Cine erau disidenţii?După 1985, în unele ţări socialiste (Polonia, Ungaria) s-a dezvoltat o mişcare în favoarea reformelor preconizate de Gorbaciov şi de promovare a unor noi lideri politici. Deoarece în conducerea PCR nu s-a constituit o „garnitură de schimb”, mass-media occidentală a promovat unele persoane care contestau politica lui Nicolae Ceauşescu, dar al căror trecut era ţinut sub tăcere. Între acestea Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan şi mai ales Ion Mihai Pacepa.
Primii doi făcuseră parte din înalta nomenclatură în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi fuseseră înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu, iar cel de-al treilea ajunsese general de securitate. Nimeni nu a făcut o statistică credibilă asupra represiunilor din „epoca” Gheorghiu-Dej şi din cea a lui Ceauşescu, pentru a se desprinde o concluzie rezonabilă. Este însă cert că în timpul lui Dej a fost distrusă elita politică şi economică a României, precum şi o bună parte a celei culturale. Oarecum paradoxal, mass-media occidentală îi populariza, ca personaje pozitive, tocmai pe cei care-şi legaseră numele de perioada celor mai crunte represiuni.
Unul dintre aceştia era Constantin Pârvulescu, un vechi comunist. El participase la Congresul de constituire a P.C.R. în 1921, făcuse parte din C.C. în anii ilegalităţii, iar după 23 august 1944 s-a aflat în nucleul de conducere a partidului, ocupând şi importante funcţii pe linie de stat. În mod cert, el purta o grea răspundere pentru crimele din timpul lui Dej. Dar acestea erau trecute sub tăcere, pentru că la Congresul al XI-lea al PCR din 1979 se pronunţase împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general, iar în martie 1989 Pârvulescu semnase Scrisoarea celor şase prin care se cerea înfăptuirea unor reforme în stil gorbaciovist şi în România.
Dizident de o factură similară era Silviu Brucan, care în memoriile sale recunoştea că nu a reuşit să absolve liceul, dar care a devenit „profesorul” şi „politologul” cel mai mediatizat în Occident. El a fost unul dintre politicienii cei mai zeloşi ai „epocii” Gheorghiu-Dej, susţinând în „Scânteia” din anii ’50 că „lupta de clasă” se ascute, iar „duşmanii trebuiau lichidaţi fără milă”.
În organul de presă al C.C. al PCR, Silviu Brucan saluta la 1 august 1947 dizolvarea PNŢ şi arestarea conducătorilor săi, în frunte cu Iuliu Maniu, apreciind că acest act consfinţea „un faliment politic total al unui partid care nu mai avea ce căuta în viaţa politică românească”. Mass-media occidentală nu era interesată de trecutul unui asemenea personaj; important era că Silviu Brucan se exprimase în favoarea muncitorilor de la Braşov care în noiembrie 1987 protestaseră împotriva regimului Ceauşescu, iar în martie 1989 semnase Scrisoarea celor şase.
Poate că cel mai frapant este cazul lui Ion Mihai Pacepa, ofiţer de securitate, care a avansat rapid în timpul lui Gheorghiu-Dej, remarcându-se chiar în anii marii terori. L-a slujit cu credinţă şi pe Ceauşescu, până ce a dezertat în 1978, fiind preluat de CIA. Fostul general de securitate a devenit un personaj extrem de pozitiv, deoarece îl critica pe Ceauşescu. Posturile de radio Europa liberă, BBC şi Vocea Americii au transmis săptămâni în şir fragmente din cartea sa „Orizonturi roşii”, apărută în SUA în anul 1987.
Nicolae Ceauşescu, în viziunea lui Pacepa, era un caz patologic, obsedat, ca şi soţia sa Elena Ceauşescu, de supravegherea tuturor locuitorilor României. Potrivit propriilor sale relatări, Elena Ceauşescu a fost informată că, începând cu anul 1984, Securitatea va fi în stare să supravegheze „zece milioane de microfoane simultan” şi că în următorii cinci ani „fiecare familie va putea fi supravegheată periodic timp de un an calendaristic, iar cei suspecţi urmăriţi continuu”.
Asemenea elucubraţii erau difuzate de posturile de radio occidentale, care nu-şi puneau problema dacă regimul Ceauşescu era interesat să înregistreze ce vorbeşte pescarul din Delta Dunării sau ciobanul de pe Muntele Ceahlău. Important era ca opinia publică să afle că întreaga populaţie activă a României era victima Securităţii. Trecutul lui Pacepa, implicarea lui în susţinerea regimului totalitar, în abuzurile şi ilegalităţile acestuia, nu conta. Important era că el îl critica pe Ceauşescu şi îl prezenta ca pe unul dintre cele mai sinistre personaje din istorie.
Primii doi făcuseră parte din înalta nomenclatură în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi fuseseră înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu, iar cel de-al treilea ajunsese general de securitate. Nimeni nu a făcut o statistică credibilă asupra represiunilor din „epoca” Gheorghiu-Dej şi din cea a lui Ceauşescu, pentru a se desprinde o concluzie rezonabilă. Este însă cert că în timpul lui Dej a fost distrusă elita politică şi economică a României, precum şi o bună parte a celei culturale. Oarecum paradoxal, mass-media occidentală îi populariza, ca personaje pozitive, tocmai pe cei care-şi legaseră numele de perioada celor mai crunte represiuni.
Unul dintre aceştia era Constantin Pârvulescu, un vechi comunist. El participase la Congresul de constituire a P.C.R. în 1921, făcuse parte din C.C. în anii ilegalităţii, iar după 23 august 1944 s-a aflat în nucleul de conducere a partidului, ocupând şi importante funcţii pe linie de stat. În mod cert, el purta o grea răspundere pentru crimele din timpul lui Dej. Dar acestea erau trecute sub tăcere, pentru că la Congresul al XI-lea al PCR din 1979 se pronunţase împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general, iar în martie 1989 Pârvulescu semnase Scrisoarea celor şase prin care se cerea înfăptuirea unor reforme în stil gorbaciovist şi în România.
Dizident de o factură similară era Silviu Brucan, care în memoriile sale recunoştea că nu a reuşit să absolve liceul, dar care a devenit „profesorul” şi „politologul” cel mai mediatizat în Occident. El a fost unul dintre politicienii cei mai zeloşi ai „epocii” Gheorghiu-Dej, susţinând în „Scânteia” din anii ’50 că „lupta de clasă” se ascute, iar „duşmanii trebuiau lichidaţi fără milă”.
În organul de presă al C.C. al PCR, Silviu Brucan saluta la 1 august 1947 dizolvarea PNŢ şi arestarea conducătorilor săi, în frunte cu Iuliu Maniu, apreciind că acest act consfinţea „un faliment politic total al unui partid care nu mai avea ce căuta în viaţa politică românească”. Mass-media occidentală nu era interesată de trecutul unui asemenea personaj; important era că Silviu Brucan se exprimase în favoarea muncitorilor de la Braşov care în noiembrie 1987 protestaseră împotriva regimului Ceauşescu, iar în martie 1989 semnase Scrisoarea celor şase.
Poate că cel mai frapant este cazul lui Ion Mihai Pacepa, ofiţer de securitate, care a avansat rapid în timpul lui Gheorghiu-Dej, remarcându-se chiar în anii marii terori. L-a slujit cu credinţă şi pe Ceauşescu, până ce a dezertat în 1978, fiind preluat de CIA. Fostul general de securitate a devenit un personaj extrem de pozitiv, deoarece îl critica pe Ceauşescu. Posturile de radio Europa liberă, BBC şi Vocea Americii au transmis săptămâni în şir fragmente din cartea sa „Orizonturi roşii”, apărută în SUA în anul 1987.
Nicolae Ceauşescu, în viziunea lui Pacepa, era un caz patologic, obsedat, ca şi soţia sa Elena Ceauşescu, de supravegherea tuturor locuitorilor României. Potrivit propriilor sale relatări, Elena Ceauşescu a fost informată că, începând cu anul 1984, Securitatea va fi în stare să supravegheze „zece milioane de microfoane simultan” şi că în următorii cinci ani „fiecare familie va putea fi supravegheată periodic timp de un an calendaristic, iar cei suspecţi urmăriţi continuu”.
Asemenea elucubraţii erau difuzate de posturile de radio occidentale, care nu-şi puneau problema dacă regimul Ceauşescu era interesat să înregistreze ce vorbeşte pescarul din Delta Dunării sau ciobanul de pe Muntele Ceahlău. Important era ca opinia publică să afle că întreaga populaţie activă a României era victima Securităţii. Trecutul lui Pacepa, implicarea lui în susţinerea regimului totalitar, în abuzurile şi ilegalităţile acestuia, nu conta. Important era că el îl critica pe Ceauşescu şi îl prezenta ca pe unul dintre cele mai sinistre personaje din istorie.
Extras din studiul acad. Ioan Scurtu - Minciuni Mass Media
Posts
No comments:
Post a Comment