Pages

Showing posts with label sibiu. Show all posts
Showing posts with label sibiu. Show all posts

Thursday, February 18, 2010

STRICT AUTENTIC. Primarul-premier-incompatibil Klaus Iohannis a decontat 1,5 tone de benzina de 1474 euro pentru o deplasare de doua zile. Adevarul e ca are BMW :)

de Dan Tomozei
Liga Jurnalistilor - Sibiu
 În zilele în care Primăria Sibiu era în concediu fără plată, iar România fierbea între turul unu şi doi al prezidenţialelor din noiembrie 2009, Klaus Iohannis a plecat la Paris. Oficial a participat la întâlnirea anuală a World Monument Fund (WMF), o organizaţie privată coordonată din SUA. Tot oficial, primarul sibiului a fost plecat din ţară în perioada 22 - 29 noiembrie, pentru care s-au făcut deconturi în valoare totală de 1719 euro, din care 1474 euro pentru transport.

Însă, documentele arat că primarul Iohannis a fost invitat la Paris pentru doar două zile, la dineuri şi recepţii nu şi la discuţiile oficiale. Chiar şi aşa, Iohannis a decontat contravaloarea a 1,5 tone de combustibil, cât a scos din caserie.
 
 Cu maşina la Paris
 
 Potrivit invitaţiei semnate de Bertrand du Vignaud, preşedintele World Monument Fund Franţa, primarul Klaus Iohannis a fost invitat să participe în zilele de 24 - 25 noiembrie la câteva recepţii care includeau un cocktail, o cină, o masă de prânz şi o vizită la o expoziţie. În aceste condiţii, primarul Sibiului a preferat maşina în locul avionului şi a plecat la Paris în data de 22 noiembrie. Conform informaţiilor oferite de Biorul de Presă al Primăriei Sibiu „O singură persoană a fost delegată la acest eveniment”. Cu alte cuvinte, primarul a plecat singur la volan, cale de aproape 2000 km, alegând astfel calea cea mai costisitoare şi mai lungă, fapt care lansează în mod firesc întrebarea dacă primarul a fost la Paris sau şi în vancanţă?
 
 Trei date ... oficiale
 
 Solicitat să ofere detalii despre deplasarea la evenimentul World Monument Fund de la Paris, primarul municipiului Sibiu s-a bâlbâit, apoi a refuzat să răspundă precis, pentru ca în final să recunoască adevărul din documente. În prima fază, Iohannis a informat că evenimentul s-a derulat în perioada 22 - 29 noiembrie, apoi în 23 - 26, patru ca în final să se constate că evenimentul s-a derulat în 24 şi 25 noiembrie. În aceste condiţii, nu doar contravaloarea uriaşă a combustibilului şi şi diurna încasată pentru cele şapte zile, de 245 euro, a fost încasată ilegal.
 
 Decontul a fost făcut
 
 Conform informaţiilor oferite de Biroul de Presă al Primăriei Sibiu, „decontul pentru deplasarea domnului primar la Paris la întrunirea “World Monu-ments Fund” a fost efectuat imediat după întoarcerea domnului primar din delegaţie”, aşa încât, Klaus Iohannis a pierdut la salariu patru zile dat fiind concediul obligatoriu fără plată dispus de Guvernul Boc, dar a încasat 1719 euro dintr-o deplasare inutilă. Lipsa de rezultate a evenimentului este demonstrată şi de slaba mediatizare a vizitei, în comparaţie cu oricare altă ieşire din ţară a primarului.
 Solicitat să justifice cu documente decontul pentru deplasare, Iohannis refuză însă răspunde că “taxele de autostradă decontate sunt cele percepute şi aprobate de autorităţile din ţările tranzitate” şi că “numărul de kilometri decontaţi corespunde cu numărul de kilometri calculaţi între cele două destinaţii: Sibiu - Paris”. Cu alte cuvinte...
Continuarea, inculsiv pozitia americanilor la Dacii Liberi - Sibiu

Sunday, November 29, 2009

CAND PREMIERUL GRIVCO, Klaus Iohannis, era demascat chiar in Jurnalul National pentru afacerile sale necurate pe bani publici: 45 milioane aqua-euro

Afacere pe bani publici la Sibiu - 45 de milioane de euro daţi pentru Aqua Park

Primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, nu dă doi bani pe criza economică şi nici pe campaniile de salvarea a spaţiilor verzi. El vrea să investească 45 de milioane de euro într-un parc de distracţii. Şi asta nu e tot. Proiectul este amplasat în Pădurea Dumbrava Sibiului, ce a şi început să fie defrişată. Planul Urbanistic Zonal a ajuns la Agenţia de Mediu pentru avizare.

În urma unui schimb de terenuri perfectat cu Ministerul Apărării Naţionale şi reglementat prin HG 606/2006 şi mai apoi în Hotărârea de Consiliu Local Sibiu nr. 39/2007, Primăria Sibiu a ajuns proprietarul unei suprafeţe de teren împădurit şi a unor construcţii, care până la momentul tranzacţiei funcţionau ca depozite de muniţie. La scurt timp după ce toate documentele au căpătat un statut legal, primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Johannis, a dispus Serviciului de Urbanism din Primăria Sibiu să realizeze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), cu titlul declarat "Zona de agrement Dumbrava Sibiului". Anul trecut, investiţia se ridica la 5 milioane de euro, acum vorbim de alte sume. 45 de milioane de euro. Nu de puţine ori s-a spus la Sibiu că primarul Johannis se comporta ca un proprietar şi nu ca un administrator al oraşului. Iată de ce, cu dare de mână când e vorba de bani publici, iniţiatorul proiectului este tot primarul care, împreună cu echipa de proiectanţi au evaluat proiectul la aproximativ 45 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care "Sibiu, Capitala Cultural-Europeană" a costat 25 de milioane de euro.

18 HA DE AGREMENT

Potrivit proiectului prezentat public, în Pădurea Dumbrava se intenţionează realizarea unui spaţiu de agrement pe nu mai puţin de 18 hectare de teren. Amplasat pe DJ 106 A Sibiu-Păltiniş, terenul se află în apropierea comunei Răşinari, una din porţile de intrarea în Mărginimea Sibiului.

Potrivit Primăriei Sibiu, deşi se doreşte realizarea unui uriaş parc de distracţii, un Aqua Park, cu 500 de locuri de cazare, ştranduri, bazine de înot, terenuri de sport şi zeci de parcări, "nu poate fi vorba de o defrişare, în primul rând datorită faptului că zona în care se intenţionează construirea acestui complex de agrement nu este inclusă în Parcul Naţional Dumbrava Sibiului". Poziţia ambiguă a Primăriei Sibiu este lămurită prin afirmaţia că "proiectul va integra şi zonele de vegetaţie cu o sănătate corespunzătoare, restul vegetaţiei urmând să fie desfiinţată".

În acest moment proiectul se află la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu, urmând a se dezbate public (a fost aprobat in sprijinul proiectului imobiliar al milionarului Ilie Carabulea - nota mea).

CONTROVERSE
În condiţiile în care municipiul Sibiu nu dispune de un ştrand funcţional şi de o zonă de agrement în proximitatea oraşului, fără îndoială un proiect de genul "ştrand municipal şi zonă de agrement" este necesar. Însă, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu precădere cele de mediu sunt nelămurite de ce a fost aleasă tocmai o zonă împădurită pentru realizarea acestui proiect cu atât mai mult cu cât se află la limita unui Parc Natural Protejat. Însă întrebarea cea mai grea rămâne, totuşi, cea legată de bani. De ce vrea primarul Johannis să folosească bani publici pentru realizarea unui spaţiu de agrement, cât timp pentru astfel de proiecte pot fi atraşi investitori, iar banii pot fi utilizaţi în construcţia de locuinţe sau infrastructura oraşului? Anumite organizaţii ecologiste şi cetăţeni ai Sibiului au cerut ca acea zonă să devină un fel de Expo Flora, iar elevii să ţină orele de ecologie în natură.
Dan Tomozei
Monica Andrei Capatos
3/02/2009
Ilustratie: Guerilla Gugulanului

Tuesday, November 24, 2009

SIBIUL A SPUS NU "guvernului" Geoana - Crin si candidatului-fantoma Iohannis. HOTIILE LUI PATRICIU, "arhitectul" Coalitiei ticalosite anti-Basescu

Klaus Iohannis, candidatul-fantomă al Alianţei ticăloşite anti-Băsescu, este respins de sibieni cu tot cu susţinătorii săi la şefia unui guvern din umbră, respectiv Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Rezultatele finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean Sibiu sunt revelatorii: turul I al alegerilor prezidenţiale a fost cåştigat la Sibiu de candidatul PD-L, Traian Băsescu. Preşedintele Romåniei a primit 87.618 voturi (44,45%) în timp ce, la o distanţă impresionabilă, locul doi a fost ocupat de Crin Antonescu, cu 43.982 vouri (22,31%), iar pe trei s-a clasat liderul PSD, Mircea Geoană, care a primit 42.375 voturi (21,5%). La fel de reprezentativ, în fieful primarului de gherilă PSD Radu Mazăre, Traian Băsescu a cåştigat cu 36,85% în faţa lui Mircea Geoană, care a obţinut doar 33,36%. Demersul lui Mircea Geoană, marioneta lui Ion Iliescu, şi al lui Crin Antonescu, păpuşa de paie a lui Dinu Patriciu, pentru susţinerea unui primar ca Iohannis, cu dosar la DNA şi compromis pe plan local prin afacerile dubioase în care este implicat, arată încă o dată natura infracţională a alianţei ticăloşite anti-Băsescu. Nu este lipsit de importanţă faptul că tovărăşia strånsă dintre PSD-UDMR-PNL, solidificată ieri prin trădarea liberalismului de către fostul candidat Crin Antonescu, are, de fapt, în spate interesele unei grupări de tip mafiot şi a fost parafată după o întålnire de taină între manipulatorii din culise Adrian Năstase, Sorin Roşca Stănescu şi Teodor Meleşcanu, efectuată la vila din Primăverii a oligarhului Dinu Patriciu.
Se dovedeşte, aşadar, că noţiunile de doctrină, ideologie etc sunt concepte goale în faţa intereselor mafiote dezvoltate în spatele uşilor închise, unde penalii, şantajiştii şi intriganţii pun la cale un nou melanj otrăvit anti-România, indiferent de voinţa naivilor membri de partid, fie ei social-democraţi sau liberali. Socotim necesar să amintim ce i-a unit pe conspiratorii din Primăverii de-a lungul ultimilor 20 de ani de devalizare a României. Dacă guvernul lui Năstase a salvat pe bani publici Grupul Rompetrol de la faliment, transformåndu-i datoriile de 600 milioane de dolari către stat în obligaţiuni, Meleşcanu şi Roşca sunt foşti angajaţi şi actuali parteneri ai volatilizatorului Rompetrol, miliardarul Dinu Patriciu, păpuşarul lui Crin Antonescu.
Colegii noştri de la „Justiţiarul de Sibiu“, care au demonstrat şi implicarea lui Klaus Iohannis într-o afacere suspectă de trafic internaţional de copii, prezintă succint o mică parte din voluminosul dosar al „arhitectului“ Coaliţiei anti-Băsescu, Dan Costache Patriciu, zis Dinu, din care nu lipseşte aparatul de dezinformare şi manipulare publică, reprezentat de Roşca Stănescu şi „deontologii“ de la „Academia Caţavencu“.

Reţeaua spălătorilor de bani

Din analiza informaţiilor deţinute de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au rezultat indicii temeinice de spălare a banilor, în legătură „cu operaţiunile efectuate de cetăţenii români Patriciu Dan Costache, Sorin Marin şi Mihaela Rodica Marin, prin intermediul grupului de firme Rompetrol“. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a transmis către principalele servicii secrete ale României, informarea nr. S/II/427, din care rezultă că „ONPCSB a descoperit cea mai amplă operaţiune de spălare de bani din ultimii 19 ani, derulată prin intermediul grupului de firme Rompetrol, condus de omul de afaceri Dan Costache Patriciu“.
Arta circuitelor şi fluxurilor financiare prin care s-au plimbat banii pånă le-a pierdut Fiscul urma este impresionantă, ea cuprinzånd 22 de firme, 3 fundaţii şi 9 persoane fizice. De menţionat că guvernul Năstase a salvat pe bani publici Grupul Rompetrol de la faliment, transformåndu-i datoriile de 600 milioane de dolari către stat în obligaţiuni.
O analiză la prima vedere a „operaţiunilor suspecte“ constatate indică faptul că, în cauză, ar putea fi vorba de spălarea a cel puţin cåteva sute de milioane de dolari, aspect care urmează a fi stabilit definitiv de organele judiciare. Pentru exemplificare, prezentăm doar cåteva dintre situaţiile care au atras atenţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dar şi a profesionaliştilor din zona de intelligence.

Învârtitul banilor

În zilele de 27.07.2000 şi 7.08.2000, SC Rompetrol Rafinare Vega S.A. a transferat la extern, către societatea Rompetrol International Ltd, suma totală de 5.000.000 de dolari. Transferul a fost efectuat în baza unui contract de cesiune de creanţe, care a avut ca obiect cesionarea creanţelor deţinute de Rompetrol International Ltd asupra concernului de stat Turkmengaz (în valoare de 10.641.793 de dolari). Preţul cesiunii a fost stabilit la 5.000.000 de dolari. Pånă la data de 30.03.2001, Rompetrol Rafinare Vega S.A. a mai alimentat conturile aceleiaşi societăţi cu încă 5.485.000 de dolari.
La data de 15.01.2002, Rompetrol Group NV (societate olandeză, care desfăşoară comerţ cu petrol şi produse petroliere şi are calitatea de intermediar în relaţiile dintre Rompetrol Rafinare-Complexul Petromidia S.A. şi partenerii externi) a transferat suma de 12.000.000 de dolari în contul societăţii Rompetrol Rafinare-Complexul Petromidia S.A., cu titlul de majorare de capital social. Această sumă a fost supusă unei operaţiuni de transfer şi i s-a dat o altă destinaţie, prin crearea unui depozit în valută. Depozitul a fost lichidat a doua zi, şi suma a fost folosită pentru achitarea unor furnizori externi (Glencore International A.G. şi Naftex Bulgaria).
La data de 17.01.2002, Rompetrol Petromidia a încasat suma de 9.000.000 de dolari de la Rompetrol Group NV, tot cu titlul de majorare de capital social, sumă care a fost transferată în aceeaşi zi societăţii deponente. În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară, a rezultat că în contabilitatea societăţii Petromidia nu există documente justificative în baza cărora s-a efectuat această plată externă. În această situaţie, suma de 9.000.000 de dolari a fost folosită de Rompetrol Group NV în interes propriu şi nu în interesul societăţii româneşti.

Cum se plimbă sutele de milioane de dolari

În zilele de 16 şi 17.07.2002, S.C. Rompetrol S.A. a încasat suma totală de 30.000.000 de dolari de la Rompetrol Group NV şi de la Rompetrol International Ltd. Conform informaţiilor furnizate de Garda Financiară, a rezultat că această sumă ar fi fost încasată în baza unui contract de cesiune de creanţe externe incerte, însă documentul justificativ nu există în evidenţele contabile ale societăţii. Suma totală de 30.000.000 a fost supusă schimbului valutar, care a fost depusă ca aport de capital social la S.C. Rompetrol Petromidia S.A., în condiţiile în care S.C. Rompetrol S.A. avea obligaţii fiscale neplătite la bugetul de stat. După ce a fost încasată suma adusă ca aport, administratorii S.C. Rompetrol Petromidia S.A. au folosit-o pentru plata materiei prime livrate de Rompetrol Group NV Olanda (25.400.000 de dolari) şi pentru serviciile prestate de o altă firmă din grup, S.C. Rominserv S.A. Bucureşti (3.500.000 de dolari). Aşa cum reiese din cele prezentate mai sus, din suma totală de 51.000.000 de dolari, care a fost investită în România de societatea olandeză Rompetrol Group NV, suma de 46.400.000 de dolari a fost transferată înapoi la extern (34.400.000 de dolari către Rompetrol Group NV şi diferenţa către alţi furnizori). Pentru suma de 9.000.000 de dolari nu există documente justificative în baza cărora s-a efectuat plata externă. De asemenea, în perioada analizată, din conturile deschise de Rompetrol Group NV în România a fost transferată la extern, în conturile proprii şi în conturile societăţii Rompetrol International Ltd., suma totală de 59.322.723 de dolari.

Maşina de spălat Caţavencu - „societatea civilă“

La data de 18.10.2002, o fundaţie din Liechtenstein, respectiv Tudori Fondation, a încasat, într-un cont deschis în România (la Banca Italo Romena), suma de 6.600.000 de dolari de la OMV Austria, cu specificaţia plată parţială acţiuni Rompetrol. După data de 22.10.2002, suma menţionată mai sus (respectiv 6.600.000 de dolari) a fost utilizată de cetăţeanul Sorin Marin (reprezentantul fundaţiei, omul de încredere al lui Dinu Patriciu), pentru alimentarea conturilor personale. În principal, banii au avut următoarele destinaţii finale: depozite bancare (peste 60 miliarde lei), credite restante (peste 22 miliarde lei), titluri de stat (peste 20 miliarde lei şi 310.000 de dolari); Sorin Marin şi Mihaela Rodica Marin au retras în numerar peste 25 miliarde lei şi 182.400 de dolari; Dan Costache Patriciu - peste 11 miliarde lei; Fundaţia Noua Europă, la care calitatea de preşedinte şi membru fondator o deţine Andrei Pleşu, iar printre membrii Consiliului de Administraţie se regăsesc Victor Babiuc, Andrei Pippidi, fiica lui Leonte Răutu, Anca Oroveanu, ş.a. - peste 4 miliarde lei. De asemenea, este important de menţionat şi, totodată, suspect faptul că o sumă însemnată de bani a ajuns, în final, în conturile a 5 membri fondatori ai gazetei „Academia Caţavencu“: Mihai Liviu Giorgică - 2.184.228.357 de lei; Doru Buşcu - 1.851.671.340 de lei; Toma Mircea Valentin - 1.685.583.540 de lei; Cornel Ivanciuc - 1.543.118.818 de lei; Ioan Morar - 1.361.493.733 de lei, iar 549.496.780 de lei în conturile „Academiei Caţavencu“.
Din acelaşi registru, în anii 2004-2005, grupurile Patriciu şi Vîntu s-au întrecut parcă în a-i alimenta conturile ziaristului Sorin Roşca Stănescu, prin diverse firme interpuse. „Indicii temeinice de spălare de bani“, aceasta este concluzia inspectorilor Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care au cotrobăit prin conturile lui Sorin Roşca Stănescu. Suma totală care ar fi fost „reciclată“ se ridică la 553.500 de euro, în condiţiile în care directorul ziarului „Ziua“, Sorin Roşca Stănescu, a rulat, în anii 2004-2005, peste o sută de miliarde de lei, 1,2 milioane de euro şi sute de mii de dolari.
Scris de Tudor Blaga

Foto: Gugulanul si Hultanul

SIBIENII AU RESPINS LA VOT ALIANTA PSD-PNL cu tot cu Klaus Iohannis si au votat cu BASESCU. Rezultate edificatoare

Potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean Sibiu, turul I al alegerilor prezidenţiale au fost câştigate la Sibiu de candidatul PDL, Traian Băsescu care a primit 87.618 voturi (44,45%).

Locul doi a fost ocupat de liberalul Crin Antonescu, 43.982 vouri (22,31%), iar pe trei s-a clasat liderul PSD, Mircea Geoană, care a primit 42.375 voturi (21,5%).

Clasamentul prezidenţialelor la Sibiu este competat de Corneliu Vadim Tudor (3,92%), Sorin Oprescu (2,35%) şi Kelemen Hunor (1,4%).

Preşedintele Traian Băsescu a fost câştigător şi la nivelul municipiului Sibiu (38,03%) şi la Mediaş (51,36), fiind urmat de Crin Antonescu, 32,45% la Sibiu şi 16,66% la Mediaş. Mircea Geoană a primit 17,83% la Sibiu şi 17,24% la Mediaş.

Dacii liberi / Sibiu

Dupa cum se observa nici macar adunate voturile pentru PSD si PNL nu depasesc numarul celor acordate pentru Basescu. Q.E.D.

Monday, November 23, 2009

EXCLUSIV.INTERVIU VIDEO - Cum a mijlocit Klaus Iohannis dispariţia definitivă a trei copii orfani. Mesajul bunicii copiilor catre Traian Basescu - NOU

Scris de Victor Roncea

Propus de PNL şi PSD pentru şefia unui guvern imaginar, Klaus Iohannis este acuzat de trafic internaţional de fiinţe umane de către bunica a trei copii dispăruţi via o adopţie dubioasă intermediată de actualul primar al Sibiului. Ziarul „Curentul“ se află în posesia unei înregistrări video pe care am pus-o la dispoziţia opiniei publice pe site-ul nostru, www.curentul.ro, în care bunica celor trei copii, Maria Iliuţ, face declaraţii fulminante, istorisind dispariţia copiilor şi învinovăţindu-l direct pe Iohannis de această afacere necurată. Directorul publicaţiei „Justiţiarul“, jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu, care a investigat acest caz în amănunţime, afirmă la råndul său într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Romåniei, Traian Băsescu, documentată cu mai multe dovezi, că Iohannis se face vinovat de următoarele: trafic de fiinţe umane, trafic de influenţă şi luare de mită, evaziune fiscală, rapt imobiliar, abuz de putere şi corupţie în gestionarea banului public şi atentat la siguranţa naţională, pentru legăturile sale subterane cu o putere străină.
Tragedia familiei Iliuţ începe cu anii 1990-1991, când, profitând de dispariţia prematură a părinţilor celor trei copii, apare pe fir inspectorul şcolar Klaus Werner Iohannis. Acesta, împreună cu soţia, Carmen Georgeta Iohannis, au intermediat la vremea respectivă mai multe adopţii de copii din judeţul Sibiu pentru cetăţeni canadieni şi americani. De aceşti copii nu se mai ştie nimic astăzi, afirmă „Justiţiarul“. Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor a cercetat acest caz, şi în anul 2004 a fost audiată chiar Maria Iliuţ, bunica a trei fraţi adoptaţi de o familie de canadieni pe filiera Iohannis, împreună cu încă o fetiţă în vârstă de doar două luni. Solicitat de Comisia respectivă să se prezinte la audiere, Iohannis a refuzat, sfidând Parlamentul României. Maria Iliuţ i-a înmânat personal fostului preşedinte Ion Iliescu un memoriu în care arăta implicarea lui Iohannis în dispariţia nepoţilor săi, dar fără niciun rezultat. Puţin i-a păsat lui Iliescu de copiii altora. Doar el nu are copii! Nici Iohannis nu are copii, dar „bine“ că i-a vândut pe ai altora, constată cu dezamăgire Albin Marinescu. Pe lângă probele depuse la dosar, jurnalistul îl informează pe preşedinte că deţine probe suplimentare şi că există şi martori dispuşi să dea declaraţii privind implicarea directă a soţilor Iohannis în traficul internaţional de copii. Până atunci, „Curentul“ vă oferă, în exclusivitate, pe site-ul ziarului - sau mai jos - , un interviu video incendiar, in doua parti, cu bunica celor trei copii dispăruţi.



Sursa: CurentulTV


Comentati la

NU RATATI! In curand numai in Curentul: Cum a mijlocit Klaus Iohannis disparitia definitiva a trei copii orfani - INTERVIU VIDEO

JUSTITIARUL acuza: Klaus Iohannis zis Johannis, un traficant internaţional de copii si hot de case vrea sa ajunga în fruntea Guvernului Romaniei!

Scrisoare deschisă adresată domnului Traian Băsescu, Preşedintele României

Stimate domnule preşedinte,

Subsemnatul Marius Albin Marinescu, în calitate de director al revistei Justiţiarul, mă adresez domniei voastre, deoarece aţi declarat război făţiş corupţiei.

Personal, cred că este total deplasată afirmaţia că numai noi, românii, suntem promotori ai corupţiei. În România sunt şi alte etnii, care au şi ele „uscăturile" lor. De aceştia de ce nu se atinge nimeni? Minorităţile naţionale sunt deasupra legilor sau beneficiază de drepturi în plus faţă de românii majoritari?

De ce să suportăm doar noi stigmatul de „hoţi", când se ştie că sunt şi alogeni care s-au bucurat de bani nemunciţi. În calitatea mea de director al unei publicaţii de investigaţii, pot să vă pun la dispoziţie o listă cu politicieni şi oameni de afaceri de etnie maghiară, evreiască, aromână, ţigănească, ucraineană şi germană, la fel de pătaţi ca şi românii intraţi în colimatorul D.N.A.

Dar, în rândurile care urmează, mă voi referi la un singur astfel de personaj, primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis. Acesta este numele său corect, aşa cum îl are scris şi în cartea de identitate, nu „Johannis" cu „J" în loc de „I", cum este scris de o presă care doreşte să-l „germanizeze" la maximum.

Presa naţională a scris în repetate rânduri despre acest „sas gospodar şi cinstit". Mă refer la acel segment mass media care i-a ridicat un piedestal nemeritat, probabil pe bani grei. Totuşi, au existat şi opinii contrare, expuse de jurnalişti verticali şi lucizi. Începând cu 2000, anul în care a fost ales primar pentru prima oară, au scris despre ticăloşiile acestui individ, următoarele publicaţii: Jurnalul naţional, România liberă, Curentul, Ziua de Ardeal, Gardianul şi Gândul. De asemenea, în luna august a anului 2005, pe postul Naţional TV a fost un adevărat serial cu hoţiile primarului sibian care, să-l citez pe realizatorul Sorin Ovidiu Bălan, „fură cu tactică germană"! Pe scurt, îl acuz public şi îmi asum răspunderea pentru afirmaţiile mele pe numitul Werner Klaus Iohannis de următoarele:

1. Trafic internaţional de fiinţe umane.

2. Trafic de influenţă şi luare de mită.

3. Evaziune fiscală.

4. Rapt imobiliar.

5. Abuz de putere şi corupţie în gestionarea banului public.

6. Atentat la siguranţa naţională.

Pentru toate acuzele mele deţin probe materiale şi, de asemenea, există martori dispuşi să dea declaraţii, deşi nimeni nu crede, la Sibiu, că această persoană va fi pedepsită cândva pentru ticăloşiile sale, deoarece este susţinut de Germania, ţară care, practic, conduce Uniunea Europeană.

La fel, îl acuz public şi pe fostul premier al României din intervalul 2000-2004, domnul Adrian Năstase, pentru protejarea infractorului şi subminarea siguranţei naţionale. Din ordinul personal al lui Năstase au fost blocate toate dosarele de urmărire penală împotriva învinuitului Klaus Werner Iohannis, iar împreună au pus la cale deposedarea statului român de imobilele din centrul istoric al Sibiului printr-un aşa-zis „Protocol", încheiat pe data de 13 iunie 2002 între P.S.D. şi F.D.G.R., ambele formaţiuni politice fiind reprezentate de cei doi trădători ai interesului naţional.

Reiau acuzaţiile deosebit de grave, cu detalii despre fiecare în parte.

1. Trafic internaţional de fiinţe umane. În anii 1990-1991, Klaus Werner Iohannis împreună cu soţia, Carmen Georgeta Iohannis, au intermediat adopţii de copii din judeţul Sibiu pentru cetăţeni canadieni şi americani. De aceşti copii nu se mai ştie nimic. Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor a cercetat acest caz. În anul 2004 a fost audiată Maria Iliuţ, bunica a trei fraţi adoptaţi de o familie de canadieni pe filiera Iohannis, împreună cu încă o fetiţă în vârstă de doar două luni. Solicitat de Comisia respectivă să se prezinte la audiere, Iohannis a refuzat, sfidând Parlamentul României. Maria Iliuţ i-a înmânat personal fostului preşedinte Ion Iliescu un memoriu în care arăta implicarea lui Iohannis în dispariţia nepoţilor săi, dar fără nici un rezultat. Puţin i-a păsat lui Iliescu de copiii altora. Doar el nu are copii! Nici Iohannis nu are copii, „bine" că i-a vândut pe ai altora! Dumneavoastră aveţi copii, domnule preşedinte, Traian Băsescu! Aşa că presupun că înţelegeţi gravitatea faptelor comise de „geambaşul" de copii. Cu banii câştigaţi din zecile de copii vânduţi, Iohannis şi-a cumpărat casa de pe str. Bâlea, în anul 1991. Dosarul respectiv are la bază un memoriu înregistrat cu numărul 15160/17.03.2004 la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din Camera Deputaţilor. Pe lângă probele depuse la dosar, deţin probe suplimentare constând în înregistrări video şi audio. Există şi martori dispuşi să dea declaraţii privind implicarea directă a soţilor Iohannis în traficul internaţional de copii. S-a avansat, de unele publicaţii, ideea că aceşti copii au fost sacrificaţi pentru bănci de organe. Nu este exclus, din moment ce nu se mai ştie nimic despre ei, de 19 ani!

2. Trafic de influenţă şi luare de mită. Aceste infracţiuni sunt similare cu faptele ce i se impută lui Adrian Năstase, privitoare la cumpărarea terenului din strada Zambaccian, la un preţ subevaluat, de la fostul deputat Bivolaru.

În anul 1999, în complicitate cu un anume Ioan Baştea, actualmente emigrat în S.U.A., Iohannis împreună cu soţia şi soacra, Lăzurca Georgeta, au sustras Statului Român două imobile imense situate în centrul istoric al Sibiului. În această fraudă au fost implicate şi următoarele persoane: Liviu Munteanu (secretar al Primăriei Porumbacu de Sus) şi Radu Gabriel Bucşa (notar). Menţionez că ultimul face parte din mafia imobiliară sibiană, care este cea mai puternică, pe acest segment, din România! Toţi aceştia au fost implicaţi în fabricarea unui certificat de moştenitor pe baza unor adeverinţe false emise de secretarul Primăriei Porumbacu de Jos, Liviu Munteanu. Faptele descrise nu sunt fabulaţii, ci ele se regăsesc în Decizia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, care a şi anulat Certificatul de moştenitor în cauză, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Această decizie este definitivă şi irevocabilă. Iată că mai există şi judecători cinstiţi şi incoruptibili în România. Cinste lor!

Traficul de influenţă a fost făcut prin intermediul judecătorului Marcel Rusu, pe vremea aceea preşedintele Judecătoriei Sibiu, iar acum e preşedintele Tribunalului Sibiu. Prietenia dintre cei doi este notorie şi datează dinainte ca Iohannis să devină primar.

Mita a constat în aşa-zisa „vânzare-cumpărare" a unei jumătăţi din imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu, nr. 29. Suma cu care Iohannis şi soţia au cumpărat de la escrocul Ioan Baştea este ridicolă: 50 milioane lei, în anul 1999! Menţionez că pe spaţiul respectiv, închiriat băncii Raiffeisen, Iohannis încasează anual 20.000 USD - posed contractul de închiriere. Iohannis Klaus Werner este şi evazionoist fiscal (punctul 3 al acuzaţiilor), deoarece nu a plătit impozit pentru 60.000 USD - sumă încasată anticipat de la banca respectivă pentru chiria pe trei ani.

„Vânzarea-cumpărarea" a fost încheiată în aceiaşi zi, 1 iunie 1999, cu Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90 - cel anulat de Curtea de Apel Braşov! - de acelaşi notar corupt, Radu Gabriel Bucşa, care nici măcar nu avea competenţă teritorială pentru această succesiune, conform Curţii de Apel Braşov.

4. Rapt imobiliar. Această acuzaţie nu se referă doar la cele două imobile despre care am scris mai sus şi care au fost, efectiv, FURATE de Iohannis şi complicii săi.

În calitate sa de primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis a emis o serie de decizii de retrocedare unor falşi moştenitori. Aici este implicat şi Dorin Nistor, şeful Serviciului Juridic al Primăriei Sibiu. Imobile valoroase au fost obţinute de proprietari impostori cu sprijinul direct al notarului Gabriel Bucşa.

Deţin probe materiale, documente, pentru implicarea numiţilor Iohannis, Bucşa, Nistor Dorin, fost şef al Serviciului Juridic din Primărie şi Iordan Nicola, fost secretar al Primăriei Sibiu, în mafia imobiliară. Aceste probe se regăsesc în dosarul nr. 296/D/P/2006, pasat de la biroul central D.I.I.C.O.T. din Parchetul General la D.N.A.,unde au fost nevoie de trei ani pentru ca aceştia din urmă să-şi decline competenţa şi să-l retrimită înapoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de unde şi plecase iniţial acest dosar.

În folos propriu, Iohannis a comis, împreună cu soţia, şi infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece în 1997 au cumpărat în baza Legii 112 un imobil în Sibiu pe str. Pedagogilor nr. 14, deşi deţineau în proprietate, la vremea aceea, o casă pe str. Bâlea şi un apartament pe str. Şcoala de Înot.

În condiţii la fel de dubioase a obţinut, după ce a devenit primar, şi imobilul din str. Someşului, nr.13.

5. Abuz de putere şi corupţie în gestionarea banului public. În sprijinul jefuirii banului public, Klaus Iohannis şi-a a dus acoliţi din Germania, „oameni de afaceri" de aceeaşi teapă sau „ţeapă". Edificatoare, în acest sens, este frauda din anul 2000, primul an de primar al lui Iohannis. Atunci a fost adus special din Germania cetăţeanul Gerhord Obermayer. Acesta a participat la fraudarea statului român prin evaziune fiscală alături de Klaus Iohannis şi Eftimie Costeiu (preşedinte al Consiliului Judeţean, la acea vreme, actualmente „emigrat" din P.S.D. la P.C). Dosarul de la Poliţie a fost muşamalizat, dar sper că mai există.

Continuarea la http://Justitiarul.ro/

Thursday, October 22, 2009

CANDIDATUL MAFIEI: Klaus Potemkin Iohannis şi agenţii lui de serviciu

Lumea văzută de la Bucureşti
Imprimare E-mail
Scris de Victor Roncea

Am râs când am auzit prima oară despre premierul Coaliţiei KAZ-GRIVCO-FNI. Speram ca a doua zi propunerea lui Crin, prin care am înţeles că doreşte să-şi atragă la prezidenţiale electoratul ardelean, să fie dovedită ca o glumă proastă. Ştiam de la colegii mei din Sibiu despre ilegalităţile crase, hoţiile, actele de-a dreptul mafiotice şi tovărăşiile „candidatului-minune“ Klaus Johannis şi am văzut la faţa locului „realizările măreţe“ ale primarului poreclit - sibienii şi procurorii DNA ştiu de ce - „Johannis - şase case“. Cu o origine incertă şi un nume nici românesc, nici german (jurnaliştii locali vă pot informa că şi-a „germanizat“ numele), edilul care a transformat Sibiul într-un oraş de mucava şi turtă dulce, numai bun de pus, miniaturizat, în vitrinele de pe Gardeschützenweg din Berlin, are mari probleme cu pomada, ce se vrea fermecată. Faţadele vopsite frumos, în culori vii, ca în celebrele sate ale lui Potemkin, ascund în spatele lor ruinarea Centrului Istoric al Sibiului, plătită de Europa, dar şi de români cu zeci de milioane de euro. Alte milioane de euro s-au scurs ca viitura prin pavajul Sibiului, când „primarul-minune“ a aprobat învârtirea pietrelor din pieţele centrale şi apoi înlocuirea lor cu piatră chinezească (se terminase piatra în România, deşi politicienii nu au ajuns încă să o spargă pe toată cu barosul, cum ar merita). Dar specialitatea primarului sunt afacerile imobiliare. Terenurile şi clădirile de patrimoniu zboară printre degetele primarului-prestidigitator ca pe sub bagheta lui Iosefini. Azi sunt, mâine nu mai sunt. Nici soţia şi soacra sa nu sunt mai prejos la iluzionism cu acte de moştenire. Anchetând o astfel de afacere tenebroasă, un coleg de presă din Sibiu care nu s-a lăsat cumpărat de mafia locală sau centrală (mai sunt şi dintr-ăştia - specie pe cale de dispariţie), s-a trezit că îl caută un Jeep pe trotuar.
Ultimele mari tunuri ale primarului-premier care - după cum ne transmite prin intermediul obositului Emilian Hurezeanu - „vrea să scoată ţara din mocirlă“ (şi să o afunde apoi unde?) privesc evaporarea stadionului central „Voinţa“ pentru un complex imobiliar şi - atenţie pentru ecologiştii lui Vîntu - Pădurea Dumbrava, în care se află şi cel mai renumit muzeu în aer liber din România - Muzeul naţional de tradiţie şi cultură românescă ASTRA. Desigur, partea cu „românească“ s-ar putea să deranjeze la Viena, Berlin sau mai ştiu eu pe unde se află cei care îi asigură protecţia lui Klaus Potemkin. Distinsul „salvator al naţiei“ (al minorităţii sale poate - minoritatea îmbogăţiţilor peste noapte din salariu de bugetar) vrea să facă pe locul pădurii un... ştrand (vezi aici planurile megalomanice). De 55 milioane de euro. Buget de criză. Cu totul întâmplător, lângă ştrand, un alt miliardar de carton vrea să ridice, tot în pădure, în coasta Muzeului Satului românesc, blocuri-turn de 17 etaje.
Agitaţia agenţilor săi de serviciu din media moguliană nu va face decât să sară din baie, odată cu candidatul, şi zoaiele sale. Degeaba au fost puşi la punct astfel de deontologi cu vipuşcă, la cel mai înalt nivel; ei îşi imaginează că dacă au angajamente cu vreun stat membru al Alianţei sunt infailibili. Ei bine, nu. Atunci când acţionezi împotriva intereselor naţionale ale statului din care, teoretic, faci parte, asemenea atitudini se încadrează simplu: la trădare.
Dar „candidatul-minune“ are nu numai probleme cu legea, ci şi cu morala. Grave de tot. O afacere despre care - culmea! - Antena 1 a raportat în anul 2000, un trafic de copii printr-o adopţie efectuată chipurile în Canada, a rămas neelucidată până astăzi. Copiii au dispărut; nu se ştie unde - în familia vreunui pedofil sau la abatorul de organe. Bunica micuţilor a încercat în van să ia legătura cu ei, conform legii. Primarul, pe atunci un profesoraş de fizică şi inspector de copii, a luat-o pe bătrână la pumni şi picioare când a încercat să se intereseze de nepoţii ei, trimişi, după cum credea ea, la o viaţă mai bună. Poate în Rai.
Privind cu scârbă la susţinătorii lui, trebuie să admit că sunt pe măsura lui şi el pe măsura lor: candidatul mafiei.
Ilustratie adaptata de la: http://hultan.wordpress.com/
Vezi si
"PRIMARUL-BMW SI SASE CASE" - Iohannis - carapacea mafiei imobiliare din Sibiu

"PRIMARUL-BMW SI SASE CASE" - Iohannis - carapacea mafiei imobiliare din Sibiu

Johannis - carapacea mafiei imobiliare din Sibiu
Imprimare E-mail
Scris de Victor Roncea

„Primarul - şase case“ are ambiţia să radă Pădurea Dumbrava din preajma Muzeului Astra pentru a face un ştrand de 55 milioane de euro în buza unui cartier rezidenţial de lux

Coaliţia KAZ-GRIVCO-FNI (PNL-PSD-PC-UDMR), involuată de la 322 la 252, se ambiţionează pentru menţinerea lui Klaus Johannis într-o poziţie nelegală de candidat la funcţia de prim- ministru al Romåniei. Beneficiar al unei campanii de propagandă moguliană de tip Potemkin, dacă îi dai jos spoiala „primarului-minune“ rămåne o ruină morală plină de putreziciuni şi mucegaiuri. De altfel, aceasta a fost şi formula prin care s-a remarcat în Sibiu, luånd ochii lumii cu zugrăveala faţadelor pe principiul „afară-i vopsit gardul, înăuntru’ leopardu’“.
După ce în trecut a fost investigat pentru mijlocirea dubioasă a unei operaţiuni de trafic de copii (vezi ancheta video pe site-ul ziarului „Curentul“), pe plan local a reuşit rapid să-şi asigure tăcerea presei, care, totuşi, pe långă „Johannis - şase case“, l-a poreclit şi „Primarul-BMW“, după plăcerea sa de a deţine ultimul model al maşinii germane, pe care şi-l etalează sfidător în Piaţa istorică din Sibiu. De altfel, Johannis este singurul cetăţean sibian - de fapt al Romåniei - care are acest drept, conferit de... primar, adică de el, prin „ordin verbal“. Asta n-ar fi nimic însă, pe långă tunurile pe care le pregăteşte acum „primarul-premier“. O publicaţie locală care nu a cedat mafiei zonale, „Dacii liberi“, compusă din ziarişti membri ai Ligii Jurnaliştilor Sibiu, relatează cu lux de amănunte despre afacerile „a doi mari jucători imobiliari sibieni“: primul - primarul Klaus Johannis, al doilea - un om de afaceri local. După ce şi-a propus să våndă stadionul Voinţa din centrul Sibiului cu numai 96 euro/mp, primarul Johannis îşi dezvoltă acum aptitudinile imobiliare. Cei doi proiectează în conivenţă cartiere rezidenţiale şi parcuri de distracţie tocmai în Pădurea Dumbrava, chiar în proximitatea a două centre de maxim interes turistic: Muzeul în aer liber ASTRA, cel mai important muzeu de artă şi tradiţie romånească, distins cu nenumărate premii internaţionale, şi comuna Răşinari, localitate istorică, unde s-au născut şi filosoful Emil Cioran sau poetul şi omul politic Octavian Goga.
Ciudăţenia face că primarul s-a trezit că este cazul să radă o bună parte din Pădurea Dumbrava pentru a face loc pentru o scăldătoare. Proiectul „ştrand municipal - Zonă de agrement“ ar costa nici mai mult, nici mai puţin decât 55 milioane de euro, preţ de criza.
De fapt, ciudăţenia - care ar merita să intre de-acum în atenţia DNA - este ridicată la pătrat printr-o nouă ştire de interes naţional. Lipit de ştrandul primarului, un magnat din Top 300 lansează un proiect simultan, tot în Dumbrava, tot în buza Muzeului ASTRA, cu riscul de distruge nu numai pădurea, ci şi giuvaierul culturii şi tradiţiilor romåneşti: un cartier rezidenţial de lux care prevede şi cåteva blocuri-turn de 17 etaje (!).

Firul afacerii şi eliminarea profesorului Bucur

Deşi par lipsite de legătură, cele două investiţii de zeci de milioane de euro sunt legate, ombilical, de câteva aspecte ce pot fi uşor sesizate: 1. În primul rând, cartierul rezidenţial are nevoie de infrastructură. 2. Apoi, cartierul magnatului trebuie să se racordeze la o reţea de gaze, canalizare, apă etc, pe care proiectul primarului Johannis le-ar aduce gratis la uşa miliardarului. 3. Este cunoscut faptul că firmele profitorului imobiliar sunt cuplate cu firmele protejate ale primarului Johannis, atât în proiectele de infrastructură locale, dar mai ales în tărăgănata centură ocolitoare a Sibiului. Prin urmare, nu ar strica o nouă afacere de zeci de milioane de euro care să fie derulată cu firmele de casă ale celor doi decidenţi locali, scrie revista „Dacii liberi“.
Se pare, de altfel, că exact aceste interese imobiliare au dus la eliminarea profesorului Corneliu Bucur din fruntea Complexului Naţional Muzeal ASTRA, cel care a reuşit să obţină în timpul administraţiei sale cele mai mari distincţii europene pentru Muzeu. Profesorul Bucur a fost executat prin votul din Consiliul Judeţean Sibiu controlat de oamenii lui Johannis, după ce primarul îşi exprimase deja această dorinţă.

18 hectare de pădure la tăiere

La baza iniţiativei primarului Klaus Johannis stă Hotărârea nr. 39 a Consiliului Local Sibiu din 28.02.2007. Iniţiat de acelaşi primar Johannis, proiectul transformă, dintr-un condei, 18 hectare de pădure în teren cu construcţii. Specialişti cadaştri susţin că această manevră de extindere a spaţiului construit pe deasupra fostelor depozite de muniţie, de la 4,9 ha la peste 18 ha, este ilegală. Mai mult, pentru a nu se cunoaşte în realitate situaţia din teren, nici pånă acum nu a fost realizată ridicarea topografică, singura în măsură să arate câţi copaci sunt în pădure şi câţi urmează să fie tăiaţi.

Dezbaterile publice - o bătaie de joc

Demonstraţia faptului că primarul Johannis are o temă de îndeplinit, chiar cu riscul de a pierde mandatul din 2012, poate fi susţinută fie şi numai prin bătaia de joc comandată personal în cadrul dezbaterilor publice pe marginea „ştrandului“. Absent permanent al dezbaterilor, primarul Johannis trimite la dezbateri 15-20 de angajaţi ai Primăriei Sibiu, care ocupă locurile în sală şi totodată „reprezintă“ poporul deşi sunt sub mandat administrativ. Singurul vorbitor permanent desemnat de primar este arhitectul-şef al oraşului, Dorin Laschescu, personaj depăşit de evenimente fie şi numai pentru că interimatul său a expirat legal de foarte multe luni. Însă, cel mai grav în cadrul dezbaterilor îl reprezintă faptul că niciuna dintre poziţiile exprimate fie de Ordinul Arhitecţilor, fie de specialişti în materie de mediu, fie de activişti civici nu sunt luate în considerare. Prin urmare, Primăria Sibiu, la comanda primarului Johannis, organizează dezbateri exclusiv pentru a bifa o procedură prevăzută de lege şi nimic mai mult, după cum observă „Dacii liberi“.

Presa sibiană - mută, politicienii - surzi şi orbi

„Noi avem planul făcut pentru acel loc. Sigur, un alt ştrand se poate face oriunde, dar noi pentru această locaţie avem planul“, declară Johannis ziarului „Tribuna“. Deşi proiectul mega-ştrandului începe să facă suficiente valuri pentru a fi cunoscut de politicienii locali, atåt reprezentanţii PNL şi PSD, cåt şi ai PD-L au tăcut pånă acum, surzi la plångerile cetăţenilor Sibiului şi orbi la faptul că, pe långă pierderea pădurii, va fi afectat şi Muzeul ASTRA.
Din păcate pentru adevăr şi dreptate, presa locală cotidiană continuă să evite subiectul. Asistăm prin urmare la o manipulare publică prin omisiune, câtă vreme nici televiziunile locale nu abordează subiectul în valoare de 55 milioane de euro, iar acum nici televiziunile naţionale, angrenate în Coaliţia KAZ-GRIVCO-FNI.

Argumentele specialiştilor, respinse de „Primarul-BMW“

În cadrul dezbaterilor publice, specialişti în diferite domenii au prezentat o serie de riscuri şi efecte negative generate de proiectul primarului Johannis. Primul şi cel mai important este acela al dispariţiei faunei specifice pădurii. Monitorizările efectuate în ultimii ani arată că numărul căpriorilor, urşilor şi lupilor a ajuns la cote foarte scăzute. Al doilea argument este legat de dispariţia florei, odată cu defrişarea copacilor, şi apariţia factorului uman, demonstrat ca unul eminamente nociv mediului. Al treilea argument vizează poluarea mediului, în condiţiile în care zona va fi asaltată de mii de maşini, de oameni cu tot ce produce o astfel de aglomerare. Dacă la momentul aprilie 2009 Primăria Sibiu încă nu comandase un studiu de impact pe mediu, devine clar şi evident faptul că nu se doreşte abordarea realistă a proiectului. Al patrulea argument vizează capacitatea de recuperare a investiţiei, ţinându-se cont de faptul că din 12 luni, patru sunt cu îngheţ şi cel mult patru pot fi considerate „estivale“. Cu alte cuvinte, investiţia nefastă de 55 milioane de euro care duce la distrugerea Pădurii Dumbrava s-ar putea amortiza în vreo 550 de ani. Un al cincilea şi foarte important argument este că această intreprindere dubioasă se realizează împotriva voinţei sibienilor, la comanda unor personaje venite fie din Germania, Austria sau de la Cacova, afirmă „Dacii liberi“. De altfel, sibienii au iniţiat şi o Petiţie online - http://www.petitieonline.ro/ petitie-p32892052.html - la care, însă, „societatea în civil“, sau marii noştri „eco-vazionişti“ care vor „respect“, nu a achieşat.
Pe långă faptul că „primarul-premier“ e cercetat de DNA cu soţie şi soacră cu tot, pentru alte afaceri imobiliare dubioase, relatate de „Curentul“ în articolul „Klaus Johannis - Baronul 322“, credem că Direcţia Naţională Anticorupţie are acum o nouă pistă de lucru. De criză.

Monday, October 19, 2009

COMENTARIU: Prietenia iohanno-liberala pe bani publici. Dupa Tariceanu si Crin si-a asigurat electoratul "ardelean"

COMENTARIU | Prietenia iohanno-liberală și bugetul public

Când PSD, prin intermediul premierului Adrian Năstase a acceptat să bată palma cu proaspătul primar Klaus Iohannis, pentru cunoscători era un gest bazat pe afaceri. PSD accepta să trimită fonduri bugetare la Sibiu, beneficiul urmând să fie împărțit simplu: PSD prea banii, Iohannis câștigă imagine. Numai că, la finalul mandatului, în 2004, Iohannis a pregătit PSD-ului, la acea dată majoritar în Consiliul Local Sibiu, o mare surpriză. În primul rând și-a asumat singur victoriile administrative, a izolat relațiile cu PSD pentru a ajunge să se declare public împotriva premierului Adrian Năstase și în favoarea candidatului Alianței D.A. După alegerile locale din iunie 2004, Iohannis aducea nu mai puţin de 16 consilieri FDGR în Consiliu, aşa încât avea o majoritate zdrobitoare. Diferenţa până la 23 era asigurată de PSD, PD şi PNL. De aici, relația cu PSD s-a rupt, iar în scurt timp, firesc, liderul local Ioan Cindrea l-a declarat pe Iohannis dușman de moarte.

Deja începuseră lucrările de restaurare a orașului pentru evenimentul Capitală Culturală Europeană Sibiu 2007, pentru care primarul a avut o contribuție minimală. Rădăcina acestuia fiind prinsă încă din mandatul președintelui Emil Constantinescu, în 1998.
Odată cu preluarea mandatului guvernamental de Alianța D.A., principalul partener al primarului de Sibiu a devenit din toamna anului 2004 Partidul Democrat, cel care a dat României noul președinte. Traian Băsescu, mânat evident de emoții electorale, a dezvoltat o relație specială cu Sibiul și primarul Iohannis, așa încât Guvernul Tăriceanu a primit liber să susțină total viitorul eveniment programat în 2007. Nu mai puțin de 80 de milioane de euro au fost dirijate spre Sibiu, acolo unde politicul şi-a tăiat felii consistente din tortul bugetar.
Sub bagheta primarului Iohannis, PD, PNL, UDMR şi chiar PSD au ajuns să îşi dispute fondurile capitalei culturale. PD a furnizat Sibiului materialele de construcţii şi pavajul care a fost aşternut în zona centrală, a asigurat o parte din firmele care au rezolvat insfrastructura.
PD a mai realizat şi blocarea lucrărilor la centura ocolitoare a minicipiului Sibiu, care ulterior se va vedea va fi adjudecată de firmele protejate de primarul Klaus Iohannis.
PNL a furnizat firmele care au lucrat la restaurarea faţadelor imobilelor de pe cele câteva străzi centrale.
UDMR a fost "însărcinat" cu lucrările de proiectare, multe dintre aceste făcându-se prin înregistrarea unui genocid cultural şi arhitectonic, tolerat criminal de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.
PSD, la rândul său, prin relaţiile dezvoltate până în decembrie 2004, a continuat să absoarbă milioane de euro prin firmele de casă care, mai târziu, au translatat fie spre PDL, fie spre Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Anul 2005 a marcat una dintre cele mai importante mutări ale PNL în relaţia cu primarul Klaus Iohannis. La 27 decembrie, printr-o semnătură, ministrul Adrian Iorgulescu a acceptat retrocedarea Muzeului Naţional Brukenthal către minoritatea germană, în proprietatea Bisericii Evanghelice. Statul îşi asuma astfel continuarea finanţării unui muzeu cu multiple imobile, dar se mulţumea să rămână minoritar în consiliul de administraţie al instituţiei de cultură.
În 2006, relaţia PSD - Iohannis urma să fie ruptă în mod public. În urma unei declaraţii pcritice făcute de liderul Mircea Geoană, viceprimarul PSD a fost decapitat de primarul Iohannis pe motive pde incompatibilităţi. În locul celui decapitat a fost promovat un viceprimar PNL ... obedient. Cu excepţia apariţiilor "mondene", viceprimarul Eugen Mitea nu s-a remarcat cu absolut nimic.
În 2007, anul Capitalei Culturale, când Sibiul a fost partener al Ducatului de Luxembourg, PD fusese eliminat din formula guvernamentală de către premierul PNL, Anton Popescu Tăriceanu, aşa încât, relaţia cu PNL începea să fie prioritară pentru primarul Iohannis. Totuşi, prietenia cu Traian Băsescu şi PDL a funcţionat pe durata anului 2007 când preşedintele a vizitat de patru ori municipiul Sibiu în cadrul unor evenimente publice sau religioase. Mai mult, în decembrie 2007, în baza bunelor relaţii, preşedintele Traian Băsescu premia la Cotroceni tot Consiliul Local Sibiu. Între cei premiaţi nu s-au numărat liberaţii sau PSD-iştii care au contribuit la eveniment, însă în Cotroceni au fost introdusi o parte dintre cei care au transformat economia sibiană în afacere de grup: Werner Keul, Andreas Huber.
În 2008, însă, relaţia dintre preşedintele Băsescu şi primarul Iohannis s-a răcit brusc, iar alegerile locale din luna iunie au definitivat ruptura dintre cei doi. PDL a reuşit să îl convingă pe primarul municipiului Mediaş, Daniel Thellmann să se înscrie în PDL, acesta fiind totodată şi membru în FDGR, asociaţie social-culturală similară UDMR. Acest lucru nu a fost înghiţit de Iohannis, motiv pentru care a declanşat războiului declaraţiilor împotriva preşedintelui şi al partidului său. Thellmann a fost reales primar, iar PDL a pierdut poziţia de viceprimar de Sibiu, Iohannis preferând să nu mai împartă nici cu PDL, nici cu PSD, ci doar cu PNL. Răceala a mers până acolo încât nici după aproape doi ani preşedintele nu a venit la Sibiu să îşi ridice titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Sibiu.
Preluarea puterii guvernamentale exclusiv de către PNL, a adus la Sibiu în anul 2008 o nouă configurare în strategiile economice. Astfel, marile lucrări au fost asigurate de firmele apropiaților PNL și FDGR care au preluat și lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sibiu în timpul mandatului ministrului Ludovic Orban. Asocierea de firme Max Bogl - Gaiger - Comtram au primit lucrarea centurii. Primele două aparținând FDGR, ultima apropiată PNL. Pentru asigurarea unui spectacol mediatic, în plină campanie electorală locala, premierul Tăriceanu s-a înfiinţat la Primăria Sibiu pentru a mima semnarea contractului pentru centura ocolitoare. Un spectacol iefitin finalizat la o bere între Iohannis şi Tăriceanu (pe care l-a facut si "cetatean de oanore al Sibiului" - nota mea), pe strada principală, în văzul poporului.
La rândul lui, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu a asigurat liniștea pe tărâm cultural, acordând prin Comisiile naționale din cadrul MCCPC absolut toate vizele pentru lucrările aberante demarate în zona de protecție istorică a Sibiului. Prin avizele eliberate de Ministerul lui Iorgulescu, şansele de realizare a proiectul care viza includerea Sibiului pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost reduse considerabil. Tot sub Iorgulescu s-au produs o serie impresionată de retrocedări de imobile social - culturale, aşa încât în municipiul Sibiu Biserica Evanghelică rivalizează pentru poziţia de principal imobiliar. Şi tot sub Iorgulescu, Muzeul ASTRA, al tradiţiilor culturale româneşti, a fost evacuat din spaţiile în care îşi derula activitatea, își depozita valorile și s-a ajuns să fie întabulat ilegal de un Consiliul Județean condus de un reprezentant al FDGR.
Preluarea mandatului de preşedinte al PNL de către Crin Antonescu nu a schimbat relaţiile dintre Iohannis şi liberalii locali. Căţeluşi încă de la preluarea poziţiei de viceprimar, liberalii locali s-au manifestat obedient, acceptând inclusiv să nu propună un candidat pentru funcţia de primar în 2008, dar susţinând candidatura lui Iohannis. Nici chiar preluarea guvernului de către PDL - PSD+PC în decembrie 2008 nu a schimbat relaţiile de prietenie politică locală. Numai că, dacă PNL prin Crin Antonescu a preluat ştafeta de la Tăriceanu, şi PSD a căutat să se apropie de Iohannis prin vizita la Sibiu a preşedintelui Mircea Geoană. Dar, antecedentele au prevalat în opțiunile personale ale primarului așa încât Crin Antonescu s-a codit să recunoască apropierea de Iohannis până când l-a propus pentru poziţia de premier al României.
Spectaculoase acum sunt schimbările de poziţie ale liderilor politici atât locali cât şi naţionali. Dacă liderii PDL sunt opozanţi tradiţionali ai lui Iohannis, PSD şi PNL au schimbat macazul trecând în barca apalaudacilor. Nu ai cum să accepţi ca partener un individ cunoscut pentru capacitatea de a "călca pe cap" orice relaţia atunci când ceva nu-i convine. După ce Antonescu şi Geoană au dat direcţia: "Iohannis premier", liderii locali au declanşat concursul de laude şi aprobări. Şi aşa va rămâne până când se vor traşa treburile politice. După ... nici chiar Iohannis nu ştie. Un Iohannis care se comportă de cele mai multe ori discreţionar mai ales în relaţia cu propriul electorat pe care nu a găsit vreme să-l primească în audienţă vreme de 9 ani de când este primar.

Dan Tomozei
www.daciiliberi.ro

Wednesday, October 14, 2009

KLAUS IOHANNIS - BARONUL 322. Dovada cercetarii penale a "primarului-minune". Cazul e la DNA

Scris de Victor Roncea
Alesul Coaliţiei anti-Băsescu a reuşit să-l depăşească pe Năstase câştigând porecla de „Primarul - şase case“

După o întrunire de taină la ceas de seară acasă la stăpånul Antenelor, Dan Voiculescu, Coaliţia 322 formată din PSD-PC-PNL-UDMR a înaintat oficial propunerea ca primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, să ocupe poziţia de prim-ministru al Romåniei. O persoană extrem de controversată, Johannis nu putea fi o alegere mai pe profilul celor care îl susţin. Chiar ieri, agenţia Mediafax a confirmat că Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia a anunţat oficial că îl cercetează, din 1 octombrie, pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, pentru neglijenţă în serviciu privind restituirea unor imobile în municipiu. Suntem în postura de a vă oferi în exclusivitate această dovadă, care priveşte chiar persoana şi familia primarului. De altfel, cazul a fost reflectat pe larg de ziarul „Curentul“ încă din 2004.
Pe plan local, o mică publicaţie, „Dacii liberi“, a reuşit să evidenţieze numeroasele nebuloase care l-au transformat pe Johannis dintr-un simplu profesor de fizică într-un „primar-minune“ miliardar. Alesul „independent“ şi-a asigurat viitorul prin achiziţionarea a nu mai puţin de şase imobile în două mandate de primar (vezi în facsimil declaraţia de avere), toate pe numele soţiei, depăşindu-l astfel pe „Năstase - patru case“. Se poate spune că a fi primar, cu un salariu de bugetar, este mai profitabil decât să fii om de afaceri: ai şansa să ajungi, din simplu baron local, „baron regional“ şi acum, după nominalizarea Coaliţiei 322, „baron naţional“.
Colegii din presa locală arată că Sibiul beneficiază, pe baza unei propagande strălucite, întreţinută prin fire nevăzute de la nivel central intern şi extern, de o falsă imagine a unei administraţii performante. O faţadă care ascunde o mafie coordonată abil de un primar care se doreşte acum premier, scrie publicaţia „Dacii liberi“. De la afaceri imobiliare dubioase şi jonglerii cu fonduri europene şi ale Ministerului Culturii, de pe vremea „capitalei europene“ a fraudei, la trafic de copii, nimic nu i-a scăpat primarului care se visează premier.

Cu soţia şi soacra la DNA

Ancheta la care lucrează acum Direcţia Naţională Anticorupţie priveşte revendicare cu acte false, prin care primarul Sibiului a dobândit ilegal cel puţin două imobile. „Curentul“ a arătat în investigaţiile precedente cum Klaus Johannis, primarul reales al Sibiului, Carmen Johannis, soţia sa, şi Georgeta Lazurcă, soacra sa, sunt „cercetaţi“ de ani buni de către magistraţii sibieni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals intelectual, uz de fals şi mărturie mincinoasă. Motivul: folosindu-se de acte false, persoanele respective au dobândit dreptul de proprietate asupra a două imobile situate în centrul Sibiului, printre care şi clădirea în care se află cel mai mare cinematograf din oraş, închiriată apoi de către primar, pe zeci de mii de euro lunar, Băncii Raiffeisen. Alături de cei trei membri ai familiei edilului sibian, în dosarul menţionat mai figurează trei persoane (Dorin Suciu - avocat, Ion Bastea - moştenitor prezumat, şi Romul Mărginean - martor) implicate de către soţii Johannis în acţiunea de revendicare. În acest dosar, Liviu Munteanu - secretarul comunei sibiene Porumbacu de Jos - e acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu, deoarece a eliberat ilegal înscrisuri oficiale care au ajutat-o pe Carmen Johannis să obţină dreptul de proprietate asupra celor două imobile.
Potrivit unor documente oficiale evidenţiate de ancheta „Curentului“, imobilele revendicate şi câştigate de familia Johannis ca urmare a unei decizii civile, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în 1999, sunt amplasate în Sibiu, pe str. Nicolae Bălcescu nr. 29, respectiv General Magheru nr. 35. Fiecare din imobile are o valoare de piaţă ridicată, ţinând cont că includ mai multe apartamente şi spaţii comerciale. Imobilele în cauză, preluate de statul român prin naţionalizare, au aparţinut soţilor Măria şi Eliseu Ghenea, ambii decedaţi, în 1962, respectiv în 1969. În baza Legii 112/1995, cei care locuiau în respectivele imobile au cumpărat de la statul român apartamentele şi spaţiile comerciale. Surprinzător, în 1999, soţia primarului Johannis apare în scenă, cerându-le noilor proprietari să-şi părăsească locuinţele, pe motiv că ea e proprietară. Intrigaţi, oamenii au luat la puricat povestea şi au ajuns la o descoperire stupefiantă.

Reţeaua funebră

Ingineria macabră a soţilor Johannis pare de domeniul fantasticului: unul dintre proprietarii tabulari ai imobilelor, Maria Ghenea (născută Bastea), ar fi lăsat, la decesul său, un testament prin care lasă ca moştenire imobilele respective unui nepot, Nicolae Bastea, decedat şi el în 1993. Ulterior, acesta, tot printr-un testament, ar fi retransmis imobilele lui Ioan Bastea, Georgetei Lazurcă şi soţiei primarului, Carmen Johannis. Pe baza acelui act, Ioan Bastea şi soţia „tehnocratului“ sibian au cerut justiţiei să constate nevalabilitatea intabulării statului. Apoi, revendicatorii au obţinut restabilirea situaţiei de carte funciară de la momentul naţionalizării, după care au promovat şi au obţinut acţiuni în vederea constatării nulităţii actelor de vânzare-cumpărare încheiate între stat şi cei care locuiau în imobile.

