Lumea-i cum este
Scris de Corneliu Vlad Comediantul american Groucho Marx a formulat mai bine ca orice politolog esenţa politicii: „Să cauţi încurcătura, să o găseşti peste tot, să-i pui un diagnostic greşit şi să aplici cele mai rele remedii“. În parte, este şi cazul politicilor noastre externe postdecembriste. Să vedem ce-ar putea fi de acum înainte. Citim în programele electorale ale prezidenţiabililor că avem „vulnerabilităţi“ la ieşirea în lume, „s-a greşit“ în strategia de intrare în UE (TB), „trebuie să ne recåştigăm demnitatea de a fi romåni“ (MG), „abandonarea unui anumit tip de mimetism“ (în UE, zice CA, dar măcar să fie numai acolo!), „în ultimii ani, Romånia a fost o ţară izolată“ (SO). Drept care, ni se promite (renunţ la ghilimele): relansarea, fructificarea, recåştigarea, să beneficiem, trebuie, să apărăm, să gåndim, abandonarea, definirea, refondarea, un nou etc. etc. Dacă acestea ni se spun în programele electorale ale candidaţilor, în campanie, în faţa alegătorilor sau la tv, politica externă n-are loc de teme mult mai importante, de tipul Trei, Doamne, şi toţi trei (premieri), Cine e Profesorul, De cåte Camere şi de cåţi parlamentari e nevoie etc. Cam aşa arată agendele prezidenţiabililor, de parcă şeful statului n-ar avea, printre atribuţiile sale, politica externă şi de apărare a ţării.
Idei deosebite, noi, în programele candidaţilor la Cotroceni? Ba bine că nu: relaţii privilegiate, normale, bazate pe identitatea comună cu R. Moldova; securitatea energetică; pragmatism în relaţia cu Rusia; absorbţia fondurilor europene; parteneriate strategice (cu SUA, Germania, Franţa) ş.a. Parcă am mai tot auzit de-alde astea. A, sunt şi noutăţi, dacă vrem cu orice preţ să le găsim. Candidatul-asterisc (aşa-i văd eu semnul electoral, e numai bun pentru cineva ce funcţionează ca o notă de subsol în competiţie) vorbeşte despre „poporul moldovenesc“, dar dacă există, după dånsul, şi un „popor PSD“, de ce nu şi noua năzbåtie? Iar candidatul-profesor (de istorie, e drept) afirmă că Romånia este „cel mai mare stat membru“ de la frontiera de est a UE. S-o fi dezmembrat din nou Polonia ori a ieşit din UE?
Într-un singur glas şi o singură voinţă, toţi candidaţii le poartă de grijă, care mai de care, tuturor celor „cu inima romånă“, fie ei comunităţi romåneşti ori imigranţi ieşiţi la muncă sau la furat. E şi normal, nu „simt romåneşte“ şi ei, nu sunt şi ei cetăţeni onorabili şi cu drept de vot, ce, votul lor nu contează? Că după alegeri aleşii îi vor uita, e altă chestie.
Timid, unul-doi candidaţi se întreabă precum Kennedy: să ne gåndim ce bani putem lua de la UE, nu numai la cotizaţia pe care o dăm, vrånd-nevrånd. Despre relaţiile militare cu SUA, în NATO, despre implicarea militarilor romåni în războaie peste ţări şi mări, mai nimic sau chiar nimic. Cineva, tot cu sfioşenie, sugerează că ar mai trebui totuşi discutat cu Washingtonul şi despre relaţiile economice romåno-americane, şi despre vizele pentru romåni în SUA. Relaţiile cu vecinii sunt expediate lejer, cuviincios, aseptic: Ucraina - doar în treacăt, Serbia - ţipenie, Bulgaria şi Ungaria - între virgule. Că doar facem politică regională, europeană, euratlantică, internaţională, nu neapărat bilaterală (şi mai ales cu cine, cu vecinii?). „Avem prieteni pe toate meridianele“, ne tot amintea Ceauşescu. „Romånia a fost o ţară izolată“, sună replica de azi a unui candidat, cam periferic deocamdată. Ceilalţi n-au curajul să spună nici măcar atåt.
Un prieten din Germania, romån „pretutindenar“, îmi sugera să lansez ideea ca pe buletinele de vot, pe långă rubricile cu numele celor n-şpelea candidaţi, să mai fie una: Nume şi prenume - Nimeni. Poate că atunci lumea va da buzna la vot, şi dl Nimeni va fi fericitul cåştigător, detaşat, al democraticului act electoral.
GARDIANUL informa astazi:
Posts
