Pages

Friday, October 10, 2008

Abuz al MIRA. Un refugiat politic tratat cu rasism ca un infractor. Autoritatile au uitat cam repede vremurile cand si noi eram tratati la fel

Mai multe organizaţii ale societăţii civile vor protesta luni în faţa sediului MIRA pentru a cere eliberarea voluntarului nigerian Ohiku Austin. Personaj insolit, cunoscut de întreaga presă, Ohiku a ieşit în evidenţă la manifestaţiile de stradă din cursul acestui an, desfăşurate de societatea civilă în faţa sediului PSD, în faţa Parchetului General, sau în faţa Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Înalt de doi metri, negru ca pana corbului, cu trăsături puternice, Ohiku striga cât îl ţineau plămânii Iliescu arestat! alături de victimele Mineriadei, ceea ce l-a transformat în vedetă pentru cameramanii şi fotoreporterii agenţiilor de presă.
Din păcate nu doar cameramanii televiziunilor l-au băgat în seamă pe Ohiku ci şi cei ai Poliţiei. Undeva, la un nivel obscur s-a hotărât ca vedeta neagră a mitingurilo anticomuniste sau anti-ruseşti să fie înlăturată din peisaj. În urmă cu trei zile Ohiku a fost înşfăcat pe stradă de trei gealaţi în civil şi aruncat într-o maşină cu motorul pornit, ca în filmele cu spioni vizionate seară de seară de Cristian David, pe când era şoferul lui Tăriceanu. Nigerianul făcea parte dintre voluntarii Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor (APADAR), organizaţie fondată de un fost refugiat politic român, Viorel Ene, victimă a bâtelor hoardei de mineri adusă de Ion Iliescu în capitală pentru a planta flori cu târnăcopul în capetele bucureştenilor bărboşi sau cu profil intelectual. APADAR a luat sub protecţia sa cazuri dramatice, de la cubanezi vânaţi de serviciile castriste la chinezi persecutaţi de regimul comunist, refugiaţi politici din Sry Lanka, victime ale tigrilor tamili, sudanezi şi nigerieni scăpaţi prin minune de căsăpirea cu macetele practicată de diversele formaţiuni criminale care sunt la putere în Africa, irakieni torturaţi de serviciile secrete ale lui Saddam Husein, iranieni cu ani grei de puşcărie ai regimului islamic – o adevărată Arcă a victimelor şi nenorociţilor lumii.
O bună parte din aceşti refugiaţi, ajunşi prin Dumnezeu ştie ce peripeţii în “raiul” românesc participă alături de organizaţia victimelor Mineriadelor la protestele şi mitingurile susţinute de români împotriva autorităţilor corupte care muşamalizează de ani de zile procesele vinovaţilor şi autorilor Mineriadei, în frunte cu Ion Iliescu.
“Reţinerea voluntarului nigerian Ohiku Austin este un abuz flagrant arestarea sa având loc în mod ilegal în data de 07.10.2008 orele 10.00 în faţa sediului Asociaţiei noastre” arată într-o întâmpinare depusă pe adresa ministrului de interne, preşedintele organizaţiei voluntarilor, Viorel Ene. Ene s-a adresat Justiţiei chemând în judecată MIRA pentru abuz şi rasism. În plângerea adresată instanţei se arată: „Ohiku Austin a fost arestat în mod ilegal şi încarcerat la Centru de Cazare Otopeni, sub pază militară. Ni s-a refuzat accesul în „puşcăria” de la Otopeni numită sui generis Centru de Cazare, ba mai mult Directorul O.R.I.- Bucureşti Narcis Dumitru nu a fost în măsură să ne pună la dispoziţie fantomatica Decizie de luare în custodie voluntarului nostru. Felul în care autorităţile abrutizate ale statului român au tratat un refugiat scot în evidenţă atitudini tipice sistemului rasist aplicate împotriva cetăţeanului de culoare (negru) din Nigeria – persecutat la rândul său în propria sa ţară deoarece este creştin, regimul la putere din Nigeria fiind unul agresiv - represiv musulman.
Nu ştim dacă organele noastre de interne sunt sau nu musulmane dar maniera agresivă se regăseşte şi la miliţienii MIRA astfel că am depus la P.M.B. un anunţ de protest al organizaţiei noastre ÎMPOTRIVA RASISMULUI promovat de MIRA. Voluntarul Ohiku Austin a fost cel care a manifestat spirit civic şi ataşament faţă de valorile democratice, exact valorile călcate în picioare de organele noastre de interne, fără a mai vorbi de dispreţul normelor elementare creştine, de omenie şi de bun simţ.
Nu înţelegem de ce voluntarul nostru este hăituit şi urmărit de organele de poliţie, nu pricepem de ce creştinul Ohiku Austin este tratata ca şi când ar fi un ciumat, un dăunător şi o primejdie pentru statul român în timp ce musulmani ca Yaher Iskandarani, Fahti Taher, Omar Hayssam, Mohammad Munaf, Kemal Kader, şi încă mulţi alţii de aceeaşi teapă au avut parte de un tratament privilegiat din partea autorităţilor, deşi s-au dovedit în nenumărate rânduri legăturile acestora cu medii mafiote şi cu organizaţii teroriste.
Voluntarul nostru, creştin persecutat şi în ţara sa şi în România (creştină!) de autorităţi brutale şi represive nu a făcut nimic împotriva statului român şi nu a încălcat nici o lege. Se află în custodia noastră tocmai pentru a fi protejat şi pentru a avea o şansă la o viaţă normală. Sperăm ca măcar acum cazul său să fie luat în seamă iar noi ne vom face datoria de a informa opinia publică românească şi internaţională asupra abuzului exercitat împotriva sa de autorităţi – altfel foarte permisive când e vorba de mafioţi arabi, musulmani, etc”

