Scotea două, trei mere, le cojea; mâncam cu o bucată de pâine, pe fugă. Apoi iar începea spoveditul sau se pregătea cu oleacă de material pentru Bucureşti. Trebuia să definitiveze cărţile pentru tipar, treabă care era destul de dificilă. Nu era ca acum, cu formele acestea rapizi, ultramodernizate. Şi uite aşa îl găseai şi la Bucureşti, şi
la Sihăstria, şi în tren, şi la Piatra Neamţ, şi unde nu-l găseai...? Îi făcea foarte mare plăcere să îmi povestească discuţiile pe care le avea cu unii şi cu alţii în tren. Nu ştiu cum făcea că reuşea să mai scrie câte un articol prin ziar, chiar dacă erau ziare cu mult control asupra lor, dar totuşi se mai strecura aşa…
Nu mai vorbesc că pe lângă talentul său scriitoricesc, era şi un vorbitor, un sfătuitor neîntrecut. Ce predici ţinea duminicile şi de sărbători! Credincioşii se înghesuiau să asculte o predică a părintelui Ioanichie! Şi până astăzi oamenii îi poartă o dragoste creştină şi au mare evlavie la dânsul şi vin mereu la mănăstirea Sihăstria. De aceea şi pe majoritatea pomelnicelor la morţi sunt trecute mai întâi numele părinţilor Ioanichie, Cleopa, Paisie…
A fost un călugăr foarte bun… şi trăitor, şi mărturisitor; un călugăr cu laturi intelectuale deosebite… Patericul românesc a ajuns până în biblioteca Vaticanului… Dar, chiar dacă avea mai mult o activitate intelectuală, asta nu-l împiedica să fie şi un călugăr gospodar. Era un om practic, foarte activ.
A fost un călăuzitor al vieţii noastre ortodoxe. A menţinut cu adevărat duhul acesta trezvitor al vieţii călugăreşti a Sihăstriei. În ultima vreme, cam ultimii doi ani, i-am fost duhovnic. Şi, sărmanul, victimă a prigonitorilor acestui neam, îşi cam pierduse memoria în ultimul an de viaţă. Dar am rămas uimit când l-am văzut ultima dată,
când i-am făcut o dezlegare, pe patul de suferinţă, cu puţin timp înainte de a se muta la Domnul; l-am văzut ca pe un adevărat sfânt. Avea un chip aşa de deosebit şi de luminat, de parcă ziceai că vorbea cu îngerii. Iar în sicriu şi-a păstrat pe chip aceeaşi frumuseţe sufletească pe care i-o ştiam şi pe care a luat-o cu el şi dincolo; chiar dacă îşi dăduse duhul în mâinile Domnului, avea aceeaşi ţinută sufletească şi trupească. În racla lui, acolo, parcă vorbea. Mult m-a impresionat în frumuseţea aceasta a lui şi mult m-am bucurat în sinea mea, fiindcă am văzut în el un adevărat rugător înaintea lui Dumnezeu, în ceruri, pentru viaţa noastră monahală.
Şi cred că el a depăşit chiar pe mulţi din trăitorii mai deosebiţi din Sihăstria, prin faptul că a trăit şi o viaţă surghiunită, sub ochii permanenţi ai securităţii, inamicul numărul unu al Ortodoxiei româneşti. Şi nu e puţin lucru să facă atâtea lucruri nobile pentru Ortodoxie în astfel de condiţii, având neîncetat moartea în faţă. Chiar pierderea memoriei i s-a tras tot de la acest inamic: a fost un vicleşug de răutate care să astupe gura cea bine-grăitoare a acestui izvor de înţelepciune.
Dumnezeu să-l sălăşluiască în corturile drepţilor şi să se roage şi pentru noi!
Revista Atitudini

PARINTELE IOANICHIE LUPTATORUL. Doi ani cu el la ceruri. INTERVIU

Vezi si 2 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan a plecat spre veşnicie. Inedit

PELERINAJ IN MOLDOVA. Sihastria - Mormantul Parintelui Paisie si fereastra inchisa a chiliei Parintelui Ioanichie. FOTO. VIDEO: "Nu ne lasam!"

Parintele Ioanichie si Parintele Iustin: "Nu ne lasam!"

