Surse oficiale au declarat pentru “Gardianul” ca firma de consultanta americana Benenson Strategy Group a fost adusa in Romania sa lucreze pentru imaginea lui Mircea Geoana chiar de Viorel Hrebenciuc, unul dintre aliatii de conjunctura si, in acelasi timp, nedeclarati ai actualului presedinte al PSD. Aceleasi surse au precizat ca Hrebenciuc si-a trimis un apropiat in Statele Unite sa negocieze cu strategii de la Benenson. Se pare ca zilele acestea va vizita sediul din Kiseleff chiar personajul care a pus bazele firmei americane, Joel Benenson (foto stanga). Mai mult, seful echipei care il va pregati pe Geoana pentru Palatul Cotroceni este directorul firmei de la Washington, Peter Brodnitz. Atat Mircea Geoana, seful social-democratilor, cat si Crin Antonescu, presedintele PNL, devin, potrivit sondajelor de opinie, adversari redutabili pentru Traian Basescu. Presedintele nu mai pare a fi sigur de victoria sa la alegerile prezidentiale din toamna. Seful statului a declarat, marti seara, la TVR ca i se pare normala eroziunea cotei sale electorale pentru ca se afla la al cincilea an de mandat si a rugat casele de sondaj sa îl noteze cu zero la intentiile de vot pâna se hotaraste daca va candida sau nu, mentionând ca înca nu s-a decis. Întrebat daca va candida pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni, Basescu a raspuns: “Am spus ca nu am luat o decizie si, în modul cel mai sincer, va spun ca nu am luat o decizie. Pentru mine obiectivul major acum este evitarea unui derapaj major”. Întrebat daca crede în sondajele electorale care arata o “prabusire” a lui Traian Basescu, seful statului a mentionat ca a remarcat “recenta” disputa mediatica legata de sondaje. “Mi se pare normala eroziunea, sunt în al cincilea an de mandat. I-as ruga, ca sa nu mai fie controverse, ca înteleg ca îsi pun sondajele pe televiziuni, unul arata mai mult, altul mai putin, se întreaba cine fura, eu îi rog pe toti sondorii, toate casele de sondaj, sa ma puna la zero, ca sa nu mai fie discutii. Si când ma voi hotarî sa candidez, daca ma voi hotarî sa fac acest lucru, sa ma reintroduca în sondaje, pâna atunci sa scrie la Traian Basescu «zero» si la intentii de vot, si la încredere, si la ce vor ei”, a completat Basescu.
Bogdan Apostolescu
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment