Pages

Tuesday, September 22, 2009

FUNDATIA PARINTELE ARSENIE BOCA va inivita la lansarea volumului "Voievodul" de Dan Lucinescu


Lansarea volumului "Voievodul"

Scriitorul şi fostul deţinut politic Dan Lucinescu lansează joi, 24 septembrie 2009, ora 18:15, cea de-a doua ediţie a cărţii "Voievodul" la Uniunea Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr. 115). La lansare vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şi profesorul Gheorghe Buzatu.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu Părintele Iustin Pârvu. A trecut prin "reeducarea" de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul "Lupta si jerta
lui Dan Lucinescu". Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul VITRALII, "Depăşirea condiţiei umane", "Destine", "Aspiraţii" şi "Părintele Arsenie Boca - un Sfânt al zilelor noastre".

Domnul Lucinescu surpinde în cartea "Voievodul" aspecte importante din viaţa lui Mihai Viteazul: pe câmpul de luptă, alături de familie şi prieteni, în marile cancelarii europene, în glorie, dar şi tragicul lui sfârşit. Fără îndoială că geniul de conducător şi de luptător a întruchipat pentru
generaţiile ce i-au urmat simbolul luptei pentru independentă şi unitate, iar programul politic şi militar al lui Mihai Viteazul a avut un rol covârşitor în transformarea conştiinţei unităţii de neam şi de limbă a poporului român într-o idee militantă şi activă.

Lansarea de joi vine în completarea evenimentului din 8 iulie, când domnul Dan Lucinescu şi-a prezentat cartea "Ştefan cel Mare şi Sfânt", de asemenea dedicată unei mari personalităţi a istoriei noastre.

Organizatorul evenimentului, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca s-a născut din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numară promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, a valorilor intelectuale şi artistice ale tinerilor supradotaţi.

Pentru mai multe informaţii:

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca

Persoană de contact: Irina Adriana Coşoveanu, telefon şi fax: 021.223.24.96, 0724 029 150;

birou@fundatiaarsenieboca.ro, www.fundatiaarsenieboca.ro.

No comments: