Motto: „Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat” (
Ghici liichea(n) cine-i)
DOSAR NR. 14.976/299/2007
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – sectia a Va civila -
TERMEN de amanare a pronuntarii : 19.05.2009
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subscrisa SC ZIUA SRL si subsemnatul Sorin Ştefan Roşca Stãnescu, apelanti parati in prezenta cauza, prin avocat George Papu, formulam, in temeiul art. 146 C.pr.civ, prezentele
CONCLUZII SCRISE
prin care solicitam respectuos instantei sa admita apelul declarat de subscrisa si subsemnatul, sa desfiinteze sentinta atacata, sa trimita cauza spre rejudecare primei instante, iar in subsidiar sa schimbe in tot hotararea atacata, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, respectiv sa schimbe in parte hotararea atacata, in sensul celor evocate in prezentele, cu cheltuieli de judecata, pentru urmatoarele
MOTIVE
1.Instanta de fond nu a cercetat fondul cauzei si nici nu si-a motivat hotararea;
2.Nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta fiecarui parat persoana fizica pentru care SC ZIUA SRL a fost chemata si obligata sa raspunda delictual, faptele pretins ilicite neputand sa fie calificate drept campanie de presa, pentru care sa se raspunda solidar.
3.Nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale ale SC ZIUA SRL.
***
1. INSTANTA DE FOND NU A CERCETAT FONDUL CAUZEI SI NICI NU SI-A MOTIVAT HOTARAREA
1. Mentionam faptul ca am detaliat in prezentele si am reasezat in alta ordine aspecte deja evocate in motivele de apel formulate de SCA “Sova si Asociatii” la paginile 6, 10 -14, incercand sa dam relevanta cuvenita unor aspecte doar punctate in motive, dar, fata de caracterul devolutiv al apelului, instanta va analiza cauza sub toate aspectele, interesand in mod deosebit cercetarea fondului cauzei si modalitatea in care hotararea a fost motivata (aspecte relevante si prin criticile aduse sentintei de catre Victor Roncea).
a.Necercetarea fondului cauzei rezulta din urmatoarele :
1.a.1Instanta de fond nu a descris si examinat starea de fapt evocata in cererea de chemare in judecata.
2. Instanta nu a analizat starea de fapt, neprezentand nici macar care sunt articolele incriminate in cererea de chemare in judecata, ignorand in totalitate afirmatiile apreciate de catre reclamantul intimat ca fiind injurioase sau calomnioase.
3. Instanta nu a analizat continutul articolelor spre a putea deslusi si prezenta starea de fapt, stare de fapt ce a devenit litigioasa, cu toate ca intimatul reclamant si-a intemeiat punctul de vedere pe cuprinsul a 14 pagini in cererea de chemare in judecata si a prezentat afirmatiile injurioase si calomniatoare (cu explicatii) pe 6 pagini (pag. 5-10).
4. Simpla lecturare a articolelor si apoi evocarea in sentinta a unor fragmente din aceste articole (incriminate de intimatul reclamant) ar fi putut conduce chiar la neretinerea caracterului injurios sau calomnios al acestora.
1.a.2Instanta de fond nu a prezentat in concret apararile partilor
5. Desi apelantii parati au formulat intampinari, dar si concluzii scrise, in care si-au prezentat pe larg punctul de vedere, instanta nu a prezentat aceste puncte de vedere si, pe fondul cauzei, neavand in vedere apararile paratilor, a dat o hotarare prin care nu a cercetat ceea ce partile au sustinut.
1.a.3 Cu exceptia interogatoriilor, instanta de fond nu a analizat probele administrate in cauza de catre parati1 (numeroasele inscrisuri esentiale in aparare).
6. Instanta nu face vorbire nici macar despre depunerea unor inscrisuri de catre parati prin care acestia au incercat sa demonstreze ceva, cu toate ca, fata de importanta cauzei trebuia sa le enumere pe fiecare in parte si sa le examineze.
7. Inscrisurile, constituind baza de documentare la elaborarea articolelor incriminate erau esentiale in aparare si trebuiau sa fie analizate cu atentie spre a se observa daca ceea ce s-a relatat avea un fundament probator sau nu, din unele inscrisuri rezultand cu evidenta lipsa prejudiciului.
1.a.4 Instanta de fond nu a analizat apararile paratilor din intampinari si concluziile scrise
8. Pentru ca nu face deloc referire la apararile partilor (cu exceptia analizei exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a SC ZIUA SRL si a altor aparari ale acesteia), aparari cuprinse in intampinare si cele 18 pagini de concluzii scrise (paginile 460 – 477), se observa ca instanta nu a cercetat fondul cauzei nici din aceasta perspectiva. Dupa cum s-a precizat in jurisprudenta : “Având în vedere cã instanta de apel nu a verificat apãrãrile formulate de pârâte, ceea ce echivaleazã cu nesolutionarea apelului în fond, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacatã si s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeasi instantã2.”
9. In esenta apararile noastre (expuse in intampinari si concluziile scrise) neexaminate deloc de prima instanta, au fost urmatoarele :
a)In priviinta faptei pretins ilicite am sustinut lipsa caracterului ilicit al faptei, fata de nedepasirea limitelor libertatii de exprimare, raportata la tot ceea ce s-a reclamat in cererea de chemare in judecata, cu privire speciala la fiecare parat3 (cu trimiteri la jurisprudenta CEDO), respectiv inexistenta unei campanii de presa impotriva reclamantului intimat;
b)Cu privire la prejudiciul moral, am invederat inexistenta prejudiciului intrucat reclamantul intimat este o persoana publica angrenata in activitati publice cu caracter politic si care trebuie sa manifeste toleranta in priviinta criticilor4, lipsa prejudiciului fata de sustinerea de care s-a bucurat reclamantul in mass-media (majoritatea covarsitoare nu a agreeat punctele de vedere exprimate in ZIUA, impunandu-se punctele de vedere favorabile acestuia), de asemenea fata de mediatizarea excesiva a punctului sau de vedere in mai multe publicatii, s-au inlaturat orice ipotetice prejudicii nepatrimoniale;
c)Referitor la vinovatie, am invederat lipsa acesteia fata de fiecare parat, avand in vedere temeiul factual al judecatilor de valoare exprimate5;
d)Am evocat lipsa necesitatii sanctionarii libertatii de exprimare intr-o societate democratica, facand referire la vasta jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului;
e)Am sustinut inadmisibilitatea raspunderii solidare a subsemnatilor, persoane fizice, fata de lipsa calitatii de coautori ai articolelor incriminate.
1.a.5Instanta de fond nu a analizat in ce consta fapta proprie a fiecaruia dintre parati
10. Desi fiecare parat a savarsit o fapta proprie, distincta de a celorlalti, invederata expres in concluziile scrise6, dar si de partea adversa, in cererea de chemare in judecata7, instanta nu a analizat ce anume a realizat fiecare dintre parati, spre a-i sanctiona pe fiecare in parte si apoi impreuna cu ceilalti.
11. Avand in vedere faptul ca subscrisa SC ZIUA SRL a fost obligata ca si comitent sa plateasca suma cu titlu de daune morale si ca ea poate doar avansa aceasta suma, urmand a si-o recupera de la ceilalti coparati (persoanele fizice), se impunea a se stabili contributia (egala sau diferita) la savarsirea faptei pretins ilicite si cauzarea prejudiciului reclamat. In acest fel, stabilindu-se contributia fiecaruia dintre paratii apelanti persoane fizice la savarsirea prejudiciului, daca SC ZIUA SRL va plati intreaga despagubire, va avea posibilitatea, in regres a recupereze de la fiecare suma cuvenita, ce trebuia stabilita de catre instanta, altfel se va da frau liber arbitrariului in executare, inclusiv daca executarea sumei se va face de catre intimat.
12. Instanta, prin nestudierea dosarului, nu a cercetat fondul acestei cauze, nu a inteles ce anume reclama partea adversa, nu a examinat in ce consta fapta proprie a fiecaruia dintre parati, si nu a inteles si analizat apararile noastre8, nu a studiat numeroasele inscrisuri esentiale in aparare, desi toate aspectele omise au fost invederate prin intampinari si concluziile scrise, in fapt privandu-ne de accesul la o prima judecata efectiva, de dreptul la un proces echitabil9.
1.2 Lipsa motivarii hotararii apelate rezulta din urmatoarele :
13. Asa cum lesne poate fi observat, neprezentarea unui rationament precis, just, intemeiat, care a condus la luarea hotararii, prin raportare la norma de drept obiectiv pretins incalcata sau la dreptul subiectiv pretins vatamat10, face ca sentinta sa nu fie motivata.
14. Nu s-a argumentat de ce fapta comisa este ilicita, aratandu-se ca aceasta “… include DIFUZAREA CATRE PUBLIC A UNOR AFIRMATII DEFAIMATOARE, fata de persoana reclamantului, care a contribuit in mod direct la PROPAGAREA CATRE PUBLIC A UNOR AFIRMATII DENIGRATOARE …”, deci in esenta ca difuzarea a contribuit la propagare, in conditiile in care difuzarea si propagarea reprezinta acelasi lucru11, cauza si efectul fiind sinonime, in opinia instantei, ceea ce nu are sens.
15. Cu privire la principala tema deranjanta pentru reclamant, cea a plagiatului, instanta se margineste sa mentioneze faptul ca : ” La acestea s-a adaugat acuzatia ca reclamantul ar fi plagiat mai multi autori…”, fara a arata despre ce anume este vorba, neanalizand acest aspect, asupra caruia toate partile au insistat.
16. Asa cum aratam mai sus, instanta nici nu a inteles pozitiile partilor cu privire la acest aspect, neretinad nici macar faptul ca nu a fost vorba de mai multi autori, ci doar de doi autori.12
17. Desi intimatul reia afirmatiile considerate injurioase si calomniatoare si in intampinarea la motivele de apel formulate de Victor Roncea (fila 12-18) instanta de fond nici macar nu le are in vedere in considerentele hotararii, spre a motiva ca fapta este ilicita13. Or, neraportandu-se la afirmatii anume, instanta nu a argumentat ce anume reprezinta fapta comisa si de ce aceasta este ilicita.
18. Dealtfel si atunci cand se refera la “bogata” jurisprudenta care sanctioneaza depasirea de catre jurnalisti a limitelor libertatii de exprimare, instanta nu o indica, multumindu-se sa citeze doar o singura hotarare14 a Curtii Europene a Drepturilor Omului, irelevanta in cauza (asa cum am detaliat in paragraful 135 din prezentele), desi jurisprudenta prin care se protejeaza libertatea de exprimare depaseste covarsitor jurisprudenta contrara (pe care insa nu o indica in concret instanta de fond, nefundamentandu-si hotararea pe decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului).
19. Aceleasi consideratii exista si cu privire la existenta unei campanii, statuata, dar nemotivata, asa cum a aratat si apelantul Victor Roncea, in motivele sale de apel.
20. Instanta vorbeste despre conceperea si realizarea (adica aproape acelasi lucru) unei campanii de denigrare prin publicarea a numeroase articole, in conditiile in care, din sentinta apelata nu rezulta ca instanta a stiut cate articole s-au publicat, cand anume si ce anume contineau acestea.
21. Spre a nu incarca prezentele concluzii, invederam faptul ca sustinem si facem trimitere la argumentele apelantului Victor Roncea cu privire la nemotivarea prejudiciului, a legaturii de cauzalitate si admiterea capatului 2 de cerere15, subliniind faptul ca, fata de cele expuse in prezentele, in cauza nici nu se poate pune problema unei motivari sintetice, ci o totala lipsa a motivarii.
22. Motivarea unei hotarari presupune ca aceasta sa cuprinda “motivele de fapt si de drept … pentru care s-au inlaturat cererile partilor” (art. 261 alin 5 C.pr.civ.), mai precis, prin considerente trebuie sa respinga si apararile partii ce a cazut in pretentii, aducându-se contraargumente. Or, daca apararile paratilor nici nu au fost analizate, este evident ca nici nu au fost combatute, acest din urma aspect presupunand o motivare, care lipseste cu desavarsire in sentinta apelata.
23. Facand referire la dispozitiile art. 261 alin 5 C.pr.civ. in jurisprudenta s-a statuat : ”Contrar acestor dispoziţii, instanta de fond, deşi, în cauza, în susţinerea acţiunii, reclamantul a făcut referire la texte legale şi la acte emise de autorităţile administraţiei publice, a omis sa le analizeze şi sa arate motivele pentru care nu a pus temei pe acestea, astfel încât, cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient … Sub acest aspect, este de observat ca, în considerentele sentinţei, în afară de faptul ca se enunta actele pe baza cărora Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi organele sale din subordine au stabilit situaţia posturilor, precum şi una dintre susţinerile reclamantului, nu se răspunde motivat, cu referire la probe, la nici una din criticile formulate prin cererea de chemarea în judecata. Evident ca, în contextul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civilă, modificat, instanta era obligată sa facă aprecieri cu privire la susţinerile părţilor, inclusiv ale reclamantului care a invocat atât prevederi ale normelor legale cat şi documente emise de organe ale administraţiei publice implicate în procesul de restructurare şi redistribuire a funcţionarilor publici. De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanta.” 16
24. De asemenea s-a apreciat ca : “Motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar . În speţă nu au fost respectate aceste dispoziţii legale imperative. Instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns criticilor invocate prin motivele de apel vizând încălcarea prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Motivarea deciziei pronunţată în apel este cuprinsă lapidar în două fraze prin care se arată, într-o manieră nelămuritoare, considerentele pentru care se păstrează sentinţa, fără a se face nici o referire expresă la motivele de apel invocate şi implicit, nepronunţându-se cu privire la acestea.” 17
25. Nu in ultimul rand, s-a considerat ca simplele afirmaţii ale instanţei în hotărâre, fără arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea ei, echivaleaza cu nemotivarea hotărârii. “Singura precizare a instanţei de fond ca reclamanta nu datorează bugetului de stat sumele înscrise în actul de control şi ca a fost prejudiciata în drepturile sale recunoscute de lege nu se poate considera motivare a hotărârii.” 18
26. In concluzie, nici argumentele partii adverse, intinse pe zeci de pagini, nici o eventuala argumentatie a instantei de apel (in cazul in care va agreea punctul de vedere detaliat al partii adverse), nu pot complini lipsurile primei hotarari.
27. O hotarare judecatoreasca nu poate fi considerata motivata, temeinica si legala prin prisma unor aspecte exterioare acesteia, cum ar fi cele evocate de intimat (in numeroasele pagini redactate sub forma cererii introductive, a concluziilor si intampinarii19) si pe care ar fi trebuit sa le contina in cuprinsul sau.
28. Fata de aceste aspecte dezvoltate mai sus (necercetarea fondului si nemotivarea hotararii) sunt incidente dispozitiile alin 1 al art. 297 C.pr.civ.20 si se impune desfiintarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta. Asa cum se observa si din jurisprudenta citata, precum si cea depusa la inchiderea dezbaterilor, interpretarea sintagmei ˝fara a intra in cercetarea fondului˝ presupune nu doar solutionarea cauzei pe calea exceptiei, ci si lipsa motivarii hotararii sau necercetarea fondului cauzei.
2. CU PRIVIRE LA NEINTRUNIREA CUMULATIVA A CONDITIILOR RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE A APELANTILOR PARATI SORIN STEFAN ROSCA STANESCU, ION SPANU SI VICTOR RONCEA, PENTRU CARE SC ZIUA SRL A FOST CHEMATA SI OBLIGATA SA RASPUNDA DELICTUAL SI INEXISTENTA UNEI CAMPANII DE PRESA PENTRU CARE NI S-A IMPUS SA RASPUNDEM IN MOD SOLIDAR.
29. Avand in vedere că intimatul reclamant Gabriel Liiceanu işi întemeiază cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art. 998, 999, 1000 alin. 3, 1003 Cod civil (raspunderea civila), art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (libertatea de exprimare) pentru a fi in prezenta acestei raspunderi delictuale, trebuie sa fie indeplinite cumulativ cele patru conditii generale, respectiv: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei (exprimand atitudinea subiectiva a celui ce savarseste fapta ilicita, fata de aceasta fapta).
30. Ca atare, in prezenta cauza, nu suntem tinuti sa dovedim lipsa calitatilor reclamantului, ilicitatea demersurilor sale sau vinovatia acestuia in activitatea sa literara sau publica, instanta neurmand a se pronunta asupra activitatilor evocate in articolele incriminate si daca aceste activitati pot fi incadrate intr-un text de lege, ci doar neindeplinirea, fie chiar a uneia dintre conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
31. Prin urmare, in prezenta cauza, instanta nefiind investita cu analiza incalcarii Legii privind drepturile de autor de catre intimat, nu va analiza conduita acestuia prin prisma dispozitiilor art.
33. din Legea nr. 8/1996, ci numai daca judecata de valoare potrivit careia acesta a plagiat anumite teorii, argumente, idei, poate atrage antrenarea conditiilor raspunderii civile delictuale.
32. Inainte insa de analiza prevederilor Codului civil, fata de caracterul supralegislativ al dispozitiilor alin. 2 al art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia Europeana a Drepturilor Omului, denumita in continuare CEDO sau Conventia), asa cum au fost interpretate de si de catre jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare ECHR sau Curtea), vom face trimitere la conditiile21 pe care o instanta trebuie sa le constate indeplinite cumulativ pentru a sanctiona libertatea de exprimare.
33. Intrucat cu privire la primele doua conditii nu facem comentarii, vom dezbate ultima conditie, mai precis, daca sanctiunea ar reprezenta o masura necesara intr-o societate democratica, adica daca aceasta ar corespunde unei nevoi sociale imperioase, presante, care sa determine statul sa sanctioneze dezbaterea publica pe chestiunea manifestarilor politice (pro si/sau contra unor importanti politicieni), asupra activitatii si comportamentului unor persoane publice antrenate in activitati de sustinere si contestare a politicienilor, asupra activitatii unor persoane publice ce contesta activitatea altora intr-un anumit domeniu (profesional sau cultural ) etc .
34. Potrivit jurisprudenţei Curţii termenul “necesar” presupune “o nevoie socială imperioasă, de neînlăturat.”22 Daca ar avea in vedere aceasta ultima conditie, instanta va observa ca intr-o societate democratica, o astfel de masura ar insemna o protectie excesiva a dreptului la onoare si reputatie al unei persoane publice, angrenata in activitati publice, politice si culturale de interes national si o lezare grava a dreptului la libera exprimare asupra unor aspecte de interes general23, in conditiile in care ambele drepturi sunt la fel de importante si in aceeasi masura protejate.
35. Or, in nenumarate decizii ale sale, ECHR a statuat principiile care impiedica autoritatile judiciare ale statelor membre ale Consiliului Europei sa incalce libertatea de exprimare, prin sanctionarea libertatii presei24.
36. In raport de sanctiunea pronuntata, respectiv plata unor despagubiri cu titlu de daune morale la o valoare de aproximativ 37.000 euro si publicarea hotararii in 10 ziare si 5 reviste, aceasta apare ca fiind excesiva, cum vom dezvolta mai jos, mai ales ca cel de-al doilea capat de cerere, spre a fi realizat presupune costuri foarte mari, publicarea hotararii facandu-se prin plata unor sume substantiale.
37. Cu privire la prevederile cuprinse in Codul Deontologic al ziaristului, citate de intimat, aratam faptul ca, in primul rand acestea nu au valoare normativa si caracter obligatoriu, nefiind edictat de o autoritate legislativa, in al doilea rand aceste dispozitii nu au fost incalcate in speta, cum se va observa din cele expuse mai jos.
38. Fata de cererea reclamantului si probele administrate in cauza (atat in fond, cat si in apel), nu rezulta nicidecum intrunirea cumulativa a conditiilor de angajare a raspunderii civile delictuale, din urmatoarele motive:
2.1 Fapta reclamata in cererea introductiva nu este ilicita
39. Inainte de detalierea argumentelor noastre, facem precizarea ca fata de faptul ca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, in analizarea faptei, instanta va examina nu tot continutul articolelor incriminate, ci doar ceea ce a reclamat si comentat partea adversa in cererea de chemare in judecata.
40. A analiza ceva ce reclamantul intimat nu a criticat si nu i s-a parut a fi necesar sa faca obiectul judecatii sau a “cauta” aspecte defaimatoare pe care reclamantul nu le-a apreciat ca atare, ar presupune o pronuntare plus petita (instanta acordand compensatii pentru mai mult decat s-a cerut prin incriminarea unora dintre afirmatii).
41. Nu este indeplinita conditia de existenta a faptei ilicite, fata de imprejurarea ca fapta reclamata are caracter licit, in considerarea faptului ca suntem in situatia atipica a exercitarii unui drept subiectiv “colectiv”, astfel cum este retinut acesta de catre CEDO si de catre jurisprudenta ECHR, respectiv dreptul de exprimare si la informare prin mass-media (si art 30 si art. 31 al Constitutiei).
42. Fapta reclamata fiind una licita, “comisa” in exercitarea dreptului la libera exprimare si a dreptului a a primi si comunica informatii25, numai exercitare abuziva (cu rea credinta, adica cu intentie directa) a acestui drept poate antrena raspunderea civila delictuala (dar referirile la pozitia subiectiva le vom face la analiza vinovatiei).
