VIATA LA MANASTIRE. Parintele Duhovnic Justin Parvu binecuvantand multimea de pelerini (plus strajerii - calugari si "cainii de paza" :) FOTO

VIATA LA MANASTIRE. Parintele Mihai Andrei Aldea predica la Petru Voda despre era cipurilor, lupta, Iuda si cazul Aiud. VIDEO

BISERICA SI FRANCMASONERIA - Razboiul nevazut. Actorii si figurantii masoneriei - puricii si capusele Ortodoxiei. La cine mai trebuie să ne aşteptăm?

Alegerea Patriarhului - Masonerie, interese politice si santaj

Cuvant introductiv

Pentru orice crestin pierderea Patriarhului Teoctist e o mare durere, o lipsa care nu poate fi asa usor inlocuita. Nici nu s-a “racit” insa Prea Fericitul ca lupta pentru putere a si inceput. De fapt incepuse din 1990, dar longevitatea intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane strica planurile oricui. Unul dintre marii favoriti la jiltul patriarhal era Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitului Daniel Ciobotea. Om de mare anvergura intelectuala, insa prea putin legat de monahism, lucru care i se reproseaza cu varf si indesat. Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elvetia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relatie nu tocmai ortodoxa cu organele Securitatii Statului. Este cel putin greu de crezut ca, in cariera sa universitara, Daniel Ciobotea nu s-a intalnit cu “baietii cu ochi albastri” din moment ce din 1976 venea in tara numai ca vizitator. Unii ar baga mana in foc ca oricum devenea episcop, din moment ce, in 1988, a fost chemat de urgenta in tara, tuns calugar si peste noapte hirotonit protosinghel.

Anul Revolutiei, 1989, nu l-a prins chiar “neinitiat” de ”ierarhia nevazuta” cum era numita Securitatea sau Directia de Informatii Externe, din moment ce proaspatul protosinghel era – hai ca stiti deja – responsabil cu Sectorul Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Romane. Mitropolitului Daniel i se mai reproseaza si apartenenta la Masonerie. Nu a negat niciodata aceasta apartenenta, relatiile sale cu masonii importanti fiind de notoritate, dar nici nu a confirmat apartnenta sa in aceasta organizatie discreta (nici nu avea cum - n.r.). Cazul nu ar fi insa singular, din ce in ce mai multi ierarhi catolici, protestanti sau ortodocsi fiind capacitati de „Marea Fratie”.

IPS Daniel a reusit sa-si asigure si sprijinul politic fiind prieten – ca orice roman cumsecade si echidistant – cu tot spectrul politic. L-a decorat pe Mugur Isarescu cu cea mai mare distinctie a Mitropoliei, „Crucea Moldova”, dar si pe Octav Cozmanca. L-a ajutat pe Adrian Nastase – in stenogramele PSD, liderul Ion Solcanu spune – „e omul nostru trebuie ajutat”, dar nu a pregetat sa “dea Cezarului ce e al Cezarului” si celorlalte partide ajunse conjuctural sau nu la putere. (...)

Biserica Ortodoxa a condamnat Masoneria

Spre deosebire de Biserica Catolica, Biserica Ortodoxa nu a combatut atit de vehement Francmasoneria, desi a condamnat-o in termeni severi. Astfel, in 1937, Biserica Ortodoxa Romana a dat prima si singura hotarire de condamnare a Masoneriei. Referatul „Studiu asupra Francmasoneriei” a fost intocmit ca urmare a cererii facute de Sfintul Sinod inca din 1934. Sfintul Sinod, in sedinta din 11 martie 1937, si-a insusit concluziile din referat si a hotarit ca "Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Iata citeva fragmente din concluziile studiului BOR, aflate si astazi in vigoare:

"Francmasoneria este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un insemnat rol, avind un rit cvasi-religios, luptind impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica. Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive:

1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnindu-i sa admita numai ceea ce descopera ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sint revelate de Dumnezeu. (...) 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobind ideea unui Dumnezeu personal, deosebit de lume, si ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi.

3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamint laic. (...)

4. In lojile Francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii, si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. (...)

5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. (...) Prin acest cult, Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului.

6. Francmasoneria este un element de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamintesti decit aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. (...) Impotriva juramintului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramint paginesc.

7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobindeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sinul omenirii".

Despre ocultări oculte - Actorii si masoneria

La înmormântarea lui Adrian Pintea am aflat că el a fost un mason de frunte şi catolic în acelaşi timp. Tot la înmormântare, la înmormântarea lui Florian Pitiş aflăm că el a fost purtătorul de cuvânt al masoneriei române dar creştin-ortodox. Cu siguranţă d-l Pitiş a fost mason, dar nu şi creştin-ortodox. Ieri am aflat că şi Virgil Ianţu pune mâna la inimă şi că e tot mason. Vă puteţi întreba cum de a fost slujit la înmormântare un mason de către preoţi ortodocşi.

Milostivirea noastră, trecerea noastră spre iconomii extreme estre proverbială, atâta timp cât noi lăsăm în cimitirile noastre să fie îngropaţi toţi ereticii şi păgânii, împotriva prescripţiilor noastre cultuale, şi slujim şi sinucigaşilor cât şi celor care ne drăcuiau până mai ieri, lăsându-i pe toţi în mila lui Dumnezeu. Ce am putea face mai mult pentru astfel de oameni? Dacă am fi duri, dacă am fi potrivit acriviei canonice, dacă am fi după învăţătura noastră, adică cu rigoare, nu ar trebui să lăsăm vreun eretic sau vreun apostat să fie îngropat în cimitirele noastre, care sunt sfinţite şi sunt ale Bisericii lui Dumnezeu. Aşa cum evreii nu lasă pe cineva neevreu să se îngroape în cimitirele lor şi toţi le respectă regula de viaţă, tot la fel, regula Bisericii Ortodoxe este aceea de a nu lăsa pe un eretic sau pe un păgân să fie îngropat lângă ortodocşi. Însă noi ne milostivim de toţi şi stăm lângă toţi, nu numai în timpul vieţii ci şi după moarte. Nu suntem, cu alte cuvinte, oculţi, ascunşi, însă de noi se ascund mulţi.

Masoneria si Adunarea Nationala Bisericeasca

Sorin Frunzăverde se declară mason după moartea PFP Teoctist dar este membru al Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române. Începe să ne apuce o teamă inexprimabilă. La cine mai trebuie să ne aşteptăm că este mason, satanist sau păgân sub veşminte clericale? La moartea Preafericirii sale, ca la orice praznic de la Patriarhie, metodic, au urmat la ştiri îmbrânceli, ţipete, inadvertenţe… Nu a fost nicio inadvertenţă mediatică la înmormântările recente ale celor doi masoni amintiţi. Nu a fost prezentat la TV niciun gest anapoda al participanţilor la înmormântare, deşi se putea găsi un actor scârmându-se în nas sau vorbind la mobil şi râzând sau pe o bătrână împiedicându-se. Nimeni nu a greşit gradele pe care le aveau cei doi şi când a vorbit "fratele Olimpian" despre "fratele Pitiş" nimeni nu a surâs la auzul unor astfel de apelative de ev-mediu.

Astăzi a apărut ştirea că sunt 6000 de masoni în România şi că ei ocupă roluri importante în societatea democrată. Ce rol tainic au? De ce nimeni nu îi interoghează pe aceşti domni şi de ce nu trăiesc într-un mod impropriu relaxării ideatice postmoderne? De ce sunt "discreţi"? De ce nu punem semnul egal între satanism şi masonerie şi nu observăm că ocultul nu este benefic pentru cei mulţi? De ce nu există transparenţă? Unde sunt carele de reportaj şi reporterii intempestivi care să ceară dezvrăjirea templelor masonice şi să dea negura la o parte, ca să vedem oamenii? Am vrut să vizitez într-o dimineaţă un templu mozaic din Bucureşti, şi portarul, ortodox [aşa mi-a spus el], mi-a interzis să intru în curtea templului, dacă nu îmi pun acoperământul acela special pentru bărbaţi pe cap. I-am spus că eu, ca preot ortodox, nu cred în acest obicei mozaic şi că, dacă mi l-aş pune, nu ar simboliza nimic pentru mine. Şi ortodoxul nostru nu m-a lăsat să intru. M-am uitat în ochii lui, păreau turbaţi, şi am plecat cu o faţă crispată. Cu siguranţă, dacă intra într-o Biserică Ortodoxă, acest portar ortodox, nu era tras de nimeni de mânecă. La fel mi s-a întâmplat într-un cimitir evreiesc şi apoi într-un cimitir luteran: mi s-a spus că nu pot să intru. Scurt. Fără nicio explicaţie. Eşti chestionat imediat sau eşti urmărit sistematic. De ce ocultăm, de ce ne ocultăm cultul sau mişcarea religioasă, filozofică, dacă nu e nimic necurat la mijloc?

Cine conduce televiziunile?

Urmăresc, de acum fără stupoare, toate fentele mediatice, toate distorsionările de imagine ale Bisericii Ortodoxe şi am observat că nu trece o săptămână fără să văd pe sticlă un preot care a mai făcut ceva, fără un ierarh care face, fără un monah care are probleme cu cine ştie ce lege. Însă noi nu ştim mai nimic despre cine conduce televiziunile, despre cine lucrează în ele, cum au ajuns acolo, cine sunt aceşti oameni, ce credinţă au, ce sănătate psihică au, ce antecedente au. Stăm în faţa televizorului şi înghiţim tot peştele ce sare din plasă. Însă eu am prostul obicei să mă întreb: Şi care e rostul ştirii? Cât bine sau rău face această ştire? Până unde, pe cine loveşte ştirea? Întrebările mele sunt identice cu cele pe care le am în faţa cutiei de peşte sau a cărnii de porc pe care vreau să o cumpăr din supermarket. Puţini ştiau că Pintea, Pitiş, Frunzăverde sunt masoni. Şi aflăm deodată acest lucru, în momente cheie. Legitimarea de tip mason e ca legitimarea de tip decoraţie: toţi vor să fie eroi. Eroii cui? Va veni cineva şi îmi va spune că nu ştiu eforturile pe care le fac masonii pentru prosperitatea….Da. Fiecare facem tot feluri de eforturi. Însă depinde pentru cine şi în ce scop.

Noi surprize? Probabil că da

Masoneria, avalanşa neoprotestantă, etosul gay, satanist, relaxat… nu au, în mod evident, rolul de a consolida credinţa ortodoxă în România şi de a adânci pe români în tradiţiile vieţii lor de secole. Ei vin cu altceva, ocult adică primejdios, satanic adică împachetat frumos. Moartea albă: e un nume poetic dat drogurilor. Metafora însă e dureroasă. Asistăm la alterităţi care ne displac şi vizavi de care nu putem să ne manifestăm decât…amiabil. Moartea sufletească a românilor, moartea prin negarea şi relativizarea interioară a credinţei ortodoxe, a credinţei mântuirii, este o moarte albă. Cum să mă manifest altcumva faţă de această moarte decât rugându-mă şi predicând împotriva ei. Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. Credinţa ortodoxă crede în puterea lui Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă faţă de noi, care e mai puternică decât toate cursele diavolilor. Deşi pare imposibil să scapi, să te mântui, într-o asemenea lume coruptă, curvară, totuşi nu toţi creştinii ortodocşi au îngenuncheat în faţa lui Baal.

Noi surprize? Probabil că da. Însă vom avea şi noi purtări de grijă ale Stăpânului nostru, care nu uită turma Sa cea mică.

(Va urma)

Sursa: http://www.scribd.com/doc/2975392/Masonii-in-Biserica-Ortodoxa-Patriarhul-BOR-Teoctist-asasinat-Freemasons-in-the-Romanian-Orthodox-Church

COMUNICAT al Parintelui Justin Parvu despre controversa Aiud. AUDIO/VIDEO

CONDAMNAREA MASONERIEI de catre Biserica Ortodoxa Romana. De ce nu respecta ierarhia Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 1937?!

Procesul verbal al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 1937 privind masoneria

Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, da citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod înca din anul 1934.

Sf. Sinod însusindu-si concluziile din referat hotaraste:
I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive:
1. Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnându-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de
Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria îi rupe de la Biserica, si având în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca
necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda.
2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista. reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamânt laic, reprobând orice principiu moral „heteronom" si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala
eterna. Materialismul si oportunismul cel cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei.
4. În lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste
cunoasterea adevarului si dobândirea mântuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al
mântuirii.
5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine.
Chiar daca unii adepti nu dau nici o însemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substitue oricarei alte religii, deci si crestinismului.
În afara de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare si motive de ordin social când întreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamântesti decât aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori nestiuti înca nici de ei, având sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista siguranta în viata Statului si în ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramânt pagânesc.
7. Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobândeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sânul omenirii.

Masurile cele mai eficace ce are sa le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt urmatoarele:

1. O actiune persistenta publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii;
2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. În caz contrar, «Fratia Ortodoxa Româna» extinsa pe toata tara va fi îndemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramâna în loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântarii, în caz ca pâna atunci nu se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.
3. Preotimea va învata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-l va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va stradui sa convinga Guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentnt desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz ca Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.»

II. întreg referatul împreuna cu concluziile se va tipari în brosura prin Consiliul Centrat Bisericesc si se va întrebuinta ca mijloc de propaganda împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezinta declaratia facuta în fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostinta ca aceste loji se autodizolva, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede ca este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El — d. Pangal — în numele delegatilor declara ca toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Ion Pangal si a celorlalti conducatori ai masoneriei nationale române, cetita în ziua de 25 Februarie a.c. în fata Î.P.S. Patriarh Miron prin care anunta ca aceasta organizatie se autodizolva. Este prin urmare de sine înteles ca hotarârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai exista.
La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridica sedinta, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata.

PRESEDINTE,
(ss) MIRON
Secretar,
(ss) GALACTION CRAIOVEANU

BISERICA, ACTORII SI MASONERIA

Masonii in Biserica Ortodoxa, Patriarhul BOR Teoctist asasinat, Freemasons in the Romanian Orthodox Church
Familia, prietenii, dar si membri ai Ordinului Templului au comemorat, sambata, 40 de zile de la trecerea in eternitate a marelui actor Adrian Pintea. Templierii romani au dezvelit la Cimitirul Bellu, la mormantul actorului, o placa comemorativa pe care este inscriptionata crucea templiera si unde sta scris pentru totdeauna Nihil Sine Deo (Nimic fara Dumnezeu). Momentul a fost precedat de o slujba religioasa oficiata, la Biserica Baratia, de Marele Capelan al Ordinului Templului din Romania Ilies Sociu. Adrian Pintea a fost Cavaler al Ordinului si Mare Gardian al Marelui Priorat Magistral al Romaniei. Ultima dorinta a lui Adrian Pintea a fost aceea de a fi inmormantat alaturi de mantia si sabia de templier. Pintea s-a stins din viata la varsta de 53 de ani dupa o lunga suferinta cauzata de mari probleme de sanatate.
Bogdan Apostolescu - Gardianul

CONVâRTITUL TISMANEANU: „Tovaraşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, se situează pe poziţiile marxismului creator“

«Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: „Situaţia lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuţire a contradicţiilor economice, sociale, naţionale şi politice la scară mondială. Se poate spune că ne aflăm la începutul unei noi faze a crizei sistemului capitalist, care cuprinde toate sferele vieţii societăţii şi afectează – într-o măsură mai mare sau mai mică – toate continentele. Această situaţie, deosebit de complexă, grăbeşte procesul revoluţionar de schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional în favoarea programului social, a forţelor ce se pronunţă pentru o lume mai bună şi mai dreaptă“».(Vladimir Tismăneanu, Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt, Bucureşti, Editura Politică, 1976, p. 9)

De ce oare a omis Virgil Ierunca textul de mai sus când scria „Antologia ruşinii“? Se pare că nici Traian Băsescu nu l-a avut la dispoziţie când l-a pus pe Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei de condamnare a comunismului. Şi când te gândeşti că acest pasaj face parte din teza de doctorat a lui Tismăneanu. În baza acesteia este profesor universitar în Statele Unite. Ce-ar zice, oare, studenţii de la Maryland dacă ar citi traducerea textului? Ar mai frecventa cursurile lupului înbrăcat în piele de oaie?

Ilarion TIU

VIATA LA MANASTIRE. Doamna Aspazia Otel Petrescu la Parintele Justin Parvu discutand despre vrerea detinutilor politic la AIUD. FOTO/VIDEO

MINCIUNA RAPORTULUI PACEPA. PAUL GOMA despre cartea Luciei Hossu Longin: "Fabulatii aiuritoare"

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXV)

Ziarul „Curentul“ a prezentat vreme de mai bine de o lună opiniile foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. În această perioadă, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră a trecut în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul extinsului material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. În exclusivitate, membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi redactorii revistei de specialitate editate de organizaţia „Periscop“ ne-au oferit, cu privire la cazul Pacepa, perspectiva unor foşti ofiţeri, dar şi analizele unor specialişti şi cercetători reputaţi asupra „cazului Pacepa“.
Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski, pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Analiza comparativă a adus argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri, iar deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
În finalul acestei treceri în revistă a tuturor elementelor „Dosarului Pacepa“, „Curentul“ publică un fragment din ultima parte a Jurnalului lui Paul Goma (foto), cel mai cunoscut şi probabil singurul autentic dizident român, exilat de 30 de ani în Franţa. Într-un stil acid şi cu pătrundere analitică, scriitorul Paul Goma creionează un portret remarcabil al fostului general comunist Ion Mihai Pacepa. Redăm întocmai, în continuare, notaţiile recente ale jurnalului lui Paul Goma.
George Roncea

Generalul I.M. Pacepa - flagrant de fals în declaraţii

Miercuri, 29 iulie 2009. Primesc de la Valerian Stan:
Am cumpărat cartea „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa“ (Editura Humanitas). Am găsit în ea afirmaţii care m-au uimit prin precaritatea veridicităţii lor. În exemplele pe care le voi da în continuare, este vorba despre fapte a căror verificare este la îndemâna aproape oricui; iar în cazul de faţă, improvizaţiile „după ureche“ vin din partea unui om din domeniul „intelligence“, cunoscător de la sursă, ca nimeni altul.
Mi-a sărit în ochi numele „Haiducu“ (pag. 79), un caz pe care îl cercetez de un an (şi jumătate şi despre care cred că ştiu mai mult decât oricare alt muritor de rând, excluzând pe cei din serviciile speciale româneşti sau străine. Citesc şi mă minunez. Un neadevăr după altul, o confuzie mai gravă ca cealaltă. Textul seamănă foarte mult cu materialul unui superficial şi neşcolit începător român în ale gazetăriei, care a copiat şi a luat de bune, fără nici cea mai sumară verificare, aiurelile scrise de un ziarist „bazat“, dar de fapt la fel de superifical şi neşcolit ca şi începătorul.
Pacepa menţionează anul 1982, „când DIE, rebotezată CIE, a încercat să-l asasineze pe Paul Goma la Paris“. Mai departe: „Am colaborat cu DST-ul francez (ăsta e Serviciul de Contrainformaţii) şi-am văzut stiloul pe care generalul Pleşiţă i l-a dat lui Haiducu, ofiţerul DIA însărcinat să-l asasineze pe Goma. Stiloul conţinea otravă, nu cerneală, adică avea un compartiment pentru cerneală şi un al doilea pentru otravă“. Nu ştim ce a văzut generalul Pacepa, dar un asemenea stilou n-a existat niciodată. Este adevărat că legenda acestui stilou cu otravă a circulat prin presa vremii, iar generalul s-a inspirat probabil din aceste articole nedocumentate.
De fapt, „stiloul“ era, în realitate, un banal pix Parker. Fotografia a fost realizată de DST, ca document intern, şi a fost reprodusă chiar de Matei Haiducu în cartea sa în limba franceză „J'ai refusé de tuer“ (Edition Plon, 1984), carte niciodată tradusă în limba română. Rolul pixului a fost de a servi ca un fel de mijloc de transport şi de ascunzătoare pentru minuscula pilulă de otravă ascunsă sub buşonul de plastic al minei, cum indică săgeata din fotografie. Fapt este că Pacepa nu putea să „vadă“ şi să descrie un stilou care nu a existat niciodată. De ce o face, totuşi?

Aiureli şi inadvertenţe

Încă o inadvertenţă: „Haiducu, ofiţerul DIA“. DIA înseamnă Direcţia de Informaţii a Armatei, de care Haiducu nu a aparţinut niciodată. Confuzia este însă caracteristică pentru întreg pasajul referitor la cazul Haiducu. Dacă Pacepa ar fi ştiut efectiv ceva despre Matei Haiducu, ar fi fost mult mai interesant - şi mai aproape de adevăr - dacă ne-ar fi spus care era misiunea reală a acestui ofiţer - şi în niciun caz „însărcinat cu asasinate“ - sau dacă ar fi precizat că Haiducu aparţinea de UM0103 a DIE, unitate de „ilegali“, specializată pe emigraţie, minorităţi, culte, contraspionaj, penetrare tehnico-ştiinţifică etc. Pentru o mai bună înţelegere a confuziei totale din acest pasaj, iată continuarea: „Urma ca această otravă să-i fie pusă în paharul lui Goma, cu ocazia unei recepţii. Pleşiţă, personal, i-a dat stiloul, i-a dat sarcinile, Haiducu le-a acceptat. Apoi eu am defectat“.
Având în vedere că tentativa de otrăvire a lui Goma făcea parte dintr-o misiune desfăşurată în anul 1982, iar Pacepa a defectat în anul 1978, cronologia e complet anapoda. Pacepa a fugit cu 4 ani înainte de evenimentele despre care vorbeşte: „Şi-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez (m-am dus la Paris)“. Deci, după defectare, Pacepa a informat DST-ul despre un plan de asasinare care avea să existe abia câţiva ani mai târziu. Încă o precizare: prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris, după defectarea sa, a avut loc în 1996. (Haiducu venise acolo sub o identitate franceză, era ofiţer ilegal, avea o cu totul altă identitate, alt nume).
Să citim mai departe: „DST-ul francez l-a chemat pe Haiducu la o întâlnire: «Domnule Haiducu» - «ce faceţi? Cum o mai duceţi?»...“ Nimic mai fals. Haiducu nu avea nici alt nume, nici altă identitate. Matei Haiducu venise în Franţa, în 1975, doar cu „legenda“, destul de subţire, de persoană persecutată politic, motiv pentru care a şi cerut - şi obţinut foarte repede - azil politic. Altfel, biografia lui era absolut autentică, omiţând, evident, doar faptul că era ofiţer de Securitate. Haiducu nu venise în Franţa cu alt nume sau altă identitate. Iar cetăţenia franceză o dobândise în noiembrie 1978, în urma căsătoriei cu o franţuzoaică, devenită Madame Haiducu. O altă identitate avea să capete Haiducu abia în septembrie 1982, când a devenit Mathieu Forestier şi a trecut sub protecţia totală a serviciilor franceze. Dialogul reprodus de generalul Pacepa continuă astfel: „«O, by the way, aţi auzit de numele Pacepa?» A înlemnit. «Ştiţi c-a defectat, ştiţi că acuma este aici, la noi în sediu?» Peste trei zile, Haiducu a telefonat şi a spus tot ce-i ordonase Pleşiţă. Asta nu se ştie... El a venit, el a spus şi el a dat tot planul, pe care noi nu-l ştiam.
Eu ştiam doar de Haiducu, nu ştiam că a primit ordin să-l execute pe Goma“. Cum nu ştia, când cu o pagină înainte Pacepa spunea: „Şi-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez“? Trecem peste. Interpelarea lui Haiducu de către DST s-a produs, într-adevăr, în septembrie 1979, iar Haiducu nu avea cum să spună „peste trei zile“ ceva ce nu avea să afle decât în februarie 1982. Revelaţiile lui Pacepa continuă pe aceeaşi notă fantezistă: „După ce s-a aflat toată istoria, DST-ul, care este o organizaţie fantastică, a înscenat asasinarea lui Goma. Nu ştiu dacă cunoaşteţi detaliile. Haiducu a venit, i-a pus otrava în pahar, otrava nu mai era otravă, stiloul era alt stilou, Goma a băut şi a căzut. Salvarea a venit, l-a luat, scandal, Goma a murit, Goma este dus la spital. Preşedintele Mitterrand a dat o declaraţie - era invitat să vină în România: «Suspend vizita în România pentru că serviciul de spionaj român a devenit o bandă de criminali». În timpul ăsta, Goma era la o casă conspirativă şi sărbătorea evenimentul, succesul“.

