Pages

Monday, January 26, 2009

Sa stim cine ne asculta: SRI i-a gasit inlocuitor generalului Zamfir: tot Dumitru dar Cocoru

Dupa ce a fost trecut in rezerva generalul Dumitru Zamfir, supranumit "timpanul" sau "ciocanul, nicovala si scarita SRI", cel mai vechi detinator al unei functii de conducere in SRI - adjunct al directorilor SRI din 1997 pana pe 15 ianuarie a.c. - Basescu a numit ieri un nou specialist in interceptari in functia de adjunct al directorului Serviciului Roman de Informaţii: generalul Dumitru Cocoru, fost sef al Institutului pentru Tehnologii Avansate

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, un decret privind numirea generalului de brigadă-cu o stea Dumitru Cocoru in funcţia de adjunct al directorului Serviciului Roman de Informaţii.
Şeful statului a semnat şi un decret privind trecerea in rezervă a generalui de brigadă-cu o stea Constantin Raicu din cadrul Serviciului Roman de Informaţii, transmite NewsIn. Scurta biografie:
Potrivit informatiilor oferite de Serviciul Roman de Informatii, generalul Cocoru a absolvit Academia Tehnică Militară, specialitatea Radioelectronică de Radiolocaţie, in anul 1983. Este doctor in ştiinţe inginereşti din anul 1998 şi titular al unui brevet de invenţie.
Generalul de brigadă Dumitru Cocoru a desfăşurat o amplă activitate de proiectare in vederea realizarii de aparate si sisteme cu aplicatii in domeniul comunicatiilor. Este expert evaluator in cadrul Programului National de Cercetare RELANSIN (1999) si membru al Asociatiei Inginerilor de Telecomunicatii din Romania.
Din anul 1983 a lucrat in domeniul cercetării si proiectării, detinand o serie de pozitii de executie si conducere la nivelul Institutului pentru Tehnologii Avansate. Anterior numirii in actuala functie a fost seful Directiei Generale Cercetare-Dezvoltare din cadrul SRI.
In anul 2004, a fost avansat la gradul de general de brigadă.
A participat la numeroase misiuni internationale, la actiuni desfasurate in cooperare cu parteneri straini si a contribuit la elaborarea si implementarea unor concepte moderne in domeniul cercetarii si dezvoltării tehnologiei comunicaţiilor, la nivelul SRI. Vorbeste fluent limba engleza.
S-a născut la 17.04.1958, este căsătorit si are doi copii.
Specialit in "realizarea mijloacelor tehnice, in special a celor din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor"
Institutul pentru Tehnologii Avansate (ITA), unde generalul Cocoru a fost sef, face parte din structura Serviciului Roman de Informaţii şi are ca sarcină asigurarea suportului tehnic in indeplinirea sarcinilor specifice instituţiei, prin realizarea mijloacelor tehnice, in special a celor din domeniul tehnologiei informaţiei si comunicatiilor, asa cum reiese din prezentarea SRI.
Conform evidentelor SRI, ITA se ocupa cu asigurarea protectiei comunicatiilor si a datelor in format electronic, realizarea de produse informatice si echipamente pentru radiocomunicatii, asigurarea protectiei la emisii parazite, echipamente si sisteme pentru comunicatii de date si voce, dispozitive optice si sisteme de comunicatii video, dispozitive si subansambluri mecanice, sisteme de protectie fizica si control acces.
SRI explica faptul ca in acest scop ITA "desfasoara activitati de cercetare, proiectare, microproductie, intretinere si reparatii in domenii precum electronica, mecanica, optica, informatica, matematica aplicata sau comunicatii".
Totodata, ITA, pe baza experientei si a cunostintelor acumulate, desfasoara activitati de expertiza, de evaluare si de consultare in domeniile de competenta. (Z.O.)

No comments: