Deşi eram foarte în temă cu subiectul Microcipurilor nu am crezut că Romania va fi printre primele ţări în care se va implementa acest sistem diabolic de monitorizare.
Părea ceva îndepărtat care pe noi nu ne va atinge prea curând, ceva faţă de care să avem timp să reacţionăm cumva, să ne împotrivim, ceva ce am crezut că se va implementa mai ales în Occident şi că acolo vor exista mişcări de mase ceva, o opoziţie fermă, dură, dar se pare că noi suntem oile de experiment, dobitoacele unde se implementează în primele rânduri (NOI CEI DIN LINIA ÎNTÂI) acest sistem de urmărire global, (România este singurul stat din lume care emite un model de paşaport electronic care cuprinde, chiar de la momentul introducerii, ambele elemente de identificare, respectiv imaginea facială şi impresiunile digitale).Orwellizarea este aprope completă şi în Romania.
BIG BROTHER este şi aici, acum vor ştii tot, absolut tot despre tine.
Pentru aşa ceva ar trebui să se facă un referendum naţional. Cum e posibil să se implementeze aşa ceva fără să ni se ceară consimţământul, fără să ni se explice pericolele şi ce înseamnă de fapt RFID (Radio Frequency Identification - identificare prin frecveţă radio).
Mulţi idealişti naivi se întreabă: "Şi ce dacă există transparenţă, ce dacă ştiu totul despre tine? Ce ai de ascuns?" Dacă trăiam într-o lume în care cei care sunt la conducere ar fi fost nişte sfinţi care levitează şi fac miracole da, sau măcar nişte oameni obişnuiţi cu bun simţ, atunci poate am fi de acord că întrebarea îşi are sensul ei, dar când vedem că trăim într-o lume condusă de mafioţi , de terorişti la cravată şi costum, într-o lume condusă de oameni bolnavi psihic, paranoici, de corporaţii psihopate, în care există o nevoie absolută de control, normal că nu putem fi de acord cu aşa ceva.
Dacă nu eşti de acord cu acest sistem care există acum în lume, eşti considerat un posibil terorist deci se vrea eliminarea tuturor persoanelor indezirabile, tuturor celor care au un cuvânt de spus, care au ceva împotrivă. Dacă ştiu permanent unde eşti te şi pot elimina foarte uşor, plus că se fac ştergeri de identitate, clonări de identitate şamd (vedeţi filmul The Net în acest sens) ... nu stăm să scriem şi noi încă odată despre aceste lucruri, dar am simţit nevoia să atragem atenţia acestui aspect.
Ce să mai vorbim de drepturile omului care sunt încălcate flagrant (dreptul la intimitate şi prezmuţia de nevinovăţie în primul rând) - suntem ca într-o puşcărie ce să mai, o puşcărie în care cu toţii suntem posibili infractori, posibili terorişti.
Drepturile omului sunt praf în ochi pentru proşti, făcute ca să ne dea nouă impresia de libertate şi democraţie, ca şi cum dacă ele ar exista acolo undeva într-o carte ar fi şi respectate, aşa cum nu sunt respectate majoritatea legilor pe acest pământ. Legiile, în mare parte, sunt făcute de cei puternici ca să ţină în frâu sclavii, iar cei care le fac le încalcă cel mai mult şi mai des. Lor nu li se aplică. Adevărul e că noi nu suntem consideraţi oameni, ci dobitoace, sclavi, aşa că nu avem drepturi. Drepturile oamului se aplică oamenilor. Noi suntem scalvii lor, asta suntem ... sclavi pe plantaţie (chestia e că cei de pe plantaţie ştiau că sunt sclavi şi se împotriveau, în schimb, astăzi sclavii au impresia că sunt liberi - asta da sclavie!).

De fapt chiar ne-a venit pe chelie un banc, un banc care va face haz de necazul care va pune stăpânire la modul concret pe România începând cu acest an: Care e diferenţa dintre dobitoace şi noi, oamenii? (în special cei din România) Majoritatea dobitoacelor nu au cip.
Implicaţiile implementării microcipurilor RFID în acte (paşaport, carte de identitate, permis de conducere), în bani (în bancnotele Euro ele există din 2005), în produse, sunt uriaşe şi greu de înţeles la prima vedere.
De aceea vă recomandăm să urmăriţi toate documentarele din categoria MICROCIPURI , în special documentarul lui Katherine Albrecht - Tracking Everything Everywhere, să vă faceţi o idee.
Mulţi au scris despre impactul implementării cipurilor şi vă recomandăm în acest sens câteva articole:
4) Aaron Russo: Scopul noii ordini mondiale este controlul omenirii prin implantul de microcipuri RFID
Ca să vă faceţi o mică idee despre cum vom fi monitorizaţi vă recomandăm să vizionaţi micuţul filmuleţ din YouTube numit "demonstratie : cum veti fi monitorizati avand implantat RFID microcip IBM 666".
În ceea ce priveşte documentarul de azi, recunoaştem că nu am apucat să-l vedem şi din câte am înţeles prezintă perspectiva creştin ortodoxă asupra implantării de cipuri. Îl punem la recomandarea unor prieteni. Deşi nu suntem de acord cu multe aspecte ale dogmei creştin ortodoxe considerăm că sunt şi informaţii bune în acest documentar, ce merită luate în considerare, dar cu discernământul de rigoare.
Intr-un articol preluat de pe Altermedia se spune:“Ingerul digital” este denumirea unei companii americane, listata la bursa NASDAQ, fabricant al dispozitivelor personale de identificare (RFID, dispozitivele de identificare prin radiofrecventa, CIP-urile) destinate marcarii si urmaririi cetatenilor - vezi http://www.digitalangel.com/.
“Ingerul digital” este si numele dat unui documentar realizat de un grup de crestini ortodocsi din Serbia, deocamdata singurul film care trateaza acest subiect dintr-o perspectiva duhovniceasca ortodoxa.
Documentarul “Ingerul digital” se adreseaza unui public matur si avizat.
Filmul este tradus in limba româna, cu subtitrarea integrata in fisierul video."Este unul dintre ultimile documentare pe tema Microcipurilor, traduse în limba română.O mică descriere a filmului mai poate fi găsită pe blogul lui Laurenţiu Dumitru şi pe blogul Saccsiv.

Descarcati de aici: Ingerul digital
Ni s-a mai spus că sunt şi imagini şocante, deci cei cu inima slabă să nu se uite.
În concluzie recomandăm şi noi :
schimbati-va paşapoartele acum cât mai puteţi primi din cele fara cip(Primii care vor primi acest tip de pasaport vor fi locuitorii judetului Ilfov, urmand ca pana in 30 iunie sistemul sa fie functional in toata tara)
şi
SPUNEŢI NU MICROCIPURILOR!
şi SEMNATI PETIŢIA Impotriva cipurilor cu date biometrice, premergatoare însemnării cu numarul Fiarei, 666!

1 comment:
Ne bucurăm că aţi apreciat aşa de tare articolul nostru că l-aţi postat aproape în întregime pe blogul dvs.
Ne-am fi bucurat şi mai tare dacă aţi fi specificat şi mai clar de unde este preluat şi anume de pe blogul IEŞIREA DIN MATRIX de la adresa http://fymaaa.blogspot.com/2009/01/spunei-nu-microcipurilor.html.
Nu ne-ar fi deranjat o publicitate pe blogul dvs.
În rest, să ştiţi că vă stimăm, respectăm şi apreciem enorm eforturile dvs. în direcţia trezirii, protejării şi apărării drepturilor poporului român şi nu numai.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Post a Comment