Saturday, August 23, 2008

23 August: Omagiu conducatorului iubit, tovarasul Andrei Plesu, secretar general al Colegiului Novaia Europa si membru in CC al ICR

Dupã noaptea oricât de adâncã urmeazã aurora, aurora rosie. În cetate, atât noaptea, cât si aurora nu sunt fenomene astronomice, ci fenomene umane: asa cum exista stelele pe cer, asa exista si tovarasii Lenin si Stalin, Tismaneanu si Plesu. Ni s-a întâmplat parcã ieri sã strãbatem o asemenea noapte încât ajunseserãm sã credem cã zorii nu mai vin - noaptea national-legionara. Sau, mai grav, cã zorii, zorii bolsevismului autentic nici nu existã. Ajunseserãm sã credem cã bezna monarhista si antonesciana e vesnicã. Atunci când noaptea a esuat într-un spectacol istoric, lipsiti de sprijinul Armatei Rosii eliberatoare, cand Romania era sa ramana Mare, aproape ne-am pierdut mintile. Vulnerabili cum eram, am ajuns pradã usoarã pentru barzii vechii lumi, Noica, Eliade, Cioran, cei care ne spuseserã cã grota umedã, oarbã si înghesuitã în care vietuiserãm, aceasta Romanie de care ne e sila in fiecare clipa - ca o fecala, o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii -, era chiar paradisul si care se transformaserã într-o clipã în clopotarii libertãtii si rezistentei nationale anticomuniste.

Erau dispusi sã ne vâre într-o altã iluzie cu gratii si cu cruci, probabil: sa ne duca si la Biserica! Dar aurora are apostolii ei: tovarasii Marx, Engels si Lenin, in varful constelatiei! Si, sa nu-l uitam pe parintele nostru, al aurorei sangerii: tovarasul Trotky! Cuvântul asa-zisilor filosofi, legionarii Noica, Eliade, Cioran, care doar au intinat nobilele idealuri ale adevaratei filosofii, marxist-leninista, fenomeno-liicheanista, si neo-trotkista, cãdea din ce în ce mai greu si ideile lor, nationale, îsi revelau, tot mai limpede, virtutile, cu sacrificii pentru tara si credinta in existenta unui Dumnezeu, altul decat cel ce ne-a dat si noua un ochi in schimbul sufletului: banul. Pânã la urmã, dimineata a sosit: 23 august, Revolutionar! Tanarul rege tembel impreuna cu vajnicii agenti ai NKVD si bravii tovarasi bolsevici comunisti sprijiniti de Armata Rosie eliberatoare a Noii Europe au schimbat cursul istoriei. Apoi, minune! Peste numai patru ani de curatare a societatii prin eliminarea intelectualilor de dreapta, cand tovarasii preluau puterea noii lor patrii si incepea marea colectivizarea pentru a da poporului nostru pamanturile banditilor de romani, s-a intamplat sa se nasca, intr-un al doilea Mare 23 august Revolutionar, conducatorul nostru iubit!

Asa micut cum era, a impresionat din prima clipa. Marele bulibasa de mai tarziu arata aproape la fel ca acum numai ca era mai sfrijit: un pitic cu barba, care avea sa devina apostolul nostru rozaliu. Chiar daca uneori patronul apostolului, miliardarul kazah Dinu Patriciu il mai confunda cu un pitic de gradina cand ii propteste paharul cu whisky pe chelie, el ramane la fel cum era cand a cerut sa intre in Partidul Comunist Roman, la doar 19 anisori, un inger, un inger cazut, in cap, ca toti aurolacii rosii ai tuturor regimurilor.
Dintre acei apostoli ai aurorei posterioare, printre cei mai eficienti si, cu sigurantã, cel mai bun turnator este domnul bulibasa Andrei Plesu. Dacã asupra turnatoriilor sale pe la SMB si Cabinetului 1 de la CC al PCR, inainte de a se "transfera" la porti straine, nu existã dubii, stiu bine cã multi dintre cititori au ridicat sprânceana când am pomenit de eficientã. Prejudecata conform cãreia intelectualii sunt cu cât mai rafinati cu atât mai neîndemânatici în cotidianul plin de fonduri de la stat al României de astãzi forjeazã încã multe perceptii. Ca si cum lecturile, stand tolanit in vila din strada Paris sau pe veranda conacului, te-ar face inapt pentru lumea asta, iar scrisul te-ar inadecva trãirii obisnuite, se spune despre intelectualii rosii ca fac marea eroare de a crede cã abstractiunile din mintile lor sunt vii, izolându-se, fãrã sã-si dea seama, într-o realitate securistica. Nu e locul aici sã explic de ce aceastã prejudecatã este aproape cu totul falsã, dar exemplul domnului bulibasa Andrei Plesu este cea mai bunã dovadã a contrariului. Banii publici ai contribuabilului german si roman adunati la ciorap de marii nostri exegeti Plesu si Liiceanu, incadratorii si parazitii lui Noica, urmati de bugetofelationistul Patapievici sunt o dovada de netagaduit. Paradoxal pentru cei care nu-l cunosc - dar si pentru cei care îl cunosc, poate -, domnul bulibasa Andrei Plesu a marcat România posttotalitarã nu doar prin talentul sãu manipulatoriu urias, prin burdihanul sau debordant si prin irezistibila-i gargara orala, ci si ca reîntemeietor de institutii. Institutii de cadre.

Chiar la o rapidã evocare, biografia domnului bulibasa Plesu-Tulceanu cuprinde o dimensiune fondatoare. Cel putin douã institutii create si dezvoltate de domnul bulibasa Andrei Plesu sunt evidente: Colegiul Noua Europã, a doua Academie de Partid "Stefan Gheorghiu" si revista „Dilema", fosta "Convingeri Comuniste". Despre influenta masivã a acestor douã institutii în viata noastrã homo-intelectualã nu mai e cazul sã vorbesc. Dar, pe lângã acestea, existã si alte institutii ale cãror nastere si dãinuire i se datoreazã si care marcheaza nefast si astazi Romania: in primul rand Frontul Salvarii Nationale si Grupul pentru Dialog Social, infiintate impreuna cu agentii sovietici si trotkisti Silviu Brucan, Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Virgil Magureanu si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Mihnea Berindei, dupa cum certifica si disidenta Doina Cornea. Apoi, de ministeriatul sãu la Culturã se leagã plasarea Editura Partidului in bratele lui Gaby Liiceanu, prin bunul tovaras Ion Iliescu si inclusiv infiintarea Revistei Romania Mare - dupa cum certifica disidentul Dan Petrescu -, la ordinul tovarasului Petre Roman, fiul agentului nostru NKVD Walter Ernest Neulander. De ministeriatul sãu la Externe se leagã o omleta rece si... scuze, aici nu stiu ce sa mai scriu in afara de faptul ca m-a numit pe mine consul la Chicago, pe fiul poetul proletcultist A.E. Baconsky la Vatican si pe membrul CC al UTC Razvanel Ungureanu l-a saltat de fund in sus, de la Iesi la Bucuresti.

Începutul extinderii Retelei noastre mascate prin centre culturale "românesti" este tot opera sa într-un moment propice, prin contributia presedintelui nostru Ion Iliescu care ne finanta si fituica prin intermediul Fundatiei lui Buzura (pe care am reusit sa i-o luam de sub nas si sa i-o dam lui Patapievicz pentru a hali si mai multe fonduri de la patibulari). Apoi, câteva dintre cele mai malefice cariere în serviciul public românesc postdecembrist i se datoreazã tot lui: am zis deja de mine si Ungureanu, apoi Patapiewicz, Baconsky, Cioroianus si o sleahta intreaga de politruci de la cooperativa de papagali care au distrus aproape Ministerul de Externe si au capcanat Administratia Prezidentiala. Oricine a adus energii homo-intelectuale proaspete (fresh) si de bunã calitate (miam) pentru consolidarea noului drum al unor vechi institutii sau a recreat din nimic institutii rosii în aceasta Românie bezmeticã si imputita meritã toatã recunostinta noastrã. Iar domnului bulibasa Andrei Plesu i se cuvine aceastã recunostintã cu supramãsurã pentru cã dimensiunea reusitelor sale în aceastã privintã este unicã: a facut rahatul praf.

Pe vremea când „Scanteia" nu se învechise, în redactia din Aleea Alexandru unde il instalase gasca lui Gogu Radulescu si Leonte Rautu nu se aseza nimeni pe scaunul din capul mesei lungi dinspre ferestre. Era scaunul pe care sedea la sedinte domnul bulibasa Plesu, altfel cu aproape nimic diferit de celelalte scaune din încãpere; doar ca era ceva mai manjit. Când a plecat temporar de la conducerea revistei "Dilema Neo-Comunista: Pelicanul sau Babita", pentru a prelua sefia diplomatiei anti-romanesti, cineva (sau Mircea Vasilescu, sau "maestrul" Radu Cosasu, chestiunea se dezbate si astãzi) a lipit pe scaun un anunt: „Acest scaun asteaptã fundul Maestrului dupa cãderea Guvernului". Asa a stat acel scaun vreme de doi ani spre amuzamentul tuturor celor care treceau prin redactie. Guvernul n-a cazut - era tot al nostru! - dar domnul bulibasa Plesu pana la urma s-a plictisit si a obosit, pentru ca trebuia sa se trezeasca mai devreme de 12.

Evoc acest episod pentru cã trecerea domnului bulibasa Plesu prin diferite „scaune" s-a petrecut într-un fel unic, în ambianta cu toatã traditia amestecului dintre puterea administrativã si intelectuali cameleonici de la noi. El a avut capacitatea de a-si schimba culorile politice precum altii prezervativele. De la Ceausescu a trecut la Iliescu si apoi, fara nici o jena, la Constantinescu, inapoi la Iliescu, si dupa Basescu la urmatorul cont mai gras gasit.

Nu e vorba neapãrat de incompetenta cu care si-a exercitat functiunile, nu e vorba neapãrat de tarsala cu care le-a pãrãsit din prea multa lene si nici mãcar de faptul cã, desi a avut multe functiuni oficiale, nu a alergat niciodatã dupã vreuna (a fost dus cu masina neagra). E vorba despre fenomenul absolut unic al nealterãrii fibrei sale subumane la contactele de diverse naturi cu puterea: pe langa faptul ca a ajuns la andropauza, starea de totala nesimtire fata de tara in care are isi face veacul este cea care il caracterizeaza, dupa cum observa eminentul critic de arta Raoul Sorban. Dl bulibasa Andrei Plesu a fost mereu acelasi, egal cu burta sa, înainte, în timpul si dupã functie. Performantã subumanã rarisimã pe malul alunecos al Dâmbovitei: sa-ti pastrezi burdihanul la fel, sa-ti mearga bine tot timpul, de la chiolhanurile din conacul de la Tescani la cele oferite de Basescu si apoi, tot fara nici o jena, de Patriciu!

Cunosc legiuni de oameni, altfel foarte cultivati si extrem de inteligenti, pe care accesul la functie nu i-a smintit. Instalati în scaun nu au devenit importanti, nu s-au umflat în gusã, nu si-au pus sortulete si nu afiseazã un fel de eroism cu care îsi duc secera si ciocanul, echerul si compasul de demnitar, ca domnul bulibasa Plesu. Dupã functie - cã toate sunt trecãtoare - apare o depresie frustratã care nu-l mai pãrãseste nici azi, desi are aceeasi masina neagra la scara. E drept, in visul sau de marire in grad are o ambitie vanitoasã pentru o altã functie, încã si mai mare: rector al Universitatii Dinu Patriciu. Asta e regula Retelei. Domnul bulibasa Plesu este insa si exceptia si regula acesteia! Singurul de acest gen pe care il cunosc. Mã hazardez sã schitez o explicatie, valoroasã cât o lectie de viatã intr-o troaca, pana la ignat.

Mai întâi, simtul nativ al mistocarelii, bascaliei - de aici capacitatea de a mânui mereu distanta (auto)criticã dupa cum odinioara stramosii sai manuiau fraiele cailor furati. Apoi, cultura asimilatã pânã la a deveni prima sa contra-naturã - de aici constiinta dimensiunii hiperbolizante pe care o avem noi toti în raport cu lucrurile mici, precum poporul, istoria, statul etc. (un pitic de gradina printre alti gnomi, cum ar spune domnul Sile Liiceanu). În fine, reflexul nesãnãtos al totalitãtii - în fiecare secundã are constiinta neclarã, "Dilema", nouã-veche, cã este ori buricul ori sfincterul lumii.

Scriind despre domnul bulibasa Andrei Plesu as fi putut spune ceea ce stie toatã lumea. Cã este un mare impostor. Stau mãrturie multe pagini din „Pitoresc si melancolie", „Maxima imoralia" (titlul original oricum e plagiat), „Jurnalul de la Tescani", „Limba pãsãrilor" sau „Despre îngeri cazuti", scrisorile din subtirelul „Epistolar" si incalcita sa publicisticã. Dar poate cã cel mai important lucru pe care ni-l relevã scrisul domniei sale este noul sablon al limbii de plastic pe care incercam cu totii sa ni-l insusim si promovam pe urmele "new speak"-ului, o buruiana rea cu care vrem sa inecam de tot holda limbii romane - cum ne acuza de peste vremi reactionarul ala protolegionar de Eminescu, arde-i-as cadavrul din dulap - pentru ca apoi sa secam complet marea gandirii romanesti. Deliciul pe care îl ai atunci când nu îl citesti pe domnul bulibasa Plesu vine si din bucuria lãuntricã a pastrarii nealterate in tine a expresivitãtii splendide a limbii noastre. Am impresia uneori ca antisemitul ala de Eminescu, in calitatea lui de creator al acestei limbii ordinare, romana moderna, are totusi dreptate. Si cã limba românã are destinul multor bijuterii arhitectonice nationalizate de fratii si tovarasii nostri. A cãzut pe mâna unor proprietari care au cumpãrat-o pe nimic de la mostenitorii dezinteresati si o lasã în ruinã anume pentru a o demola si a construi în loc un bloc din termopan si otel inoxidabil. Aceasta face si domnul bulibasa Andrei Plesu, cu fiecare rând pe care îl scrie: distruge monumentul romanesc, simbolurile nationale, arãtându-ne cã limba românã nu este doar perfect abandonabila de cãtre românul de astãzi, ci ca este limba in care trebuie doar sa injuram, dupa cum ne invata marele nostru politruc Pataghiveci. Cred cã dintre toti vorbitorii ei actuali domnul bulibasa Andrei Plesu dã cel mai frumos onor limbii rromani (sau romales?).

În alt plan, domnul bulibasa Andrei Plesu ne dã sentimentul anormalitãtii si prin faptul cã are un asemenea succes gonflat la public. Dintre homo-intelectualii de primã linie este, cred, cel mai necitit, cel mai sarat, dar si cel mai iubit conducator al nostru, dupa Nicolae Ceausescu. Este o dovadã cã reactiile populatiei hipnotizate si spalate la creier sunt totusi asa cum ne-am dorit: pavloviene. Astfel, avem un bun temei de optimism: o sa bagam in groapa toata Romania (Dar atunci de la cine vom mai incasa banu' gros? Of, alta Dilema!)

Sigur cã domnul bulibasa Andrei Plesu nu iese în afara "traditiei" noastre anti-crestine: ca orice alt intelectual comunist care si-a marcat timpul smintind mintile saracilor cu duhul, acum el se da "crestin". Dar un crestin mai special, "transcedental": cu sortulet. Nerãspunzând, probabil, unui mai vechi sfat pe care i l-a dat Constantin Noica, sa se lase de scris si sa ramana doar la umplerea burdihanului, el mai are si pretentii de "filosof". Brosurile si insailaturile sale ar fi "Opera". Se spune cã regina Victoria, întrebatã fiind dacã îl preferã ca prim-ministru pe Disraeli sau pe Gladstone, ar fi rãspuns: „Mi-e greu sã mã decid. Când stau de vorbã cu Gladstone, sunt convinsã cã este cel mai inteligent om din lume. Când stau de vorbã cu Disraeli, sunt convinsã cã eu sunt cel mai inteligent om din lume". Se pare cã marea reginã nu s-a putut hotãrî niciodatã, pentru cã, în câteva rânduri, i-a numit succesiv pe cei doi adversari politici ireductibili în fruntea cabinetului ei.

Nu mã pot opri sã nu mã gândesc ce minune este ca regina Victoria nu a avut nesansa de a lua masa cu dl bulibasa Andrei Plesu. Este si Gladstone, si Disraeli si Pinocchio în acelasi timp. La masã cu dl bulibasa Plesu nu ai nici un dubiu cã vorbesti cu cel mai inteligent om din lume care te face sã te simti cel mai inteligent om din lume, chiar daca esti ca mine, un biet lingau. In asta consta marea lui (im)postura. Regina Victoria nu ar mai fi schimbat prim-ministrii atât de des, de frica sa nu vina bulibasa, asta sunt sigur, dar daca ar fi mers in schimb, la origini, in India, eu, trãitor în România începutului de secol 21, as fi contemplat un peisaj intelectual cu mult mai bogat si as fi fost mai putin sedat, chiar simtind cat imi lipseste macar un dram de inteligenta.

O fi domnit ea peste cel mai vast imperiu din istoria lumii, lipsita de intoxicarea bulibasei, dar n-a fost regina Victoria si n-ar putea sa fie nici catelusa sa asa de proasta precum sunt eu...

La multi ani, iubite conducator!

Bahtalo praleo!

Acesta este un pamflet avand ca sursa de inspiratie scarbosul Omagiu original adus Marelui Carmaci de catre pupincuristul

3 comments:

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
silent Alex said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...

Foarte bun articol. Lumea s-a saturat de acesti lingai ridicoli care se autointituleaza intelectuali de elita, din pacate nelipsiti din mass-media - prietenii stiu de ce.