Monday, February 22, 2010

PSD, un partid de avatare. 30 de figuranti angajati de Vanghelie au venit la sediul PSD sa-si ceara banii pentru participarea la Congres

Aproximativ 30 de figuranţi au venit, luni, la sediul central al PSD, afirmând că au fost angajaţi prin intermediul unei firme de casting să facă figuraţie la Consiliul PSD Bucureşti de săptămâna trecută, fără a-şi primi banii.
 Cei 30 de oameni adunaţi în faţa sediului central al PSD au afirmat că au venit la partid pentru a-şi cere banii promişi pentru a participa, miercurea trecută, la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.
Reprezentantul lor a precizat că au fost angajaţi, prin intermediul unei firme de casting, să participe la Consiliul PSD Bucureşti de miercurea trecută, cu misiunea de a umple sala şi de a aplauda.
Cei 30 de oameni au afirmat că li s-ar fi promis 25 de lei pentru a face figuraţie la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.
După aproximativ 20 de minute, ei au plecat de la sediul central al partidului, reprezentantul acestora declarând că vor merge la sediul PSD Bucureşti de lângă Piaţa Universităţii.
Sursa: Mediafax
Foto: Bogdan Stamatin

1 comment:

Anonymous said...

De ce ne miram?Am uitat perioadele cand eram obligati sa participam la manifestatii, eram incolonati si mutati unde dorea partidul? Ca de multe ori, soseau inainte gainile, caii,stiuletii de porumb, scroafele si vacile, toate selectate si aranjate de cei care-i creau aceste imagini? Sa nu uitam de perioada bancurilor pe seama tovarasilor, in timp ce....elita era macinata prin metode diabolice in inchisori! Vorba ceea :"SA NU UITI, DARIE !"