Interviu cu parintele Eftimie Mitra de la Schitul Ortodox Huta
Cipul biometric, o chestiune mult discutata in ultimele zile atat in presa cat si din vorba in vorba. Impotriva introducerii cipului biometric in acte si a urmaririi mijloacelor de comunicare a cetateanului apar tot mai multe voci, mai ales din lumea monahala. Primul care a ridicat glasul a fost parintele Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda, jud. Neamt care i-a indemnat pe cetatenii Romaniei sa ceara autoritatilor statului abrogarea acestei legi. Pentru a vedea care este opinia unui monah l-am rugat pe parintele Eftimie Mitra de la Schitul Ortodox Huta sa ne raspunda la cateva intrebari:
-Sunteti licentiat al facultatii de electronica din Oradea, in viata laica ati fost inginer. Cum vedeti comunicatul parintelui Iustin catre romani? Cum il comentati din punct de vedere tehnologic?
-Asa cum e, necesar. La prima vedere am avut impresia ca e prea devreme dar cand am aflat de noile legi cu scop de supraveghere si control a individului mi-am pus intrebarea daca nu e prea tarziu. Parintele Iustin nu va reusi singur sa scoata aceasta lege si de aceea a inaintat aceasta petitie de sustinere prin semnaturi pe care o gasim in mai multe bloguri si siteuri pe internet. Din punct de vedere tehnologic, tinand seama de mersul lumii ceea ce se urmareste este posibil cu mare usurinta, adica supravegherea si controlul populatiei prin mijloace electronice. Initiativei parintelui Iustin i s-au alaturat si multi intelectuali dar si unii duhovnici precum parintele Savatie Bastovoi si altii.
-Unii spun ca ar fi doar teama unor monahi fata de tehnica?
-Si ce ar mai fi putut spune? Trebuia sa zica si ei ceva pentru a-si face treaba mai departe. Si eu sunt monah, am internet si calculator, am aparate electrice si nu ma tem de tehnica. Problema e la ce folosesc unii tehnica. Tot ce se petrece cu impunerea prin lege a introducerii cipului biometric face parte din planul de supraveghere si control a unei noi dictaturi, de data asta la nivel mondial. Acest lucru e tot o chestiune demonica. Cu siguranta nu e de la Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu le ingaduie, nu inseamna ca El e si sursa.
-Au mai fost dictaturi, au mai fost oameni urmariti, nu e pentru prima data...
-Acum e altceva. Cu siguranta, nici o dictatura nu e de la Dumnezeu, nici comunismul si nici capitalismul, dar nici nu a fost asa de intensa si de adanc infipta in viata omului. Credeti ca intamplator s-a dat si legea cu urmarirea telefoanelor, a SMS - urilor, suprafegherea postei electronice si toate celelalte? Nu intamplator. Nimic nu e intamplator. Totul decurge conform unor planuri dirijate de sus, de la cei ce conduc lumea din umbra si decid asupra vietii individului si a popoarelor intregi. Nu avem fonduri pentru sanatate si cultura dar avem, in schimb, pentru aparatura sofisticata prin care sa urmarim viata omului. Nu intamplator cei ce se afla in spatele acestei miscari pe plan global au introdus in codul de bare si in sistemul electronic numarul 666. Biserica Greciei a cerut Uniunii Europene sa se schimbe acest numar dar nu a primit nici un raspuns.
Puteau la fel de bine sa puna 777 sau 555 sau orice alt numar dar nu au vrut sa il schimbe. Asemenea si cu ecumenismul, sau cu moneda internationala. Si acestea fac parte dintr-un sistem de globalizare fiecare in planul sau, una in plan religios si alta in plan economic.
-Cei care au dat aceasta lege spun ca s-a dat pentru o mai buna organizare si protectie a cetateanului.