43. Prin practica si doctrina ce interpreteaza Conventia Europeana a Drepturilor Omului s-a statuat ideea ca desi libertatea de exprimare este un drept recunoscut tuturor cetatenilor, libertatea presei este categoria de discurs cel mai bine aparata, ea constituind un adevarat “caine de paza” al democratiei.
44. Prin deciziile sale, ECHR a statuat ca libertatea presei presupune dreptul de a recurge la o doza de exagerare, provocare şi de a utiliza expresii care ar putea să fie considerate drept polemice sau chiar lipsite de măsură pe plan personal si transmiterea de informatii in termeni violenti ori care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza26.
45. Curtea face o distinctie intre fapte (informatii, stiri etc) si judecati de valoare (comentarii, opinii, concluzii proprii etc).
46. Cu privire la prezentarea informatiilor intr-un articol de presa, aceasta nu trebuie sa aiba precizia faptelor prezentate intr-un act de acuzare sau o hotarare judecatoreasca, anumite verificari de detaliu scapa jurnalistilor, iar micile inadvertente pot fi corijate prin formularea dreptului la replica, pe care reclamantul nu l-a uzitat in speta.
47. Asa cum vom arata si dezvolta mai jos (cand vom face referire la fapta fiecarui apelant), ceea ce este reclamat de catre intimat reprezinta, in esenta transmiterea unor judecati de valoare, a unor opinii si nu prezentarea unor fapte nereale.
48. Fiind opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, deci implicit concluzii proprii, judecatilor de valoare nu li se aplica cerinta demonstrarii veridicitatii lor, cum se intampla in cazul informatiilor, ele bucurandu-se de protectia art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care se bazeaza pe o argumentare logica a autorului lor, respectiv au la baza elemente obiective care sa le justifice.
49. Atata timp cat judecatile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte27, se poate retine ca ele au fost formulate cu buna credinta in exercitiul normal al libertatii de exprimare, la fel se retine cand, la baza emiterii judecatii de valoare exista un inceput de proba28.
2.1.1 Privitor la fapta apelantului parat Sorin Stefan Rosca Stanescu
50. Din cele doua editoriale publicate de apelantul parat Sorin Rosca Stanescu (˝Oculta˝, in 26.02.2007 si ˝Sfidarea˝, in 27.02.2007) i se imputa in mod direct acestuia, la pagina 4 a cererii introductive faptul ca a precizat despre reclamant ca ˝ridica osanale Marxism leninismului sub Ceausescu˝.
51. Celelalte aspecte legate de acest apelant parat, reclamate la pagina 10 a actiunii introductive29 vizeaza anumite afirmatii ale lui Sorin Rosca Stanescu, din care ar reiesi caracterul de campanie al articolelor incriminate si nu vizeaza afirmatii sau comentarii apreciate drept defaimatoare.
52. Prin urmare, apararea in prezentul apel va urmari doar aceasta sintagma, ce face obiectul judecatii, ca fapta a apelantului Rosca Stanescu, care, dupa spusele reclamantului, are caracter injurios.
53. Important este insa contextul in care s-au publicat atat editorialele apelantului Sorin Rosca Stanescu, cat si celelalte articole incriminate, spre a demonstra caracterul de subiect de interes general al celor evidentiate in aceste articole.
54. Subiectul dezbatut in ambele editoriale concepute de Sorin Rosca Stanescu este acela a unui miting programat in centrul Capitalei la o ora in care traficul este aglomerat, manifestatie de sustinere a unui fost ministru al Justitiei, anume Monica Macovei, ministru controversat, criticat atat de presa, cat si de Asociatia Magistratilor din Romania, aflat in conflict si cu Consiliul Superior al Magistraturii, in perioada mandatului sau.
55. In aceste editoriale, autorul face un comentariu, o trecere in revista a celor care au initiat aceasta manifestatie de sprijinire a unui inalt demnitar, ce urma a fi demis.
56. Datorita criticilor aduse acestui fost ministru pe perioada mandatului sau in mai multe publicatii si nu numai, autorul apreciaza ca ministrul nu ar trebui sa beneficieze de sprijin si observa cine sunt sustinatorii, facand o scurta trecere in revista a acestora, bazandu-se pe cele evocate de jurnalistii de la “ZIUA” .
57. Era foarte important a se observa cu atentie si mai ales critic, cine sunt sustinatorii unui ministru pe care Guvernul, dar si o parte a societatii civile, nu-l agreea, mai ales ca acestia organizasera o manifestatie publica de sustinere, depasind simpatiile, sustinerea exprimata, transformand-o in fapte publice.
58. Tema acestor editoriale este legata de faptul ca asociatiile care o sprijineau pe doamna Macovei obtinusera bani publici de la ministerul condus de aceasta, ceea ce plasa mitingul intr-un con de umbra, cum si sustinatorii acesteia erau plasati, prin asocierea / legatura cu aceste persoane juridice.
59.Dealtfel, editorialul reprezinta un “articol în care se arată părerea redacţiei unei publicaţii într-o anumită problemă”30. Editorialul nu reprezinta un articol de investigatii, in care se prezinta fapte, afirmatii, ci unul de opinie, in care se prezinta judecati de valoare. De aceea un editorial nu trebuie sa se bazeze pe probe, ci, fiind vorba despre parerea redatiei, va comenta subiectele aparute in acea zi in respectiva publicatie sau cel mai important subiect, luandu-le (luandu-l) ca atare.
60.“In consecinta cele publicate in editorialele mentionate in actul de sesizare nu reprezinta afirmatii in sensul art. 2006 C.pen., ci opinii si comentarii facute pe baza unor informatii publicate in paginile ziarului, mai mult o promovare cu caracter publicitar, o obligatie de natura comerciala si profesionala a oricarui director din presa scrisa. Astfel, inculpatul nu face o afirmatie cu caracter denigrator la adresa partii vatamate, ci comenteaza si face trimiteri la textele publicate in paginile ziarului, folosind sintagme si aprecieri din continutul unor texte publicate”31.
61.In esenta, in primul editorial se arata faptul ca se vor publica dezvaluiri despre intimat, iar in al doilea editorial se sintetizeaza comentariile despre intimat din articolele concepute de Ion Spanu si Victor Roncea, respectiv se evoca episodul plagiatului si al modificarii unei carti a intimatului, in sensul neinsearii textelor despre Karl Marx.
62.Bazandu-se pe ceea ce altii au scris si pe probele acestora, autorul si-a expus punctul sau de vedere, in esenta aratand (fata de ceea ce se critica in cererea de chemare in judecata) ca in perioada comunista intimatul proslavea marxism leninismului, aspect care are sustinere in probatoriul pe care-si fundamenteaza apararea autorul articolelor (Ion Spanu)32.
63.Dealtfel, s-au detaliat si in concluziile scrise33 aceste aspecte (neanalizate de instanta de fond) si s-a invederat faptul ca in lucrarea intimatului ˝Incercare in politropia omului si a culturii˝ acesta vorbeste despre relatia stapan-sluga, blamata de ideologia marxista si de redeschiderea catre Orient, aspecte care nu se mai regasesc in operele intimatului, editate dupa 1989. Dealtfel aceste aspecte, tratate de ceilalti apelanti parati in articolelor lor vor fi detaliate mai jos.
64.Apelantul Sorin Rosca Stanescu nu poate fi obligat sa suporte, in solidar cu ceilalti apelenti o suma fabuloasa (si implicit sa fie executat pentru toata suma) doar pentru ca si-a expus opinia, scriind un editorial, avand ca sursa de inspiratie ceea ce altii au scris.
65.Desi aspectele evocate de intimat in cererea de chemare in judecata, despre care am vorbit anterior34 (aspecte reclamate nu ca afirmatii injurioase sau calomnioase, ci care ar demonstra caracterul de campanie de presa) nu sunt aspecte ce fac parte din continutul pretinsei fapte ilicite, reluam consideratiile, retinute si in Sentinta penala nr. 458 din 27.02.2006 a Judecatoriei sectorului 235, din care rezulta faptul ca acestea reprezinta modalitati de prezentare a articolelor aparute, fara a exista o posibila ˝asumare˝ a afirmatiilor altora, ci doar o trecere in revista a acestora, fara a le putea pune la indoiala.
66.Cum vom arata mai jos, conducerea nu poate verifica in totalitate tot ceea ce se scrie intr-o publicatie, asa cum poate face instanta si in niciun caz nu poate cenzura un journalist. Or, apelantul parat Sorin Rosca Stanescu nici macar nu avea astfel de atributii spre a i se imputa o contributie la savarsirea faptei altora (a jurnalistilor ce si-au documentat articolele).
2.1.2 Privitor la fapta apelantului parat Spanu Ion
67.Reiteram consideratiile noastre cu privire la obiectul cererii de chemare in judecata care priveste strict ceea ce intimatul a expus in cererea introductiva, nu si alte aspecte pe care le evoca in apel36. Ceea ce intimatul a invederat in cererea de chemare in judecata face analiza instantelor, nu tot continutul unor articole evocate doar partial de catre acesta, pentru ca instanta nu este investita cu analiza tuturor afirmatiilor din mai multe articole, ci doar cu aspectele din aceste articole, incriminate de intimat.
68.Desi in cererea de chemare in judecata se arata ca aspectele despre plagiat constituie afirmatii determinate, in realitate este vorba de o concluzie. Or, concluzia ca intimatul reclamant a “plagiat” nu poate fi considerata o informatie adevarata sau neadevarata, ci o opinie, o judecata de valoare bazata pe anumite date, informatii.
69.Dealtfel, si intimatul arata ca insusirea unei opere nu este o problema de fapt, ci de drept37. Or, o problema de drept presupune interpretare, comentariu, concluzionare, deci emiterea de judecati de valoare.
70.In esenta, alegatiile incriminate priveau fapte determinate, necontestate de reclamantul intimat (asemanarea sau preluarea unor teze, rationamente etc), concluzia analizei acestor fapte, care reprezinta o judecata de valoare, este contestata, incriminata si reclamata.
71.Prin urmare, chiar caracterul determinat al acuzelor, avut in vedere de catre intimat, dar neinteles de catre instanta de fond poate fi combatut foarte usor, intrucat intimatul nu contesta faptul ca s-a inspirat, a citat, a reprodus din alte lucrari38, ci a contestat faptul ca aceasta conduita reprezinta plagiat.
72.Intimatul a aratat ca aceasta maniera in care a procedat este una permisa, judecata de valoare ce a conchis ca maniera de elaboare a unor lucrari ale intimatului reprezinta un plagiat, fiind combatuta in cererea de chemare in judecata si apreciata defaimatoare.
73.Obiectul cererii de chemare in judecata nu il constituie analiza incalcarii sau neincalcarii dispozitiilor Legii privind dreptul de autor, mai ales ca in aceasta lege nici nu exista cuvantul “plagiat”.
74.Sensul avut in vedere de catre Ion Spanu a fost cel comun, respectiv acela de „a-şi însuşi, a copia total sau parţial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau ştiinţific”;“a copia”;“A reproduce integral sau parţial, prezentând drept creaţie personală; a copia” 39
75.Avand in vedere faptul ca obiectul cauzei este antrenarea raspunderii civile delictuale, prin indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii civile delictuale, nu se poate analiza conduta intimatului spre a se observa daca a incalcat dreptul de autor al altora, pentru ca nu intimatul este judecat in cauza, mai mult, instanta de fond nu a fost o instanta specializata in litigii de proprietate intelectuala, pentru ca apoi, instanta de apel sa se pronunte asupra unui apel in materia proprietatii intelectuale.
76.Ziaristii nu sunt juristi si rationamentul lor nu poate fi urmarit cu rigoarea cu care se analizeaza un rationament al unui jurist, specialist intr-o anume materie a dreptului, cum ar fi cazul inserarii unor astfel de concluzii intr-un act de acuzare40 sau hotarare judecatoreasca pronuntata asupra aspectului insusirii unei parti dintr-o opera literara, care trebuie analizat cu toata severitatea.
77.Rationamentul jurnalistului care a realizat acest demers nu trebuie urmarit cu severitate, intrucat ziaristul nu a publicat consideratiile sale intr-o revista de specialitate, nu s-a erijat ca specialist in drepturi de autor si chiar daca era jurist, orice jurist isi poate exprima opinia, fara a fi sanctionat juridic.
78.In acest sens, chiar in cauza Dalban c. Romaniei, ECHR a apreciat ca o solutie de neincepere a urmaririi penale nu este suficienta pentru a conferi instantei dreptul de a sanctiona libertatea de exprimare, mai precis ca o solutie jurisdictionala nu poate transa decat juridic o chestiune, presa putand insa sa o analizeze in continuare, chiar sa ajunga la concluzii contrare acesteia.
79.Ziaristul Ion Spanu a opinat că Liiceanu a comis un plagiat, prin preluarea fără semnele citării a unor fragmente din marele filozof german Martin Heidegger41, judecata de valoare a acestuia fiind fondata pe documente, pe argumente logice, dar mai ales pe parerea altora42.
80.Desi am aratat faptul ca nu vom apela la dispozitii normative spre a observa daca concluzia este corecta, evocam, cu titlu de exemplu articolul 10 alin 3 al Convenţiei de la Berna43, parte a dreptului intern, care arata ca : ˝Citatele şi utilizarile avute în vedere în alineatele precedente vor trebui sa menţioneze sursa şi numele autorului, dacă acest nume figurează în sursa folosită.˝ Or, cum sustinem in prezentele, intimatul nu a mentionat sursa şi numele autorului din care a preluat rationamentul expus cititorului.
81.Nu lipsit de importanta este faptul ca intimatul insusi a acuzat in doua randuri de plagiat pe altii44, deci criticandu-i pe altii ar trebui sa accepte sa fie si el criticat.
82.Concluzia, judecata de valoare a ziaristului Ion Spanu, potrivit careia intimatul l-a plagiat pe marele filozof german Martin Heidegger, repetand inca odata faptul ca a plagia inseamna „a reproduce integral sau parţial, prezentând drept creaţie personală; a copia” este intemeiata pe aspecte concrete, nefiind o judecata de vaoare excesiva sau lipsita de masura in plan personal.
83.Textul semnat de intimatul Gabriel Liiceanu45 este izbitor de asemănător cu cel tradus din Heidegger 46, observandu-se faptul ca intimatul a preluat un rationament, o idee al lui Martin Heidegger, fara a face referire la faptul ca ii apartine lui Heidegger, cititorul intelegand ca ar fi ideea, rationamentul lui Liiceanu, procedand cu totul altfel decat toti cei care au vorbit despre rationamentele, ideile, filozofia lui Heidegger si care totdeauna au aratat ca este vorba despre teoria, ideea sau rationamentul marelui filozof german. (Nota mea: Normal: daca Plesu si-a permis sa fure, cu maxima imoralia, titlul "Minima Moralia", fara sa mentioneze nicaieri autorul real, filosoful Theodor Adorno, Liiceanu ce sa faca?!)
84.Intimatul arata, in cererea de chemare in judecata47 faptul ca gandirea nu este apropiabila sub forma drepturilor patrimoniale, or in articol nu s-a pus problema juridica a incalcari drepturilor patrimoniale de autor. Totusi, pe acelasi rationament al partii adverse ar insemna ca daca facem referire la o maxima, o cugetare, a unui scriitor, filozof, istoric, etc nu trebuie mentionat autorul ? Adica intr-o opera am putea copia, chiar ca simplu motto cugetarea altuia, fara a-l indica pe autor si a lasa posibilitatea cititorilor sa creada ca este cugetarea celui care in realitate a copiat ?
85.Mai mult, intimatul arata faptul ca a facut aceste referiri intr-o nota introductiva (studiu introductiv), desi, marele filozof german, in testamentul sau (existent in prefata cartii „Sein und Zeit”) interzice publicarea cartilor sale cu studiu introductiv. Prin urmare fapta intimatului, care intr-un studiu introductiv la o carte a lui Martin Heidegger (aspect interzis de marele filozof) a prezentat rationamentul acestuia, fara a arata ca nu este un rationament propriu al lui Liiceanu este de doua ori mai grava48.
86.În numărul 190 din 2007 al revistei „DILEMA”, descriind cazul unui student care „folosise pe larg în referat, printre alte materiale citate corect, o idee (care le fusese predată la curs) a unui profesor pe care a omis să-l citeze” si folosindu-se de experienţa ca profesor la Universitatea din Manchester, Daniela Cutaş precizează clar: „Corect ar fi ca penalizările să fie cu atât mai serioase cu cît cei vinovaţi sunt mai avansaţi în periplul lor academic sau de cercetare. Aceasta deoarece este mai greu de crezut că un masterand nu înţelege în ce constă plagiatul, decît un student de 19 ani, în anul întâi universitar” (Dilema, nr. 190, pag. 12)49.
87.Cu privire la al doilea articol referitor la Gabriel Liiceanu, intitulat “Liiceanu - încă un plagiat”, apărut în ziarul “ZIUA”, din 12 martie 2007, precizam ca acesta are două părţi: prima parte scoate la iveală o alta conduita, care in opinia jurnalistului Ion Spanu constituie alt plagiat din filosoful german Martin Heidegger si se refera la un celebru text al lui Martin Heidegger in care se comenteaza un text din "Antigona" lui Sofocle, iar a doua se referă la Notele de la dialogul “Hippias Minor” din volumul Platon - Opere, vol. 2.
88.Celebrul text al lui Heidegger, primul filozof care a avut aceasta interpretare a textului din "Antigona" lui Sofocle50, este următorul: “Omul este to deinotaton, cel mai nefamiliar”51. În vol. său, “Despre minciună”, Liiceanu scrie la pag. 37: “Omul este to deinotaton, lucrul cumplit prin excelenţă, cel mai straniu, nefamiliarul şi cumpliţenia suprema”. După cum se observă din facsimilele depuse la dosar, Liiceanu nu foloseşte ghilimele care să indice citatul exact din Heidegger şi nici nu face trimitere la locul de unde este preluat. Faptul că în subsolul paginii există o trimitere la vol. “Introducere în metafizică” nu este o justificare, întrucat steluţa care marchează trimiterea este referitoare la “ate”, ceea ce este o altă temă52.
89.Intimatul isi da seama de maniera neconforma in care a procedat, si, in vol. “Despre ură”, apărut ulterior articolului incriminat, scrie că “grecii spuneau că omul este deinόtatos, cel mai cumplit”53 introducand o nota (nr. 58), în care spune: “Omul, ca <>> (to deinόtaton) din cate există, descris ca atare într-un vers al Antigonei lui Sofocle, a făcut obiectul unei analize faimoase a lui Heidegger (vezi Introducere în metafizică, Humanitas, Bucureşti, 1999, ppag. 198-201). O analiză a lui deinon se află şi în cartea mea Despre minciună, Humanitas, Bucureşti, 2006, pag. 35-40.” 54
90.La dosarul instantei din apel am dovedit, prin depunerea unor studii ale unor cercetatori ai operei lui Martin Heidegger ca aceasta interpretare a unui text din "Antigona" lui Sofocle este prezentata de toti marii autori din intreaga lume ca fiind interpretarea marelui filozof german, prezentandu-se cititorului ca teza a acestuia si nu ca teza a celor care vorbesc despre "Antigona" lui Sofocle.
91.In referire la cea dea doua parte a articolului, acesta priveste Notele de la dialogul “Hippias Minor” din volumul „Platon – Opere” (vol. 2), care poartă două semnături: Petru Creţia şi Gabriel Liiceanu.
92.Insuşi intimatul Liiceanu recunoaşte55, că, deşi semnează şi el Notele ca autor, ele au fost scrise de Petru Creţia, iar in opera intimatului apare un text aproape identic cu cel al lui Petru Creţia56! Diferă doar prin cateva cuvinte de legătură, care, mai degrabă, subliniază intenţia autorului de a sugera că sînt diferite, în locul preluării citatului exact, între ghilimele, cu indicarea locului de unde a fost preluat.
93.Neprocedand in mod corect, asa cum toti autorii o fac, adica punand intre ghilimele sau precizand cui ii apartine o idee, un rationament, o interpretare etc, intimatul a lasat impresia ca acestea ii apartin, ramanand ca doar putini cunoscatori sa poata discerne, pentru publicul larg existand marele risc sa aprecieze ca aceste idei, rationamente etc sunt ale lui Gabriel Liiceanu si, mai grav sa-l citeze pe acesta in locul lui Martin Heidegger sau al lui Petru Cretia.
2.1.3 Privitor la fapta apelantului parat Victor Roncea
94In cererea de chemare in judecata fapta sa este prezentata ca formularea unor afirmatii injurioase, deci injurii (insulte), acestea neavand caracter determinat, reprezentand, in esenta judecati de valoare (opinii).
95In articolul intitulat ”Profitorul tuturor regimurilor”, Victor Roncea arata faptul ca intimatul a avut parte de favoruri din partea tuturor regimurilor inclusiv cel comunist, aceasta opinie (judecata de valoare) fiind sustinuta, alaturi de cele expuse expres in mentionatul articol, de urmatoarele :
In timpul regimului comunist, intimatul s-a aflat printre protejatii vicepresedintelui Consiliului de Stat Gheorghe (“Gogu”) Radulescu.57
In perioada regimului comunist a beneficiat de o bursa Humboldt58 in Republica Federala Germania, pentru care a obtinut chiar permisiunea de a se deplasa pe o perioada lunga, in conditiile cunoscute din acea perioada, cand deplasarile in strainatate si mai ales in state capitaliste erau aproape imposibil de efectuat59.
In perioada comunista a avut deplasari dese chiar la Paris60, desi oricarui cetatean ii era aproape imposibil sa paraseasca tara, chiar pentru o perioada foarte scurta.
In timpul regimului lui Ion Iliescu a reusit sa obtina fosta editura a Partidului Comunist Roman – editura Politica61- pe care o transforma in editura “Humanitas”.
Ulterior reuseste sa obtina facilitati fiscale pentru aceasta editura62, in conditiile in care alti contribuabili isi plateau contributiile la Bugetul de Stat.
96.Cu privire la apelativul “Liigheanu” se continua cu: ”vorba disidentului Dan Petrescu”, or acest disident l-a numit pe intimatul Liiceanu “Liigheanu”63, nu apelantul Victor Roncea.
97.Referindu-se la Ioana Lupea, redactor sef al unui alt cotidian, Victor Roncea a scris : “Pentru "memoria incetosata" a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici”, fara a se referi la intimat, aspect care ar fi putut sa fie clarificat daca s-ar fi administrat interogatoriul lui Victor Roncea, ceea ce nu s-a intamplat insa in prima instanta. Dealtfel la o cautare a cuvantului “culturnic” (nu “culturalnic”, cum se afirma in cererea de chemare in judecata) pe editia electonica a Dictionarului Explicativ al Limbii Romane apare : “cuvântul nu a fost găsit. Nu există niciun cuvânt similar”.
98.Dealtfel, sensul cuvantului “mafiot” este acela de “membru al unei mafii”64, iar “mafie” inseamna o “organizaţie criminală secretă (din Sicilia); (pag. ext.) grup de indivizi cu preocupări dubioase. ▫ grup de persoane unite pentru a-şi satisface prin orice mijloace interesele.“65
99.Fata de lipsa oricarei conotatii violente, se poate observa faptul ca posibila apartenenta la un grup de persoane unite pentru a-şi satisface prin orice mijloace interesele se fundamenteaza pe cele scrise de Ion Coja 66 dar si din interpretarea pe care intimatul insusi o da unei carti (“Boierii mintii”) a unui universitar american de origine română (Sorin Adam Matei) in care se scrie despre acesta si alti intelectuali care desfasoara si activitati de afaceri sau obtin importante disponibilitati banesti in domeniul cultural.67
100.Etichetarea ”intelectual rosu”, nu apare in articol, unde apare altceva, respectiv: ”Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul”.
101.In orice caz, fata de beneficiile avute de intimat in timpul regimului comunist, evocate mai sus (posibilitatea de a petrece timp indelungat in cateva tari capitaliste, protectia oferita de un demnitar comunist de prim rang), dar si faptul ca in prima ediţie a cărţii sale „Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii” în anul 1975, intimatul scria : „Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat”, sunt aspecte care pot fundamenta o opinie (judecata) de valoare potrivit careia intimatul a fost un intelectual „rosu” (vezi si "intelectualii rosii" ai lui Eminescu).
102.Sintagma „alintat de Securitate” este incompleta, in realitate s-a scris : „, dupa cum era alintat de Securitate”, or intimatul a fost denumit de Securitate68 „Lulu”, acest nume fiind unul de alint, prin acest rationament simplu observandu-se ca ceea ce s-a scris are un fundament faptic si logic.
103.Cu privire la falsa disidenta a intimatului, desi este descris ca un militant anticomunist69 se observa faptul ca însuşi Gabriel Liiceanu recunoaşte : “N-am făcut niciodată caz de "trecutul meu anticomunist". Nici nu am avut unul în sensul marilor gesturi protestatare de tip Goma sau Doina Cornea”70, “Nu am făcut gesturi enorme, care să mă situeze în vârful vreunei disidenţe”71.
104.Dealtfel, nu se poate afirma faptul ca o persoana care a avut beneficii in timpul regimului comunist, pe care altii nu le-au avut, poate fi un veritabil disident, mai ales ca un veritabil disident (Dan Petrescu), care a avut de suferit datorita pozitiei sale fata de regimul comunist, l-a denumit pe intimat „Liigheanu”.
105.Din nou este rupta din context formularea : „servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea "girului" sau”, in realitate scriindu-se despre caracterul intimatului: ” acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in "Jurnalul" sau : de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea "girului" sau”.
106.Or, se poate observa ca despre legatura cu Gogu Radulescu a scris un tert, desi aceasta este reluata si de altii72 (In articolul intitulat “Pesemne (si alte curiozitati strigatoare la cer)”, publicat in “Observatorul Cultural” in ianuarie 2006, disidentul Dan Petrescu a scris : “ … Liiceanu trece sub tacere ca el insusi s-a gudurat pe langa un Gogu Radulescu, un Ianosi, un Dumitru Ghise, ca sa-si publice cartile si sa-si faca rost de locuinta in Bucuresti”), iar legatura cu servirea intereselor lui Ion Iliescu este de asemenea cunoscuta73 (In 03.01.2007, in revista “22”, referindu-se la confruntarea electorala intre Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor, Dan Tapalaga scria : “Iliescu il ruga public pe Gabriel Liiceanu sa-l sprijine ceva mai discret”), cum notorie si recunoscuta este sprijinirea lui Traian Basescu de catre intimat.
107. Cu privire la situatia economico- fiscala a editurii conduse de intimat se observa ca s-au avut in vedere informatii preluate din acte oficiale74, ale Ministerului Finantelor, prin urmare si acestea au avut o baza solida de documentare.
108. Prin urmare, demonstrand faptul ca tot ceea ce a evocat apelantul Victor Roncea are o baza solida de documentare, acesta nu poate fi obligat la plata de despagubiri sub forma de daune morale, cum nici SC ZIUA SRL nu poate raspunde pentru ceea ce acesta a scris si dovedit ca a avut un fundament.
*
109. In concluzie, asa cum am aratat, nu s-au proferat informatii complet false, ci s-au facut comentarii asupra intimatului (s-au emis judecati de valoare).
110. Situatia din cauza noastra nu se poate compara cu cea din cauza Mc Vicar c. Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, unde se expuneau, in premiera informatii despre dopaj, acuze chiar, ce nu aveau nicio baza factuala.
111. In prezenta Ion Spanu a avut o suficienta baza factuala pentru a ajunge la concluzia (judecata de valoare, nu informatia) expusa in articole, mai ales ca aceasta opinie nu este una proprie, fiind evocata inaintea acestuia de catre profesorul Constantin Barbu (dar si de prof. Mircea Arman, precum si de prof. Dorin Tilinca), apelantul Spanu nefacand altceva decat sa o expuna, avand ca premise autoritatea unei opinii emise de un tert.
2.1.4 Cu privire la lipsa caracterului de campanie al faptei pretins ilicite si inexistenta unei solidaritati pasive intre apelantii persoane fizice.
112.Fara a relua cele expuse in motivele de apel redactate de SCA “Sova si Asociatii”, pe care le sustinem in totalitate, aratam faptul ca nu s-a dovedit existenta unei legaturi intre toate articolele incriminate si mai ales a unei conivente intre cei trei semnatari ai materialelor de presa.
113.Apelantii parati nu au recunoscut ca au purtat o campanie de presa impotriva reclamantului, ca adversar politici ai acestuia si avand drept scop denigrarea sa, cum arata instanta, in primul rand pentru ca Victor Roncea si Ion Spanu nu au fost interogati sa-si poata expuna punctul lor de vedere, concluzia a instantei bazandu-se pe o interpretare eronata a pieselor dosarului.
114.Editorialele apelantului Sorin Rosca Stanescu vizau tema mitingului si a participantilor la acesta, axandu-se pe interesele pecuniare ale organizatiilor initiatoare (aspect ce facea obiectul uni alt articol al unui ziarist75 de la ZIUA), materialul lui Victor Roncea avea in vedere aspecte legate de societatea /editura intimatului si activitatea, respectiv opera sa din perioada comunista, iar articolele lui Ion Spanu, distantate in timp, vizau ceea ce acesta a considerat a fi plagiat.
115.Desi se vorbeste despre o perioada indelungata, in realitate articolele incriminate au aparut in doua zile, respectiv 27.02.2007 si 12.03.2007.
116.Aparitiile din februarie aveau in vedere faptul ca subiectul era actual (mitingul de sustinere, printre ai carui sustinatori se afla si intimatul, desfasurandu-se in acele zile), ulterior publicandu-se si un alt articol.
117.Prin urmare nu este vorba de aparitii zilnice, in care aceleasi informatii sunt reluate sau de aparitii repetate in timp, subiectele fiind diferite.
118.Aparitia articolelor lui Ion Spanu s-a interupt pentru o perioada lunga, aspect ce demonstreaza lipsa continuitatii, a rezolutiei unice de publicare, chiar si pentru acesta, pentru ceilalti fiind evidenta.
119.Asa cum am aratat cand am vorbit despre editorialul semnat de Sorin Rosca Stanescu, acesta avea in vedere ceea ce altii scrisesera deja si fara vreo legatura cu ceea ce altii scrisesera, acesta trebuind, ca director, sa faca o trecere in revista a ceea ce continea respectivul numar al ziarului, prin urmare este ilogic a se demonstra existenta unei conveniente (dupa cum sustine intimatul76) prin aceea ca, in trecerea in revista asupra articolelor (a subiectelor zilei) se fac comentarii asupra acestora.
120.Prin urmare, fata de faptul ca solidaritatea pasiva este exceptia, trebuie sa se dovedeasca faptul ca apelantii au cauzat in comun un prejudiciu, ceea ce nu s-a intamplat.
121.Apelantul Sorin Rosca Stanescu nu poate fi obligat sa suporte intreaga suma fata de faptul ca a comentat subiectele zilei, iar Victor Roncea sa plateasca intreaga suma pentru concluziile lui Ion Spanu care a vorbit despre plagiat, cum nici acesta din urma nu ar trebui sa execute intreaga obligatie si pentru cele evocate de Victor Roncea, in legatura cu activitatea intimatului din perioada comunista si post comunista.
122.Asa cum am aratat mai sus77, daca se va retine (neintemeiat in opinia noastra) existenta unei obligatii solidare, instanta ar fi trebuit sa stabileasca participatia, contributia fiecaruia dintre apelanti la producerea prejudiciului, fiind mai in masura sa o faca decat o instanta de executare care nu va analiza prezentul dosar.
2.2Referitor la lipsa prejudiciului moral.
123.Incercand sa nu repetam cele evocate in motivele de apel sau sa incarcam prezentele concluzii, face trimitere la analiza facuta prejudiciului de catre Victor Roncea in criticile aduse hotararii si la cele evocate in motivele de apel redactate de SCA “Sova si asociatii”, incercand sa punctam cateva consideratii proprii.
124.Pentru a fi reparat (compensat78, mai corect79), prejudiciul trebuie sa existe si sa nu fi fost reparat (compensat).
125.Ca orice conditie a raspunderii civile delictuale si aceasta importanta conditie trebuie dovedita atat sub aspectul intinderii, cat si a cuantumului, existenta prejudiciului moral nefiind evidenta in speta.
126.Decizia nr. 62 din 1/10/2001 a fostei Curti Supreme de Justitie, secţia civila, pronuntata in cazul generic cunoscut ca procesul Adamesteanu c. Cristoiu nu are relevanta in prezenta cauza, fata de situatiile complet diferite, dar si fata de rigorile art. 1169 Cod civil, care arata expres ca “cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie sa o dovedească”.
127.Aceasta decizie nu este una pronuntata intr-un recurs in interesul legii, deci nu are caracter obligatoriu, in sensul ca prejudiciul moral se prezuma.
128.Decizia isi pastreaza relevanta in cazul in care prejudiciul este evident, cum era in acea speta, unde se faceau referiri peiorative si cu conotatie sexuala fata de o persoana de sex feminin80
(In acea cauza s-au scris despre o respectabila jurnalista urmatoarele : "ajunsã la o înfãţişare când nu mai intereseazã, ca femeie, nici mãcar pe marinarii staţi câteva luni departe de ţãrm şi de o fustã"; "fiind o neica-nimeni în plan cultural, merita s-o tratez ca pe o doamnã cãreia i-aş putea spune: Fã!"; "şefa unei publicaţii care şi-a asigurat pânã acum existenţa nu prin tiraj, ci culcându-se cu tot felul de Societãţi şi Fundaţii"; "minijurnalistã şi miniscriitoare"; "n-atinge în planul talentului publicistic, nici mãcar nivelul unei nituitoare".)
129.In speta noastra insa, asa cum se arata si in motivele de apel81 este evidenta lipsa prejudiciului fata de caracterul de persoana publica implicata in activitati politice a intimatului.
130.Faptul ca reclamantul este o astfel de persoana publica, implicata in activitati politice, rezulta nu doar din inscrisurile depuse in dosarul cauzei, ci si din recunoasterea intimatului82.
131.Or, aplicand un principu statuat in jurisprudenta ECHR, (“cata vreme aceste asociatii au fost active, de o asemenea maniera, in chestiuni publice, ele trebuie sa dea dovada de un grad mai inalt de toleranta la critica …”83) si intimatul nu poate reclama o atingere adusa onoarei, demnitatii si dreptului la propria imagine, asumandu-si deliberat, prin criticile aduse altora84 si sustinerea unor importanti politicieni in lupta politica, dreptul de a fi criticat.
132.In speta, pe langa dreptul la onoare si reputatie, un alt drept subiectiv reclamat a fi fost incalcat se refera la imaginea reclamantului.
133.Rugam a se retine faptul ca, in legatura cu imaginea unei persoane sunt incidente prevederile art. 88 din Legea 8/1996, articol ce nu a fost invocat ca temei de drept, prin urmare aceasta chestiune solutionabila in baza altei legi excede obiectului cauzei.
134.Acest articol, cuprins in capitolul 11 al acestei Legi (intitulat “Protecţia portretului, a destinatarului corespondentei şi a secretului sursei de informare”) prevede aspecte85 aplicabile imaginii (portretului) unei persoane, or in speta nu s-a reclamat publicarea unor fotografii ale intimatului fara acordul sau.
135.Dealtfel, aceasta chestiune, a publicarii unor fotografii infatisand ipostaze ale vietii private a unor membri a unuei familii regale a facut obiectul deciziei ECHR pronuntata in cauza Van Hannover c. Germaniei, prin urmare, aceasta singura hotarare ECHR citata de instanta de fond, nu are relevanta in speta.
136.In cauza noastra nu am adus atingere vietii intime, private a intimatului, viata profesionala nefiind parte a vietii private, de familie, dimpotriva, avand caracter public.
137.In acest sens, al nesanctionarii criticilor aduse vietii publice sunt majoritatea hotararilor ECHR86.
138.In prezenta cauza, reclamantul intimat nici macar nu a evocat care sunt rezultatele concrete, efective ale faptelor pretins ilicite, singurul efect evocat87 fiind acela al mobilizarii efective a opiniei publice in sensul comentarii articolelor publicate.
139.Prin urmare, cum se poate observa din inscrisurile depuse in apel, mobilizarea opiniei publice a fost in sensul sprijinirii intimatului, reactiile au fost favorabile acestuia, efectele publicarii articolelor incriminate au fost pozitive, de partinire a intimatului si blamare a autorilor articolelor.
140.Prin acest sprijin al intimatului si sumedenia de articole publicate in favoarea acestuia, intimatul a castigat un plus de imagine, aspect ce dovedeste ca nu a suferit rezultate negative urmare a publicarii articolelor incriminate in speta noastra.
141.In referire la cuantumul prejudiciului, facem trimitere la mai multe decizii ale ECHR, in care s-a apreciat ca acordarea de despagubiri cu titlu de daune morale intr-un cunatum extrem de ridicat88 reprezinta o ingerinta nepermisa in libertatea de exprimare, cum si nivelul relativ ridicat al despagubirilor reprezinta de asemenea o ingerinta in libertatea de exprimare ce nu este necesara intr-o societate democratica. 89
142.Reamintim faptul ca ECHR acorda despagubiri banesti intr-un cuantum redus, o suma apropiata sumei acordate de prima instanta fiind acordata cu titlu de daune materiale si morale in cazul unei arestari nelegale, urmata de tortura in arest 90.
143.De asemenea, intr-o alta cauza91 s-a acordata suma de 5.000 euro cu titlul de daune morale pentru sanctionarea cu pedeapsa inchisorii a dreptului la exprimare, detentia durand mai mult de o luna.
144.Cu privire la cuantumul exorbitant al sumei acordate (150.000 RON) citam consideratiile prof.univ. Liviu Pop92, care afirma ca “asemenea sume trebuie sa aiba strict efecte compensatorii, fara a transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime”.
145.In referire la criteriile de cuantificare pe care le evoca intimatul93, desi corect preluate din literatura de specialitate, acestea sunt prezentate generic, neputand raspunde la intrebarea: “ce valoare efectiva a avut instanta in vedere cand a acordat aceasta suma? la ce e este aceasta suma raportata?“. Cumva este raportata la salariul jurnalistului, la salariul unui judecator, la salariul mediu pe economie sau la castiguri speculative?
146.Intrebarea este relevanta, avand in vedere faptul ca in final jurnalistii vor trebui sa suporte aceasta suma si nu editorul, care doar va avansa aceasta suma.
147.Dealtfel, aproape de acest cuantum (mai precis 100.000 RON) s-au acordat despagubiri cu titlu de daune morale pentru arestare nelegala pe perioade cuprinse intre 5 si 10 luni94.
148.Or, intimatul nu poate sa sustina ca prejudiciile sale au amploarea si intensitatea suferintelor incercate de cei privati de libertate in mod injust, pe mari perioade de timp.
149.In cazul in care se va ajunge la concluzia ca exista un prejudiciu, rugam sa se observe ca acesta a fost compensat, urmare a tuturor articolelor ce au cuprins o atitudine favorabila, de sustinere a intimatului si critica dura a autorilor articolelor incriminate.
150.Asa cum am aratat mai sus, a dezvoltat si Victor Roncea in motivele sale de apel, masura pronuntata este excesiva, atat din prisma cuantumului lipsit de rezonabilitate, exorbitant al sumei acordate, cat si prin perspectiva masurii nepatrimoniale pronuntate, de publicare a hotararii in 10 cotidiane si 5 reviste, care are de asemenea caracter exagerat.
151.Ceea ce prima instanta a acordat nu reprezinta o satisfactie echitabila, fata de faptul ca principiul general, al repararii (compensarii) in natura a prejudiciului suferit presupune ca acesta sa fie reparat (compensat) prin aceleasi mijloace prin care acesta a fost cauzat si numai daca aceasta compensare (reparare) nu este posibila se va compensa (repara) prin echivalent banesc.
152.Lasand la o parte faptul ca s-a dispus repararea (compensarea) prin echivalent a presupusului prejudiciu (nedovedit insa), cand se puteau pronunta masuri nepatrimoniale, acestea s-au si dispus, alaturi de repararea (compensarea) prin echivalent, simplele masuri nepatrimoniale depasind cu mult modalitatea in care s-au comis faptele pretins ilicite.
153.Nu in ultimul rand, publicarea hotararii are caracter ruinator, fata de costurile exorbitante ale publicarii unei hotarari in cincisprezece publicatii.
2.3.Cu privire la pretinsa legatura de cauzalitate.
154.Legatura de cauzalitate este doar afirmata de catre instanta de fond, in conditiile in care aceasta trebuia dovedita, neputand a fi prezumata.
155.Apreciem ca nu s-a dovedit ce anume prejudicii au produs faptele pretins ilicite, care dintre acestea au produs astfel de rezultate negative si care nu au produs efecte negative, in ce masura au produs efecte negative aceste fapte fata de alte fapte anterioare, constand in acuzatii de plagiat sau alte asemenea facute de terti inainte de aparitia articolelor incriminate etc.
156.Or, asa cum a decis ECHR95, atunci cand un prejudiciu produs96 nu i se poate imputa celui ce si-a exercitat dreptul la exprimare, sanctionarea acestuia nu se impune.
2.4.Cu privire la inexistenta vinovatiei civile
157.Avand in vedere faptul ca fapta a fost savarsita in exercitiul unui drept subiectiv si ca doar exercitarea abuziva a dreptului la exprimare (abuzul de drept) poate fi sanctionata, ar fi trebuit examinata pozitia psihica a apelantilor persoane fizice in exercitarea dreptului la exprimare97.
158.Ca atare, in cadrul vinovatiei civile singura atitudine psihica fata de fapta si urmarile sale ce atrage raspunderea delictuala in speta este intentia. In speta noastra, doar intentia directa sau indirecta va trebui retinuta pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, or, in sarcina apelantilor persoane fizice nu poate fi retinuta reaua-credinta (intentia) ci buna-credinta.
159.Desi s-a sugerat faptul ca cele expuse in articole nu au baza factuala reala si nici o argumentare logica a autorului lor, analiza documentelor ce au constituit baza documentare a demersului jurnalistic evidentiaza contrariul.
160.Facand trimitere chiar la forma de vinovatie a intentie in materia insultei si a calomniei98 (tot “delicte de presa” ca si cel reclamat in cauza), vom observa ca in speta nu se poate retine o astfel de pozitie subiectiva, intrucat ceea ce s-a evocat nu a fost nascocit, ci a avut un fundament solid, asa cum am detaliat in cadrul descrierii faptei fiecaruia dintre apelantii persoane fizice99.
161.In acest sens este si vasta jurisprudenta ECHR100 care arata ca ziaristul sau ziarul nu poate fi sanctionat pentru ceea ce altii au spus si jurnalistii au fost preluat si transmis publicului, prin intermediul ziarului.
162.Cu privire la judecatile de valoare ECHR a statuat ca: “proba veritatii este imposibila si cererea administrarii ei afecteaza continutul libertatii de opinie, care este unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 al Conventiei” (Lingens c. Austria)101, in cauza demonstrand, cu privire la faptele fiecaruia ca judecatile de valoare nu sunt excesive, deoarece nu sunt lipsite de orice fundament de fapt.102
163.Fata de faptul ca am dovedit, in referire la fiecare aspect considerat incriminator, faptul ca s-a avut in vedere o solida baza factuala, o sustinere logica si documentara, ceea ce s-a reclamat ca a fost scris de catre apelanti s-a evocat cu buna credinta, lipsind vinovatia.
3.CU PRIVIRE LA ATRAGEREA RASPUNDERII SC ZIUA SRL
164.Cu privire la fapta proprie ce se impută subscrisei, sustinand consideratiile expuse in motivele de apel (paginile 3-6) facem trimitere la acestea pentru admiterea apelului sub aspectul lipsei calitatii procesuale pasive a SC ZIUA SRL, aspect care, in cazul in care nu va fi calificat ca o exceptie, poate fi avut in vedere ca o aparare de fond.
165.Expunand si alte aspecte decat cele deja evocate in motivele de apel, invederam instantei faptul ca publicarea unor editoriale de catre directorul publicatiei “ZIUA” nu s-a realizat in calitatea sa de administrator al subscrisei, ci in calitatea sa de jurnalist, publicarea unui articol nereprezentand un act de decizie al organului de conducere al societatii, care sa atraga raspunderea societatii pentru fapta sa proprie.
166.În acest context se vădeşte că fapta proprie ce se impută subscrisei, respectiv publicarea unor materiale într-un ziar, adică acordarea posibilităţii unor jurnalişti de a se exprima prin intermediul unui ziar, este perfect legală pentru că are în vedere dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 alin. 2 din Constituţia României.
167.Astfel, societatea noastră se îngrijeşte ca să apară zilnic un material sub numele “ZIUA”, dând curs libertăţii de exprimare în limite constituţionale asumate de autori. Autorii sunt responsabili pentru scrierile lor, SC Ziua SRL neavând angajate persoane pentru supravegherea şi corectarea jurnaliştilor, în condiţiile în care “cenzura de orice fel este interzisă” potrivit atr. 30 alin. 2 din Constituţie. Noi nu putem în niciun fel cenzura opiniile autorilor care publică în ziarul nostru, în condiţiile în care noi i-am ales ca persoane oneste în care am văzut dorinţa de a-şi expune în mod corect gândurile, neputând să le corectăm lucrările ca în vremurile de şcoală.
168.Cu privire la răspunderea comitentului ce se impută subscrisei, mentionam ca intre subscrisa si autorii materialelor de presa incriminate nu pot exista raporturi de prepusenie, avand in vedere ca suntem in prezenta unui raport specific presei scrise.
169.Potrivit art. 1000 alin. 3 C.civ. comitentul raspunde “de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat.”. Pornindu-se de la ideea ca legea se refera la o raspundere pentru fapta prepusului “in functiile incredintate”, in literatura si in practica exista unanimitate de pareri in a se considera ca “ceea ce este definitoriu pentru calitatile de comitent si prepus este existenta unui raport de subordonare care isi are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare.
Din aceasta incredintare decurge posibilitatea pentru prima persoana – denumita comitent – de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea celeilalte persoane - denumita prepus - acesta din urma avand obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.
Acesta subordonare, sau altfel spus, acesta dependenta functionala a prepusului fata de comitent constituie nota caracteristica a raportului de prepusenie care atrage aplicarea dispozitiilor art. 1000 alin. 3 C.civ., bineinteles daca sunt intrunite conditiile generale si cele specifice ale raspunderii.” 103
170.Or, in conditiile in care “Cenzura de orice fel este interzisa”, editorul nu-i poate da jurnalistului directive obligatorii, in sensul de a scrie sau a nu scrie ceva, aceasta ingerinta in libertatea de exprimare fiind interzisa chiar prin Constitutie.
171.Precizam ca jurnalistii colaboreaza cu ziarele prin intermediul unor contracte de cesiune drepturi de autor. Astfel, jurnalistul scrie un articol şi îl transmite ziarului. Pe cale de consecinta, intre jurnalist si editorul ziarului nu exista relatie de subordonare (raport de prepusenie), ziaristul fiind cel care garanteaza si este singurul raspunzator pentru materialul propus. În speta, nu exista un contract intre subscrisa si autori prin care sa se fi comandat un subiect privindu-l pe intimatul reclamant, prin urmare faptele nu au fost savarsite in functiile ce le-au fost incredintate apelantilor persoane fizice.
172.Revenim si precizam ca nu editorul “comanda” un articol, ziaristul este cel care scrie articolul pe un anumit subiect, în funcţie de sursele pe care le are la dispoziţie şi de contextul domeniului în care scrie.
173.Prin urmare, in speta nu exista un raport de prepusenie intre subscrisa si jurnalistii parati, neexistand un raport de subordonare, subscrisa nefiind in situatia in care ar fi incredintat semnatarilor materialelor de presa “functia” de a scrie despre intimat sau de a scrie despre subiectele ce fac obiectul articolelor.
***
Pentru toate aceste motive solicitam admiterea apelului, in principal sa desfiintati hotararea atacata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, in subsidiar sa schimbati, in tot, sentinta apelata, in sensul respingerii actiunii introductive ca neintemeiata, respectiv sa schimbati in parte hotararea atacata, in sensul celor evocate in prezentele.
Cu cheltuieli de judecata.
Cu aleasa consideratie,
SC ZIUA SRL si Sorin Ştefan Roşca Stãnescu,
prin avocat George Papu
DOMNULUI PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI BUCURESTI
PS: Notele de subsol se dau doar la cerere :)
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA a V-a CIVILĂ
DOSAR NR. 14976/299/2007 apel
Termen: 12.05.2009
Pronunţare amânată la 19.05.2009
CONCLUZII SCRISE
Formulate de apelantul RONCEA VICTOR, prin care solicit instanţei admiterea apelului formulat, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Liiceanu Gabriel ca inadmisibilă, respectiv nefondată.
Pentru a vă pronunţa astfel, vă solicit să aveţi în vedere următoarele argumente.
MOTIVE
ÎN FAPT
Prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 23.07.2007, reclamantul Liiceanu Gabriel, prin avocat, a solicitat obligarea subsemnatului, a S.C. ZIUA S.R.L. (“Ziua”) şi a pârâţilor persoane fizice Roşca Stănescu Sorin Ştefan şi Spânu Ion, în solidar, la plata sumei de 300.000 lei cu tilu de daune morale. De asemenea, a mai solicitat reclamantul ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată pe cheltuiala noastră în primele 10 ziare ca răspândire, precum şi în publicaţiile “Dilema Veche”, “22”, “Observator Cultural”, “Idei în dialog” şi “România Literară” – în baza principiului reparaţiei integrale şi adecvate a prejudiciului.
Prin hotărârea apelată, instanţa de fond a admis în parte primul capăt de cerere, obligând pârâţii în solidar la plata unei sume de 150.000 lei, admiţând integral al doilea capăt de cerere.
Aşa cum am arătat în cuprinsul apelului formulat, soluţia instanţei de fond este criticabilă.
PRIMA Instanţa A FĂCUT o aplicare greşită a art. 1003 Cod civil, obligând în solidar pârâţii pentru pretinse fapte ilicite diferite CU AUTORI DIFERIŢI. Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiate pe art. 1003 C.civ.
Prima instanţa nu a făcut o apreciere în concret a fiecărei fapte pretins ilicite (arătate în mod distinct de reclamant la filele 4-9 din cerere), unde fiecărui pârât persoană fizică i se impută o anume faptă materială.
Reclamantul şi-a împărţit pretinsele fapte ilicite în fapte denumite calomnioase şi în fapte denumite injurioase, arătând în concret ce faptă anume consideră a fi calomnioasă/injurioasă şi arătând autorul.
Legătura de solidaritate nu ar fi putut să apară decât între autorul materialului de presă, publicaţie şi conducerea acesteia (pe care am denumit-o legătură pe verticală).
Legătura de solidaritate pe orizontală între pârâţii persoane fizice ar fi putut să apară numai în caz de coautorat al acestora în crearea materialului de presă pretins calomnios/injurios.
Cu menţiunea că pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan a fost chemat în judecată atât ca autor al unor materiale de presă cât şi în calitate de organ de conducere al pârâtei persoane juridice.
Pe cale de consecinţă, între afirmaţia invocată de reclamant „intelectual roşu (Victor Roncea, Ziua, 1 martie 2007)” şi pârâtul Spânu Ion nu poate să existe solidaritate.
Idem în ceea ce priveşte afirmaţiile legate de plagiat, legate de reclamant de pârâtul Spânu Ion şi pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan (în calitate de autor de presă). Idem în ceea ce mă priveşte pe mine.
Este evident faptul că instanţa de fond a gestionat deficitar această cauză, concluzionând existenţa unei solidarităţi pe orizontală.
Instanţa de fond a considerat că există un singur delict, respectiv ades repetata „campanie de presă”.
Existenţa acestei campanii de presă a reprezentant un aspect nedovedit de reclamant dar însuşit ca atare de instanţă, în condiţiile în care au existat un număr de fapte clar determinate.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze distinct fiecare faptă – legătură de cauzalitate – prejudiciu – vinovăţie, pentru fiecare faptă în parte, stabilind eventual existenţa unei solidarităţi în condiţiile art. 1003 Cod civil numai pe verticală, între autorul articolului incriminat şi publicaţie.
În acest fel nu s-ar fi ajuns la încălcarea art. 998-999 Cod civil, prin aceea că se repară un prejudiciu de către o altă persoană, nu de către persoana care l-ar fi săvârşit.
Având în vedere că reclamantul a imputat pârâţilor o seamă de afirmaţii specifice, cred că prima instanţă ar fi trebuit să discearnă cu atenţie asupra metodei de reparaţie propuse de reclamant, respectiv asupra solidarităţii tuturor pârâţilor.
Apreciez prin urmare că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, subsemnatul neputând răspunde în solidar decât eventual cu ziarul Ziua pentru afirmaţiile publicate sub semnătura mea în acesta din urmă.
În ceea ce îl priveşte pe pârâtul Spânu Ion, ar fi nelegal ca acesta să răspundă pentru o faptă ilicită ce îmi va fi eventual mie imputată.
Cu atât mai mult este nelegal să răspund eu pentru afirmaţiile de plagiat, pe care nu le-am făcut.
Pentru aceste motive am invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Îmi menţin punctul de vedere conform căruia excepţia este de ordine publică, putând fi invocată în faţa instanţei de apel; în subsidiar solicit ca aceste argumente să fie avute în vedere şi ca argumente în sensul netemeiniciei cererii.
HOTÂRÂREA PRIMEI INSTANŢE NU ESTE MOTIVATĂ
În considerentele sentinţei civile apelate, instanţa a făcut simple afirmaţii, ce nu pot fi reţinute drept o motivare care să îndreptăţească felul în care a avut loc dezlegarea pricinii.
Consider că instanţa de fond nu a motivat în nici un fel relaţia faptă ilicită – prejudiciu – legătură de cauzalitate – vinovăţie.
Aceste argumente le-am adus pe larg în cuprinsul motivelor de apel, le menţin şi nu mai insist în cuprinsul prezentelor concluzii scrise.
Mai arăt doar faptul că, prin întâmpinarea formulată faţă de motivele mele de apel, reclamantul a arătat în concret ce fel de analiză ce ar fi trebuit să existe într-o hotărâre judecătorească riguros motivată. A se vedea în acest sens întâmpinarea depusă de acesta, respectiv filele 3 – 10.
Pe acest aspect, consider nemotivată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte fapta ilicită, existenţa şi întinderea prejudiciului şi legătura de cauzalitate.
O a doua chestiune o reprezintă faptul că prima instanţa nu motivează deloc acordarea integrală a celui de al doilea petit al cererii, deşi acesta reprezintă un al doilea petit, o pretenţie distinctă, ce ar putea fi asimilată unei a doua reparaţii a pretinsului prejudiciu.
Şi acest petit ar fi trebuit circumstanţiat aceloraşi elemente, respectiv faptă, prejudiciu (existenţă şi întindere), legătura de cauzalitate, vinovăţie.
Prima instanţa nu a făcut nici o apreciere asupra felului în care această măsură reparatorie solicitată de reclamant ar putea duce la repararea integrală şi adecvată a pretinsului prejudiciu, după cum reclamantul a afirmat în cuprinsul cererii sale.
Şi, în fine, o a treia chestiune o reprezintă aşa numita campanie de presă.
Nu există în cuprinsul hotărârii apelate o motivare convingătoare, un raţionament al judecătorului care să justifice folosirea acestei sintagme în cuprinsul motivării hotărârii şi, pe cale de consecinţă, a reţinerii solidarităţii între totalitatea pârâţilor.
Deşi campania de presă invocată (şi nedovedită) de reclamant a constituit elementul de bază pentru care s-a admis cererea reclamantului, iar pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata unei sume consistente, admitându-se integral şi al doilea petit al cererii.
Existenţa unei campanii de presă a fost o simplă alegaţie a reclamantului, nedovedită, ades repetată şi pe care instanţa şi-a însuşit-o.
Această pretinsă “recunoaştere” de purtare a unei campanii de presă însă nu există.
Singurele probe pe care le-a invocat instanţa de fond au fost răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan, cât şi răspunsul la interogatoriu dat de ZIUA (ambele menţionate la fila 3 a hotărârii), unde nu se regăseşte acest element.
Or, această motivare succintă şi probele administrate în cauză nu fundamentează soluţia primei instanţe, în condiţiile în care pretinsa campanie de presă purtată de pârâţi nu a fost recunoscută de aceştia, iar pârâţii au acţionat concertat doar în opinia reclamantului.
În realitate, reclamantul impută fapte distincte şi care pot să atragă numai o eventuală răspundere delictuală a fiecăruia dintre pârâţi pentru fiecare dintre faptele imputate. În nici un caz nu se poate atrage o răspundere solidară a pârâţilor, deoarece în acest caz s-ar consacra răspunderea pentru fapta altuia în condiţiile art. 998-999 Cod civil.
Nici probele administrate în faţa instanţei de apel nu pot fundamenta existenţa unei campanii de presă, ce ar fi fost purtată în mod concertat de subsemnatul şi ceilalţi apelanţi împotriva intimatului.
PRIMA INSTANŢA INSTANŢĂ A FĂCUT ÎN MOD GREŞIT APLICAREA ART. 998-999 COD CIVIL. CEREREA FORMULATĂ DE RECLAMANT ESTE NEÎNTEMEIATĂ.
Temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului l-a constituit art. 998-999 C.cIv.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba şi/sau suferinţa să fie reală; cât priveşte fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare; în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct şi nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, ar trebui dovedit faptul că s-ar fi fi acţionat cu depăşirea limitelor bunei credinţe.
În ceea ce priveşte obiectul prezentei cauze, respectiv reparaţia unui pretins prejudiciu moral, instanţei îi revine dificila sarcină de a cuantifica acest prejudiciu; dificultatea este sporită de faptul că în cauză avem pluralitate de pârâţi şi multitudine de fapte generatoare de prejudiciu.
Menţin consideraţiile teoretice pe care le-am făcut pe acest aspect prin motivele de apel.
În speţă, reclamantul nu a arătat în concret în ce ar fi constat prejudiciul suferit, mulţumindu-se să afirme că a fost prejudiciat în mod grav.
Pe cale de consecinţă, cred, ar fi trebuit să revină instanţei de fond delicata sarcină de a stabili astfel de criterii, în funcţie de specificul acestui caz. Or, întrucât instanţa de fond nu a făcut-o, revine instanţei de apel această sarcină.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de către reclamant, reparaţia cerută, în sumă de 300.000 lei a fost disproporţionat de mare faţă de aceea că el nu a oferit elemente pentru probarea existenţei unui prejudiciu cert, şi nici elemente pentru cuantificarea întinderii acestuia. Suma de 150.000 lei stabilită de prima instanţă este la rândul ei disproporţionat de mare în condiţiile în care nici aceasta nu a stabilit aceste elemente.
Formularea şi celui de al doilea capăt de cerere duce la depăşirea cu mult a unei reparaţii integrale a pretinsului prejudiciu
Deşi acest petit a fost acordat integral, astfel cum s-a solicitat, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel măsura dispusă.
Cred că reclamantul s-a folosit de acest procedeu (solicitarea ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată într-un număr de 10 ziare de largă circulaţie, plus un număr de reviste culturale) pentru a influenţa aprecierea instanţei faţă de elementul cheie al cauzei: dovedirea existenţei şi stabilirea întinderii pretinsului prejudiciu.
Am dat ca argument faptul că, după cum într-o oglindă concavă sau convexă, imaginea apare fie mai mare fie mai mică decât în realitate, tot astfel formularea celui de al doilea petit al acţiuni a avut menirea de a influenţa convingerea judecătorului faţă de proporţiile pretinsului prejudiciu şi faţă de primul petit al acţiunii.
Am dat şi exemplu o altă cauză ce a avut ca obiect cererea de reparaţie integrală a unui prejudiciu: A a cerut instanţei să îl oblige pe B să repare un acoperiş pe care acesta îl stricase. Ar fi fost absurd ca, în virtutea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, A să ceară instanţei ca B să îi repare de 10 ori acoperişul!
Revenind la cauza de faţă, apreciez în continuare ca fiind disproporţionată această solicitare a reclamantului, dat fiind că pretinsa faptă ilicită s-a produs în paginile unui singur ziar.
Reclamantul a susţinut că, dat fiind faptul că instrumentul prin care acest prejudiciu moral a fost cauzat a fost presa, tot prin intermediul presei el poate fi reparat în mod adecvat. Intr-adevăr, „presa” în acest caz a constituit-o ziarul ZIUA. Preluând mót-a-mót pretenţia pârâtului, întrucât prejudiciul s-ar fi cauzat prin intermediul ziarului ZIUA, reparaţia adecvată ar trebui oferită tot prin acest instrument. În opinia mea, restul de 9 ziare de largă circulaţie şi 5 reviste culturale reprezintă aplicarea unui eventual nou principiu de drept, acela al „reparaţiei excesive a prejudiciului suferit”. Din fericire însă, un asemenea principiu nu există, iar instanţa de fond ar fi trebuit, în cadrul efortului de a determina existenţa şi întinderea prejudiciului, să cenzureze şi acest aspect.
Menţin şi celelalte argumente invocate în cuprinsul motivelor de apel cu privire la acest aspect, inclusiv argumentul că, în acest context, măsura dispusă are mai degrabă un caracter punitiv decât reparatoriu.
Şi un ultim argument, legat de natura faptei ilicite care, aşa cum am arătat, reclamantul-intimat a catalogat-o drept calomnioasă si/sau insultătoare.
La momentul la care instanţa de apel va analiza existenţa elementelor necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a subsemnatului faţă de afirmaţiile făcute vis-a-vis de reclamant, am rugămintea să fie avute în vedere şi prevederile 207 Cod penal, precum şi probele administrate în faza de apel a cauzei.
ÎN CONCLUZIE, pentru motivele arătate, vă solicit admiterea apelului formulat, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Liiceanu Gabriel ca inadmisibilă, respectiv nefondată.
ÎN DREPT: art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 Cod de procedură civilă; art. 2821 Cod de procedură civilă; art. 998, 999, 1003 Cod civil, precum şi toate normele şi principiile de drept invocate în cuprinsul prezentului apel.
Cu consideraţie,
RONCEA VICTOR
Prin Tuca & Zbarcea Asociatii
Note:
Mentionez şi faptul că, in concluziile orale puse în faţa instanţei de apel de apărătorul reclamantului, acesta s-a referit în mod constant la „apelanţi”, „susţinerile apelanţilor” etc., încercând să acrediteze astfel o solidaritate faptică a apelanţilor, fără însă a face explicit vreo afirmaţie despre solidaritatea acestora sau pretinsa campanie de presă.
Aşa cum a făcut-o reclamantul-intimat prin întâmpinarea depusă faţă de apelul meu.
Folosirea acestuia argument nu trebuie să conducă la idea că cele învederate de intimat prin întâmpinare ar fi şi corecte. Instanţa nu ar trebui să îşi însuşească argumentele părţii, ci să se pronunţe trecând argumentele părţilor prin filtrul propriei judecăţi şi cu aplicarea corectă a normei legale.
“Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisiblă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta pentru care s-a făcut proba verităţii nu cosntituie infracţiunea de insultă sau calomnie”.
Vezi si http://victor-roncea.blogspot.com/search?q=liiceanu
Vezi si Civic Media
Posts
