Pages

Showing posts with label south stream. Show all posts
Showing posts with label south stream. Show all posts

Wednesday, April 29, 2009

ROMANIA ramane pe harta gazoductului South Stream. Miscarea lui Putin a pus pe jar Serbia FOTO

Gazoductul rusesc South Stream va trece prin Romania dar pune pe jar Serbia, care va beneficia doar de un racord, se plange presa de la Belgrad, respectiv cotidianul Blic. Presa de la Moscova lauda noua intelegere semnata marti de Putin cu Sofia. Rusia şi Bulgaria au rezolvat divergenţele privind proiectul gazoductului South Stream, dupa cum a declarat, marţi, premierul rus Vladimir Putin, la finalul unei întrevederi cu omologul său bulgar, Serghei Stanişev, transmite Mediafax. Un acord în acest sens ar putea fi semnat până la mijlocul lunii mai, a adăugat Stanişev.
Totodată, Rusia ar putea acorda Bulgariei un credit de mai multe miliarde de euro pentru construcţia centralei nucleare de la Belene, a precizat oficialul rus. "Este o sumă serioasă, mai multe miliarde de euro, dar vom analiza această posibilitate şi cred că vom putea rezolva problema", a spus Putin. Săptămâna trecută, premierul rus a renunţat să participe la o conferinţă pe teme energetice organizată la Sofia, ca urmare a reticenţei autorităţilor bulgare de a accepta un angajament privind proiectul South Stream. Guvernul Bulgariei a solicitat autorităţilor ruse să nu ia în calcul reţeaua locală de gaze naturale în dezvoltarea proiectului, ceea ce înseamnă că Rusia trebuie să construiască un sistem separat de conducte pe teritoriul bulgar, şi a precizat că doreşte şi o renegociere, mai avantajoasă, a contractului de livrare a gazelor încheiat cu Gazprom, care expiră în 2010.
Gazoductul rusesc South Stream este proiectat să transporte 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din Rusia şi Asia Centrală spre Balcani şi alte state europene. Proiectul implică participarea Bulgariei, Ungariei, Serbiei, Italiei şi Greciei. Semnarea acordului cu Bulgaria a pus pe jar insa Serbia, odata cu aparitia noii harti a proiectului South Stream (dreapta sus).

Thursday, January 8, 2009

Putin face Romaniei "o oferta de nerefuzat": sa intre in South Stream si sa aiba relatii direct cu Gazprom. "Sa-i transmiteti lui Basescu!" FOTO-VIDEO

"Noi nu suntem impotriva ca Romania sa participe la proiectul South Stream. Asta in primul rand. In al doilea rand este aspectul care tine de firmele intermediare care livreaza gaz pe piata romaneasca. Iar presedintele Basescu a ridicat aceasta problema la ultima discutie telefonica avuta cu mine (in urma cu doua zile - nota mea). Noi suntem de acord sa trecem la relatii directe cu companiile nationale. Apropo: noi suntem de acord sa procedam la fel si cu Ucraina. (...) Dar eu am pentru Romania o contra-oferta pe care, cred eu, va va fi greu să o refuzaţi. Va rog sa-i transmiteti acest lucru presedintelui Basescu: ca noi suntem de acord sa vindem companiei dumneavoastra de stat tot volumul de gaze pe care Rusia il livreaza Ucrainei timp de un an. Dupa aceea puteti să vindeti mai departe acest gaz, Ucrainei. E buna oferta?! Sper ca ati notat-o!..."
Vladimir Putin
8 ianuarie 2009
Conferinta de presa speciala cu jurnalisti straini acreditati in Rusia, tinuta la resedinta sa de la Novo-Ogarevo cu participarea corespondentelui Televiziunii Romane.

Se pare ca celor doi, Basescu si Putin, le-a prins bine convorbirea telefonica de acum doua zile.
Vezi Ce au discutat Basescu si Putin azi la telefon. EXCLUSIVITATE :-) . STS a dat alarma. Statcounter l-a interceptat. VIDEO Putin Maximus-Miller Gazprom
Foto: Sorin Lupsa

Monday, February 11, 2008

KazMunaiGaz a intrat in CRP cu Plesu cu tot


Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea - vezi http://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.

Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea "viperinului de stat" la adresa "importantei tranzactii" care a lasat Romania fara Rompetrol si "ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern".

Care este pozitia sefului "analistilor" si "intelectualilor" aflati in solda KazMunai Gaz privind politica externa a Romaniei si sustinerea proiectului european Nabucco vs cel rusesc South Stream o puteti afla din ziarul Business Standard de azi: http://www.standard.ro/articol_29354/patriciu__south_stream__mai_realist_decat_nabucco.html

Patriciu: South Stream, mai realist decat Nabucco.

Punct si de la capat.

Cititi si:


Thursday, February 7, 2008

O noua lovitura pentru Bucuresti (si UE): Gaz de France trece de la Nabucco la South Stream-ul rusesc







Genocidul din Armenia face victime si azi


Grupul francez Gaz de France (GDF) a anuntat azi ca a fost informat de respingerea candidaturii sale ca partener in cadrul consortiului Nabucco si ca a decis sa analizeze alte proiecte, precum cel ruso-italian, South Stream, transmit AFP si Mediafax. Participarea Frantei a fost blocata de Turcia, suparata pentru ca Parisul a condamnat genocidul din Armenia, contestat de turci, cat si pentru opozitia presedintelui Nicolas Sarkozy fata de intrarea Turciei in UE. Mai nasol e ca Sarkozy obtinuse sprijinul Bucurestiului pentru trimiterea de trupe romanesti in Ciad, fosta colonie franceza, promitand presupusa implicare a GdF in Nabucco.
Interesant ca atunci cand e vorba ca romanii sa devina carne de tun, pe diverse fronturi deschise aiurea in lume, sau carne ceva mai vie, palpabila si penetrabila, pe piata europeana, Romania e vizitata de licurci mai mari sau mai mici care incanta televiziunile patriei pentru patru-cinci ore (cat dureaza astfel de vizite, ca pe la papuasi).
Consortiul Nabucco - estimat la 4,6 miliarde euro - este detinut de OMV - Austria, MOL - Ungaria, Transgaz - Romania, Bulgargaz - Bulgaria, Botas - Turcia si, de ieri, si de RWE -Germania.
Trimisul ZIUA la semnarea intrarii RWE in proiect, experta in geoeconomie Gabi Moroianu, care ne-a spus de la bun inceput ca afacerea GdF nu o sa tina, transmitea ieri de la Viena:

Gaz de France, scos de pe teava Nabucco

Grupul german de utilitati RWE a devenit, de marti, partener oficial in cadrul companiei care are in vedere realizarea gazoductului Nabucco. La ceremonia de semnare de la Viena au participat ministrii responsabili cu energia din Austria, Bulgaria, Romania si Turcia, precum si ministrii delegati din Germania si Ungaria, inclusiv coordonatorul european al proiectului Nabucco, Joazis Van Aartsen. Proiectul Nabucco vizeaza realizarea unui culoar de tranzit al gazelor naturale din regiunea Marii Caspice si Orientului Mijlociu catre Europa de Vest pe traseul Turcia - Bulgaria - Romania - Ungaria - Austria. Proiectul reprezinta un element central al planurilor Uniunii Europene de reducere a dependentei Europei fata de importurile de gaze din Rusia.
Initial, membrii consortiului au decis sa primeasca un al saselea partener, discutii purtandu-se cu grupurile RWE (Germania) si Gaz de France. UE a recomandat, insa, cooptarea si unui al saptelea partener. De remarcat, autoritatile din Turcia au agreat partenerul german, avand in vedere ca autoritatile de la Paris au condamnat refuzul turcilor de a recunoaste drept genocid masacrul armean din 1915-1917 din Imperiul Otoman.
Cu toate acestea, in cursul vizitei de luni a presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, omologul sau roman, Traian Basescu, i-a promis sprijin pentru Nabucco. Presedintele Traian Basescu a tinut sa mentioneze, la sfarsitul intalnirii, ca, in cadrul discutiilor, a convenit cu omologul sau francez ca firma de stat Gaz de France sa fie asociata proiectului "Nabucco", Romania urmand sa fie un sustinator al asocierii respectivei firme in proiect. Ministrul Vosganian a socotit declaratia presedintelui Basescu drept o politete fata de omologul sau francez.
"Consortiul este deschis si pentru un al saptelea partener, dar momentan nu este o prioritate. Abia dupa inceperea lucrarilor in 2010", a afirmat directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, cu ocazia semnarii contractului cu RWE.
Conducta, cu o lungime de 3.300 km, ar urma sa aprovizioneze Europa, din anul 2012, cu gaze din zona Marii Caspice si a Orientului Mijlociu, Azerbaijanul, Kazahstanul, Turkmenistanul, Iranul, Egiptul si chiar Irakul fiind mentionate ca posibile state furnizoare. Potrivit OMV, furnizori de gaze in conducta Nabucco ar putea fi si Rusia, un depozit de gaze din Austria, Marea Neagra si Romania. Interesant este faptul ca Ucraina face explorari in Marea Neagra, in jurul Insulei Serpilor, unde se considera ca exista rezerve importante de gaze, iar in Romania mai exista zacaminte semnificative de gaze, principalele firme ce le exploateaza fiind Romgaz si Petrom, care apartine OMV.
Gabi MOROIANU