In Romania, evenimentele sangeroase din 1989, precedate de o serie de alte manifestari de protest, au fost provocate, in mod evident, de natura regimului totalitarist importat din Uniunea Sovietica in urma cu 45 de ani. Comunismul a fost instaurat in Romania sub influenta deosebit de mare a serviciilor secrete sovietice venite inainte, cu si dupa trupele de ocupatie rusesti. Conservele si cartitele lor isi fac si astazi veacul in Romania mica eclipsand adevaratul for moral al Romaniei, fostii detinuti politici si luptatori anticomunisti. Strategii URSS au provocat o fractura adanca in trupul si fiinta natiunii, o rana care se resimte si astazi, in mentalitatile generatiilor chinuite, in familiile romanesti despartite de o granita nedreapta.
De-a lungul celor 45 de ani de comunism, torte vii au ars spre luminarea generatiilor viitoare: elita tarii, stinsa in inchisori, luptatorii anticomunisti din munti, studentii protestatari ai anului 1956, minerii lui 1977, urmati de putinii militanti care s-au solidarizat cu ei si cu cei din Europa de dincoace de Cortina de Fier. Romania a avut detinuti politici si martiri pana si in deceniul noua: sa ni-i amintim pe regretatul parinte Gheorghe Calciu, care a fost eliberat numai la presiunile Statelor Unite ale Americii si apoi expulzat din propria lui tara, si pe eroul Liviu Babes, care si-a dat foc pe partia de la Brasov, pentru a alerta Occidentul, intr-un protest suprem.
In 1987, muncitorii de la Brasov si-au adus contributia lor la daramarea comunismului in Romania. Incontestabil, revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni a reprezentant inceputul sfarsitului pentru regimul socialist din Romania. O lovitura care a fisurat pentru prima oara, grav, sistemul aproape infailibil reprezentat de Partidul Comunist si Securitate. Pe fondul caderii pieselor de domino care zgaltaiau, rand pe rand, harta Europei de Est, revolta de la Brasov a reaprins romanilor flacara sperantei. Atunci s-a cantat, liber, cu burtile, dar si cu piepturile goale: "Desteapta-te, Romane!". Se poate!, si-au spus romanii intariti apoi si de vestea caderii Zidului Berlinului. Nimic nu i-a mai putut opri in 1989 si nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie.
La 60 de ani de la 1947, anul care a marcat instaurarea comunismului cu adevarata sa fata, de teroare bolsevic-ateista, la 30 de ani de la 1977 si 20 de ani de la 1987, comemorarea evenimentelor de la Brasov in 2007 nu ar trebui sa constituie numai un moment de reflectie pentru romani; ci si o ocazie pentru ca celelalte natiuni din regiune sa se informeze cu privire la procesul de restaurare a tarii si a adevaratelor sale valori si sa constientizeze situatia si exemplul Romaniei crestine, cu miile sale de jertfe, in Europa de Est si, de la 1 ianuarie anul acesta, in Europa reunita. Europa care nu va fi cu adevarat reintregita pana cand nu vor cadea toate ramasitele Zidului Berlinului.
Poporul roman are menirea sa fie liber. Aceasta este lectia pe care am invatat-o de la muncitorii brasoveni din 1987 si tinerii insurectiei anticomuniste din 1989. Nu o vom uita niciodata!
Victor RONCEA
Vezi si
No comments:
Post a Comment