P. Arh. Ioanichie Balan: "La ora actuala, in Romania, Parintele Iustin este in frunte. Si merita cu prisosinta!"


Parintele Ioanichie Balan cu Parintele Iustin Parvu la Petru Voda

Sertarul cu poze: Parintele Ioanichie cu un grup de pacatosi

Parintele Ioanichie Balan la putin timp dupa moartea bunului Parinte duhovnic Ilie Cleopa, coborand de la mormantul de pe taramul libertatii din Sihastria cu pacatosii de Bucuresti

Ziua de nastere a fratelui meu, George. De Veghe impreuna cu Bunii Parinti Calciu si Ioanichie si Generatia Neasteptata

Parintele Ioanichie Balan, calugarul care l-a infrant pe Daniel Ciobotea cu tot cu samavolniciile lui. Un an de munca din Ceruri

De veghe in lanul neamului romanesc

Putina lume stie ce a reprezentat prea bunul parinte Ioanichie Balan pentru oastea monahala, si nu numai. La un an de la trecerea sa la cele sfinte, cred ca este cazul sa afle mai multi dintre cei care l-au iubit, il iubesc si il vor iubi pe osteanul lui Hristos, calugarul cu ochii albastri ca cerul, calauzitorul tinerelor generatii, cronicarul operei marelui duhovnic Ilie Cleopa, stalp al Bisericii Ortodoxe Romane si toiag al sfintilor ei.

Un adevarat conducator al rezistentei crestin ortodoxe, parintele Ioanichie, ridicat la Ceruri la ora 2 din noaptea de 22 noiembrie 2007, la 77 de ani, a avut de infruntat, mai ales in ultimii sai ani de viata, tiraniile fostului mitropolit al Moldovei, ajuns patriarh, care a reusit sa reproduca in timpurile noastre rolul odiosului Nicolski, satrapul elitelor neamului romanesc. Izolat in Manastirea Sihastria sub consemn si, ulterior, in recluziune totala - fiind interzis samavolnic pana si accesul fiilor sai duhovnicesti in chilia sa micuta tapetata cu ceasloave si icoane, alaturi de lavita pe care dormea si o masa solida de lemn, la care lucra neincetat -, parintele s-a transpus intr-un univers paralel, al bolnavului de Alzheimer. Un duhovnic dumnezeiesc, parintele Ioanichie a stiut sa-si indrume ucenicii cu rasa bisericeasca sau citadina chiar si din acest refugiu, pacalind facatorii de nedreptate. Fiecare cuvant al lui va ramane ca un semn de foc in sufletele ucenicilor sai si in slova vie a Ortodoxiei romane, scrise si nescrise.

Liber desi in celula, ca si Sfintii Inchisorilor, parintele a luptat neincetat pentru a invinge raul. Poate fara ca acesta sa stie, calugarul arhimandrit l-a infrant inca din aceasta lume pe cel ce era mitropolitul Daniel al Moldovei. Din pacate, nu si pe diavolul care a pus stapanire pe omul Dan Ilie Ciobotea. Si care s-a cocotat acum chiar in varful Bisericii noastre. De unde trage pana si de candelabre...

PS: Si sa ne amintim si cum a incercatprea nefericitul sa se impotriveasca ultimei dorinte a Parintelui Calciu, de a fi inmormant la Petru Voda, printre fratii sai?!...

PARINTELE IOANICHIE Balan: „Ori buni crestini, ori pierim!"

