Pages

Tuesday, April 28, 2009

BASARABIA. Criză politică şi alegeri anticipate la Chişinău. Cei doi presedinti Voronin

de George Roncea
Opoziţia de la Chişinău susţine că va bloca alegerea viitorului preşedinte al Moldovei, ceea ce va duce la blocaj politic şi la alegeri anticipate în perioada august-septembrie 2009. Agenţia Unimedia citează afirmaţiile liderilor PL, PLDM şi AMN, care confirmă boicotarea alegerii preşedintelui republicii. „Nu avem ce căuta noi în aceeaşi încăpere cu comuniştii. Ei trebuie să dispară de pe faţa pămåntului. Regimul comunist este unul totalitar şi criminal, care are rezultate sub formă de omoruri în RM“, a argumentat Dorin Chirtoacă poziţia PL.
La şedinţa de înmånare a legitimaţiilor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Opoziţia (PL, PLDM, AMN) a refuzat să participe motivånd că-şi vor ridica legitimaţiile de deputat în altă zi. Pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova este nevoie de votul a 61 de deputaţi, iar PCRM deţine 60 dintre voturile necesare. Comuniştilor nu le trebuie decåt un vot pentru a-l alege pe viitorul preşedinte al RM.
PL, PLDM şi AMN vor crea un „sistem de protecţie“ care să împiedice migrarea „votului de aur“ către comunişti, a declarat avocatul Vitalie Nagacevschi, viitor deputat din partea PLDM. Pericolul unei trădări este unul real, dar avocatul Nagacevschi s-a jurat şi s-a blestemat „să i se usuce måna“, dacă va vota cu PCRM-ul. Problema este că altora s-ar putea să nu li se usuce måna.
Ion Mărăndici, un cunoscut comentator politic basarabean, prezintă următoarele consideraţii pe marginea perspectivei politice a acestui moment: „Din trei scenarii (alegerea unui preşedinte comunist cu susţinerea cuiva din Opoziţie, alegeri repetate şi alegeri noi) au rămas două: alegeri noi şi alegerea Preşedintelui cu susţinerea unui parlamentar din Opoziţie. Să presupunem că Opoziţia noastră este bravă şi sinceră şi nimeni nu susţine candidatul comunist. La 5 mai nu este ales niciun candidat şi nici după alte două încercări nu se reuşeşte alegerea preşedintelui. Ce se întåmplă în acest caz? Voronin rămåne preşedinte, Greceanåi - premier, după vreo cåteva luni ei organizează alegeri noi. Chiar dacă multă lume consideră că Partidul Comuniştilor ar putea lua mai multe voturi decåt la 5 aprilie, argumentånd că dominaţia mediatică şi prezentarea evenimentelor din 7 aprilie drept opera Opoziţiei vor atrage voturi către PCRM, cred că eventualele alegeri noi ar putea rezulta într-o situaţie similară celei de acum, adică un fel de blocaj instituţional, în care nici comuniştii, nici opoziţia să nu aibă numărul necesar de voturi pentru alegerea Preşedintelui. Dacă acceptăm cele scrise mai sus înseamnă că «Iuda» (comunist sau democrat) s-ar putea să fie un element necesar al sistemului politic moldovenesc. Adică fără un «Iuda», «trădător» sau, cum s-ar spune prin SUA, un bi-partizan, sistemul nu funcţionează“.
Primarul Chişinăului nu va renunţa la primărie pentru deputăţie
Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, ne-a contactat telefonic în urma apariţiei unui articol în „Curentul“ în care, citåndu-se presa de la Chişinău, se avansa ipoteza alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinăului, dacă primarul îşi va ridica mandatul de deputat, renunţånd totodată la cetăţenia romånă.
Dorin Chirtoacă a dezminţit ferm că ar renunţa la primărie pentru postul de deputat (Nota mea: desi si-a ridicat deja mandatul de deputat). Conform Constituţiei Republicii Moldova se precizează la „Articolul 70 - Incompatibilităţi şi imunităţi:
(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice“.

http://www.curentul.ro/

No comments: