ISTORICUL ILARION TIU: Anticomunism la foc automat în Republica Moldova. Cum pot fi evitate controversele "Comisiei Tismaneanu"

Printr-un decret emis de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la Chişinău s-a constituit la 14 ianuarie 2010 "Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist din Republica Moldova". Aceasta trebuie să-şi dea verdictul rapid, până la 1 iunie!

Instituţia este oare o formă de legitimare a noii puteri basarabene sau o iniţiativă civică şi ştiinţifică autentică? O imitaţie a "Comisiei Tismăneanu" sau o documentare solidă şi nepărtinitoare referitoare la comunismul de peste Prut?
Comisia de la Chişinău este formată din 30 de istorici, specialişti în drept, filosofi, sociologi şi filologi care vor lucra sub conducerea lui Gheorghe Cojocaru, doctor în istorie. Acesta îi are în echipa de conducere pe Igor Caşu şi Sergiu Musteaţă, doctori în istorie, de asemenea. Până la 1 iunie 2010, preşedintele Mihai Ghimpu aşteaptă de la echipa sa de specialişti un studiu, o culegere de documente şi un raport analitic privind "aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar". Prin decret prezindenţial, cei 30 de specialişti au datoria să studieze documentele şi materialele privind "activitatea principalelor instituţii implicate în instaurarea şi menţinerea regimului comunist totalitar" şi să informeze periodic societatea despre activitatea lor. Ministerele şi celelalte autorităţi administrative centrale şi locale sunt îndrumate să acorde asistenţa necesară cercetătorilor.
La Chişinău deja au început să apară primele îndoieli privind scopurile şi posibilităţile tehnice ale "Comisiei Cojocaru". În primul rând, s-a pus în discuţie timpul scurt pe care îl are la dispoziţie echipa. În mai puţin de şase luni, "cei 30" trebuie să lămurească activitatea comunistă în Basarabia din 1917 şi până în zilele noastre! Nu cumva Mihai Ghimpu doreşte să folosească comisia ca "armă electorală" la alegerile generale anticipate din acest an? Ce garanţii oferă acesta că nu va folosi studiul pentru a-i compromite pe adversarii din Partidul Comuniştilor?
Pe de altă parte, intelectualii apropiaţi lui Iurie Roşca afirmă că în "Comisia Cojocaru" au fost incluşi foşti membri ai CC al PC din RSS Moldovenească, precum şi autori de propagandă sovietică cu caracter antiromânesc. Se vor "condamna" pe ei înşişi?
Problemele "morale" ale comisiei sunt cele mai mici, în raport cu dificultăţile tehnice. Este vorba în primul rând de accesul la arhivele instituţiilor militarizate. Mihail Taşcă, secretarul "Comisiei", estimează că în arhiva Ministerului de Interne se află circa 170.000 dosare, iar în depozitele Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), alte 80.000. Majoritatea sunt considerate "secret de stat" şi nu se ştie în ce măsură vor ajunge pe masa membrilor "Comisiei Cojocaru". Spre exemplu, în anul 2008 SIS a dat doar 58 de dosare în cercetare, la cerere. Într-un interviu pentru ziarul "Timpul" de la Chişinău (din 19 ianuarie), Gheorghe Cojocaru a recunoscut că arhivele vor fi "o problemă" a comisiei sale, dar are deja "semnale încurajatoare". Însă doar de la Arhiva Naţională, unde speră că va putea accesa dosarele din fondurile care interesează comisia. Preşedintele acesteia nu a răspuns încă la întrebarea privind modalităţile prin care va primi dreptul de a cerceta arhivele MI şi SIS!
Referitor la metodologie, Gheorghe Cojocaru a anunţat că s-a adoptat deja un plan de lucru, s-au stabilit grupele de lucru, precum şi regulamentul de activitate. Astfel, raportul final are în vedere cercetarea perioadei 1917-1991. Documentarea nu se va limita la graniţele Republicii Moldova, întrucât se va studia problema refugiaţilor şi deportaţilor din România, Ucraina şi Rusia. Un capitol final va face referire la perioada 1991-2009.

Sergiu Musteaţă, vicepreşedinte al "Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist din Republica Moldova", dezvăluie împrejurările în care a apărut instituţia, si posibilitatile de a evita controversele "Comisia Tismăneanu". Cititi interviul la Ilarion Tiu - Blogul unui fost optimist

CURENTUL despre "Marele şoc": Tismăneanu regurgitat de Iliescu. FACATURA TISMANEANU - ILIESCU.

Marele şoc: Tismăneanu regurgitat de Iliescu
Scris de Victor Roncea

Ion Iliescu s-a supărat din nou pe produsul său şi al Noii Stångi a şcolii de la Moscova, Vladimir Tismăneanu. „Eu cred că aşa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o făcătură nefericită. El ignoră tocmai momentul cel mai semnificativ - cel al condamnării reale de către întregul popor şi al înlăturării prin cea mai radicală mişcare populară a dictaturii comuniste: Revoluţia Romånă, care este expediată în acest raport în cåteva pagini“, a declarat, ieri, fostul şef al FSN, la Academia Romånă. În replică, Vladimir Tismăneanu, propagandistul comunist de la Ştefan Gheorghiu, în prezent „profesor“ fără cursuri şi studenţi cu o catedră plătită de ICR din bani publici, tocmai la Maryland, se arată supărat. El susţine că ceea ce îl deranjează pe Ion Iliescu la raportul întocmit este citarea Proclamaţiei de la Timişoara care cere, la Punctul 8, lustraţia în Romånia. Potrivit lui Tismăneanu, Raportul „accentuează Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990 ca adevărată Cartă a Revoluţiei Romåne“. El susţine că Raportul este „un document ştiinţific, rezultat din activitatea unei echipe de cercetători şi a unei comisii formate din specialişti de prim rang din Romånia şi din străinătate şi exponenţi de frunte ai societăţii civile“.

Un Raport contestat

În fapt, Raportul a fost contestat, dincolo de motivele personale ale lui Iliescu, de către părţi importante ale societăţii româneşti: deţinuţii politici, pentru că a falsificat numărul morţilor sub ocupaţia bolşevică şi alte aspecte ale martirajului luptei anticomuniste, inclusiv în Basarabia, de către reprezentanţii minerilor de la 1977, ai muncitorilor anticomunişti de la Braşov din 1987, de către Biserica Ortodoxă, pentru minciunile şi infamiile la adresa Ortodoxiei, dar şi de cea Catolică, de către Societatea academică pentru adevăr istoric, pentru gravele deformări ale adevărului de către academicieni, profesori universitari, istorici, analişti, presă, societatea civilă şi militanţi anticomunişti, cum ar fi Victor Frunză, Ionel Cană, Paul Goma ş.a.

Herta Muller l-a refuzat pe Tismăneanu

Chiar şi recenta laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, a respins participarea la această farsă istorică. Ea consideră că, în condiţiile de astăzi, condamnarea comunismului este un „teatru absurd“. Din acest motiv a şi refuzat să facă parte din „Comisia Tismăneanu“. „Este ridicol ca după 20 de ani să se spună că regimul comunist a făcut crime! Trebuie să facem ce trebuie, concret, nu teatru absurd“, afirmă disidenta într-un interviu acordat în exclusivitate, disponibil pe Internet.
Singurul membru al Academiei Române din Comisie este profesorul Alexandru Zub, care a declarat în mediile istorice din Iaşi că nu a scris personal niciun rând la Raport şi îi este ruşine ca s-a lăsat folosit. În schimb, unul dintre „specialiştii de prim rang“ de care vorbeşte Tismăneanu, a fost Sorin Antohi, dovedit ca turnător al Securităţii, acoperit de Patapievici la CNSAS şi, mai mult, dezvăluit de presă drept un impostor, cu un doctorat inventat.

Monica Lovinescu: Comisia Tismăneanu, „o aiuristică“

Iar „specialiştii din străinătate“ şi „exponenţii de frunte ai societăţii civile“, dacă aceştia sunt Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, se pare că, de fapt, niciunul nu a participat la redactarea Raportului. Conform scriitoarei Doina Jela („O sută de zile cu Monica Lovinescu“, Editura Vremea, Bucureşti, 2008), din luna martie 2004 Monica Lovinescu era blocată la pat după ce trecuse printr-o internare şi un episod de amnezie totală. Virgil Ierunca a murit pe 28 septembrie 2006 - înainte de încheierea lucrărilor „Comisiei Tismăneanu“. De prin 2005 i se arătaseră lui Virgil Ierunca primele semne de Alzheimer, care în cursul anului 2006 au ajuns la apogeu: nu mai recunoştea pe nimeni. Pe 27 iulie 2006, Virgil Ierunca fusese diagnosticat cu „demenţă senilă“ în urma unei internări. Doina Jela ne mai spune că, începând din anul 2000, Ierunca nu mai dădea interviuri şi nu mai scria. În ce o priveşte pe Monica Lovinescu, este greu de crezut că o femeie de 83 de ani, suferindă şi imobilizată la pat de doi ani de zile ar fi putut avea vreo influenţă în alcătuirea acestui raport în care nu sunt clare contribuţiile fiecărui membru al Comisiei, după cum remarcă observatorii avizaţi. La 11 septembrie 2006, Monica Lovinescu îi declara Doinei Jela referitor la Raportul Tismăneanu: „S-au făcut lucruri foarte interesante. Am înţeles că s-a luat la cunoştinţă şi de faptul că noi nu suntem decât cu numele, că nu vom putea merge la Bucureşti şi se vor ocupa, când va apărea textul, să ni-l comunice şi nouă, ca să avem o părere“. În plus, Monica Lovinescu, ca şi Herta Muller, nu vedea sensul existenţei „Comisiei Tismăneanu“ şi a unui eventual raport: „În Germania a fost populaţia care a făcut, în Ungaria nu ştiu ce s-a făcut. În Cehia s-a lichidat povestea de la început. De-asta o face şi al nostru abia acuma. Numai cererea asta de experţi mi se pare aiuristică, cum să spun eu, tot românul ştie pe pielea lui ce a fost sau n-a fost, chiar dacă el nu a fost direct persecutat. Dar ştie, a auzit de lucrul ăsta, a auzit din vecini, a auzit din rumoarea publică... A trăit, aşa că nu mai are sens toată povestea asta. Decât fiindcă el îşi ia o răspundere, care e mare, bine că şi-o ia, dar n-ar fi avut nevoie de un raport“. (Doina Jela, op. cåt., p. 142).

CIA şi „Revoluţia de la Moscova“

În ce priveşte spaţiul destinat „revoluţiei“ în Raportul Tismăneanu, Richard Andrew Hall, un reputat analist american al Agenţiei Centrale de Intelligence, CIA, specializat pe evenimentele din România din decembrie 1989, critică modul precar şi amatoristic în care a fost realizat. Richard Andrew Hall, în analiza sa disponibilă pe Internet - „Romånii meritau ceva mai bun“ - este revoltat de superficialitatea cu care Raportul a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare şi modul în care preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, eschivează criticile pertinente aduse acestei lucrări, încercând să pozeze în victima unor atacuri personale.
Concluzia ar putea fi aceasta: „Raportul Tismăneanu“ este cea mai mare minciună scrisă din România, de după ocuparea ţării de comuniştii bolşevici, echivalentă perfect cu aşa-zisa „Revoluţie Romåna“ în care Iliescu a jucat un rol principal. Dacă observaţi, miza amåndurora, Iliescu şi Tismăneanu, este să acrediteze, în continuare, imensa minciună a „Revoluţiei Romåne“, sinistra lovitură de stat instrumentată de KGB pentru a prelua conducerea României, care se dorea a fi transformată în precursoarea Iugoslaviei sfărâmate, şi pe deasupra cu 60.000 de morţi, conform aspiraţiilor lui Silviu Brucan.
Iliescu vrea autentificarea „Revoluţiei de la Bucureşti“, Tismăneanu a „Revoluţiei de la Timişoara“, pentru a acoperi, la ordinele aceleiaşi Centrale, adevărul macabru al „Revoluţiei de la Moscova“

Komintern după Komintern

Instalarea lui Tismăneanu la Cotroceni, pe post de „ayatollah al adevărului suprem“, este o succesiune firească după plecarea lui Iliescu-KGB: constituie practic o tentativă de reocupare totală a României de către kominternul de după komintern.
Cearta tătukăi Cronos Iliescu, învins de Zeus Băsescu, cu unul dintre fiii săi mâncaţi în stare de avorton şi acum regurgitat, Volodea Tismăneanu, este, de fapt, rezultatul unor greţuri personale. La finele anului 2004, în plină campanie electorală, fiul Tismăneanu la braţ cu tăticul FSN-PSD Iliescu-KGB străbăteau Românica, Europa şi SUA pentru a promova ultima lucrare a noului şi vechiului Komintern: „Marele şoc - Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu“.

Raportul Tismăneanu - Iliescu

Să ilustrăm cu câteva citate din acest volum propagandistic, posibilul Raport Tismăneanu, dacă Iliescu şi Năstase ar fi cåştigat alegerile:
„Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci şi pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace -, pentru că, până în anii ’60, nu eraţi în vârfurile puterii. Iar, după anii ’60, când aţi întâlnit personalităţi de prim rang, după ruptura cu Ceauşescu şi eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, aţi continuat să fiţi un reper pentru foarte mulţi dintre noi. (...) Îndrăznesc să spun că noi avem şi anumiţi prieteni comuni, şi anumite lucruri biografice în comun. Părinţii dumneavoastră au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină, părinţii mei au făcut parte din mişcarea comunistă clandestină. (...)
Cel puţin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume, a fost un mit extraordinar de puternic.
Ion Iliescu: Cultivat cu putere şi considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute.
Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine“.

Comentarii la

Marele şoc: Tismăneanu regurgitat de Iliescu
Curentul - marti, 13 octombrie 2009

© Curentul

TISMANEANU, "profesorul" fara studenti cu catedra platita de ICR la Maryland, mai primeste un cadou pe banii nostri via tov Patapievici: O "revolutie"

Anul 1989 – Varianta Băsescu, via Tismăneanu-Patapievici
Scena politică românească se apropie cu paşi repezi de campania electorală. O competiţie care va fi mult, mult mai ascuţită ca în 2004. Metodele sunt aceleaşi – răscolim trecutul, să vedem care-i mai verde decât cel roşu. „Intelectualii“ lui Băsescu deja au început ofensiva, organizând aşa-zise „evenimente“ pe tema anului 1989. Dar nu le susţin aşa, oricum, ci, ca nişte domni, pe banii Statului. Astfel, tovarăşul Horia a scos nişte bani din bugetul ICR (cică suntem în vreme de criză, ha-ha), ca să-i organizeze tovarăşului Vladimir o serie de conferinţe în Statele Unite. Să mai audă lumea şi de „profesorul în America“, că de când i s-a închis robinetul în Cotidianul plânge neîncetat.

Pentru orice nelămuriri, iată comunicatul oficial: „Institutul Cultural Român lansează în luna septembrie o serie de comunicări ştiinţifice în cadrul parteneriatului cu Government and Politics Department (University of Maryland, College Park). Tematica va fi „Anul 1989 şi consecinţele sale: perspective comparative asupra revoluţiilor, valori liberale şi democraţie“. Sau, mă rog, o parte a lui. Varianta integrală o găsiţi aici.

Ilarion TIU

DISIDENTUL ANTICOMUNIST IONEL CANA: Rezultatul Comisiei Tismaneanu este "o gargara, un praf in ochi". Raportul are un singur loc: "la cosul de gunoi"!

Raportul Tismaneanu este bun de maculatura

Disidentul Ionel Cana demasca impostura Comisiei prezidentiale de condamnare a comunismului
"Raportul Tismaneanu are un singur loc: la cosul de gunoi", a apreciat dr. Ionel Cana, liderul Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania din perioada comunista, la conferinta "Al cui e Raportul Tismaneanu?", organizata inainte de Pasti de Societatea Academica pentru Adevar Istoric si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti si disponibila in varianta audio pe site-ul Asociatiei Civic Media.

Aprecierea autenticului militant anticomunist - mentionat si de presedintele Traian Basescu in discursul sau de condamnare a regimului comunist - se adauga multor altor numeroase critici intemeiate ale pseudo-raportului stiintific executat de echipa lui Vladimir Tismaneanu: de la luptatorii anticomunisti din munti la liderul minerilor din 1977, Constantin Dobre, si al muncitorilor brasoveni din 1987, Florin Postolachi, de la scriitorul disident Victor Frunza la lumea academica ultragiata de neprofesionalismul documentului girat, din nefericire, de Administratia Prezidentiala.

Cu totii au emis un Apel catre Presedinte, Parlament si Academia Romana, in care se arata disponibilitatea de a se realiza un raport girat de lumea academica si care sa contina o analiza reala si stiintifica asupra perioadei comuniste, incepand cu infiintarea organizatiei separatiste a comunistilor bolsevici trimisi in Romania si apoi, cu primele crime comise de aparatul NKVD asupra romanilor, in urma ocuparii Basarabiei de catre sovietici, in 1940.

Dr Ionel Cana, care ne-a oferit acest interviu in exclusivitate, este de aceeasi opinie.

De ce ati protestat la publicarea raportului Tismaneanu?
Mi-am facut mai multe notite privind acest raport. Este plin de neadevaruri - minciuni si mistificari - privind Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR). Dar pot sa spun ca si Biserica Ortodoxa Romana sau alte institutii si fenomene au fost si ele intr-un fel terfelite si prezentate eronat.
Sa incep cu putinele adevaruri: e adevarat ca sindicatul SLOMR este o miscare dinspre intelectuali inspre muncitori. Adica invers decat in Polonia. Un lucru foarte interesant si foarte important, pentru ca aceasta subliniaza o constiinta civica a putinilor intelectuali care au urmat calea pentru drepturi muncitoresti (eu fiind ca profesie medic de intreprindere). Sindicatul a venit ca o completare a inclinatiei mele de a-i asista si ajuta pe muncitori. Dandu-le o reteta nu le rezolvam prin cateva hapuri problemele lor, trebuia sa iau si atitudine din punct de vedere social. Aceasta este o deosebire fundamentala intre sindicatul nostru si cel polonez. Un adevar spus pentru prima data in acest raport.
Dupa aceea, s-a subliniat in raport ca sindicatul nostru a aparut dupa unele formatiuni sau grupari din Europa de est. Eu sustin insa ideea ca el a aparut ca sindicat pentru prima data in Europa de Est, fiind realmente precedat de asociatia interprofesionala a minerilor din Donbas, care insa avea structura de comitet, nu de sindicat. Sindicatul nostru apare asadar primul in aceasta forma. SLOMR a aparut o data cu pactul pentru drepturi civile si politice, care prevedea si dreptul muncitorilor de a se asocia in sindicate libere. Acest pact prevedea si posibilitatea unei organizari confederative "in nuce". Legislatia aceasta internationala eu o citisem in '70, deci inainte de acel pretins disident care spunea ca era preocupat si visa la unison cu mine inca din '71.

Care considerati ca sunt impreciziile din Raportul Tismaneanu referitor la SLOMR?
Am subliniat chestiunea cu asociatia din Donbas, aceasta arata o prima imprecizie, care sta in faptul ca sindicatul nostru ar fi fost posterior unor organizatii sindicale din estul Europei. Nu!, este primul sindicat liber din Romania totalitara si din Europa de dupa fosta Cortina de Fier. Apogeul lui a fost in 1979. Eu l-am conceput si inceput. Si aici vine o noua inexactitate a raportului: se scrie ca fondarea lui nu a avut loc ca urmare a unei greve. Inexact! Se poate spune ca a fost o urmare a unei greve, aceea a minerilor din Valea Jiului, dar o urmare extrinseca, nu intrinseca. Adica eu n-am fost in mijlocul minerilor, eu eram medic la o intreprindere din judetul Olt. Dupa ce am aflat ca in Valea Jiului a avut loc o greva si am vazut cat de repede a reusit vicleanul Ceausescu sa-i pacaleasca pe credulii mineri, am inceput sa planuiesc organizarea unei structuri sindicale independente, care sa urmareasca modul in care sunt respectate drepturile nu doar ale minerilor, ci ale tuturor muncitorilor din Romania. Deci, observand cat de repede a reusit sa-i pacaleasca, sa-i returneze in Moldova, de unde erau veniti, iar pe altii sa-i bage in puscarii, m-am pus sa studiez legislatia muncii. Si am vazut ca ulterior el a dat un decret prin care adera la Pactul international al drepturilor civile, care prevedea si posibilitatea infiintarii de sindicate libere. Dar eu n-am asteptat voie de la el! Am redactat declaratia de constituire a SLOMR pe care am trimis-o clandestin in Occident. Aceasta a fost difuzata integral la Europa Libera ca "un document important" pentru tara. In martie 1979, in doar doua saptmani, in care am fost lasati sa actionam liber, la SLOMR au aderat peste 2.400 de persoane din intreaga tara. Pe 10 martie 1979, capii miscarii sociale SLOMR au fost arestati, pe seama extinderii exponentiale a miscarii noastre in toata tara.

Cum apreciati Comisia Tismaneanu?
Cum s-o apreciez? Este o comisie facuta conjunctural, care slujeste anumitor interese oculte. Este facuta de niste insi care nu au nici un fel de legatura cu problemele pe care le trateaza acolo. Incepand chiar cu capul ei - Tismenitki, Tismaneanu acesta... Au reusit sa-si ridice in cap pe toti cei la care s-au referit cu reavointa: Biserica Ortodoxa, pe noi...