Stimati ziaristi, va rugam sa luati in considerare cazul prezentat mai jos:

Un refugiat politic, voluntar umanitar al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (APADAR) a fost inhatat si arestat de organele de politie si tratat total abuziv si ilegal.
Si romanii sunt la randul lor tratati abuziv si ilegal in alte tari europene, ca Italia, Germania, Spania etc
Cazul voluntarului nostru, refugiat in tara noastra deoarece in tara sa de bastina - Nigeria - crestinii sunt omorati pe strada de autoritatile regimului musulman este un exemplu de cum nu ar trebui sa fie abordati si tratati cei care cer azil in Romania.
Inainte de 1989 o multime de romani isi cautau salvarea peste hotare si deseori au fost gazduiti cu omenie de catre "lumea libera". Acum Romania face parte, teoretic, din lumea libera.
Practic, lucrurile stau altfel. Cazul refugiatului nostru probeaza o mentalitate si un mod de actiune nesanatoase si nedemocratice din partea autoritatilor, scoate la iveala reflexe militienesti si comportamente de tip rasist.
Va stam la dispozitie cu orice fel de date si informatii suplimentare, stimati ziaristi, aparatori ai libertatii, si va rugam inca odata, in incheiere ,sa luati in considerare, jurnalistic, Cazul Ohiku Austin, un caz relevant, (si scandalos) in opinia noastra...

Cu multumiri anticipate

(la aceste link-uri se gasesc imagini cu refugiatul nostru. este usor de recunoscut deoarece este singurul protestatar negru)
mai jos protestul trimis
Parchetului General
Către,
Curtea de Apel Bucureşti
Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal
In atenţia
Domnului Preşedinte
Subscrisa Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor (APADAR), cu sediul în Bucureşti, str. Batiştei nr. 11, Sector 2, Bucureşti, prin reprezentant legal preşedinte Ene Viorel, în solidar cu Ohiku Austin, voluntar umanitar al Asociaţiei noastre formulăm prezenta
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
A pârâtelor:
- Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu sediul în Bucureşti, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, Sector 1, în calitate de autoritate ierarhică superioară a Oficiului Român pentru Imigrări prin domnul Ministru Cristian David
- Oficiul Român pentru Imigrări – prin domnul Director Drăgoi Vasile
Solicităm anularea Deciziei de luare în custodie publică a voluntarului Ohiku Austin, act administrativ realizat fără temei juridic de către ORI..
Reţinerea şi domnului Ohiku Austin este un abuz flagrant arestarea sa având loc în mod ilegal în data de 07.10.2008 orele 10.00 în faţa sediului Asociaţiei noastre –str. Batiştei, nr. 11, sect. 2, Bucureşti.
3 civili l-au înhăţat din faţa sediului şi împins într-o maşină, fără să îi explice nimeni în limba sa maternă motivele reţinerii. Am fost informaţi de capturarea sa de către oamenii care au asistat la incident şi ne-am prezentat împreună cu asistenţa juridică în str. N. Iorga nr.29 – la Oficiul Român pentru Imigrări al Municipiului Bucureşti, unde am preuspus că a fost dus refugiatul aflat în grija noastră. S-a depus o nouă cerere de azil de către Voluntarul Umanitar al Asociaţiei noastre care a fost remisă prin fax, Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti.
Cererea care permitea rămânerea pe teritoriul României, a fost admisă prin adresa nr.2316567/k/CT din 07.10.2008.
Cu toate acestea domnul Ohiku Austin a fost arestat în mod ilegal şi încarcerat la Centru de Cazare Otopeni, sub pază militară. Împreună cu domnul Istrate Serafim, consilier juridic al Asociaţiei noastre, ne-am prezentat la centrul de detenţie. Sigurul act justificativ care ne-a fost remis era un document semnat de şeful Centrului de Cazare Otopeni care NU AVEA NUMĂRUL REZOLUŢIEI DE LUARE ÎN CUSTODIE.
Am depus şi aici o solicitare de punere în libertate a voluntarului nostru, nr.7658/07.10.2008, înregistrată la ora 18, 35..
Am depus solicitări asemănătoare la O.R.I şi M.I.R.A.
Astăzi 08.10.2008 ni s-a refuzat accesul în „puşcăria’’ de la Otopeni numită sui generis Centru de Cazare, ba mai mult Directorul O.R.I.- Bucureşti Narcis Dumitru nu a fost în măsură să ne pună la dispoziţie fantomatica Decizie de luare în custodie voluntarului nostru.
Am revenit cu sesizări la O.R.I. - pe adresa Directorului Vasile Drăgoi, MIRA - Ministrului Cristian David, denunţând actele de abuz şi de flagrantă încălcare a legii.
Menţionăm că nu s-au respectat nici prevederile art. 87 alin. 7 O.UG.194/2002, cu modificările ulterioare.
Deasemenea luarea în custodie NU SE PUTEA aplica voluntarului umanitar Ohiku Austin.
Felul în care autorităţile abrutizate ale statului român au tratat un refugiat scot în evidenţă atitudini tipice sistemului rasist aplicate împotriva cetăţeanului de culoare (negru) din Nigeria – persecutat la rândul său în propria sa ţară deoarece este creştin, regimul la putere din Nigeria fiind unul agresiv - represiv musulman.
Nu ştim dacă organele noastre de interne sunt sau nu musulmane dar maniera agresivă se regăseşte şi la miliţienii MIRA astfel că am depus la P.M.B. un anunţ de protest al organizaţiei noastre ÎMPOTRIVA RASISMULUI promovat de MIRA.
Voluntarul nostru a participat la numeroase acţiuni ale organizaţiei noastre, în colaborare şi cu alte organizaţii ale societăţii civile, campanii desfăşurate pe mai multe paliere, începând de la protestele în faţa Ambasadei Rusiei faţă de invadarea Georgiei, proteste la adresa Primăriei Capitalei, pentru încălcarea legii întrunirilor publice de către primarul general şi până la acţiunea recentă din faţa Parchetului General care a avut ca scop atenţionarea opiniei publice asupra muşamalizării Dosarului Mineriadei. Imaginile apărute în presă sunt o dovadă a spuselor noastre. Pe scurt voluntarul Ohiku Austin a fost cel care a manifestat spirit civic şi ataşament faţă de valorile democratice, exact valorile călcate în picioare de organele noastre de interne, fără a mai vorbi de dispreţul normelor elementare creştine, de omenie şi de bun simţ.
Nu înţelegem de ce voluntarul nostru este hăituit şi urmărit de organele de poliţie, nu pricepem de ce creştinul Ohiku Austin este tratata ca şi când ar fi un ciumat, un dăunător şi o primejdie pentru statul român în timp ce musulmani ca Yaher Iskandarani, Fahti Taher, Omar Hayssam, Mohammad Munaf, Kemal Kader, şi încă mulţi alţii de aceeaşi teapă au avut parte de un tratament privilegiat din partea autorităţilor, deşi s-au dovedit în nenumărate rânduri legăturile acestora cu medii mafiote şi cu organizaţii teroriste. Deşi ataşamentul celor menţionaţi mai sus faţă de valorile democratice sau faţă de ţara gazdă - România - este mai mult decât îndoielnic, partidele de guvernământ, cu precădere PSD –ul le-a acordat importante beneficii, le-a oferit acces la petrolul României, le-a oferit terenuri, hoteluri, păduri ba chiar şi onororuri publice.
Implicaţiile mafiei arabe în crima organizată din România sunt arhicunoscute dar cei vinovaţi de proliferarea acestui fenomen periculos pentru siguranţa naţională nu sunt deranjaţi de către cerberii de la Interne decât pentru a încasa şpaga – lucru dovedit deja de marile dosare de corupţie aflate în atenţia opiniei publice.
Voluntarul nostru, creştin persecutat şi în ţara sa şi în România (creştină!) de autorităţi brutale şi represive nu a făcut nimic împotriva statului român şi nu a încălcat nici o lege. Se află în custodia noastră tocmai pentru a fi protejat şi pentru a avea o şansă la o viaţă normală. Sperăm ca măcar acum cazul său să fie luat în seamă iar noi ne vom face datoria de a informa opinia publică românească şi internaţională asupra abuzului exercitat împotriva sa de autorităţi – altfel foarte permisive când e vorba de mafioţi arabi, musulmani, etc
Precizăm că am formulat în prealabil cerere de reexaminare a soluţiei căte cele două pârâte, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit.. i) şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 procedură prealabilă de reexaminare, cerere la care nu am primit nici până acum un răspuns.
MOTIVE
HOTĂRÂREA fără număr este nelegală şi netemeinică.
- Arestarea este ilegală, luarea în custodie s-a efectuat în mod ilegal
ÎN DREPT: ne întemeiem cererea pe OUG.194/2002, Legea 122/2006, Legile U.E şi legea contenciosului administrativ nr. nr. 554/2004.
Dovada celor arătate înţelegem să o facem cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtelor precum şi orice alte probe a căror necesitate ar reieşi din cursul dezbaterilor.
Menţionăm încă odată că numitul Ohihu Austin este voluntar umanitar al asociaţiei noastre şi nu poate obţine viza umanitară din cauza acestei decizii.
Cu stimă,
Preşedinte A.P.A.D.A..R.
Viorel Ene

1 comment:

Anonymous said...

luni, ok, dar la ce ora? :)