Thursday, June 11, 2009

EMINESCU si misterele mortii sale, la NASUL Radu Moraru de la B1TV, la 120 de la uciderea romanului absolut, descalcita de profesorul NAE GEORGESCU

MAICA ECATERINA transmite pe site-ul sau, LIVE, conferinta DICTATURA SI MARTIRAJ de la Suceava, ACUM, la adresa http://maicaecaterina.ro/article/74/conferinta-live-suceava-11-iunie-2009 sau http://www.justin.tv/ortodoxie
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Invitaţii mei cu siguranţă au ce să spună despre un subiect atât de important al istoriei europene aş spune, nu doar al istoriei româneşti. Vi-i prezint, îi las să vorbească, nu spun nimic toată emisiunea, şi la sfârşit veţi trage concluziile. Domnul doctor Napoleon Săvescu, Cristian Aldea Teodorovici, fiul Doinei şi al lui Ion Aldea Teodorovici, un debut la emisiunea „Naşul” şi domnul Nae Georgescu, scriitor, profesor universitar doctor, autorul unor cărţi foarte interesante. Una din ele e legată de boala şi moartea lui Mihai Eminescu. A doua ediţie va apărea probabil în aceste zile. Am zis să intrăm în atmosferă, şi colegii mei au ales o piesă foarte frumoasă. Hai să urmărim această piesă. E o chestiune tehnică. Viruşii de la concurenţă au intrat pe post. Hai să vedem acum. Am revenit. Nu a fost exact ce mi-aş fi dorit. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Cert este că sunt doi oameni pe care i-am iubit foarte mult, doi oameni care l-au cântat pe Mihai Eminescu. Şi ei au avut o moarte misterioasă pentru noi. Tu ţi-ai explicat-o vreodată? Ştii mai multe?
Cristian Aldea Teodorovici: Am avut doar vise ciudate. Se făcea că au trecut printr-un foc. Era o simbolică. Singura chestie mai ciudată a fost un telefon pe care bunica mea l-a primit. Ea a început să facă investigaţii mai serioase. A fost un telefon la care i s-a spus că dacă ţine la viaţa mea ar trebui să se lase. Cam asta a fost tot.
Nae Georgescu: Dar acest tip de accident se experimentează? Pentru că mor cei din spate şi cei din faţă se salvează.
Cristian Aldea Teodorovici: Da. A fost o chestie ciudată.
Nae Georgescu: Au mai fost accidente similare?
Radu Moraru: Eu nu am mai auzit de asemenea accidente în care cei din spate mor, cei din faţă trăiesc.
Cristian Aldea Teodorovici: Şi mai sunt câteva subiecte. Nu le-a fost acordat primul ajutor. Mama a murit pentru că nu i-au fost administrate preparate antidurere sau cam aşa.
Radu Moraru: Îngrozitor! Vorbim de Mihai Eminescu. S-au spus foarte multe poveşti. Şi noi, românii, l-am omorât în fel şi chip pe Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Da. Sunt Zilele Eminescu şi într-un fel e bine că mai vorbim din când în când de Mihai Eminescu. El este foarte vast. E cel mai publicat scriitor român, cel mai comentat scriitor român. Sunt biblioteci întregi cu cărţi despre Eminescu. Deci este, în primul rând, o informaţie de parcurs. Este apoi arhiva cu imagini a lui Eminescu, imagini din cărţi, din mass-media. Este apoi propaganda pentru sau împotriva lui Mihai Eminescu. Foarte mult de spus.
Radu Moraru: Aş vrea să îl întreb pe domnul doctor Napoleon Săvescu, cel care e autorul unui mare eveniment. Duminică sunteţi aşteptaţi cu toţii în Parcul Herăstrău, la Teatrul de Vară, Eminescu Show, la orele 16. De ce Eminescu?
Napoleon Săvescu: Pe 15 iunie se împlinesc 120 de ani de la moartea lui. Mihai Eminescu nu e numai poetul neamului, nu e numai ziaristul care ne-a ajutat să înţelegem fenomenele din timpul lui cu privire la politica ţării. E politicianul care a suferit primul repercusiunile gândirii sale, care a fost împotriva celei de atunci. Mă refer, împotriva a ce dorea regele Carol să se întâmple.
Radu Moraru: Deci era un opozant?
Napoleon Săvescu: Eu aş putea spune că am iniţiat această mişcare dacologică. Faptul că îl comemorăm pe Mihai Eminescu se datorează faptului că el a spus: „În România, totul trebuie dacizat”. Opera lui cuprinde foarte multe subiecte cu privire la daci, geţi şi această perioadă istorică. Dintr-o dată am dorit ca Mihai Eminescu să fie cel care îl comemorăm şi ne-a fost teamă că Ministerul Culturii, Academia vor fi mult mai puternici. Am descoperit că suntem aproape singurii care îl comemorăm.
Radu Moraru: E criză economică.
Napoleon Săvescu: Absolut. Asta se va întâmpla nu numai în Herăstrău. Fundaţii ale Reînvierii Daciei îşi aduc contribuţia la acest eveniment. Trebuie să îi mulţumesc directorului Teatrului de Comedie, domnului Alexandru Arşinel, care ne ajută, Primăriei Capitalei, domnului George Constantin Păunescu şi tuturor celor care se luptă ca acest eveniment să fie un succes.
Radu Moraru: Deci duminică, la ora 16 sunteţi invitaţi.
Napoleon Săvescu: În plus, la Cercul Militar se deschid uşile pentru cei care vor să fie prezenţi la Congresul de Dacologie cu acest subiect, Eminescu. Iar marţi, la Odeon vom continua acest congres.
Radu Moraru: Ajungem la subiectul de astăzi. S-au lansat multe zvonuri despre moartea, boala lui Mihai Eminescu. Ştim că este un articol în presa vremii, în care se vorbeşte de un atac la adresa lui Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Da. Dar mai întâi să vă spun de acest an 2009. Deci acum sunt 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, dar mai sunt 100 de ani de la 1909, când e prima mare campanie pro-Mihai Eminescu. Şi după câte ştiu eu, la Dumbrăveni se organizează o serbare destul de importantă, la Bacău, la Bârlad şi mai ales la Galaţi.
Radu Moraru: Cam târziu s-au prins ai noştri.
Nae Georgescu: Au trebuit 20 de ani. E un moment semnificativ. Atunci se punea şi prima problemă a imaginii, cum îl înţelegem, cum îl percepem, cum îl lăsăm. Anul 1909 a fost un an de polemică cumplită pe tema ziaristicii eminesciene. Nicolae Filipescu, redactor la Epoca, primul eminescian politic al nostru, aduce în actualitate... el e un personaj de legendă, a înfiinţat Şcoala de ofiţeri. E cel care a impulsionat armata română în primul război. Din păcate, nu a avut norocul să treacă de primul război. A fost un mare patriot. E primul eminesciolog. România revendică, în 1909, activitatea politică a lui Mihai Eminescu. Publică masiv textele lui Mihai Eminescu. I se răspunde în ziarele liberale şi se iscă o polemică de toată frumuseţea, pe Mihai Eminescu – gazetar. Este o polemică care se duce şi astăzi.
Radu Moraru: Dar hai să ne întoarcem la acel moment.
Napoleon Săvescu: Trebuie să ştiţi că atunci România nu era România de astăzi. Abia se uniseră două dintre vechile provincii ale vechii Dacii: Moldova şi Valahia. Transilvania încă nu venise la patria-mamă. Mihai Eminescu a fost un adevărat luptător pentru a aduce românii din Transilvania alături de noi. A înfiinţat Societatea Carpaţi, care a militat pentru asta. El a călcat în picioare nu numai decizia lui Titu Maiorescu, care dorea să îi părăsească pe românii din Transilvania, dar şi pe Carol I. I-a antagonizat astfel încât la un moment dat au fost nişte probleme politice naţionale. Pentru 48 de ore, României i s-a declarat război de către Germania, totul din cauza lui Mihai Eminescu. În acel moment, Titu Maiorescu a hotărât că Eminescu trebuie să fie eliminat. Dacă i-a spus asta Carol I, nu ştiu.
Radu Moraru: Eliminat, în ce sens?
Napoleon Săvescu: Să dispară din viaţa politică, pentru că el era cel urmărit de spionii Austro-Ungariei.
Nae Georgescu: Lucrurile sunt foarte nuanţate. Se poate discuta şi aşa, dar aş vrea să intrăm în miezul lor. E vorba de destinul României. A fost un moment politic foarte important, un moment de alegere, ori, ori. Acest ori politic ne-a adus la prosperitate.
Radu Moraru: Şi Mihai Eminescu a pus în pericol prosperitatea?
Nae Georgescu: Nu Eminescu, sau nu numai el. Dar în contextul acestei alegeri politice, au fost şi multe opoziţii. A trebui să se aleagă: mergem cu Franţa sau cu Germania. Şi cei care au fost împotrivă au căzut victime. Dar aceste lucruri trebuie argumentate, dar nu sunt duse până la capăt.
Radu Moraru: Ştiu, dar întrebarea multora este dacă el a fost ajutat să moară, a fost împins?
Nae Georgescu: Ce vorbim noi acum s-a întâmplat în 1883, începutul declinului. Pentru Mihai Eminescu urmează 6 ani de zile foarte grei. De-aia eu am numit cartea „Moartea şi zile”. Aşa se spunea în epocă.
Radu Moraru: Care e ziua respectivă? 28 iulie 1883.
Nae Georgescu: Acum se cam rup relaţiile diplomatice. Acum Austro-Ungaria cere reparaţii, Germania face presiuni, acum se fac nişte expulzări. Este expulzat Emil Gally fără motivaţii, pierde avere. Şi tot în aceeaşi zi noi ştim că a înnebunit Mihai Eminescu. În această ziuă s-au petrecut şapte evenimente. Societatea Carpaţi a fost desfiinţată cu mână militară, s-au făcut întruniri politice la casa lui Stătescu, pentru că Guvernul era în concediu. Monitorul Oficial transmite ştiri despre pretenţiile Austro-Ungariei. E o zi politică foarte înfierbântată. Şi căderea lui Eminescu se inseriază acestor măsuri ale statului. Deci căderea lui Mihai Eminescu nu e tocmai o boală, e o consecinţă a acestor evenimente politice.
Radu Moraru: Dar el a fost ridicat de poliţie în ziua respectivă, seara?
Nae Georgescu: Deci nu într-o zi, toate aceste trei zile, 24, 25, 26, 27 e vorba de 4 zile în care Eminescu e urmărit de poliţie. El a fost ridicat de 4 ori de poliţie, însă nu a putut să fie reţinut pentru că a intervenit de fiecare dacă câte cineva. Iar a 4-a oară, pe 28 iulie, lucrurile s-au pus la punct cu doctori, cu toată lumea.
Napoleon Săvescu: Explicaţi mai clar. Deci Maiorescu primeşte un bileţel...
Nae Georgescu: Maiorescu reuşeşte să facă legătură cu Şuţu, cu Alexandru Şuţu, ca să îl poată duce în mod legal.
Napoleon Săvescu: El primeşte un bilet de la cine?
Nae Georgescu: De la soţia lui Slavici.
Napoleon Săvescu: Da. Care se plânge că Mihai Eminescu a înnebunit. Fără să verifice nimic, să vadă dacă e bolnav sau nu, Maiorescu se duce la Şuţu şi plăteşte să fie internat Mihai Eminescu, care apare foarte ciudat.
Nae Georgescu: Da. Şi Maiorescu pleacă imediat din ţară.
Napoleon Săvescu: Maiorescu dă ordin ca Mihai Eminescu, dacă soseşte la Timpul, să fie dus la casa de nebuni. Eminescu, în loc să se ducă la Timpul, se duce chiar la Maiorescu acasă să se plângă. Maiorescu îi dă chiar bani să se ducă la o întrunire cu alţi patrioţi români. De acolo un oarecare, viitorul Nino Ventura al lui Caragiale, îl îndeamnă pe Mihai Eminescu „Hai să îl omorâm pe Carol I”. Carol I, neexistând în acel moment la Cotroceni, îl îndeamnă spre acel loc.
Nae Georgescu: Asta e problema. Carol nu era la Cotroceni. Deci Carol a plecat din Cotroceni la Sinaia pe 24 iunie. Deci era imposibil ca Mihai Eminescu, ziarist, să nu ştie că regele nu era la Cotroceni.
Radu Moraru: Dar e adevărat că Mihai Eminescu avea un pistol şi că se ducea la Cotroceni?
Nae Georgescu: Sigur. Avea motiv să aibă un pistol. Regele Carol, prin graţiere regală, se eliberaseră din puşcărie cei trei: Cârlova, Diaconu şi Pietraru. A fost un atentat la viaţa lui Brătianu în 1880. Un atentat pe care se pare că l-a pus la cale primul-ministru. Cei trei atentatori au fost arestaţi şi poliţia a vrut să îi facă scăpaţi. Iar campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligă poliţia să îţi facă datoria. A fost o campanie de presă furibundă a lui Mihai Eminescu. Atunci Mihai Eminescu preia direcţia ziarului Timpul. Or, ei fuseseră graţiaţi pe 15 mai. Avea motiv să aibă pistol. Pistolul acesta îl avea la Iaşi.
Radu Moraru: Deci Eminescu se simţea ameninţat pentru că ştia ce campanie a dus? Ştia că aceşti atentatori, fiind ziarist omul, erau cam înţeleşi cu Brătianu şi omul avea pistol, ştiind că s-ar putea să fie o comandă pentru ăştia trei să îl cureţe.
Napoleon Săvescu: Trebuie să îl vedem şi în contextul vârstei. Era un băiat de 32 de ani, un patriot.
Nae Georgescu: Dar nu e un lucru ciudat că avea un pistol. El notează în jurnalul lui asta. Se simţea agresat.
Napoleon Săvescu: Dar de acel ministru al Austro-Ungariei, von Mayer, care spune în nota informativă că „sarcina lui Eminescu era refacerea Daciei Mari”?
Nae Georgescu: Societatea Carpaţii milita pentru unirea, prin forţă, prin mare, pentru cucerirea Ardealului.
Radu Moraru: Deci să zicem că Mihai Eminescu era tratat ca extremist de Austro-Ungaria.
Nae Georgescu: Da. La această Societate, Mihai Eminescu vine cu ideea să se împartă harta Daciei Mari la tinerii din Ardeal, ca să se obişnuiască cu ideea.
Napoleon Săvescu: Şi toţi se întorc înapoi în Ardeal.
Nae Georgescu: E foarte urmărit. Această Societate este penetrată, cum se spune astăzi. Acest Ogăşanu, într-o notă informativă către cancelaria de la Viena, pentru că el făcea note informative, şi sunt vreo 30 de astfel de rapoarte care îl privesc pe Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Deci el era foarte influent şi era periculos.
Nae Georgescu: Deci în această notă se spune că Ogăşanu a fost şi în solda poliţiei austriece.
Radu Moraru: Bun, dar ei nu au vrut doar să îl omoare, au vrut doar să îl scoată nebun.
Napoleon Săvescu: Nu. Aici cred că a intervenit Maiorescu. Eminescu era iubit de români. Nu putea să îl bage la puşcărie. Atunci s-a optat pentru a-l declara nebun.
Radu Moraru: Sau a vrut să îl scape de moarte, izolându-l undeva.
Napoleon Săvescu: Maiorescu era supărat pe Eminescu din mai multe motive. Unul din ele era relaţia lui cu Veronica Micle. Ea a fost martoră, la 14 ani, împotriva lui Maiorescu, când acesta a abuzat o femeie. El a urât-o pe Veronica Micle. Când ea a rămas văduvă şi Eminescu a declarat că va fi viitoarea lui soţie, asta probabil că l-a antagonizat foarte mult pe Maiorescu. În plus, Maiorescu, care făcea parte din PC, a lansat în anul 1882 manifestul în care spunea că trebuie sacrificaţi românii aflaţi sunt influenţa Imperiului Austro-Ungar. Şi pentru asta Mihai Eminescu l-a criticat cât a putut.
Nae Georgescu: Viziunea lui Maiorescu era pe ideea alianţei cu Austro-Ungaria. Într-o asemenea alianţă, condiţia principală era să renunţi la pretenţii teritoriale asupra Ardealului. Deci Austro-Ungaria şi Germania, în compensaţie, îndeamnă pe România să îşi arunce privirea spre sudul Dunării. Cam acesta era trocul: renunţaţi la Ardeal, Imperiul Otoman cade, şi luaţi-vă românii de acolo. Asta e teoria lui Tache Ionescu. România avea nevoie de alianţă.
Radu Moraru: Iar Mihai Eminescu îi încurca pentru că el stârnea populaţia împotriva acestor politice.
Nae Georgescu: El dorea orice, mai puţin Austro-Ungaria.
Napoleon Săvescu: El a militat pentru unirea cu ţara.
Nae Georgescu: Trebuie să înţelegem lucrurile aşa cum sunt. Austria, Viena a avut bunăvoinţa să le ofere. Unele din ele se găsesc în copii incredibile.
Radu Moraru: Deci să spunem că Mihai Eminescu e unul din primii urmăriţi de către serviciile secrete ale Austro-Ungariei.
Nae Georgescu: Cel mai important.
Napoleon Săvescu: Asta pentru că planurile lui vizau contracararea consecinţelor unei alianţe ale Casei Regale cu lumea germană, proiecte considerate atunci subversive, mergând până la răsturnarea lui Carol I.
Radu Moraru: Dar nu era agent rus?
Napoleon Săvescu: A vorbit de barbarii ruşi aşa de clar, că chiar ţarul a fost împotriva lui.
Nae Georgescu: Motivul care trebuie invocat aici sunt alegerile. 1883 înseamnă alegerile pentru Constituantă. Aceste alegeri sunt câştigate de liberali cu majoritate zdrobitoare, de Brătianu. Or, Maiorescu, Carp, Rosetti, deci toţi junimiştii, intră de partea liberalilor. Mihai Eminescu nu. El rămâne cu Lahovari şi Kogălniceanu. Deci sunt în tabere diferite. Şi acel PC invalidarea alegerilor.
Radu Moraru: Curvă, politica românească dintotdeauna. Deci în 28 iunie 1883, el e reţinut de organele de poliţie când era în baie.
Napoleon Săvescu: El s-a încuiat acolo când a auzit că vine poliţia.
Radu Moraru: I-au pus cămaşa de forţă.
Napoleon Săvescu: E foarte ciudat. Nu am auzit niciodată ca poliţiştii să umble pe stradă cu cămăşi de forţă.
Nae Georgescu: De aia vă spun că este posibil, din cercetările mele deduc că e vorba de arestări succesive a lui Mihai Eminescu, iar aceasta e cea care a reuşit. Deci amintirile lui sunt că regele plecase la palat pe 24 iunie. Chestia e că pe 25 iunie, la ora 1 noaptea, e un manuscris pe care îl face Eminescu cu prietenul lui Sântion, cum că se va face un pod peste Dunăre şi regele Carol va fi şi regele Bulgariei. Bănuiesc că, fiind eliberat Eminescu, ei au sărbătorit evenimentul. Este apoi o altă amintire, care iar nu corespunde cu astea, în care se spune că Eminescu a fost luat şi aruncat în dubă, în pantaloni, pe la prânz. Deci nu corespunde cu procesul-verbal al căpitanului Niculescu, care spune „gol l-am dus”. Deci fără haine.
Napoleon Săvescu: E ciudat că Ventura nici nu e trecut în proces.
Radu Moraru: Dar sunt unele păreri cum că Maiorescu ar fi vrut să îl ajute. Cineva spune că l-a trimis în Germania.
Napoleon Săvescu: A fost prea târziu.
Radu Moraru: Acolo a fost internat. După ce şi-a revenit, a revenit în ţară. În timp ce era internat poartă un dialog cu un alt pacient de la spital, în care Mihai Eminescu îi spune pacientului respectiv că în mintea sa se află un diamant. Pacientul îl urmăreşte pe Eminescu şi îl loveşte cu o piatră în cap.
Napoleon Săvescu: Să ne oprim puţin ca să înţelegem cum s-a ajuns la momentul acesta. Mihai Eminescu, când a fost internat, a fost declarat că ar suferi de sifilis, care a fost o minciună. Ca urmare i s-a aplicat un tratament dur. I s-a dat mercur.
Radu Moraru: Dumneavoastră sunteţi medic, puteţi să ne spuneţi.