-Aceasta dorinta de stapanire si control asupra vietii omului e o chestiune demonica mascata sub bune intentii. Multi dintre cei de la evidenta populatiei vad problema doar asa cum li s-a prezentat, fara a pune la socoteala si aspectul religios. Chestiunea cu teroristi, cu nevoia protectiei si alte motive vehiculate oficial nu e tocmai cea mai potrivita in Romania. As intelege in America sau in Israel dar la noi nu. Cu toate astea, din cate stiu, suntem prima tara in Europa care a introdus aceasta lege si a doua din lume dupa Americani. Nu trebuia sa ne grabim.
-Spuneati de un aspect religios al chestiunii. La ce v-ati referit?
-La semnul fiarei si la tot ce e legat de acesta.
-E aceasta lepadare de Dumnezeu?
-Cand ma inchin banului e lepadare de Dumnezeu. Cand ma inchin sefului sau vreunei persoane e lepadare de Dumnezeu. Cand ma inchin lui Dumnezeu e bine, asta nu mai e lepadare. Din pacate multi se leapada in acest fel de teama sa nu isi piarda functiile sau salariul bunicel marturisindu-si convingerile dupa cum li se dicteaza si asta nu doar in viata laica ci chiar si in cler. Altii accepta orice fel de compromis pentru a merge pe litoral, sau pentru a beneficia de anumite avantaje materiale lumesti. Aceasta este o forma a lepadarii ce o precede pe cea a profetiei din apocalipsa cu referire la insemnarea cu semnul fiarei. Nu sunt deloc apocaliptic ci chiar incerc sa fiu cat se poate de sincer si realist. Daca as fi cu idei apocaliptice nu mai avea rost sa ne deranjam ca si asa sfarsitul ar fi aproape. Ceea ce se face acum e o etapa de inceput a lepadarii din profetia apocaliptica. Pentru o acomodare cat mai eficienta a individului cu toata aceasta indosariere, s-a introdus treptat codul de bare, apoi buletinele si permisele auto sub forma cartonata, cardurile, apoi biocipul la animale, in prezent sub forma experimentala si la om, urmeaza in viitor cipul in buletin si o sumedenie de forme cu avantaje administrative. Lepadarea propriu-zisa e atunci cand vor implanta semnul fiarei pe frunte si pe mana dreapta, asa precum e si profetia din Apocalipsa. Semnul fiarei fiind 666.
-Cand se va intampla aceasta?
-Nu stiu cand, nu am de unde sa stiu o data certa dar ce pot sa va spun ca spre acolo se tinde in viitor. Deja sunt unii care incearca falsificarea cardurilor, altii spun ca au si reusit acest lucru. Sub pretextul ca aceste vor fi pierdute sau falsificate in viitor se va renunta la aceste carduri si cipuri in documente si se va incerca implantarea in corpul uman, tocmai pe frunte si pe mana dreapta, si aceasta nu intamplator. Toate acestea sunt bine mascate sub forma unor proiecte internationale de protectie si securitate a individului, ca si cum, vezi Doamne, pe cineva l-ar intereseaza de omul simplu.
Prof. Cristian Marc
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
1 comment:
Domnule Roncea,
Si eu ma fost putin uimit la pozitionarea lui Ghorghita Ciocioi despre codurile de bare. Il cunosc foarte bine de la libraria Sophia ( cati nu l-au cunoscut, dintre cei care frecventeaza biserica?) In luna decembrie am auzit cu urechile mele pe Radio France cum Ciocioi era numit fundamentlist, acolo a avut o atitudine f.f. curajoasa vivzavi de miscarea legionara, desi Nu stiu daca prin articolul de pe blog l-ati "demobilizat", dar, in general, eu pe omul asta l-am auzit vorbind numai de bine despre Petru Voda. Chiar imi pare un om care nu prea vorbeste pe rau. Nu stiu cat de bine ati facut. Nu va acuz,nici nu ii i/au apararea cu articolul din Lumea credintei
Post a Comment