Raspunzand unei solicitari mai vechi,
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii s-a
pronuntat, in mod oficial, asupra unui caz care, de mult timp, nu ar
mai trebui sa fie controversat. Asupra cazului meu.
Am fost sau nu am fost colaborator al Securitatii? CNSAS ofera opiniei
publice un verdict fara drept de apel, conform caruia nu as fi fost
colaborator al Securitatii. Si este pentru a doua oara cand institutia
procedeaza astfel. In timp ce eu afirm contrariul. Sunt eu nebun ori
avem de-a face cu o realitate rasturnata de o institutie a statului? O
realitate schimonosita. De catre o institutie care poate sa faca
oricand din negru alb si din alb negru.
Pe acest site, inca de la aparitia lui, mi-am postat –
si orice cititor poate verifica acest lucru – propria biografie. Atat
in limba romana, cat si in limba engleza. Si pentru a nu mai exista
niciun fel de dubiu, capitolul colaborarii mele cu Securitatea este
destul de mult dezvoltat. Cu detalii pe care nimeni nu le-ar putea
infirma. Cu exceptia, iata, CNSAS.
In urma cu circa sase ani, Consiliul de Onoare al
Clubului Roman de Presa, din care faceam parte, a decis cu unanimitate
de voturi sa solicite CNSAS cate un verdict in privinta fiecarui membru
al acestui organism. Urmand ca rezultatul sa fie facut public. Dintre
membrii Consiliului de Onoare, eram singurul care, inca din 1992,
recunoscuse public o colaborare cu Securitatea. Nu intru acum in
detalii, pentru ca ele se gasesc din abundenta pe acest site.
Solicitarea era cat se poate de legitima. Breasla
gazetarilor si opinia publica aveau dreptul sa afle cine sunt membrii
Consiliului de Onoare al celei mai importante organizatii de presa
care, in trecut, s-au facut vinovati de o colaborare cu Securitatea.
Rezultatul a fost – pentru mine, cel putin – de doua ori naucitor. In
primul rand, pentru faptul ca eu insumi am primit un certificat de
necolaborare cu Securitatea. In al doilea rand, pentru ca, incredibil,
aceasta a fost situatia si in ceea ce-i priveste pe toti ceilalti
membri ai Consiliului de Onoare. In ciuda unor informatii care circulau
insistent despre unul sau despre altul.
In ceea ce ma priveste, am organizat imediat o
conferinta de presa la Hotelul Intercontinental, avand tema “Cum nu
sunt, daca sunt”. Am pus evident in discutie modul defectuos in care
functioneaza legea dar si felul in care cei de la CNSAS o aplica. In
prealabil, avusesem o discutie cu presedintele CNSAS. Acesta mi-a spus
ca exista un dosar Sorin Rosca Stanescu, care este insa clasificat – eu
colaborasem cu Brigada Antiterorista – si ca el, impreuna cu alti
colegi, s-au uitat in acest dosar si nu au gasit nimic de natura sa
conduca la concluzia ca as fi participat la vreo actiune de politie
politica. Si ca, oricum, fiind clasificat la “strict secret”, acest
dosar nu poate fi luat in consideratie de nimeni.
Era o aberatie. In primul rand, a legii. Atata timp cat
eu insumi recunoscusem, de nenumarate ori, colaborarea cu Brigada
Antiterorista a Securitatii romane, aceasta chestiune nu mai putea
constitui un secret. In al doilea rand, incepand din momentul in care
generalul Plesita, intre timp decedat, fusese implicat, la Paris, in
procesul intentat lui Carlos Sacalul – pana la Bin Laden considerat cel
mai mare terorist al lumii – am inteles, si am facut public acest
lucru, ca informatiile pe care eu le ofeream Brigazii Antiteroriste nu
erau, in realitate, destinate – asa cum crezusem eu pana la un moment
dat – combaterii terorismului. Dimpotriva. Ele au fost utilizate pentru
intensificarea colaborarii dintre Securitatea romana si organizatiile
teroriste. In consecinta, ma facusem vinovat de politie politica. Si
mi-am exprimat, in repetate randuri, regretul.
La initiativa lui Victor Roncea, pe atunci seful
Departamentului Externe al Ziarului ZIUA, pe care eu il conduceam din
functia de director general, in urma cu trei ani, la CNSAS a fost
depusa o noua solicitare, vizandu-i pe toti jurnalistii. Din nou, am
sustinut demersul, pentru ca, din nou, mi s-a parut important ca opinia
publica sa cunoasca trecutul formatorilor de opinie. Spre cinstea lor,
cativa ziaristi de la ZIUA nu au mai asteptat cercetarea CNSAS si au
recunoscut ca au colaborat cu Securitatea. Nimeni nu i-a sanctionat in
vreun fel. Ei si-au continuat activiatatea la ZIUA iar ziarul a
publicat declaratiile lor.
Iata ca, acum, CNSAS raspunde. S-a vazut cum. Acolo nu s-a schimbat
nimic. Nu vreau sa-i acuz pe membrii si functionarii CNSAS. Poate ca ei
nu fac altceva decat sa respecte legea ad litteram. Dar legea trebuie
schimbata.
Si ar mai trebui sa se schimbe ceva. Si anume
comportamentul unor jurnalisti. La emisiunea “Nasul” din seara de 28
ianuarie, Radu Moraru a afirmat, in mod raspicat, ca CNSAS a dat un
verdict de necolaborare in ceea ce ma priveste, intrucat eu sunt inca
ofiter acoperit al unui serviciu de informatii. Este o acuzatie extrem
de grava, facuta, in cel mai rau caz, cu rea-credinta si, in cel mai
bun caz, cu inconstienta. Alaturi de el se afla Roncea. Pe site-ul
caruia, tot ieri, au fost lansate acuzatii grave la adresa mea. Din
perioada in care Victor Roncea lucra la ZIUA. Ca sef de departament. Sa
admitem ca ele sunt adevarate. Cum se explica faptul ca Victor Roncea a
continuat, in aceste conditii, sa lucreze la ZIUA? Timp de peste 10
ani? Iar fratele sau, George Roncea, care si el a lucrat la ZIUA, m-a
acuzat ca l-am dat afara pentru ca a condamnat atacurile aviatiei
americane asupra Serbiei lui Milosevici. Este dreptul lui sa fie
suparat. Numai ca istoria nu poate fi schimonosita. Milosevici a fost
declarat criminal de razboi. Nu americanii au fost condamnati de
Tribunalul International. Iar Romania era aliat nu al lui Milosevici,
ci al Statelor Unite. Roncea nu a fost trimis pe banii ziarului la
Belgrad pentru a lansa de acolo acuzatii impotriva Americii. Iar
contractul sau de munca a fost desfacut, dupa ce el a primit suficiente
avertismente care ii atrageau atentia ca politica ziarului este de
condamnare a regimului Milosevici. Nu a fost cenzura, ci politica
editoriala. Roncea nu intelege ce inseamna presa, procedand asa cum
procedeaza astazi. Nici Roncea cel mare si nici Roncea cel mic.
Este jalnic ca ideea aflarii adevarului prin
deconspirarea dosarelor securitatii este compromisa astfel. Prin lege.
Si prin modul in care oamenii, unii dintre ei jurnalisti cunoscuti,
ataca aceasta tema.
Sursa: www.sroscas.ro
OCHII PĂRINTELUI JUSTIN. Privirea Duhovnicului României în fotografiile
Cristinei Nichituș Roncea. 101 ani de la nașterea Mărturisitorului de la
Petru Vodă
-
A privi în ochi Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin
grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele
noastre ne zu...
4 years ago
No comments:
Post a Comment