Europa isi verifica punctele cardinalede Corneliu Vlad
Feluriti comentatori sau , ma rog, asa cum se considera dansii, de tipul, mai nou, al autorilor de la revista italiana “Limes” sau rusul Aleksei Eliseev, se grabesc sa bage Romania in tabara antirusa. E o apreciere superficiala si abuziva, de fapt e o etichetare neargumentata. Iar faptul e posibil, nu in ultimul rand, si din cauza ca lumea de dupa razboiul rece (sau, mai riguros spus, de dupa dezmembrarea URSS si aparitia asa-zisei “Noi Europe”) intarzie sa se restructureze.
Daca omenirea de dupa cel de al doilea razboi mondial s-a reconfigurat surprinzator de repede, in numai cativa ani, in Vest si Est, acum asistam la o situatie cu totul diferita. Dupa doua decenii de cautari si confuzii, relatia SUA-UE-Rusia continua sa pacatuiasca prin imprecizie si imprevizibilitate, iar componenta Europa Unita este cea mai incoerenta si mai greu de fixat intr-o definitie. Fiecare dintre statele europene se pozitioneaza distinct (si bilateral) fata de Washington si Moscova (de parca n-ar fi toate membre si ale NATO, si ale UE) , iar aceste diferentieri tind sa se accentueze. Intre Europa occidentala si cea central-rasariteana nuantele sunt tot mai pronuntate, iar aceste tendinte deosebitoare se prelungesc si adancesc si in interiorul “Noii Europe” (formula americana tot mai improprie, caci tot mai departe de realitati).
Studiul pe 2009 al institutiei americane German Marshall Fund (GMF) atesta cifric fluiditatea peisajului geopolitic european al clipei. Sondajul GMF arata, de pilda, ca “imaginea, in randul populatiei, a unei Europe Centrale si de Est rusofobe si a unei Europe de Vest rusofile nu s-a regasit in studiul Transatlantic Trends 2009”, rezuma “The New York Times” .
Asupra relatiilor UE (si Romaniei in particular) cu Rusia , asa cum reies ele din acest studiu, ne vom opri si noi aici.
Europa Unita are de rezolvat , pe aceasta relatie, o ecuatie: eforturi pentru extinderea in continuare a NATO, iar prin aceasta ostilizarea relatiilor cu Moscova, sau eforturi pentru stabilizarea energetica (si nu numai) a Europei printr-o cooperare extinsa cu Rusia?
Pozitia vesteuropenilor este mai clara: cei mari (Germania, Franta, Italia, Spania) sunt cei mai deschisi “prorusi”, iar lor li se alatura si partenerii mai mici din vestul continentului (Marea Britanie continua sa ramana traditionalul electron liber ce face piruete mai degraba prin apropierea SUA).
In Est, lucrurile sunt mai greu de prins intr-o formula. Polonia si tarile baltice sunt (cel putin) reticente fata de Rusia, unii incearca sa bage in aceasta tagma si Romania, in timp ce state ca Slovacia, Ungaria, Bulgaria (si desigur Serbia) gasesc formule fericite de coexistenta si conlucrare cu fostul lor mare aliat.
Pozitia Romaniei raportata la Rusia este, in sfarsit, mai subtil nuantata in studiul GMF decat o prezinta cu insistenta diversele formulari ventilate de catava vreme care ne pun, cum spuneam, in tabara rusofobilor. Sa lasam deoparte exprimarile oficiale abrazive fata de Rusia, de care se face atata caz, pentru a consemna constatarile studiului GMF , intemeiate, cum spuneam, pe sondaje de opinie. (Americanii nu au neaparat cei mai subtili politicieni si diplomati, dar politologi si autori de sondaje de opinie, da.)
Iata ce spune studiul: Romania a fost una dintre tarile cele mai reticente (38 la suta) in privinta aplicarii de presiuni diplomatice Rusiei pentru ca aceasta sa-si tina angajamentele de livrari energetice altor state. Si: Romania a sprijinit, de departe, cel mai mult (75 la suta), o cooperare energetica sporita cu Rusia, “chiar in conditiile in care guvernarea de la Moscova ramane nedemocratica”.
E obligatoriu de precizat ca, in acest studiu, prin Romania nu se intelege Bucurestiul oficial (cel care, de exemplu, se fereste de proiectul South Stream sau de altele propuse de rusi, ca de dracul), este vorba de romani, de cei ce au participat la sondaj. Constatarile studiului se refera la perceptia romanului de rand asupra Rusiei, nu la linia oficiala. Ceea ce ne face sa credem ca politica Romaniei fata de Rusia trebuie sa tina seama de dezideratul popular majoritar, sa actioneze in sensul lui si sa aplice actualei linii corectivele necesare pentru o abordare sincera, necrispata, deschisa, imaginative, a dialogului cu Rusia. Formula “relatii pragmatice cu Rusia” , de care se se folosesc pana la abuz demnitarii de la Bucuresti cand se refera la Rusia, din comoditate, incompetenta, lipsa de imaginatie sau ipocrizie , este paguboasa, nu a dus si nu poate duce la nimic bun.
Revin la studiu. El mai observa si altceva interesant: romanii au o viziune deloc simplista si in ce priveste relatiile cu Statele Unite. Ei raman, in continuare, cei mai “proamericani” in aceasta parte de lume, dar se entuziasmeaza (ca si polonezii) cel mai putin la prestatia prezidentiala de pana acum a lui Barack Obama (doar cu 14 la suta il apreciaza romanii mai mult decat pe Bush, fata de 90 la suta – germanii, 77 la suta – francezii, 64 la suta – italienii etc.).
Suntem, asadar, cei mai proamericani, dar nu si printre rusofobii cei mai virulenti, vrem relatii mai bune si extinse si cu Statele Unite, si cu Rusia. Am fi oare, prin aceasta, oportunisti? Mai degraba e vorba de valorificarea oportunitatilor pe care le pot oferi si Rusia, si SUA. Deci, oportunitati, nu oportunism.
Prea multe citate memorabile din fostul presedinte George W. Bush nu prea sunt de dat, dar metafora lui, ca Romania trebuie sa fie o punte intre Rusia si Occident, merita a fi retinuta. Dar o punte nu in sensul ca toata lumea trebuie sa tropaie pe ea dintr-un sens intr-altul, sa o calce in picioare de la Vest la Est si invers.
Daca omenirea de dupa cel de al doilea razboi mondial s-a reconfigurat surprinzator de repede, in numai cativa ani, in Vest si Est, acum asistam la o situatie cu totul diferita. Dupa doua decenii de cautari si confuzii, relatia SUA-UE-Rusia continua sa pacatuiasca prin imprecizie si imprevizibilitate, iar componenta Europa Unita este cea mai incoerenta si mai greu de fixat intr-o definitie. Fiecare dintre statele europene se pozitioneaza distinct (si bilateral) fata de Washington si Moscova (de parca n-ar fi toate membre si ale NATO, si ale UE) , iar aceste diferentieri tind sa se accentueze. Intre Europa occidentala si cea central-rasariteana nuantele sunt tot mai pronuntate, iar aceste tendinte deosebitoare se prelungesc si adancesc si in interiorul “Noii Europe” (formula americana tot mai improprie, caci tot mai departe de realitati).
Studiul pe 2009 al institutiei americane German Marshall Fund (GMF) atesta cifric fluiditatea peisajului geopolitic european al clipei. Sondajul GMF arata, de pilda, ca “imaginea, in randul populatiei, a unei Europe Centrale si de Est rusofobe si a unei Europe de Vest rusofile nu s-a regasit in studiul Transatlantic Trends 2009”, rezuma “The New York Times” .
Asupra relatiilor UE (si Romaniei in particular) cu Rusia , asa cum reies ele din acest studiu, ne vom opri si noi aici.
Europa Unita are de rezolvat , pe aceasta relatie, o ecuatie: eforturi pentru extinderea in continuare a NATO, iar prin aceasta ostilizarea relatiilor cu Moscova, sau eforturi pentru stabilizarea energetica (si nu numai) a Europei printr-o cooperare extinsa cu Rusia?
Pozitia vesteuropenilor este mai clara: cei mari (Germania, Franta, Italia, Spania) sunt cei mai deschisi “prorusi”, iar lor li se alatura si partenerii mai mici din vestul continentului (Marea Britanie continua sa ramana traditionalul electron liber ce face piruete mai degraba prin apropierea SUA).
In Est, lucrurile sunt mai greu de prins intr-o formula. Polonia si tarile baltice sunt (cel putin) reticente fata de Rusia, unii incearca sa bage in aceasta tagma si Romania, in timp ce state ca Slovacia, Ungaria, Bulgaria (si desigur Serbia) gasesc formule fericite de coexistenta si conlucrare cu fostul lor mare aliat.
Pozitia Romaniei raportata la Rusia este, in sfarsit, mai subtil nuantata in studiul GMF decat o prezinta cu insistenta diversele formulari ventilate de catava vreme care ne pun, cum spuneam, in tabara rusofobilor. Sa lasam deoparte exprimarile oficiale abrazive fata de Rusia, de care se face atata caz, pentru a consemna constatarile studiului GMF , intemeiate, cum spuneam, pe sondaje de opinie. (Americanii nu au neaparat cei mai subtili politicieni si diplomati, dar politologi si autori de sondaje de opinie, da.)
Iata ce spune studiul: Romania a fost una dintre tarile cele mai reticente (38 la suta) in privinta aplicarii de presiuni diplomatice Rusiei pentru ca aceasta sa-si tina angajamentele de livrari energetice altor state. Si: Romania a sprijinit, de departe, cel mai mult (75 la suta), o cooperare energetica sporita cu Rusia, “chiar in conditiile in care guvernarea de la Moscova ramane nedemocratica”.
E obligatoriu de precizat ca, in acest studiu, prin Romania nu se intelege Bucurestiul oficial (cel care, de exemplu, se fereste de proiectul South Stream sau de altele propuse de rusi, ca de dracul), este vorba de romani, de cei ce au participat la sondaj. Constatarile studiului se refera la perceptia romanului de rand asupra Rusiei, nu la linia oficiala. Ceea ce ne face sa credem ca politica Romaniei fata de Rusia trebuie sa tina seama de dezideratul popular majoritar, sa actioneze in sensul lui si sa aplice actualei linii corectivele necesare pentru o abordare sincera, necrispata, deschisa, imaginative, a dialogului cu Rusia. Formula “relatii pragmatice cu Rusia” , de care se se folosesc pana la abuz demnitarii de la Bucuresti cand se refera la Rusia, din comoditate, incompetenta, lipsa de imaginatie sau ipocrizie , este paguboasa, nu a dus si nu poate duce la nimic bun.
Revin la studiu. El mai observa si altceva interesant: romanii au o viziune deloc simplista si in ce priveste relatiile cu Statele Unite. Ei raman, in continuare, cei mai “proamericani” in aceasta parte de lume, dar se entuziasmeaza (ca si polonezii) cel mai putin la prestatia prezidentiala de pana acum a lui Barack Obama (doar cu 14 la suta il apreciaza romanii mai mult decat pe Bush, fata de 90 la suta – germanii, 77 la suta – francezii, 64 la suta – italienii etc.).
Suntem, asadar, cei mai proamericani, dar nu si printre rusofobii cei mai virulenti, vrem relatii mai bune si extinse si cu Statele Unite, si cu Rusia. Am fi oare, prin aceasta, oportunisti? Mai degraba e vorba de valorificarea oportunitatilor pe care le pot oferi si Rusia, si SUA. Deci, oportunitati, nu oportunism.
Prea multe citate memorabile din fostul presedinte George W. Bush nu prea sunt de dat, dar metafora lui, ca Romania trebuie sa fie o punte intre Rusia si Occident, merita a fi retinuta. Dar o punte nu in sensul ca toata lumea trebuie sa tropaie pe ea dintr-un sens intr-altul, sa o calce in picioare de la Vest la Est si invers.
comenteaza un cititor interviul luat amabasadorului Iranului in Romania, Hamid Reza Arshadi, care spune: "Exista o distanta considerabila intre Iran si Marea Neagra. Toate motivele de ingrijorare sunt insa ale Rusiei. Noi nu dorim sa avem vreun amestec in situatia politica interna a vreunei tari. Anumite voci sustin insa ca instalarea acestui scut anti-racheta in Europa de Est reprezinta o reactie la amenintarile Iranului sau ale Coreei de Nord. Dar pentru orice analist politic real acest lucru este foarte amuzant. Pentru ca nu exista nici un motiv ca vreuna din tarile acuzate sa atace un stat din aceasta zona a Europei. Multe state ale lumii se impotrivesc acestui sistem de monopolaritate si, de aceea, probabil ca Rusia nu vrea ca cel mai important concurent al ei, Statele Unite, sa se apropie atat de mult de granitele sale. Este un alt exemplu de conflict care poate aparea intre marile puteri. Ramane la latitudinea autoritatilor romane sa hotarasca, in functie de interese, cum sa actioneze si sa colaboreze cu partile implicate."
Posts
