MINCIUNA RAPORTULUI PACEPA. PAUL GOMA despre cartea Luciei Hossu Longin: "Fabulatii aiuritoare"

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXV)

Ziarul „Curentul“ a prezentat vreme de mai bine de o lună opiniile foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. În această perioadă, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră a trecut în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul extinsului material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. În exclusivitate, membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi redactorii revistei de specialitate editate de organizaţia „Periscop“ ne-au oferit, cu privire la cazul Pacepa, perspectiva unor foşti ofiţeri, dar şi analizele unor specialişti şi cercetători reputaţi asupra „cazului Pacepa“.
Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski, pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Analiza comparativă a adus argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri, iar deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma (foto), cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident român, exilat de 30 de ani în Franţa. Într-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale jurnalului lui Paul Goma.
George Roncea

Generalul I.M. Pacepa - flagrant de fals în declaraţii

Miercuri, 29 iulie 2009. Primesc de la Valerian Stan:
Am cumpărat cartea „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa“ (Editura Humanitas). Am găsit în ea afirmaţii care m-au uimit prin precaritatea veridicităţii lor. În exemplele pe care le voi da în continuare, este vorba despre fapte a căror verificare este la îndemâna aproape oricui; iar în cazul de faţă, improvizaţiile „după ureche“ vin din partea unui om din domeniul „intelligence“, cunoscător de la sursă, ca nimeni altul.
Mi-a sărit în ochi numele „Haiducu“ (pag. 79), un caz pe care îl cercetez de un an (şi jumătate şi despre care cred că ştiu mai mult decât oricare alt muritor de rând, excluzând pe cei din serviciile speciale româneşti sau străine. Citesc şi mă minunez. Un neadevăr după altul, o confuzie mai gravă ca cealaltă. Textul seamănă foarte mult cu materialul unui superficial şi neşcolit începător român în ale gazetăriei, care a copiat şi a luat de bune, fără nici cea mai sumară verificare, aiurelile scrise de un ziarist „bazat“, dar de fapt la fel de superifical şi neşcolit ca şi începătorul.
Pacepa menţionează anul 1982, „când DIE, rebotezată CIE, a încercat să-l asasineze pe Paul Goma la Paris“. Mai departe: „Am colaborat cu DST-ul francez (ăsta e Serviciul de Contrainformaţii) şi-am văzut stiloul pe care generalul Pleşiţă i l-a dat lui Haiducu, ofiţerul DIA însărcinat să-l asasineze pe Goma. Stiloul conţinea otravă, nu cerneală, adică avea un compartiment pentru cerneală şi un al doilea pentru otravă“. Nu ştim ce a văzut generalul Pacepa, dar un asemenea stilou n-a existat niciodată. Este adevărat că legenda acestui stilou cu otravă a circulat prin presa vremii, iar generalul s-a inspirat probabil din aceste articole nedocumentate.
De fapt, „stiloul“ era, în realitate, un banal pix Parker. Fotografia a fost realizată de DST, ca document intern, şi a fost reprodusă chiar de Matei Haiducu în cartea sa în limba franceză „J'ai refusé de tuer“ (Edition Plon, 1984), carte niciodată tradusă în limba română. Rolul pixului a fost de a servi ca un fel de mijloc de transport şi de ascunzătoare pentru minuscula pilulă de otravă ascunsă sub buşonul de plastic al minei, cum indică săgeata din fotografie. Fapt este că Pacepa nu putea să „vadă“ şi să descrie un stilou care nu a existat niciodată. De ce o face, totuşi?

Aiureli şi inadvertenţe

Încă o inadvertenţă: „Haiducu, ofiţerul DIA“. DIA înseamnă Direcţia de Informaţii a Armatei, de care Haiducu nu a aparţinut niciodată. Confuzia este însă caracteristică pentru întreg pasajul referitor la cazul Haiducu. Dacă Pacepa ar fi ştiut efectiv ceva despre Matei Haiducu, ar fi fost mult mai interesant - şi mai aproape de adevăr - dacă ne-ar fi spus care era misiunea reală a acestui ofiţer - şi în niciun caz „însărcinat cu asasinate“ - sau dacă ar fi precizat că Haiducu aparţinea de UM0103 a DIE, unitate de „ilegali“, specializată pe emigraţie, minorităţi, culte, contraspionaj, penetrare tehnico-ştiinţifică etc. Pentru o mai bună înţelegere a confuziei totale din acest pasaj, iată continuarea: „Urma ca această otravă să-i fie pusă în paharul lui Goma, cu ocazia unei recepţii. Pleşiţă, personal, i-a dat stiloul, i-a dat sarcinile, Haiducu le-a acceptat. Apoi eu am defectat“.
Având în vedere că tentativa de otrăvire a lui Goma făcea parte dintr-o misiune desfăşurată în anul 1982, iar Pacepa a defectat în anul 1978, cronologia e complet anapoda. Pacepa a fugit cu 4 ani înainte de evenimentele despre care vorbeşte: „Şi-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez (m-am dus la Paris)“. Deci, după defectare, Pacepa a informat DST-ul despre un plan de asasinare care avea să existe abia câţiva ani mai târziu. Încă o precizare: prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris, după defectarea sa, a avut loc în 1996. (Haiducu venise acolo sub o identitate franceză, era ofiţer ilegal, avea o cu totul altă identitate, alt nume).
Să citim mai departe: „DST-ul francez l-a chemat pe Haiducu la o întâlnire: «Domnule Haiducu» - «ce faceţi? Cum o mai duceţi?»...“ Nimic mai fals. Haiducu nu avea nici alt nume, nici altă identitate. Matei Haiducu venise în Franţa, în 1975, doar cu „legenda“, destul de subţire, de persoană persecutată politic, motiv pentru care a şi cerut - şi obţinut foarte repede - azil politic. Altfel, biografia lui era absolut autentică, omiţând, evident, doar faptul că era ofiţer de Securitate. Haiducu nu venise în Franţa cu alt nume sau altă identitate. Iar cetăţenia franceză o dobândise în noiembrie 1978, în urma căsătoriei cu o franţuzoaică, devenită Madame Haiducu. O altă identitate avea să capete Haiducu abia în septembrie 1982, când a devenit Mathieu Forestier şi a trecut sub protecţia totală a serviciilor franceze. Dialogul reprodus de generalul Pacepa continuă astfel: „«O, by the way, aţi auzit de numele Pacepa?» A înlemnit. «Ştiţi c-a defectat, ştiţi că acuma este aici, la noi în sediu?» Peste trei zile, Haiducu a telefonat şi a spus tot ce-i ordonase Pleşiţă. Asta nu se ştie... El a venit, el a spus şi el a dat tot planul, pe care noi nu-l ştiam.
Eu ştiam doar de Haiducu, nu ştiam că a primit ordin să-l execute pe Goma“. Cum nu ştia, când cu o pagină înainte Pacepa spunea: „Şi-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez“? Trecem peste. Interpelarea lui Haiducu de către DST s-a produs, într-adevăr, în septembrie 1979, iar Haiducu nu avea cum să spună „peste trei zile“ ceva ce nu avea să afle decât în februarie 1982. Revelaţiile lui Pacepa continuă pe aceeaşi notă fantezistă: „După ce s-a aflat toată istoria, DST-ul, care este o organizaţie fantastică, a înscenat asasinarea lui Goma. Nu ştiu dacă cunoaşteţi detaliile. Haiducu a venit, i-a pus otrava în pahar, otrava nu mai era otravă, stiloul era alt stilou, Goma a băut şi a căzut. Salvarea a venit, l-a luat, scandal, Goma a murit, Goma este dus la spital. Preşedintele Mitterrand a dat o declaraţie - era invitat să vină în România: «Suspend vizita în România pentru că serviciul de spionaj român a devenit o bandă de criminali». În timpul ăsta, Goma era la o casă conspirativă şi sărbătorea evenimentul, succesul“.

„Fabulaţii aiuritoare“

Această înşiruire de fabulaţii este aiuritoare. Scena a fost descrisă atât de Haiducu în cartea sa menţionată mai sus, cât şi de către Paul Goma în „Soldatul câinelui“ (Editura Humanitas, 1991), apărută în Franţa, în 1983, la Editura Hachette, sub titlul „Chassé-croisé“. Cele două descrieri se completează perfect şi ne dau imaginea reală a celor întâmplate în ziua de 18 mai 1982.
Într-adevăr, DST-ul a înscenat „otrăvirea“ lui Paul Goma, astfel: stiloul, care era un pix, nu a jucat niciun rol; Goma nu a băut şi nici nu a căzut. În momentul în care a luat paharul în mână, Goma a fost lovit peste mână, ca din greşeală, de „ziaristul“ francez de lângă el (un agent al DST), iar paharul s-a răsturnat pe masă, otrăvirea fiind astfel „ratată“.
N-a venit nicio salvare, care evident că nici nu a dus pe nimeni la spital. Nu s-a spus că Goma ar fi murit şi nu a existat niciun fel de scandal. Despre această scenă nici nu s-a ştiut nimic luni de zile, până în septembrie 1982, când a relatat-o presei chiar Goma. El nu a fost dus la nicio casă conspirativă şi nu a sărbătorit nimic. A luat un taxi, însoţit de „ziaristul“ menţionat, şi s-a dus acasă, escortat discret de o maşină a DST-ului (care l-a pierdut pe drum) şi de către Haiducu în maşina acestuia. Iar declaraţia lui Mitterrand, citată de Pacepa, nu a existat niciodată. Vizita oficială pe care Mitterrand urma să o facă în România în septembrie 1982 a fost amânată printr-un simplu comunicat de presă, în care se invoca agenda prea încărcată a preşedintelui francez - atât şi nimic mai mult. Iar acest anunţ a fost făcut pe 28 iulie, la peste două luni de la scena de mai sus şi despre care, repet, nu a ştiut nimeni, darămite să fi provocat vreun „scandal“. (va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXV)
Curentul - luni, 17 august 2009

© Curentul

"CURVA" Pacepa - afacerea trădării (VIII). Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (VIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Ipotezele trădării

Ionel Gal, şef al Arhivelor Statului în perioada de referinţă, îşi exprimă îndoiala în ce priveşte paternitatea unor iniţiative în domeniul spionajului politic, economic şi militar puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. El crede că mai degrabă acestea au aparţinut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de aproape toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, Nicolae Ceauşescu ar fi intenţionat să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, o structură care, păstrând totuşi proporţiile, urma să copieze organismul similar din SUA şi să se ocupe de toate problemele familiei Ceauşescu.
Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în aparatul de informaţii externe, Ion Mihai Pacepa hotărăşte intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică şi chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său şi lovitura dată regimului Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media, cât şi în bibliografia publicată după 1990.

Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

Prima îi aparţine chiar generalului care, în apărarea sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă şi că, deşi a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susţinută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la Bucureşti.

Varianta a doua - eşecul afacerii Fokker

Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, şi anume că acesta, nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE şi având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident. Şi, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonaţi, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine raţiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul şefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate şi lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuţiilor cu Schäffler, preşedintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea).

Varianta a treia - deconspirarea de către contraspionaj

A treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Ceauşescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA“ aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Aşa se explică şi modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate şefului statului şi transmise de la Bucureşti, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceauşescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la Bucureşti trimiterea unei delegaţii în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conţinutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el şi ministrul adjunct al Comerţului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (VIII)
Curentul - vineri, 24 iulie 2009

© Curentul

„CURVA“ PACEPA - TISMANEANU: Afacerea trădării. Tutarii de serviciu din GDS, noul Komintern: Liiceanu, Lucia Hossu Longin, Marius Oprea

Scris de George Roncea
„Curva Pacepa“ este o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder. Veteran al jurnalismului american de elită, personaj cu conexiuni la nivel înalt în administraţia americană, celebru în presa mare, specialist în intelligence, autor al unor analize de profunzime ale spaţiului (ex) sovietic, David Binder, o vedetă a nu mai puţin celebrului „The New York Times“, a executat în tuşe rapide o schiţă a lui Pacepa într-o prezentare critică apărută în 1988 la adresa „Orizonturilor Roşii“ - cartea de căpătâi a lui Ion Mihai Pacepa. Ziaristul american face ferfeniţă cartea lui Pacepa, iar pe general - „hapyy hooker of the spy trade“ - îl punctează în cuvintele memorabile pe care le-am citat şi eu.
În data de 24 iulie se împlinesc 30 de ani de când fostul consilier al lui Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa, secretar de stat la MAI şi adjunct al şefului DIE, a cerut azil politic în SUA. La începutul anului 2005, în ultimele momente ale mandatului de preşedinte al lui Ion Iliescu, Ion Mihai Pacepa îşi primea înapoi gradul de general - restituit de către Justiţia noastră cea „imparţială“ şi nesubordonată politic PSD-ului de nici un fel.

Iliescu, alt gen de curvă bolşevică, ucigaş al celui care i-a fost un fel de tată adoptiv, Nicolae Ceauşescu, în casa căruia a fost adăpostit şi la picioarele căruia a dormit, l-a „servit“ pe colegul său „american“, Ion Mihai Pacepa, personaj care a avut un rol important în „lichidarea“ simbolică a lui Ceauşescu, desăvârşită peste ani de kaghebistul de serviciu Ion Iliescu. Partea neplăcută în „terminarea“ lui Ceauşescu a fost nu atât împuşcarea sa ci regia şi producţia - marca Moscow, care le-a atârnat de gât românilor, în eternitate, o moarte de Crăciun. Troica Brucan-Pacepa-Iliescu, alcătuită din personaje crescute la sânul mamei Rusia, i-a servit pe români cu o ciorbă de „revoluţie“ otrăvită, care le produce vomă şi astăzi, la trecerea termenului de 20 de ani de stupid people - sintagma celebră aruncată în scârbă poporului român de Silviu Brucan.

Brandul Pacepa - brandul „curvelor“ de pripas

General pe stil nou, curvă fericită sau nu - Ion Mihai Pacepa continuă să facă valuri, să ceară diverse lucruri românilor, să scrie şi să acorde interviuri unor alte „curve“ mai mult sau mai puţin nefericite, să aducă profituri unor pseudo filozofi - autentici profitori ai regimurilor politice post decembriste, care îi tipăresc la fosta Editură Politică a PCR producţiile, pe scurt operaţiunea de vampirizare a românilor continuă, sub marca Pacepa. La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta - de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu - n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.

Dezbaterea despre Pacepa are relevanţă şi reintroducerea sa pe gâtul românilor via GDS - vechi sălaş al sinistrului Silviu Brucan - a stârnit interes. Din aceste motive, redacţia „Curentul“ va acorda în perioada următoare un spaţiu consistent „dosarului Pacepa“ cu sprijinul ofiţerilor de informaţii în rezervă şi în retragere care ne-au pus la dispoziţie, în exclusivitate, Dosarul special realizat de ei la 30 de ani de la trădarea fostului lor tovarăş.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe a decis anul acesta că spionii români au dreptul şi chiar şi obligaţia să vorbească, pe înţelesul tuturor, despre probleme sensibile ale ţării, atâta timp cât amintirile lor nu afectează siguranţa naţională a României, dimpotrivă, o consolidează. Analizele foştilor spioni sunt cuprinse într-o revistă de circuit intern „Periscop“ ajunsă la al şaselea număr. Imaginile, multe inedite, provin de la colegii noştrii „ziarişti“ mai în vârstă.
„Curentul“ va prelua părţi consistente din memoriile foştilor ofiţeri şi va compila date relevante din diferite alte surse externe - inclusiv şi mai ales din surse americane, oficioase sau oficiale de-a dreptul, deoarece caracterizări interesante cu privire la Pacepa „care are nevoie de o cură de sănătate“ („A health warning is warranted“) se regăsesc şi în materiale publicate deschis de CIA.

Scenariul destrămării controlate a Imperiului sovietic şi jocul intoxicării Vestului

Trădarea şi „defectarea“ lui Pacepa are loc într-un context politic al epocii foarte interesant. La sfårşitul anilor ’70, URSS, uriaşul pe picioare de lut, începea să se prăbuşească. Economia era în decădere, ideologia comunistă era din ce în ce mai ferfeniţită şi peticită, după intervenţia militară a URSS împotriva Cehoslovaciei, progresul tehnic stagna sau, mai bine zis, decădea, cercetarea abia subzista într-o izolare cruntă din cauza lipsei de utilaj competitiv şi de idei practice, corupţia, nepotismul şi mediocritatea acoperiseră vârful sistemului administrativ şi politic, popoarele gemeau sub autocraţia unui regim care îşi epuizase resursele ideologice. Riscul politic al trezirii popoarelor de capul lor devenea o realitate pentru liderii sovietici. Trebuia făcut ceva. Astfel, în structurile KGB-ului s-a născut şi s-a copt ideea - susţinută de un conclav de academicieni subordonaţi - reformării imperiului sau a reaşezării pe noi baze ale unui nou imperiu, tot de popoare subjugate, dar cu aparenţa deschiderii faţă de Occident sub un regim formal liber, dar în esenţă totalitarist. Într-o ţară bolnavă ireversibil, cu o clasă de partid depravată şi idiotizată de beţia puterii, unica soluţie era folosirea milioanelor de securişti, mult mai bine educaţi şi disciplinaţi decât membrii activului de partid, loiali faţă de conducerea Aparatului militar care reunea la vârf toate serviciile şi instituţiile cu comandă militară.Miza era supravieţuirea sistemului în altă formă şi împingerea popoarelor din arcul sovietic într-o nouă formă de control, un fel de robie benevolă, prin instituirea unei democraturi - un surogat de democraţie în care controlul statal urma să se desfăşoare prin intermediul agenţilor la vârf educaţi în Uniunea Sovietică. Scenariul s-a aplicat marginilor imperiului, inclusiv României.
Într-un interviu dat unui post de radio occidental prin anii ’80, Mihail Gorbaciov a şi dezvăluit strategia sa: crearea de „fronturi populare“ (la noi Frontul Salvării Naţionale) bineînţeles, sub conducerea discretă a KGB-ului, ca orice organizaţie din URSS...

Prin contrast, „România anilor ’70 era o ţară cu importante succese diplomatice, fiind socotită atât ca un stat disident al comunităţii socialiste, cât şi ca un emisar preţios în relaţia occidentului cu China. Legăturile strânse de ordin politic româno-american, dar şi româno-vest-germane sau româno-franceze contribuiseră la crearea unui prestigiu al diplomaţiei româneşti şi, în primul rând, al liderului de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu“. („Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii“ - lucrare a cercetătorului CNSAS Liviu Ţăranu“).
Circumstanţele „defecţiunii“ lui Pacepa sunt semnificative deoarece operaţiunea ieşirii sale în decor are numeroase necunoscute, însă este asemuită tot de către unii analişti americani cu operaţiunile de inducere în eroare prin jocul dezinformării, introdusă de defectori sovietici de tipul lui Anatoli Golitsyn - defectori mai mult sau mai puţin voluntari cu telecomandă la Moscova care au contribuit la un uriaş joc al intoxicării Occidentului de către sovietici.
(va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării
Curentul - marţi, 14 iulie 2009

© Curentul

NEW YORK TIMES despre PACEPA: "CURVA FERICITA a comertului cu spioni" - David Binder, jurnalist veteran american.

IN SHORT; NONFICTION
By DAVID BINDER
Published: Sunday, January 3, 1988

RED HORIZONS: Chronicles of a Communist Spy Chief. By Lieut. Gen. Ion Mihai Pacepa. (Regnery Gateway/ Kampmann, $19.95.)
In 1945, Rumanian intelligence officers provided the nascent United States intelligence organization with copious secret files on the Soviet Union - of value in part because they covered Soviet territory occupied by Rumanian forces during World War II. In 1978, Ion Pacepa, chief of the Rumanian foreign intelligence service, defected to the United States, one of the highest-ranking East European espionage chiefs to change sides since Communist rule was established in Eastern Europe. On the face of it, he seemed to be the biggest catch from Rumania since the 1945 files.
But since his defection, Mr. Pacepa, who in Rumania attained the rank of lieutenant general and was a personal adviser to President Nicolae Ceausescu, has several times changed his stories. The changes, according to the State Department and counterintelligence officers who have debriefed him, have cast doubt on his veracity.
Now, with ''Red Horizons,'' he offers a version of his life and experiences that increases one's doubts about whether his defection was much of a coup. Mr. Pacepa is the Happy Hooker of the spy trade, relating utterly sordid tales of a drunken Ceausescu son tearing the clothes off women at parties and urinating on a plate of oysters, of the deviant sexual tastes of a Palestinian leader and vile acts by Rumanian politicians. These squalid anecdotes about the private lives of the Communist elite make up a good part of the memoir; I can confirm his picture of the debauchery of the Ceausescu son Nicu, who heads the Communist youth movement. But when Mr. Pacepa describes the poor, rundown Athenee Palace Hotel as a grand nest of spies, or boasts that Rumania maintained powerful ''agents of influence'' in this country, or profited from the theft of American advanced technology one can only chuckle. Besides, his stories are all at least a decade old.
http://www.nytimes.com/1988/01/03/books/in-short-nonfiction-770088.html

CINE ERAU DISIDENTII? Brucan si Pacepa, tortionari ai regimului bolsevic. DE CE se doreste reabilitarea unor criminali NKVD-KGB-GRU? Raspunsul mai sus

Cine erau disidenţii?După 1985, în unele ţări socialiste (Polonia, Ungaria) s-a dezvoltat o mişcare în favoarea reformelor preconizate de Gorbaciov şi de promovare a unor noi lideri politici. Deoarece în conducerea PCR nu s-a constituit o „garnitură de schimb”, mass-media occidentală a promovat unele persoane care contestau politica lui Nicolae Ceauşescu, dar al căror trecut era ţinut sub tăcere. Între acestea Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan şi mai ales Ion Mihai Pacepa.
Primii doi făcuseră parte din înalta nomenclatură în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi fuseseră înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu, iar cel de-al treilea ajunsese general de securitate. Nimeni nu a făcut o statistică credibilă asupra represiunilor din „epoca” Gheorghiu-Dej şi din cea a lui Ceauşescu, pentru a se desprinde o concluzie rezonabilă. Este însă cert că în timpul lui Dej a fost distrusă elita politică şi economică a României, precum şi o bună parte a celei culturale. Oarecum paradoxal, mass-media occidentală îi populariza, ca personaje pozitive, tocmai pe cei care-şi legaseră numele de perioada celor mai crunte represiuni.

Unul dintre aceştia era Constantin Pârvulescu, un vechi comunist. El participase la Congresul de constituire a P.C.R. în 1921, făcuse parte din C.C. în anii ilegalităţii, iar după 23 august 1944 s-a aflat în nucleul de conducere a partidului, ocupând şi importante funcţii pe linie de stat. În mod cert, el purta o grea răspundere pentru crimele din timpul lui Dej. Dar acestea erau trecute sub tăcere, pentru că la Congresul al XI-lea al PCR din 1979 se pronunţase împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general, iar în martie 1989 Pârvulescu semnase Scrisoarea celor şase prin care se cerea înfăptuirea unor reforme în stil gorbaciovist şi în România.

Dizident de o factură similară era Silviu Brucan, care în memoriile sale recunoştea că nu a reuşit să absolve liceul, dar care a devenit „profesorul” şi „politologul” cel mai mediatizat în Occident. El a fost unul dintre politicienii cei mai zeloşi ai „epocii” Gheorghiu-Dej, susţinând în „Scânteia” din anii ’50 că „lupta de clasă” se ascute, iar „duşmanii trebuiau lichidaţi fără milă”.
În organul de presă al C.C. al PCR, Silviu Brucan saluta la 1 august 1947 dizolvarea PNŢ şi arestarea conducătorilor săi, în frunte cu Iuliu Maniu, apreciind că acest act consfinţea „un faliment politic total al unui partid care nu mai avea ce căuta în viaţa politică românească”. Mass-media occidentală nu era interesată de trecutul unui asemenea personaj; important era că Silviu Brucan se exprimase în favoarea muncitorilor de la Braşov care în noiembrie 1987 protestaseră împotriva regimului Ceauşescu, iar în martie 1989 semnase Scrisoarea celor şase.

Poate că cel mai frapant este cazul lui Ion Mihai Pacepa, ofiţer de securitate, care a avansat rapid în timpul lui Gheorghiu-Dej, remarcându-se chiar în anii marii terori. L-a slujit cu credinţă şi pe Ceauşescu, până ce a dezertat în 1978, fiind preluat de CIA. Fostul general de securitate a devenit un personaj extrem de pozitiv, deoarece îl critica pe Ceauşescu. Posturile de radio Europa liberă, BBC şi Vocea Americii au transmis săptămâni în şir fragmente din cartea sa „Orizonturi roşii”, apărută în SUA în anul 1987.
Nicolae Ceauşescu, în viziunea lui Pacepa, era un caz patologic, obsedat, ca şi soţia sa Elena Ceauşescu, de supravegherea tuturor locuitorilor României. Potrivit propriilor sale relatări, Elena Ceauşescu a fost informată că, începând cu anul 1984, Securitatea va fi în stare să supravegheze „zece milioane de microfoane simultan” şi că în următorii cinci ani „fiecare familie va putea fi supravegheată periodic timp de un an calendaristic, iar cei suspecţi urmăriţi continuu”.
Asemenea elucubraţii erau difuzate de posturile de radio occidentale, care nu-şi puneau problema dacă regimul Ceauşescu era interesat să înregistreze ce vorbeşte pescarul din Delta Dunării sau ciobanul de pe Muntele Ceahlău. Important era ca opinia publică să afle că întreaga populaţie activă a României era victima Securităţii. Trecutul lui Pacepa, implicarea lui în susţinerea regimului totalitar, în abuzurile şi ilegalităţile acestuia, nu conta. Important era că el îl critica pe Ceauşescu şi îl prezenta ca pe unul dintre cele mai sinistre personaje din istorie.

Extras din studiul acad. Ioan Scurtu - Minciuni Mass Media

CIA dezumfla mitul Pacepa si il trimite la consult pe fostul adjunct DIE banuit de apartenenta la KGB

Intr-o luare de pozitie fara precedent si definitorie, Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite ale Americii se spala pe maini de asa-zisul agent CIA Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al DIE considerat agent pe deplin conspirat al KGB. Actiunea se desfasoara in stil american, negru pe alb, pe site-ul oficial al CIA. Fara a fi prea fatisa, operatiunea diplomatica de intelligence se deruleaza prin intermediul unei cronici la ultima carte a celui care semneaza sub numele de Pacepa, banuit a fi de fapt Vladimir Ilici Tismaneanu. Este vorba de facatura "Programat sa Ucida: Lee Harvey Oswald, KGB, si Asasinarea lui Kennedy", prin care Pacepa/Tismaneanu da un fonfleu in toata regula incearcand sa acrediteze ideea imbecila ca Lee Harvey Oswald ar fi fost agent KGB. Pacepa/Tismaneanu, ca orice kaghebist inchistat in trecut, nu stie nici macar faptul ca desecretizarea unor documente ale CIA si US SS din dosarul asasinarii lui Kennedy au dovedit deja ca bietul Oswald era agent al ONI, CIA si FBI (vezi facsimilul mai jos!) trimis in URSS cu misiune.
"Profesorul" Volodya considera pe coperta volumului de diliu a lui Pacepa ca aceasta "fascinanta si provocatoare" carte "va schimba definitiv intelegerea noastra despre unul dintre cele mai tulburatoare episoade ale secolului al XX-lea". Nu aceeasi este si parerea CIA.
Reproduc mai jos cronica CIA la misto a "studiului" lui Pacepa, pe care acesta sustine ca "l-a aprofundat inca din 1992" (!) - probabil atunci nu-si inchipuia ca CIA e mai democratica decat KGB si va scoate documentele secrete la lumina - si ca a vrut sa il scrie inca de cand a ajuns in America (conform unui interviu imaginar publicat de agentul Badin in Jurnalul National sub titlul "Pacepa vorbeste romanilor dupa 29 de ani"). Probabil, totusi, ca a fost prea ocupat timp de 30 de ani cu taiatul gazonului la caini si abia acum s-a hotarat sa spuna adevarul: sa "sparga" KGB-ul! Mama lui de KGB!
Sigur, uita sa ne spuna de ce nu a facut asta cand KGB-ul chiar era KGB iar SUA erau in razboi cald-rece cu Rusia. Oare s-ar fi suparat superiorii lui sovietici pe el, ca isi incalca juramantul si deterioreaza imaginea regimului si a serviciului?!

Traduc pentru dvs cateva extrase din finalul extrem de amuzant al cronicii CIA la cartea lui Pacepa:

"Ce dovada ofera Pacepa pentru povestea sa imaginativa? Doar abilitatile sale analitice si experienta sa cu KGB ( :) - nota mea). Lucrarea este plina de termeni ca "trebuie să aiba", "ar putea sa fie foarte posibil," si "desigur, nu exista nici o modalitate de a cunoaste.""
"Programat sa Ucida prezinta o explicatie imaginara a asasinarii lui Kennedy, dar care este de asemenea neverosimila. Pacepa nu a conectat puncte, ci a adaugat altele noi. Un avertisment de sănătate se justifică."

Sa mori de ras nu alta! Auzi: Avertisment de sanatate! Ha, ha, ha!

Iata:
Ion Mihai Pacepa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB, and the Kennedy Assassination – The Training of a Dedicated Agent (Chicago: Ivan R. Dee, 2007), 349 pp., endnotes, index.
In his first book, Ion Pacepa told of his life as a Romanian intelligence officer who achieved high rank and worked closely with the KGB before defecting to the United States in the late 1970s.[13] The present work applies his knowledge of KGB operational tradecraft to the case of Lee Harvey Oswald to determine whether Oswald was a KGB agent.
As the title suggests, Pacepa is convinced Oswald was recruited. He concludes that Oswald most likely succumbed to a clever honey trap when he served with the US Marines in Japan, where he provided secret details about the U-2 and became a dedicated communist. After his discharge from the Marines, Pacepa says, Oswald made a “secret trip” to Moscow, which became public when he unexpectedly renounced his US citizenship and demanded to remain in the Soviet Union.
Whether Oswald’s story, up to this point, was contrived by the KGB is not clear, but, according to Pacepa, he was later trained in the use of microdots and as a marksman before being dispatched on an assassination mission in the United States.
Oswald’s marriage and dissatisfaction with life in the Soviet Union were part of his cover story to explain his return to to the United States, where he was handled by a KGB illegal. When Khrushchev decided not to conduct any more foreign assassinations, Oswald was ordered to stand down, but he declined and decided to show the Soviets what he could do by assassinating President Kennedy. Jack Ruby was then instructed to kill Oswald to keep him quiet, according to Pacepa.
What evidence does Pacepa provide for his imaginative story? Only his analytical skills and his experience with the KGB. The book is filled with terms like “must have,” “could very possible have,” and “of course, there is no way of knowing.” It also fails to account for Oswald’s frequent statements while in the service that he was a Marxist. They were so frequent, in fact, that Pacepa claims Oswald’s Marine buddies nicknamed him Oswaldovich. Equally baffling is Oswald’s retention of a security clearance in the mid-1950s, when, by most accounts, anyone openly espousing Marxist views would have lost his clearance and been dismissed from the service.
An equally likely explanation for Pacepa’s version is what R.V. Jones called Crabtree’s Bludgeon: “No set of mutually inconsistent observations can exist for which some human intellect cannot conceive a coherent explanation, however complicated.”[14]
Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted. [Top of page at CIA.gov]
https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html

DOVADA US SS / CIA - Raport privind asasinarea lui John Kennedy


O descriere profesionista si care este confirmata si de documentul de mai sus, AICI: Cine era Lee Harvey Oswald?