VICELE GAZPROM, Aleksandr Medvedev, la Bucuresti: „Negocierile continua” . Corneliu Vlad: Rusia, un orizont de asteptare perpetua

Miercuri, 17 Februarie 2010

Vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, s-a intalnit miercuri la Bucuresti cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, discutiile vizand, printre altele, constructia unui depozit de gaze naturale in Romania. Dupa discutii, nici Videanu, nici Medvedev nu au dorit sa dea declaratii presei. „Negocierile vor continua”, a spus laconic Medvedev. Videanu nu a facut nicio declaratie. Rusia, un orizont de asteptare perpetua Intr-o anumita viziune, sa-i zicem occidentala, de la Petru cel Mare incoace, Rusiei trebuie sa i se intample mereu ceva neobisnuit, ba chiar decisiv, de parca istoria ei ar fi predestinata sa mearga dintr-o rascruce istorica in alta. Cu alte cuvinte, evolutie pe un drum  cu rascruci la tot pasul. Dupa revolutia din 1917, desigur, si ea moment de rascruce,  au fost asteptate sau nedorite si altele: cand a venit Stalin la putere sau dupa ce a murit, cand l-a  “demascat” post-mortem Hrusciov,  dupa stagnarea lui Bejnev,  cu perestroika lui Gorbaciov, iar mai nou cu prilejul tandemocratiei Putin-Medvedev. S-ar parea ca lumea (vestica) asteapta mereu ceva, de fapt mereu altceva, de la cea mai intinsa tara de pe glob, dar nu pentru acest atribut al ei, ci pentru ca e vazuta de multi ca un taram tainic, singular, greu de inteles.  S-a livrat pe piata ideilor si un proiect mesianic al Moscovei , un “mod de intrebuintare” al retetei de gestionare a relatiei cu Rusia: faimosul Testament al lui Petru cel Mare,  pentru ca  interesatii sa stie , nu-i asa, la ce sa se astepte din partea “ursului” de la rasarit. La nici un deceniu de la “rascrucea” dintre URSS si Federatia Rusa, pronosticurile in privinta unor noi “rascruci” iminente pe calea istorica a Rusiei inflacareaza, ca de obicei,  imaginatia celor mai feluriti experti sau doar datatori cu presupusa , fie ei rusi sau straini. Rusia e un imens in orizont de asteptare perpetua, care iriga imaginatia tuturor celor interesati in chestiune, de la prezicatorul rus Pavel Globa la respectabili politologi americani, in spatiul dintre acestia aflandu-se institute de cercetari si comentatori de peste tot si de toate calibrele. Pavel Globa ghiceste, bunaoara, ca Rusia va trece, pentru vreo patru ani, prin mari schimbari, dar totul va decurge in general bine, doar cu mici pierderi, in timp ce Illan Bremen, vicepresedinte al lui American Foreign Policy Council, crede, dimpotriva, ca Rusia “este amenintata de colaps”. El vorbeste de “un hau demografic si social fatal”, prin imputinarea populatiei tarii la 100 de milioane de locuitori la jumatatea secolului al XXI-lea si la doar 52 de milioane catre 2080. O Rusie slabita, insa, e si ea periculoasa, pentru politologul american, asa cum, pentru colegii lui din timpul razboiului rece, si o Uniune Sovietica puternica era periculoasa. Cum ai da-o, tot rau iese cu Rusia asta vazuta de la Washington. Lucrurile se vad cam la fel de incetosate si de partea ceastalalta a Atlanticului. Nici Europa nu arata sa priceapa prea bine constructul rusesc  si,  poate nu intamplator, atunci cand se incumeta sa se refere la Rusia profunda, de totdeauna, diversi autori recurg la reflectiile (de pasager, totusi, prin Rusia) ale zbuciumatului marchiz Custine sau la aforismului bun la toate, salvator, al lui Churchill (Rusia… sarada… enigma… mister). Un autor francez mai harsait, trecut si prin experienta lucrului in serviciile secrete, Martin Malia, a analizat mai aplicat relatia Europa – Rusia. El  s-a aplecat si asupra determinismelor istorice, si  asupra cliseelor  culturale, cu intrebarea daca aceasta relatie este “un dat permanent al Istoriei sau produsul unei conjuncturi istorice precise”. Un posibil raspuns  il da specialistul francez in istorie contemporana Thomas Gomart, care formuleaza in materie trei concluzii interesante prin subtilitatea lor. Primo: perceptiile occidentale asupra Rusiei isi afla originea mai degraba in sperantele, temerile si frustrarile societatilor occidentale decat intr-o informatie obiectiva.  Secundo: comunismul a fost “marele impas al secolului”, care a  intrerupt, brutal si staruitor, procesul de convergenta ruso-occidental. Tertio: Occidentul nu a apreciat niciodata corect ceea ce el a numit “amenintarea rusa”, din cauza bruiajului produs de propriile sale perceptii. Altfel spus – rezuma  Gomart – “viziunea Occidentului se intemeiaza tenace  pe prejudecati care ar fi interesant de deconstruit”. Asadar, o Rusie mai puternica sau mai slaba, cu destin mesianic sau nu, superputere sau putere regionala, in NATO sau nu, conservatoare sau reformatoare, europeana sau euroasiatica, concurenta sau competitiva, aliata sau inamica? Lumea-i cum este si ca ea e si Rusia. Corneliu Vlad Sursa: www.inforusia.ro