ROMOSAN SI TUDORAN si-au tras bloguri. Petru Romosan observa "proletarizarea presei" si Dorin Tudoran se ocupa de "PIȘU MĂRAR" alias "Biju" Morar

Proletarizarea presei

Comentîndu-mi un articol, un fost scriitor pretinde că m-ar fi întîlnit la fostul restaurant al scriitorilor şi mă înjură cu sete, atribuindu-mi fapte şi atitudini care există numai în mintea lui. Scrie curajos, acoperit ca un informator al Securităţii, sub nickname. Rataţii, marginalizaţii şi « acoperiţii » – cei din trecut, ca şi cei de astăzi – se exprimă şi ei cum pot. Restaurantul există încă, scriitorii s-au cam pensionat, au murit, iar unii, puţini, se ocupă acum de lucruri mai serioase. Din opera celor peste 1 500 de membri ai Uniunii Scriitorilor de la începutul anilor ’80 nu mai rămîne aproape nimic. Cît despre marile romane, tonele de poezii, studiile critice, piesele de teatru din anii ’50-’60, ce să mai zicem…Cîte păduri s-au distrus degeaba pentru tipărirea legiunilor de grafomani de partid şi de stat !

Producţia de carte şi de reviste literare a fost titanescă şi a înlocuit fraudulos alte activităţi, cum ar fi cea de politician (adevărat !), de economist, de finanţist, de autentic agricultor, de administrator de mică şi mare întreprindere, de manager cultural, care toate ar fi adus prosperitate şi, poate, chiar ceva fericire. Scriitorii însă, în schizofrenia lor grafomană, s-au simţit foarte bine şi au fost plătiţi regeşte. Ca să ocupe locul impostor şi să dea o fantomatică direcţie societăţii – micile lor devieri nu au provocat dureri de cap prea mari autorităţilor. Rămîn din acest efort de sclavi de lux multe ediţii incomplete din marii clasici (forfecate, cenzurate, orientate), un strat subţire de dicţionare, studii despre marii artişti şi albume, dar şi ediţii din mai toţi autorii minori care altfel n-ar fi fost tipărite niciodată. Să ne mai întrebăm o dată ce rămîne din opera geniilor socialismului, cronicate în sute şi mii de articole sofisticate şi chiar vicioase ? De ce s-au întocmit vagoane de dosare de Securitate pentru nişte amărîţi de poeţi narcisici şi maniacali ?
Producţia pletorică de presă din « democraţia » ultimilor douăzeci de ani pare să continue grafomania instituţionalizată din anii ocupaţiei comuniste. Despre « gîndirea », opiniile, vorbele de spirit ale lui Adrian Năstase sau Traian Băsescu s-au scris de mii de ori mai multe pagini decît despre contribuţia lui Tutankamon sau Ramses II. Mircea cel Bătrîn sau Constantin Brâncoveanu nu mai joacă nici în divizia C. Oamenii politici recenţi au luat locul impostorilor literari de altădată, dar ei dau şi mai puternic sentimentul de adunare de eunuci : rolul lor a fost doar acela de a semna documentele de privatizare, în fapt, de cedare a activelor ţării către capitalul străin. Au putut fi apoi cronicaţi în delir de armatele « celei de-a patra puteri » în stat. Obişnuinţele societăţii nu se schimbă atît de uşor. Scribii, astăzi şi televizaţi, îşi continuă opera pe cît de sisifică, pe atît de penibilă, deşi criza economică face ravagii şi în bătătura lor.
Proletarizarea presei se produce însă peste tot în lumea occidentală. Într-o excepţională carte recentă (Après la démocratie, Gallimard, 2008), Emmanuel Todd se apleacă şi asupra acestui subiect : « Profesiunea de jurnalist, în inima sistemului actual, e foarte interesantă de studiat din punct de vedere sociologic. Jurnalismul este una dintre profesiile-far ale individualismului triumfător : a semna un articol te scoate din anonimat. Meseria, aşa cum am văzut, pune în scenă moartea ideologiilor : prin oportunism sau pentru că sînt foarte devotaţi adevărului, jurnaliştii trec de la un organ de presă la altul fără să ia în seamă deosebirile partizane. » Cifrele sînt elocvente : « Tinerii ziarişti sînt o categorie supraexploatată. Cca 80 % din noile joburi se creează în sectorul online al profesiei, unde, dacă lăsăm deoparte stagiile neplătite, salariul unui debutant nu depăşeşte 1 000 sau 1 200 de euro pe lună, adică 12 000-14 000 de euro pe an. Sîntem foarte departe de marele capital şi mult sub salariul mediu din sectorul privat. Scăderii veniturilor îi corespunde, pe plan politic, atomizarea opiniei publice. » Bineînţeles, sumele de mai sus trebuie împărţite cu 4 sau 5 pentru a obţine valorile româneşti echivalente. Drama actuală a presei de la noi îşi trăieşte abia actul I. Foarte mulţi ziarişti vor căuta să facă o altă meserie sau se vor mulţumi cu Internetul şi cu venituri proletare. De acum, democraţia capitalistă (populismul oligarhic !) nu mai depinde de ei.
Petru Romoşan la http://www.compania.ro/blog/

Dupa o experienta de blogger mai putin placuta, Dorin Tudoran revine pe net, intr-o noua prezentare, cu:   

Un Liechtenstein al gandirii romanesti: PIȘU MĂRAR  

By Dorin Tudoran

Ascuns în șoșonii  altora, îmi sare la gleznă un ăla. De câte ori își depășește recordul la săritura în înălțime și apucă să muște pe cineva de fluierul piciorului, visează că a prins carotida.

Micul întreprinzător e un fel de Liechtenstein al gândirii românești – semeț cât un supozitor și rânjind ca fundul unui babuin.

Un sfat pentru șoșonari: băgați-l sau scoateți-l. Altfel vi se topește între degete și vă treziți condamnați pentru malentendu epistemologic cu premeditare.

http://dorin2tudoran.wordpress.com