Napoleon Săvescu: Or, se ştie că astăzi, dacă ai plombe cu mercur ţi se recomandă să le scoţi pentru că poţi să faci intoxicaţie. Or, lui i se turna pe gât mercur. Mercurul are efecte nu pentru sifilis, dar efecte centrale care modifică comportamentul. Deci el, după ce a fost otrăvit, comportamentul lui nu a fost ca cel dinainte. Asta s-a datorat celor care au vrut ca Mihai Eminescu să fie aşa. Ca o dovadă că el a fost iubit am luat o epigramă scrisă de Macedonski, care s-a bucurat că Mihai Eminescu a fost închis şi a scris o epigramă. Au urmat apoi manifestări la casa lui Macedonski, înjurat, scuipat prin cafenele. A trebuit să fugă.
Radu Moraru: Dar acum nu trebuie condamnaţi. Ca şi astăzi, când e înjurată o valoare...
Nae Georgescu: Epigrama lui Macedonski e în Literatorul. Dar e preluată imediat de acelaşi Grigore Ventura. El face tam-tam. El spune: „Iată ce spune Macedonski despre Eminescu. Îl consideră un om mort”. Deci este campania lui Ventura împotriva lui Macedonski. Şi cu prilejul acestei campanii se anunţă că Mihai Eminescu a înnebunit. Nu s-a spus până atunci că a înnebunit. Public nu s-a declarat că e nebunie. Or, declaraţia o face Ventola citând o epigramă a lui Macedonski.
Radu Moraru: Dar mai fusese o notiţă că e bolnav.
Nae Georgescu: Toate ziarele dau ştirea.
Napoleon Săvescu: E bine de ştiut cine e Ventura. O mică licheluţă.
Nae Georgescu: E puţin spus. E un nume foarte important. Ştiţi ce spune el la moartea lui Mihai Eminescu? „Acest om a fost şi ziarist. Să uităm ziaristica. Ziaristica nu face două parale. Ne obligă pentru o coajă de pâine. El a fost numai poet”.
Radu Moraru: L-au făcut varză pe Mihai Eminescu şi în timpul vieţii şi după. Luăm o scurtă pauză şi după ne întoarcem. Publicitate! Am revenit. Cineva ne-a trimis un fragment din „Scrisoarea I”. Cât de actual e Eminescu. Ce spune Marilena e că mormântul lui arată deplorabil.
Nae Georgescu: Nu e adevărat. Mormântul arată foarte frumos. E mereu acoperit de flori. Mereu e aprinsă o candelă.
Radu Moraru: Deci avem grijă de Mihai Eminescu?
Napoleon Săvescu: Dar în grija cui este?
Nae Georgescu: Nu ştiu, sunt problemele domnului Miron Manega. Avem o teorie întreagă, o campanie de presă. Sunt nişte bani daţi primăriei. Primăria ar trebui să... ar trebui să fie vorba de un milion de euro.
Radu Moraru: Ar trebui să avem mai multă grijă de valori, adică să fie îngrijit mormântul nu din milă publică, ci instituţional. Francezii fac asta destul de bine. Le iese. Eu am o întrebare. De ce un om atât de profund, care a reuşit să radiografieze societatea românească, politica românească, care a reuşit să scrie atât de adânc, de frumos şi de periculos, nu a fost iubit, a fost controversat şi au trebuit poate 100 de ani până să îl recunoaştem drept cel mai mare poet?
Napoleon Săvescu: Îl recunoaştem?
Radu Moraru: Să zicem că da.
Nae Georgescu: Să o luăm pe rând. Iubit a fost. A avut şi prieteni şi duşmani. Este instituţionalizat de la sine, dar nu e un institut Eminescu. Asta e o carenţă a noastră. Suferim de această boală. Noi am ratat secolul 20. Noi nu avem o enciclopedie românească. Noi, dacă vrem să ştim ce s-a întâmplat la cotul Donului, care a fost cea mai mare înfrângere a poporului român de la Burebista, trebuie să consultăm o enciclopedie rusească, poloneză, rusească. Dar una românească nu. Şi o naţiune se defineşte prin instituţii, nu neapărat prin nivel de dezvoltare. Aia e calitatea ei, dar se defineşte prin instituţii.
Radu Moraru: Eu cred că avem prea multe valori, prea multe talente. De-aia nu avem instituţii.
Nae Georgescu: Dar iubit, Mihai Eminescu a fost, chiar în timpul vieţii.
Radu Moraru: Credeţi că l-a şi înnebunit gloria?
Nae Georgescu: Era foarte orgolios. Cât e nebunie, oboseală, stres, cât e intoxicare, pentru că domnul doctor ne explica cu mercurul, nu ştim.
Napoleon Săvescu: Este o crimă că s-a făcut.
Nae Georgescu: Ăsta era tratamentul. Dar în două momente diferite, în 1983 la Viena şi în 1985 la Iaşi... La Viena, unde e doctor Freud, are o scrisoare către o prietenă a lui în care îi explică tratamentul pe care îl aplică pacienţilor lui. Şi spune: „Draga mea, omul acesta în afară de socializare şi masă, nu le dă nimic”. Deci fără niciun fel de medicament, în 3 luni de zile Mihai Eminescu revine.
Napoleon Săvescu: A fost dezintoxicat.
Nae Georgescu: La fel se întâmplă şi la Iaşi.
Radu Moraru: Asta e fotografia când era spre sfârşitul vieţii.
