Dominaţia banului internaţional

de Mihai Eminescu

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Legile demagogiei
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Corupţia si bugetofagii
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a miscării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială si morală. Fără muncă si fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic si nu stie să se apuce de nici un mestesug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători sarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omenesti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.
Mizeria artificială
Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei si a fiscului când constatăm că, în acelasi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca soarecii o corabie care arde, si că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii si a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump si nu produce nimic. Asa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică si prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a astepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.
Perspective
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă si tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Si, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câstig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie si să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii si, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate si fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei crestine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
(Colaj de texte eminesciene realizat de Miron Manega)

EXPLICATIO
În întâmpinarea ideii că Mihai Eminescu n-ar mai fi „la modă“, am realizat acest colaj din textele jurnalistice ale marelui poet. Am vrut să arătăm, prin aceasta, că Eminescu nu a fost doar poet si gânditor, ci si primul analist economic din istoria României. „Diagnosticele“ si soluţiile lui economice, publicate în perioada 1870-1889, sunt valabile si astăzi. Iar cele scrise de el la sfârsitul secolului al XIX-lea par inspirate din realitatea de azi. Ne-a usurat munca - si mulţumim pe această cale autorului - cartea lui Radu Mihai Crisan (scriitor si doctor în economie), „Eminescu interzis“, apărută la Editura Criterion Publishing. Textele colajului nostru au fost extrase din publicaţiile „Albina“, „Familia“, „Federaţiunea“, „Convorbiri Literare“, „Curierul de Iasi“ (1870-1877), colecţia ziarului „Timpul“ (1877-1883) si din manuscrise publicate postum.

www.sfin.ro/

Vezi si

www.mihai-eminescu.ro/