Comisia Tismaneanu sustine ca a alcatuit o lucrare stiintifica...
Raportul este o lucrare stiintifica intre ghilimele. De exemplu, este citat in subsol un cercetator, Dennis Deletant. Dupa cum se stie, un cercetator care se respecta, cand scrie ceva, consulta cel putin doua surse independente. Acesta a scris o carte numita "Ceausescu si Securitatea" dupa care a mai scos o editie, in urma unor contestatii ale mele. El l-a declarat ca succesor pe unul care se inscrisese realmente in sindicat, dar care era fugit din Romania de 25 de ani la vremea aia, chiar din '80. Era fugit dincolo de Ocean. Deletant a vorbit numai cu el si a prezentat doar opinia lui. Insa noi nu am avut nici o sedinta in care sa stabilim vreo succesiune. Eu, cand am plecat in SUA, in 1987, am refuzat sa ma las manipulat si sa legalizez sindicatul acolo. Am legalizat doar Sectia Externa a sindicatului. Le-am spus ca SLOMR a fost si este in Romania; eu acolo eram doar reprezentanta externa. Am fost expluzat de Ceausescu din tara si ii reprezentam pe bietii disperati ramasi acasa. Eu am plecat fortat de aici in exil si tot timpul am vrut sa ma intorc. Ceea ce am si facut. M-am reintors in tara in februarie 1990.

Povestiti-ne, va rugam, despre confruntarea dumneavoastra cu Securitatea.
Confruntarea mea cu Securitatea a constat in condamnarea pentru complot impotriva oranduirii socialiste la sapte ani de temnita, politica, bineinteles. La presiunea opiniei publice internationale n-am efectuat integral toti cei sapte ani. Asta a fost singurul lucru notabil si folositor din partea propagandei occidentale; dar aia faceau propaganda pentru ca voiau destabilizarea regimului Ceausescu, nu din iubire pentru mine. Si exilarea mea fortata in SUA, la care m-am referit anterior, a fost tot o forma de condamnare.

Cat timp ati stat inchis?
Am stat inchis 20 de luni, de la 10 martie 1979 pana la 10 noiembrie 1980. Adica pana in prima zi a Conferintei post-Helsinki de la Madrid, cand Ceausescu a dispus sa fiu eliberat. Evident, el a facut-o pentru a arunca praf in ochii opiniei publice si a spune ca in Romania nu mai sunt detinuti politici. Este o onoare, comparativ cu ce face acest Basescu, care ma expune acum unor represiuni de ordin economic.

Cum se desfasura activitatea SLOMR?
Eram organizati pe celule si pe principiul "cade unul, se ridica altul". Spre deosebire de grupul amorf al lui Goma, care a fost o cutie postala de pasaportari. I-am pus cumva la munca pe securisti: daca jugulau miscarea din Bucuresti, ea se ivea la Timisoara. De acolo la Constanta. I-am pus la munca, sa-si merite lefurile alea grase de paraziti. In raport se remarca, ce-i drept, ca aceasta miscare a fost mult mai greu reprimata decat cea a lui Goma, dar nu se spune de ce. Va spun eu: datorita unei organizari strategice si tactice. Nu am pretentia ca sunt eu cel mai destept. Insa trebuie sa respectam niste chestiuni. Eu spun ca actiunea lui Goma nu a fost cea mai importanta grupare de disidenta colectiva - cum eronat spune Basescu -, pentru ca aceasta a fost o miscare de grup amorf. Cea mai importanta disidenta de grup organizat a fost a noastra. In Romania au fost trei forme de disidenta: individuala, de grup amorf - tip Goma, si disidenta de grup organizat - tip SLOMR. Sa se bage fiecare in ce grupa de disidenta vrea. Eu nu minimalizez ideea de disidenta individuala; a fost necesara la vremea si locul ei. Dar trebuie facuta aceasta clasifi-care.

Comisia Tismaneanu propune un set de masuri - sunteti de acord cu ele? Cum vedeti recuperarea si recunoasterea trecutului?
Eu vad toata aceasta chestiune ca un fel de gargara, un praf in ochi, exact cum a aruncat Ceausescu Occidentului la Conferinta de la Madrid. Adica n-o sa se faca nimic. In primul rand, eu consider ca trebuie facuta o distinctie clara si o clasificare intre detinut politic, disident si revolutionar. Fiecare isi are meritul lui. Detinutul politic a stat in puscarie poate zeci de ani, sacrificandu-si viata pentru un ideal national. Disidentul sau oponentul din timpul lui Ceausescu are o cu totul alta calitate decat detinutul politic, chiar si/sau mai ales cand nu este un fals disident, un fals oponent. Iar "revolutionarul", o cu totul si cu totul alta calitate. Si acum va intreb eu: cine dintre acestia beneficiaza de cele mai multe drepturi? De ce este scara complet invers si cine a intors-o?
George Damian / ZIUA
Arhiva CIVIC MEDIA

"EXTREMISTII" CARE AU CONTESTAT RAPORTUL TISMANEANU. Azi, disidentii anticomunisti Victor Frunza si Ionel Cana: Protest fata de "dubla morala"

Scriitorul disident Victor Frunza si Ionel Cana, fondator al celui dintai sindicat liber din Romania (SLOMR), au dat publicitatii un protest in care semnaleaza o serie de lacune ale Raportului Tismaneanu privind condamnarea comunismului din Romania si ale organizarii sedintei Parlamentului in care a fost prezentat acest raport. Va prezentam integral protestul celor doi:
"Ne numaram printre cei care au asteptat cu interes si obiectivitate raportul domnului presedinte Traian Basescu, de condamnare a crimelor comunismului, fara sa ne fi lasat influentati nici de agitatia negativa care i s-a facut inainte de citirea in Parlament, nici de atmosfera din sala in momentul respectiv. Am considerat ca acest act este o initiativa care marcheaza un moment demult asteptat si care va delimita in sfarsit trecutul de viitor, si de aceea trebuie intampinat cu o justificata aprobare.
Din pacate, in afara concluziei, in legatura cu caracterul criminal, antinational si lipsit de orice legalitate a regimului care a dominat Romania intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989, apreciere la care subscriem, intregul discurs este o opera, daca nu de diletant, atunci a unor persoane care au incercat sa acopere cu valul tacerii o seama de faradelegi ale Partidului Comunist de-a lungul istoriei sale. Este si motivul pentru care:
Protestam impotriva dublei morale care a stat la baza organizarii acestei comisii prezidentiale, in care profitori ai regimului comunist (cu una sau doua exceptii) au fost pusi sa lamureasca poporul roman cum stateau lucrurile cu suferintele sale, pe cand ei sau parintii lor faceau parte direct sau mascat dintre colaboratorii dictaturii.
Protestam impotriva amneziei voite sau din incultura politica, din care cauza in acest raport nu a razbit nici macar o data numele Basarabiei si al nordului Bucovinei, cand se stie ca un pacat structural al formatiei comuniste din Romania a constat in sustinerea neoimperialismului sovietic in aceasta problema.
Protestam impotriva cenzurarii responsabilitatii PCR si a urmasului sau PMR, in cedarea de catre el, cand era la carma tarii, a unui teritoriu national, Insula serpilor, pe baza unui simplu proces-verbal.
Protestam impotriva actiunii imorale de a-l invita pe Regele Mihai la prezentarea acestui raport, pentru a escamota faptul ca inlaturarea monarhiei prin amenintarea cu pistolul si cu declansarea unor represalii armate a fost una dintre cele mai odioase crime ale regimului comunist. Prin acest tertip, schimbarea printr-o lovitura de stat a ordinei constitutionale a fost pur si simplu omisa, la aceasta operatiune rusinoasa de extirpare comisia pretandu-se, fireste, pentru a-si merita onorariul substantial cu care este platita din banii publici.
Protestam impotriva ipocriziei de a-l fi invitat pe Lech Walessa, initiatorul sindicatului polonez Solidarnosc, in timp ce fondatorul SLOMR, dr. Ionel Cana, nu numai ca nici macar nu a fost citat, nici invitat la adunarea Parlamentului, dar este - la fel ca si alti disidenti - victima unei voite marginalizari.
Protestam impotriva cenzurii aplicate in enumerarea unor disidenti anticomunisti, a mistificarii intentionate si mai ales impotriva acelor omisiuni care indica spre posibila existenta a unei liste de nume neagreate si de aceea interzise si sub regimul Basescu, la fel cum erau sub cele ale lui Iliescu si Ceausescu."
Victor Frunza
Ionel Cana
Surse: Jurnalul National, Civic Media

BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ANII REGIMULUI COMUNIST. Un Studiu oferit de Patriarhul Teoctist pentru a contracara minciunile din Raportul TISMANEANU

UN STUDIU BOR care ar trebui publicat si raspandit in intreaga Romanie - Restabilirea adevarului istoric dupa atacarea Bisericii in Raportul TismaneanuCivic Media

Acest document a fost oferit conducerii Asociatiei Civic Media de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, spre consultare si publicare, cu putin timp inainte de plecarea sa la Domnul. Noul Patriarh, Daniel, nu a considerat necesar sa-l mai publice si sa schimbe astfel capitolul ticalos despre Biserica din mistificatorul "Raport Final", supranumit "al lui Tismaneanu". Din acest punct de vedere, studiul a ajuns o raritate, in ciuda importantei sale covarsitoare, pe care o subliniem chiar daca emite unele opinii cu care Asociatia noastra nu este intrutotul de acord, mai ales in ceea ce-l priveste pe Ioan Ianolide sau cele privind unele surse folosite, din "societatea civila" cu pretentii teologice. Civic Media considera ca jertfele date in perioada ocupatiei sovietice bolsevice a Romaniei de intreaga Biserica ortodoxa, cu fii, luptatorii, preotii, calugarii si capii sai, au fost cele mai sangeroase din intregul bloc comunist. Acesta a si fost de altfel si este in continuare scopul principal al kominternistului anti-roman Vladimir Tismaneanu: diminuarea importantei acestora pana la disparitia lor totala. Noile "manuale" alternative de "istoria comunismului" sunt fidele acestei directive ideologice. Cu atat mai valoros este insa acest studiu astazi, cand coordonatorul Comisiei prezidentiale pline de impostori si turnatori se auto-flageleaza si auto-victimizeaza in public, incercand sa abata atentia de la continutul mincinos al productiei sale la persoana sa insignifianta in raport cu poporul roman si misiunea noastra pe acest pamant. Orice ar face, de vinovatia elaborarii unei fraude istorice nu il va putea spala, sa stie, nici un presedinte al acestei tari, decat in eventualitatea ca vreunul, mai patriot, ar pune pe foc tonele de maculatura tiparite de Humanitas. Ne facem datoria si, la un an, doi, trei, cati vor fi... de la defaimarea Bisericii Ortodoxe Romane in "Raportul Tismaneanu", prezentam opiniei publice, presei si Presedintiei Romaniei acest document important care demonstreaza sumar, inca odata, reaua-vointa si neprofesionalismul autorilor textului tiparit recent sub titlul de "Raport Final". Intr-un cuvant: ticalosia. (Civic Media)

BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ANII REGIMULUI COMUNIST

“Biserica este apărată de Hristos şi ea va rămâne vie atât timp cât va merge pe calea Lui”

- observaţii pe marginea capitolului dedicat cultelor din „Raportul Tismăneanu” -

Extras din Concluziile acestui studiu: "BOR este de acord cu aflarea adevărului istoric asupra perioadei comuniste, nu se fereşte să-şi asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute în acei ani, dar în nici un caz nu poate accepta un tip de discurs care o transformă într-o colaboratoare a regimului comunist, în singura instituţie din România vinovată, alături de PCR, de instaurarea sistemului totalitar în care, chipurile, s-a simţit bine şi pe care l-a deplâns după căderea acestuia, constituind o frână în calea implementării democraţiei în România. Oare preoţii ortodocşi sunt vinovaţi de sărăcia din ţară, de corupţia endemică, instituţionalizată, de subminarea programatică a economiei şi furtul resurselor naturale ale ţării, de îngenuncherea demnităţii naţionale, de atacul dus împotriva sufletelor copiilor, de atentatele concertate la morală, inclusiv prin intenţia de legalizare a prostituţiei sau prin crimele avorturilor pe bandă, de distrugerea din exterior şi interior a instituţiilor fundamentale ale statului, de lipsa unei strategii naţionale, sau de războiul dus împotriva identităţii româneşti într-o Europă Unită şi puternică? BOR sprijină crearea unei societăţi libere şi responsabile, iar ceea ce deranjează pe unii e faptul că se pronunţă în anumite chestiuni cu valoare morală, urmând consecvent valorile creştine. Din acest motiv Biserica este atacată şi lovită, fapt care nu constituie o noutate".Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu * BOR: "Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala" * Pr Prof Dr Adrian Gabor: Note de lectura la un document-rusine * PS Ioan Robu: Biserica si comunismul * Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit * Autorii Raportului - antiortodocsi recidivisti * Defaimarea Parintelui Staniloae * Tinta Biserica * Un analist CIA il pune la punct pe Tismaneanu * SECTIUNEA "Raportul Tismaneanu" * Martiri pentru Hristos

Consideraţii metodologice
Apariţia raportului „Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România” (în continuare, raportul Tismăneanu) a generat în mediul istoriografic şi în cel public o serie întreagă de controverse. Lăsăm la o parte acele abordări care pun în discuţie însăşi ideea de condamnare a comunismului şi ne vom raporta numai la acelea care au semnalat erori în ceea ce priveşte calitatea ştiinţifică a unor capitole din lucrare şi caracterul tezist al unor abordări. În acest spirit dorim să semnalăm unele lipsuri pe care le prezintă capitolul dedicat cultelor şi să prezentăm un punct de vedere propriu în ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi regimul totalitar comunist, de la instaurarea acestuia şi până în 1989.

Orice demers istoriografic se bazează în primul rând pe o reconstituire a faptelor într-un „scenariu” adevărat. Adesea, adevărurile şi semnificaţiile mai profunde ale fenomenului istoric pot rezulta din cadrele naraţiunii. Acest demers cu iz pozitivist pare drumul cel mai sigur către obiectivitatea mult visată de orice istoric, nefiind ales în mod întâmplător de către autorii capitolului din raport dedicat cultelor. Pretenţia lor (implicit exprimată) este că prezintă pur şi simplu un text cu fapte obiective, individuale, care s-au petrecut în mod real, invitând pe cititor să le judece singur.

Din păcate, chiar la acest palier există o serie de afirmaţii cel puţin contestabile. Una se află la pagina 458: „Bisericile au făcut nenumărate compromisuri cu regimul totalitar, morale, economice, ideologice şi de câteva ori chiar dogmatice”, afirmaţie gravă şi complet nedemonstrată. De asemenea, la pagina 460 se face o altă afirmaţie falsă: „Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că mai mulţi clerici au ajuns în închisoare din cauza ostilităţii manifestate faţă de patriarhul Justinian şi faţă de noua putere politică, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionaţi în mod abuziv”. În primul rând, nu din cauza lui Justinian a fost pensionat episcopul Nicolae Popovici, aşa cum se sugerează în textul amintit şi, în al doilea rând, nu este atestat documentar nici un caz în care al treilea patriarh al României ar fi contribuit la arestarea unui cleric1.

Prezenţa unor asemenea afirmaţii ridică serioase semne de întrebare asupra caracterului obiectiv al celor scrise de autorii capitolului respectiv, fapt întărit de prezenţa unor epitete precum „jenant” sau „penibil”, atunci când se face referire la aspecte ale activităţii BOR în perioada regimului comunist. Ele ne arată că autorii au depăşit simpla reconstituire a faptelor şi s-au avântat într-un nou palier, cel moral. Istoricul ca instanţă morală este o idee care a revenit în forţă în ultimii ani, fapt cu conotaţii pozitive dar şi negative, deoarece diverse personaje şi-au arogat competenţe de istoric în spatele unui discurs "moralist".

Se pune însă întrebarea legitimă: care morală, care istorie, mai ales când vine vorba de Biserică? Aici, în mod obligatoriu, componenta teologică trebuie să fie prezentă în analiză.

La o primă vedere textul despre culte cuprins în raportul Tismăneanu este o sumă de fapte, nu foarte legate între ele, a căror pondere în economia textului este în mod nefericit aleasă (vezi capitolul prea lung dedicat împuternicitului de culte şi tratarea prea sumară a unor aspecte cel puţin la fel de importante). Dar această obiectivitate factologică există doar la prima vedere deoarece, voit sau nu, inconştient sau nu, autorii textului au intrat şi pe terenul Teologiei, din păcate la modul eretic, prin adoptarea unui „scenariu” de tip novaţian.

RAPORTUL TISMANEANU. Un capitol ticalos - Biserica tinta. Raportul ignora deliberat preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati

Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * "Expertii" folosesc cu ignoranta sintagma "disidenta religioasa", fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile"

Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada "expertii" comisiei prezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana. In nr. 12/2006 al revistei "Dosarele istoriei", profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: "Comisia Tismaneanu" s-a nascut dintr-o "necesitate politica", nu stiintifica... Citit in aceasta cheie, capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.

Dar perspectiva politica mai limpezeste ceva: lipsa de competenta a autorilor, evidenta si la nivelul proprietatii termenilor. Astfel, la p. 376 este intrebuintata sintagma "disidenta religioasa". Or, disidenta este un concept eminamente politic, care, introdus in sfera bisericeasca, nu poate insemna decat erezie. Corect ar fi fost: impotrivire, oponenta sau rezistenta... Venind vorba despre manastirea Vladimiresti se spune ca aceasta ar fi intrat in conflict cu Sinodul pentru "abateri de la doctrina si practicile liturgice ortodoxe" (p. 461), cand in realitate era vorba de abateri canonice (spovedanie colectiva, impartasiri necanonice). "Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice", se afirma la pagina 458. Or, ideologia este iarasi un atribut politic. Bisericile autentice isi au propria Marturisire de credinta, au dogme si canoane; Dumnezeu nu este ideolog. O afirmatie se cere dovedita "stiintific". Care au fost concesiile "dogmatice" la care au recurs Biserica Ortodoxa, respectiv Biserica Romano-Catolica in vremea comunismului?!...

Cu atat mai mult cu cat ambele biserici sunt constituite din ierarhie, cler si popor, se intelege ca enoriasii, credinciosii acestora s-au pretat la compromisuri. Ei nu pot fi invinuiti de cesiunile sau declaratiile favorabile regimului facute de clericii sau ierarhii lor. Majoritatea au inteles ca aceste dajdii erau pretul continuitatii si al supravietuirii comunitatii de iubire si credinta a bisericii respective. Continuitate care s-a platit cu jertfe si sacrificii din partea clerului si a poporului lui Dumnezeu. Daca nu stralucesc la nivelul proprietatii termenilor, "expertii" raportului exhiba insa pretiozitate lingvistica; cuvantul "licentiati" (p. 446) este folosit in acceptiunea de "concediati" din limbile franceza si italiana, iar "fideli" (credinciosi) in sensul adoptat de Mita Baston.

Vanatoare de compromisuri

Autorii capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" nu cauta sa stabileasca proportii prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale, ci vaneaza "compromisurile" ierarhiei ortodoxe. Celelalte biserici si culte sunt stropite cu apa de trandafir, iar Biserica Ortodoxa este facuta cu ou si cu otet.

Evita sa-i recunoasca statutul majoritar - pe care i-l recunosteau pana si comunistii -, iar la pagina 471 a textului se vorbeste de "doua biserici mai importante: Ortodoxa si Greco-Catolica", raportul dintre ele, ca numar de credinciosi, sau, ma rog, de "fideli" fiind astazi de unu la o suta...!

Nimic despre preotii executati

"Expertii" transcriu cifra de 1725 de clerici ortodocsi trecuti prin inchisorile comuniste, cifra oferita de lucrarea lexicografica "Biserica intemnitata", editata in urma cu un deceniu si depasita. Insa aceiasi "experti" nu spun un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca (patru numai in cadrul lotului Arnautoiu, in 1960), desi ei sunt mentionati ca atare in volumul citat mai sus. O atare recunoastere le-ar fi umbrit afirmatia ca greco-catolicii au fost mult mai persecutati decat ortodocsii in vremea dictaturii comuniste.

Iar paradoxul consta in aceea ca Biserica Greco-Catolica, ce se autodefineste "martira", n-a dat nici un singur cleric martir. Singurul cleric ne-ortodox executat de fostul regim, potrivit aceleiasi lucrari, a fost un preot romano-catolic, pe nume Sandu Matei.

Ticalosia terminologica

Tot in lotul ticalosiei terminologice intra si afirmatia referitoare la "Detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe..." (p. 463), intrucat detentia presupune celula si puscarie, eventual o manastire transformata in puscarie, ca inchisoarea Vacaresti, si nicidecum o manastire cu viata de obste, precum Caldarusani, unde episcopul Iuliu Hossu ocupa un veritabil apartament, spre deosebire de calugarii chinoviei, si unde primea vizite. La Caldarusani, ierarhul greco-catolic a dat chiar un interviu transmis de "Europa libera", ceea ce nu cred ca ar fi putut face la Aiud sau Gherla, unde rezidau nenumarati clerici, monahi si teologi ortodocsi... In conditii care nu se pot compara cu o inchisoare pentru detinuti politici au locuit si ierarhii uniti: la resedinta patriarhala Dragoslavele, iar dupa ce au fost scosi din puscariile regimului, la Curtea de Arges (1956). De altfel, "expertii" comisiei prezidentiale, ca si alti istorici, abordeaza trecutul recent al Bisericii Ortodoxe nu in sine, ci in functie de atitudinea Sa fata de Biserica Greco-Catolica, despre care evita sa spuna ca a fost suprimata din ordinul Moscovei, omitand sa indice in bibliografia aleasa pe sprancene o lucrare de referinta in acest sens a istoricului Cristian Vasile.

Parintele Staniloae, autor de "lucrari penibile"

Un demers "stiintific" presupune un limbaj adecvat, sobru si o cantarire a epitetelor. Autorii capitolului de care ne ocupam sunt departe de aceasta cutuma academica. Astfel, in numai cateva randuri, parintele Dumitru Staniloae este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile". Dar iata, textual, cum este caracterizat preotul socotit astazi unanim cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea: "Oficialitatea comunista a "recuperat" teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati "periculosi" pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de "independenta" a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963. Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman." (pp. 462-463)

Un savant de talia lui Sextil Puscariu, ardelean dupa trup, exprima aceleasi convingeri privitor la uniatie si nimeni nu l-a socotit "penibil". Nici pe el, nici pe alti intelectuali de renume care nutreau aceleasi convingeri. Pentru culpe similare, cel mai mare istoric bisericesc roman actual, parintele Mircea Pacurariu, este desemnat in Raport ca autor de lucrari "jenante".

Apogeul

Insa vanatoarea de "compromisuri" chiriarhale atinge apogeul anti-ortodox al capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" atunci cand vine vorba de ultimii trei patriarhi ai Bisericii nationale; Justinian, Iustin, Teoctist. Cea mai crasa dovada, amestecata involuntar cu ridicol, apare la pagina 466 a textului: "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securitatii si santajabil in multe privinte...". Spre edificare, cititorul este trimis la nota 76 din subsol, care glasuieste: "Conform dosarului sau de retea, pastrat in arhiva SRI, la care expertii Comisiei prezidentiale au avut acces in 2006, fara insa a putea afisa vreun document".

Asadar, "expertii" marii si atotputernicei comisii prezidentiale, despre care s-a spus ca au copiat si xeroxat pana si documente de care nu era nevoie, s-au multumit doar sa priveasca pretinsul dosar, dupa care au fost dati afara. Dar daca i-a inselat privirea? Istoria se scrie pe baza de dovezi, si cu atat mai mult istoria ultimilor cincizeci de ani. Pe baza de "dovezi" si nu de "fise". Toata povestea e grotesca. "Expertii" dau seama despre un document in felul in care ar povesti ca au vazut farfurii zburatoare.

Citind nota amintita am avut sentimentul ca ii citesc pe rabiatii frati catolici Catalan, unul fost salariat CNSAS dat afara pentru furt de documente, dusmani marturisiti ai Bisericii Ortodoxe. Preambul la nota reprodusa trebuie considerata si cea cu numarul 49 din subsolul paginii 460: "Biografia completa a calugarului Bartolomeu Anania, inclusiv perioada de dupa 1965, cat s-a aflat in misiune in SUA, poate fi scrisa doar pe baza accesului neingradit la toate documentele din Arhiva SIE si din Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR). Cea din urma s-a dovedit la fel de impenetrabila ca prima...".

Inca o dovada ca "expertii" au avut un camp de investigatie arhivistica limitat si au recurs, cat mai "stiintific" cu putinta, la ipoteze, impresii si amintiri (pretinsul dosar "de retea" al patriarhului Iustin). Frustrarea lor se manifesta iarasi la nivelul limbajului; pentru autorii Raportului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este doar "calugarul" omonim.

Dar daca pe la SRI si SIE "expertilor" comisiei prezidentiale li s-a aratat usa mai degraba decat documente, cartile privind ceea ce ei numesc "disidenta religioasa" se afla in biblioteci. Ca sa lase impresia de obiectivitate, autorii consacra o pagina curajosului parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, dar trec sub tacere actiunile preotilor Liviu Negoita, Cornel Avramescu, Viorel Dumitrescu, Emil Ambrus Cernat si Ionel Vinichici, toti din Mitropolia Banatului, care s-au solidarizat cu cel dintai, cerand printr-un memoriu adresat Patriarhului Iustin eliberarea acestuia. Cei cinci preoti au fost arestati de Securitate, anchetati, haituiti si in cele din urma caterisiti de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Dupa caderea comunismului, actiunea lor a facut obiectul unor interviuri si reportaje si al unui volum, "Biserica si Puterea", publicat de parintele Liviu Negoita in colectia "Document" a Editurii "Eurostampa" (Timisoara, 1980). De altfel, "expertii" trec cu vederea si depunerea, pensionarea fortata, in 1961, a mitropolitului Banatului, Vasile Lazarescu, care ajutorase oameni ajunsi in mizerie in fostul regim.

Dupa amplul si documentatul studiu consacrat Patriarhului Justinian Marina de istoricul George Enache in volumul "Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana", cine ar mai putea sustine ca acesta ar fi fost o unealta a regimului comunist? Expertii comisiei prezidentiale incearca sa-i erodeze personalitatea si rolul providential. "Fostul preot de tara" e doar aspect. Avea pandant in epoca: pe mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan; sau pe mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, in prezent.

Pe langa preot de tara, viitorul patriarh fusese director de tipografie bisericeasca, de seminar, publicist, iar fruntasul taranist Ion Mihalache, asa cum a demonstrat George Enache, se gandea sa-l sprijine sa devina episcop. "Proasta sa reputatie - scriu "expertii" la p. 459 subsol - se vadeste in literatura exilului romanesc, dar si in unele medii intelectuale est-europene..." A fost o impresie invalidata istoriceste. Occidentul avea o perspectiva mai apropiata de adevar decat refugiatii romani, deindata ce Regina Elisabeta a II-a a Angliei a tinut sa-l cunoasca si l-a primit la Londra intr-o audienta particulara, in 1966, oferindu-i hartie pentru doua sute de mii de biblii sinodale, dupa ce refuzase darul initial: un Rolls Royce.

Citam acum din pagina 460 a Raportului: "Intre cei retinuti si condamnati in anii 1950 s-au aflat si clerici apreciati si promovati chiar de Justinian Marina... Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca mai multi clerici au ajuns in inchisoare din cauza ostilitatilor manifestate fata de patriarhul Justinian si fata de noua putere politica, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionati in mod abuziv."

Afirmatia este marsava, intrucat decurge din ea ca a te opune puterii politice de atunci, cleric fiind, era totuna cu a te opune patriarhului. Iar daca te opuneai patriarhului, ajungeai in inchisoare. Cum se poate sustine lucrul acesta? Ni s-ar putea explica dandu-ni-se ca exemplu situatia parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Vladimiresti, a staretei Veronica si compania. Numai ca acolo a fost opozitie fata de puterea politica, respectiv razvratirea fata de canoanele si randuiala Bisericii. Inainte de a ne opri asupra manastirii Vladimiresti, sa spunem, in lumina documentelor publicate si a studiilor aparute in ultimii ani, ca episcopul Nicolae Popoviciu (asa isi scria el numele) a fost scos din scaun de Ocarmuire si nu de Patriarhul Justinian. Nicolae Popoviciu insusi a afirmat ca "trebuie" sa faca puscarie, conform medalionului consacrat de George Enache, pentru a avea aura de martir si credibilitate. El credea in "maine", in venirea americanilor, iar multi il vedeau viitor patriarh. Tot conform documentelor, putem afirma cu George Enache ca atat Justinian, cat si Petru Groza - care avea sa fie inmormantat cu o somptuoasa ceremonie bisericeasca in 1958 - au depus toate eforturile pentru ca Nicolae Popoviciu sa fie transferat episcop la Galati si nu descaunat. A sustine ca Nicolae Popoviciu a fost "pensionat abuziv" de Patriarhul Justinian este minciuna sfruntata.

Minciunile despre manastirea Vladimiresti

...O mare minciuna se refera la avatarurile manastirii Vladimiresti: "Probabil la presiunea factorului politic, Sinodul Permanent al BOR a decis la 3 septembrie 1954 ca, prin circulare date in toate eparhiile, sa opreasca afluenta credinciosilor la manastirea Vladimiresti, sub pretextul ca in cuprinsul asezamantului monahal s-au produs mai multe abateri de la doctrina si practicile ortodoxe".

Nu era pretext, ci un adevar. Prima abatere canonica se produsese cu aproape doua decenii inainte, odata cu infiintarea manastirii de catre tanara Vasilica Barbu, abatere consemnata in volumul "Minuni si false minuni", publicat in 1940 de Mihai Urzica (reeditat ulterior de Editura "Anastasia"). Tanara Vasilica avusese o "vedenie", iar manastirile ortodoxe nu se intemeiaza pe "vedenii". Vasilica voia o manastire exclusiv de "fecioare" - ceea ce iarasi este contrar canoanelor. Manastirea s-a infiintat, dar ea avea sa adevereasca temerile lui Mihai Urzica: a adus numai necazuri Bisericii, cu toata afluenta de pelerini. Cat despre "fecioara" Vasilica-Veronica, aceasta a trecut prin experiente ocultiste, s-a casatorit dupa iesirea din inchisoare cu un om care avea sa se sinucida, arhitectul Gh. Vasii, iar dupa prabusirea comunismului a revenit ca stareta la manastirea Vladimiresti.

Cat despre duhovnicul Ioan Iovan, acesta, dupa indelungi ani de inchisoare prin sentinta politica, nu a mai vrut sa auda de manastirea Vladimiresti. "Razvratitul" care infrunta Sfantul Sinod in 1955 s-a pocait si a revenit sub ascultarea Soborului, fiind in prezent preot-duhovnic la Manastirea Recea din Arhiepiscopia Albei-Iulia. "Expertii" presedintelui Basescu puteau afla toate acestea din volumul maicii starete Cristina, pe care il citeaza in nota cu numarul 58 din subsolul paginii 461.

In 1954, Soborul Manastirii Slatina, din care faceau parte pe atunci marele duhovnic al Moldovei Cleopa Ilie si Parintele Daniel (Sandu Tudor) a redactat o "Scrisoare catre Sf. Manastire Vladimiresti" (cf. "Biserica, sectele si fratii mincinosi", editie ingrijita de pr. Simeon Adrian, Ed. "Peregrinul", Iasi, 1997). Iata ce se spunea in aceasta epistola duhovniceasca: "In concluzie, teoria si practica de la Vladimiresti a marturisirii colective si publice este o innoire gresita, nascuta dintr-o ravna romantica de inspiratie protestanta, care sfarseste in nespus de primejdioasa culpa a desfiintarii uneia din cele sapte taine." (pp. 92-93). Un alt pasaj care incepea cu "Problema Sfintei Impartasanii nu este o problema de cantitate" se referea la alta abatere grava. Intrucat maica Veronica "proorocise" Sfarsitul lumii la data de 22 septembrie 1954, Scrisoarea dezbatea si aceasta abatere. Aceiasi duhovnici - si marturiseau o alta ingrijorare: "Pasiunea aceasta pentru jertfa din jurul Vladimirestilor e cam tot un fel de autoflagelare si, ca orice stare psihologica de masa, e contagioasa." (p. 134) Asa incat Sinodul nu "inventase" abateri si le folosise ca "pretext" pentru desfiintarea manastirii Vladimiresti, ci duhovnicul, staretul si obstea iesisera din matca dogmelor, randuielilor si canoanelor ortodoxe. Aparuse acolo un fenomen de masa al ahtiatilor dupa "minuni", similar celui declansat de Petrache Lupu la Maglavit, ambele analizate de George Enache in lucrarea sa mai sus amintita. "Fenomenul" Vladimiresti a servit Securitatii de pretext pentru promulgarea Decretului 410/1959, care lovea crunt monahismul ortodox romanesc, decret pe care Patriarhul Justinian a refuzat sa-l semneze, adevar pe care "expertii" dlui Basescu nu-l formuleaza, preferand ambiguitatea sireata. In textul consacrat manastirii Vladimiresti, "expertii" citeaza si din volumul memorialistic "Crinul alb" al lui Petre Pandrea, fost avocat al acesteia. Paradoxala mi se pare insa aceasta afirmatie a sa dintr-o alta carte: "In mod ciudat, comunistii admirau Vladimirestii si Sf. Manastire Sihastru ca pe doua manastiri colhoznice" (cf. P. Pandrea, "Memoriile mandarinului valah", Ed. "Albatros", Bucuresti, 2001, p. 408).

Atacul la Patriarhul Teoctist

Fratii Catalan, al caror duh pluteste peste capitolul de care ne ocupam, alti cercetatori si gazetari au cautat sa-i gaseasca actualului patriarh - fara succes - fie un precedent antisemit, fie un "dosar de retea", fara sa dovedeasca nimic concret in acest sens. "Expertii" comisiei prezidentiale au gasit insa cheia ascensiunii sale si a patriarhului Iustin.

Iat-o: "Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai "luptei pentru pace", tema favorita a propagandei comuniste, de fapt a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele "Comitete de Lupta pentru Pace". Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta sa la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh. (p. 464) Din nefericire pentru "experti", Patriarhul Teoctist a devenit episcop in 1950, cu un an inainte de tevatura propagandistica numita Apelul pentru Pace (1951). Daca deschidem volumul "A II-a Adunare a Cultelor din Romania pentru Dezarmare si Pace - Bucuresti, 16-18 septembrie 1985", vom gasi acolo o multime de clerici ortodocsi, de la preotul raspopit Ilie Sarbu, azi lider PSD, pana la parintele Galeriu, rostind cuvantari vibrante in care il elogiaza pe Ceausescu. Asa incat sprijinul luptei pentru pace de catre clerici n-a dus automat la episcopat. Sunt si cativa clerici si teologi care nu-l citeaza pe dictator in discursurile lor, precum preotul armean Zareh Baronian. Volumul incepe cu patriarhul Iustin, continua cu IPS Nicolae Corneanu - sase pagini si jumatate de carte, textul cel mai lung, de trei ori mai lung decat al... mitropolitului Teoctist Arapasu... Al treilea la rand (pp. 32-33) este "PS Episcop Ioan Robu - conducatorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti". Impartial, actualul mitropolit catolic ii invoca in discursul sau atat pe Ceausescu, cat si "Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea", insa dictatorul are intaietate: "Domnul Nicolae Ceausescu, ale carui initiative pentru pace si dezarmare sunt cunoscute si apreciate in toata lumea, a luat, in repetate randuri, atitudine hotarata cu initiative proprii, deosebit de constructive pentru cauza pacii." In total, avem in volum 13 ierarhi si preoti romano-catolici. Dupa IPS Ioan Robu urmeaza mons. Vittorio Luigi Blasuti, al carui "dosar de retea" l-a publicat inca din 1990 Mihai Petre Bacanu, pe doua pagini din "Romania libera". "Expertii" nu au nevoie sa scotoceasca dupa el la SRI sau SIE.

Cat despre discursul "antioccidental" evocat de "experti" - poate ca la rasariteni, bisericeste vorbind (il practica vehement calugarii athoniti), ii mai gasim o justificare. Dar cand il rosteste un ierarh romano-catolic, ce mai poti spune? Sa citam dar din alocutiunea sustinuta de IPS Ioan Robu in 1989 la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste: "Prin grija statului nostru, a preocuparii domniei voastre neobosite, permanente, mult stimate domnule presedinte al Republicii, in Romania toti cetatenii au de munca, toti isi pot pune in valoare capacitatile lor creatoare. Ca unul care, prin natura functiei pe care o detin, am umblat si umblu mult prin lume, am vazut chiar in cele mai dezvoltate tari oameni cautand de lucru, zile si ani, flamanzi si goi, dormind sub cerul liber. Suntem deci indreptatiti sa respingem pe cei care - rau informati, rauvoitori sau de-a dreptul dusmanosi - ne calomniaza sau incearca sa ne dea sfaturi asupra modului cum sa ne oranduim treburile in gradina noastra, dar nu se uita in gradina lor." Revenim la ticalosul raport al "Comisiei Tismaneanu", unde citim la pagina 471 ca "Biserica Catolica parea sa fie o oaza de autonomie si chiar independenta". Marsavia si lichelismul autorilor n-au margini. Capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul "Comisiei Tismaneanu" se incheie, la pagina 471, cu un citat dojenitor-moralizant la adresa Bisericii noastre nationale. Citatul provine dintr-o carte al carei coautor nu este altul decat Sorin Antohi, falsul "doctor", corifeu al societatii civile romanesti.

A vrut Dumnezeu ca o impostura haina sa se incheie sub egida unui impostor emerit.

Protestul oficial al Bisericii

Dupa prezentarea "Raportului Final" pe site-ul Presedintiei Romaniei, Biserica Ortodoxa Romana a reactionat oficial intr-un comunicat de presa.

"Din pacate, in capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica - renuntandu-se la principiul "fara ura si partinire", fundamental pentru o cercetare istorica - si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane. Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati. Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema", afirma Biserica.

Initiativa BOR este sustinuta de Societatea academica pentru adevar istoric si de mai multi militanti anticomunisti care au anuntat ca vor prezenta un nou Raport asupra comunismului.

Texte de Dan CIACHIR / Luciana POP / ZIUA

ILARION TIU ne face o oferta de nerefuzat: TEZA LENINISTA A LUI TISMANEANU - Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt. In baza acesteia preda in SUA?!

Ilarion Tiu: Servilismul, de la noua stângă la noua dreaptă

Întors astăzi dintr-o scurtă călătorie în afara Capitalei, fără acces la tv, mail, radio etc., dau peste o ştire cu adevărat interesantă – Dorin Tudoran s-a săturat să asiste la maimuţărerile „hăituitului“ Vladimir Tismăneanu şi a postat pe blogul dumnealui câteva consideraţii extrem de interesante.
Texul este antologic, se va face referire la el ani buni de aici înainte. Mai ales prin avertismentele subtile pe care i le face „profesorului în America“. Cum spunea o reclamă acum ceva vreme: „Prietenii ştiu de ce“.
Deşi domnul Tudoran ne îndrumă să facem apel la prezentul lui Vladimir Tismăneanu şi nu la trecutul său, eu mă încăpăţânez să prezint „texte de tinereţe“ ale condamnatorului comunismului.
Astăzi, cartea sa Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt, în format PDF (este prelucrată pentru tipărire în format A4).
Să vedeţi cum „popularul“ de astăzi înfiera capitalismul acum 30 de ani...
Nu aveam de gând să postez lucrarea cu pricina, o fotocopiasem pentru colecţia personală de aberaţii ale domniei sale. Însă cinismul de care dă dovadă m-a făcut să-mi schimb intenţiile – de când Dorin Tudoran a lansat on-line textul cu pricina, Vladimir Tismăneanu tace mâlc (Spunea cineva - Mucles Tismaneanu - nota mea), şi ne mai şi sfidează pe deasupra. Spre exemplu, în editorialul de miercuri (apărut pe site marţi seara) din Evenimentul Zilei scrie despre... Albert Camus, spune Ilarion Tiu pe blogul sau.
Iar pe blogul lui, Tismaneanu, care, cum bine observa Ilarion, face pe niznaiul, dupa Camus il baga la gramada si pe... Andrei Oisteanu, despre care aflam de la un ofiter anti-KGB ca era urmarit pentru legaturi cu servicii de spionaj comuniste din fostul bloc sovietic.

Vezi si Cotidianul: V. Tismăneanu - un mic Platon al comunismului
HURDUZEU: La Editura Politica a PCR era IMPOSIBIL sa fie publicata lucrarea de diploma a unui student obisnuit
FANTASMELE SALVARII LUI TISMANEANU. Profesorul Paul Gottfried: "Cartea lui Tismăneanu are prospeţimea unui cadavru din care se ospătează viermii”
SCUZE DOMNULUI DORIN TUDORAN. Domnul Liviu Turcu este rugat sa comenteze noul Scandal Tismaneanu UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran
SMUCK TISMANEANU - STALINISTUL PENTRU ETERNITATE de sub presul lui Basescu. De la Noua Stanga la Noua Stramba - Elogii lui Stalin, Ceausescu, Iliescu
O FANTOMA BANTUIE ROMANIA: Vladimir Tismaneanu. Mircea Platon ii vine de hac "profesorului" care denunta "colectivismul primitiv - patria si natiunea"

PS: Constat cu placere :))) ca de pe site-ul Cotidianului au disparut dejectiile lui Ioan T Morar si compania - pentru care ii furau lui Vantu 3-4000 de euro pe luna, de caciula! - si, in schimb, au aparut caricaturile celebrului Devis Grebu, eliminat mizer de Doru Buscu si vechea conducere a Cotidianului. Felicitari!

FANTASMELE SALVARII LUI TISMANEANU. Profesorul Paul Gottfried: "Cartea lui Tismăneanu are prospeţimea unui cadavru din care se ospătează viermii”

For the record, profesorul Paul Gottfried (foto stanga, impreuna cu bassetul sau, Murray, presedintele fundatiei neoconilor- neocommmies) a recenzat cartea “Fantasmele salvarii” a dlui Tismaneanu (foto dreapta). A citit si comentat cartea. Si, indiferent de amanuntul despre pozitia anti-PNTCD a dlui Tismaneanu (care vedea PNTCD ca pe niste “bolsevici antibolsevici”, prea radicali in lupta lor impotriva FSN, lipsiti de “moderatie” cum ar veni), Profesorul Gottfried a rezumat astfel pozitia exprimata de dl Tismaneanu in cartea domniei-sale. Daca dl Tismaneanu isi inchipuie ca profesorul Gottfried a scris sub dictarea mea aceste randuri, e treaba domniei-sale:

“Tismăneanu are buni tovarăşi de drum. Se poate lăuda cu teancuri de bani neoconservatori, cu un institut în Maryland, finanţat de suspecţii de serviciu, institut a cărui menire e să le aplice românilor ultima versiune a valorilor “democratice”. Nu că această ţară sărmană nu ar fi avut destule probleme ieşind de sub ruinele sadicului, opresivului regim al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu.
Acum, rezidenţii din Obamaland trebuie să o dădăcească, pentru ca această ţară să-şi creeze o formă de guvernământ cu adevărat democratică şi o “societate civilă” care să corespundă valorilor celor care o reeducă. Un proiect care a dat atât de bune rezultate cu nemţii, umplîndu-i de o atât de profundă ură pentru identitatea lor naţională, încât e musai să fie aplicat din nou, de data aceasta asupra est-europenilor.

Acum, că am lămurit acest lucru, trebuie să arătăm că diatriba lui Tismăneanu împotriva antisemitismului european, împotriva deficitului de democraţie din societatea civilă românească şi veşnic ameninţătorul exemplu al lipsei de liberalism a germanilor e la fel de comestibilă ca o cutie de carton. Spus fără ocolişuri: cartea lui Tismăneanu are prospeţimea unui cadavru din care se ospătează viermii.”

Mircea Platon - 21 august 2009

TISMANEANU, Platon si haita romaneasca. Hurduzeu: La Editura Politica a PCR era IMPOSIBIL sa fie publicata lucrarea de diploma a unui student obisnuit

Ovidiu Hurduzeu pentru Tismaneanu:

Este interesant cum un profesor de talia dumneavoastra cu “extraordinary merit” isi desfasoara activitatea stiintifica in calitate de full time blogger roman, laudand atitudinile unor golani cu pretentii intelectuale si scanand blogosfera ortodoxa in cautare de antisemiti. Nu stiu daca “Salary and Merit Committee” aproba aceasta activitate, daca da, atunci nu pot decat sa protestez in calitate de american platitor de impozite ( Dupa cite stiu, universitatea din Maryland este o institutie publica). Ca roman, nu pot decat sa ma simt scandalizat ca o persoana plecata de peste treizeci de ani din Romania, cu familie traind in SUA, cu un tata care a fost ceea ce a fost si adus in Romania de pe alte melaguri, deci o asemenea persoana se amesteca brutal in “bucataria” acestei popor pe care il uraste din rarunchi. Nu va cer nimic, doar va rog nu ne mai purtati de grija! Problema anticomunismului in Romania nu este o problema pur tehnica – exista probleme deosebit de “sensitive” pe care dumneavoastra ati dovedit cu prisosinta ca le-ati analizat cu rea credinta – cum a semnalat de altfel si profesorul Paul Gottfried in “Neocons on the Danube”. Nu a fost in principal vina dumneavoastra ca v-ati ocupat cu problema anticomunismului in Romania, ci a celor care v-au ales pentru acest “job” ( e ca si cand ai fi pus lupul paznic la oi).

Nu, nu apartineti unor retele oculte, ci unor retele pe fata.

Ati publicat in 1974, la Editura politica lucrarea de licenta. La aceasta editura, unde am lucrat ca redactor de engleza timp de trei ani, era IMPOSIBIL sa fie publicata lucrarea de diploma a unui student obisnuit. Chiar bolsevici grei asteptau la rand ani de zile sau erau refuzati de editura Partidului. Doar interventia extraordinara a fostului director Valter Roman si a retelelor sale cominterniste ar fi facut posibila o astfel de publicare. Concluziile sa le traga cititorii insisi. Cat despre polemica dumneavoastra cu Mircea Platon – nu inteleg de ce ii raspundeti mereu lui Platon cand, de fapt, cel care v-a provocat la duel a fost profesorul american Paul Gottfried. Nu vi se pare totusi ca sunteti lipsit de fair play?

Mircea Platon:

Pentru a exista dialog, trebuie sa existe intrebari si raspunsuri oneste la intrebari. Pentru a verifica onestitatea raspunsurilor la intrebari, trebuie sa existe, ca tot aduceti vorba de stiinta, CRITERII de verificare. Cum se poate avea un dialog in momentul in care una din tabere refuza orice criteriu, orice referent, in afara de cel al bunului-plac, care nu e un criteriu valid. Oricine incearca sa stabileasca niste criterii e acuzat de “fundamentalism”, “legionarism” etc. Nu se poate juca fotbal cu oameni care in mijlocul meciului se trezesc ca le convine mai mult sa joace handbal. Or, asta e ceea ce a facut tabara dlui Tismaneanu si a elitei : au manipulat, continuu, criteriile pe motiv de expedienta politica. Au instrumentalizat totul.
Paradigma stiintifica porneste de la un set de reguli asupra carora s-a cazut de comun acord. Dezbaterile se duc pe baza acelor reguli/principii/axiome. In domeniu umanist, asta ar insemna ca, daca esti de dreapta, inseamna ca sustii: a), b), c). Si apoi sa actionezi conform acestor principii. sa le lucrezi.Or, la noi, totul e vraiste. Iar oamenii care incearca sa fie consecventi principiilor lor sunt acuzati de lipsa de moderatie. Moderatia, dupa parerea taberei Tismaneanu, insemna sa spui azi una, maine alta si nimeni sa nu clipeasca la aceasta lipsa de consecventa. Conform lui Popper, stiinta e definita de criteriul falsificabilitatii. Adica, sa accepti ca exista anumite conditii in care teoria ta e falsa. Daca schimbi criteriile, rezultatele sunt altele. Or, elita are intotdeauna dreptate. Schimba criteriile mereu, dar rezultatele raman acelasi. Ceea ce inseamna ca nu are un discurs “stiintific”, ci unul mistic: adevarurile lor nu pot fi supuse verificarii empirice.
Nu doar ca definim prost lucrurile (de exemplu, conform dlui Tismaneanu, a fi de dreapta politica inseamna a sustine “individual rights”), dar nici macar acele definitii proaste nu le aplicam consecvent (in sensul ca, daca tot vorbesti de “individual rights” nu poti sa criminalizezi si sa patologizezi popoare intregi, asa cum face, in mod rasist, dl Tismaneanu in cartea “Fantasmele salvarii”, unde vorbeste la modul cel mai oribil, influentat de teoriile antipatriarhale ale lui Adorno, de popoarele din Estul Europei).

Dl Duca, preluand o teorie a conducatorului sau de teza, dl Daniel Barbu, sustine ca in Romania suntem in criza de teorie, si ca “atacurile la persoana” ale lui Platon sunt lipsite de relevanta. Ceea ce nu observa dl Duca, dar stiu ca observa dl Barbu, e ca aceasta criza de teorie se datoreaza tocmai unei crize de caracter politic. Pentru ca, in momentul in care, de fapt, tot ce vrei e sa ramai la putere si sa fii moderat si flexibil, nu mai dezvolti o teorie. Si asta pentru ca nu ai interesul sa ai o identitate bine definita, vrei sa fii gata sa sari dintr-o barca in alta, esti prins cu manevrele politice si nu ai timp de rafinari ideologice.

Asadar, pentru a veni cu o teorie a lipsei de teorie politica romaneasca, inconsistenta teoretica a politicii din Romania nu se datoreaza in primul rand lipsei de pregatire teoretica, ci oportunismului practic. Asta am descoperit si am incercat sa analizez in “Masura vremii: indemn la normalitate”. Dl Patapievici a venit cu o teorie in Omul recent. A avut sansa sa si-o puna in practica, la putere fiind. Ovidiu Hurduzeu si cu mine am venit cu o incercare de a recentra viata politica romaneasca pe un conservatorism personalist crestin. Asta e “teoria” cuprinsa in volumul A treia forta, primit cu ostilitate (tacuta) maxima de tabara dlui Tismaneanu.
Dl Duca se simte ofensat ca il trimit la A treia forta. ce sa-i fac, daca pune intrebari la care am raspuns deja acolo. Cand va veni cu o chestiune noua, precum acum cea referitoare la teorie, ii voi raspunde in persoana, asa cum fac acum. Dar cand ma intreaba ce e omul de dreapta dupa ce am scris, cu Ovidiu, o intreaga carte pe tema asta, ce pot sa fac decat sa-l trimit inapoi la carte.
Exista posibilitatea dialogului. Dar in momentul in care la argumente (cu pagina, citat, nota de subsol) ti se raspunde cu huiduieli intelectuale si cu flexat muschii institutionali, te tii pe langa casa. Casa care unora li se pare un barlog de “haita”.

Haita lui Platon

de Mircea Platon

Recent, un eseist “neoconservator” din Bucureşti m-a acuzat pentru tonul “inchizitorial” al articolelor mele. Inchiziţia mea constă în a cita nişte articole şi cărţi din perioada 1990-2003 în care, printre altele, dl Vladimir Tismăneanu afirma ca Gabriel Liiceanu e “urmaşul oficial” al “filosofului fascist Noica” şi că în această calitate a umplut România de literatură de propagandă legionar-fascistă tipărită la editura Humanias; că bătălia dintre FSN şi opoziţia democratică din perioada 1990-1995 a fost o bătălie dintre “bolşevicii bolşevici şi bolşevicii nebolşevici”, şi că comunismul, spre deosebire de nazism, are o “faţă umană” şi că e născut dintr-o aspiraţie democratică. În esenţă, încercam să arăt că dl Tismăneanu nu a fost întotdeauna atât de benign “anticomunist” pe cât se arată de vreo doi-trei ani încoace, de când a “condamnat” comunismul cu executarea pedepsei la locul de muncă.
Înfierându-mă pentru lipsa de “moderaţie”, eseistul cu pricina mă acuza că mi-aş fi alcătuit o “haită”. Ce e mai periculos, în ochii eseistului, nu e că mi-am alcătuit o haită, ci că “haita” mea s-ar putea să câştige. Ar fi şi timpul. Pentru că, lipsit de mijloace materiale, de influenţă politică, de patronaj de orice fel, nu am avut cum să-mi alcătuiesc “haita” din cei dornici de câştig. “Haita” mea s-a mărit pentru că s-au adunat în ea toţi cei trataţi nu ca oameni, ci ca nişte “câini”, de stăpânii actuali ai României. Toţi cei minţiţi, dezamăgiţi, sătui să mai fie manipulaţi, obosiţi de ticăloşia poleită a oligarhiei politico-intelectuale se adună în “haite”. Dacă “haita” lui Platon şi alte “haite” cresc, nu e din cauza lui Platon, ci din cauza celor de la putere care au transformat România într-un maidan. Din cauza celor care nu îşi aduc aminte de români decât în campania electorală. Din cauza capetelor pătrate cu girofar. Din cauza unei elite intelectuale care a pervertit toate principiile şi care a instrumentalizat toate durerile astfel încât acum nu mai are în numele căror adevăruri să mai vorbească.
Continuarea la

http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/08/haita-lui-platon.html

ANTICOMUNISTUL PAUL GOMA il face pulbere pe rasfatatul Troicii Tismaneanu-Liiceanu-Longin: „Pacepa - acest monstru, această javră securistă“

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXVII)
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma, cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident român, exilat de 30 de ani în Franţa. Într-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale Jurnalului lui Paul Goma. (George Roncea)

„Pacepa - acest monstru, această javră securistă“

În urmă cu vreun an, Liviu Tofan m-a contactat telefonic, propunåndu-mi un „dialog despre Pacepa“. Am declinat cu putere: subiectul Pacepa mi-a fost totdeauna „antipatic“, apoi eu nu mai „dialoghez“ decât cu mine însumi. Îi voi fi dat câteva indicaţii bibliografice - pe care le avea. „...prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris, după defectarea sa, a avut loc în 1996“, scrie Liviu Tofan.
Eu am în memorie o altă dată: „Ieri, 1 februarie 1985, în faţa celei de-a 17-a camere corecţionale, Gustav Pordea, deputat european pe lista Frontului Naţional, în procesul de defăimare. În numărul de ieri am publicat un interviu cu Mihai Pacepa, fost general, fost Nr. 2 al Serviciilor secrete de la Bucureşti. Ceea ce exprimasem noi, în iulie 1984 - anume bănuiala - a devenit acum certitudine: Pordea a fost şi este, în continuare, un agent de influenţă în solda regimului lui Ceauşescu“.

Deci: 1985, nu 1996. Cronologia îmi poate juca feste, însă eu povestesc, nu fac afirmaţii categorice: În perioada procesului (ianuarie-februarie 1985) am avut o sumă de discuţii, atât cu Agathe Logeart (jurnalista care a semnat interviul luat lui Pacepa), cât şi cu Monica Lovinescu. Monica primise - prin cine? prin Agathe? sau „direct“, prin telefon? propunerea lui Pacepa de a o vizita... acasă. Monica era orifiată şi furioasă: cum îndrăznea acest securist să-i facă o asemenea propunere? A refuzat, categoric, iar noi, românii din jurul ei: Ana şi cu mine, Cristovici, cred că era şi Mihai Pupăzan, am aprobat-o din toată inima.

Numai că nu-mi mai aduc aminte: de unde anume îi telefonase Pacepa (înclin tot mai mult să cred că prin telefon fusese formulată îndelicata propunere securească)? Din America? Sau din Paris? Şi în asta înclin să cred că, atunci ianuarie-februarie 1985, Pacepa se afla la Paris - pe banii... DSTului.
Fiindcă în prima fază a proiectului de proces (al lui Pordea, să nu uităm), umbla vorba că însuşi Pacepa va apărea în instanţă. Dacă aşa a fost, atunci se explică bădărănia generalului Pacepa de a-i cere Monicăi Lovinescu o „mică întrevedere“ (contribuţia mea răutăcioasă la imaginara „mică“, în cadrul unui scenariu pe măsura personajului - cam aşa: „Săru' mâna doamnă Monica“ ajungeam şi la „doamna Monicuţa“, spre exasperarea condamnatei la supliciul pacepist...); se explică şi de ce în faza a doua am fost anunţati că Pacepa va depune mărturie scrisă, fiindcă americanii se temeau să-l expună în aer liber...

Susţinătorii lui Pacepa şi fascinaţia haznalei

La urma urmei nu merită această javră securistă atâta atenţie. Am mai spus, de la început (de când am aflat de el prin... poezeaua lui Păunescu!) mi-a fost greaţă de el. A, nu pentru „trădare“, cum îl acuzau colegii de şaibă, n-aveau decât să se trădeze unul pe altul până la dispariţia speciei; ci dintr-un motiv, altul: fascinaţia (suliniez) exercitată de acest monstru (că n-o fi ajuns el general de Secu sădind floricele şi ajutånd babele patriei să traverseze bulevardele noastre socialiste), nu doar asupra tinerilor din ziua de azi, ahtiat după aventură, indiferent în ce „domeniu“, ci şi interesul-simpatia unor... jurnalişti (vorbesc de români, nu de ne-români), mai grav: de prieteni ai mei, Cornel Dumitrescu de pildă - aceştia consideråndu-l, nu doar un erou, ci... unul de-ai noştri, anticomuniştii, antisecuriştii.

Fascinaţia urâtului, a mocirlei, a haznalei - nu doar la copiii din familii civilizate, curat îmbrăcaţi, bine îmbăiaţi, de a umbla prin lăzile de gunoi şi a se bălăcări în şanţuri, ci a adulţilor lipsiţi de elementara cumpănă între bine şi rău, între urât şi ne-urât.
(va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXVII)

MINCIUNA RAPORTULUI PACEPA. PAUL GOMA ii face praf pe generalul securist comunist IM Pacepa si pe tiitoarea acestuia Lucia Hossu Longin

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXVI)

Ziarul „Curentul“ a prezentat vreme de mai bine de o lună opiniile foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. În această perioadă, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră a trecut în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul extinsului material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. În exclusivitate, membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi redactorii revistei de specialitate editate de organizaţia „Periscop“ ne-au oferit, cu privire la cazul Pacepa, perspectiva unor foşti ofiţeri, dar şi analizele unor specialişti şi cercetători reputaţi asupra „curvei Pacepa“.
Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski, pentru a-l „revopsi“ şi pe Pacepa - din trădător - drept erou. Analiza comparativă a adus argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri, iar deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma (foto), cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident romån, exilat de 30 de ani în Franţa. Pornind de la recenta carte a Luciei Hossu Longin aparuta la Humanitas, intr-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist, Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale Jurnalului lui Paul Goma.
George Roncea

„Pacepa face un mare deserviciu prelucrării corecte a trecutului ceauşisto-comunist“

De-a dreptul ciudat este faptul că lui Pacepa îi scapă tocmai aspectul public, notoriu, care a făcut celebru acest caz sub numele de „Afacerea Tănase“: tentativa de lichidare a scriitorului Virgil Tănase, principala misiune a lui Haiducu. Şi cum se face că Pacepa nu ne dă nici cea mai mică explicaţie pentru diversiunea organizată de DST prin „otrăvirea“ lui Goma? DST-ul a făcut-o, doar aşa, ca să se afle în treabă sau ca să joace un pic de teatru de amatori? Nu, ea a fost doar un episod dintr-o fabuloasă afacere de spionaj, una dintre cele mai fascinante ale Războiului Rece, cu un substrat uluitor. Contribuţia generalului Pacepa la elucidarea acestei afaceri cu adevărat senzaţionale se rezumă, din păcate, la răspåndirea de noi neadevăruri pe care le girează cu aura sa de insider atoateştiutor. El face astfel un mare deserviciu relativ la prelucrarea fondată, profesională şi corectă a trecutului ceauşisto-comunist şi a celor comise - în Romånia şi în afara ei - de Securitatea din care a făcut parte.

„Răspândirea de noi neadevăruri“

Voi încheia cu un alt exemplu flagrant despre cum tratează Pacepa fapte şi date istorice elementare. Exemplul se referă la un interviu acordat ziarului „Ziua“, acum 3 ani. Referindu-se la afacerea „Hernu“ (Franţa 1996), afirmă că „în 1997, preşedintele Mitterrand a declarat public că acţiunea lui Caraman a fost o provocare şi a reabilitat oficial memoria lui Hernu“. Am citat. O mică precizare: Mihai Caraman, primul şef al SIE, după 1989, este cel care a dat francezilor dosarul Hernu din arhivele Securităţii (o copie fiind şi în posesia noastră). Dar, în 1997, Mitterrand nu putea face toate acestea pentru că murise în ianuarie 1996. Mitterrand nu a vorbit niciodată public despre cazul Hernu, pentru simplul motiv că tot el l-a făcut „secret de stat“ şi l-a „îngropat“ din clipa în care a văzut dosarul Hernu, în toamna lui 1992. Dacă Pacepa este în stare să pună în gura unei personalităţi afirmaţii pe care aceasta nu le-a făcut pentru simplul motiv că nu mai era în viaţă la momentul invocat, ce poate să mai urmeze?

Comentariu 1 Carol: Iata ce spune în anul 2007 un istoric german despre Pacepa în revista „Altitudini“: Georg Herbstritt: Ceea ce scrie Pacepa despre Stasi este, deseori, inexact. De exemplu, în primul volum al „Cărţii negre a Securităţii“, publicată în anul 1999, el descrie proporţiile infiltrării. Potrivit lui Pacepa, Stasi a întocmit dosare pentru 6 milioane de cetăţeni din RDG. Adică pentru o treime a întregii populaţii, precum a calculat Pacepa însuşi. Asta e o inepţie. Adevărat este că în cartoteca centrală întocmită de Stasi sunt cuprinse numele a 6 milioane de cetăţeni, ceea ce nu însemană că toţi aceştia au fost victime, precum dă de înţeles Pacepa. Printre aceştia se află atåt persoane urmărite, cåt şi colaboratorii neoficiali, adică infomatorii, dar şi alte categorii de persoane. În acest caz Pacepa face o confuzie. Numărul dosarelor de urmărire informativă, adică cel al dosarelor reale ale victimelor, este cu mult mai mic.

Pacepa zugrăveşte o imagine total falsă

În anii ’80 Stasi a întocmit anual circa 2000 de dosare de urmărire informativă. La acestea se adaugă aproximativ 8000 de dosare privind „controlul operativ de persoane“. Sigur, din ultima categorie făceau parte şi victime, dar şi alte grupuri de persoane. Dacă facem un calcul sumar şi înmulţim 10.000 cu 40 de ani de existenţă a RDG, ajungem la 400.000 de dosare de urmărire informativă. Este o cifră mare, dar în niciun caz nu poate fi vorba de 6 milioane. Aceeaşi situaţie se desprinde şi din cifrele legate de numărul informatorilor.

Pacepa susţine că într-un oraş ca Erfurt, din 200.000 de locuitori 50.000 ar fi fost informatori. Asta înseamnă un sfert din totalul locuitorilor. În realitate, în anul 1989 în întreaga Republică Democrată Germană numai un procent (1%) al populaţiei ţării a colaborat cu Stasi. În toată regiunea Erfurt, unde la vremea respectivă trăia peste un milion de oameni, Stasi avea circa 10.000 de colaboratori neoficiali. Chiar şi această cifră este extrem de ridicată. Pacepa zugrăveşte o imagine total falsă. Mai mult, el o transpune şi asupra celorlalte ţări comuniste.

Comentariu 2 Carol: Tot despre Pacepa un pasaj din cartea lui W. Totok „Episcopul, Hitler şi Securitatea“ (Polirom, 2008): „Pacepa susţine într-un articol publicat în 2007, în revista americană neoconservatoare „National Review, citat apoi de presa occidentală şi cea din România, că episcopul Pacha ar fi fost schimbat în 1959 cu doi agenţi români, arestaţi în Republica Federală Germania. În acel an, Pacha era deja mort şi nu avea cum să fie schimbat. Aserţiunile lui Pacepa au fost lansate în legătură cu istoria piesei lui Rolf Hochhuth, „Vicarul“. Pacepa afirmă că spioni români infiltraţi în Vatican ar fi furnizat KGB-lui documente din arhiva secretă a Sfântului Scaun pe care le-ar fi transmis ulterior lui Hochhuth cu scopul discreditării Papei Pius al XII-lea, prin intermediul unei piese de teatru. Documentele din arhiva Vaticanului urmau să fie folosite de autor ca dovezi pentru simpatiile naziste şi hitleriste ale lui Pius“. Hochhuth a respins aserţiunile lui Pacepa.
(va urma)
„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXVI)
Curentul - miercuri, 19 august 2009

© Curentul