„Fabulaţii aiuritoare“

Această înşiruire de fabulaţii este aiuritoare. Scena a fost descrisă atât de Haiducu în cartea sa menţionată mai sus, cât şi de către Paul Goma în „Soldatul câinelui“ (Editura Humanitas, 1991), apărută în Franţa, în 1983, la Editura Hachette, sub titlul „Chassé-croisé“. Cele două descrieri se completează perfect şi ne dau imaginea reală a celor întâmplate în ziua de 18 mai 1982.
Într-adevăr, DST-ul a înscenat „otrăvirea“ lui Paul Goma, astfel: stiloul, care era un pix, nu a jucat niciun rol; Goma nu a băut şi nici nu a căzut. În momentul în care a luat paharul în mână, Goma a fost lovit peste mână, ca din greşeală, de „ziaristul“ francez de lângă el (un agent al DST), iar paharul s-a răsturnat pe masă, otrăvirea fiind astfel „ratată“.
N-a venit nicio salvare, care evident că nici nu a dus pe nimeni la spital. Nu s-a spus că Goma ar fi murit şi nu a existat niciun fel de scandal. Despre această scenă nici nu s-a ştiut nimic luni de zile, până în septembrie 1982, când a relatat-o presei chiar Goma. El nu a fost dus la nicio casă conspirativă şi nu a sărbătorit nimic. A luat un taxi, însoţit de „ziaristul“ menţionat, şi s-a dus acasă, escortat discret de o maşină a DST-ului (care l-a pierdut pe drum) şi de către Haiducu în maşina acestuia. Iar declaraţia lui Mitterrand, citată de Pacepa, nu a existat niciodată. Vizita oficială pe care Mitterrand urma să o facă în România în septembrie 1982 a fost amânată printr-un simplu comunicat de presă, în care se invoca agenda prea încărcată a preşedintelui francez - atât şi nimic mai mult. Iar acest anunţ a fost făcut pe 28 iulie, la peste două luni de la scena de mai sus şi despre care, repet, nu a ştiut nimeni, darămite să fi provocat vreun „scandal“. (va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXV)
Curentul - luni, 17 august 2009

© Curentul

SECRETELE SECTEI "CONVERTITILOR". PATAPIEVICI, mincinosul cronic si falsificatorul trecutului. DOSARUL DE CADRE AL COLABORATORULUI REGIMULUI BOLSEVIC

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: "Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (...) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui - cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) - au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti." Horia-Roman PATAPIEVICI, "Evenimentul Zilei", 11 ianuarie 2007: "Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici. Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi - care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(...) Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(...)" Horia-Roman PATAPIEVICI, "TANGO - Revista femeilor care stiu sa se miste", 1 aprilie 2007 "Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (...) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(...) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul." Monica LOVINESCU: "Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut". "Jurnal, 1990-1993", pagina 291 Petitia pentru demiterea lui Patapievici - Romania Petitia pentru demiterea lui Patapievici - International ADEVARUL: "Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele: 1.(...) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(...) Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (...) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (...) 2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (...) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. - Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (...) TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE! Bucuresti, 16 oct. 1960" COMPLETARI: "In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca "am conceptii bolsevice" si ca locul meu ar fi "dincolo de Nistru"." "Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939)." PATAPIEVICI, "victima" "ucigasilor neamului lui" este complicele ucigasilor neamului nostru: