Pages

Wednesday, January 6, 2010

DESCOPERITII DIN PRESA, de la Cotidianul la Vox Publica. Cernahoschi-SRI, agenta de birou a lui Buscu-RAAPPS de la Catavencu-KGB

Frumusica Laura Cernahoschi, fosta sefa la Cotidianul si comentatoare la Realitatea TV, recunoaste public ca a lucrat pe la SRI, ca traducatoare, vreo cinci ani, pana s-a plictisit, dupa cum marturiseste chiar ea: "job-ul meu era, în cea mai mare parte, de birou". Practic, a primit grad pe vremea lui Iliescu si a plecat in presa, fiind angajata la Vintu, dupa venirea lui Basescu, cand inca era Timofte sef al Serviciului. "După cinci ani de activitate în SRI, regulile prea stricte de acolo au început să interfereze cu viaţa mea personală. Sunt o persoană căreia îi place să călătorească, să cunoască oameni noi, de diverse cetăţenii", afirma blondina din Vox Publica lui Vintu. Adica, inteleg eu, cam gresise initialele: ar fi preferat la SIE. Oricum, e clar ca, dupa numele sotului (din cate inteleg), a ales ceva venit de pe meleaguri externe. Si la externe a si ajuns (eu personal am cunoscut-o, accidental, chiar in Ucraina si am reintalnit-o in Rusia). "În 2005,  când mi-am dat demisia din instituţie, am ieşit cu gradul de locotenent. Atunci, Doru Buşcu, la care m-am prezentat la un interviu, mi-a acordat şansa de a lucra în presă, “în ciuda” trecutului meu SRI-stic", ne mai spune tanara recruta a lui Buscu. Desigur, ceva-ceva o recomanda pe micuta Cernahoschaia, din moment ce a ajuns apoi chiar sefa pe la externele Cotidianului. Mie, oricum, imi place de ea, indiferent de statutul ei trecut sau actual, de sereista sau jurnalista, acoperita sau descoperita, in rezerva sau in atac.
Interesant de observat cum, pe lunga lista de tablagoaice de la Realitatea-Catavencu, de la Ivanciuca pana la Toma (si sa nu-l uitam pe Harry), pana acum Laurica e prima dintre fete care iese singurica, la raport, si se descopera in public(a), de buna voie si nesilita de nimeni, dupa o noapte lunga si intima (colegii de la Cotidianul stiau, ne asigura ea) de vreo patru anisori. Desigur, mai misto ar fi de aflat in ce calitate a angajat-o si transportat-o dupa el, de la Cotidianul la Vox Publica, intervievatorul-sef Buscu-RAAPPS... De activ sau de pasiv? Caci, dac-ar fi sa ne luam dupa Florin Calinescu, pe la Realitatea-Catavencu se cam bate pasul de gasca. Dupa altii, de gasculita...

CURENTUL: Vantul falimentului zguduie din temelii “imperiul media” al lui Vintu. Dupa ZIUA, Gardianul, Business Standard si Cotidianul urmeaza Realitatea TV, Catavencu, Idei in Dialog si Vox Publica

Scris de George Roncea
Anul 2010 a debutat in forta prin declarararea oficiala a decesului unui numar de patru publicatii din portofoliul “mogulului” de carton Sorin Ovidiu Vintu. Patru ziare au disparut de pe piata: Cotidianul, Business Standard, Ziua si Gardianul. Doua dintre aceste publicatii, Cotidianul si Ziua, erau branduri consacrate cu peste un deceniu jumatate de prezenta pe piata. Tot ce este insa atins de gheara lui Vintu se usuca. Inca din data de 7 decembrie, din aceeasi zi in care SOV era dat in consemn la frontiera, proprietarul trustului Realitatea-Catavencu a anuntat ca renunta la divizia de print, la ziarele Cotidianul, Business Standard, ZIUA si Gardianul si ca se va retrage in afacerile on-line. De asemenea a anuntat ca se cauta cumparator pentru agentia News-In, iar pentru Realitatea TV si Money Channel se cauta parteneri pentru pachetul majoritar.

Momentul a avut semnificatia sa deoarece lui Vantu i s-a deschis dosar de urmarire de catre procurori in cazul fugii din tara a locotenentului sau de la Gelsor, Nicolae Popa, “exfiltrat” din Romania in urma cu noua ani, de ofiterul SRI Victor Veliscu, mana dreapta a lui Radu Timofte, cel care i-a tinut de sase lui Vintu la prabusirea Fondului National de Investitii (FNI). Dupa fuga sa, Popa a fost condamnat, in iunie 2009, pe post de tap ispasitor, in dosarul FNI, la 15 ani de inchisoare. Anii pe care ar trebui sa-i incaseze Vintu. Ca vechi puscarias, Vintu stie ce poate face celula rece de la Jilava, chiar si dintr-un vechi si minunat prieten, ca Nicolae Popa, care ar putea sa inceapa sa ciripeasca pe seama sa, drept care a inceput sa-si pregateasca bulendrele pentru o situatie pe care nu o anticipase, atunci cand si-a tras Trust de presa pentru a-si proteja spatele.

Daca ar fi iesit Geoana presedinte, trampa i-ar fi reusit mai mult ca sigur. Acum, pentru Basescu Vintu nu mai are la dispozitie decat solutia Kenedy. Daca e tare in bulan, ceea ce nu prea cred. Degaba a tras din toate pozitiile in Basescu, degeaba a pritocit cu Patriciu inregistrari trucate, degeba i-a facut masaj pe la spate lui Geoana, la piscina sa din strada Paris, degeaba a trasnformat aproape o mie de ziaristi in caini turbati agatati cu dintii stirbi de picioarele marinarului, intr-una dintre cele mai salbatice campanii de demolare initiate in ultimii 20 de ani la adresa unui om politic. Cu tot cu Antonescu, Vadim, Becali, unguri, minoritati, pesedisti, peremisti, voiculesti, cu tot cu dinozaurii serviciilor si cu pradatorii din servicile rusesti,Vintu nu a izbandit sa-l doboare pe Basescu, sa-l puna pe Geoana, ca apoi in 24 de ore acesta sa schimbe procurorul general si sa faca disparuta orice proba si/sau martor din dosarul FNI.

Anul acesta pe Vintu il asteapta procurorii sa dea cu subsemnatul, alaturi de Nicole Popa, interpusul sau in tunul FNI.

Presa si trompetele de pripas nu-i mai folosesc ci poate doar scutul lui Dark Vader sau un instrument de teleportare in Tanzania (pigmeii nu au tratat de extradare cu Romania ). Firesc, instrumentele inutile acum, publicatiile devenite maculatura, nu-si mai au rostul.

BASESCU merge la Chisinau


Se confirma ceea ce spuneam aici: TRAIAN BASESCU ar putea face din nou prima sa vizita ca presedinte in Basarabia Dupa ce prima sa vizita ca presedinte al Romaniei, in ianuarie 2004, a fost facuta la fratii nostri de peste Prut, si de data aceasta Traian Basescu e pregatit sa mearga la Chisinau. Vizita va avea loc in a doua jumatate a lunii ianuarie.
Vezi si EDITORIAL RONCEA: BASESCU, presedinte si la Chisinau!


FACATURA NIGERIANA. In ciuda dovezilor ca "atentatul" de Craciun a fost regizat, SUA si UE inaspresc masurile de securitate si cumpara noi scanere de milioane si milioane de euro. VIDEO

AMSTERDAM (Reuters) - The Nigerian man accused of trying to blow up a flight from Amsterdam to Detroit on Christmas acted alone and probably smuggled the explosives from Nigeria, the Dutch public prosecutor said on Tuesday. World The prosecutor's office said Umar Farouk Abdulmutallab did not have an accomplice at Schiphol Airport in Amsterdam, as some other passengers on the flight had alleged. Abdulmutallab, 23, the son of a prominent banker, flew from Lagos to Amsterdam on a KLM flight, arriving on Christmas Day. Prosecutors said the seats from that plane are still being examined for traces of explosives. In Amsterdam, Abdulmutallab went through a profile interview and a security check before waiting at the gate for his flight. He is charged with trying to blow up the flight, Northwest Flight 253, outside of Detroit with a highly explosive substance hidden in his underwear. Some of the passengers on the plane had said they saw him accompanied at the gate in Amsterdam by an older, well-dressed Indian or Pakistani man. But the review of more than 200 hours of video showed no one with him, the officials said. (Reporting by Ben Berkowitz; Editing by Jon Boyle)

Amsterdam's Schiphol airport gets 60 full-body scanners Amsterdan
Schiphol airport in Amsterdam has acquired 60 new full-body scanners as part of efforts to boost security at the airport. Twenty of the new-generation scanners are expected to be available in the near future for use in processing passengers on flights bound for the United States. They are to be used alongside 16 older full- body scanners, which have already in use for several months.
The decision to use the devices was prompted by an incident on December 25, in which a Nigerian man on board a flight from Schiphol to the US city of Detroit tried to detonate explosives shortly before landing. The 60 scanners cost "several million euros," Schiphol Airport director Jos Nijhus said. He said he hoped the government would bear the cost given that it was a matter "of the security of the entire community."Schiphol currently spends in the region of 240 million euros (344 million dollars) a year on security. Nijhus meanwhile dismissed a report by a London-based tabloid that Schiphol has been designated a "terrorist airport." The newspaper said its reporters had made it through airport security checks with a syringe filled with fluid and onto a plane bound for London. Such reports "are not a witness to technical know-how," Nijhus said.
Surse: CNN, Reuters, Earth Times
Vezi si: Obama a numit un transsexual drept înalt consilier în Departamentul Comerţului

MARTURIILE ICOANEI. BOTEZUL DOMNULUI. Parintele Arhimandrit Mihail Stanciu de la Sfanta Manastire Antim



Mărturiile icoanei

Botezul Domnului

În Iordan botezându-te Tu Doamne,
Închinarea Treimii S-a arătat,
că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
şi Duhul în chip de porumbel a adeverit
întărirea Cuvântului,
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase, Dumnezeule,
şi lumea ai luminat, mărire Ție!

Arătatu-Te-ai astăzi lumii
şi lumina Ta, Doamne, S-a însemnat peste noi, Care cu cunoştinţă Te lăudăm.
Venit-ai şi Te-ai arătat,
Lumina cea neapropiată.

(Troparul și Condacul Botezului Domnului)
                                
                                                                 
Câţi în Hristos v-aţi botezat,
 în Hristos v-aţi și îmbrăcat. Aliluia.
                                               
(Trisaghionul Praznical)

Introducere
               
Domnul Iisus Hristos Și-a asumat firea umană în deplinătatea ei, dar și cu toate neajunsurile ei, pentru a o curăți și a o pune iarăși în legatură directă cu Izvorul vieții și al iubirii veșnice. Pentru a fi om adevărat, firea umană a lui Hristos cunoaște creșterea firească și treptată („Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.” Luca 2, 52). Viețuind smerit și ascultător în Nazaret până la treizeci de ani (vârsta maturității, la evrei), Mântuitorul Hristos își începe misiunea Sa pământească, lucrarea de mântuire a omenirii robită păcatului, nu printr-un act extraordinar, miraculos, ci prin supunerea față de legile condiției umane, prin chenoza Sa. Astfel, vine la Ioan ca să fie botezat cu botezul pocăinței, El care era fără de păcat și Însuși Dumnezeu- izvorul a toată curăția și sfințenia. S-a smerit însă, ca prin ascultarea Sa deplină față de Dumnezeu-Tatăl, să plinească „toată dreptatea” Legii vechi, desăvârșindu-o prin Noul Său Legământ. Căci „Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.” (Luca 16, 16). Astfel, evenimentul Botezului Domnului marchează punctul culminant al maturității lui Hristos,  deplinătatea umanității Sale.
Înaintemergător, botezător dar și ucenic, Sfântul Ioan împlinește cu supunere botezul asupra lui Hristos. Totodată, prin atingerea Fiului lui Dumnezeu, prin vederea Duhului Sfânt în chip de porumbel și prin auzirea glasului lin al Tatălui, el devine martor nemincinos, descoperind lumii dumnezeirea lui Hristos, precum au vestit oarecând magii și păstorii, la Nașterea Sa, ori dreptul Simeon și proorocița Ana, la Întâmpinarea Sa în templul din Ierusalim, și alți oameni, care, asemenea lor, L-au recunoscut călăuziți și insuflați fiind de Duhul Sfânt. Această arătare a Sfintei Treimi (epifanie, în limba greacă)  mărturisește, totodată, realitatea metaistorică a lui Dumnezeu: Tatăl iubitor naște din veci pe Fiul Său și purcede pe Duhul cel Sfânt care Se odihnește în Fiul.
Fiul cel veșnic și iubit al lui Dumnezeu, intrând în apele Iordanului, vine în interiorul zidirii  Sale, supusă și ea stricăciunii prin căderea omului, pentru a o exorciza de toate puterile demonilor și pentru a o sfinți. Întreaga creație tresaltă, cutremurându-se  de taina de a-L avea în mijlocul ei pe Cel Necuprins, dar bucurându-se de prezența și binecuvântarea Sa.
Sfințirea lumii începe, așadar, prin sfințirea apei pe care o săvârșește Hristos la Botezul Său și prin Botezul „cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3, 11), pregătindu-ne nouă, tuturor celor ce credem și ne unim cu El în Biserica Sa, intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.


BOTEZUL DOMNULUI
Epifania - Dumnezeiasca arătare

      Sunt mărturii că până în veacul al IV-lea, Naşterea şi Botezul Domnului erau sărbătorite în aceeaşi zi – 6 ianuarie. Menționată în Constituțiile Apostolice (5, 13), sărbătoarea Botezului Domnului – Epifania era inițial prăznuită de creștinii din țara sfântă. Este amintită de Sfinții Ipolit al Romei și Clement al Alexandriei în secolele II-III. Sfinții Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Ambrozie de Milan au predicat cu ocazia sărbătorii Epifaniei, adeverindu-se astfel generalizarea ei în întreaga Biserică Ortodoxă.

Reprezentarea iconografică a Botezului Domnului
Temeiuri scripturistice

Tuesday, January 5, 2010

IULIAN URBAN a inchis ZIUA. Devenita ZIUA ORORILOR anti-Basescu si anti-Romania gazeta a fost asasinata de Troika Vintu-Rosca-Pilsu. MOARTEA ziarelor ZIUA, Gardianul si Cotidianul a fost prezisa pe Blog Roncea si in CURENTUL. Urmeaza noi audio-dezvaluiri despre patronatul ZIUA


Astazi a aparut ultimul numar al fostului ziar ZIUA. Ceea ce anuntasem pe acest Blog in urma cu trei luni, din pacate, s-a implinit. Respectiv ca ziarul ZIUA se va inchide daca nu a doua, a treia zi dupa alegeri. Iar scufundarea ZIUA va trage automat si Gardianul si Cotidianul, dupa care urmeaza "Titanicul" de carton Realitatea-Catavencu - Trustul Minciunilor lui Vintu.
Unul dintre primele articole in care prevesteam tragicul sfarsit al celui ce a fost ziarul ZIUA era in septembrie, anul trecut: ZIUA - MOARTEA UNUI BRAND.
Are rost sa mai repet cand s-a adeverit cuvant cu cuvant tot ceea ce am scris? Probabil ca nu. Insa e bine de retinut ca totul se plateste.
Pentru cei care nu stiu, ZIUA - unde ca actionar apare sindicatul FSLI al Petrom Service-ului lui Liviu Luca, tovarasul lui Sorin Ovidiu Vintu - s-a inchis si ca o consecinta directa a faptului ca, de fapt, Tribunalul Bucuresti a admis cererea de faliment formulata de trustul Ringier deschizand procedura insolventei impotriva editorului ziarului ZIUA, realizata, dupa cum ne informeaza Iulian Urban, de casa "Urban si Asociatii" (da, este vorba chiar de Iulian Urban, cel pe care il injurau sclavii lui Vintu, de la Ziua sau de pe blogurile "independente").
SC RINGIER PRINT SRL, societate cunoscuta ca avand tipul de activitate tiparirea ziarelor s-a adresat agentiei de colectare debite "Urban si Asociatii", in vederea recuperarii unei creante in valoare de 655.692 lei noi, reprezentand contravaloarea realizare productie tehnica a publicatiei Ziua. SC RINGIER PRINT SRL reclama faptul ca SC ZIUA SRL nu si-a achitat datoria, fiind nevoita sa apeleze la specialistii de la "Urban si Asociatii", contractul de colectare a debitelor fiind semnat la data de 25.08.2009.
"Urban si Asociatii" este leader al pietei colectarii de debite pe segmentul B2B in Romania, asa cum puteti citi detaliat aici.
Lucrurile au evoluat si, la 10.12.2009, colega mea de la "Curentul" Dana Iliescu, publica ceea ce vroia sa ascunda Trustul Minciunilor patronat de Vintu si asociatii sai rasariteni. Respectiv:
După ce ziarele „Ziua“ şi „Gardianul“ au intrat deja în procedurile de faliment, astăzi a sosit ziua falimentului şi pentru Realitatea Media. Secţia 7 Comercială a Tribunalului Bucureşti va judeca astăzi cererea de faliment pentru Realitatea Media depusă de un offshore din Seychelles. Aceasta nu este singura cerere de faliment depusă pentru Realitatea Media, potrivit informaţiilor noastre, toţi solicitanţii urmånd să se înscrie la masa credală, în urma deciziei instanţei de judecată.
Recent, Sanoma Hearst, compania care editează revista „Marie Claire“, a obţinut la Tribunalul Bucureşti deschiderea procedurii insolvenţei la Best Media Press, firma care patronează „Gardianul“, pentru o datorie de 80.000 lei. Directorul ziarului, Alecu Racoviceanu, a anunţat că va stinge şi datoria de 13.986 lei către tipografia FED Print, sumă stabilită prin hotărårea Tribunalului Bucureşti şi pentru care tipografia a declanşat procedura de executare silită (ceea ce nu s-a intamplat - nota mea).
În cazul ziarului „Ziua“, salariile n-au mai fost plătite de aproximativ trei luni. Totodată, trustul Ringier (publisher-ul „Evenimentului zilei“) a cerut Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii falimentului a SC Ziua SRL pentru a-şi recupera o datorie de peste 30.000 lei.
Şi firma care editează „Cotidianul“ este în faţa unei proceduri de insolvenţă din cauza cărţilor editate anul trecut şi våndute la pachet cu „Cotidianul“, scria, negru pe alb "Curentul".
Ulterior, toate bubele lui Vintu s-au spart. Primul buboi, "Cotidianul", a fost ucis de fapt de gasca lui Buscu-RAAPPS si Ioan T Morar, "deontologii" care au lasat sa se sparga toate oalele in capul administratorului Mihnea Vasiliu. Este vorba de datorii acumulate de grupul deontologilor - cei care au supt de fapt fondurile uriase - care merg de la cateva sute de mii de euro la 2.000.000 de euro.
Dupa cum arata tot Dana Iliescu, pe 23.12.2009, nu este nimic nou în modul de operare al lui Vîntu: faliment după faliment, banii la Vîntu, răspunderea la alţii. După modelul deja brevetat de Vîntu:
- FNI, banii la Vîntu, răspunderea la Vlas şi Popa;
- FNA, banii la Vîntu, răspunderea la Vlas şi Popa;
- BID, banii la Vîntu, răspunderea la Popa;
- BRS, banii la Vîntu, răspunderea la Teodor Nicolaescu;
- „Cotidianul“, banii la Vîntu, răspunderea la Mihnea Vasiliu, administrator;
- „Gardianul“, banii la Vîntu, răspunderea la Alecu Racoviceanu, unic administrator;
- „Ziua“, banii la Vîntu, răspunderea la Mihai Pîlşu, unic administrator;
- Realitatea TV, banii la Vîntu, răspunderea la liderii sindicali, administratori: Marius Petcu - preşedinte CNSLR FRĂŢIA, Iacob Baciu - preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democrate din Romånia, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie - Achille Duţu, Dumitru Costin - preşedinte Blocul Naţional Sindical, Liviu Luca - preşedinte FSLI Petrom, şi Ion Popescu - preşedintele Confederaţiei Sindicale „Meridian“.
Florin Budescu de la StareaPresei.ro, a vorbit cu Alecu Racoviceanu de la Gardianul, care a recunoscut cele enuntate mai sus, si cu netotul de Mihai Pilsu, administratorul Ziua, care a afirmat ca habar nu are ce contine Contractul Colectiv pe Ramura Mass-Media. Aiuritor, nu?! Mai ales pentru ca Ziua este prima institutie de presa din Romania care a adoptat contractul colectiv de munca la nivel de ramura. Tot Pilsu sustine, intre onomatopeele sale, ca Ziua nu are nici o legatura cu Vintu. Amuzant, nu? Pentru ca eu detin doua inregistrari audio care demonstreaza contrariul. Una cu Pilsu la momentul in care m-a dat afara abuziv, si in care afirma ca Vintu este patronul Ziua si o a doua cu Vintu in care eu il intreb ce parere are despre acest lucru. Evident, o sa le audiati, in exclusivitate, in CURENTUL, cand ne intoarcem din vacanta, respectiv pe 11 ianuarie.
Acelasi personaj netot va trebui sa ma raspunda la niste intrebari. Cum ar fi, printre altele: de ce, daca sunt doar 60 de ziaristi la Ziua, in acte apar 200 de angajati? Sa spunem ca 40 sunt personal tehnic. Dar nu cumva vreo suta sunt diverse suveici de spalat bani si de spaguit tot felul de infractori de la diverse nivele?
Cred ca ajunge pentru azi. Hai sa dau si ce scriam la 7 noiembrie:
Ziarul Ziua a murit. Ceea ce se mai aude azi despre si dinspre el sunt doar ultimele horcaieli.
Ziarul Ziua a fost ucis o data de Rosca, prin vendeta sa personala cu Basescu.
Ziarul Ziua a fost ucis a doua oara cand a intrat, administrativ si editorial, pe mainile lui Mihai Pilsu - supranumit "322 de accesari" - vezi decizia tampita de a declara ziarul - fara macar sa-i intrebe si pe cei care-l fac, pe ziaristii - ca fiind anti-Basescu. Sau cea mai noua, de a face economie prin hotararea de a nu mai publica ziarul in ziua de luni, cand sunt, statistic, cele mai mari vanzari de presa sau accesari on line. Adica de a-si prelungi week-end-ul. Tamp! Daca vroia economie de o zi trebuia sa nu mai apara sambata, logic. (Apropo, bietii mei fosti colegi care nu si-au primit de o luna salariul ce vor face dupa desfiintarea ziarului: vor fi pusi sa se "recalifice la locul de munca" construind caramizi de lut pentru super-mediatizatul "Turn Ziua"?!)
Ce sa mai faci cu Ziua? Un reporter virtual mai neinformat zicea ca Ziua devine "Saptamana"... Asta chiar ar fi haios! Adevarul e frust: dupa cum am mai spus, Ziua se va inchide daca nu a doua zi ci a treia zi dupa alegeri. Inclusiv "Ziua Online". Produce ceva? Poate doar daca devine "Ziua- Porno Online" ca oricum a transformat site-ul ziarului in gazeta de perete electronic a tuturor obsedatilor sexual de pe planeta dezaxatilor.
Apoi, ziarul Ziua a fost ucis definitiv cand, cu un Rosca pus putin sa faca turul lumii, a inceput sa actioneze din interior, ideologic, coloana a 5-a, a lui Tismaneanu.
Cam asta este cu cadavrul Ziua. Pacat de munca celui mai tanar, pasionat si anticomunist colectiv de ziaristi din presa romana (cand s-a pornit ziarul), cel mai unit (pana cand s-a sucit Rosca impotriva lui Basescu), cu cel mai bun supliment special - "Dosare ultrasecrete" (pana cand a fost data afara Miruna Munteanu, ca nu raspundea la comenzi) - mentinut insa cu brio de George Damian - cu cea mai buna sectiune de politica externa nationala (conform ambasadelor euro-atlantice si... rasaritene :) care a tinut treaza problema Basarabiei si a romanilor din jur peste un deceniu (pana cand si-au consolidat serviciile rusesti prin tismanenii pozitia la ziar).
Continuarea la DEZMINTIRE. Nu, nu ma intorc la ziarul ZIUA ca director sau redactor sef. "BRANDUL" RONCEA este mai tare ca ce a ajuns saraca Ziua! Raman Pro Basescu!
In acest timp, azi, la Realitatea TV, postul care patroneaza si Vox Publica, a aparut din nou santajistul Bogdan Chirieac, dand lectii de morala statului. Asta dupa ce el a facut vreo 20.000.000 de euro facand afaceri cu statul. Dar nu cu statul lui Basescu, evident.
Vezi si SANTAJISTII BOGDAN CHIRIEAC si ROSCA STANESCU s-au intors la taticul si mamica lor, Vintu si Realitatea TV. "Respectul" a durat "decat o luna", vorba candidatului lor. Ce-ar fi sa lansam o campanie de BOICOT TOTAL?! DOSAR / VIDEO



SENATORUL IULIAN URBAN, atacat suburban de homosexualii lui Soros si perversii voaiersiti si onanisti ai lui Mircea Toma, supranumit "gaura maro" a societatii civile GRIVCO-CATAVENCU


Mircea Toma, de la Agentia de Monitorizare "Pasive Watch" impreuna cu Centrul pentru Resurse Juridice - un ONG marca Soros - si asociatia homosexualilor ACCEPT (ce?) au decis sa-si mai faca putina publicitate pe marginea tiganilor latrand pe te miri unde la senatorul Iulian Urban, care este si presedinte al asociatiei Asistenta Pentru Consumatori. Coalitia de maidan a madamei Renate Weber, matroana Soros si a PNL in Parlamentul European, il balacareste suburban pe Urban considerandu-l un concurent netigan si neinteresat financiar pe piata mancatorilor fondurilor pentru tigani si, drept urmare, il paraste de "rasism" la toate comitziile de pe planeta si chiar din univers. Mircea Toma este cunoscut drept o "gaura neagra" a sugerii si deturnarii de fonduri europene alocate tiganilor, motiv pentru care a fost poreclit de acestia "ochiul maro" al romilor. CRJ-ul lui Soros face parte dintr-o "coalitie" de alte ONG-uri militarizate civil - parte a unei retele anti-romanesti - care a fost extrem de deranjata de faptul ca senatorul Iulian Urban a insistat pentru a fi cuprinse in Codul Civil sectiuni stricte referitoare la drepturile parintilor si familiei romanesti versus casatoriile intre persoane de acelasi sex si adoptiile de copii realizate de homosexuali. Iulian Urban a reusit sa impiedice perversiunea legii, dupa cum milita pe ascuns secta Alinei Mungiu Pipidi intitulata pompos Coalitia "Opriti Codurile", iar amendamentele promovate de senator au fost facute atat din responsabilitate senatoriala cat si ca urmare a cererilor asociatiilor din sfera societatii civile crestine, care apara valorile familiale si traditiile romanesti. Printre aceste ONG-uri-fantoma ale Coalitiei "Opriti Codurile" - supranumita ARIPA CIVILA A COALITIEI GRIVCO - se numara aceiasi gaozari imbatraniti in rele gen Mircea Toma si compania de facut zgomot (vezi lista lor in foto) demascati de Florin Calinescu drept "niste imbecili organizati" cu trese de la Rasarit pe umeri. De data asta si-au pus paie in cap, pentru ca senatorul Iulian Urban ii demasca vigoros, si pe fata si pe dos, in articolul sau: Un ONG care nu a facut nimic niciodata pentru rromi, il acuza pe senatorul Urban de rasism, deranjati mai degraba de actiunea acestuia de a condamna sifonarea banilor europeni destinati rromilor din Romania.

Monday, January 4, 2010

ARIA LIBERTATII se restrange din ce in ce mai mult: de la pasapoarte biometrice la roviniete si buletine electronice. Era tehnotronica absoarbe Romaniei. VIDEO UPDATE: George Roncea la Vox News


In ciuda protestelor societatii civile crestine, de la 1 ianuarie anul acesta au fost introduse la nivel national pasapoartele biometrice. Vorba 'ceea, pentru cine-o mai tine minte: ...la tot cartierul si poporul! E drept, ni se spune ca exista posibilitatea de a cere pasapoarte temporare simple, dar intr-o zi o sa dispara si astea asa cum au disparut vechile buletine. Apropo de buletine, de la 1 ianuarie 2011 apar cartile de identitate electronice - miza cea mare a obsedatilor de control -, din care dispar parintii dupa cum a disparut odata confesiunea si, apoi, nationalitatea, de care oricum nu mai avem nevoie pentru ca, la orizonturile din ce in ce mai intunecate se itesc si cartile de identitate universale europene, care o sa ne bage pe toti in aceeasi oala a controlului total. Tot de anul acesta, mai ales pentru cei care nu au masini noi, cu cip RFID, si pentru a se incheia discutia cu permisele biometrice, se baga in circulatie, obligatoriu, rovinietele electronice. Oricum, la noi e inca e bine. In SUA nici la biserica nu o sa mai poti sa mergi daca nu esti insemnat, ca sa se numere mai bine astia care mai cred, ca nebunii, in Dumnezeu si libertate. Chestii periculoase, se stie.
Era Tehnotronica "prezisa" de ideologul Trilateralei, Zbigniew Brzezinski, absoarbe si Romania. Parintele Prof Dr Mihai Valica sintetizeaza pentru o mai buna intelegere principalele aspecte si provocari ce tin de bioetica tehnologiei informationale in mai multe studii pe care le puteti citi adunate chiar aici, pe acest blog.
In concluzie, de anul acesta, cei ce mai vor un dram de libertate in metrolope, vor trebui probabil sa invete de la tigani si sa apeleze la metodele celui mai liber popor european. Restul au sansa reintoarcerii la valorile si la locurile ancestrale de protejare a neamului, dupa exemplul inaintasilor nostrii, de la dacii liberi la luptatorii din rezistenta anticomunista: in munti!
Dupa modelul Elvetiei, si romanii au solicitat un Referendum in Romania pe tema obligativitatii actelor electronice. Lansata de Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, ideea Referendumului a strans un milion de semnaturi, adresate Presedintiei, pentru care batranul duhovnic fost detinut politic anticomunist timp de 17 ani a si multumim printr-un apel adresat si conducatorilor tarii.
Pentru cei ce vor sa se documenteze asupra inchisorii electronice impuse prin cipul RFID (si nu numai) le recomand sa cumpere de aici lucrarea complexa Dictatura Biometrica, sa cerceteze emisiunile video existente si sa consulte site-ul plin de analize din sferele politice, legislative, juridice, jurnalistice, tehnologice, religioase si civice PentruLibertate.ro. In rest, Dumnezeu cu mila!

Pasapoartele biometrice.George Roncea la Romania in alb si negru - Vox News from Apologeticum on Vimeo.

Cu multumiri pentru Apologeticum

BLESTEMUL lui Ernest Maftei pentru Iliescu si ai lui



Blestem

Inghiţi-v-ar pământul, Gloabe!
Ce-aţi legănat ţara pe dric.
Şi mi-aţi pus neamu-n patru labe,
Ajungă-v-ar blestemul biblic!

Pe cel ce-i încă bolşevic,
L-aş vinde-n lanţuri la tarabe.
Ei! Care ai nevoi de gloabe!
Să le-nhămaţi la cîte un dric?

Vreţi iar să ne târâm şoltîc?
Cu gândul şters şi priviri oarbe?
Orbecăind ca nişte zoabe?
Abia cerşind un firfiric?
Fire-aţi ai dracului de Gloabe!

Ernest Maftei


De la: http://www.gid-romania.com
Foto: Dinu Lazar
Vezi si: LECTIA DE PATRIOTISM: Batranul si steagul



ILIESCU-KGB si-a inceput noul an mintind cu nerusinare la Ziare.com: "Nu eu am chemat minerii". DOVADA contrariului - AUDIO/VIDEO/DOC. Anul acesta ar putea sa dea seama de toate minciunile sale din ultimii 20 de ani

"Nu eu am chemat minerii. Venirea lor a fost la 13 iunie cand toata lumea era ingrozita de actele rebelilor care au devastat mai multe cladiri din Bucuresti, desi s-a vehiculat o asemenea fabulatie. Nu aveam puteri miraculoase sa pun in miscare mase de oameni". - Ion Iliescu la Ziare.com pe 4.01.2010.
Anul acesta in boxa acuzatiilor s-ar putea sa dea seama de toate declaratiile sale mincinoase din ultimii 20 de ani. Si nu numai. Doar cateva dovezi care arata adevarul, mai jos.

Ion Iliescu, 15 iunie 1990: Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica. Deci, va multumesc inca o data tuturor pentru ceea ce ati demonstrat si in aceste zile: ca sinteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica, muncitoreasca, oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la greu. Si de asta data ati demonstrat cit de importanta este solidaritatea muncitoreasca.
Cu un sentiment deosebit de constiinta civica, patriotica ati simtit momentul dificil si cu o daruire exemplara v-ati aratat gata sa fiti solidari cu puterea noua. Exemplul dumneavoastra a fost plin de imbarbatare pentru toti cei de bine, care doresc progresul societatii romanesti. Vreau sa va multumesc deci pentru acest act de inalta solidaritate pe care l-ati demonstrat in aceste zile...
Cu ajutorul dumneavoastra au fost descoperite in subsolul cladirii PNT-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau in Piata Universitatii si armament. La cladirea Asociatiei 16-21 Decembrie, depozite de bite si de alte asemenea arme albe, lanturi si asa mai departe. In subsolul cladirii Universitatii s-au descoperit arme: 22 de pusti Jeco, dar care sint arme periculoase in asemenea conditiuni, si saci cu prafuri euforizante pe care probabil ca le-au tot folosit in aceasta perioada...
Eu vreau inca o data sa-mi exprim intreaga recunostinta, din partea populatiei Capitalei, pentru prezenta dumneavoastra, utila si eficienta. Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile. (Aplauze si urale.)
Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cind va fi nevoie, vom apela! Sper sa nu mai fie nevoie sa apelam la dumneavoastr!"
(Ion Iliescu, Discursul tinut la Complexul Expozitional, 15 iunie 1990, prin care a multumit minerilor pentru tot ce au facut la Bucuresti in zilele de 14-15 iunie 1990)

Rezultat: 1024 de arestaţi ilegal, 746 de răniţi, 3500 de bucureşteni bătuţi, 1466 cartuşe trase asupra pupulaţiei. Oficial, au existat 7 morţi. Neoficial, deocamdată, 188 de morţi din zilele 13-15 iunie 1990.

Documente: "Conform cererii RCM Timisoara nr.92, in urma cererii Combinatului Minier Valea Jiului si a CPUN Petrosani, rugam aprobati introducerea in circulatie a trenurilor 242/II cu plecare la 20,45 si 242/III din Petrosani la Bucuresti Nord, CONFORM DECRETULUI PREZIDENTIAL, pentru transportarea a 4000 de minieri in vederea restabilirii ordinii in Capitala. Taxele la statia Petrosani." semneaza ing. Vlad Ovidiu.

In dimineata zilei de joi, 14 iunie 1990, peste 15 - 20.000 mineri din Valea Jiului si din alte bazine miniere ale tarii au luat cu asalt Bucurestiul.

Primiti cu discursuri de catre presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, minerii au fost trimisi sa curete Piata.

Fiecare miner avea in dotare, infasurate pe dupa umeri sau la centura, ciomege de lemn si de metal, lanturi cu maciuci in virf, bastoane, rangi, topoare, sfredele.

Pe la orele 5,30 detasamentele forteaza intrarea in Arhitectura. Studentii, aflati in cladire pentru a-si termina proiectele, au fost batuti cu rangi, topoare, sfredele, si dusi la etajul II al cladirii guvernului, din Piata Victoriei; sub ochii soldatilor, erau batuti in continuare.

In acelasi timp, alte cete de mineri au devastat Universitatea distrugand laboratoarele Facultatii de Matematica, sediul "Gazetei Matematice", au devastat Facultatea de Litere, de Geografie; batand cu salbaticie studentii aflati inauntru, printre care si Marian Munteanu; tarandu-l pe jos, minerii l-au dus pe Marian Munteanu in strada spre fantana din Piata; unul dintre mineri, cu un topor in mana, a propus sa i se taie capul. O delegatie de mineri condusi de Miron Cozma a "perchezitionat" si Facultatea de Drept, ducandu-se exact in camera unde era sediul Ligii Studentilor, de unde au confiscat corespondenta, masinile de scris si de copiat. Grupurile de mineri erau insotie si dirijate de "oficiali" FSN.

Au fost atacate, devastate si incendiate sediile partidelor PNTCD, PNL, de unde s-a furat tot, au fost scoase pana si usile si ferestrele. Televiziunea Romana a anuntat ca la sediul PNTCD au fost gasite arme, sticle incendiare (care erau de fapt sticle de apa minerala), droguri (care erau de fapt, vitamine).

Pe la ora 9 dimineata, casa lui Ion Ratiu, lider PNTCD, a fost atacata si devastata; dupa ce a primit asigurarile lui Petre Roman, incercand sa se intoarca acasa, Ioan Ratiu a fost impiedicat de un grup masiv de mineri condusi de Dan Iosif, care-i supravegeau, in continuare casa.

In jurul orelor 10 dimineata, grupul de mineri ajunsi in fata sediului GDS, n-a avut succes: sediul era pazit de politie si armata - a fost singura organizatie de opozitie care a beneficiat de paza si protectie pe timpul mineriadei. In schimb, au fost devastate sediile ziarelor "Romania Libera", "Expres", "Dreptatea", "Baricada".

In toate atacurile asupra persoanelor si sediilor, aveau loc si furturi de bunuri.

Atacurile asupra oamenilor se petreceau dupa un tipic: de cate ori un miner observa o persoana suspecta, dadea semnalul, si atunci cate 10-25 fiare se napusteau cu toate armele asupra acelei persoane, pe care o bateau pana cadea jos, o calcau in picioare, dupa care o aruncau ca pe un balot in dubele prezente peste tot in Bucuresti; politistii asistau fara reactie la toate aceste atrocitati care duceau cu gandul la barbariile mileniului I.

Au fost atacati, la intamplare, oamenii de pe strada - barbati, femei, tineri, batrini - numai pentru ca aveau barba sau ochelari sau blugi sau aveau, pur si simplu, figuri de intelectuali. Au fost motive suficinte ca sa fie batuti cu salbaticie, aruncati in dube, dusi in infernul de la Magurele si tinuti arestati abuziv, zile intregi. Au fost batuti copii de 7-12 ani care dadeau cu pietre in mineri - era modalitatea lor de a-si manifesta dezaprobarea fata de toate aceste atrocitati; minerii le-au rupt miinile cu rangile. Au fost batute si lovite in pantece femei gravide in ultimele luni de sarcina, au fost batute femei batrane de 80 de ani. Au fost violate multe femei, ridicate pur si simplu de pe strada, pe cand mergeau la cumparaturi sau la serviciu, si aruncate in dubele mineresti. Oameni cu copii mici in brate, care au luat atitudine sau care pareau suspecti, au fost batuti de grupuri de haite de cate 10-15 mineri; loviturile de rangi, ciomege, lanturi, cadeau si asupra nou-nascutilor.

Infernul de la Magurele si Baneasa

Aproximativ 2000 de arestati (cu varste cuprinse intre 11 si 60 ani) din zilele 13-16 iunie au fost dusi la Magurele si Baneasa; tinuti intr-un garaj pe ciment, dormind pe ciment, fara a li se permite nici un fel de igiena; erau cu totii raniti - unii au fost cusuti pe viu, batuti cu salbaticie, plini de sange; minerii si soldatii ii bateau in continuare, chiar si cand erau dusi la toaleta; se distrau simuland ca ii impusca sau asmutind ciini lupi asupra arestatilor; au existat tentative de viol. Arestati cu totii fara mandat, au fost anchetati, fara a li se permite nici o legatura cu familiile; cei eliberati n-au mai primit inapoi banii si obiectele de valoare confiscate (adica furate).

Conditiile le depasesc pana si pe cele ale arestarilor staliniste ale anilor '50. Arestatii au fost tinuti acolo, ilegal, in conditii inumane timp de zile sau chiar saptamani. Pe 13 iulie 1990, sute de mii de bucuresteni au iesit pe strazile Capitalei la "Marsul Alb" cerand eliberarea lor.


Medic martor ocular: "Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990 cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in "Piata Universitatii "au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta cu politistii in minoritate) si mai ales in zilele de 14 si 15 unie, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oameni, la "Sectia de Neurochirurgie" a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu "traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure".

Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa un prim ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului. Nimeni nu facut ulterior nici o ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oflciale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.

Astea sunt faptele pe care le cunosc vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma"

(Marturia Dr. Dan Greceanu, medic la Spitalul Municipal din BUCURESTI, incredintata domnului Florin Matrescu si publicata de acesta in "Holocaustul Rosu" , de Florin Matrescu, Bucuresti, 1998, p.158)

Implicarea statului in represiune 
Declaratii Miron Cozma:
- a fost chemat la Bucuresti de Ion Iliescu, care i-a cerut sa aduca ortacii pentru "a face curatenie" in Piata Universitatii
- la Palatul Victoria, minerii au fost intimpinati de presedintele Ion Iliescu. Acesta le-a multumit ca au venit si a adaugat: "Am vorbit si cu Miron Cozma sa faceti curatenie".
- "Am fost asteptat de Gelu Voican Voiculescu in Valea Jiului";
- "La Bucuresti, Bebe Ivanovici ne-a adus mai multe camioane cu alimente si schimburi".
- minerii au fost coordonati de oameni apropiati fostului presedinte si guvernului condus de Petre Roman, inca din momentul sosirii in Capitala.

- Prefectul de Gorj, Pantelimon Manta, care in 90 era secretar al CFSN Gorj, a confirmat de abia pe 28 august 2000 ca participarea minerilor din bazinele Olteniei la manifestarile huliganice din iunie 90 de la Bucuresti a fost ordonata "pe calea serviciilor secrete".

- Temelescu, liderul minerilor din Motru, a afirmat ca, in iunie 90, autoritatile locale au cerut ortacilor sai sa-i sprijine pe cei din Valea Jiului in actiunea din Piata Universitatii, fostul primar al orasului Motru, Ion Sanatescu, i-a propus sa plece la Bucuresti.(3)

- col. (r.) Titu Bondoc, fost adjunct la SRI Gorj in 1990 si seful acestuia, lt.col. Pinta Ion sunt cercetati, inca din 2000, pentru subminarea puterii de stat; Bondoc s-a deplasat la mina Albeni din Bazinul Motru ordonandu-le sa se imbarce urgent spre Bucuresti, a plecat in noaptea de 13 spre Bucuresti, impreuna cu minerii. Odata ajuns in Capitala, acesta s-a imbracat in haine de ortac. El a condus grupul de 50 de mineri, in jurul orelor 6 ale diminetii de 14 iunie 90, in zona principala de conflict. (1)

- "in ziua de 14 iunie a.c., o formatiune de circa 2500 mineri, a fost campata in incinta Salii Polivalente din Parcul Tineretului (sectorul 4), aceasta formatiune actionand in ziua respectiva pe teritoriul Sect.4. Aprovizionarea cu mancare si diferite bauturi a acestui efectiv de 2500 de mineri a fost asigurata de mai multe restaurante din reteaua comerciala a Intreprinderii de Alimentatie Publica Locala "Alunis" a Sectorului 4, adusa la sala cu masinile intreprinderii. Factura de plata continand aditionarea notelor de plata (la pret de restaurant categoria I-a), a fost achitata din fondurile C.P.U.N., ale Sectorului 4 (primaria de sector) care a platit in totalitate mancarea si bautura minerilor. Documentele de plata se gasesc la serviciul comercial al I.A.P.L. ALUNIS Sector 4". (4)

- Ministerul Apararii Nationale si Ministeruld e Interne au avut rolul sa aiba grija de mineri, sa-i cazeze in Unitati, sa le dea de mancare, fiind cazati la Regimentele 1 si 2 Mecanizate si Unitatile de jandarmi (foste ale Securitatii) de la Magurele si Baneasa. Minerii au primit chiar echipament militar pentru ca urmau sa constituie Garda Nationala Civila care sa stea la dispozitia Guvernului Roman. (2)

Documentare: http://mineriada.org/

http://www.gid-romania.com