Nae Georgescu: Grija doctorului de la Botoşani asta era: antidotul. Când a venit Mihai Eminescu la Bucureşti în ’88 cu Veronica Micle, grija lui asta era, că trebuie să meargă la Hale, să îşi facă băile, să facă curele nu ştiu dacă pentru dezintoxicare, dar tratamentul implica mercur şi acest antidot.
Radu Moraru: Dar până la urmă încercau să îl vindece?
Napoleon Săvescu: Întreb eu, retoric, dacă astăzi oamenii îşi scot micile plombiţe cu mercur pentru că te poţi intoxica, dar să îţi administreze zeci de grame de mercur?
Radu Moraru: Dar nu ăsta era tratamentul de epocă?
Nae Georgescu: Da. Problema e că diagnosticul nu e corect.
Radu Moraru: Ştim sigur că nu e corect?
Nae Georgescu: Ştim sigur. Primul lucru care s-a făcut la autopsia lui, i s-a cântărit creierul. Or, creierul lui este de 1445 de grame, cât al lui Schiller. Or, sifilis, prin asta este... că de aia s-a şi cântărit creierul, sifilisul consumă celula nervoasă. Bolnavii de sifilis pierd 3-4 sute de grame de creier.
Radu Moraru: Deci putem să spunem că prima legendă otrăvită, care ni s-a livrat...
Nae Georgescu: Cade imediat.
Radu Moraru: Dar vreo altă boală venerică putea să aibă?
Nae Georgescu: Putea. Eu nu mă pricep la boli.
Radu Moraru: El îi spune ceva Veronicăi într-o scrisoare, de o boală ruşinoasă.
Nae Georgescu: Nu. E vorba de altceva. Au ieşit la iveală scrisorile acum. Ei au avut un copil. L-a avortat Veronica. Nu de asta e vorba. E vorba de faptul că ea a rămas însărcinată. Se poate descifra din scrisori.
Radu Moraru: Dar ei nu au vrut să aibă un copil.
Nae Georgescu: Nu aveau cum să aibă. Era complicat.
Napoleon Săvescu: Era copilul lui Eminescu sau al lui Caragiale?
Nae Georgescu: Nu. Cu Caragiale e altceva. Pe scurt. După acest avort ei se ceartă. Ea l-a cerut în căsătorie pe el pentru că râdea lumea de ea că e cu burta la gură, aşa.
Radu Moraru: Da.
Nae Georgescu: El era în vârful piramidei politice, era anul de vârf al lui, spera să devină deputat. I-a spus că nu se poate. S-au certat. Un an de zile nu vorbesc. Şi sunt scrisorile ei. Printre altele ea spune: „Domnule Eminescu, m-ai abandonat, ţi-ai bătut joc de mine. Am să mă răzbun. Am să dau la presă tot ce mi-ai povestit mie că se petrece în conclavul lui Titu Maiorescu”.
Radu Moraru: Deci îl trădează rău pe Eminescu.
Nae Georgescu: S-ar putea ca să fie ceva prin presa română, un asemenea documentar. Şi ea îi dă scrisorile astea lui Caragiale. Caragiale, văzând despre ce e vorba, nu acţionează. Şi nu i le mai dă înapoi, nici ei, nici lui. Discuţia pe care o ştim noi este că Eminescu îi spune: „ Cere-i scrisorile canaliei!” Despre ce scrisori e vorba? Lumea crede că e vorba despre scrisorile ei către Caragiale. E vorba de scrisorile pe care Eminescu le-a scris Veronicăi Micle şi pe care ea le-a dat lui Caragiale. Şi s-a fabulat pe această poveste.
Radu Moraru: Poveste de dragoste. Dar nu a fost?
Nae Georgescu: Poate a fost, dar nu aceste scrisori o justifică.
Radu Moraru: Dar ce poveste atât de compromiţător Eminescu?
Nae Georgescu: Este o asemenea scrisoare compromiţătoare, tot către Veronica Micle, în care Eminescu îi descrie ce se întâmplă la Palatul Peleş, cum toate doamnele de onoare ale reginei sunt într-un fel de horă nupţială cu ofiţerii din camera de gardă. Regele află şi iese un scandal. Or, asta nu se spune în presă. Era vorba de amor în grup şi destul de dubios, lucruri pe care Eminescu le povesteşte Veronicăi Micle. Cam aşa ceva povestea şi despre ce se întâmplă. Acum nu ştim. Se presupune ca aceste scrisori să se afle în arhiva lui Şerban Cioculescu. El are multe arhive de la Caragiale. El a lansat zvonul relaţiei Caragiale – Veronica.
Radu Moraru: Dar ei s-au împăcat?
Nae Georgescu: După un an de zile, Veronica vine la el, se împacă şi de aici urmează o căsnicie secretă. Practic, Veronica e soţia lui, la modul ideal. Ea îşi trimite una din fete la Botoşani, profesoară, şi ea vine la Botoşani foarte des, unde se afla şi Eminescu. Ea îl ia pe Eminescu în 1888 la Bucureşti. Se pare că Eminescu avea interdicţie de a mai intra în Iaşi.
Radu Moraru: Foarte multe emailuri primim. Ajungem imediat la 1889. Cineva ne întreabă dacă e adevărat că în perioada 1883-1889 Eminescu nu a mai scris nimic?
Nae Georgescu: Cum să nu? Acesta e argumentul că nu e vorba de boală. În perioada aceasta el a scris vreo 2 mii de pagini, traduceri foarte multe, e drept. Plus poezii. Sunt 6 poezii importante pe care le publică. Se aruncau foarte multe din hârtiile lui. În halatul lui din spital au fost găsite două poezii.
Radu Moraru: Aşa arăta în 1884. Dar ce s-a întâmplat cu creierul?
Nae Georgescu: Păi dacă nu a ieşit proba, că nu a fost bolnav de sifilis, nu a mai fost interesat nimeni.
Napoleon Săvescu: A fost lăsat...
Nae Georgescu: S-a stricat. A fost aruncat la gunoi. Dar trebuie să ştiţi că această autopsie a fost făcută cu public. A fost de faţă primul procuror al judeţului Ilfov, prefectul judeţului.
Napoleon Săvescu: S-a făcut la cererea lui Titu Maiorescu.
Nae Georgescu: Da. Pentru că a vrut să demonstreze că asta a avut.
Napoleon Săvescu: Nu a reuşit.
Radu Moraru: La un moment dat se ştie şi de acel atac asupra lui Mihai Eminescu cu o piatră, dar asta după publicitate! Am revenit. Pentru Larisa, aşa este, nu s-a născut pe 15 ianuarie, ci pe 20 decembrie.
Napoleon Săvescu: Da. Dar a fost înregistrat atunci pentru că era sfârşitul anului.
Nae Georgescu: Deci registrul pe anul 1849 fusese închis, iar în 1850, pe 21 ianuarie, când a venit să îl boteze pe copil, preotul a ales o zi de naştere, care era o rubrică simbolică. Deci certificatul era de botez, nu de naştere.
Radu Moraru: Bun. Ce ştim despre acel pacient care îl atacă?
Nae Georgescu: Petrea Poenaru, tenor, profesor de muzică pe la Craiova. Întâi îl loveşte cu o pietricică pe 9 iunie, când se joacă cu o praştie, iar pe 15 iunie, când Mihai Eminescu iese în grădină să se plimbe, pe la spate, acelaşi Petrea Poenaru, vine cu o cărămidă mare şi îl loveşte în ceafă. Mihai Eminescu cade în braţele unui prieten şi moare într-o jumătate de oră. E dus în spital. Doctorii spun că nu spune nimic. Iar doctorii declară decesul în noaptea de 15-16 iunie. Declaraţia oficială a doctorilor este că s-a sculat pe la ora 3 noaptea, a băut un pahar de lapte, s-a aşezat pe pat şi a murit.
Radu Moraru: Nu se spune nimic de lovitură?
Napoleon Săvescu: Asta din dorinţa de a nu se afla că într-o clinică a lui Şuţu cineva poate să fie omorât.
Nae Georgescu: Toată lumea ştie. Deci Arieta ştie de această piatră, de Petrea Poenaru, generaţia Iorga ştie. Această variantă oficială, cu elivipelul, este instaurată prin tradiţia George Călinescu. El nu mai ia în consideraţie această întâmplare cu Dumitru Coşmănescu, în braţele căruia Eminescu a murit. Acest Dumitru Coşmănescu, frizerul lui Eminescu, care are un text superb în Universul, pe aceeaşi pagină unde el publică textul lui, are şi George Călinescu un text despre Mihai Eminescu. Călinescu scrie despre Veneţia, un sonet al lui Eminescu, iar Coşmănescu scrie această amintire. Călinescu nu îl aminteşte nicăieri pe Coşmănescu. Numai în ultima ediţie a sa, în note, dă şi trimiterea la Universul.
Radu Moraru: Dar putea să fie o comandă, o manipulare?
Nae Georgescu: Trebuie să discutăm responsabil. George Călinescu...
Radu Moraru: Nu, de profesorul care i-a dat cu piatra în cap?
Nae Georgescu: Nu ştim. Familia Leca este foarte răspândită, o ramură e în Oltenia. Poenaru face parte din această ramură din Oltenia. Tot ce pot să spun este că mult timp am crezut că este fostul soţ al Cleopatrei Leca Poenaru şi că ar fi o gelozie. Şi ea era actriţă, însă nu suntem siguri.
Napoleon Săvescu: Şi frizerul cum îl descrie pe Eminescu?
Nae Georgescu: Ca un om normal.
Napoleon Săvescu: Care în acel moment recita, cânta.
Nae Georgescu: Da. Recita, cânta „Deşteaptă-te române!” Mai sunt şi alţi prieteni care povestesc că au fost la el, cine spune că a primit o poezie şi pe spatele ei era scris „Deşteptă-te române!”
Radu Moraru: Dar el de ce stătea internat?
Nae Georgescu: Avea interdicţie. El s-a internat ca să primească acea pensie. El avea o pensie votată în 1888 la Camera Deputaţilor, pentru care fuge în Bucureşti, crezând că a şi câştigat-o. Era 250 de lei pe lună. O votează şi Senatul, dar cade Guvernul. Noul Senat o votează şi el şi mai trebuia să pună regele Carol apostila să apară în Monitorul Oficial. Şi se tergiversează această semnătură din decembrie 1888 până în februarie. Abia când Mihai Eminescu e în spital, şi spitalul cere bani pentru întreţinerea lui, se pune problema pensiei.
Radu Moraru: Dar el ajunsese atât de sărac?
Napoleon Săvescu: Eminescu nu a fost sărac cum îl crede lumea. Era un om îmbrăcat elegant, frumos, însă spre sfârşitul vieţii, eu cred că din cauza intoxicaţiei cu mercur comportamentul lui s-a schimbat.
Cristian Aldea Teodorovici: Şi mai avea alte surse băneşti?
Nae Georgescu: E un capitol separat. E vorba de chetele făcute pe Mihai Eminescu. Cât timp a fost la Botoşani s-a îngrijit de el Cornelia Emilian, din grupul profesorilor universitari de la Iaşi. E vorba de mii de lei. Era cât pe-aci să îi cumpere o casă în Botoşani, lângă doctorul Liţă, dar a fugit şi nu a mai apucat să o mai cumpere. În orice caz, el pleacă la Bucureşti cu vreo câteva mii de lei bune. Există, în scrisorile Arietei, toată această contabilitate. Nu se poate vorbi de sărăcie, e vorba de mândria de a avea acea pensie. E votată de deputaţi, de senatori, regele a întârziat şi când e în spital i se dă acea pensie.
Napoleon Săvescu: Vă referiţi la Carol I. El nu poate să uite ce îi făcea Eminescu.
Radu Moraru: A luat vreun premiu în timpul vieţii?
Napoleon Săvescu: Carol a refuzat să i-l dea lui şi l-a dat lui Alexandri.
Nae Georgescu: El a avut o relaţie specială cu regina Elisabeta. Vreau să vă spun că există o carte de poezii, se numeşte „Poeţi români”, în 1881, de Carmen Silva, când Mihai Eminescu e glorios. Această antologie cuprinde 22 de poezii de Mihai Eminescu, traduse în limba germană, şi 24 de poezii de Alexandri.
Napoleon Săvescu: Vă referiţi la o relaţie specială? Carmen Silva îl aprecia?
Nae Georgescu: I-a tradus cartea.
Radu Moraru: Dar nu avea o relaţie mai mult decât această relaţie? Nu aveau şi o relaţie de dragoste.
Nae Georgescu: Într-o scrisoare, Veronica Micle, când citeşte poezii de dragoste în Convorbiri Literale, îi spune lui Eminescu: „Vai dragul meu, tocmai la regină, atât de mult ţinteşti? Şi pe asta să fiu geloasă?”
Radu Moraru: Dar cred că în glumă.
Nae Georgescu: Asta e. Vreau să vă spun că această antologie a fost mult comentată în spaţiul germanic. Şi vreau să vă spun că este o propagandă a palatului pentru o platformă de ambasador pentru Mihai Eminescu. El a lucrat la ambasada din Germania, în tinereţe.
Radu Moraru: Da. Eu zic că am deschis o serie frumoasă de emisiuni. Aş vrea să îl întreb pe final pe Cristofor dacă şi el cântă? Ce cânţi?
Cristian Aldea Teodorovici: Da. Cânt încă de la 5 ani. Părinţii mi-au dat puţin avânt în asta şi după a urmat o perioadă mai complicată după ce s-au dus ei, când aveam 10 ani. A trebuit să mă regăsesc. Am încercat şi muzică uşoară puţin. Am făcut Conservatorul Bucureşti, la canto clasic. De vreo 4 ani am început să compun şi eu piese. Lucrez mai multe stiluri, chiar dacă mulţi mi-au spus că stilistica e mult diferită. Merge de la pop San Remo, până la jazz şi tot felul de piese de genul acela. Dar piesele părinţilor o să le cânt toată viaţa. Mulţi mă mai întreabă dacă o să mai duc şi eu steagul acela al cântecelor patriotice. Nu cred că e foarte potrivit peisajul de acum.
Napoleon Săvescu: Te referi la ce se întâmplă în Moldova?
Cristian Aldea Teodorovici: Da. Poate şi a tinerilor care sunt puţin mai indiferenţi.
Napoleon Săvescu: Nu au fost indiferenţi deloc, s-au luptat. A fost o revoluţie a celor tineri.
Cristian Aldea Teodorovici: A fost.
Radu Moraru: Da. Acolo s-ar putea să se fi întors într-un fel. Ai crescut cu bunica?
Cristian Aldea Teodorovici: Cu bunica şi bunicul mamei. Ai tatălui au decedat când el avea 10 ani. A fost o istorie mai complicată. Tata a avut 5 fraţi, din care a rămas doar unul.
Radu Moraru: Tragic destin. Poate facem într-o seară un remember.
Cristian Aldea Teodorovici: Eu mi-aş dori foarte mult să facem şi un spectacol, pentru că am făcut spectacolul acesta în memoria lui Grigore Vieru, acum o lună, şi ar fi extraordinar să facem acum la Bucureşti, pentru toţi cei care au ascultat muzica dânşilor.
Radu Moraru: Da. Mulţumesc pentru prezenţa în emisiune. Hai să ascultăm „Maluri de Prut”. Să fiţi iubiţi. Ne revedem mâine de la orele 20!

(Prin Monitoring Media: B1TV – Naşul, Ora 20:00)


Cu multumiri pentru B1 TV si colegii de la NASUL
Vezi si



http://www.mihai-eminescu.ro/

No comments: