FOTOGRAFIA ZILEI. Andrei Pandele, Casa Poporului si locuri care nu mai sunt - Povestea unui holocaust urbanistic. Lansare azi, ora 18, la Sala Dalles

Astazi se lansează, la Sala Dalles, un volum-mărturie despre gigantica construcţie care a dus la pieirea unei părţi importante din vechiul Bucureşti. Cartea cuprinde fotografii-document realizate, în acei ani, de arhitectul Andrei Pandele, mutat pe atunci disciplinar pe şantierul de la Casa Poporului.

Arhitectul şi fotograful Andrei Pandele, din ce în ce mai cunoscut în ultimii ani pentru extraordinarele sale fotografii realizate în ultimii ani ai “Erei Ceauşescu”, publică acum, la Editura Compania, volumul “Casa Poporului. Un sfârşit în marmură”, dedicat uriaşei construcţii care a modificat pentru totdeauna harta Bucureştiului, pe al cărei şantier autorul a lucrat, timp de un an (1987-1988), fiind mutat disciplinar, pentru “gura prea mare”, de la institutul de proiectare unde era angajat.

Multe dintre fotografiile realizate de Andrei Pandele în acei ani, reproduse de altfel în carte, sunt de excepţională importanţă, surprinzând cartierele pierdute ale Bucureştiului, înainte de “holocaustul” urbanistic declanşat de soţii Ceauşescu, sau momentul tragic al demolărilor în lanţ din anii ’80.

De-a lungul cărţii, Andrei Pandele reface istoria proiectului care a dus la mutilarea ireversibilă a Bucureştiului, de la ideea care i-a “încolţit” lui Ceauşescu după cutremurul din martie 1977 până când aproape toate resursele ţării erau folosite pentru acest proiect iraţional, faraonic: costurile de până în decembrie 1989 au fost estimate la 1,75 miliarde de dolari, iar 16 ani mai târziu suma cheltuită a urcat la circa 3 miliarde de euro.

Pe şantier munceau constant circa 25.000 de oameni, constructori, muncitori, soldaţi, dar în momentele de vârf 100.000 de români au pus umărul la construcţia Casei Poporului, în timpul căreia au avut loc peste 1.000 de accidente de muncă, soldate cu 20 de morţi. Fotografiile din carte arată câtă istorie a Bucureştiului s-a pierdut prin acest proiect-mamut, 57.000 de familii fiind dezrădăcinate, iar aproximativ o treime din centrul istoric şi o şesime din zona centrală fiind complet distruse. Asta fără a mai vorbi despre efectele “perverse” în timp: înmulţirea câinilor vagabonzi şi mutilarea coerenţei urbanistice a Capitalei, care duce, treptat, la sufocarea ei. “S-a încetăţenit încet-încet ideea că nimic nu merită păstrat din oraş, că orice poate fi distrus, demolat, desfigurat, dacă aduce profit. S-a întărit confuzia între nevoile oraşului şi interesele unor grupuri de investitori”, spune Andrei Pandele.

Autorul povesteşte despre modul haotic în care se desfăşurau lucrările, iar apoi dă cuvântul unor reputaţi arhitecţi sau foşti colegi de şantier, pentru a-şi exprima punctul de vedere despre sinistra construcţie. Sunt discutate, pe parcursul volumului, şi diverse soluţii pentru viitorul clădirii, instalarea aici a Parlamentului fiind considerată o greşeală: “Fastul clădirii, risipa fără măsură a banului public, kitsch-ul deplin al decorului dezvoltă în clasa politică megalomanie, profund dispreţ pentru nevoile reale ale alegătorilor şi sentimentul apartenenţei la o castă intangibilă”, scrie Pandele. “Clădirea-mamut consumă ea însăşi o avere - numai utilităţile de bază s-ar apropia în 2008 de 4 milioane de euro - şi ar merita, poate, să fie gospodărită de firme private”, propune autorul.

“Lucrările nu sunt gata nici pe departe în 2009. Clădirea-mamut este folosită numai parţial. Palatul Parlamentului este o mică fracţie din zona terminală a Casei. Mai mult de jumătate din volumul clădirii nu este încheiat, finisat şi folosit. Şi poate că nici nu va fi vreodată”, mai avertizează Andrei Pandele. O altă informaţie interesantă este că, la începutul anului 1990, Guvernul român a refuzat două oferte de cumpărare a clădirii: din partea magnatului Rupert Murdoch, pe un miliard de dolari, şi din cea a guvernului japonez, pentru o sumă şi mai mare.

Andrei Pandele nu se află la prima colaborare cu Editura Compania, aici apărându-i şi catalogul expoziţiei de la Teatrul Naţional, “Fotografii interzise şi imagini personale” (2007), precum şi volumul de autor “Martorul-surpriză. Fotografii necenzurate din comunism” (2008). O parte dintre fotografiile realizate atunci de Andrei Pandele sunt expuse, în aceste zile, la Sala Dalles (după ce au însoţit, la Cinema Studio, şi premiera filmului lui Cristian Mungiu, “Amintiri din Epoca de Aur”), iar marţi, în ultima zi de vizitare a expoziţiei, la ora 18.00, în acest spaţiu are loc şi lansarea cărţii apărute la Editura Compania.
Doinel Tronaru / Cotidianul