Pages

Wednesday, January 14, 2009

Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


INDEMN, PETITIE SI FORMULAR


Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut. Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu

Tabel anexă cu obştile mănăstirilor şi preoţii parohi care se alătură acestei scrisori prin semnătura lor

Vezi si
Crestini, organizati-va! Formular de respingere a insemnarii electronice cu 666. Comunicatul Sfantului Munte Athos catre poporul ortodox

10 comments:

Anonymous said...

Nu sunt expert in calculatoare. Sa inteleg ca aveti dreapta initiativa de a respinge ideea de a fi stampilati cu nr. satanei. Unde este tabelul. As vrea sa ma inscriu si eu. Nu vreau semnul satanei pe mine.

Anonymous said...

SA NU LE PRIMIM ! SA PRIMIM INSA MUCENICIA!

Ca bine zice marele duhovnic despre preotii nostrii care cam tac … Mai mult, am intalnit unul ce ma intreba de ce sunt atat de pornit impotriva masoneriei! Ca multe fete bisericesti fac parte din ea …

Multi dintre apartinatorii taberei ortodoxe m-au dezaprobat, respins, jignit, batjocorit si unii chiar m-au vorbit de rau la confratii nostrii, deoarece de peste un an tot spun: vine mega criza si cu ea toate napastele scrise in APOCALIPSA ( foamete, razboaie, prigoana, implanturi cu microcipuri).

Iata ca acum o aud aceia si din gura unui MARE DUHOVNIC! Posibil insa ca tot tari in cerbicia lor vor ramane …

Spune duhovnicul:

„ ... să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut ... Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. „

Sa le cerem conducatorilor aceasta? Poate doar pentru a nu putea spune la JUDECATA ca n-au stiut despre ce este vorba si eventual sa mai trezim cativa, caci CLASA POLITICA ROMANEASCA au format-o ELITELE planetare anti crestine cu scopul clar de a le servi interesele

Anonymous said...

„Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte"
Potrivit legii, semnul "666" nu apare ca atare pe mana sau pe frunte, nici oamenii nu sunt "insemnati ca vitele" si nici nu vrea nimeni sa "implanteze acest cip pruncului la naştere".

Anonymous said...

Trebuie mare discernamant fratzilor! Si-n Grecia au fost manifestazii in strada dar au primit pana la urma buletinele biometrice! E un semn apocaliptic ce-i drept si tre sa existe o reactie crestina dar nu e stadiul final al pecetluirii! as vrea eu sa vad poporul ROMAN supravietzuind prin pesteri ( dupa 18 ani de TBC-TEHNOLOGIE,BANI,CONFORT),CEEA CE NU CRED C-O SA SE INTAMPLE PREA DES. SI APOI LIPSESTE UNITATEA IN BISERICA. IN VARA AFLANDU-MA LA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC INTR-O DISCUTIE REFERITOARE LA BULETINELE BIOMETRICE, PARINTELE NU CREDEA INTR-O AMENINTARE A BULET. BIOMETRICE, EXPLICAND CA NU SUNT ARGUMENTE DESTULE PT A LE CONSIDERA UN PERICOL.ADEVARUL ESTE CA NE CONFRUNTAM CU O CRIZA DE ATITUDINE SI DEMNITATE CRESTINA! MI SE PARE ORICUM O REACTIE EXTREM DE TARZIE AVAND IN VEDERE CA EXISTA INFORMATII DESPRE BULETINUL BIOMETRIC DE UN AN DE ZILE!ORICUM SOLIDARIZEZ CU O EVENTULALA IESIRE IN STRADA SI ASTEPTAM REACTIA ASCORULUI SI A TUTUROR ORGANIZATIILOR RELIGIOS ORTODOXE!

Anonymous said...

Dar unde este de fapt semnul fiarei ? Poate cineva sa imi raspunda ? In termeni stiintifici vreau sa spun; Va multumesc din suflet

Anonymous said...

Dar poate sa imi explice si mie cineva unde este semnul fiarei ? (in termeni stiintifici vreau sa spun, ca altfel tot a turma am arata daca nu am sti unde e exact amplasat numarul asta)

Anonymous said...

Intregul sistem este de inspiratie satanica si finantat de satanisti. Daca cunosti ceva tehnica si este la curent cu tema aceasta iti va fi mai usor sa intelegi.
Centrul de calcul de la Bruxelles a fost denumit "Beast" (Fiara), semnul 666 indiferent cum este stilizat si reprezentat arata cui apartine sistemul.
Acum CNPul este purtat pe carduri, dar scopul este ca CNPul sa fie legat indestructibil de fiecare persoana in parte, prin semnul care va fi impus oamenilor sa-l primeasca pe mana sau pe frunte.
Ma rog sa nu apuc acele vremuri, pentru ca presiunile ce se vor exercita asupra noastra vor fi multe si cumplite.
Oamenii nu vor primi semnul pentru ca vor sa se lepede de credinta lor, ci din cauza fricii de moarte, de foame si de sete.
Doar cei care vor crede puternic in viata vesnica vor putea accepta moarte in pace, fara sa se gandeasca ce vom manca sau ce vor bea sau cu ce se vor imbraca.

Pr. Vasile

Anonymous said...

Pentru cei care se intreaba cum si unde se gaseste acest 666, in termeni stiintifici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/buletine/codbare.htm
si marturia unui om de stiinta despre directia in care se merge cu aceste chipuri:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/12/marturii-extrase-din-cartea-staretii-despre-vremurile-de-pe-urma-despre-pregatirea-pecetluirii-universale-prin-microcipuri/#more-4338

Anonymous said...

Romani, treziti-va ! Patriarhul a tradat. Nu este demn de Turma pe care i-a incredintat-o Domnul.
Intelectualilor, preotilor, calugarilor, iesiti in strada, manifestati contra Fiarei (666), fortati guvernul sa abroge legea pasapoartelor biometrice(cei care n-ati facut-o pana acum).
Patriarhul este un hulitor de cele sfinte, il batjocoreste pe Dumnezeu si pe poporul roman, spunand ca cifra 666 este un numar ca oricare altul.Daca este asa, de ce nu au ales alt numar care sa figureze pe aceste pasapoarte satanice ? El stie foarte bine despre ce este vorba, doar a citit Apocalipsa,numai ca nu-i pasa.Nu-i pasa nici de sufletul lui, nici de sufletul celorlalti.Patriarhul Daniel si toti(preoti,guvernanti, etc.)
care il hulesc in felul acesta pe Dumnezeu,sfatuind credinciosii sa accepte aceste pasapoarte,sunt Tradatori de DUMNEZEU,Tradatori de Neam si Tara.Ei vor da socoteala de sufletele oamenilor, in fata DOMNULUI HRISTOS.
Camaradul Costel Stoica, reprezentantul Patriarhiei, deci supusul lui Daniel, zice ca se va implanta cu cipul, primul.Foarte bine, sa accepte cifra Dracului, dar sa ne crute pe noi cu gogoritele si perversiunile lui verbale.Opoprul Roman este un popor nobil, credincios, oamenii ca Stoica nu merita sa se numeasca roman.Se zice ca ar fi preot...o fi preot in slujba Satanei, deoarece in slujba lui DUMNEZEU nu este.Cand va crapa, se va duce direct in iad, la tatal lui -Dracul -, care il asteapta cu bucurie sa-l stranga in brate.

Adresez, pe aceasta cale, cateva cuvinte Sfantului Arhimandrit Iustin Parvu : SFINTIA VOASTRA VA SARUT MAINILE CELE TORTURATE DE SATANELE COMUNISTE, PE TIMPUL CELOR 17 ANI DE TEMNITA.VOM FI ALATURI DE DV.,CHIAR DACA AR TREBUI SA MURIM !VA MULTUMIM PENTRU TOT CE FACETI PENTRU MANTUIREA SUFLETELOR NOASTRE.
CEI CE L-AU RASTIGNIT PE HRISTOS, ATUNCI CA SI ACUM,AU O URA SALBATICA IMPOTRIVA CRESTINILOR.
SA NE TRAITI MULTI ANI !

rostiri said...

http://rostiri.ning.com/profiles/blogs/mitingul-pentru-libertate

un alt miting anti-cip s-a desfasurat in Bucuresti pe 31 mai 2009