PARINTELE IOAN SISMANIAN DESPRE SLUJITORII DIAVOLULUI: „PROSTUL nu e prost destul dacă nu e şi fudul”!

Motto:
"Sunt foarte mulţi credincioşi ritualişti sau de Duminică, iar în atitudinea lor nu au nimic creştin. Au ceva de servanţi, de servitori, au ceva din ei, n-au ceva din demnitatea creştină în toată chestia asta. Şi atunci trăim într-o chestie de dublu rol, de schizofrenie sau de impostură, ca să zicem aşa." - Dan Puric despre "ucenicii" sai - Interviu RGN Press

"Preotul" Andrew Philips, in revista ROST:
“Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”.

Parintele Justin Parvu in aceasta privinta, care a dus la aruncarea la cos a revistei ROST, a "ortodocsilor transcedentali":
“Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.

Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI, Nr 6, Fundatia Petru Voda:

Mărturisesc sau mă lepăd?
De vorbă cu părintele Ioan Sismanian
Extras din interviul realizat de monahia Gudiila, iunie, 2009

Şi asta credeţi că e una din pricinile pentru care poporul este lipsit de credinţă, de nădejde?Predicatorii nu trăiesc ceea ce propovăduiesc?

… Pentru că nu se împlineşte acest cuvânt: „cuvânt cu putere multă”. Şi vă spun ceva din propria mea experienţă firească. Vine omul la mine, eu îl ameţesc cu tot felul de idei bune, logice şi după două ore iese de la mine tot nelămurit. Şi se duce la părintele Justin care-i zice: „Măi, măi, măi!” şi cu asta l-a lămurit total. Atât, trei cuvinte îi spune părintele. Nu-i spune ceva extraordinar dar trăirea, duhul, durerea, lacrimile, acei zeci de ani de suferinţă din spatele lui, iată ce putere au avut. La mine e aşa, un fel de moşmăială, deşi poate o fi şi de la mine de folos ceva… Nădăjduiesc. În orice caz, valoarea aceasta nu se obţine decât prin lacrimă şi suferinţă.

Nu este şi o vină a ucenicilor? Mă refer la neîncrederea în cuvântul duhovnicilor, şi mai ales al marilor duhovnici.

Iertaţi-mă, lucrurile stau în felul următor, şi mă refer aici şi la Părintele Justin. Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt. Şi facem la fel cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul!
Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit. Eu vorbesc de la mine, din prostia mea dar el măcar nu poate. Ba mai mult şi eu, ca duhovnic, în puterea tainei, ar trebui să fiu înfricoşat şi să zic ce spune Duhul. Condiţia este să mă lepăd eu pe mine în puterea Duhului. Pentru că Dumnezeu îmi dă puterea aceasta. Dumnezeu m-a sfinţit în puterea tainei prin actul hirotoniei şi mi-a poruncit să-mi sfinţesc viaţa întru împlinirea iubirii Lui în mine. „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi” (In. 13:34). Dar puterea sfinţitoare în mine mi-a dat-o ca să pot să fac aceste sfinte taine. Şi fără această putere sfinţitoare a lui Dumnezeu, eu ce aş fi? Ştiu atâtea istorioare frumoase din Pateric în care atât de frumos lucrează harul peste preot. Dar asta nu înseamnă că eu sunt infailibil pentru că lucrează harul, că şi eu pot să fac voia mea, şi eu pot să lepăd harul, şi eu pot să fiu batjocoritor de har, şi eu pot să ajung un om care blasfemiază cuvântul lui Dumnezeu. Şi vai de mine!

Se spune: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Unii spun că a accepta acest cip este a da Cezarului ce e al Cezarului.

Nu, fraţilor! Daţi cipul Cezarului că e al Cezarului! Al meu, al lui Dumnezeu este să nu-l primesc. E al Cezarului; să şi-l pună el, dacă e al lui! Nu a zis Dumnezeu aşa? Dă-l Cezarului! Al meu e sufletul! Nu-l dau!

Încetează lucrarea Duhului Sfânt la un preot care acceptă aceste cipuri?

Eu zic că da. De ce? Foarte simplu… Pentru că încetează lucrarea harului botezului în om. Un preot care îşi pierde botezul, mai lucrează harul în el? Da sau ba? A zis Dumnezeu clar: „Cui slujiţi? La doi domni nu puteţi sluji”. E limpede cui slujesc. De aceea zic la botez: „mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui.” Şi atunci, dacă eu îmi încalc acest cuvânt, nu-mi pierd Botezul? Şi cum îmi încalc acest cuvânt? Prin primirea lucrurilor satanei, slujind voii lui, acceptând voia slujitorilor lui şi stăpânirea trufiei lui. În momentul în care omul a căzut în acest păcat, i se orbeşte mintea şi nu se mai poate întoarce. S-a orbit. Nu mai poţi să-l întorci. De ce? Pentru că el se încrede în sine! Părerea lui devine „lege dumnezeiască” în el. Nu degeaba spune românul: „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”!


Nota finala:
Pe scurt, e trist ca exista personaje care in plonjarea lor avida spre iad au ca misiune sa ia cu ele cat mai multi bieti crestini lipsiti de aparare duhovniceasca sau de experienta in lupta cu vrajmasul. Dupa cum se vede si din imaginea de mai jos - pentru ca nu am timp si cuvinte de pierdut pentru si despre prosti - personajele in cauza sustin, in vazul tuturor saracilor cu duhul, dusmani ai ortodoxiei si romanismului ca Traian Ungureanu (pro-homosexual, anti-crestin) sau gnomul intelectualist Mihail Neamtu (Antiteze), pe care Mircea Platon il definea drept "un eşec al familiei spirituale patronate de dnii Pleşu & Patapievici".
Aceasta "familie spirituala", sectara, transcedentalo-scientologica, care isi propune sa "recreeze" si inlocuiasca conservatorismul romanesc traditional, deci ortodox, cu un surogat "neo-conservator" de tip kominternist, este si cea de la care, de altfel, se revendica pseudonimele Razvan Codrescu alias Adolf Crivat Vasile si Claudiu Tirziu alias Riceard Tarziu: anti-romanii si anti-crestinii Plesu, Patapievici, Tismaneanu & Co si chiar si Cristian Tudor Popescu, un alt diavol asemenea lor.
Cei ce vor sa se piarda singuri de Mantuitor sa mearga in continuare pe acest drum. Noi i-am averizat. Dumnezeu sa-i ajute!


PS: Despre domnul dr Pavel Chirila m-am exprimat aici, cat se poate de clar: Ultima dorinta pentru martirii de la Aiud: ZIUA.

QED