Pages

Sunday, January 18, 2009

Victorie imensa a societatii civile crestine: Gardasilul la gunoi. Momentan! Cine plateste pentru cele 25 de milioane euro cheltuite aiurea?

Programul de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, un eşec

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat, duminică, că a dispus constituirea unei comisii de specialişti pentru renegocierea contractului de furnizare a vaccinului împotriva cancerului de col uterin, după ce a prezentat rezultatele raportului de audit cu privire la campania de vaccinare anti-HPV, transmite Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat că în urma discuţiilor cu cele două companii de farmaceutice că are în plan lansarea unui program de screening la nivel naţional pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, demararea împreună cu industria farmaceutică, a unei ample campanii naţionale de informare cu privire la vaccinarea anti-HPV şi instruirea temeinică a personalului cu atribuţii specifice în campania de vaccinare.
De asemenea, ministrul a decis amânarea livrărilor la o dată stabilită de comun acord prin introducerea unei noi strategii şi responsabilizarea socială a producătorilor şi reluarea vaccinării numai după evaluarea rezultatelor campaniei de informare.
"Acest program a fost ca un cadou oferit pe întuneric de către un necunoscut. Câţi l-ar lua? Acum trebuie să aprindem lumina şi să desfacem pachetul, ca oamenii să vadă că e un lucru bun, oferit cu intenţii bune", a spus Ion Bazac.
Ministrul Sănătăţii a adăugat că problematica în cazul cancerului de col uterin este foarte complexă şi trebuie gestionată eficient pe termen mediu şi lung, în spiritul responsabilităţii sociale, medicale şi administrative.
Bazac a afirmat că a avut intenţia de a stopa programul de vaccinare, însă s-a decis "să-i mai acorde o şansă". Totodată, el a zis că această campanie s-a făcut "în pas de defilare".
Duminică, Bazac a prezentat rezultatele raportului de audit cu privire la campania de vaccinare anti-HVP.
Din totalul de eleve de clasa a IV-a, au fost vaccinate cu prima doză numai 2.615, adică 2,57 la sută din populaţia eligibilă. Dozele de vaccin neutilizate se află în custodia Direcţiilor de Sănătăte Publică Judeţene, sunt primele concluzii desprinse din raport.
Potrivit raportului, principala problemă a nereuşitei campaniei a fost lipsa informării populaţiei, în special a părinţilor şi a medicilor, în plus nu a existat o scrisoare de informare metodologică adresată medicilor care urmau să administreze vaccinul. De asemenea, campania nu şi-a atins scopul pentru că, pentru prima dată în sănătătea publică, a fost introdusă noţiunea de "refuz informat", care a cauzat neîncrederea familiilor elevelor ce trebuiau vaccinate.
"Derularea ineficientă a acestei campanii poate avea efecte nedorite pe termen mediu şi lung, atât în planul gestionării eficiente a bugetului de stat, dar mai ales în plan medical, prin compromiterea ideii de vaccinare în general, cu efecte grave asupra sănătăţii populaţiei pe termen lung", a mai spus ministrul Sănătăţii.
Recomandările europene actuale cu privire la cancerul de col uterin prevăd programe de screening, cu efecte imediate asupra reducerii mortalităţii datorate acestei afecţiuni. Deşi România are o rată a mortalităţii prin cancer de col uterin de şase ori mai mare decât media europeană, situându-se pe primul loc la acest indicator, 80 la sută din populaţia feminină nu a beneficiat de screening pentru cancerul de col uterin.
"Una dintre principalele probleme ale programului constă în faptul că nu şi-a propus să amelioreze în nici un fel situaţia actuală. Scăderea ratei de îmbolnăvire de acum în 15 ani este importantă, dar nu trebuie să uităm că, în prezent, în România cancerul uterin face aproximativ 2.200 de victime anual. Astfel, există un potenţal de aproximativ 30.000 de femei pe care această campanie nu le ajută practic cu nimic. Trebuie să acţionăm responsabil pe termen lung, dar este absolut necesar să ne orientăm eforturile şi către perioada imediat următoare", a mai declarat Ion Bazac.
Ministerul Sănătăţii intenţionează ca programul de vaccinare să fie complementar programului de screening, care constă în depistarea precoce a leziunilor de col prin examen citologic, Babeş-Papanicolau.
Vaccinarea anti-HPV are rezultate potenţiale de reducere a incidenţei cancerului de col uterin pe termen lung (peste 15-20 de ani) şi previne circa 70 la sută din infecţiile HPV responsabile de cazurile de cancer de col uterin.
În urma concluziilor raportului, ministrul Sănătăţii a transmis o invitaţie companiilor furnizoare de vaccin HPV, în vederea rediscutării contractului, pentru a asigura astfel implementarea eficientă a acestui proiect.
"Sunt convins că aceste două mari companii vor înţelege demersul nostru şi că vom obţine suportul necesar pentru derularea unui program eficient în adevăratul sens al cuvântului. Mizăm pe spiritul civic pe care l-au manifestat în nenumărate rânduri şi cred că există toate premisele pentru a putea acţiona responsabil în parteneriat", a mai spus Bazac, citat de Mediafax..
Campania de vaccinare anti-HPV a fost demarat la începutul lunii noiembrie anul trecut şi s-a adresat elevelor din clasa a IV-a.
Ministerul Sănătăţii - respectiv Eugen Nicolaescu, acelasi care a platit-o pe Mihaela Radulescu cu 600.000 de euro pentru a poza semi-goala - a achiziţionat, cu 23 milioane de Euro, 110.000 de vaccinuri împreună cu cele două rapeluri aferente, la care s-au adaugat si banii de campanie, de care nu este straina de loc fosta secretar de stat SUA, Madeline Albright.

No comments: