idei limpezi in vremuri tulburi - 2Participanţii.
Tineri de toate vârstele. Predominant 17-25 ani. Studenţi, vizibil, pentru că se mişcau în găşti organizate relativ constante. Băieţi şi fete: unele în blugi, altele în fuste, mai lungi, mai scurte. La început glume. Atmosferă de grătar: mulţi gură cască, adunaţi mai ales pe bulevard, adică undeva în mijlocul gloatei. Strigăte dispersate: „Jos Comuniştii!", „Afară!", „Zimbru campion!". „Trăiască pinguinii!" a strigat un tip de alături, dorind să provoace zâmbete în cercul de fete ce-l înconjura. Reuşi.
Acest tip de protestatar, să-i zicem, protestatarul-indiferent, reprezintă cam 60 % din cei prezenţi. Ei sunt mijlocul de aur: păstrează o distanţă consecventă faţă de vâltoarea evenimentelor, nu se bagă sub tirul de apă sau pietre, privesc oarecum cu indiferenţă. Sunt perfect conştienţi în fiecare moment: participă afectiv doar la unele valuri ale mulţimii, manifestă activism selectiv şi la urale... Interesul îi ţine pe loc: jocul focului, al apei, al puterii oarbe, al gloatei... Imobili din punctul de vedere al dinamicii - se mişcă anevoie, preferă să stea pe loc, pe poziţii bune de unde se vede bine şi nu e pericol...
Altfel de participanţi. Predominant indivizi de 35-45 ani. Ochelari de soare, sacouri negre, din piele. Un prieten mai în vârstă: „Râşniţele astea le văd de prin 1990, sunt prezenţi la toate protestele." Scrutează atent mulţimea, se ţin deoparte. Nu au un comportament agresiv, dar nici nu încearcă să-şi mascheze curiozitatea. Circulă permanent - uneori trec demonstrativ prin mijlocul unor grupuri de 5-10 alţi manifestanţi. Nu cred că provoacă, probabil le place să sfideze ...
Protestatarul-suporter - stă în imediata vecinătate a lucrurilor interesante. De obicei, el nu aruncă pietre, doar strigă, încurajează, bate din palme, aclamează, aplaudă, îmbărbătează. Unele fete din acest grup şterg sângele de pe fruntea unor „combatanţi" cu batitele lor finuţe. Protestatarul-suporter reprezintă, de fapt, pilonul pe care se construieşte activismul celorlalţi: el alimentează emoţional, psihologic şi retoric grupul „activilor". Deseori, suporterii părăsesc grupul pentru a se ralia „indiferenţilor" sau „activilor". Mai ales ultimilor. Grupul este nestatornic, flexibil, se mişcă deopotrivă cu logica evenimentelor. De fapt, aveam impresia, că anume suporterii declanşează această logică.
Protestatarul-activ - eterogen, mulţi tineri, minori chiar. Despre ei se ştie totul: aruncă pietre, provoacă poliţia, formează baricade, sustrag scuturi, bâte, epoleţi sau căşti de poliţişti pe care le livrează, patetic, mulţimii de aclamanţi. Se bagă neînfricat sub tirul de pietre, sub şuvoiul de apă, gonesc poliţiştii pe coridoarele Preşedinţiei şi Parlamentului, scot mobilă, aprind ruguri pe care ard prada...În ochii lor e beţia puterii: sunt agresivi, unul cere să i se cumpere ţigări: mulţimea îi aruncă un pachet... Clădirile sunt ale lor: conform unui ritual străvechi, soldaţilor, după asediu, li se permite să jefuiască reduta cucerită. Geamurile sparte reprezintă probe ale „bărbăţiei" lor, fiind deopotrivă mărturii materiale ale unui eroism... spre seară, când „cetăţile duşmane" au căzut, o parte din activi s-a disociat de grup. Au apărut sacoşe, saci, plicuri în care foştii vandali îşi încarcă achiziţiile...
N-am văzut provocatori (poate n-am ştiut să-i identific), dar erau indivizi care ştiau, la fiece moment ce trebuie să facă, cum trebuie s-o facă şi ce va urma.
Posted on April 9th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 1 Comment
idei limpezi in vremuri tulburi - 1
La închiderea preliminară a ediţiei „Revoluţia moldovenească 1.0" avansez câteva gânduri:
Mobilizare.
Întâi pe internet - Facebook, twitter, myspace, sms, alte reţele sociale, chat, skype şi încă o duzină de aplicaţii şi unelte de comunicare electronice, ale căror avantaje sunt evidente: comode, accesibile, instantanee, gratuite...
Comunicarea s-a produs pe orizontală, în mod decentralizat - chiar dacă unele zone (bloggerii şi unii ONG-işti) au activat mai intens, nu a existat în nici un moment vre-un centru unic, dispecerat electronic care să dirijeze distribuţia mesajelor. Acestea au fost preluate benevol şi pe cont propriu de alţi internauţi...
Poliţia a fost depăşită logistic şi moral în orice moment al zilei... Frontul electronic era pierdut mult timp înainte ca bătălia propriu-zisă să înceapă.
Concluzie:
- protestul a fost un caz fericit de colaborare electronică colectivă, reuşita lui depinzând, în mare măsură, de anumite inovaţii tehnologice circumstanţiale: Mihai Moscovici a iniţiat emiterea mesajelor în engleză, Vitalie Eşanu a propus centralizarea twitt-mesajelor şi utilizarea tagului deja celebru #pman. Intelectul colectiv fu mai abil, mai flexibil, mai competent şi mai eficient. Maşinăria autorităţilor legitime a funcţionat greoi, rigid, căutând, după metoda veche, căpetenii şi lideri, de negăsit, bineînţeles (pentru că nu erau)... În genere, protestul a fost unul tehnocrat, know-how-ul a primat în fiecare clipă deasupra how-how-ului, primul de acest gen în mica noastră istorie... Cineva care va prelua şefia miliţiei (asta dacă Papuc pleacă) are de gândit...
Apoi, prin intermediul telefoanelor mobile - sms, sunete, beep-uri, mms, imagini etc... Într-un moment a căzut reţeaua operatorului de telefonie mobilă Orange. Imediat fură lansate suspiciuni că ar fi vorba de o diversiune, conducerea companiei s-a grăbit să infirme zvonurile, nu cred nici eu că Orange ar fi administrat căderea reţelei, din proprie experienţă ştiu că, atunci când e multă lume adunată grămadă, reţeaua moare. Dovadă e şi faptul că, în afara mulţimii, la 20-30 m distanţă, reţeaua apărea din nou. Zvonul presură, însă, ceva gaz pe focul pasiunii dezlănţuite...
În fine, organizatorii anonimi nu au neglijat nici instrumentele de comunicare tradiţionale: comunicarea face-to-face, găştile de prieteni, solidaritatea de grup... Dimineaţa, pereţii şi panourile din blocul central al Universităţii de Stat din Moldova, erau lipiţi cu afişe ce îndemnau tinerii să iasă în stradă... Unii studenţi, nehotărâţi la început, au mers totuşi spre PMAN molipsiţi de exemplul unor colegi de-ai lor mai activi, fie pentru că era un bun motiv de a o chiuli de la ore... grupurile se electrizau reciproc, până la momentul în care cineva scăpa: „Bărbaţii adevăraţi merg în piaţă!", după care, gloată eterogenă, băieţi şi fete, plecau spre PMAN...
Posted on April 9th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 1 Comment
game is over
Ieri, picnicul postelectoral a degradat, încet-încet într-o vânătoare de poliţişti, apoi, treptat, în act de jaf al celor două clădiri-cheie: Parlamenul şi Preşedinţia. Azi, tragedia s-a transformat în farsă: matineu patriotic în centrul oraşului, cu gură cască, lideri ai Opoziţiei „uzaţi moral", gen Valeriu Matei, Nicolae Dabija şi alţii, care s-au apucat să facă comitete, să citească poezii.. Cei trei mari eroi ai opoziţiei protestatare s-au ascuns pe undeva, nu sunt în piaţă... Protestul a devenit recital, emoţia - happening, iar poliţia, umilită ieri, îşi recâştigă acum poziţiile...
Posted on April 8th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 5 Comments
fara iluzii
Mi se pare că s-a ajuns prea departe... Vouă?
O parte a frustrării oarecum legitime a tinerilor a fost încadrată de politicieni într-un matineu cu iz de horă a înfrânţilor cu demnitate, presărată pe ici-colo cu lozinci răsuflate. Altă parte a fost vărsată mânios peste nişte simboluri ale fiinţării statului:Parlament, Preşedinţie, apoi, treptat, s-a transformat în operaţiunea „Bate poliţiştii!", un fel de violenţă de dragul violenţei... Şiruri de stârvari răscolesc Parlamentul şi Preşedinţia, am reperat indivizi cu sacoşe pline de „bunătăţuri", trofee de „război"... Îmi place romantica de picnic ce domneşte în PMAN, dar îmi displace momentul când carnavalul devine farsă...
AUTOR: http://www.spranceana.com/
Posts
No comments:
Post a Comment