S-a înaltat la Domnul, nu cu mult timp în urma, Parintele Ioanichie Balan, unul dintre marii duhovnici pe care bunul Dumnezeu i-a daruit neamului românesc. L-am cunoscut pe Parintele Ioanichie în urma cu 15 ani. A fost singura data când am stat fata catre fata cu Parintele. Eram atunci studenta în anul întâi, curioasa si dornica de a transmite colegilor mei de generatie un sfat, o vorba plina de duh dintr-un suflet plin de duh. Parintele ne îndemna atunci la lupta, o lupta fatisa, crâncena, cu agresiunile la care era supusa generatia noastra. M-am simtit atunci asemeni unui copil dojenit cu dragoste, dar în acelasi timp cu asprime de parintele sau. Am avut impresia ca peste oamenii dragi mie timpul nu va trece. Ca parintele Ioanichie ma va astepta mereu sa ma întorc la Sihastria si sa-mi dea alte si alte sfaturi pentru tinerii brasoveni. M-am înselat - Parintele Ioanichie a plecat pe urmele fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa, Parintele Staniloae, Prea Fericitul Teoctist, sa stea la taifas cu Dumnezeu. Vestea plecarii sale la cele vesnice a picat ca un traznet în sufletul meu. Cuvintele sale, însa, pe care le transmitea tinerilor atunci razbat si dincolo de mormânt, parca mai puternice, catre un altul si totusi acelasi tineret român. Acesta este motivul pentru care am hotarât astazi restituirea unor frânturi de gânduri din cele împartasite mie în smerenia chiliei Parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca în pace! (Crina Palas)

Ioanichie Calauzitorul

În viata sa fiti tineri care sa sfinteasca un loc, o casa, o societate, o generatie, un cartier si locul de munca unde veti lucra. Prin comportament crestin, mai întâi. Ori esti crestin azi, ori esti pagân, una din doua. Si crestin ortodox, caci România e tara ortodoxa. Tineti cont ce va spune un calugar batrân si rau: daca nu va tineti serios de biserica si de ortodoxie, prapad e cu noi. Ne manânca vecinii si strainii si pagânii. Daca va tineti de Biserica, nici rusii, nici tatarii, nici nemtii, nici alte tari din Rasarit sau Apus nu vor putea sa ne scoata din Carpati si sa ne dezlipeasca de Hristos.
Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vietii cum o au cei care traiesc întru Hristos. Veti avea bucuria placerilor, a sexualitatii, a ispitelor si patimilor trupesti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupesti, orizontale, care se consuma într-o zi, si nu bucurii vesnice, verticale, axate pe Hristos. Treziti-va! Sunteti tineri si noua ne e mila de ce se va întâmpla cu tara asta care se cheama înca România. Vreti sa mai ramâna România Românie? Întoarceti-va la ortodoxie, la Biserica, la tinuta morala decenta, cinstita a românilor dintotdeauna.
Faceti un comitet, mergeti duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutati cu cuvântul, mângâiati, sfatuiti, combateti casele de desfrâu. Mergeti la manastiri, la preoti batrâni care sa va lumineze, sa va binecuvinteze, sa va calauzeasca. Ortodoxia activa e o misiune. Misionaris mul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie sa va curatiti de pacatele tineretii, sa cititi cât mai multe carti teologice. Sa stiti voi întâi câte ceva din frumusetea Ortodoxiei, din trairea întru Hristos, ca sa puteti trage si pe altii spre Hristos, sa puteti fi o luminita aprinsa acolo unde veti trai. Trebuie sa faceti ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.
Sfânta Evanghelie spune ca la sfârsitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci natia ramâne pâna la sfârsitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam si tara are îngerul sau pazitor.
Neamurile crestine trebuie sa ramâna. Iar crestinii trebuie sa fie la locul lor, echilibrati, seriosi si sa nu se dezlipeasca pentru nimic în lume de pamântul strabun în care i-a nascut Dumnezeu. De ce exista tentatia de a pleca în alta tara? Credeti ca, afara de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îsi pune nadejdea în Rasarit si Apus se înseala amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, rabdarea si deviza parintilor nostri, a românilor dintot - deauna, ne putem pune speranta. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tatarii, nici rusii, nici nemtii, nici austro-ungarii, si nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa ca, treziti-va, luati aminte si, cot la cot cu preotii, cu calugarii, treceti la post, la rugaciune, la spovedanie. Asa trebuie sa fie o tara crestina care poarta Crucea de doua mii de ani.
Treziti-va, frati români, pâna nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastra este sa ramânem aici, unde ne-a nascut Dumnezeu, cu Hristos în brate si în bratele lui Hristos.
VEGHEA
Publicatie a Generatiei Neasteptate
Ioanichie Balan si Justin Parvu: "Nu ne vom lasa!"

Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi

Arhimandritul Ioanichie Bălan de vorbă cu tinerii

Iubiţi tineri,

Noi, oamenii, suntem zidiţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Adică buni, credincioşi, smeriţi, iubitori de Dumnezeu, iubitori de aproapele şi de tot ce este frumos. De aceea ne rugăm Lui, vorbim cu El seara şi dimineaţa şi oricând rostim TATĂL NOSTRU, ne rugăm şi facem Sfânta Cruce. Iar când nu ascultăm de Tatăl ceresc, nici de preot, nici de tata şi mama care ne-au născut, atunci Domnul se depărtează de noi, părinţii şi prietenii încep să ne dispreţuiască, toate parcă ne sunt împotrivă, nu ne putem ruga şi nu avem ajutor şi mulţumire în viaţă. Atunci diavolul ne luptă cu gânduri de tristeţe, de răzbunare, de necredinţă, de îndoială şi deznădejde. Este semn că ne-am depărtat de Dumnezeu, că vrem să ne rezolvăm greutăţile vieţii singuri, că nu mai ştim de unde ne poate veni salvarea, pacea inimii, fericirea şi mântuirea.
Niciodată, poate, nu a fost lumea mai tulburată ca acum. Niciodată tineretul, copiii, creştinii toţi n-au fost mai dezbinaţi, mai dezorientaţi ca în ziua de astăzi. Ce este de făcut? Încotro merge lumea noastră? Încotro se îndreaptă tineretul ţării, speranţa noastră de mâine, bucuria satelor şi oraşelor noastre, mângâierea părinţilor bătrâni şi suferinzi? Cine poate linişti mulţimile tulburate, inimile dezamăgite de viaţă, minţile frământate de atâtea gânduri? Oare politica? Sau plăcerile? Sau filosofia? Sau ştiinţa? Sau banii? Sau ateismul? Sau sectele? Nu. Nimic şi niciodată! Toate acestea nici nu ne vindecă, nici nu ne ajută, nici nu ne trebuie, pentru că mai mult ne depărtează de Dumnezeu, de Biserică, de Evanghelie, de viaţa cea fericită şi veşnică în Iisus Hristos.
Deci, iubiţi tineri, ce este de făcut? Dacă filosofiile ne-au amăgit, dacă plăcerile ne-au consumat şi îmbolnăvit, dacă politica mai mult ne tulbură, unde să alergăm şi la cine să ne ducem? La nimeni, decât numai la unul adevăratul Dumnezeu Care ne-a zidit, Care ne-a mântuit prin Fiul Său Iisus Hristos şi Care ne cheamă pe toţi la Sine: şi pe copii, şi pe tineri, şi pe bătrâni, şi pe cei buni, şi pe cei răi. Căci din iubire fiind Tatăl nostru al tuturor, are milă de noi. Ne dă ploaie, chiar dacă n-o merităm. Ne dă viaţă, pâine, bucurie şi Sfânta Împărtăşanie. Ne dă iertare prin spovedanie şi mântuire prin dreapta credinţă şi fapte bune.
Iată cum ne cheamă Mântuitorul Hristos la Sine. Pe copii îi cheamă, zicând către părinţi: “Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Pe tineri îi cheamă Domnul la El, zicând: “Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). Iar pe cei maturi şi bătrâni îi cheamă Hristos la El, zicându-le: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28).
Vedeţi că pe toţi ne cheamă Dumnezeu la El, indiferent de vârstă, de cultură, de neam şi de vrednicie? Vedeţi că pe toţi ne iubeşte şi ne aşteaptă în prag? Şi Cel ce ne cheamă ne şi iartă, ne şi vindecă, ne şi sărută, ne şi hrăneşte, ne şi linişteşte, ne şi mântuieşte? Fiecare dintre tineri, gândiţi-vă cum răspundeţi la chemarea lui Hristos, la chemarea părinţilor, la chemarea conştiinţei. Faceţi cele ce vă spun părinţii de acasă? Împliniţi tot ce vă îndeamnă conştiinţa, Biserica şi Sfânta Evanghelie? Sau nici n-aţi citit vreodată Sfânta Scriptură?!
Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi şi aşteaptă de la voi toţi un răspuns de care depinde fericirea şi mântuirea voastră.

("CO" nr.02, 2000)

Vezi si
http://www.crestinortodox.ro/Parintele_Ioanichie_Balan_Cuvant_catre_tineri-video262.html