CINE UITA NU MERITA. 1989 - 2009. Ruga. Vino Doamne.

CINE UITA NU MERITA. Forme "intelectuale" ale tradarii Romaniei si metoda de prevenire si combatere: informatia

Cum vor deveni din nou domnişoare curvele din presă şi societatea civilă

„Cine uită, nu merită!“ În '90, am pus împreună cu „huliganii“ anticomunişti din Piaţa Universităţii acest înscris al lui Iorga pe Arhitectură, botezată „Facultatea de Golani“, alături de o fotografie-gigant cu Iliescu şi Ceauşescu. Vroiam ca românii să nu uite că morţii noştri din decembrie au nevoie de dreptate, la fel ca şi viii. După 20 de ani, bieţii mucenici nu şi-au găsit-o, iar noi nu ne-am făcut-o. Conspiratorii KGB şi GRU de atunci, în frunte cu Brucan şi Iliescu, s-au multiplicat sinistru, în mii de replici care au năpădit politica, presa şi societatea aşa-zis civilă şi românească.
Campanie mai scabroasă ca asta chiar că n-a mai fost nicicând. Nici măcar primele „alegeri libere“ nenorocite, de dinainte de a ne lua ciomegele lui Ion Iliescu în cap, când se minţea poporul cu televizorul, unic, şi prindeau celei mai stupide manipulări, parcă nu au fost la fel de sinistre precum cele de mai ieri. Mijloacele de intoxicare s-au perfecţionat. Ce era băgat în cap minerilor ieri printr-o simplă întrerupere de emisie, azi este inoculat prin mii de picături chinezeşti otrăvite. Pipetele sunt tele-cyborgii post-comunismului, soldaţi fideli ai minciunii şi ateismului, pretinşi lideri de opinie polisaţi de păpuşarii serviciilor antiromâneşti în două decenii de activitate. Urmaşii demni ai criminalilor filo-sovietici Brucan şi Iliescu.
Ca să fie mai clar: Silviu Brucan, agent sovietic dovedit, este cel care condamna elita României la moarte, începând cu 1945, din vârful Scânteii PCDR. Ion Iliescu, alt agent al URSS, poreclit Iliescu-KGB, închidea cercul crimelor sovietice comise asupra românilor timp de 45 de ani prin mascarada sângeroasă din decembrie 1989. Numai un orb, tâmp şi surd nu poate vedea petele roşii de pe costumul de mii de euro al lui Mircea Geoană, urme lăsate de mâinile mânjite de sânge ale celui care îl ţine în braţe, tartorul crimelor din decembrie, Ion Iliescu.
Şi atunci, cum pot fi numiţi „intelectualii susţinători ai lui Mircea Geoană“, curvele din politică, prostituatele de presă şi goarnele lor de împrăştiat minciuni pe bandă la televiziunile mogulilor „cu ştaif“, devalizatori ordinari ai bietei Românii?
Singur împotriva tuturor, Traian Băsescu nu s-a lăsat înfrânt de valul de ură cosmetizat deontologic, în „respect“ şi „bun-simţ“. Cu sprijinul a milioane de români anonimi, de la opincă la vlădică, Băsescu a reuşit până la urmă să se opună uriaşei maşinării de spălat creiere şi suflete româneşti. Ce gâlmă li s-a pus în gât după ce au spart sute de milioane de euro ca să-l doboare, să ne doboare, şi să ocupe, definitiv, România? Păpuşarii turbează, monştrii procreatori de monştri supurează.
Dar să revin la Iorga. În 2000, un grup, „select“, de intelectuali „cu ştaif“ renunţa la pretinsul anticomunism de paradă şi, chipurile pentru a se opune lui Vadim Tudor, nume sonore, hiper-mediatizate în ciuda sărăciei sufleteşti - gen Patapievici, Pleşu şi Liiceanu -, l-au susţinut printr-un apel public, fără ezitare, pe responsabilul de crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990, „salvatorul neamului“ Ion Iliescu. S-a dovedit atunci cu prisosinţă că acest grup, de „dialog social“, înfiinţat cu sprijinul agentului sovietic Silviu Brucan, şi-a meritat investiţia kominternistă. Dovada cea mai evidentă că sperietoarea Vadim Tudor era doar o creaţie a lui Ion Iliescu, stipendiată în anii '90 chiar de către finuţul Andrei Pleşu, atunci ministru FSN, prin semnătura lui Petre Roman, s-a văzut ieri, din nou, pe ecranul scos din „1984“ al Antenei 3, când „mâncătorul de unguri“ stătea colocvial - alături de „creştin-democratul“ Ciorbea şi societarul în civil Pîrvulescu - la o devărsare de înjurături anti-Băsescu cu fostul prim-ministru fesenist, ex-“jidan“ pentru Vadim, acum „os de liberal“, de dragul lui Patriciu. Asta după ce şi-a sinucis propriul partid, PRM, printr-o alianţă contra naturii cu pretinşii duşmani declaraţi din UDMR. Nu e singurul: Crin Antonescu şi-a dus la groapă bietul electorat liberal, ca să vadă foştii anticomunişti, mulţi doar fripturişti, cum se răsuceşte ca o elice marele român I.C. Brătianu, bine tocat de „partenerii social-democraţi“ cu secerile şi ciocanele lor lucitoare. La care s-au mai adăugat şi fantomele ţărăniştilor.
În ciuda acestui masacru al moralei şi memoriei înaintaşilor, dintre toţi „intelectualii“ care s-au scăldat bine-mersi în sângele din cada lui Iliescu, numai Caramitru s-a distanţat, solemn, de mizeria campaniei totale anti-România.
În 2000, după ce alegerile au trecut, oamenii au uitat. Aceleaşi personaje de can-can „anticomunist“, deontologi de serviciu, şi-au pus apoi alte măşti, au pătruns în alte încăperi. Ca şi azi.
Şi, pentru că „cine uită, nu merită“, cred că este obligatoriu să ţinem minte numele celor care au fost vedetele intelectualismului, „personalităţile“ României, prostituatele cu ştaif care nu s-au simţit jenate să susţină mizer păpuşa de paie a lui Iliescu-KGB, pătată de sângele românilor ucişi în 1989 şi 1990. Aceste personaje insidioase, adevărate curve ale presei şi societăţii civile, nu au dreptul să devină din nou domnişoare. Numele de mai jos - doar câteva - sunt extrase din listele de susţinători ai Coaliţiei ticăloşite reprezentate de Crin Antonescu şi Mircea Geoană, prostănacii teleghidaţi ai lui Iliescu şi ai mogulilor Patriciu, Vîntu şi Voiculescu. Ţineţi-le minte.
Renata Weber, „tătica“ lor de la Fundaţia Soros. Vox Publica lui Vîntu şi Alianţele lui peşte prăjit coordonate de aceiaşi anti-creştini Cristian Pîrvulescu, îmbătrânitul în rele Mircea Toma, coruptul paznic la anti-corupţie Victor Alistar şi frustrata Alina Mungiu Pippidi. Andrei Pleşu şi ciracii săi, gen Cioroianu, Cărtărescu, Liiceanu şi Dinescu, aflaţi majoritar pe statul de plată al lui Patriciu. „Actorii uşori“ ai lui Vîntu în campania „Noi vrem respect“, Victor Rebengiuc şi Dan Puric, „dame de companie“ la Realitatea TV. Plus: Mircea Diaconu, Maia Morgenstern şi Dorel Vişan sau Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Florin Chilian (trecut de la număratul termopanelor lui Năstase la îngânatul osanalelor pentru Geoană) alături de Dan Grigore, Adi Copilu' Minune şi Luminţa Anghel. „Derbedeii cu ştaif“ de pe lacul Snagov, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Succesorul lui Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu. Incertul Emil Hurezeanu. Utecistul perpetuu Mihai Tatulici. Deontoloagele cu silicoane Oana Stancu şi Adi Ursu. Fetele lu' tata, Alexandra Dinu şi Oana  Roman. Falsificatorii istoriei Lucian Boia, Neagu Djuvara, Marius Oprea et comp. „Europa-liberiştii“ Mircea Carp şi impostorul Radu Călin Cristea. Activista PCR, anti-creştina Smaranda Enache, copreşedinte Liga Pro Europa. Vânduţii Mihai Gheorghiu şi Antonie Popescu, foşti membri ai Ligii Studenţilor. Scriitoraşii Alex Ştefănescu şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Profesorii de strâmbă-minţi Aurora Liiceanu, Andrei Marga, Zoe Petre şi alţii, şi alţii, vreo 101 de dalmaţieni, dar, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă este... Eeeemil Coonstaaantineeescu!
Desigur, cu toţii ar putea repeta gestul lui Caramitru. Dar ceva mă face să cred că vor prefera să-şi coasă himenul decât să-şi ceară iertare poporului român...

Articolul de mai sus a fost scris si dat la tipar duminica, 6 decembrie 2009, ora 20.30


Căţeluşii buni şi căţeluşii răi ai domnului Vîntu si "intelectualii lui Patriciu"