Falsuri pe toată linia

„Curentul“ dezvăluia în 2004 că proprietarii din imobilele revendicate de familia Johannis au apelat la instanţă încă din 2001. Aşa a ieşit la iveală faptul că primarul Johannis & comp. obţinuseră imobilele pe baza unor acte false eliberate de secretarul Primăriei Porumbacu de Sus, Liviu Munteanu. Conform dosarului penal în care Munteanu e anchetat, reiese că el a eliberat o serie de documente privind moştenirea defunctului Eliseu Ghenea, care aveau un conţinut ireal şi nu corespundeau menţiunilor din documentele de stare civilă din arhive.
„Aceste manopere desfăşurate de numiţii Bastea Ioan, Lazurcă Georgeta şi Johannis Carmen, sprijinite de acţiunile învinuitului Munteanu Liviu - care a eliberat adeverinţele 168/1998 şi 73/2000 şi anexa 1 nr. 25/1997, în mod fals, au condus la intabularea eronată a sus-numiţilor în cartea funciară, deşi nu aveau vocaţie succesorală, întrucât Bastea Nicolae era rudă doar cu Ghenea Măria, soţia precedentă a defunctului Ghenea Eliseu“, se spune în dosarul în care Munteanu e acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu în formă calificată. Mai mult, avocatul familiei Johannis, Dorin Suciu, a fost acuzat că pe Nicolae Bastea l-a transformat, din nepot al Măriei Ghenea, în nepotul lui Eliseu, astfel încât să poată fi considerat succesor direct al ultimului reprezentant al familiei Ghenea. Iniţial, familia Johannis a pierdut în instanţă, după ce o expertiză grafologică a arătat nevalabilitatea testamentului lăsat de Măria Bastea, fapt ce a făcut ca testamentul lui Nicolae Bastea să cadă. Ulterior au urmat recursuri, familia Johannis a reuşit să câştige datorită adeverinţelor false eliberate de Munteanu, a intrat pe fir şi Parchetul de pe lângă CSJ, dar, stupoare: Johannis rămâne proprietar, ancheta este declinată şi trimisă la DNA.
În spatele zâmbetului arogant şi aparent degajat al „baronului regional“ Klaus Johannis stă doar speranţa acestuia că se va putea agăţa de o funcţie şi de o protecţie politică prin care să-şi îngroape adânc dosarul de la DNA. În realitate, „Primarul-şase case“ a reuşit să-şi dezvăluie puroiul bubelor locale la nivel naţional şi, de ce nu, şi internaţional.

Klaus Johannis - Baronul 322
Curentul - miercuri, 14 octombrie 2009

CONTURILE LUI KLAUS IOHANNIS. Ovidiu Zara, celebru si prin porecla prezidentiala de "Gaozarul", dezvaluie matrapazlacurile financiare ale alesului 322

Nominalizat la functia de prim-ministru, primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis, este prezentat opiniei publice drept un personaj "curat", gospodar si foarte eficient. Nimeni nu neaga abilitatile edilului sibian, insa domnia sa are obligatia -inainte de a conduce destinele romanilor - de a explica anumite "omisiuni din declaratiile sale de avere. In ianuarie 2008, pe cand lucram la cotidianul Interesul Public, am publicat o ancheta care demonstra ca domnul Johannis s-a incurcat in averea personala. In mod normal, ANI - institutia care ar trebui sa se ocupe de averile alesilor si demnitarilor - ar fi trebuit sa se autosesizeze. Numai ca la vremea respectiva nimeni nu a zis nimic. Acum, inainte de a depune juramantul, domnul viitor premier are obligatia de a explica dezvaluirile publicate de "Interesul public". Redau mai jos ancheta din cotidianul amintit.
Ovidiu ZARA

************************************************************

Primar al Sibiului in ultimii opt ani, Klaus Werner Iohannis este un personaj controversat. Subiect al unor scandaluri imobiliare, transformate la un moment dat in dosare penale, Iohannis pare sa aiba din nou probleme cu legea. Motivul: atunci cand si-a completat declarat iile de avere, primarul sibian s-a incurcat in calcule si date, savarsind o serie de „nazdravanii“ pedepsite de Codul Penal. Reporterii cotidianului „Interesul Public“ au descoperit ca primarul Iohannis a omis in ultima declaratie de avere depusa la finele anului 2007 sa dezvaluie toate sumele de bani care l-au ajutat la cumpararea, in cursul anului trecut, a doua imobile. Mai mult, edilul si-a amintit brusc in ultima declaratie de avere ca detine doua conturi bancare pe care a omis sa le aminteasca in precedentele declaratii depuse in iulie 2004.

Conform declaratiei de avere depuse la finalul mandatului 2000-2004 (inregistrata sub nr. 39900/01.07.2004) si celei depuse la inceputul de mandat 2004-2008 (inregistrata sub nr. 40152/05.07.2004), primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis, a bifat in declaratia sa de avere un teren agricol (0,5 hectare dobandit in 1992), trei apartamente (1997 - 54,47 mp, cota 1/2; 1999 - 41,5mp, cota 1/4; 2001 - 128,5 mp, cota 1/2), o casa de locuit (1992 - 21,6 mp, cota 1/8) si un cont de 30.000 euro a carui data de constituire n-a fost facuta cunoscuta. Desi a omis sa precizeze valoarea de impozitare a terenului agricol detinut, un calcul sumar arata ca doar valoarea de impozitare a imobilelor detinute de Iohannis se ridica, la data de 05.07.2004, la valoarea de 1.446.424.843 lei vechi.
Surprinzator, la finalul anului trecut, edilul sibian depune o alta declaratie de avere, in care se da de gol ca la momentul completarii declaratiilor de avere depuse in iulie 2004 a savarsit infractiunea de fals in declaratii publice, prevazuta de art. 292 Cod Penal. Astfel, in declaratia de avere depusa in 04.12.2007 (inregistrata sub nr. 162873), Iohannis mentioneaza, la capitolul „Active Financiare“, ca detine trei conturi, dintre care doua, unul de 4.062 USD si altul de 19.060 euro, datand din 1990, respectiv 2003. De ce nu a bifat edilul sibian aceste doua conturi in declaratiile de avere depuse in 2004? Este o intrebare la care edilul sibian trebuie sa raspunda.

Iohannis trebuie sa explice provenienta a 34.570 RON
Insa aceasta nu este singura intrebare la care Klaus Werner Iohannis trebuie sa gaseasca un raspuns plauzibil. In primul rand el trebuie sa explice de unde a avut banii necesari ca sa achizitioneze in anul 2007, pe numele sotiei, doua case de locuit a caror valoare totala este de 110.639,30 RON, in conditiile in care veniturile sale cumulate obtinute anul trecut (excluzandu-le pe cele ale sotiei, deoarece acestea nu au fost precizate) au fost de numai 76.070 RON (venituri din salarii - 40.368 RON, venituri din cedarea folosintei a doua imobile - 35.702 RON). Astfel, daca tragem linie si adunam, rezulta ca primarul Sibiului nu poate explica cum a realizat diferenta de 34.570 RON, in conditiile in care nu mentioneaza ca a apelat la vreun imprumut. Explicatia diferentei ar putea veni din salariul obtinut de sotia sa, profesor la Colegiul „Gheorghe Lazar“ din Sibiu. Insa este greu de crezut ca veniturile anuale obtinute de aceasta din salarii ar fi egale cu suma de bani a carei provenienta nu este explicata de catre primar. Si daca am presupune totusi ca diferenta neexplicata de primar, adica 34.570 RON (echivalent a 2.880 RON/luna, salariul imposibil pentru un profesor de liceu), ar proveni din salariul anual obtinut de sotia sa, e imposibil de crezut ca primarul Sibiului nu a cheltuit un an de zile niciun leu pentru a se intretine si a acceptat sa-si dea toata agoniseala dintr-un an, obtinuta din salarii si chirii, doar pentru a achizitiona doua case. Asta din cauza ca numai cu aer nu se poate trai...

Probleme cu... moneda
Primarul ar avea totusi o posibilitate sa explice provenienta diferentei „buclucase“: prin vanzarea terenului de 0,5 ha teren agricol, care desi apare bifat in declaratiile de avere din 2004, este inexistent in declaratia de avere depusa in 2007. Insa o asemenea gaselnita nu sta in picioare, din cauza ca primarul sibian si-ar pune singur latul de gat, atata vreme cat nu a bifat in ultima declaratie de avere faptul ca a obtinut vreo suma mai mare de 1.000 euro din instrainarea unui bun imobil. Un alt aspect extrem de interesant legat de declaratiile de avere depuse de primarul Sibiului il reprezinta sumele pe care acesta le are in conturi. Spuneam anterior ca in declaratiile de avere depuse in iulie 2004 Klaus Werner Iohannis bifase un cont de 30.000 de euro. Surprinzator, in declaratia de avere din decembrie 2007, contul de 30.000 de euro se transforma intr-un cont de... 30.000 RON.

Primarul e ocupat cu Forumul German
Reporterii cotidianului „Interesul Public“ au incercat ieri sa ia legatura telefonic cu primarul Sibiului pentru a obtine de la acesta un punct de vedere referitor la „nazdravaniile“ din declaratiile sale de avere. Cu toate insistentele noastre, Iohannis nu a fost de gasit, el fiind plecat din primarie toata ziua la Forumul German.

Ce spune Codul Penal
Art. 292 - Falsul in declaratii: Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecint e juridice pentru sine sau pentru altul, atunci cand potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Art. 145 - Public - prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

http://zaraovidiu.blogspot.com/

Vezi si:

KLAUS IOHANNIS - UN BANDIT "INSURED BY MAFIA". Normal ca e sustinut de Coalitia PSD-PNL-UDMR. "Iohannis - Sase Case" - Toate pe numele sotiei

KLAUS IOHANNIS, ALEGEREA MAFIEI PNL - VIDEO. Sibiu, capitala europeana a fraudelor de sute de milioane de euro. Carabulea, clientul anti-Muzeul Astra

KLAUS IOHANNIS, intermediar intr-o afacere de adoptie internationala si trafic de copii, acum disparuti. VIDEO

KLAUS IOHANNIS, intermediar intr-o afacere de adoptie internationala si trafic de copii, acum disparuti. VIDEO


Trei copii a caror adoptie a fost indermediata de Klaus Iohhanis au disparut. Bunica acestora a fost agresata cu violenta de domnul "prim-ar-vrea-sa-fie" al Coalitiei 322.