Marele Picasso este singurul locuitor al planetei care a primit de la URSS de două ori Premiul Internaţional Stalin „Pentru întărirea păcii între popoare“, în 1950, rebotezat Lenin, la a doua atribuire, în 1961. Evident, cu banul aferent la purtător, 100.000 de ruble, peste 110.000 de dolari de atunci, echivalentul vreunui milion de azi. Tovarăşul Picasso, după cum îi spuneau colegii săi din Partidul Comunist Francez, în care intrase în 1944, este autorul „Porumbelului Păcii“, care ne-a asaltat copilăria de pe toate gardurile Partidului, devenit simbolul „păcii comuniste“ în 1949, la Congresul Mondial al Păcii de la Paris. Şmecheria sovietică prin care se acţiona imagologic şi psihologic la nivel mondial, în cazul în care n-aţi înţeles-o, a constat în preluarea simbolului creştin al Sfåntului Duh şi răsturnarea lui, în folosul „cauzei comuniste“. A funcţionat ca un element perfect de spălare a creierului. De-asta a şi fost recompensat Picasso la asemenea nivel. Şi nu a uitat. La moartea lui Stalin, în 1953, Picasso a trimis oficiosului comunist un portret al dictatorului odios intitulat „Tinereţea veşnică a lui Stalin“ şi publicat a doua zi pe prima pagină care titra cu litere de-o şchioapă „Pentru ce avem nevoie de Stalin“. Frumos, nu?
Ce mai conta că până la data aceea Stalin ucisese milioane şi milioane de oameni? Buzunarele îi erau mai aproape lui Picasso decât cadavrele ruşilor şi ale popoarelor ocupate aflate în putrefacţie pe câmpiile morţii sovietice. „Mărimea“ artistică a lui Picasso rămâne (pentru unii), dar micimea sa nu poate fi nici uitată, nici iertată. Mirosul trupurilor din sutele de mii de gropi comune, al sângelui de pe umerii milioanelor de deţinuţi din lagărele siberiene, Gulagul sovietic, desigur, nu ajungea până în cafenelele pariziene. Dar informaţia ajungea? Picasso a ales rubla şi „arta“ minciunii: mustăcioara lui Stalin era obiect de adulaţie plastică... Aşa şi cu micul nostru Stalin de Deltă şi propagandiştii săi „independenţi“, tovarăşii intelectuali de mucava de la Vax Publica.
Mai mulţi cititori s-au revoltat când i-am taxat pe ‘telectualii noştri, mai neaoşi sau nu, care s-au înfipt în primele rânduri ale Partidului continuator al PCR la dezbaterea dintre Geoană şi Băsescu. Sau „marii“ artişti care s-au maimuţărit în campania mustăciosului din Deltă „Noi vrem respect“. Care „noi“? „Noi“, infractorii FNI? ‘Telectualii noştri nu sunt proşti. Devin însă părtaşi direcţi la crimele încă nepedepsite ale „emanatului“ din decembrie 1989, preşedintele de onoare (care „onoare“?) al PSD sau la hoţiile naţionale, aflate în curs de pedepsire, ale miliardarului falit ascuns prin stuful Deltei. Ignorând cu bună ştiinţă adevărul, se transformă în nişte biete prostituate de pe centura artei sau culturii.
Zilele campaniei electorale au relevat ordinăria maximală la care s-a ajuns în presă, pe canalele deţinute de Vîntu şi Voiculescu, la care a contribuit şi Patriciu: Realitatea TV şi Antenele. Puţini însă ştiu că Vîntu, în schizofrenia sa, altfel profesională, deţine şi mijloace de comunicare şi manipulare pe invers: HotNews, spre exemplu. Unde scuipă căţeluşii răi de la Realitatea, vin şi ling căţeluşii buni de la HotNews. Nu toţi, evident. Mai sunt şi jurnalişti integri. Doar cei ţinuţi bine în lesă, cu buzunarele bine umplute cu ruble ruseşti (mai nou şi de Tiraspol). Pe långă asta, pentru că ştie că şi-a pierdut orice umbră de credibilitate, şi-a alcătuit şi o veritabilă armată de „ziarişti independenţi“, mărunţi ieniceri online. Aşa că, atenţie!
Dar, la capitolul „credibilitate“ şi „onorabilitate“ pentru devalizatorul FNI se înscriu, iată, şi ‘telectualii noştri, cånd ai lui tătuka Iliescu, când ai lui Băsescu şi/sau Geoană, după cum o pica. Dar de fapt, ai aceloraşi moguli, care le-ndeasă din greu buzunarele, după modelul patentat de tătuka Stalin. Domnii Pleşu şi Manolescu, de exemplu, merg frumos la coadă la casieria oligarhului negru, Patriciu, care pompează „Dilema veche“ şi „Adevărul“. Pe lângă figurile deja clasice în prostituţia lor, ca Dinescu, Tănase, Hurezeanu & comp, arondate la Vîntu, domnul Tismăneanu, alt exemplu, a trecut şi el pe la casieria GRIVCO, pe când presta la „Jurnalul Naţional“, domnul Mihăieş pe la Patriciu, ca amploaiat la „România literară“, iar domnul Patapievici tot la... menajeria domnului Vîntu, care-i cumpără la kilogram „Ideile în dialog“, revistă unde, de fapt, se regăseşte întreaga gaşcă de mai sus, de fini ‘telectuali ai cui... plăteşte mai bine. De Plesu, ce sa mai vorbim... Să luăm aminte.

SECURITATEA i-a prevăzut sfårşitul lui Ceauşescu. NOTE STRICT SECRETE despre Malta, Bush, Gorbaciov si atacul KGB-GRU impotriva Romaniei. Timişoara în sånge - mărturia unui jurnalist

Notele secrete despre evoluţia loviturii de stat din decembrie 1989

Documente strict secrete, realizate de Departamentul Securităţii Statului şi, personal, de şeful DSS, general-colonel Iulian Vlad, în exemplar olograf unic, doar pentru ochii lui Nicolae Ceauşescu, văd pentru prima oară lumina tiparului, după 20 de ani, în formatul lor original. În exclusivitate pentru cititorii „Curentul“, publicăm integral aceste informări - disponibile în format electronic pe site-ul ziarului - din care reiese cåt se poate de clar că Ceauşescu şi-a cunoscut sfårşitul, prevăzut de altfel de specialiştii serviciului de informaţii romåneşti. Astăzi, din ce în ce mai multe mărturii şi documente confirmă sută la sută analizele secrete. Inclusiv „generalul cu piciorul în ghips“ spune, după 20 de ani, ceea ce şefii DSS afirmau încă din 1989: Securitatea nu a tras niciun foc de armă; au fost agenţii speciali ai GRU şi KGB. Totodată, publicăm în oglindă mărturia făcută în premieră de un jurnalist, Sorin Bogdan, despre revolta de la Timişoara care masca lovitura de stat de la Bucureşti.
Pornind de la întâlnirea pe care Bush şi Gorbaciov urmau să o aibă la Malta, generalul Vlad - ulterior arestat şi încarcerat de ruşi prin intermediul agentului GRU Nicolae Militaru la ordinul lui „Iliescu-KGB“ - îi explică lui Ceauşescu, pe 1 decembrie 1989, evoluţia pe care o va avea lumea, după unificarea Germaniei, spre o Uniune Europeană aflată într-un echilibru între Rusia şi Statele Unite. Din notele remise chiar pe 18 decembrie 1989, reiese că principalele state care vor acţiona pentru îndepărtarea sa vor fi URSS, care va prelua puterea prin agenţii săi, şi Ungaria, care doreşte „autonomia“ Transilvaniei, ceea ce s-a adeverit ulterior cu prisosinţă.

18 decembrie 1989

Buletin de informare întocmit pentru şeful statului, Nicolae Ceauşescu, de Serviciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şi Documentare (unitate a Departamentului Securităţii Statului), pus la dispoziţie de istoricul Cristian Troncotă.

STRICT SECRET
Exemplar unic
REZUMAT
Informaţii mai deosebite din telegrame
R. S. România

1. Acţiunea „ORIENT ‘89“ (...) - Vizita în Iran (n.r.)
2. Agenţia France Presse şi posturi de radio occidentale cu emisiuni în limba română au relatat că sute de manifestanţi au împiedicat forţele de ordine din Timişoara să-l evacueze pe Tokes Laszlo din sediul Bisericii Reformate unde se adăpostise.
- Ziarul „Die Welt“ scrie că celor 300-700 de persoane care s-au adunat în faţa bisericii din Timişoara li s-au alăturat şi alţi simpatizanţi, ajungând la circa 5000. Potrivit altor ştiri, la manifestaţie ar fi participat circa 10.000 de persoane.
- Se susţine că au avut loc confruntări sângeroase, sute de manifestanţi au fost bătuţi şi mulţi dintre ei au fost arestaţi.
- Duminică dimineaţa, România ar fi închis graniţa cu Ungaria prin punctul de trecere a frontierei la Nădlag, iar zona în care se află oraşele Timişoara şi Arad ar fi fost încercuită de forţele de securitate.
- Duminică seara, în faţa Ambasadei R. S. România din Budapesta a avut loc o demonstraţie antiromânească de susţinere a lui Tokes Laszlo, la care au participat circa 150 persoane, membri ai Forumului Democratic Ungar, care au purtat lozinci ostile ţării noastre şi care a durat 30 de minute. La încheierea manifestaţiei, fără incidente, s-a precizat că se va organiza una şi luni seara la orele 21.30, ora locală.
- Gyozo Modvay, secretar al „Mişcării internaţionale Tokes Laszlo“, a anunţat că gruparea sa va organiza la 19 decembrie a.c. în oraşul Hotvan „prima demonstraţie naţională“ în favoarea minorităţii maghiare, la care vor participa Matyas Szuros, preşedintele interimar al Ungariei, Kalman Kulcsar, ministrul Justiţiei, Istvan Palgy din partea colegiului pentru minorităţi etnice şi Erno Raffy, istoric, deputat în Parlament.
- Zoltan Sido, preşedintele „CSEMADOK“ (organizaţie oficială a maghiarilor cehoslovaci), într-un interviu acordat cotidianului ungar „Magyar Hirlop“ şi-a exprimat „protestul împotriva politicii naţionale a României“, adăugând că organizaţia pe care o conduce „îşi ridică glasul în favoarea lui Tokes Laszlo şi Suto Andras“ (telegramă Budapesta).
3. Postul de radio „B.B.C.“ relatează că la Braşov ar fi avut loc o demonstraţie, la 8 decembrie, de 30 de minute în faţa uzinei „Steagul Roşu“, la care au participat 200-300 muncitori care au cerut „hrană, căldură şi libertate“. Demonstraţia a fost dispersată de miliţie.
4. Factori de decizie argentiniană apreciază:
- În perioada următoare, Guvernul Român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P.C.R. să nu mai aibă rolul conducător.
- U.R.S.S. şi Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la Bucureşti.
- U.R.S.S. va acţiona pentru a obţine sprijin în România în direcţia „reactivării“ unor români care au studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic din această ţară.
- U.R.S.S., S.U.A. şi unele ţări vest-europene vor acţiona pentru limitarea schimburilor economice cu ţara noastră.
- S.U.A. intenţionează să întrerupă livrarea de uraniu către România.
- U.R.S.S. şi S.U.A. fac puternice presiuni asupra unor state sudamericane, inclusiv Argentina, pentru ca acestea să nu mai întreţină legături economice cu România „până ce această ţară nu se democratizează“.
- Directoratele ziarelor argentiniene au primit indicaţia precisă de a nu mai publica articole favorabile despre România şi tovarăşul Comandant suprem (telegramă Buenos Aires).


Generalul Iulian Vlad a previzionat viitorul Europei după Malta pe 1.12.1989

1 decembrie 1989

Raport olograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad - şeful DSS -, adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.

Nr. 0075/989
STRICT SECRET

Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:
1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.
- Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor.
- Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.
- Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale“ şi crearea aşa-numitei „case comune europene“.
- În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de Est.
- În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană“.
- Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi.
Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de URSS.
- Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.
- Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către URSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.
Notă:
- Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale“, fiind avute în vedere îndeosebi RP Chineză, Cuba şi România.
- Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier.
2. În cadrul consultărilor din ultimele zile cu Administraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, RF Germania şi Italia au insistat pentru:
- evitarea adoptării de către SUA şi URSS a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibrului militar din Europa, fără consultarea prealabilă şi consimţământul ţărilor vest-europene;
- realizarea treptată a reducerii armamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problema unor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor exista garanţii certe că URSS este dispusă să renunţe la forţa sa militară;
- respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.
Franţa şi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii unei confederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasarea centrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi o polarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi URSS de genul celei existente înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

General-colonel (ss) I. Vlad
Arhiva Civic Media - Cele doua seturi de documente sunt disponibile aici - in Arhiva Curentul


Jurnalistul Sorin Bogdan a trăit evenimentele din 1989 pe propria-i piele

Unul din momentele care mi-au marcat viaţa a fost Revoluţia din decembrie 1989, pe care am trăit-o din plin la Timişoara. Aveam 25 de ani şi eram fericitul posesor al unui atestat de artist liber profesionist, deoarece cåntam jazz, la contrabas. (...) Ignoram cu toţii regimul comunist, care ne ignora, la råndul său, considerånd artiştii ca noi nişte paria. În decembrie 1989, începuseră să apară zvonurile despre problemele unui preot maghiar. Am aflat amănunte de la Radio Europa Liberă. Era 16 decembrie 1989, såmbătă, pe la prånz. Ştiam casa din Piaţa Maria în care locuia Laszlo Tokes şi am vrut să văd cu ochii mei ce se întâmpla acolo. Am luat tramvaiul de långă Catedrală şi n-am coboråt la prima staţie, pentru că voiam să mă asigur întåi privind pe geam că nu sunt pericole. Am zărit cåţiva oameni adunaţi pe străduţa din faţa Bisericii Reformate Maghiare, cu faţa către ferestrele pastorului. Din Piaţa Sinaia, m-am întors pe jos şi m-am oprit la colţ. Nu erau mai mult de 30 de persoane. Mi s-a părut ciudat că sunt lăsaţi să stea acolo. Erau, însă, bine supravegheaţi. (...)
Seara, am trecut prin faţa comitetului judeţean de partid Timiş şi am fost şocaţi să vedem clădirea înconjurată de poliţişti şi soldaţi din trupele de securitate. Nu mai exista un geam întreg, iar trotuarele erau pline de cioburi, resturi de cărţi de-ale lui Ceauşescu, sticle de whisky sparte şi bucăţi de mobilier. Mariana, mama lui Gabi, ne-a povestit că timişorenii au ieşit în stradă, în sprijinul enoriaşilor lui Laszlo Tokes.
Am aflat apoi ce s-a întåmplat. La căderea serii, tot mai mulţi oameni s-au adunat în faţa Parohiei Reformate din Piaţa Maria, cu lumånări în måini. Tensiunile au izbucnit cånd poetul Ion Monoran a blocat un tramvai aflat în staţia din apropiere, trăgånd de funia pantografului. De aici, pånă la „Jos Ceauşescu!“ nu a fost decåt un pas. Oamenii s-au mobilizat şi au plecat în marş spre comitetul judeţean de partid. În faţa clădirii, îi aştepta un cordon de soldaţi din trupele de miliţie. Mulţimea a spart cordonul şi cei mai curajoşi au pătruns în sediu. Furia devastatoare a mulţimii a întors pe dos totul. Au spart birourile şi au aruncat pe geam, în uralele celor de afară, portretele şi cărţile lui Ceauşescu, sticle de băutură găsite prin dulapuri, tot ce le-a căzut în månă. (...) În complexul studenţesc am găsit un nucleu de vreo 40-50 de oameni, care încercau să-i scoată pe studenţi în stradă. Era un fel de disperare a unor oameni care simţeau că acesta putea fi sfårşitul epocii comuniste, dar teama celorlalţi părea greu de înfrånt. Se scanda „Jos Ceauşescu!“, „Jos comunismul!“, „Studenţi, veniţi cu noi!“, „Nu staţi în balcoane, că muriţi de foame!“. Cineva s-a urcat pe un transformator electric şi a încercat să mobilizeze lumea, însă puţini studenţi au coborât să ni se alăture. Mulţi erau plecaţi deja acasă, iar cei rămaşi n-au prea îndrăznit să iasă din cămine.

Miliţienii au fost atacaţi cu sticle incendiare

Am plecat cu maşina spre casa lui Tokes, însă un cordon de miliţieni bloca circulaţia în dreptul restaurantului „Flora“, de pe Splaiul Tudor Vladimirescu. Ne-am întors, am ocolit prin Piaţa Bălcescu şi am ajuns långă liceul de filologie-istorie, unde am parcat. În permanenţă ne luam măsuri de precauţie, să avem străzi pe care să ne putem retrage, în cazul unei intervenţii în forţă a miliţienilor. Ne-am apropiat de Biserica Ortodoxă din Piaţa Sinaia, unde erau adunaţi vreo 30-40 de oameni, majoritatea tineri din Calea Şagului, întăråtaţi de ideea unei bătălii cu miliţia. Trupele erau masate în dreptul librăriei de pe Bulevardul 6 martie (actualul 16 decembrie), blocånd accesul spre Biserica Reformată. Erau tineri care îşi făceau stagiul militar în forţele de miliţie, dar aveau căşti albe, scuturi mari de plexiglas şi bastoane de cauciuc. La ordinul unui gradat, au început să înainteze spre noi, lovind ritmic cu bastoanele în scuturi. Noi ne-am retras un pic, dar am văzut, uluiţi, că tinerii adunaţi acolo nu dădeau înapoi. Dimpotrivă! Au alcătuit ad-hoc un cordon perpendicular pe bulevard şi au început să înainteze către cordonul de miliţie. Aveau şi ei båte şi cåteva răngi, pe care le tårau cu zgomot pe asfalt. Un tip solid, căruia îi spuneau Semaca, zăngănea un lanţ în måna dreaptă şi părea să fie un fel de lider. Momentul culminant s-a petrecut cånd cele două tabere au ajuns faţă în faţă, la vreo 20 de metri una de alta: la un semn, cåţiva tineri au scos nişte sticle incendiare pregătite dinainte, le-au dat foc şi le-au aruncat între miliţieni. „Pe ei!“, a strigat Semaca, şi toţi au năvălit către miliţienii care fugeau ca potårnichile. În cåteva minute, bătălia a fost cåştigată. Tinerii au spart vitrinele magazinelor şi au încins un foc în mijlocul liniei de tramvai, din volumele de omagii şi cărţile lui Ceauşescu scoase din vitrina unei librării. În uralele lor, Semaca defila pe bulevard, cu o cască de miliţian pe cap şi un guler imens de blană, luat dintr-un magazin. (...)

La Catedrală eram 4-500 de oameni

Cineva a spus să mergem în centru. Era deja trecut de miezul nopţii şi am ajuns la Catedrală. Eram vreo 4-500 de oameni. Un cordon de miliţieni înconjurase primăria şi o parte dintre manifestanţi voiau să-i atace. Din mulţime au apărut nişte lideri ad-hoc, care vorbeau oamenilor de pe treptele Catedralei şi încercau să-i oprească pe cei ce voiau să se bată cu miliţienii de la primărie. Povestea a durat vreo oră, în care mulţimea pendula între Catedrală şi primărie, unde îi înjurau pe miliţieni şi le reproşau că nu sunt romåni, dacă apără regimul comunist. (...) Prea puţini oameni au ieşit în stradă să li se alăture. În dreptul antenelor de radio de långă cimitirul din Calea Lipovei, a avut loc prima intervenţie în forţă a unor masive trupe de miliţie, care a reuşit să împrăştie manifestanţii şi să aresteze o parte dintre ei. Cånd am ajuns acasă şi am intrat, surescitat, pe uşă, strigånd „Gata cu Ceauşescu! A început revoluţia!“, maică-mea a început să plångă.

Decembrie, ziua a 17-a

Duminică, evenimentele au continuat în cursul dimineţii. Liviu Butoi mi-a povestit ce s-a întåmplat. Pe la ora 10:00, nişte tåmpiţi din conducerea garnizoanei Timişoara au avut neinspiraţia să scoată un pluton de soldaţi în stradă, care au defilat cu steagul de luptă în frunte. Liviu i-a întålnit cånd treceau podul, dinspre Piaţa Maria către Catedrală. Timişorenii au coboråt de pe trotuare, fără să scoată un cuvånt, cu privirile îndårjite, şi au început să păşească în tăcere în spatele soldaţilor. Tot mai mulţi. Speriaţi, militarii au grăbit pasul şi s-au retras în garnizoana din Piaţa Libertăţii. Prea tårziu. Se adunaseră în zona Operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotăråt să plece în marş către comitetul judeţean PCR. Era o manifestaţie paşnică, mulţi tineri, femei, bărbaţi cu copii pe umeri, cum văzuseră la jurnalele de ştiri de la televiziunile sårbeşti că se întåmplase în alte ţări.
Ajunşi în faţa sediului judeţenei de partid, deşi strigau „fără violenţă!“, demonstranţii au fost întåmpinaţi de trupele de miliţie şi alungaţi cu jeturi de apă proiectate din maşini de pompieri. A fost scånteia care a declanşat ostilităţile. Oamenii au atacat cordonul de miliţieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o maşină şi i-au dat foc. A început o bătălie fără milă. O altă prietenă, Olivia, mi-a descris ciocnirea violentă din jurul prånzului. Ea scăpase, udă leoarcă, după ce s-a ascuns pe treptele hotelului „continental“. După ora 14:00, totul o luase razna. Tot mai multe grupuri de manifestanţi veneau în centrul oraşului. Pe la 16:00, s-au auzit primele împuşcături în Piaţa Libertăţii. Zvonurile vorbeau de focuri de armă trase în plin, de morţi şi răniţi. Fascinant era că efectul obţinut a fost exact pe dos! Teama parcă se evaporase, făcånd loc furiei şi unei hotăråri de neclintit. „Libertate!“, „Acum ori niciodată!“, „Jos comunismul!“, „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, måine-n toată ţara!“ răsunau din toate colţurile oraşului. Veştile circulau cu viteza fulgerului şi nu mai ştiai care sunt adevărate sau care sunt zvonuri şi dezinformări.

Indivizi solizi spărgeau vitrinele

După ora 17:00, cånd a căzut întunericul, situaţia a scăpat de sub control total. La un moment dat, am ajuns în Piaţa Operei, care era sub controlul demonstranţilor. Vitrinele magazinelor erau sparte cu o furie dementă de nişte indivizi dubioşi, înalţi, solizi, cu alura de sportivi de performanţă. În urma lor, năvăleau cete de ţigani care furau tot ce le cădea în månă. Cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis de Cofetăria „Violeta“ şi flăcările ameninţau să cuprindă primul etaj al blocului. Oamenii şi-au inundat apartamentele, sperånd să scape de foc. Era o confuzie generală, demonstranţii adevăraţi ferindu-se să se amestece cu provocatorii. M-am întors la studioul lui Liviu Butoi, din demisolul vilei de långă Liceul „C.D. Loga“, exact cu cåteva minute înainte să intervină trupele de miliţie, care au deschis focul din nou. (...)
Eram înnebunit să merg şi eu în locurile unde se duceau bătăliile cu forţele de represiune. (...) Între scandări, lumea vorbea de arestaţi, de morţi şi răniţi, însă nimeni nu se temea. Era o atmosferă electrizantă care te molipsea.
Am trecut prin faţa Universităţii şi am ajuns la Podul Mihai Viteazul. În timp ce primele rånduri ale demonstranţilor trecuseră de pod şi se îndreptau spre Catedrală, eu ajunsesem în dreptul unui chioşc de ziare din tablă, chiar înainte de pod. Mărturisesc că, pånă în acel moment, nu mi-a venit să cred că se trage în oameni cu gloanţe adevărate. Mă gåndeam că trag cu gloanţe oarbe, să ne sperie, sau cu gloanţe de cauciuc, cum auzisem că se face în Occident, cånd vor să împrăştie manifestaţiile violente. Cei din faţă scandau „Armata e cu noi!“ şi înaintau către Cinema „Capitol“, în momentul în care militarii au deschis focul. Din reflex, m-am aruncat la pămånt, ascunzåndu-mă după chioşcul de ziare. Am auzit gloanţele lovind crengile copacilor şi am văzut scåntei pe asfalt, de la ricoşeuri. Atunci am realizat că sunt gloanţe adevărate.

Eram invincibili, printre gloanţe

Cei aflaţi pe pod se tråntiseră pe jos şi cåţiva gemeau şi se zvårcoleau, loviţi de gloanţe. Ciudat, dar nimeni nu s-a speriat. Dimpotrivă! Ghemuiţi, i-au scos pe răniţi din bătaia gloanţelor şi au oprit cåteva maşini, rugånd şoferii să-i ducă la spital. Nimeni nu i-a refuzat, deşi îşi murdăreau banchetele automobilelor cu sånge. Mai tårziu am aflat că militarii care au tras au fost comandaţi de generalul Chiţac. Mulţi au tras în aer sau în pămånt, evitånd să ţintească spre demonstranţi, însă cåteva gloanţe au nimerit în plin. Fantastic era că, pe măsură ce realizam că se trage în noi, ne dispărea orice urmă de teamă. La fel s-a întåmplat cu o coloană de manifestanţi care au încercat să treacă Podul „Decebal“ către comitetul judeţean PCR au fost întåmpinaţi cu gloanţe. (...)
Nimeni nu poate descrie cu adevărat ce s-a întåmplat în noaptea de 17/18 decembrie în Timişoara. Atitudinea oamenilor, curajul pe care ţi-l extrăgeai parcă din curajul celui de långă tine, exaltarea, sentimentul că trăim un moment magic, credinţa că împlinim un destin al cărui final urma să fie unul singur... Eram invincibili, gloanţele nu existau, eram liberi şi nimeni nu ne mai putea fura libertatea. Nu voi uita niciodată flacăra din privirile celor din jur, zåmbetul de pe faţa lor, aura de îngeri care iradia de pe chipurile tuturor. Nu-l cunoşteam pe cel de långă mine, dar îl simţeam fratele meu şi ştiam că nu mai au ce să ne facă. În orice direcţie te uitai, cerul era brăzdat de trasoare, dar rafalele de mitralieră erau acoperite de glasul răzvrătiţilor. Toată Timişoara vibra.
Pe la 3:00, Dumnezeu a vărsat o lacrimă pentru cei ce au murit atunci. O ploaie torenţială a spălat păcatul celor care au ridicat arma asupra fraţilor lor şi s-a aşternut liniştea. Peste oraş şi peste sufletele noastre. Atunci am ştiut ca i-am învins.
Sorin Bogdan
Integral pe www.sorinbogdan.ro

ROMANI, veniti in Piata Universitatii, Zona Libera de Neocomunism a Romaniei! "Mai bine haimana, decat tradator/ Mai bine huligan decat dictator/ Mai bine golan decat activist/ Mai bine mort decat comunist!" UPDATE: LA 18.00 IN FIECARE ZI PANA LA VICTORIE

Alegeri fara comunisti, fara nomenclatura!!!

ACUM ca si ATUNCI, in 89-90, si la Referendum, in 2007:

Mesajul Pietei Universitatii catre Traian Basescu si detractorii sai

Organizatiile Pietei Universitatii saluta revenirea presedintelui Traian Basescu in fruntea statului dupa victoria in Referendum. La exact o luna de la infiintarea Civic Net - Piata Universitatii, tinem sa salutam totodata decizia presedintelui Basescu de institutionalizare a dialogului direct cu romanii prin intermediul Pietei Universitatii - Agora Noii Romanii. Traian Basescu este primul personaj al lumii politice care da prioritatea cuvenita ideii de instanta morala a Pietei Universitatii.

Este o revansa a discursului moral asupra celui politicianist. In acelasi timp discursul prezidential amorseaza o mutatie importanta: Piata Universitatii este un simbol referential, a carui semnificatie depaseste cadrul pur istoric.

Data de 19 Mai 2007 este un moment de referinta pentru Romania. Basescu a afirmat, in Piata Universitatii, imediat dupa anuntarea rezutatelor Referendumului ca va lupta pentru adoptarea unei noi Constitutii, a votului uninominal si a legii lustratiei. Traian Basescu: s-a referit la "grupurile de interese", la "solutiile imorale", la "coruptie" si "condamnarea comunismului", teme care sunt, in fondul lor, probleme de ordin moral.

Din 1992, cand l-a votat pe Ion Iliescu, s-a operat o transformare structurala a omului politic Traian Basescu. Traian Basescu este astazi opusul sau din perioada anilor '90. Din acest motiv, deoarece si-a declinat trecutul, a intrat în coliziune cu Sistemul din care a facut parte. Astazi el a comunicat ca a inteles si si-a asumat sistemul de valori al "golanilor" Zonei libere de comunism.

Traian Basescu a recuperat astfel semnificatiile multiple, individuale si colective, imaginare sau ideologice, care se întretes în textura unica a fenomenului Pietei Universitatii.

"Golanii" Universitatii au fost protocronistii actualului sistem de valori si repere - impuse Romaniei si prin aderarea la Uniunea Europeana. In esenta, Romaniei i s-a solicitat indirect eliminarea membrilor fostei Securitati, a activistilor Partidului, a nomenclaturii, din structurile Statului. Exact ceea ce am cerut si noi in urma cu 17 ani.

Basescu, deasemenea, s-a referit la re-intemeierea clasei politice a Romaniei ceea ce arata ca, in substanta sa, mandatul lui Traian Basescu este un mandat moral.

Actul asumarii de catre Traian Basescu a mesajului Pietei Universitatii este pragul restaurarii institutionale a principiilor Pietei Universitatii si a intelesului sacrificiului generatiei anilor '90. In contextul actual societatea romaneasca are nevoie nu numai de o recuperare a afirmatiilor Pietei Universitatii dar si de o edificare concreta a acestora.

Basescu si-a asumat un imperativ categoric - lustratia nomenclaturii - si a recuperat intervalul aparent de netrecut dintre doua orizonturi istorice. Actiunea sa impune preluarea problematicii si solutiilor manifestantilor Pietei Universitatii. Ceea ce este foarte important este ca operarea lustaratiei sa nu cada tocmai in mainile celor care au facut parte din nomenclatura si aparatul de propaganda al PCR, din Securitate sau alte servicii straine, impostorii anticomunismului, cu scopul de a-si regla rafauieli istorice impotriva Romaniei.

Re-intemeierea sistemului politic pe baze morale a fost obiectivul principal al manifestantilor Pietei Universitatii de acum aproape doua decenii.

In urma cu 17 ani, data de 20 Mai s-a dovedit a fi fost o data nefasta pentru Romania. Fortele neocomuniste au acaparat Puterea, oficial, printr-un vot al unei majoritati inselate, mintite, manipulate. Pe 22 aprilie 1990 debutase cel mai radical si moral discurs anticomunist al societatii civile din Romania.

In principal s-a cerut includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara - interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate subordonati Moscovei pentru primele trei legislaturi. O minoritate, care reprezenta probabil mai putin de 0,75 la suta din "popor" a protestat 54 de zile in Piata Universitatii impotriva elementelor agenturii rusesti instalate in fruntea statului.

Tinerii participanti la insurectia anticomunista din Decembrie 1989 au reocupat Centrul simbolic al Romaniei, Piata Universitatii. Aici s-a cantat si s-a strigat "vom muri si vom fi liberi". Aici chiar s-a murit. Aici s-a dat jertfa pentru adevar, aici s-a facut greva foamei, si s-au cerut "lucruri simple": fara comunisti si agenti rusi in fruntea tarii.

Piata Universitatii a fost un moment crucial în viata Romaniei, o manifestare a demnitatii romanesti si a dorintei fierbinti de eliberare pentru totdeauna de comunism. Dupa reprimarea sangeroasa a Pietei Universitatii, mortii si ranitii Mineriadei s-au adaugat mortilor si victimelor Revolutiei.

Piata Universitatii a fost Zona Zero, o zona incarcata de sacralitate, fortareata a studentilor, tribuna a unei directii anticomuniste radicale, dar si o confrerie a mintilor libere.

Studenti si tinerii bucuresteni care au infruntat tancurile si gloantele regimului comunist au cerut pedepsirea celor vinovati de frauda morala si de tradarea revoltei din decembrie 1989.

Au trecut 17 ani nu fara rost, deoarece, avem ocazia, in sfarsit, sa-l vedem pe Ion Iliescu inculpat. O data cu inculparea lui Ion Iliescu, marea poveste legitimatoare a Frontului Salvarii nascut din spuma Revolutiei - si-a pierdut credibilitatea.

Continuarea poate fi rezumata astfel: modelul de legitimare al intregii lumi politice actuale este complet devalorizat. Constatam si experimentam sfarsitului planului de dominare reprezentat de Frontul de import sovietic. Obsesia politica a lui Ion Ilici Iliescu a fost consolidarea legaturii cu URSS. In 1991, inainte de caderea URSS, principala sa problema era Tratatul special cu Moscova. Prin Iliescu a avut loc conservarea si consolidarea privilegiilor elitei comuniste subordonate Imperiului rus. Revolvo, de la care vine Revolutie, inseamna a intorce pe dos, a rasturna. Activistii comunisti creati la scoala Moscovei si Securitatea tradatoare care i-a slujit doar au intors pe dos Romania.

Menirea generatiei actuale politice este reasezarea Romaniei pe fundamentele sale. Restituirea Adevarului. Aplicarea Justitiei. Inlaturarea Democraturii, inaugurata de Ion Iliescu ca pseudo-sistem politic.

Organizatiile fondatoare ale Pietei Universitatii 1989-1990
Dupa Referendumul din 2007
http://www.basescu.org/

TIMISOARA ANTICOMUNISTA IMPOTRIVA PSD: "Geoana, nu uita, ce-ai cautat la Moscova?" In 2009, la fel ca in 1990. Ce nu veti vedea niciodata pe Realitatea TV si Antena 3. AZI IN TIMISOARA MAINE-N TOATA TARA

Protestul anticomunistiulor timisoreni

Contramanifestatia minereasca a PSD

1990-2009: Jos Iliescu!

EXCLUSIVITATE. Vladimir Bukovski denunţă Uniunea Sovietică Europeană şi comisarii KGB si cere romanilor sa scape de Iliescu, agentul Moscovei

Scris deVictor Roncea
Renumitul luptător anticomunist, scriitorul rus Vladimir Bukovski, refugiat în Marea Britanie, pune la îndoială, prin intermediul ziarului „Curentul“, probitatea profesională şi morală a şefului propus să conducă politica externă a UE, uniune asemuită de cercetătorul antisovietic cu o nouă URSS. Este vorba de baroneasa Catherine Ashton, nominalizată arbitrar în funcţie, ca şi conducătorul formal al UE, Herman Van Rampuy, supranumit de jurnalişti „preşedintele Bilderberg“ pentru faptul că singura sa recomandare pentru acest post este cea de membru al grupului elitist secret. Săptămâna trecută, surse politice din Londra au furnizat pentru corespondentul HotNews o scrisoare trimisă preşedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso, în care europarlamentarul britanic Gerard Batten pune sub semnul întrebării reputaţia noului ministru de externe al UE, baroneasa Catherine Ashton. În scrisoare, informează HotNews, Batten îi cere lui Barroso analizarea trecutului lui Catherine Ashton, acuzată de legături cu URSS la începutul anilor ‘80, pe când era trezorier al unui ONG „anti-dezarmare“, tipic celor înfiinţate de KGB pe tot cuprinsul Occidentului. Acum, după părerea mea, nici adresantul nu este mai breaz decât persoana reclamată, dacă ţinem seama că Barroso şi-a început cariera ca lider al mişcării maoiste a „proletariatului revoluţionar portughez“ devenită ulterior Partidul Comunist al Muncitorilor Portughezi. Europarlamentarul Gerard Batten face trimitere în scrisoarea sa la celebrul scriitor Vladimir Bukovski, care este şi preşedinte de onoare al Centrului Rezistenţei Anticomuniste din România şi care a avut ocazia să scotoceasă prin arhivele KGB, din care a şi extras, pentru cercetare, un fond impresionant, care poate ajuta la scrierea adevăratei istorii a comunismului. Vladimir Bukovski, care a efectuat mai multe vizite în România, ne-a demonstrat de altfel şi legăturile lui Ion Iliescu cu structurile sovietice ale KGB în aceiaşi ani ‘80. Bukovski ne-a oferit stenograme secrete ale KGB, din care reieşea că Ion Iliescu era considerat de Mihail Gorbaciov drept preferatul lui pentru a prelua puterea la Bucureşti după îndepărtarea violentă a lui Ceauşescu în urma loviturii de stat dirijate de KGB şi GRU în România. Aşa se explică probabil şi plăcerea lui Vîntu de a-l invita pe Gorbaciov să viziteze, după 20 de ani, locul crimelor din decembrie 1989. Fără îndoială, Vîntu speră ca la „Gala“ sa, a celor „10 Anti-România“, programată după alegeri, pe 10 decembrie, să se consacre de faţă cu patronul de la Răsărit, instalarea succesorului lui Iliescu-KGB peste „noile domenii ale imperiului roşu“. Cu speranţa că visurile mogulilor vor rămâne deşarte, până atunci vă oferim, în exclusivitate, poziţia scriitorului Vladimir Bukovsky faţă de instalarea baronesei Catherine Ashton: „Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit“.

A cincea coloana a URSS conduce Europa

Numirea baronesei Ashton ca ministru de Externe al UE a fost făcută în spatele uşilor închise, în cele mai bune tradiţii ale Biroului Politic sovietic. Parlamentele naţionale, presa şi publicul nu au avut nicio şansă să discute meritele candidaturii ei în avans - ne-au fost prezentate ca un fapt împlinit. Şi, bineînţeles, viitoarea aprobare a Sovietului Suprem European este văzută ca o concluzie anticipată - după cum nu au întârziat nici felicitările în cor de la liderii mondiali. În orice caz, după mine, şi nu numai, există mari probleme care se ridică faţă de ea în Marea Britanie.
Între 1980-1983, Cathy Ashton a fost trezorier şi apoi vicepreşedinte al Campaniei pentru Dezarmarea Nucleară (CND). La vremea aceea, CND a fost un pivot al „campaniei de pace“ sponsorizate de sovietici în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Cu bună ştiinţă sau nu, activiştii CND au fost coloana a cincea sovietică. Mai mult, la acel moment CND a acceptat donaţii uriaşe din partea unor binefăcători neindentificaţi, pe care a refuzat ferm să-i numească, aceştia rămânând anonimi până în ziua de azi.
Am demonstrat cu sute de documente strict secrete din arhivele sovietice (a se vedea „Judecata în Moscova“) că acea campanie de dezarmare nucleară de la începutul anilor ‘80 a fost orchestrată pe ascuns de la Moscova. Într-o măsură substanţială, a fost, de asemenea, finanţată de către Blocul Sovietic. Banii au fost direcţionaţi prin intermediul partidelor comuniste şi a altor organizaţii pro-sovietice sau individuale, cu scopul de a le creşte influenţa în „mişcarea de pace“.
Cu Cathy Ashton ca trezorier, conturile CND nu au făcut obiectul unui audit independent. Sub presiunea publică, ele au fost supuse auditului pentru prima dată în 1982-1983 şi s-a descoperit că suma de 176,197 lire sterline - 38 la sută din venitul anual al CND - nu a putut fi urmărită până la donatorii săi originali. Auditorii Godfrey, Lord&Co au raportat că banii au provenit din „donaţii voluntare care nu pot fi controlate în totalitate până când aceştia nu intră în registrele contabile. Veniturile complete provenite din astfel de încasări nu sunt, prin urmare, susceptibile pentru verificările independente de audit“.
După cum a fost cunoscut, fără îndoială, pentru Ashton, cel însărcinat cu strângerea de fonduri în CND era un membru al Partidului Comunist, Will Howard. Apropo, cariera lui ulterioară nu a fost mai puţin amuzantă decât cea a lui Ashton. El a părăsit Partidul Comunist şi CND-ul la sfârşitul lui 1980 şi şi-a petrecut restul vieţii ca om de afaceri şi militant al „schimbărilor climatice“ - până la moartea sa în 2008.
Dacă eşti trezorier al unei organizaţii anti-NATO, şi un comunist făţiş îţi aduce 176 de mii de lire sterline de la donatori anonimi, nu ai nevoie de prea multe variante pentru a ghici de unde vin banii - Rothschild, regele Saudit sau chiar Biroul Politic Sovietic. Dacă ea nu a putut pune doi şi doi împreună, nu avea nicio treabă cu a fi trezorier. Sau, dacă putea, ea acoperea cu bună ştiinţă pentru agenţii sovietici plătiţi pentru subversiune. Ea era fie o conştiincioasă membră a Coloanei a V-a, fie unul dintre cei pe care Lenin îi numea „idioţii folositori“. Tertium non datum.
Dacă pot specula, nu cred că a fost o idioată. În conformitate cu dosarul ei MI5, strecurat prin presa britanică săptămâna trecută, ea se afla sub supraveghere ca un „simpatizant comunist“. Ea reprezenta CND la întâlnirile Partidului Comunist. Împreună cu tovarăşii ei din CND, avea legături apropiate cu Partidul Comunist Francez. În 1980, ea şi două comuniste britanice au alcătuit delegaţia CND până la organizaţia olandeză controlată de comunişti „Opriţi bomba cu neutron“ (Stop the Neutron Bomb). Când s-a întors în Marea Britanie, la sugestia olandezilor, Ashton a aranjat pentru grupurile CND să se unească cu perechile lor din Olanda. La conferinţa anuală a CND din 1 decembrie 1983, împlinind un an ca vicepreşedinte al CND, ea a prezidat o întâlnire organizată de „Marxism Today“, jurnalul oficial teoretic al Partidului Comunist.  Cu un asemenea trecut, cum ar putea ea să fie de încredere pentru a reprezenta Europa pe scena lumii, de exemplu, în relaţiile cu Rusia? Ea nu ar fi obţinut niciodată o asemenea poziţie într-un guvern democratic. Asemenea numiri sunt posibile doar în EUSSR.
Aşadar, tovarăşi, ar trebui să ne felicităm pe noi înşine: avem în cele din urmă o grămadă de sovietici din a cincea coloană care conduc Europa. Lenin a dat-o în bară, Stalin a dat-o în bară, Hruşciov a dat-o în bară, Andropov a dat-o în bară, chiar şi Gorbaciov a dat-o în bară. Dar Comisarii de Bruxelles acum au reuşit.
Vladimir Bukovski

Reputatul luptător anticomunist afirma tranşant că regimul Iliescu a fost instaurat de Moscova

Scriitorul anticomunist rus Vladimir Bukovski a fost prezent de mai multe ori în România, la reuniunea Rezistenţei Româneşti Anticomuniste de la Braşov, ca invitat special al Asociaţiilor Civic Media şi „15 Noiembrie 1987“, el devenind de altfel preşedinte de onoare al Centrului Rezistenţei Anticomuniste. La una dintre aceste întâlniri, reputatul cercetător a făcut declaraţii care l-au scos din minţi pe „Iliescu-KGB“, mai ales după ce Bukovski a reiterat public că deţine documente care dovedesc clar că planurile revoluţiilor din estul Europei au fost întocmite la Moscova.
Socotim necesar să facem o recapitulare a acestora, într-un moment critic, când ţara risca să încapă din nou pe mâinile celor care au înfăptuit lovitura de stat din 1989.

Gorbaciov: „Iliescu e bun pentru România“

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar că „Ion Iliescu este bun pentru România!“, a spus public Bukovski, explicând: „Într-unul din documente, Gorbaciov li se adresează liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (Petăr Mladenov, care l-a înlocuit pe Todor Jivkov în 1989), spune: «Iliescu este foarte bun pentru noi, în România». Gorbaciov spune: «Da, dar să nu vorbim despre asta în public. I-am face un mare rău, să păstrăm tăcerea!»“. „În octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului politic al PCUS să pregătească planul pentru schimbările din estul Europei, am aceste documente. Întreaga idee a revoluţiilor aparţine planului sovietic. Am găsit decizia Biroului Politic al PCUS în acest sens“, a declarat Bukovski. Scriitorul rus a mai apreciat că România ar trebui să facă ceea ce alte ţări foste comuniste nu au reuşit: să treacă la curăţarea ţării de postcomunism. „Cred că este un moment foarte important, există un singur lucru pe care România poate să-l facă acum, un lucru pe care alţii nu l-au făcut. Se poate trece la curăţarea ţării de postcomunism. Lustraţia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. Multe ţări au încercat, dar niciuna nu a încheiat acest proces. România are acum şansa de a rezolva această problemă“, a spus Bukovski la Braşov.

Petrolul românesc să nu ajungă la mafia KGB

O altă temă a discursului lui Bukovski a fost cea a resurselor energetice ale României. Bukovski considera că „singura şansă de supravieţuire a poporului român este organizarea unui proces public în care să se dezbată modul în care sistemul energetic românesc a ajuns pe mâna străinilor“. În opinia lui Bukovski, „străinii“ care au acaparat resursele energetice ale României sunt organizaţii mafiote de tip kaghebisto-securiste sau de partid. Procesul public este singurul mod pe care disidentul îl vede pentru ca românii să-şi recâştige resursele energetice. De asemenea, Bukovski a denunţat contractele frauduloase făcute în deserviciul statului român. El a afirmat că Lukoil-ul este o instituţie care aparţine KGB şi că există multe alte domenii industriale în România în care urmaşi ai KGB îşi fac simţită prezenţa.

România, „ţara în care tot timpul se întâmplă ceva“

Bukovski a susţinut că, în opinia sa, poporul român este unul dintre puţinele popoare, alături de polonezi şi israelieni, înzestrat cu putere interioară şi dinamism şi că trebuie ca oamenii să facă eforturi pentru a se scutura de acest angrenaj securisto-comunist care secătuieşte ţara. Bukovski a salutat atunci intenţia creării la Braşov a unui Centru al Rezistenţei Anticomuniste şi şi-a manifestat intenţia de a ajuta prin toate mijloacele sale orice fel de grup care îşi asumă sarcina realizării Procesului Comunismului. În finalul discursului său, disidentul rus a precizat că „se întoarce oricând cu interes în România pentru că această ţară a rămas una dintre puţinele interesante, în contextul în care aici se întâmplă tot timpul ceva“.

Românii riscă să dispară ca naţie

„Dacă România nu reuşeşte să scoată comuniştii din spaţiul public pentru 5-6 ani, o să dispară ca naţie. Comuniştii oricum nu vor muri dacă se retrag o perioadă în afacerile private. Dacă nu reuşim să împiedicăm reorganizarea comuniştilor într-o Mafie în fostul bloc sovietic, şansele de supravieţuire sunt foarte mici“, a declarat Vladimir Bukovski. Disidentul rus a mai subliniat: „La ora actuală, în Rusia, la conducere se află eşalonul al doilea al KGB, care încearcă să refacă Uniunea Sovietică. Aceasta nu se poate întâmpla deoarece URSS a putut supravieţui doar într-un vid informaţional, iar în ziua de azi, Internetul reprezintă cea mai importantă piedică pentru refacerea URSS“.

„Să ia aminte Iliescu: poporul român merită să afle adevărul“

„Iliescu trebuie să aibă curajul de a recunoaşte că a participat la o conspiraţie prin care se intenţiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul român merită acest lucru: să afle adevărul“, a afirmat cu fermitate Vladimir Bukovski, la una dintre aceste vizite ale sale din România. „Tot aşa cum esenţial pentru democraţia românească este începerea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atât de aşteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect şi nu voi înceta să o fac până când dreptatea nu va triumfa. Am strâns tone de materiale, din arhivele KGB şi ale PCUS. Doi Gb în format zip. Printre aceşti bytes se află şi Iliescu şi conspiraţiile sale. Să ia aminte Iliescu: adevărul întotdeauna - dar întotdeauna - va ieşi la lumină. Voi aveţi misiunea asta şi ştiu că o veţi îndeplini, în numele dreptăţii, a milioanelor de victime ale comunismului. Îl provoc pe Iliescu să-mi răspundă!“, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski lui Ion Iliescu, cel care îl ameninţa pe reputatul scriitor anticomunist că îl va da în judecată împreună cu semnatarul acestor rânduri. Motivul? Bukovski nu s-a sfiit să spună adevărul despre conspiraţia KGB-GRU din decembrie 1989, soldată cu peste 1.100 de români ucişi în busculada „revoluţiei“.

Iliescu a dat Basarabia pe tavă Rusiei

Iată o parte din declaraţiile care l-au scos din minţi pe Ion Iliescu: „Ştiţi foarte bine jocurile pe care le-a făcut Moscova în Basarabia şi Transnistria cu Armata a 14-a. Iar acum ştiu clar din documente că au existat discuţii între Gorbaciov şi Iliescu pe acest subiect, menite să împiedice Moldova să îşi câştige independenţa, lucru care le-ar fi creat probleme amândurora. Deci au hotărât între ei să menţină statu-quo-ul Moldovei“, afirma scriitorul anticomunist. „Că a «vândut» Republica Moldova nu e cuvântul potrivit, Ion Iliescu nu a fost plătit pentru asta. E vorba despre un aranjament prietenesc între doi comunişti, foşti colegi la Moscova. Nu, Ion Iliescu nu a vândut-o. Pur şi simplu a cedat-o ieftin, aş putea spune că a fost un cadou frăţesc, aşa cum o arată documentele.“
„Acum doar puneau pe hârtie roadele acestei prietenii, în urma căreia Iliescu i-a făcut lui Gorbaciov cadou Moldova. Nimic nou, dacă stai să te gândeşti cum funcţionează relaţiile între tovarăşii comunişti. Deşi, să fim drepţi, şi celelalte state foste comuniste se purtau frumos cu Moscova - mulţi dintre liderii lor erau, ca şi Iliescu, oameni aduşi în faţă de Gorbaciov, pe teritoriile lor staţionau încă armate sovietice. Dar e şi o deosebire majoră, chiar dacă Iliescu a făcut ce făceau şi alţii în Europa de Est. Iliescu voia să continue să aparţină Estului, nu dorea să se îndrepte spre Vest. Deci nu poţi să-l învinovăţeşti pentru tratat în sine, dar, pe de altă parte, e foarte interesantă problema în ceea ce priveşte Moldova. De pildă, nici polonezii nu i-au oferit Rusiei o parte din teritoriul său şi nici cehii n-au făcut asta. Doar Iliescu a fost mai «generos».“, spune Bukovski, completând: „Iliescu a hotărât cu Gorbaciov ca Moldova să rămână în Blocul Sovietic, iar România nu va pretinde în veci vreun drept asupra acestui teritoriu“.
Iliescu „făcea parte dintr-o nouă generaţie de tineri lideri pro-sovietici şi a fost educat în acest spirit la Moscova. Bănuiesc că a fost un moscovit dintotdeauna. A fost mai apropiat de Moscova decât oricine altcineva dintre liderii comunişti din România şi de aceea bănuiesc că in ‘89, când se plănuiau revoluţiile din Europa, l-au ales pe el pentru România. Trebuie să existe un motiv pentru asta, nu se poate să fie doar pentru că e atât de cumsecade, cum pozează astăzi“.

Iliescu şi Militaru erau agenţii Moscovei

„Nu pot decât să presupun (că Iliescu a colaborat cu KGB-ul - nota red). Adică, oricine a studiat la Moscova în anii ‘50 a fost recrutat într-un fel sau altul... nu neapărat de KGB, putea să fie Departamentul Internaţional al CC al PCUS sau aşa-numitul Departament Est-European al CC. Cu siguranţă a avut relaţii speciale cu Moscova - dacă pe linie politică sau de poliţie secretă, nu ştiu deocamdată. Dar nu contează, de fapt nici nu contează ce fel de relaţii a avut, atât timp cât aceste relaţii erau «speciale». (...) Da, cred că aşa stau lucrurile. Adică, toţi cei care studiau acolo erau o ţintă pentru recrutare, nu neapărat de către KGB - putea fi o recrutare politică. Şi a rămas prieten cu Moscova în toţi anii carierei sale în aparatul comunist.“, declara disidentul rus refugiat în Marea Britanie.
„E drept că mai era o facţiune, relativ mică, de indivizi în interiorul partidului care aleseseră să fie agenţii Moscovei - printre care şi Iliescu, dar odată cu accesele de megalomanie ale lui Ceauşescu şi de sfidare a Moscovei, aceştia au fost izolaţi, marginalizaţi“, adăuga Bukovski.
„Iliescu, Militaru şi ceilalţi erau de fapt implicaţi într-o manevră a Moscovei. E foarte simplu. N-are sens să intrăm în toate detaliile. Nu contează cine era şi în ce poziţie în acel moment. Faptul că agenţi cunoscuţi ai Moscovei au preluat puterea, schimbând pur şi simplu Consiliul anterior în «Front» al Salvării Naţionale dovedeşte că aceasta era în sine una din operaţiunile Moscovei. Nu putea fi altceva. Deci Moscova pregătise schimbarea regimului Ceauşescu. Iar Iliescu a fost unul din liderii Comitetului Salvării Naţionale, ajungând după decembrie liderul suprem al operaţiunii.“, spune răspicat anticomunistul rus. „E foarte important să ştii în cine poţi avea încredere. Şi se pare că Gorbaciov avea toate motivele să aibă încredere în Iliescu. Îl cunoscuse cu 40 de ani în urmă şi ştia că fusese recrutat de Moscova, aşa că Iliescu a fost în mare măsură alegerea lui Gorbaciov. Am o serie de documente, de dovezi, acum am trecut la analizarea tuturor hârtiilor pe care am reuşit să le scot din arhivele CC al PCUS în 1991-1992. O să le fac publice cât de curând“, ne asigură prietenul românilor, Vladimir Bukovski.

VEZI AICI CURENTUL PDF

OBEDIENTA externă a complotului din 1989, de la Iliescu şi Măgureanu la Dinescu şi Pleşu. Aurel Rogojan despre Anul 1989. LANSARE MAINE LA GAUDEAMUS

Scris de Victor Roncea
Generaţia ofiţerilor de informaţii care şi-au făcut datoria faţă de ţară şi sub dictatură şi după instaurarea falsei democraţii îşi spune, în sfârşit, cuvântul. După 20 de ani de aşteptare, mărturii, date şi documente despre evenimentele premergătoare loviturii de stat din decembrie 1989 sunt scoase la lumină de generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan. O carte care va da insomnii multor figuranţi şi actori ai „revoluţiei“, dar şi scenariştilor şi regizorilor ei. Fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad la momentul adoptării „soluţiei violente“ pentru România, profesorul de contraspionaj a contribuit la edificarea noilor structuri de apărare a securităţii naţionale în măsura în care diversele regimuri succedate după 1989 şi-au dorit acest lucru. Sintagma „naţional“ a devenit însă, în aceşti ultimi 20 de ani, din ce în ce mai acut, un concept proscris. Dacă succesoarea comunismului, globalizarea forţată a lumii, va continua în acelaşi ritm, dragostea de ţară va fi în curând interzisă prin lege, impusă „democratic“ de la Bruxelles, Washington sau Moscova. Generalul Rogojan demonstrează însă că românii au încă suficiente resorturi ale rezistenţei. Unul dintre acestea este informaţia. „Facem parte din generaţiile care au şansa să poată înţelege mai bine prezentul, prin prisma experienţei trecutului, iar asta înseamnă că viitorul mai depinde, încă, şi de noi. Altfel, vom lăsa urmaşilor o lume şi mai nesigură... Este momentul să ajutăm istoria să se elibereze de cenzura învingătorilor momentani, care nu sunt niciodată cei definitivi“, ne spune, încurajator, generalul Aurel Rogojan. „1989. Dintr-o iarnă-n alta... România în resorturile secrete ale istoriei“, publicată de Editura Proema, se va lansa sâmbătă, la ora 14.30, la Sala de evenimente 7.7. din Pavilionul central al Târgului de Carte „Gaudeamus“. Prezentăm în exclusivitate un extras din această lucrare importantă pentru recuperarea adevărului istoric, urmând ca în numărul următor să revenim cu detalii inedite, publicate în premieră, despre generalul Iulian Vlad şi ultima noapte a regimului Ceauşescu.
Victor Roncea

Adevăratele conştiinţe revoluţionare s-au retras discret

Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca suport iniţial dezordinile şi violenţele stradale. Apoi, au apărut „detaşamente“ ale tinerilor care, bine organizaţi şi disciplinaţi, au chemat populaţia să li se alăture, scandând „Fără violenţă!“. Asta şi în replică la excesele unor agitaţi puşi pe distrugeri şi provocări.
Desigur, în ceea ce priveşte participanţii la evenimente, au existat şi excepţii notabile, dar numai cu titlu de excepţie. Conştiinţele revoluţionare aveau să apară în cel de-al doilea şi al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior să se retragă...
În fapt însă s-au confirmat învăţămintele evenimentelor istorice similare în care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea să numească „pegra socială obsedată de căţărarea în fotoliile puterii“ constituie suportul oricărei insurgenţe, numai că „pegra avidă de o nouă dictatură, a străzii, nu trebuie să se caţere în acele fotolii“. Fără comentarii. Acest crez l-a călăuzit pe respectivul protagonist atât ante, cât şi post factum comploturilor în iţele cărora s-a aflat ori s-a implicat. Nu sunt puţini cei care ştiu şi partea de adevăr pe care cel în cauză nu şi-o mai aminteşte.
Se menţionează în diverse referiri, mai mult sau mai puţin de luat în seamă, despre conspiraţiile şi conspiratorii împotriva lui Nicolae Ceauşescu. În istoria regimurilor politice de sorginte comunistă asumată, luptele interne fratricide pentru putere au fost regula, iar nu excepţia.
Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. (...) Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul „Ridică-te tu, să mă aşez eu“ nu generează disidenţi, ci oportunişti.

Iliescu, alesul lui Gorbaciov

Ion Iliescu era menţionat public ca posibil succesor al lui Nicolae Ceausescu, după un articol din „Time Magazine“, într-o ediţie specială „Who’s Who“ pentru România - editată, în 1989, în R.F. Germania, de Juliusz Stroyanowski - în care la poziţia „519, Ion Iliescu“ se menţiona „(...)în septembrie 1987,într-un articol de o pagină, publicat în săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România - «România Literară» - a cerut o mai mare libertate a informaţiei şi schimbări în relaţiile sociale şi politice în scopul învingerii inerţiei şi alienării. Se zvoneşte că Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov la succesiunea P.C.R.“.
Cu mai mulţi ani în urmă însă, când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ că a avut marele privilegiu de a avea o convorbire remarcabilă cu primul secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu...
Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei alternative la Ceauşescu, existau şi „suspecţii de serviciu“. Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi norocos dintre ei.
Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Tot timpul a existat supoziţia, cu nimic răsturnată până în prezent, că „disidenţa“ sa era partea vizibilă - şi de acţiune - a cuplului reprezentat de socrii săi, Ludmila Loghinovskaia şi Albert Kovacs, ale căror antecedente şi relaţii erau de mare interes.
Structural, M.D. era un risc permanent pentru activitatea secretă a oricărui serviciu. Pentru acţiuni făţiş diversioniste şi provocări era însă operatorul aproape ideal. (...)

La Uniunea Scriitorilor era un nucleu de „front“ al K.G.B.- ului

Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceuaşescu, pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul porţii Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice, acreditaţi la Bucureşti. (Cazul Mircea Popa - nota red) Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu „foşti“ ai serviciilor sovietice... Îl aduc pe fratele Kondiakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari -“analişti“ şi „consultanţi“ - prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici...(...)
Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti „activişti de front“ ai K.G.B-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produsele alimentare mult râvnite în acele vremuri de numeroase „lipsuri şi greutăţi“ (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei U.R.S.S. Chiar şi numai acest fapt în sine exprima până unde au întins ruşii coarda...

Andrei Pleşu, conferenţiar la Securitate

De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunile „ofiţerului de caz“, l-a determinat la un gest de „spovedanie a unui învins“, nu în sensul în care a făcut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de „captatio benevolentie“. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat „un exil“ confortabil la Tescani.
Ce făcuse periculos? Îl însoţea pe Mircea Dinescu la diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, deoarece poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.

Măgureanu, „ăla cu Trabantul“

„Ăla cu Trabantul“, cum îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu - că de la ea i s-a tras -, a fost „detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani pentru ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru.
Deoarece fusese „în sistem“, exact acolo de unde - după cum spune legenda - „se iese numai cu picioarele înainte“, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă... A fost iniţial omis. Însă cineva l-a pârât Cabinetului 2 şi Elena Ceauşescu a întrebat: „Da’ ăla cu Trabantul care-i?“. „Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă“ - a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer - din exces de zel, dar şi din comoditate - i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful Departamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă, pentru a-i reconstitui arborele genealogic.

Troika Iliescu-Măgureanu-Militaru şi cuplul informativ Pleşu-Dinescu

Individual, fiecare dintre cei menţionaţi „se afla în nişte cărţi“. Şi... atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Vladimir Volodin, şi difuzarea „scrisorii celor şase“, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească, pentru a nu se organiza. Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemănătoare, a fost o decizie politico-administrativă, dispusă pe linie de partid, ca şi în cazul a câtorva dintre semnatarii scrisorii celor şase. (...)

Horia Sima a avertizat România că urmează o lovitură de stat violentă

Cu prilejul participării lui Horia Sima la şedinţa de la Paris a „Consiliului Secret“, conducerea legionară a fost pusă în temă că României i se rezervase soluţia violentă a schimbării regimului şi că, dintre toţi pilonii de rezistenţă ai acestuia, numai Securitatea urma să se afle pe direcţia loviturilor principale. Comandantul Horia Sima, alias profesorul Georgescu Lugojanu, a făcut ca acest avertisment să ajungă în ţară.
General Aurel Rogojan

„1989. Dintr-o iarnă-n alta... România în resorturile secrete ale istoriei“ - Editura Proema

Obedienţa externă a complotului din 1989, de la Iliescu şi Măgureanu la Dinescu şi Pleşu
Curentul - vineri, 27 noiembrie 2009

© Curentul

CRONOLOGIA Evenimentelor din Decembrie 1989 de Alex Mihai Stoenescu. Lansare la Targul de Carte

Cronologia evenimentelor din decembrie 1989
de Alex Mihai Stoenescu

la Târgul de Carte Gaudeamus

Bucureşti, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus – Editura RAO vă invită sâmbătă, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la standul său de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, să-l întâlniţi pe Alex Mihai Stoenescu, pentru lansarea noii sale cărţi Cronologia evenimentelor din decembrie 1989.
Cartea apare la aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi se constituie într-un instrument necesar descifrării acestora. Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 se înscrie în seria de volume dedicate de Alex Mihai Stoenescu studiului istoriei recente a României.
„Cantitatea prea mare de legendă, de diversiune voită sau involuntară, diluarea metodică sau întâmplătoare a surselor, probelor şi mărturiilor, confruntarea politică la zi între participanţii şi moştenitorii Revoluţiei, dispariţia unor acte oficiale, toate reprezintă tot atâtea provocări pentru cel care doreşte să ajungă la o reconstituire cât mai fidelă a faptelor.
Pe de altă parte, există şi o anumită urgenţă temporală în privinţa acurateţei informaţiei, a prospeţimii mărturiilor şi chiar a prezenţei martorilor, fie în calitate de autori ai mărturiilor credibile, fie ca surse de verificare a informaţiei documentare. Istoriografia română are nevoie de o deschidere în privinţa perioadei denumită convenţional Istoria recentă, inclusiv pentru a lăsa o primă schiţă a epocii. O cronologie restrânsă şi un set de documente fundamentale pentru înţelegerea evenimentelor din decembrie 1989 reprezintă un instrument simplu şi uşor accesibil pentru a ajunge la imaginea istorică a acestora.”

Alex Mihai Stoenescu

EDITORIAL RONCEA: Băsescu dă de pământ cu amanţii lui Vîntu. ILIESCU-KGB vazut de VINTU-FNI: „singurul politician pe care continui să-l iubesc“

Lumea văzută de la Bucureşti
de Victor Roncea

Pe vremea când lucram la defunctul ziar „Ziua“ (ajuns „Săptăluna“) şi remarcam înciudat cum patronul din umbră al publicaţiei, Sorin Ovidiu Vîntu, sprijină reţelele noului KGB în România, diverşi binevoitori îmi serveau rapid textul că aşa e Vîntu: „lucrează sub acoperire“. Cică, de fapt, Vîntu e un naţionalist autentic, iar faptul că Patapievici şi Tismăneanu sunt sinecuriştii lui la falimentara gazetă de perete „Idei în dialog“ este doar pentru că-i place să-şi bată joc de „intelectualii lui Băsescu“. Desigur, rămân valabile şi „viţe-versele“, legate de capcanarea lui Băsescu de către „intelectualii lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu“, dacă e să ne uităm de unde li se îngraşă conturile lunar, anual şi chiar din deceniu în deceniu, din 1989 încoace, începând cu Dinescu şi sfârşind cu Pleşu.
Până una alta, Vîntu şi tovarăşii săi de Coaliţie de la Kaz-GRIVCO-FNI au opţiunile definite, şi după 20 de ani, tot pe directivele trasate de Iliescu-KGB. Doar nu degeaba afirma Vîntu despre beneficiarul crimelor din decembrie ‘89, într-un interviu mai vechi, că este „singurul politician pe care continui să-l iubesc“. Acum, nu ştim cât de naiv în dragoste poate fi Vîntu dacă, deşi Iliescu se scăpase în public că fiul său nelegitim este „un prostănac“, patronul Realitatea TV considera, în acelaşi interviu, că „Geoană este o mare inteligenţă folosită în scopuri neproductive“. Cunoscându-l pe Vîntu, cred că ne aflăm în faţa unei adevărate aporii, care poate fi descifrată mai curând prin reciproca sa, adică exact pe dos. N-ar fi singurul caz similar şi paradoxal din PSD: dacă Geoană va da cu sprijinul lui Iliescu noua lovitură de stat din decembrie, primarul „Vanghelie care este el“ va ajunge în curând să-l rivalizeze „productiv“ pe Bill Gates. La avere, evident.
Băsescu, cu o inteligenţă nativă rivală celei malefice a lui Vîntu, nu pierde însă prilejul să-i demaşte pe conspiratorii din decembrie, mascaţi în revoluţionari de carieră şi plasaţi abil de KGB în ambele „sfere“ ale societăţii, „politice“ sau „civile“: de-o parte Iliescu, cu al său FSN, de alta Dinescu şi tovarăşii de drum din GDS. Aflat la Timişoara, oraşul-martir unde KGB-ul şi-a dat mâna cu serviciile secrete comuniste ale ungurilor şi iugoslavilor, Băsescu le-a trântit-o în faţă noilor conspiratori: „Am sentimentul că nu mă confrunt cu Mircea Geoană. El e paravanul, în spatele lui sunt oameni ca Iliescu, Voiculescu, Vîntu, Patriciu, Hrebenciuc şi, bineînţeles, este «garantat Vanghelie». Eu nu-l voi învinge pe Mircea Geoană, ci pe Ion Iliescu, pe el am să-l bat pe 22 noiembrie şi am să-l lecuiesc de putere“.
Întâmplător, pe lângă Iliescu şi Geoană, pe listă se mai găseşte un amant ideologic, şi nu numai, de-al lui Vîntu: Hrebenciuc, tartor şi pre şi post-decembrist, de care prietenul securiştilor trădători se laudă că îl leagă „o veche amiciţie“, spre deosebire de cea cu Năstase, care este „o strânsă amiciţie“. Din acest amantlâc „revoluţionar“ total nu putea să lipsească „poetul-portofel“, Mircea Dinescu, soţul Maşei şi ginerele cuplului kominternist Liudmila Longhinovskaia şi Albert Kovacs, care se spune că l-a debutat pe poetul Sorin Ovidiu Vîntu în presa literară comunistă de dinainte de 1989.
Actualul agent de influenţă al lui Vîntu de la Realitatea TV, cu e-misiune de intoxicare-dezinformare, care singur recunoaşte că se trage din maimuţă, a fost sancţionat pe măsură de Băsescu, la mitingul său de la Cetate: „Să te duci să vorbeşti la televizor, Dinescule, nu aici!“
Să sperăm că după Moş Nicolae singurele televizoare de unde vor mai vorbi prostituatele intelectuale şi politice ale lui Vîntu şi chiar şeful haremului vor fi pe... circuit închis. Respect!

Băsescu dă de pământ cu amanţii lui Vîntu
Curentul - luni, 09 noiembrie 2009

© Curentul

DUPA 20 DE ANI. CADEREA ZIDULUI BERLINULUI prin ochii victimelor si calailor VIDEO

INTRUNIRE PUBLICA a conducerii fostului Departament al Securitatii Statului, ieri, la Bucuresti. Prilej: lansare de carte. FOTO

AMINTIRI DIN '90: JOS ILIESCU! Cum am contribuit la primul Referendum - anticomunist - din Romania. Demonstratia anti-FSN din 12 ianuarie 1990. VIDEO

12 ianuarie 1990. “Îl vreţi pe Iliescu jos?”
Zi de doliu naţional, oamenii depunea flori, aprindea lumânări, plângeau, comentând declaraţiile liderilor FSN, în presa straină, prin care aceştia nu se deziceau de comunism. Din Piaţa Universităţii, se creează o coloană care creşte, ajungând la Palatul Victoriei, unde se cere dialog cu reprezentantii Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). Cererile manifestanţilor: alegeri libere sub egida ONU, adevărul despre terorişti, despre numărul real al victimelor revoluţiei, aflarea şi pedepsirea vinovaţilor, scoaterea în afara legii a PCR şi distribuirea patrimoniului său către toate partidele nou create, reintroducerea pedepsei cu moartea (în scopul pedepsirii teroriştilor), declaraţii publice ferme ale noilor conducători cu privire la opţiunile lor politice şi la poziţia lor faţă de comunism.

Forţat de protestatarii din Piaţa Victoriei, la 12 ianuarie 1990, spre seară, Ion Iliescu adoptă 2 decrete: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea; s-a hotărât şi organizarea unui referendum, pe 28 ianuarie, pentru aprobarea celor 2 decrete - doar primul punct a fost acceptat.

23 ianuarie 1990. “Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!”
CFSN – condus de Ion Iliescu şi creat in ziua de 22 decembrie 1989, ca o forţă politică provizorie cu rolul de a gestiona “vidul de putere” şi de a organiza primele alegeri libere – îşi anunţă participarea la alegeri. Ion Iliescu
Susţine pretentiile Frontului de a participa la alegeri, nu neaparat ca “partid politic in sensul istoric şi depaşit al termenului”, ci ca o mişcare cu caracter “larg democratic”; lanseaza conceptul “democraţiei originale”.

28 ianuarie 1990. “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da dom'le cu sula-n coaste!”
In Piaţa Victoriei, miting al partidelor istorice, care adună zeci de mii de oameni ingrijoraţi de semnele tot mai clare de deviere comunista ale Frontului şi de hotararea acestuia de a se transforma in partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie, aducandu-şi, tot în Piaţa Victoriei, în partea stangă a palatului susţinătorii, muncitori de la toate marile intreprinderi: I.M.G.B., I.C.T.B., Vulcan, Griviţa Roşie, Electroaparataj. S-a cerut insistent transmisie televizată, in direct; Televiziunea Română “Liberă” a răspuns că nu se poate filma pentru că este ceaţă; la căderea serii, grupuri compacte atacă sediul Guvernului.
In final, au loc tratative intre partidele istorice şi Front. Infuriindu-se pe liderul P.N.Ţ. Corneliu Coposu, care incerca să-l determine să nu transforme F.S.N. in partid politic, Iliescu a bătut cu pumnul in masa: “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”.

29 ianuarie 1990. “Noi muncim nu gândim”
Prima mineriadă. In urma apelurilor lansate de Ion Iliescu la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, Bucureştiul va fi invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri, topoare, să “restabileasca ordinea” şi să “apere” Frontul de partidele istorice.
Devastează sediile principalelor partide de opoziţie şi bat oamenii pe stradă pentru singura vină de a purta blugi, ochelari sau de a avea figuri de intelectuali: “Moarte intelectualilor!”

8 februarie 1990. “FSN, FSN du-te in URSS”
Manifestaţie în Piaţa Victoriei, împotriva comunismului, a securităţii şi a restauraţiei. Activiştii din conducerea FSN încercau, prin toate mijloacele, să conserve comunismul, dându-i o faţă umană, refuzau să dea informaţii despre Securitate, să deschidă arhivele, sau să prezinte un plan de înlăturare a celor compromişi. Conform scenarilor deja cunoscute, agitatorii infiltraţi vor conduce la escaladarea violenţei, la atacarea cladirii guvernului, şi la arestarea a 102 persoane.

11 martie 1990. “Apel din Timişoara, trezeste, Doamne, ţara”
La Timişoara are loc un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lanseaza Proclamaţia de la Timişoara, chemând, în numele idealurilor revoluţiei, întreaga ţară să susţină realizarea lor: democratizare, privatizare, distrugerea structurilor securisto-comuniste, convieţuirea tuturor naţionalitaţilor. Deja celebrul punct 8 cerea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate”.

Surse: http://mineriada.org/
http://ddsr.wordpress.com/